Fără de știre
Echilibristică concavă,
Voit perversă și bolnavă,
Sindrom de ins bătut în cap,
Fără de vlagă și posac,
Chemarea unui timp pierdut,
Distant, funebru și tăcut,
Regrete, jale, plâns și dor,
Scheleți dansând în dormitor,
Idei pierdute în văzduh,
Schițate vag dar cu năduf,
Forme schimbate între ele,
Colbul săltat de-un joc de iele,
Un suflet între aripi gri,
Album de poze cu copii,
Un mecanism fără de noimă,
Fluier, brădet, legendă, doină,
Doi lei, o chiflă și-un iaurt,
Smucire, vaiet, fugă, furt,
Înot, țigan, mal, înecat,
Răsfăț în taină, soare, iaht,
Vulgar, intempestiv, flocos,
Copite, coarne, sulfuros,
Esențe tari în sticle mici,
Dovleac, stafidă, borș, limbrici,
Condurii lui Ali-Baba,
Pumnal, hanger, bici, acadea,
Triunghi în cerc în sferă-n cub,
Mânzat, bălțată, brazdă, jug,
Ariergardă, tun, afet,
Cartofi, copane, vin, bufet,
Mistrie, piatră, boloboc,
Soartă, neșansă, fum, noroc,
Fără de știre, fără stare,
Cuvânt, aidoma, schimbare.
poezie de Radu Bucelea
Adăugat de Radu Bucelea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Fără
Fără Dumnezeu și soare nu ai exista.
Fără apă nu ai exista.
Fără păduri nu ai exista.
Fără albine nu ai exista.
Fără hrană nu ai exista.
Fără animale nu ai exista.
Fără flori nu ai exista.
Fără culori nu ai exista.
Fără muzică nu ai exista.
Fără sunet nu ai exista.
Fără lumină nu ai exista.
Fără propriul corp nu ai exista.
Fără spiritualitate nu ai exista.
Fără forme de relief nu ai exista.
Fără plâns și râs nu ai exista.
Fără natură nu ai exista.
Fără sentiment nu ai exista.
Fără foc nu ai exista.
Fără aer nu ai exista.
Fără univers nu ai exista.
Fără armonie nu ai exista.
Fără întelepciune nu ai exista.
Fără simțuri nu ai exista.
Fără smerenie nu ai exista.
Fără geometrie nu ai exista.
Fără suflet nu ai exista.
Fără pământ nu ai exista.
Fără gând nu ai exista.
Fără iarbă nu ai exista.
poezie de Cînepă Ștefan din Dumnezeu este lumina conștiinței noastre, Fără...
Adăugat de cinepa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem_fără_titlu
fără lună ceru-i o necunoscută
un xyz aruncat între timp și spațiu
un telefon fără ton
la care vorbim
în minutele libere
între viețile și morțile noastre
fără soare sunt un vers anonim
un geniu cu ecuson fără umbră
un du-te vino continuu între
două puncte licărind
pe o hartă veche din univers
unde toți își caută comoara
fără tine nu am zgomot
fără zgomot nu am somn
fără somn nu pot visa
și fără vis
fără vis acest poem nu există
poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără oameni, toate mor
Fără soare, nu e viață,
fără ploaie, nu-i verdeață.
Fără vânt, nu e răcoare,
fără boală, nu te doare.
Fără baltă, nu e stuf,
fără aer, e năduf.
Fără apă, nu e pește,
timpul în loc se oprește.
Fără dragoste, nu-i dor,
fără oameni, toate mor.
poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugă... după ce
Atâta timp cât rațiunea doarme,
Cât nu iubim și investim în arme...
Atâta timp cât pumnul ne conduce
Ajungem toți un nume pe o cruce.
Atâta timp cât nu ne va ajunge,
Va fi mereu un suflet care plânge...
O mamă fără vlagă, obosită,
Un tată cu o soartă irosită;
Vom căuta năuci o nemurire,
Dar cum s-o ai, de nu devii iubire?
Atâta timp cât luăm, fără să dăm,
Vom fi acei ce groapa ne-o săpăm.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Salata fără tomate
Salata fără de tomate ‒
Coroană fără nestemate,
E ca mâncarea fără sos,
Ca frutul fad, deloc gustos,
Ca munții fără de brădet,
Pădurea fără păsăret,
Ca nunta fără lăutari,
Ca SUA fără de dolari,
Un curcubeu fără culori,
Ca primăvara fără flori,
Ca florile fără miros,
Ca lucrul ce-i făcut pe dos.
poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (1 iunie 2021)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu fără tine...
O carte fără file,
Călimară fără toc,
O gură fără vorbe,
O torță fără foc;
O noapte fără stele,
Dimineață fără soare,
O luntre fără vâsle,
Tablou fără culoare;
Moară fără apă,
Corabie fără vânt,
Arcuș fără vioară,
Mierlă fără cânt;
Un tren fără șine,
Copac fără ramuri
Un câmp fără coline
Și mare fără valuri.
Un cuib fără păsări
Drumeț fără cale
Un vultur fără zări
Un crin fără petale.
poezie de Sergiu Mănuș (iulie 2002)
Adăugat de Sergiu Mănuș

Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri scrijelite în stâncă
Amețit între hotare, între cer și lutul vieții,
Sunt un zar jucat de soartă aruncat de toți pereții
Și las urme, invizibil, când ating scrâșnind cu dinții
Sentimentele, ce iarăși, mă pun în conflict cu sfinții.
Le zâmbesc, dar cu rușine... am noroc că nu mă ceartă,
Mă tot mir de-a lor răbdare, mă întreb de ce mă iartă,
De n-ar face-o, m-aș retrage înapoi în văgăună,
Fără apă, fără soare, cu o inimă nebună.
Și i-aș scrijeli pereții cu un vârf de piatră rară,
Ca să simtă, ca și mine, cum a fost ultima oară
Când acopeream cu gânduri urmele de supărare,
Impregnate toate-n suflet de moravuri prea ușoare.
Sap adânc, fără odihnă, spre lumina infinită,
Ca să schimb o nepăsare ce apare nedorită,
Din ceva ce-apasă chipuri adormite în suspine,
Într-un nou surâs ce poartă armoniile divine.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
O plimbare în parc fără soare e ca tocănița de cartofi fără verdeață și sare, ca elevul fără ghiozdan în spinare și ca vara fără vacanță la mare.
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Fără idei, fără conexiuni între fenomene, fără istorie nu se face cultură
Solomon Marcus în proiectul ROINFO Romanian Informatics 2018-2022
Adăugat de Marin Vlada

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără idei, fără conexiuni între fenomene, fără istorie nu se face cultură.
citat din Solomon Marcus
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ilustrația dă suflet cărții pentru copii. O carte de copii fără ilustrație, e ca un om fără suflet.
Ștefan Radu Mușat în Cartea românească pentru copii, încotro?, Armonii Culturale 2012 (februarie 2012)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
De știut
Din cer senin, nu cade ploaie.
Fără vânt, pomi nu se-îndoaie.
Fără soare, nu-i lumină.
Fără flori, nu faci grădină.
Fără aripi, nu se zboară.
Fără apă, nu ai moară.
poezie de Dumitru Delcă (august 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără
Fără noapte, stelele n-apar,
Fără vise, viața-i un calvar,
Fără vers, poetul e absent,
Fără mâine, tu rămâi prezent!
Fără Iad, nici Raiul n-are rost,
Făr' a fi, nu poți zice c-ai fost,
Fără întuneric, nicio rază nu-i,
Fără moarte, viața ta-i hai-hui!
Fără păsări, noimă cuibul n-are,
Fără lacrimi, plânsul piere-n zare,
Fără de ispită, sânii nu-ți tresar,
Fără dulce-n suflet, nu există-amar!
Fără absolut, nici relativ nu este,
Fără vis și forță, viața-ți joacă feste,
Fără definibil, nu-i indefinibil,
Fără măreție, nu e nici penibil!
Fără infinit, n-ai parte de finit,
Fără start, nu-i, Doamne, nici sfârșit,
Fără Diavol, nu-i nici Dumnezeu,
Fără Tine, Mamă, nu-s nici eu!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Crăciun
infirm, surd, înțepenit, mutilat, rigid, umil, malign,
bizar, schilodit, diform, orb, scrântit, maladiv
făra fluturi și dorințe arzătoare
fără ea și el
fără hohote de râs
de plâns
fără șoapte
plăpânde,
fără soare și omăt
doar sticle de suc gârbovite
așezate la marginea patului
doar hârtii subțiate
măzgălite
îngălbenite
vlăguite de timp
de aceleași rânduri neatinse
topite într-un descântec
de iarnă
de foșnet
închise într-un caiet
perimat, stins
de dor, de scrâșnet
de fluturi și dorințe arzătoare
de ea și de el
de hohote de râs
de plâns
de iarnă...
Vreau alt Crăciun.
poezie de Joulie Jamille
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Distrează-te fără alcool, vorbește fără telefoane, visează fără droguri, zâmbește fără poze "selfie", iubește fără condiții!
citat din David Wolfe
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez
visez, fără să am nevoie de verde,
fără să mă adaug unui cer străin.
rămân în deșertul lumii muritoare
cu mâinile libere de mângâieri
și-un strigăt suspendat printre culori închise.
cuvintele stau.
luminile toate aleargă spre negru.
ultima taină de verde îngheață.
în propriul vis nemișcarea destinului e dusă la capăt.
rostogoliri rezistente de supraviețuire
împart luna-n amurg
și miresme de nuferi dimineața.
locurile nu mai au aripi
pe umeri sunt pene căzute,
frunze umede, spirale sărăcite de visuri
și-un târziu răcoros pătrunde între ziduri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea
Tăcerea răzvrătită, ivită dintr-o teamă
lăsată deoparte pe vârful unui dâmb,
în prag de insomnie fără răgaz își cheamă
dulăii neuitării legați de gândul strâmb.
Trec orele haine și somnul nici nu știe
că visurile-ntoarse pe aripi de mister
vor fi pe veci rescrise în falsa poezie
trecută de pendulă prin ritmu-i auster.
Iar timpul, pe tăcute, adună fără grabă
secundele orfane, pierdute în trecut,
în neuitări sterile ascunse-ntr-o silabă
la marginea tăcerii din dorul convolut.
Tăcerea se destramă și-o voce siderală
mă cheamă, fără veste, în timp nedefinit,
ascult smerit chemarea și ultima-ndoială
prin ceasul cu pendulă dispare-n infinit.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste cei fără minte vor domni cei fără suflet. Când cei fără suflet vor rămâne și ei fără minte, ei bine, atunci să fiți pregătiți cu stocuri mari de râs, sau de plâns!
citat din Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush

Comentează! | Votează! | Copiază!
Imagine de album
Într-un album din Techirghiol,
Cu poze vesele și triste,
Îmi place, spun fără ocol,
Imaginea unei... nudiste.
epigramă de Gheorghe Luchian D'Aquila din Epigrame și poezii (15 iunie 2007)
Adăugat de Gheorghe Luchian D'Aquila

Comentează! | Votează! | Copiază!

La sugestia lui Petru Ioan Gârda, un colind cu "fără"
Doamne, iarna, fără nea,
E ca stema fără stea,
Ca un fotbal fără goluri,
Ca actorul fără roluri,
Ca un fotbal fără pase,
Ca Yohannis fără case,
Ca românul fără crize,
Ca benzina făr-accize,
E ca mortul fără lacră,
Ca o casă fără soacră,
Meciul fără-njurături,
Beciul fără murături,
E ca drumul fără gropi,
Parastasul fără popi,
E ca broasca fără oac
Și ca rața fără mac,
Tot asemenea, cam ce mi-i
Un Bunduri fără premii,
E ca grâul fără spic,
Gârda fără alambic
Și muștarul fără mic,
Ca o glumă fără râs,
Ca fasolea fără fâs,
Ca o roată fără spițe,
Ca bogatul fără fițe,
Ca o țară-n plină jale
Fără pensii speciale,
Ca, în vremuri democrate,
Proștii fără doctorate,
Ca-Nvierea fără Paște,
Pupăcioșii fără moaște
Ca guvernul, din rebuturi,
Fără dese împrumuturi,
Ca protestele de bine
Fără spargeri de vitrine,
Ca o vârstă fără ani,
Ca salariul fără bani,
Ca balonul fără aer,
Ca deșteptul fără fraier!
Mânați, măi! Hăi! Hăi!
poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!