Oftalmologii
Trebuie ca tratamentul
Să-l conducă ideal,
Dacă vor ca, pacientul,
Să îi vadă, la final!
epigramă de Ion Coteț din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mărturisirea unui medic
Îmi vizitez des pacientul,
Deși îmi este foarte clar
Că-și face singur tratamentul,
Cu doze mari de... murfatlar.
epigramă de Nistor I. Bud din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Avantaj
Veterinarul e mai mare
Când eșuează tratamentul
Recurge la sacrificare
Și-și mănâncă pacientul.
epigramă de Ștefan Marinescu din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă s-a făcut minunea
Dacă s-a făcut minunea
Înnoirii vieții tale,
Asta trebuie s-o vadă
Orișicine, pe-orice cale
Dacă-n inima ta-i pacea
Și-n ea Duhul Sfânt se ține
Asta trebuie s-o vadă
Pe-orice cale, orișicine.
Dacă tu-L urmezi pe Domnul
Și ții calea voii Sale
Asta trebuie s-o vadă
Orișicine pe-orice cale.
Dacă tu ai pentru semeni
Gânduri de iubire pline,
Asta trebuie s-o vadă
Pe-orice cale orișicine.
Dac-ai rupt-o cu trecutul
De păcate și greșale
Asta trebuie s-o vadă
Orișicine, pe-orice cale
Căci dac-ai aflat pe Domnul
Și-I cunoști Cuvântul bine
Vai de tine când n-o vede
Pe-orice cale, orișicine.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pacientul: Domnule doctor, cum aș putea trăi 100 de ani?
Doctorul: Fumați?
Pacientul: Nu!
Doctorul: Mâncați mult și cu plăcere?
Pacientul: Nu!
Doctorul: Alcool? Amante?
Pacientul: Nu și nu!
Doctorul: Atunci de ce doriți să trăiți atât?!
replici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neuroni
Neuroni lipsă la apel
Așa s-a dat un diagnostic
Cu repetiție
Pentru pacientul privat
Pentru pacientul colectiv
Fiindcă neuronii mor
Și scade agravant
Numărul lor la purtător
În funcție de activitate
Și alte multe cauze
Scade neîncetat
Numărul de neuroni
Până la final
La pacienți pământeni.
poezie de David Boia (23 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cocoșul "trufaș"
Doi cocoși peste coteț șefia-și disputau,
Pentru-ntâietate-n curte s-au luat la luptă,
După-nverșunata competiție, ei calmi se-aflau:
Regele trufaș pe gard, iar învinsul din coteț salută.
Vulturul văzându-l pe cocoș pe gard,
Îl înhață ca o mult ușoară pradă,
Din învins, umilul ajunge să se vadă
"Șeful" găinilor și "deșteptătorul" de pe gard.
Morala: Îngâmfarea este dăunătoare caracterului, ducând la pierzanie.
fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă Dumnezeu conduce așa de bine oile, o să-l conducă și pe om.
Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de Sy
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pacientul: Doctore, aici scrie că trebuie să iau pastilele astea în fiecare zi, tot restul vieții... Așa e?
Doctorul: Da, așa am scris.
Pacientul: Va trebui să trec foarte des pe la farmacie înseamnă...
Doctorul: V-am dat eu un tub... e mai mult decât suficient.
replici
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deși nu cred în bărbatul ideal, dacă tot trebuie să răspund, zic că în versiunea mea două calități nu i-ar putea lipsi: inteligența și umorul. Și încă ceva: un bărbat ideal n-ar putea fi cărpănos. Și nici searbăd. Și nici spăimos. Și nici tălâmb. Și nici nevolnic. Sau stătut. Vă dați seama unde am fi ajuns cu bărbatul ideal dacă n-aș fi scormonit în dicționarul de sinonime după cuvintele astea mai vechi și aș fi scos la atac neologismele?
citat din Adriana Babeti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Minifabulă muzicală (dactilic)
Poate să-i cânte COCOȘUL cât vrea,
Ziua, la cap, ea să-l bârâie,
Până la urmă, GĂINA cea rea
Seara-n coteț o să-l cârâie!
epigramă de Mihai Haivas din Joc de picioare în cinci ritmuri (2017)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!
- chiulangiu
- E pacientul ideal;
De boală singur se dezbară -
La medic n-a venit să ceară
Decât concediu medical...
Chiulangiul
definiție epigramatică de Sorin Pavel din Dicționar de epigrame (1981)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deosebirea dintre un om și un animal este că un animal nu are un ideal. Un om are un ideal la început. Ce se întâmplă cu acest ideal? Să luăm un rând de politicieni. Politicienii sunt 99% niște mari mincinoși. Mint, dar nu cred ca ei s-au născut cu minciuna. Ei s-au născut ca și noi, toți ceilalți, cu un ideal, cu o dorință de ideal, dar au văzut că pentru a câștiga alegerile trebuie să mintă, trebuie să promită ceea ce știu că nu se vor ține de cuvânt și așa încet - încet încep să creadă în minciuna lor și după aceea când sunt aleși devin exact opusul idealului pe care și l-au pierdut. Au pierdut acest ideal. Ca și politicienii noi toți suntem în același pericol, de a ne pierde idealul.
Andrei Șerban în interviu (august 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pacientul: Am fost săptămâna trecută la dumneavoastră.
Psihiatrul: Da, îmi amintesc, spuneați că vedeți multe muște, așa, ca prin ceață...
Pacientul: Da, da! Și mi-ați dat niște pilule!
Psihiatrul: Ei, au avut efect?
Pacientul: Da, săru-mâna, dom' doctor, acum le văd clar de tot, fiecare picioruș.
replici
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pacientul special
Cei patru medici au dileme
Cu diagnosticul final,
Că domnul are mari probleme
La spate și la... tribunal.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un lider trebuie să stea mereu în spatele poporului, dacă vrea să conducă oamenii.
aforism de Vasil Tolevski, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Pacientul: Nu mai am nici o plăcere să trăiesc. Viața a devenit mult prea fără sens, prea confuză.
Psihiatrul: Da, te înțeleg foarte bine. Fiecare avem problemele noastre. Am să-ți prescriu un tratament pe care va trebui să-l urmezi un an de zile. Te costă cam 50 de dolari pe săptămână.
Pacientul: Înțeleg, doctore, asta va rezolva problemele dumneavoastră. Cu ale mele însă cum rămâne?
replici
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
J. D.: Hei, doctore Cox, trebuie să știi că am făcut pentru pacientul meu tot cei ai făcut și tu pentru al tău.
Dr. Cox: O, Doamne, îmi pasă atât de puțin încât aproape am leșinat.
Dr. Kelso: Hei, Asule, pacientul tău cu TTP a făcut o criză. L-am declarat.
J. D.: A murit?
Dr. Kelso: Sper pentru că altfel autopsia o să fie ca naiba.
replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deputații
L-au îndrăgit aproape-un an
Și, pentru-n nou mandat,
Vin să-l ajute, pe țăran,
Ca musca la arat...
epigramă de Ion Coteț din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pacientul: Domnule doctor, sunt deprimat.
Psihoterapeutul: Deprimat?
Pacientul: Da, domnule... Cu prețurile astea... cu viața asta... m-a apucat depresia.
Psihoterapeutul: Depresia psihică... Mda, înțeleg. Și cum se manifestă?
Pacientul: Domnule, în primul rând am senzația de amețeală continuă... e drept că nici n-am mâncat de trei zile...
Psihoterapeutul: Altceva?
Pacientul: Îmi vine să plâng tot timpul... tot timpul... iar în fața ochilor...
Psihoterapeutul: Ce se-ntâmplă în fața ochilor?
Pacientul: Văd ceva mic și negru...
Psihoterapeutul: Ceva mic și negru?
Pacientul: Da, mic și negru, negru...
Psihoterapeutul: Vai, domnule... cum puteți spune că suferiți de depresie? Mic și negru ați zis? Dar asta înseamnă, domnule, că dumneata vezi în viitor... Cum pot eu trata de depresie psihică un om care are viitorul în față?!...
replici din Unda veselă, spectacolul "Sfârșitul lui Robinson Crusoe" de Corneliu Sofronie (1995)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sensul vieții constă în frumusețea și forța năzuinței spre un ideal fiecare moment al existenței noastre trebuie să aibă un ideal înalt.
citat clasic din Maxim Gorki
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!