Zborul absolut

colindam adese
zilele propice
când cădeau popice
nucile culese

serile inapt
tizul anti-izul
inundau parbrizul
neştiut în fapt

toamnele din burg
vasele din radă
se opreau să vadă
pata din amurg

stanţa un popas
pasărea divină
ne umplea de vină
fiecare ceas

tandră o busolă
scotea dintre ace
zilele cu pace
plânsul de violă

zborul absolut
ruga în tăcere
singura avere
teama de rebut

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pata din amurg

îl vedeam adese
zilele propice
când cădeau popice
nucile culese

toamnele din burg
rar câte-o cireadă
se oprea să vadă
pata din amurg

stanţa un popas
pasărea străină
ne umplea de vină
fiecare ceas

tandră o busolă
scotea dintre ace
clipele vorace
ultima consolă

zborul absolut
ruga în tăcere
singura avere
teama de rebut

când sosea inapt
se uscase izul
clătinând parbrizul
fiecărui rapt

a trecut o brişcă
vadul în amont
cu un aer tont
împărţind la frişcă

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut o brişcă

unul câte una
gândurile vraf
până mâine luna
plânge un seraf

stâlpul bătătura
paza la avut
omului limbut
nu-i mai tace gura

a trecut o brişcă
vadul în amont
fiecare tont
vrea alt fel de frişcă

stanţa un popas
pasărea divină
ne umplea de vină
fiecare ceas

toamnele din burg
vasele din radă
se opreau să vadă
apele cum curg

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petele amurgul

îmi vedeam adese
zilele propice
cum cădeau popice
nucile culese

orele inapte
aminteau de-un iz
şterse pe parbriz
ultimele şoapte

toamnele şi burgul
rar dintr-o butadă
apucau să vadă
petele amurgul

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele pe cai mărunţi

zilele pe cai mărunţi
bat în târguri cu potcoave
şi brăzdează faţa lumii
pe când sclavii strigă: Ave!

herghelii nenumărate
vin în zgomot de trăsuri
şi convoi după convoi
trec prin noi fără măsuri

şiruri lungi de deţinuţi
spală zarea pe retină
şi se duc să moară unde
nu mai află nici o vină

zilele pe caii mici
trec cu timpul în spinare
şi la fiecare poartă
lasă câte-o întrebare

nu mai cercetaţi oglinda,
trăsăturile din carte
că nu ne mai recunoaştem
în atâtea cioburi sparte!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în burg

Se lasă seara peste burg,
Răsună clopotele-n turle,
Măsoară zilele ce curg
În sacul vremii ce se umple.

Din foişoare, cu vechi surle
Oştenii la vestiri recurg;
Se lasă seara peste burg,
Răsună clopotele-n turle.

În zorii zilei şi-n amurg
Sfinţenie este şi în gherle,
Căci a venit un demiurg,
Ca să prefacă piatra-n perle,
Se lasă seara peste burg.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuraţi-vă, prieteni

Eu mă grăbesc, tu te grăbeşti, el se grăbeşte,
Îmbătrânesc, îmbătrâneşti, îmbătrâneşte.
Ce am iubit? Ce n-am iubit? Ca în poveste
simplă de tot,
scurtă de tot
viaţa ne este.
Uite-o din nou trece pe drum fata zglobie.
Uite-un băiat floare şi-a pus la pălărie.
Uite un prunc, râde în prag, ai, nazdrăvanul!
Uite-un moşneag, tace-n toiag, alb ca troianul.
Muntele ieri ne-ademenea, astăzi ne doare.
S-a împlinit, nu s-a-mplinit visul cel mare?
Cine sunt eu, cine eşti tu, cine e dânsul?
Noi am ştiut zborul înalt, dorul şi plânsul...
Zilele trec, zilele vin... Ce va rămâne?
Suflet de lut, necunoscut, suflet de pâine?
Toamnele cresc, grijile cresc, viaţa descreşte.
Eu mă grăbesc,
tu te grăbeşti,
el se grăbeşte.
Bucuraţi-vă, prieteni, de prieteni şi de fraţi,
Bucuraţi-vă de-un nume ce vi-i dat ca să-l purtaţi.
Bucuraţi-vă de-un cântec,
de-un amurg cu flori de tei,
bucuraţi-vă o viaţă
de lumina dragostei...

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta înspre mama

câteodată mi-e dor de
zilele în care
bâjbâiam prin pădure cu tata
cineva scrijelise pe un copac numele Ana
scoarţa lăcrima cu precizia unui ceas
tata mă ţinea strâns de mână şi parcă
vorbea cu Dumnezeu
când m-a atins
în inima mea
s-a cârcit o durere,-
singura poartă înspre mama

fără să ne atingem
trecem unul prin celălalt apoi
ne hrănim din zilele rămase

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele

ah, zilele noastre zilele lor
lovite de nulitate în urma îmbrăţişării
norului răpitor - de
materie neagră (?!) - aşa cum ne place din
totdeauna să iubim uni-versul...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara ta fără sfârşit...

Am strivit fără să vreau, frunză galbenă-n cădere
Cu un vers de toamnă trist,( mi-este singura avere).
Cioburi ruginii scâncesc, pe sub talpa poeziei
Într-un ritual caduc, de teama melancoliei.

Şi nelinişti îmi pătrund, până-n oase şi retină-
De-aş putea să le ascund de tăcere şi de vină!
Şi ţip eu în locul lor, vara-şi strânge trena-n grabă,
Eu vând ploi şi vânt şi nori, pe nimic, la o tarabă.

N-am cumpărători în jur, piaţa-i plină de culoare,
Tuberozele cuminţi strigă alb în gura mare,
Busuiocul spre altar se grăbeşte să ajungă,
Eu aşez pe un cântar lacrima din mâna stângă.

Şi cu dreapta mă închin, la copaci orfani de verde,
Să m-aştepte până vin, lângă ei, să mă dezmierde.
Desfrunzită de iubiri şi de nopţile cu tine,
Gust amar din amintiri, în alcovuri clandestine.

Tu ai veri fără sfârşit, nu-ţi cad frunze la picioare,
Lacrima ţi s-a oprit undeva-ntre noi şi mare;
Nu ai aşteptări, inert, ca o stâncă-abandonată,
Ai doar un prezent obtuz, într-o clipă resemnată.

Eu ţin toamnele la piept, iarna-mi geruieşte teama,
Primăverile le-aştept cu flori roşii pentru mama.
Doar când vine vara-mi scot amintirile din minte
Şi le-aşez în poezii, să citeşti printre cuvinte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând în vânt

În ziua-n care salcia a plâns
Cu frunze aşternute pe cărare,
M-am întrebat: "Sunt eu de vină, oare?"
Şi aripile-n jurul ei mi-am strâns.

Când păsările, toate, au plecat,
Iar frunzele cădeau, îngălbenite
În zilele ploioase şi cernite,
M-am întrebat: "Sunt, tot eu, vinovat?"

În iarna ce-a venit c-un alb pustiu,
Mă întrebam, continuându-mi zborul:
"De cruntul ger, de vină, eu să fiu?"

Sunt gând în vânt, pot fi furtună, ştiu,
Dar şi o briză ce alină dorul
Cu bucuria de a şti că-i viu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tine însuţi

Trudesc străbuni de-o veşnicie,
Să sape-n suflet o grădină,
Să stea măreaţă temelie,
Pentru biserica creştină.

Pe-acel tărâm să îngrădeşti,
În suflet, doar o părticică,
Din tine însuţi să zideşti,
În taină, o capelă mică,

În care, neştiut de lume,
Când te încearcă viaţa greu,
Sau când norocul are nume,
Obol să-i dai lui Dumnezeu...

Să-ţi fie ruga liniştită,
Să simţi prezenţa Lui divină,
Şi de nu fiva-ţi împlinită,
Să-ţi însuşeşti întreaga vină...

Cu umilinţă omenească,
De fiva-ţi rău, de fiva-ţi bine,
Să nu laşi să se prăbuşească
Nicicând, biserica din tine!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul Mirabeau

Sub podul Mirabeau Sena curge lin
Şi dragostea noastră...
Eu ştiu prea bine: bucuriile vin
După dureri, senin.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Mână în mână, că ne-am iubit,
Sub braţele noastre
Ca un pod trecea infinit
Râul, de priviri obosit.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Iubirea ca râul curge uşor
Şi se petrece.
Înceată-i viaţa - val călător,
Nesecat e-al Speranţei zbor.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

Zilele au trecut - toate una ca una.
Ceea ce-a fost, s-a dus
Şi dragostea noastră s-a dus de-acuma.
Sub podul Mirabeau Sena curge întruna.

Se lasă noapte, sună ceas,
Zilele au trecut, eu am rămas.

poezie celebră de Guillaume Apollinaire, traducere de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta înspre mama...

Poarta înspre mama

câteodată mi-e dor de
zilele în care
bâjbâiam prin pădure cu tata
cineva scrijelise pe un copac numele Ana
scoarţa lăcrima cu precizia unui ceas
tata mă ţinea strâns de mână şi parcă
vorbea cu Dumnezeu
când m-a atins
în inima mea
s-a cârcit o durere -
singura poartă înspre mama

fără să ne atingem
trecem unul prin celălalt apoi
ne hrănim din zilele rămase
***

(Premiul revistei FEREASTRA la concursul organizat de LITERATURITATE, (2015) text 21 – Poarta înspre mama de Teodor Dume,)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul...

Să-şi desăvârşească zborul,
pasărea are nevoie de cer,
căci zborul a fost dat visului
şi păsărilor deopotrivă
de către îngeri;
visul e sortit uneori eşuării
când iluziile se risipesc,
pe când zborul
reprezintă împlinirea păsării:
Pasărea să se numească păsăre,
omul să se numească om cu rădăcină.
Bunăstarea lui nu ţine de o fericire anume:
fericirile vin şi trec.
Apar alte iluzii din speranţe
care să-l facă fericit
preţ de o clipă.

poezie de Camelia Opriţa din revista Boema, numărul 152 (octombrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După amiezile acestea

după amiezile acestea tihnite
mi te aduc mereu în faţă
şi după ce te caut ca un somnambul
numai eşecurile se răsfaţă

nedisimulată o bucurie
pusese stăpânire pe amândoi
când am descoperit câtă avere
se află nu în lume, ci în noi!

curcubeul uneşte destinele
după o lege neştiută de fiecare
deşi ni se părea curios
muntele înfrăţit cu o mare

am plătit şi încă mai plătim
pentru generaţiile viitoare
tributul greu al evadării
dintr-o singură eroare

şi drumul urcă în spirală
o cotă, apoi alta, fără popas
şi ceea ce ni se pare o veşnicie,
nu durează mai mult de un ceas

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate zilele erau la fel, şi când toate zilele sunt egale înseamnă că oamenii au încetat să vadă lucrurile bune care apar în viaţa lor de câte ori soarele traversează bolta.

Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare

În fiecare dimineaţă
evadez din mine
ca dintr-o cetate învinsă
Părăsesc refugiul cu teama
că nu mă voi mai întoarce poate, niciodată

Ceea ce se va întâmpla totuşi
cândva

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadarea

În fiecare dimineaţă
evadez din mine
ca dintr-o cetate învinsă

Părăsesc refugiul cu teama
că nu mă voi mai întoarce poate, niciodată
Ceea ce se va întâmpla totuşi
cândva

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propoziţia

Numai Moartea ştie totul
despre noi.
Zilele noastre albe,
zilele noastre negre
sunt mişcări ale condeiului ei.
Nu prea are vocabular
Moartea - Iată de ce viaţa noastră
e o propoziţie
atât de scurtă!
O propoziţie
alcătuită mai mult
din părţi de tăcere
decât din părţi de vorbire.
Ce propoziţie
ce propoziţie înfricoşată –
i se pare mereu
că aude cum vine punctul
şuierând ca un glonte.

poezie de Vasile Romanciuc din Literatura şi arta, nr.36 (3965), 16 septembrie 2021, pag.5 (2021)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa se compune din zilele pe care le ţii minte, nu din zilele care au trecut.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!