Eu vin din lumea lui foaie-verde

Eu vin din lumea lui foaie-verde
De unde dorul este pribeag,
Unde dragostea ni se pierde
În tot ce-i frumos şi ni-i drag.

Eu vin din lumea lui Făt-Frumos,
Unde totul este iubire,
Cânt doina pe fluier de os
Şi caut calea spre fericire.

Eu sunt făcut din lutul barbar
Ţara –o doică cu sânul plin,
De la ea am supt lapte cu har,
Dar şi mierea şi vinul pelin.

Îmi pare c-aud depărtările cum
Plutesc pe aripi de dulce mătase,
Pe toate-aş vrea să le-adun
Din rune trecute, din vise şi oase.

Sub fruntea adânc-a Carului -Mare,
Scârţâie cumpăna fântânii şi-atât,
Doamne, unde-i mâna Ta, oare,
Să mi-o pui drept fular peste gât?

Eu vin din lumea surâsului Tău
Şi glasul duios îmi sună-n timpan,
Eu nu Ţi-am făcut nici un rău,
Trece-mă, Doamne, frumos în alt an.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 decembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde vin?

de unde vin?
dintr-o răscruce
de gust pelin
şi altul dulce
în zborul lin
o adiere
de rozmarin
ca mângâiere
m-a rupt din flori
să te îmbete
cu reci fiori
de Dragobete
ca să rămân
la ceas de seară
lângă-al tău sân
dulce fecioară
purtat de dor
de vrajă plin
din ierbi covor
de-acolo vin!

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie de dragoste

eu te imaginez întruna
ca o vioară, ca un cânt,
căci tu îmi eşti pe veci stăpâna,
cu tine simt şi eu că sunt.

ridic palate de albastru,
plutesc adeseori pe nori,
privesc la tine ca la astru,
când râzi, mereu îmi dai fiori.

s-aşterne peste văzul meu
un văl frumos de nebunie
m- ascund adesea-n sânul tău
ca spiriduşu-n colivie.

mi-aş pune, zău, capul pe el
să-i ascult durerea-n sânge,
să văd zvâcnetul rebel
şi să văd dorul cum plânge.

eu sunt ochiul tău ce vede
zeu alergător prin timp,
vise dulci în risipire
ce mă poartă prin olimp.

bolnav de vini imaginare,
adeseori te văd plutind,
ca o sirenă-n marea mare
şi printre valuri vălurind.

să nu mă mângâi niciodată,
să nu-mi pui mâna ta pe frunte
căci mâna ta ce mă atinge
îmi face pletele cărunte.

este în mine atâta vis
ce îl strivesc mereu sub pleoape,
şi în albastrul meu iris,
aş vrea să te culeg din ape.

te stingi din ce în ce, te ştergi,
de peste ochiul meu, făptură,
a fost iubire, nebunie?
sau între noi a fost doar ură?

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 iulie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde mintea nu se teme

Unde mintea nu se teme şi fruntea este ţinută sus;
Unde drumul cunoaşterii e liber;
Unde lumea nu este fragmentată de înguşti pereţi domestici;
Unde vorbele vin din adâncimea adevărului;
Unde truda-şi întinde neobosită braţele spre perfecţiune;
Unde râul limpede-al raţiunii nu se pierde-n deşertul trist al rutinei mortale;
Unde mintea este îndrumată de Tine-n deschiderea largă-a gândului şi-a acţiunii –
Acolo, în acel paradis al libertăţii, O, Tată al meu ceresc, trezeşte ţara mea.

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugul

Doamne ce frumos mai ninge
peste zări cuprinse de necaz
şi necazu-ncetisor se stinge
ca un rug în clipe de răgaz
fuge lumea Doamne-n lumea mare
fuge lumea Doamne-n alte ţări
să nu crezi că fuge de ninsoare
-de necazuri ce se surpă peste zări
fuge lumea Doamne de nevoie
fuge lumea Doamne de prăpăd
poate Doamne ni-l trimiţi pe Noe
ţara să ne-o scoată din omăt
c-a ingetat sireaca nu mai poate
să suporte cremenea de ger
şi atîtea clanuri perindate
Tu doar ştii la care mă refer
fuge lumea Doamne-n ţări streine
prunci se nasc de alte naţiuni
care din pelinci vor şti că-i bine
c-au fugit părinţii lor nebuni
din sireaca ţară îmbuibată
până-n gât de clanul mafiot
din partida asta democrată
a lui statu palmă barbă cot
Doamne ce frumos mai ninge
peste zări cuprinse de răgaz
fă cumva-ncetisor de stinge
rugul meu cu flăcări de necaz...

poezie de Iurie Osoianu (27 octombrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seri de mai

curge pârâul în adieri domoale
şi luna ni se-arată tremurător pe ape,
se lasă seara-n gura nopţii moale
iar ciutele vin cârduri să se-adape.

în vale unde malul se prăvale,
doar ierburile sunt aşa fecunde,
pârâul curge-n adieri domoale
şi noaptea închide geana peste unde.

din cer cad artificii mii de stele,
pădurea pare un tărâm de vis,
cad toate peste gândurile mele
ca un balsam venit din paradis.

aş vrea, ţinându-ne frumos de mână
în seri înmiresmate cu minuni
să-mi fii, iubito, tu pe veci stăpână,
ca doi îndrăgostiţi frumoşi, nebuni...

nuntiri celeste, timp duios şi tern
şi pe deasupra doarme luna rece,
ce bine-ar fi să fie aşa etern,
dar timpul vremuieşte, totul trece...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (12 mai 2011)
Adăugat de Ion Ioenscu-bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de ţară în ţara mea

Un bătrân călător pe drum de seară
Trecea străin pe strada mea.
Îl tot vedeam şi-am îndrăznit a-l întreba:
- De unde vii şi cine eşti, bătrâne?
Era-ntristat şi suspina.
Cu glasul stins el mi-a răspuns:
- De unde vin? Nu întreba
Plecat am fost din ţara mea
Dar peste tot unde-am umblat
În suflet ţara mi-am păstrat
Şi m-am întors
Aici, unde-i pământul sfânt
Unit cu el prin legământ.
Cu glasul blând şi coborât
- O, Doamne - se rugă bătrânul -
Mai ţine-mă în viaţă cât
S-apuc să văd zâmbind românul!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crima frumoasă

A sta două mese la un om
fiecare cu un scaun în faţă
şi ultimele tramvaie din buzunar
să le bea biletele.
*
Iată! Se paraşutează
elevii din spaţiu
vin cu inelele lui Saturn
la gât
vin cu flori de meteoriţi
prăbuşiţi
vin cu aer pe zâmbet de vid.
Vin!
Vin din mame burţi
Vin din case curţi
Vin din beciuri vin
de pământ se ţin
vin se duc iar vin
Dumnezeu e plin!
*
Noaptea când doarme ziua în cortul cu textură
de apă se aud păsările cum fredonează
din ciocul pământului un soi de băutură
de amiază.
*
A sta doi oameni la o masă
e o crimă
frumoasă!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce trist!

Ce trist să-l vezi în lumea ta,
Să-ţi zâmbească,
Să te primească aşa cum eşti,
Să-ţi fie alături la bine şi la rău,
Să te înţeleagă,
Să te ajute,
Să-ţi arate lumea lui,
Să te primească în ea ca pe o regină,
Apoi să plece.

Ce trist când viaţa ta are lumină,
Când lumea ta şi a lui se contopesc,
Totul este zâmbet şi căldură,
Toate frumos se împletesc
Şi dintr-o dată totul se destramă,
Lumea din basm devine coşmar
Şi sufletul plin de iubire
Se îneacă în amar
Căci într-o zi el pleacă.

Ce trist că tu rămâi tăcută,
Plângi cu amar în urma lui
Şi nimeni nu te mai ajută,
Nu are cine să ţi-l dea înapoi.

Ce trist când lumea visului se pierde
Şi realitatea este amară!
Ce trist când pleacă fără urmă
Şi îl priveşti ultima oară!

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vise, ţi-am făcut portretul...

Din vise, ţi-am făcut portretul...
Secerând gânduri sub stele şi lună,
Esenţa lor magică în buchete se adună,
Înflorind miraculos în destine.

Din vise, ţi-am făcut portretul...
Portret cu migală plămădit...
În paradisul meu sfânt primit,
Trandafir înflorit, sub privirile cerului,
Plin de sfioasă iubire.
Trăsura destinului la poarta dorinţelor mele
A oprit, fără temeri...
Şi frâu a pus atâtor neîncrederi,
Răscoapte de viaţă, în treceri pasagere.

Din vise, ţi-am făcut portretul...
Şi te-am asemănat cu nucul falnic,
Esenţă fină de dărnicie şi frumos înrobit,
În armonia timpului prielnic de neînlocuit,
Ce caută înaltul cu ochii spiritului viu,
Ca Floarea de Lotus spre infinitul trainic.

Din vise, ţi-am făcut portretul...
Şi telepatic iubite spre mine ai venit,
Buclele timpului chipul frumos ţi-a împodobit,
Ca Roba primăverii în armonii senine.
Făt – Frumosul zărilor albastre,
Chipul tău dulce sălbatic m-a cucerit,
Dar vara vieţilor noastre firave
Timpul grăbit o împinge din spate.

Din vise, ţi-am făcut portretul...
Căci, din vise realitatea învie,
Duetul sorţii noastre se vrea purtat,
Precum rucsacii alpiniştilor, în spinare,
Iar crucea lor, mai grea sau uşoară,
E cât a noastră vie mulţumire, recunoştinţă,
Sau zadarnică căutare.

poezie de Valeria Mahok (23 august 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din care vin

Noaptea se varsă peste viaţă
cu acelaşi întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
şi aripile s-au frânt,
lumea din care vin
nu are alte înţelesuri ascunse,

curge şi ea ca un râu ce se pierde în mare
şi marea la rândul ei are aceeaşi soartă.
Inima e cea care moare pe trepte,
dar este din alt aluat.
Dacă o să plec noaptea
o să-ţi spun cum să preţuieşti lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad perseide

Cad perseidele din cer,
Pe un Pământ în agonie,
De unde vin e un mister,
Spre ce zări zboară nu se ştie...

Cad perseide peste tot,
Peste iubire, peste ură,
Peste bunic, peste nepot,
Peste îngheţ, peste căldură...

Şi-or mai cădea steluţe mii,
Căci Universu-i generos,
Din ale cerului tării,
De sus se prăvălesc în jos,

Dar ca şi visele deşarte,
Chiar de trudesc pe drumul lung,
De fericire nu au parte,
Mereu la ţintă nu ajung...

Cad perseidele din cer,
Pe un Pământ în agonie,
De unde vin e un mister,
Spre ce zări zboară, nu se ştie...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea Omului divin

În căutarea Omului divin
De mii de ani pe lumea asta vin,
De mii de ani tot mor şi tot mă nasc
Cu chipul de român cu sufletul de dac.

Întru triumful Sensului sublim
Un Univers de stele tot colind,
De mii de ani tot căutând răspuns la întrebări
Ascunse prin galactici-exlamări.

Deschide-mi, Doamne, taina ta de nepătruns
Şi spune-mi cine sunt şi unde am ajuns,
Ca setea să-mi alin de existenţial
Mă lasă să mai sorb din veşnicul tău har.

În cautarea Eu-lui divin
De mii e ani pe lumea asta vin,
De mii de ani tot mor şi tot mă nasc
Cu suflet de român cu inimă de dac...

poezie de Iurie Osoianu (17 august 2011)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un prolog

Un prolog la alt prolog,,
Drob cu drob, un necrolog,
Vin – Enterrios citând
Din poemele lui Hânc.
Carriego, frate drag,
Descriai frumos, pe larg
Cum îi place lui Housman,
Lung poemul whitmanian.
Ezra, Yeats, Almafuerte
Se grăbeau doar să ne certe,
Liliecron, mai încruntat
Parcă-o palmă el mi-a dat,
Totul este să nu scrii
Pentru moarte poezii.
N-ai ce face, acesta-s eu,
Cred mai mult în Dumnezeu,
Iar în rest eu nu dispar,
Nici pe cal, nici jos, sub car.
Alungat, eu vin din nou,
Susţinut de Edgar Poe,
Nu-s trufaş, dar mândru sunt,
Ca Peer Gynt din Strahlensund.
Mort de-aş fi, tot viu mă ştiu,
Preot, rabin ori muftiu.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar mă-ndepărtez de tine

Iar mă-ndepărtez de tine dinadins ca să te văd
Nerobită de puterea sufletului tău cel dus
Înapoi spre altă lume care-i pare mai a lui
Decât lumea-n care parcă din greşeală a fost pus.

Dar te văd tot mai aproape ca şi cum eu însămi sunt
Despărţită doar de ochiul care mă priveşte rece
Undeva pe însăşi calea nimănui dezvăluită
Unde sufletul tău parcă şade pregătit să plece.

E desprins de trup şi este mai frumos ca niciodată
L-aş desface din adâncuri să-l alin şi să-l păzesc
Dar cum pot păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă
Care însuţi ai desprins - o de pe ochiul său domnesc.

Mă rog deci să se întoarcă fără ură către tine
Dar când va să vin şi eu să mă laşi să-i dau ocol
Dacă nu ca o femeie ca un suflet care vine
La alt suflet ce-l aşteaptă în tăcere trist şi gol.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Ardere de tot (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acolo unde mintea nu e încolţită de frică şi poţi să-ţi ţii capul sus,
Acolo unde cunoaşterea e liberă pentru toţi,
Acolo unde lumea n-a fost fragmentată de pereţii înguşti ai caselor,
Acolo unde cuvintele vin din profunzimea adevărului,
Acolo unde străduinţa neobosită îşi întinde braţele spre perfecţiune,
Acolo unde izvorul clar al raţiunii nu şi-a pierdut calea în nisipul mohorât al deşertului obişnuinţelor moarte,
Acolo unde mintea e condusă înainte de ea însăşi în tot mai larga gândire şi acţiune,
Acolo în Raiul libertăţii, o, Tată, acolo să se trezească ţara mea!

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ascuns

m-am ascuns într-un ochi de femeie
şi de-acolo privesc lumea altfel
căci există atâta singurătate
încât şi cafeneaua din bazar
şi-a închis uşile.

de acolo lumea se vede ca un labirint
în care timpul nu mai este în sine
şi nici cărările nu mai duc nicăieri.

acolo dansează speranţa
ascunsă într-o lacrimă dulce
ce se scurge pe obrazul suav,
udând grădinile din visele noaste.

dincoace şi dincolo de timp
zboară imaginea ta
ca o pasăre a singurătătii
spre ţinuturi albastre
unde dragostea se logodeşte cu visul
şi moartea cu eternitatea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (28 aprilie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un glas purtat de vânt

Un glas purtat de vânt
Se aude la fereastră.
E glasul tău frumos şi blând
Dulcea mea crăiasă.

Şi vrea să -mi spuie doar un cuvânt.
Cât îţi este dor de a mea privire!
Şi mă aştepţi să vin cât de curând
Cu sufletul plin de fericire.

Tot pe aripi de vânt,
Îţi trimit o dulce sărutare.
Şi vreau să-ţi spun doar atât, că vin...
Iubirea mea cea mare.

Un glas purtat de vânt.
Zboară peste dealuri şi câmpii!
E glasul meu iubito, e glasul inimii.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecie

Pe singuratecele văi,
Strâng negurile clăi pe clăi.
Aici, vecie, să mă ‘ngheţi,
Cu faţa către dimineţi...
Aleargă ochii cât ce pot,
Spre largul ulilor înnot,
Sau cad cu negurile ‘n gol,
Pe apa ta cu vad domol.

Şi toate vin şi toate trec
Şi toate pier, ca ‘ntr'un înnec.

Pe ţărmul ce-a ‘ncuiat în morţi
Tăceri cu lacătul la porţi,
Vin pomii să ‘nflorească iar,
Cu gâtul peste pălimar.
Din ierbi, se uită uneori
Tăcerile, la căpriori,
Le dă, din mână, mugur crud
Şi le desmiardă bolul ud...
Foşnind cu frunza pe potici
Vin clopotele pân' aici,
Vin glasuri, să le tot ascult
Vin de departe, – de demult,
Şi stele vin, cu tot cu zări,
Şi vânturi cu miresme ‘n nări,
Şi toate vin şi toate trec
Şi toate pier, ca ‘ntr'un înnec...
Dar codrul tău, muncit de vânt,
Stă cu picioarele ‘n pământ,
S'adune liniştile lui,
Peste mormântul nimănui...

Dintr'însul – abur, – mă ridic
Şi-ascut urechea spre nimic;
Cu flori ce cresc de capul lor,
Singurătatea mi-o ‘mpresor;
Cu soare mă culeg din stropi;
Cu noapte mă ‘nvelesc prin gropi;
M'aud crescând în trunchi bătrâni;
Mă uit cu stelele ‘n fântâni...

Şi – Doamne, în acest noian,
De zi cu zi, de an cu an,
Pământul tău, mi-i căpătâi,
Frumos, ca ‘n ziua lui dintâi...

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu din "Însemnări ieşene", Anul III, Vol. IV, Nr. 21, 1 noiembrie 1937, p 481-482
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este stăpână

Dragostea este cea care stăpâneşte toate lucrurile;
Sunt întru totul stăpânit de dragoste.
Din pasiunea mea pentru dragoste
M-am fărâmitat dulce că zahărul.
Oh, vânt furios, sunt singurul pai din calea ta;
Cum aş putea să ştiu unde voi fi suflat pe mai departe?
Oricine se laudă că a făcut un pact cu destinul
Se dă de gol ca prost şi mincinos;
Cine dintre noi nu este decât un pai în furtună?
Cum poate cineva să facă un pact cu un uragan?
Dumnezeu îşi lucrează pretutindeni vasta înviere;
Cum am putea să pretindem că acţionăm din voia noastră?
În mâna dragostei sunt ca o pisică într-un sac;
Uneori dragostea mă înalţă în aer,
Uneori dragostea mă aruncă în aer,
Dragostea mă tot învârte în jurul capului său;
Nu am pace, nici în lumea asta, nici în alta.
Iubitorii de Dumnezeu au căzut într-un râu învolburat;
Ei s-au predat din voia lor poruncilor dragostei.
Asemeni roţii de moară se rotesc, noapte şi zi, zi şi noapte,
Se învârt şi se tot învârt, mereu, strigând.

poezie clasică de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vin din lumea lui Marinetti

eu vin din lumea lui marinetti,
aruncând totul la pământ,
la dracu dragoste, iubire
şi toate câte-s în inimă,
această cârpă cu care
s-au şters toţi pe mâini,
acum dansăm printre
mese şi scaune ca saltimbancii,
ne dezbrăcăm hainele
şi ne scălămbăiem în oglingă
ca nişte maimuţe din junglele africane,
hai, veniţi, intraţi în joc,
doi paşi înainte
şi unul pe loc,
ce frumos ne stau la gât
lanţurile de aur
în acest azur lins pe ochi,
ţinem steaua lumii pe umărul drept
şi avem armuri de oţel pe piept.

în serile când luceafărul
în galop fuge pe cer,
noi ne destrăbălăm în lumea lui dionis
pe lângă delfinii din adânc,
rupţi din refugiul ultimului delir.

degeaba punem cuvintele în cuiburi goale,
n-are cine să le clocească,
ele sângerează din consoane,
mor în damf de parfum
ca merele domneşti infectate de viermi.

ascultaţi melodile acestei toamne,
când frunzele acompaniază tristeţea,
ca nişte evantaie japoneze pe faţa unei gheişe,
ascultaţi cum plâng pietrele de jad
sub freamătul copacilor,
flaute sub lună, îndurerate
de despărţirile de gâtul de colan al madonelor,
ascultaţi tristeţea frunzelor de plop sub bătaia vântului,
ascultaţi cum filozofii pun diagnostic aureolat viitorului,
un fel de zefir de bucurii cu râsete pe ghirlănzi spumoase.

inimi flămânde ca nişte câini în haite
îngurgitează iubirea pe nerumegate,
răscolind în carnea efemeră, pândind inalterabilul.
visăm mereu incendii apocaliptice
care să prefacă în scrum sărmanele noastre fiinţe
imperfecte şi vulnerabile,
ne revoltăm de destinul biologic al lumii,
dar nu vedem ochiul rece al morţii
cu rostogolirea pământului spre neant.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!