Simbolism de toamnă
Ascultă glasul frunzelor bronzate,
Când asprul vânt de toamnă le frământă
E un suspin metalic ce-nspăimântă,
Pornit din mii de strune descordate.
Foșnesc prin goluri game variate
Și-n nesfârșite șuierări s-avântă:
Vioare, flaute și harfe cântă
Stridente psalmodii destrăbălate...
Ascultă glasul frunzelor pălite,
Când gem de vântul toamnei biciuite
Și cad... și mor, îngălbenind cărarea...
E comedie plânsul lor și-i dramă:
Iar dacă vrei să-ți înțelegi chemarea,
Ascultă glasul frunzelor de-aramă...
sonet de Mihai Codreanu din Statui - Anotimpuri (1914)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre toamnă
- poezii despre simbolistică
- poezii despre plâns
- poezii despre muzică
- poezii despre moarte
- poezii despre frunze
- poezii despre comedie
Citate similare

Glasul morilor
Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Glasul morilor severe care macină Romanța
Zilelor de mâine,
Glasul dătător de pâine,
Care-mbracă-n alb veșmânt
Năzuința și speranța.
Glasul morilor severe care-ngroapă
Și dezgroapă
De sub piatră-același Cânt,
Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Să-l asculți de dimineață, până-n seară,
Ore-ntregi și zile-ntregi,
Să-l asculți supus ca-n clipa când vorbește inspirarea
Să-l cunoști,
Să-l înțelegi,
Să-l înveți pe dinafară
Și să-l cânți și tu cu apa,
Și să-l cânți și tu cu vântul,
Căci e glasul-n care Cântul
Plămădește-ndestularea!...
Iar când noaptea amuțește glasul morilor,
Târziu,
Când prin scocuri, nemișcată, apa doarme ca-n sicriu,
Când prin aripi vântul trece cu aceeași nepăsare
Suverană,
Ca prin pânza zdrențuită-a unei nave,
Și când piatra morii-ți pare
O pecetie domnească
Dezgropată din arhiva prăfuitelor hrisoave,
Tu să te gândești la grâul care face să-ncolțească
Iarna,
De sub piatra morii, năzuința și speranța,
Și să-ți amintești de glasul care macină Romanța
Zilelor de mâine -
Glasul dătător de pâine!
poezie celebră de Ion Minulescu din Viața românească, VI, nr. 8 (august 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi și următoarele:
- poezii despre apă
- poezii despre învățătură
- poezii despre zile
- poezii despre vorbire
- poezii despre viitor
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre seară
Taci și ascultă!
Taci și ascultă geamătul codrului,
Cum trosnesc ramurile în bătaia vântului,
Taci și ascultă glasul pământului,
Cum doinește frunza în foșnetul gândului.
Taci și ascultă zumzetul albinelor,
Cum se scurge pe buze parfumul florilor,
Taci și ascultă murmurul apelor,
Cum îmi suflă în păr briza mărilor.
Taci și ascultă inima îndrăgostitului
Care bate secunde în tăcerea cuvântului,
Taci și ascultă pașii pământului
Care vibrează în vâltoarea sufletului.
Taci și ascultă stropii de ploaie,
Cum bat la fereastră șuvoaie,
Taci și ascultă izvorul din odaie,
Cum se scurge iubirea pe foaie.
Taci și ascultă furtuna din icoane,
Cum se cutremură pământul în piroane,
Taci și ascultă cuvântul din canoane,
Cum vibrează sufletul în strane.
poezie de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi poezii despre tăcere, poezii despre suflet, poezii despre iubire, poezii despre cuvinte, poezii despre secunde, poezii despre păr, poezii despre păduri sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Oprește-te puțin. Ascultă. Ascultă glasul interior. Te strigă. Te cheamă la o întâlnire cu tine.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ascultă chiar când e durere
Ascultă chiar când e durere
Vedea-vei norii cum dispar,
Simți-vei sfântă adiere,
Vei ști c-a fost trimis un dar.
Ascultă glasul ce-ți șoptește
Să mergi 'nainte cu curaj
Să poți trăi dumnezeiește
(Nu-nvăluit în vreun miraj.)
Ascultă vorbele transmise
Prin credincioșii slujitori
Să-ți fie ușile deschise
Spre a pătrunde sărbători.
Ascultă și când neputința
Te copleșește; vei vedea
Cum se înseninează ființa
Și cum învingi povara grea.
Ascultă ce îți spun profeții
Nu ce propagă vreun ziar
C-atunci din ceasul dimineții
Ve fi cu Meșterul Zidar.
O, ia aminte la apelul
Care te cheamă să lucrezi
Și să înalți mai sus drapelul
Pe Fiul Slavei să-L urmezi.
Minuni urmează când credința
E activată zi de zi
E-asigurată biruința,
Ce e uscat va înverzi.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (8 august 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi și poezii despre înălțime, poezii despre victorie, poezii despre viață, poezii despre verde, poezii despre sărbători, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre religie sau poezii despre nori

Ascultă cum plânge pădurea
Ascultă cum plânge pădurea,
Pe strune de vifor cumplite!...
Ascultă cum plânge pădurea
Pe ramuri de vânt răsucite!...
Ascultă cum geme pământul,
Când focul din pântece-l scurmă!...
Ascultă cum geme pământul
Și cum se cutremură-n urmă
poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre viscol, poezii despre foc, poezii despre crengi sau poezii despre Pământ
Ascultă iubito și taci
Astăzi,
lasă ploaia
să-ți bată în geamuri.
Lasă vântul
să treacă prin copaci.
Ascultă melodia din ramuri!
Ascultă iubito!
Ascultă și taci.
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre ploaie sau poezii despre copaci

Sonetul frunzelor de-apoi
Atâtea frunze mor și cad,
Când mai abrupt, când mai ușor,
Pe un covor înșelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.
Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.
Și cad, și cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,
Și curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i triști, lăsându-i goi,
În lumea frunzelor de-apoi.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre tristețe, poezii despre seducție, poezii despre prăpăstii sau poezii despre fluvii

Sonetul frunzelor de-apoi
Atâtea frunze mor și cad,
Când mai abrupt, când mai ușor,
Pe un covor înșelător,
Un Styx al lor, un fel de vad.
Sunt smulse dintr-un ultim vis
Cu mângâierea din apus,
A brizei care le-a sedus
Iar azi le poartă spre abis.
Și cad, și cad, deja s-au strâns
Atât de multe, curg puhoi
Pe fluviul vechi de frunze noi,
Și curg din arbori ca un plâns,
Lăsându-i triști, lăsându-i goi,
Spre lumea frunzelor de-apoi.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!


Glasul stelelor
Se aude glasul stelelor,
care cântă-n inima cerului
și-n noaptea ce le ascultă,
ce pătrunde-n sufletul spiralei,
cântă și Pământul,
cântă și lacul albastru,
în care se oglindește cerul,
ce dirijează concertul broaștelor
unind cântul stelelor,
cu glasul ce răsună
din adâncul apelor,
totul se transformă-n vis
și ne ține de mână
pe mine, pe tine, pe noi, pe voi
purtându-ne-n pântecul zorilor,
răsărind o dată cu Soarele,
ce dezmiardă cerul și pământul,
înflorind, florile ce cântă
îmbrățișându-se cu roua dimineții,
cântă și lacrima ce curge
din norul negru,
melodia care dezmiardă iubirea,
cântă stelele, cântă Lumina,
cântă Luna și destinul,
cântă și inima mea după...
astralul cântec ce zboară
printre ramurile Universului,
dansând împreună cu fluturi,
cântând împreună
cântecul stelelor.
poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre lumină, poezii despre zbor sau poezii despre rouă
Glasul pietrelor
Glasul pietrelor ce tac
Stând de strajă pe morminte
Glasul omului sărac
Fața căruia nu minte,
Glasul vântului în șoapte
Printre frunzele pădurii,
Glasul păsării de noapte
Când ascut cuțite furii,
Glasul inimii ce bate
Făr' a spune răspicat
Dacă-i de singurătate
Ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
Răsădit în sânul humii
Supt din neam în neam pe rând
De la naștere-n mormânt,
Glasul de oștean ce moare
Făr' a cere răzbunare,
Mii de glasuri îngropate
Ce rostite-ar fi: Dreptate...
Fă-le cruce de mesteacăn,
Fă-le raclă, fă-le leagăn,
Fă-le toate iar să-nvie
Și să cânte poezie.
poezie celebră de Mihai Beniuc din Glasul pietrelor
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre singurătate, poezii despre păsări, poezii despre poezie sau poezii despre noapte
Glasul pietrelor
Glasul pietrelor ce tac
Stând de strajă pe morminte,
Glasul omului sărac
Fața căruia nu minte,
Glasul vântului în șoapte
Printre frunzele pădurii,
Glasul păsării de noapte
Când ascut cuțite furii,
Glasul inimii ce bate
Făr' a spune răspicat
Dacă-i de singurătate
Ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
Răsădit în sânul humii
Supt din neam în neam pe rând
De la naștere-n mormânt,
Glasul de oștean ce moare
Făr' a cere răzbunare,
Mii de glasuri îngropate
Ce rostite-ar fi: Dreptate...
Fă-le cruce de mesteacăn,
Fă-le raclă, fă-le leagăn,
Fă-le toate iar să-nvie
Și să cânte poezie.
poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci și ascultă...
Taci și ascultă marea
Nu-i tulbura chemarea,
Multe iubiri nebănuite
Adâncurile-i le-nghite.
Taci și ascultă vântul
Urletu-ți freamătă gândul,
Prin plete-ți flutură cu nesaț
Te cuprinde cu-al său braț.
Taci și ascultă ploaia
Ce-ți biciuiește odaia
Sufletului ostenit de dor
Pe meleagul sorții călător.
Taci și ascultă pământul
Din care ne facem veșmântul
Când drumeția se va termina
Și spre alte lumi vom naviga.
Taci, nu murdări cu cuvinte
Secrete ferecate-n morminte,
Trăiește curat într-o lume murdară,
Grăiește dulce deși viața-i amară!
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre secrete, poezii despre murdărie sau poezii despre gânduri

Afară-i toamnă ...
Afară-i toamnă, cotropind coclauri,
Se-aud din cuiburi mierle, vrăbii, grauri.
Frunzele își foșnesc trena pe-alee,
Cu vii culori, ca-n mii de curcubee.
Afară-i toamnă, timp de nostalgie,
Când amintirea verii se mlădie
Și-și pierde urma către orizonturi,
Călătorind spre-ndepărtate porturi.
Afară-i toamnă, de frunzișuri moarte.
E timp destul să răsfoiești o carte.
Șuvițele tale roșcat-aurii,
Împrăștie-arome de toamnă, nurlii.
Afară-i toamnă, rumenă și coaptă.
Vântul își drege glasul, ca în șoaptă.
Ecoul lui ne cântă la ureche,
Romanța toamnei fără de pereche.
Afară-i toamnă pentru ei și noi;
În suflete e primăvară-n doi.
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre vrăbii, poezii despre vară, poezii despre urechi sau poezii despre porturi

În poarta toamnei
În poarta toamnei tainic bate vântul,
Strângând în brațe frunze din hogașe,
Iar ramurile pomilor, golașe,
În peticit strai i-au vestit debutul.
Ea-și numără nerăbdătoare rodul
Si turnând vinul dulce în potire,
Închină pentru-a frunzelor nuntire,
Ce-n ceas târziu și-au acceptat exodul.
Ecoul rătăcind prin văi mai strigă,
Dar glasul lui se pierde în pustie,
Descătușând și ultima verigă
Ce păstra vara-n vârf de ierarhie,
Până pumnalul toamnei să se-nfigă
În pieptu-i crud, fără anestezie.
sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre vin, poezii despre debut sau poezii despre ceas

Civilizația frunzelor uscate
Vântul poartă din zgură în zgură
Civilizația frunzelor uscate
Amestecate-n fum și-n bătătură
Cu dinții cerului de lapte.
Luna râde la sânii de mireasă
Unde se răsfață pruncii siamezi
Mângâiați de fulgii care-ncet se lasă
Stelelor aprinse în ochi și în livezi.
Civilizația frunzelor uscate
Prin zgură-ajunge peste gândul meu,
Domnul ne-a încredințat până la moarte
Crucea s-o purtăm, și tu, și eu!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre sâni, poezii despre răsfăț, poezii despre nuntă sau poezii despre lactate

A XI-a poruncă
Ascultă, privește și taci!...
Ascultă, să-nveți să vorbești,
Privește, să-nveți să clădești.
Și taci, să-nțelegi ce să faci...
Ascultă, privește și taci!
Când simți că păcatul te paște
Și glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ți lacăt la gură
Și-mploră doar sfintele moaște -
Când simți că păcatul te paște!...
Când simți că dușmanul te-nvinge,
Smulgându-ți din suflet credința,
Așteaptă-ți tăcut biruința
Și candela minții nu-ți stinge -
Când simți că dușmanul te-nvinge!
Când brațele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrânești,
Rămâi tot cel care ești -
Aceeași piatră de moară -
Când brațele-ncep să te doară!...
Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, privește și taci!...
Din brațe fă-ți aripi de fier
Și zboară cu ele spre cer!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre gură, poezii despre frică sau poezii despre fier
Ascultă
Ascultă. Se-aude un glas.
Se-aude o șoaptă ciudată.
Și poate în piept, un talaz,
începe să bată.
Ascultă. Ori nu-l mai cunoști?
Și totuși e-atât de aproape!
În el e un freamăt de oști,
un murmur de ape.
Ascultă. Ce largi simfonii!
Și parcă... demult... înainte
ți-era cunoscut. Nu-l mai știi!
Ia adu-ți aminte!
... Odată când primul păcat
te-a frânt sub întâia povară...
Atunci ți-a vorbit răspicat
prima oară.
Apoi... ți-amintești?... undeva...
se vorbea de Isus, de Salvare.
Tu nu ți-ai dat seama. Era
a doua chemare.
De-atunci, din zori când te scoli,
și noaptea când liniștea crește,
prin oameni, prin visuri, prin boli,
mereu îți vorbește.
Și simți un fior. Dar degrabă
păcatul te cheamă, te cere.
Ce-a fost? conștiința te-ntreabă.
Nimic. O părere.
Nimic? Să te-ascunzi cu-o minciună?
Nimic? E un duh ce se joacă?
E-un foșnet de frunze? O glumă?
O vorbă de cloacă?
Ascultă. Acel ce-ți vorbește,
prin visuri, prin bolta senină
e glasul ce-n veci poruncește:
Să fie lumină!
E glasul ce-a scos din cămară
și firul de iarbă, și pomul,
și leul, și gâza ce zboară,
și omul!
E glasul ce-n Raiul pierdut,
pe urmele șoaptei infame,
striga către omul căzut:
Adame!
E glasul rostind cu amar
osânda ce-a fost să rămână:
"Țărână, întoarce-te dar
din nou în țărână!"
E tunetul larg pe Sinai,
ce-aduce din cer, printre stele,
poruncile sfinte, dar, vai!
cât de grele!
E glasul de sute de ani,
ce tot mai puternic străbate:
"Ferice de voi cei sărmani
cu inimi curate!"
Căci Tatăl atât v-a iubit
c-a dat Fiul Său sub ocară,
ca oricine crede în El
să nu piară!"
Și toate acestea ce sunt?
Un foșnet zadarnic de toamnă?
Chemarea Părintelui Sfânt
nimic nu înseamnă?
Ascultă. Cu-același ecou,
Acel ce-ți dă viață și pâine,
din nou îți vorbește, din nou.
Acuma. Dar mâine?
Ascultă. El vine curând
să cheme pe nume pe-ai Săi.
O, cum vei privi tremurând
albastrele căi?
Ascultă. Căci vremea s-a dus
și nu-ți mai rămâne prea multă.
Dar vino acum la Isus!
Și-ascultă!...
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre umor

Cântecul molcum
Ascultă cântecul molcum
Ce plânge doar ca să îi placă:
Discret și fără de bulboacă
Pârâu pe mușchi, pe lângă drum.
Ăst glas l-ai știut (ți-a fost și drag?)
Dar azi de-un văl e-acoperit,
Ca văduva păianjenit
Și mândru tot ca ea-n vileag;
În cuta lui tăinuitoare
De-al toamnei vânt des fremătată
Miratei inimi îi arată
Tot adevărul, ca pe-un soare.
Și spune, glasul cunoscut,
Că viața-ntreagă-i bunătate.
Că ura, pizma, toate, toate
Dispar când moartea a-nceput.
Vorbește încă despre glorie
Și de smerenia necesară,
De nunta de-aur spune iară,
De pacea fără de victorie.
Primește glasul ce persistă
Cu inocentu-epitalam,
Că nu există alt balsam
Să-ți legene inima tristă.
E greu, dar este trecător
Să suferi fără de mânie.
Și-n etică ce armonie!...
Și cântul povățuitor...
poezie clasică de Paul Verlaine
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre văduvie sau poezii despre smerenie

Dacă cinele de taină sunt de evitat
poate un mic dejun ar fi fost acceptabil
sau măcar o cafea cu ce vrei tu
înainte de răspândirea definitivă a toamnei
prin frunze prin sânge prin cine să mai știe...
ca o condamnare la nemișcare
pe un ocean mult prea liniștit
...........................
e atâta disperare în zborul frunzelor
încât copacii se chircesc dureros spre inimă
ca într-o amnezie
...........................
de-o vreme un salcâm își tot trimite guguștucii
să-mi bată în termopanul singurătății
iar eu ascult muzică la maxim
ca pe un drog
ca pe o acceptare a sacrificiului frunzelor
pentru dezmățul de la primăvară
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre sacrificiu, poezii despre primăvară sau poezii despre ocean

Dansul frunzelor
În drumul meu spre infinit,
admir dansul frunzelor
și jocul lor neliniștit
care mă înconjoară colorându-mă-n
galben auriu, verde sau chiar negru.
da, jocul și dansul frunzelor
ce zburdă-n adierea vântului
formând colacii împletiți ai gândului
și unduirea corpului în spirală
care se înalță spre cerul violaceu
unind dansul frunzelor cu necunoscutul.
jucăușe frunze vestesc iubirea,
moartea răsucindu-se-n roți
da, roțile timpului, prezent, trecut și viitor
învelite-n pulberea iubirii nestinsă,
armonizâd puterea frunzelor zglobii
dansând
dansul nemuririi și al morții.
frunzele se aleargă-n zborul ordonat al fericirii,
formând punți muzicale și poduri cristaline
ce se unesc prin culoare, Lumină și fericire
creând vieți învârtite în spirala timpului
precum vântul răsucește timpul și viața.
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre fericire