Început de iarnă
O ploaie măruntă, deasă
A-nceput de ieri să cadă,
Peste ogor și peste casă,
Peste întreaga livadă.
Acum este ger cumplit.
Copacii sunt de sticlă.
Vântul turbat s-a pornit,
Din când în când, streașina pică.
De pe pomi se rupe gheața,
Crengile cad la pământ,
Bradul își sfârșește viața,
Rămâne cu trunchiul frânt.
Nu-i chip ca să ieși afară.
Pământul e ca oglinda.
Tot ce vezi te înfioară,
În casă scârțâie grinda.
O platoșă de scut e gheața
Care a cuprins tot hatul.
Pare să sfârșească viața.
S-a cufundat în tăcere satul.
Se-aude tunet. Nu de ploaie.
E zgomotul pe care-l face
Copacul care se-ndoaie,
Fiindcă vântul nu-i dă pace.
Cuprinși de panica de-afară,
Noi stăm în casă la căldură.
Somnul începe să apară,
Mama spune: -Noapte bună!
În zorii zilei, somnoroși,
La fereastră toți sărim.
Din norii negri, pufoși,
Pe pământ cad fulgii lin.
În scurt timp, toată ograda
Se-mbracă în alb veșmânt.
Iar noi înfruntând zăpada
Vom colinda pe Domnul Sfânt.
poezie de Dumitru Delcă (18 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre copaci
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre început
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânt
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
Citate similare
Gânduri...
Cad picături de ploaie rece
Peste pervazul din fereastră
Și udă florile din glastră,
Iar ploaia nu mai trece...
Un fulger luminează-n noapte,
Un tunet se auden depărtare,
Prin ropotul de ploaie se-aud șoapte,
Și gănduri trecătoare...
Iar gândurile mele sunt confuze,
Deși e frig, eu ard de dor,
Vântul serii șuieră prin frunze,
Petalele se pierd în zbor.
Cad picături de ploaie rece,
Peste pervazul din fereastră,
Cad picături peste amintirea noastră,
Iar ploaia nu mai trece...
poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre ploaie
- poezii despre gânduri
- poezii despre seară
- poezii despre noapte
- poezii despre frunze
- poezii despre flori
- poezii despre dor
Tăcere în doi
Ploaia cade oblic peste noi
Vântul iarăși a tristețe sună
Parcă-și rupe ultima lui strună
În frunzișul veșted din zăvoi
Urmele de pași rămân intacte
Un pământ jilav plin de striații
Parcă suntem singuri vinovații
Clar-obscurul pe cât de compacte
Ploaie deasă și măruntă
Sufletele devastate
Că semănăm cu două state
Care în tăcere se confruntă
Câtă greutate iar adună
Gândurile de același soi...
Ploaia cade oblic peste noi,
Vântul iarăși a tristețe sună...
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vinovăție, poezii despre tristețe, poezii despre suflet sau poezii despre greutate
Așa e viața la stână
Se-adună norii grămadă
Peste sat și peste stână,
Pufoși, albi, ca de zăpadă,
Nu prevestesc o zi bună.
Se-apleacă crengile în pom,
Frunzele încep să plângă,
Sub streașină stă un om
Cu crucea în mâna stângă.
Cerul fulgeră și tună.
Parcă nu e zi, e noapte.
Se pornește o furtună
Care seamănă a moarte.
Vântul smulge-acoperișul,
Culcă la pământ copacii,
In ploaie zbiară vițelușul
Și-i pitit sub burta vacii.
Grindina lovește câinii,
Măgarii sunt niște statui,
Adunate-n țarcul stânii
Mioarele parcă-s momâi.
De sub streașină, ciobanul
Se roagă cu crucea-n mână,
Să nu-i omoare cârlanul
Care-a plecat de la stână.
S-a speriat rău de tot
Când a început potopul.
A plecat cu ham cu tot.
Ca trenu-i era galopul.
Când ploaia-ncet s-a potolit
Și cerul s-a mai luminat,
Cârlanul, singur a venit
La stâna de lângă sat.
Oile ies la pășune
Pe pajiștea înviorată.
Câinii-au grijă să le-adune
Cu măgarii laolaltă.
Parcă nimic nu s-a-ntâmplat.
Viața curge înainte.
Muntele s-a luminat,
Soarele e mai fierbinte.
În sat munca iar pornește,
Oamenii repară casa,
Pe copii i-adăpostește
Și-apoi le așează masa.
Așa e viața la țară.
Mai aspră câteodată.
O trăim din iarnă-n vară,
Cu bune-rele, laolaltă.
poezie de Dumitru Delcă (26 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre oi, poezii despre sat, poezii despre vaci sau poezii despre sperieturi
Când toamna aurie
Când toamna aurie
Își arată zâmbetul,
O dulce nostalgie
Îmi inundă sufletul.
Frunzele în dansul lor
Își cântă despărțirea,
Iar crenguțele de măr
Rămân cu amintirea.
Au ruginit frunzele-n vii,
Curând în horă vor zburda.
Peste ogoarele pustii,
Zile și nopți vor colinda.
Va juca cu ele vântul
Până iarna le-învelește.
Chiar când doarme-întreg pământul,
Vântul tot nu odihnește.
Viscolește peste țară,
Vâjâie parcă-i nebun.
Nu-i chip să mai ieși afară.
Nu mai e nimeni pe drum.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre zile, poezii despre viscol, poezii despre toamnă sau poezii despre odihnă
România, pământ sfânt
Dinozaurii din lume
Aduc peste noi năpasta.
Aurul vor să ni-l fure,
Și copiii, și nevasta.
Se vor stăpâni peste țara
Unde mama ne-a născut.
Vor să ia grâul, secara,
Chiar și apa de băut.
Acuma vor și pământul
Cuprins în arcul carpatin.
Pe român îl bate vântul,
În țara lui este străin.
Chiar dacă îl dați vânzării
Prin legea din parlament,
Nu vom da pământul țării
Că-i primit cu testament.
Străbunii noștri-au apărat
Cu viața, brazda de pământ.
În brazda lui i-am îngropat
Că le e leagăn și mormânt.
Auzim cum crește iarba,
Auzim cum bate vântul.
Aici ne albește barba
Până ne-înghite pământul.
Dacă vrem să fim stăpâni,
Hai să facem legământ!
Să-i alungăm pe-acei păgâni
De pe pământul nostru sfânt.
România-i pământ sfânt.
E țara românilor.
Să păstrăm acest pământ,
De-a-lungul veacurilor.
poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre România, poezii despre țări, poezii despre cereale, poezii despre testament, poezii despre soție, poezii despre sfinți sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cântec de leagăn
Copile, ziua ta s-a născut dintre nori
Ca un poem albastru ce vine dintre ploi
Dimineața, când zorii se zbat
Peste lumea în care ai intrat.
De-atunci lumina nu mai e aceeași
Pe care o știu de demult
Și nici pământul nu mai e același
Chiar dacă e totuși pământ.
Copile, tu nu știi mai nimic despre viața
În care ți-a fost dat să intri mai curat
Ca lumina ce-și curmă aripa
Peste umbra eternului păcat.
Drumul tău abia acum începe
Când e ziua ta întâi pe pământ
Și tu, copile, nici nu știi că drumul
E lung din pământ în pământ.
Tu, copile, dormi acum în pace
Căci mama veghează la somnul tău blând
Lumina pentru tine e lumină,
Pământul va fi iar pământ.
poezie celebră de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre poezie, poezii despre pace, poezii despre nori, poezii despre naștere sau poezii despre muzică
A venit iarna în sat
De-alaltăieri tot ninge,
Viscolește peste sat.
Nu se văd copii să strige.
Gălăgia a-încetat.
Frigul iernii îi adună
În casă, pe laviță.
Vremea nu mai este bună
S-alerge pe uliță.
În casă e cald și bine,
Mâța doarme după sobă,
Bunica povești ne spune,
Nepotul bate la tobă.
Sub streașina de la casă
Vrăbiile zgribulite,
Fug de iarna viscoloasă
Că șurile-s troienite.
Doar Grivei se-ascunde-n șură
De năprasnica zăpadă,
Să latre, nu are gură.
Nu se mai joacă-n ogradă.
Vântul îndoaie copacii,
Crengile în geam lovesc.
Colo-n grajd, la burta vacii,
Doi viței se încălzesc.
Așa sfidează gerul iernii
Și oameni, și animale,
Până va da colțul ierbii
Sus pe deal și colo-n vale.
Vremea bună va veni.
Iar vor fi copii afară.
Gălăgie iar va fi
Pe mica lor ulicioară.
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre ger, poezii despre zoologie, poezii despre văi sau poezii despre vrăbii
Afară ninge ca în vis
Afară ninge ca într-un vis efemer cu fulgi albi și moi,
Care cad din cer peste mine, peste noi.
Tu cânți la pian și în sobă să aude focul cum trosnește.
Eu privesc la geam și lumea îmi pare toată o poveste.
Noaptea să lasă ca un tăciune peste mine, peste noi.
Viața îmi pare un vis, o minune în care trăim noi doi.
Dar soarele răsare de după nori cu raza lui fierbinte
Și topește fulgii cei albi și moi, care pe noi au vrut să ne alinte.
poezie de Vladimir Potlog (14 decembrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre pian, poezii despre ninsoare, poezii despre foc sau poezii despre alb
Pe palme-vântul
Din privire-ți cad petale
De atâtea amintiri
Toamna când își taie cale
Cu-o mulțime de sclipiri
Ne-a luat pe palme vântul
Toamna când o desfrunzește
Cu ea acoperind pământul
Sufletul de ni-l topește
Și se fac semănături
Și la țară și-n oraș
Tortu-i plin de umpluturi
Cu privirea de ostaș
În jur totu-i colorat
În galben și-n arămiu
Clujul iată azi ne-a dat
Ochi de frunze dar târziu
Nu se văd din magazine
De privești iar pe afară
A frunzelor vii mulțime
Ca o floare legendară
S-a topit parcă viața
Și din pomi și din copaci
Nu-i mai verde astăzi fața
Clujului îns-acum taci
Căci a toamnei iar veșminte
Peste tot noi le simțim
Și ne apasă gându-n minte
De iarnă ne pregătim 09-11-2019
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent sau poezii despre verde
Viața ca un pahar de sticlă
Omul prețuiește viața
Fiindcă e prea scurtă.
Viața curge precum gheața,
Când este căldură multă.
Viața-i ca un fir de ață
Care prea ușor se rupe.
Ori, ca un vânt în față
Care-ți aduce gunoaie multe.
Viața-i un pahar de sticlă,
Când îți cade jos din mână.
De jos nu se mai ridică,
Se transformă în țărână.
E o pânză de păianjăn,
O suflă vântul și-o strică.
Ori este ca un leagăn
Care-n valuri te ridică.
Sunt valurile vieții noastre
Cu fapte bune și rele.
Cele bune-s flori în glastre,
Cele rele ne-aduc jele.
E bine, viața când o ai
Tu din plin s-o prețuiești.
Pe moarte să nu o dai.
Alta nu mai dobândești.
Viața-i ca o frunză-n vânt
Măturată pe cărare,
Când a căzut la pământ
Se veștejește și moare.
Și totuși, viața e perpetuă,
Dar nu pentru tine
Fiul o continuă
Și asta e foarte bine.
De sfârșit nu se sfârșește.
Deci are perenitate.
Ia aminte și gândește!
S-o trăiește cu demnitate!
Tu gândind la viitor
Copiii cu drag să-i crești!
Să le dai aripi de zbor
Că prin ei, și tu trăiești.
poezie de Dumitru Delcă (28 iulie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre viitor, poezii despre sfârșit, poezii despre gheață, poezii despre creștere sau poezii despre copilărie
Viața e perpetuă
Cât am trăit pe pământ
am dezlegat tainic mister.
Rugându-mă la Cel Sfânt
am învățat calea spre cer.
Am descoperit că viața,
în ceruri nu se sfârșește.
Nu dispare precum gheața
când soarele se ivește.
Viața e perpetuă
precum în cer și pe pământ.
"Fiul" o continuă,
zisa Dumnezeul Sfânt.
poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre sfințenie sau poezii despre Soare
Tablou de toamnă
S-a stârnit afară vântul
și am căutat cuvântul
printre ramuri scrijelite
și frunze îngălbenite.
S-a stârnit apoi o ploaie,
păsările alungând
din copacul ce se-ndoaie
de tristețe, la pământ.
Printre picurii de ploaie,
care repezi se abat
toamna-mi pare-o ghionoaie
alungată din palat.
Răzvrătită și geloasă
tună, fulgeră de zor
pe o soră luminoasă
care doarme, somn ușor!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre palate sau poezii despre gelozie
În pahare mari de aer
A-ncetat să bată vântul
Însă picurii de ploaie
Iar inundă acum pământul
Și pe frunze le îndoaie
Murmurul din nou subtil
Din atâtea picături
Se confundă c-un umil
Strigăt fin peste Rupturi
Și se aud treptat pe afară
Iar acum pe trotuar
Copiii ce-ncep s-apară
De ploaie nu au habar
A-nlemnit parcă natura
Nicio frunză nu clipește
Nu-și mai schimbă iar alura
Ci pe brațe te primește
În pahare mari de aer
Vântul a încremenit
Ridicând al vieții caer
Într-un mod desăvârșit
Viața este un heleșteu
De cuvinte și de pași
Pe care instantaneu
Iar o vezi în copilași
Cine este azi viața
Numai bunul Dumnezeu
El ne spală-n rouă fața
Noi să fim poporul Său
poezie de Ioan Daniel Bălan (24 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre rouă sau poezii despre religie
În noaptea asta de lumină (II)
E senin și luna-i plină,
Stelele pe cer se-aprind.
În noaptea asta de lumină
Copiii pornesc colind.
Prin troiene ei înoată,
Cad, se scoală, iar pornesc.
Ajung și la mine-n poartă
Și mă-ntreabă de-i primesc.
În lumina din fereastră
Le-am făcut un semn cu mâna:
-Hai, ziceți colinda voastră
Că se luminează-acuma.!
Îi poftesc apoi în casă,
La căldură și lumină.
Le așez covrigi pe masă
Și-o bucată de slănină.
Un ceai cald ca să le vină
Poftă de-a mai colinda.
În noaptea asta de lumină
În tot satul vor umbla.
Ei, cu bucurie mare
Spun că-n noaptea de Crăciun,
S-a născut Domnul Cel Mare
Și ne-a dat al vieții drum.
Steaua Lui ne luminează
Și-n tot locul ne-nsoțește.
Tot creștinul îl urmează
Și-n cântece îl slăvește.
poezie de Dumitru Delcă (20 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Crăciun, poezii despre stele, poezii despre înot sau poezii despre poftă
Licornul cu frâu de argint
Se lasă-nserarea și ninge afară,
cad fulgii de nea peste case dansând,
mă uit pe fereastră aș vrea să apară
licornul cu frâu de-argint, galopând.
Din hăuri de timp neștiute apare
cu aripa-ntinsă pe brâuri de ger,
deasupra, pe șaua de aur călare,
stă Zâna Zăpezii cu chip auster.
Ajunge îndată cu frâul în mână
și bate la ușă c-un vânt hibernal,
din zarea cernită cu biciul adună
povești să le țeasă pe geam în cristal.
O chem înlăuntru, să vină aproape
de soba încinsă, cu calul licorn,
din vatră jăratec să-i dau să se-adape,
cunună de aur să-i pun peste corn.
Dar văd că licornul rămâne afară,
iar zâna-i doar umbra iubirilor reci
pierdute în gerul venit într-o seară
când vântul zicea că-ntr-o zi o să pleci.
.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre unicorni sau poezii despre prăpăstii
E ger cumplit
E ger cumplit, e vreme rea.
De trei zile viscolește.
Avem în țară iarnă grea,
Nu e semn că se oprește.
Viața la țară e aspră.
Îndură multe săteanul.
Zăpada-i până-n fereastră,
Peste sat e uraganul.
Copacii ramuri apleacă.
Nicio pasăre nu zboară.
Pe stradă nu-i om să treacă.
Vântul zăpada-învâltoară.
Dorm în grajduri animale,
Câinii s-au ascuns în șură,
A-înghețat râul în vale,
Sunt troiene-n bătătură.
Fie iarna cât de grea
Pe țăran, nu îl doboară.
Trăiește cu-încrederea
Că iese în primăvară.
poezie de Dumitru Delcă (18 ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țărani
Mai Septembrie ca oricând
Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veșminte,
Și parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.
Cad și frunzele, bate și vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.
Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar și pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi și noi.
Septembrie mi-a uscat și rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Și acum vântul mă împinge de la spate.
Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Și mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!
poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri sau poezii despre uitare
Pic, pic!
Pic, pic! Uite-o picătură mică!
Pic, pic! Picătura, uite-o, pică!
Pic, pic! Ploaia repede a venit,
Pic, pic! Primăvara a sosit.
Pic, pic! Picătura-i pe tavan,
Pic, pic! Alta cade în cazan;
Pic, pic! Ploaia pică tot mereu,
Pic, pic! Ce m-aș mai juca și eu!
Pic, pic! Copiii s-au supărat
Pic, pic! Și în casă au intrat.
Pic, pic! Afară ei nu mai iasă,
Pic, pic! Acuma ei stau în casă.
Pic, pic! De ce stați, măi, supărați?
Pic, pic! Veniți jos să vă jucați!
Pic, pic! În casă voi stați frumos,
Pic, pic! Dar mai bine veniți jos!
Pic, pic! Vântul norii a gonit,
Pic, pic! Soarele iar s-a ivit.
Pic, pic! Aerul s-a încălzit,
Pic, pic! Picătura s-a topit!
Pic, pic! Picătura nu-i pe tavan,
Pic, pic! Nu mai cade în cazan!
Pic, pic! Ploaia nu pică mereu,
Pic, pic! Acum m-oi juca și eu!
poezie pentru copii de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare, poezii despre jocuri, poezii despre primăvară, poezii despre frumusețe sau poezii despre aer
Poem de iarnă
De prin crâng și de pe deal,
Cu vuiet și cu scandal,
Venind iar din depărtare,
Rupe tot ce-i stă în cale.
Peste voi și peste sate,
Crivățul de miază noapte,
Se apleacă o mireasmă.
A iernii catapeteasmă.
Cu ilic și cu cojoc,
Cu mantie de mătasă,
Se așterne peste toate
Iarna și la noi acasă.
În văzduh vuiesc copacii,
Pe câmpii Frunze se-ngână,
Parcă umblă-n lume dracii
Mână-n mână.
Văd, mai sus, pe-un vârf de viță
Zgribulită și smerită,
Puiul de la vrăbiuță
Care caută grăunță.
Mama-i este obosită.
Doarme-n leagănul de nea,
Dincolo de casa sa.
Totu-I alb, un basm cu zâne,
Vântul a-nceput să scurme
În cotloanele-nvechite
De la casele smerite.
Natura e amorțită,
Chiar și moșul din ogradă
Are nasul ca ardeiul
Alba parcă-I lumea toată.
Este ger. Pe văi și dealuri
Gheața licăre și geme.
Pleacă maică la pădure
Să aduc-un braț de lemne.
Numa-n deal, la derdeluș,
Cu fulare și mănuși,
Trec copii la săniuș.
Toți aleargă prin zăpadă,
Se împing ori stau să cadă,
Luciul lacului sticlește,
Timpul trece fără veste.
Satu-i zahăr, ori e sare...
Mare veselie, mare!
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre smerenie sau poezii despre zahăr
Cad perseide
Cad perseidele din cer,
Pe un Pământ în agonie,
De unde vin e un mister,
Spre ce zări zboară nu se știe...
Cad perseide peste tot,
Peste iubire, peste ură,
Peste bunic, peste nepot,
Peste îngheț, peste căldură...
Și-or mai cădea steluțe mii,
Căci Universu-i generos,
Din ale cerului tării,
De sus se prăvălesc în jos,
Dar ca și visele deșarte,
Chiar de trudesc pe drumul lung,
De fericire nu au parte,
Mereu la țintă nu ajung...
Cad perseidele din cer,
Pe un Pământ în agonie,
De unde vin e un mister,
Spre ce zări zboară, nu se știe...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre generozitate sau poezii despre fericire