Tu, vântule, tu, cer

Tu, vântule, tu, cer scăldat în soare,
Şi tu, pădure-n floare cu nectar,
Şi tu, izvor pornit fără hotar
De sub argint de salcii plângătoare,

Şi tu, desiş de crânguri verzi, în care
Sunt vizuini pustii şi păsări, dar
Care îmi cântă un ecou amar
La versurile mele-ntristătoare! -

Vă spun că-n ceasu-acest de despărţire
Nici să-ndrăznesc să-i văz a ei privire,
Şi nici să-i spun adio nu-ndrăznesc,

Decât vă rog pe voi să-i fiţi aproape -
Şi munţi, şi ceruri, şi păduri şi ape,
Ca un salut pe care i-l şoptesc.

sonet de Pierre de Ronsard din Sonete, traducere de Pavel Darie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământări cardio

vreau să-i spun tinereţii mele adio
mă bântuie ca o stafie cu capete multe
mi-a sensibilizat tot sistemul cardio
inima se luptă cu manevre oculte.

cântecul ei vibrează pe unde radio
nutreşte fericirea roz să mai exulte
vreau să-i spun tinereţii mele adio
mă bântuie ca o stafie cu capete multe.

lansez o rugăciune către mio Dio
durerile din inimă să le consulte
e răscolit şi sistemul audio
cine să mă aline cine să mă asculte?

vreau să-i spun tinereţii mele adio
mă bântuie ca o stafie cu capete multe.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul bătrân

zeul bătrîn uneori mă uită
mă uită, îmi spun
îmi spun că mă uită
dar cupei mercurului spartă
pe-o vastă câmpie de piatră
ce pot să-i spun
ce pot să-i spun

zeule, tu care m-ai obişnuit
să fiu urechea ta ascultătoare
şi mâna-n somn scriind la antipod
îmi fumegă bolnavă sfera
nebun sunt înaintea ta
cu o secundă

mă uiţi, îmi spun
îmi spun că mă uiţi
presimt după tristeţea norilor
tristeţea ta îngrozitoare
m-auzi ce spun
m-auzi ce spun

zeule, neîntoarsă clepsidră
vrei sufletul altfel să ni-l schimbăm
ţi-e fruntea neîngăduit de rece
osu' cristale de gheaţă-l acoperă
dacă vrei, eu pot fi
pot fi dacă vrei
pe marmura sfâşietor de albă
numai laba goală-a piciorului tău

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum

Cum potsă-i spun vântului
să nu mai bată?

Cum pot să-i spun ploii
să se oprească?

Cum pot să-i spun soarelui
să nu strălucească?

Cum pot să-i spun sufletului meu
să se despartă de al tău?

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din In azzurro (noiembrie 2014), traducere de Aneta Timplaru Horghidan
Adăugat de Ioan Ioncy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceştia sunt cei mai răi duşmani, cu faţa veselă, dar cu inima rea, pe care nu ştii nici cum să-i apuci, nici cum să-i laşi.

citat din Caecus
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mi-a răpit moartea

nu vă grăbiţi să mi-o aduceţi înapoi

sunt un trecător anonim
cu tălpile tăbăcite de vreme
umbra mi-e ca o pânză
pusă la uscat
cum aş putea să-i plătesc răscumpărarea
când răpitorii
nici nu îşi spun pe nume şi
mereu sosesc mult prea devreme

azi am privirea unui condamnat
nici nu-mi amintesc că sunt viu
carnea îmi trosneşte pe os
par o pasăre decapitată de aripi
şi mă târăsc printre oameni
dar nu-i bai
ştiu că sunt un început de poveste
ce rescrie ceea ce am fost

şi cum aş putea să-i plătesc răscumpărarea
când nici nu-mi amintesc că sunt viu
de fapt
nu-i moartea mea
şi nici
nu o cunosc prea bine

curând îmi voi schimba domiciliul
şi voi fi singurul trecător anonim
fără moarte

şi totuşi
cineva mă aleargă...

poezie de Teodor Dume din Exil în durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună seara!

Iubita mea-i plecată printre stele,
Nu am nici "bună seara" cui să-i spun,
Căci nu sunt încă una dintre ele,
Nici soare nu-s, măcar să pot s-apun.

Iubita mea, ce tristă-i fără tine
Singurătatea mea numită viaţă,
Privesc pe cer în zilele senine
Şi-n mine însumi când e nor şi ceaţă.

Nu văd nimic. Doar noaptea mi te-arăţi.
N-ai, ziua mea, se pare, cum să fii,
Spunându-mi de nenumărate dăţi
Că numai prea târziu poţi să devii.

Te cred. M-am resemnat. Aştept să mor,
Să ne iubim definitiv, nebun;
Cât încă-s viu, mai am un ultim dor,
Iubito, "bună seara" cui să-i spun?

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (30 mai 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai frumos de atât nu l-am văzut niciodată

nici mai tânăr
oare
cum să-i spun
că trec orele astea
să-i spun că nebunia mea se întinde
prin toate şanţurile săpate adânc
tot mai adânc în suflet

şi totuşi
mai frumos şi mai tânăr de atât nu a fost niciodată
oare cum să-i spun
că braţele mele
învelite în tăcerea grea
caută să deschidă alte drumuri
şi el
da
el
în ce temniţă doarme
pe ce pat
de gânduri negre
şi-a pus singurătatea

cum să fac oare
că din carnea şi din sângele meu nu va pleca niciodată
că din durerea mea se va naşte zilnic
mai frumos
mai tânăr
cu un Dumnezeu în privire
de care am să mă îndrăgostesc la nesfârşit
cum să fac oare
cum

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai frumos de atât nu l-am văzut niciodată

nici mai tânăr
oare
cum să-i spun
că trec orele astea
să-i spun că nebunia mea se întinde
prin toate şanţurile săpate adânc
tot mai adânc în suflet

şi totuşi
mai frumos şi mai tânăr de atât nu a fost niciodată
oare cum să-i spun
că braţele mele
învelite în tăcerea grea
caută să deschidă alte drumuri
şi el
da
el
în ce temniţă doarme
pe ce pat
de gânduri negre
şi-a pus singurătatea

cum să fac oare
că din carnea şi din sângele meu nu va pleca niciodată
că din durerea mea se va naşte zilnic
mai frumos
mai tânăr
cu un Dumnezeu în privire
de care am să mă îndrăgostesc la nesfârşit
cum să fac oare
cum

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Am fost ascultat la geografie.
Trebuia să vorbesc despre munţi, ape şi păduri.

Profesoara m-a privit sever,
Apoi mi-a cerut să spun lecţia.
Dar eu am început să vorbesc despre tine.

Am demonstrat că relieful nu există
decât în noi,
Că râul e iubire,
Că muntele e absolut,
Că pădurile sînt strigăte de dragoste.
Apoi am vrut să-i conving pe ceilalţi
Că toate acestea eşti tu!
Dar cei din jur au râs,
Iar profesoara mi-a pus 2,
Fără să-şi dea seama că şi doiul
E tot o pereche,
O pereche de îndrăgostiţi,
Care, de fapt, suntem noi [...]

poezie de Vlad Solomon din În noi e un cer mai adevărat (1984)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ita Est...

Ştiţi voi ce sunt versurile mele?
Zboruri în "zigzag" de rândunele,
Zboruri fragmentate,
Rupte
Şi-nnodate
Ca să poată fi de toţi cântate,
Nu citite pe sub gene -
Pui golaşi de vrăbii fără pene...

Dar voi nu ştiţi nici măcar silabisa
Zborurile-acestea, smulse din inima mea!
Nu ştiţi că din zborul versurilor mele,
Se-ntregesc perechile rebele
Şi că-n ochii celor care mi le cântă,
Strălucesc scântei de aur, ce-nspăimântă
Pe cei care mi le-ascultă-ntâia oară,
Măcinându-se ca grâul sub piatra de moară!...

Versurile mele?...
Semne de-ntrebare
Pentru-abecedarul vieţii viitoare...
Versurile mele?
Stropi de apă vie
Şi ploaie de stele
Pentru veşnicie!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Versuri (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gripa la bărbaţi

Mă dor toţi muşchii, şase sute treize'ş'nouă
De gripă zac şi am putut să-i număr
Dar nu vă spun cât chin, nici nu enumăr,
Doar simt că o să mor, vă spun şi vouă!

Bărbaţii, cei contemporani cu voi,
Nu sunt vitejii ce-i vedeţi în filme
Sunt plângăcioşi, mămoşi, o culme
De lamentare. Ce o fi cu noi?!

Când un bărbat are virus de gripă
Şi simte că-n sfârşit i-a venit ceasul
Îi cheamă pe cei dragi, îşi suflă nasul,
Şi-i binecuvânteaz-aşa, în pripă:

"Iubit auditor, v-am strâns la mine
Să vă vorbesc cu ultime cuvinte
Aşa c-o să vă rog să ţineţi minte,
Până aici îmi fu, nu îmi e bine..."

Şi le tot spune cam de-a fir a păr
Ce crede el că-i important, ce lasă
De moştenire, de averi, de casă
Şi nu îl uită nici măcar pe-un văr...

Bine-nţeles că n-o să dea el ortul
Decât aceeaşi gripă, cam la toţi
Din cei prezenţi: bunici, copii, nepoţi...
De-acum, de ziua lui aşteaptă tortul!

pamflet de Petrică Conceatu din Epigonisme (29 decembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă Femeii

Să fiţi frumoase
Să fiţi sănătoase,
Să fiţi iubite
Să fiţi fericite.
Să aveţi puterea,
De a trece cu vederea,
Şi de a ierta
Tot ce vă face viaţa grea.
Dar şi:
Să fiţi iubitoare,
Şi ocrotitoare,
De ai voştri copii
Şi bune soţii.
S-aveţi suflet cald,
Să-i iubiţi cu drag
Pe–ai voştri părinţi
Să-i faceţi fericiţi.
Să fiţi drăgăstoase,
Şi să fiţi voioase,
S-aveţi în priviri
Flori de trandafiri.
S-aveţi glas duios,
Dulce şi frumos,
Susur de izvor
Îngânând uşor.
Caldă melodie
Cum ţi-ar placea ţie
Azi ca să asculţi...

poezie de Mariana Simionescu (7 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii acei

Întinde-ţi mâna peste ape
Să ţi-o mai strâng,
Să ţi-o sărut,
Să-i simt parfumul şi căldura,
Să-i trec,
Din buzele-mi,
Arsura
Pe care-o au din vremea care
A devenit, treptat, trecut.

Şi de-oi putea, pe tine, toată,
În braţe,
Iarăşi,
Să te strâng,
Să simt obrazul tău pe piept
Cerându-şi locul lui de drept,
Voi şti,
Atunci,
Că-i primăvară,
Iar primăvara norii plâng.

Şi-i voi certa cu-a mea privire,
Îi voi urî pe norii-acei,
Căci îmi vor aminti de lacrimi
Cu gust amar,
Cu gust de patimi,
Ce-au curs,
Izbindu-se de valuri,
Din ochii tăi,
Din ochii mei.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De profundis clamavi

Îţi cer acuma mila ta, tu, singura-mi iubire,
Din hăurile-n care greu inima mea geme.
E-o lume plumburie şi fără strălucire
În care noaptea-i plină de spaime şi blesteme;

Un soare fără vlagă pe cer stă şase luni
Iar şase luni e noapte din zare până-n zare.
E mai pustiu aicea ca-n ţările polare:
Nici vietăţi, nici ape, nici crânguri, nici păşuni!

O groază mai adâncă nu poate fi în viaţă
Decât cruzimea rece a soarelui de gheaţă
Şi bezna asta care-i cu Haosul la fel;

Râvnesc la soarta celor mai josnice-animale
Ce pot să se scufunde în somnul lor tembel,
Aşa de-nceată-i vremea pe nesfârşita-i cale!

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cineva stăruie să-i spun de ce o iubesc, nu pot decât să-i dau acest răspuns: "pentru că e ea, pentru că sunt eu".

citat clasic din Michel de Montaigne
Adăugat de Loredana Foca
Comentează! | Votează! | Copiază!

E imposibil să-i faci să se schimbe pe oamenii care s-au hotărât să rămână aşa cum sunt. Nu-i poţi ajuta să-şi depăşească ambiţiile meschine şi nici nu poţi să-i iubeşti atât de mult incât să-i faci să nu se mai deteste.

Anna Todd în După ce am găsit fericirea
Adăugat de Bogdan Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun...

Adio-ţi spun, acum când lacrima mă doare
Şi mă întorc în lumea din care am venit,
Pe aripi de iubire am vrut să urc spre soare,
Dar raze de dispreţ m-au ars, m-au pârjolit!

Adio-ţi spun, acum când ard în patimi
Şi frigul peste suflet e-un viscol nesfârşit,
Iar ploaia în torent îmi varsă lacrimi
Şi mor şi te iubesc, deşi m-ai amăgit!

Adio-ţi spun şi-ascund dorul în şoapte,
Pe alei de suflet pustii de atâta neiubit.
Mă duc spre lumea-n care se mai poate;
Să speri în vise care-aicea s-au sfârşit!

Adio-ţi spun şi plec, o clipă nu mai stau,
Prea mult mă doare aproape să te ştiu,
Te rog numai să uiţi cât încă nu-i târziu,
Că am sa te iubesc oriunde o sa fiu!

poezie de Dorina Omota (4 septembrie 2014)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea timidului (O, zei!...)

Timidul: Aş vrea să-i spun că o iubesc,
Dar n-am curaj şi nu-ndrăznesc.
Zeul: Femeile-s pretenţioase,
Timizii n-au femei frumoase.

epigramă de George Budoi (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi sunt singur

Şi totuşi sunt singur
Şi gândul mi-i pribeag
La cineva care e departe,
La cineva care îmi este drag.

Şi totuşi sunt singur
Şi pe geam privesc,
Cum plânge cerul,
Şi pe el singur îl găsesc.

Şi totuşi sunt singur
Şi sufletul mă doare,
Că n-am aripi să zbor
Până la divinul soare.

Dar în singurătatea
În care mă găsesc,
Mai am putere şi voinţă
Să-i spun vieţii că o iubesc!

poezie de Vladimir Potlog (21 septembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inexistentul de mine

Sunt şeful unui birou
în care se mai află
o masă un scaun
şi câteva creioane

verificasem prezenţa de dimineaţă
era şi masa şi scaunul
erau şi creioanele
ascuţite parcă de voievodul Vlad
numai eu nu eram
plecasem undeva
fără să-mi spun unde
şi probabil iar nu mă voi întoarce
până la prânz

nici când m-a căutat directorul
n-am ştiut să-i spun unde sunt
aşa că a trebuit să-mi pun
o absenţă nemotivată

intenţionez chiar
să-mi reţin
zece la sută din retribuţie
banii pe care-i voi bea vineri la târg
pentru învăţătură de minte.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!