Clipe paradisiace

Când omul, noaptea, doarme
sub slăvile senine
şi păsări iscă larme
de triluiri divine;
Când coacăzele straiul
şi-l coc sub nori de aur
aici e încă raiul
pe pământesc coclaur.
Şes vast, ne dă flori nouă,
pe lângă unde-albastre.
A raiurilor rouă
e-n sufletele noastre.
O, tril de păsări încă
la fel de clar mai curge
ca-n liniştea adâncă
din vremuri demiurge.

poezie celebră de Verner von Heidenstam, traducere de Aurel Covaci
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când încă...

Erai ca un cântec de liră şi nai,
Ecou al tăcerii de seară,
Prin mine, cu braţe de flori, alergai,
Când încă eram o vioară.

Valsam printre lumi neştiute de noi,
Doi fluturi cu aripi de ceară.
Muream şi-nviam într-un zbor amândoi,
Când, încă în noi, era vară.

Scriam şi pe nori şi pe stele-un sonet
Şi luna era, vai, geloasă,
Eram poezie în ritm violet
Şi tu mă făceai mai frumoasă.

Se-oprise şi timpul în loc, într-un vis
Şi noaptea râdea pe sub gene,
Ningea cu iubire şi flori de cais,
Când încă-nfloream în poiene.

În zori măsuram în săruturi o zi
Şi ziua era nesfârşită,
Amurgu-aştepta pe o lacrimă gri,
Când încă ţi-eram o iubită.

Departe de noi, uragane şi ploi
Pândeau sub perdele albastre,
Era o eternă lumină în noi
Din astrele clipelor noastre...

Azi, cântă un cer orfelin de iubiri
Dintr-o frunză de toamnă târzie
Şi plouă pe frunţile noastre de miri
Dramatic ca în elegie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă nu e târziu

Niciodată nu e târziu
să iubeşti!
Niciodată nu e târziu
să te trezeşti!

Atunci când în jur ţi se pare,
Că îţi fuge pământul de sub picioare,
Când nu mai vezi nici lună, nici soare...
Mai e încă o şansă dezlegătoare:
Eşti tu, barca ta salvatoare!

Încă nu e totul
Pierdut,
Încă timpul din noi
nu s-a oprit,
Încă te pot sava
noi aripi de zei,
Încă
găsi-te-va soarta
Printre atâtea
electrice căi!

Veni-vei cuminte
la Poarta împlinirii,
Te vor întâlni
Sfintele şoapte ale iubirii...

Urca-vei în calea
de dragoste plină,
Atinge-ţi-vei buza
de spuza zării senine!
Şi pluti-vei înaripat
cu gândul la ziua de mâine!

Pe drumul cu rouă
vom păşi împreună!
Tu şi eu:
O viaţă cu totul nouă,
Senină!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iubirea s-a tot dus...

Gând pribeag de altădată,
Nu-mi dai pace, te ţii scai!
Răvăşeşti liniştea toată,
Altă treabă tu nu ai?

Mă întorci în alte vremuri
Când iubirele-nfloreau,
Păsări ciripeau pe ramuri,
Văile vesel vuiau.

Sedimentele iubirii
Au rămas, doruri se scurg,
Îmi aduc liniştea firii
Luminând al meu amurg.

Alergam prin iarba deasă,
Te prindeam de subsuori,
În cosiţa ta frumoasă
Îţi prindeam cununi de flori.

Din cer limpede, senin,
Rază soarelui furam,
Din covor de farmec plin
Flori de câmp îţi dăruiam.

Vrăjile voiau să-mi fure
Greierii scoţând chitara,
Din adâncuri de pădure
Coborâse tainic seara.

În amurgul dispărut
Se-nălţase luna nouă,
Un sărut de ţi-am cerut
Tu mi-ai dat pe amândouă.

Şi iubirea s-a tot dus...
Să se-ntoarcă nu-i târziu,
Dorul încă n-a apus
Chiar de-i rece şi pustiu.

poezie de Nicolae Matei din Linişor lunecă luna
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seri de Mai

Cu umbre calde
Măreţe arcade
Ce fug în noapte
Prin flori uscate
Vânez petale

Privesc spre lună
Ce zi nebună
Va fi şi mâine
Îmi şoptesc păsări
Ascunse-n în flori

Şi mă-ntreb iară
Daca e vară
Daca e timpul
Ce-a fost şi-acum
Odinioară

Voi flori din rai
Cu parfum in grai
Cu regesc trai
Dormiţi cu noi
În seri de Mai
.
Aşteptam zorii
Să cânte păsări
Udaţi de rouă
Să-nbrăţişăm
Cuprinsul zării

Sa-nalţe flori
Parfum spre soare
Să fugă norii
Să piară vânturi
Ucigătoare

Şi să petrecem
În seri de Mai
Sub clar de lună
Dansând în ploi
Pe vechiul plai.

poezie de Alin Ojog (30 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul mierlei

Un tril de mierlă rupe tăcerea dimineţii,
O boare mişcă frunzamuiată-n stropi de rouă,
Tresare-n vârf de vişin uşor fiorul vieţii
Şi soarele îmbracă o zi în haină nouă.

În raiul vişiniu au legat firul tandreţii
Cu calde-mbrăţişări din aripile-amândouă,
Un tril de mirlă rupe tăcerea dimineţii,
O boare mişcă frunza muiată-n stropi de rouă.

Duioase alinări înving urmele tristeţii,
Candorile iubirii ni-s dăruite nouă,
Un răsărit de soare dă farmec frumuseţii,
Se bucură-mpreună de-o vişină sau două,
Un tril de mierlă rupe tăcerea dimineţii.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Covor românesc

Ca o câmpie, oglindind întinsul,
Cu păsări care-i stau pe crengi cântând,
Privindu-l lung, aduce-n el nestinsul
Din depărtate vremuri luminând.

Împestriţat cu crini şi lămâiţă,
Cu albăstrele şi cu maci duioşi,
Vii, flori de liliac sau romaniţă
Te fac să te apleci, să le miroşi.

Pus în perete, lângă pat, în casă,
Te-ntinzi sub el ca-n margini de câmpie.
Îi simţi răcoarea dulce de mătasă,
Şi parcă vântu-l simţi cum te adie.

Lucrat adânc din lână şi culoare,
Cu-nseninări şi arbori fel de fel,
Odihna lui te-mbie la visare
Şi la un somn pe pajiştea din el.

Iar când în seară luna cu lumină
Loveşte-n el, cu razele pieziş,
Un greier sare, crede că-i grădină
Şi cântă de acolo pe furiş.

poezie clasică de Virgil Carianopol din Inedite (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie

Pădurile în agonie
Ascultă tril de păsări încă,
Dar omul trebuie să ştie:
Urgia cade ca o stâncă,
Rupând copacii şi vlastarii,
Ienuperii pe multe arii.

Ucise sunt cu lăcomie,
Cu ură şi cu nepăsare,
Izbite cu securea mare,
Se tem că n-au să mai învie,
Etern rămâne-vor uitare...

acrostih de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea încă răsună

Marea încă răsună, mai ales noaptea,
molcom, în sus şi-n jos, de lungul nisipurilor catifelate.
Ecou al unei voci închise în amintire
care revine din când în când; şi mai e acea
asiduă lamentare a pescăruşilor; şi poate a unor
păsări pe care aprilie le atrage
către câmpie; tu eşti deja
aproape de mine în acea voce;
şi eu doresc ca acolo să poată sosi la tine,
dinspre mine, o rezonanţă a memoriei,
asemeni acestui murmur întunecat al mării.

poezie de Salvatore Quasimodo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Milenara

Pe apa sâmbetei tot curge
Prostia... din vremuri demiurge...

distih de Constantin Enescu (25 decembrie 2011)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de tristă-mi părea viaţa...

Îmi pare că nu sunt temple şi nici ziduri, pe unde trec eu...
şi nici bariere... un drum de păsări...
atât de tristă-mi părea viaţa...
că e o câmpie făcută din dragoste şi din cămăşile tale, cărora mă închin eu,
e şi ăsta un fel de a demistifica viaţa...
aşez zânele pe portative,
şi le numesc chopin...
apoi
cuvintele nu le mai spun.
nu le mai pun.
nu mă mai gândesc la nici măcar unul.
le ţin, în taină, în buzunarele poate prea sparte.
e numai în vrăjitorie şi în ghiocurile mărilor viaţa aceasta,
din ea nu se mai iscă viitor.
şi
alerg
prin viaţă, suflecându-mi hainele, poalele, să mi le fure păsările, veacurile, vrăjitoarele din anonimat,
poştăriţele împing încă scrisori către Dumnezeu, unde eşti, Doamne, unde ne sunt rugăciunile,
spun ele, împingând la scrisori.
e totul uscat,
pentru că, de ani, nu a mai plouat pe aici...
să răsară odată, să răsai, să apari de pe drumul tău vecin, nebătut,
ţipetele Africii să se audă până la toţi zeii ploii, şi mai departe, încă,
îmi pare, uneori, că dumnezeu e vecin cu câteva stele, restul sunt păsări;

Pesemne divinitatea înseamnă nu îngeri, ci păsări,
şi multe aripi de umplut pământurile cu viaţă,
jos,
unde miroase a pământ,

şi a apă gâlgâitoare;

Pesemne e prea târziu pentru globuri,
dar nu prea devreme pentru Crăciun,

aşa sunt copiii, aşa e Dumnezeu, se naşte dacă lumea Îl cheamă

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări şugubeţe

Când pupăza se-ntoarse-n ţară
Cu mii de euro pe card,
La nouă luni de muncă-afară,
I-aduse barza şi-un bastard.

epigramă de Gheorghe Burduşel din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea...

Pacea-i ciripit vesel de păsări,
Când soarele se deşteaptă,
Este muzica iubirii,
Când începe să înflorească.

E liniştea câmpului verde,
Când doar roua o sărută,
Sau a muzică naturii,
Cu orchestra ei tumultă.

Pacea e surâsul vesel,
Din dulceaţa clipele
Şi lacrima fericirii,
Din ochii copiilor.

Pacea este armonia
A tot ce e pământesc,
E iubirea cea divină,
După care au râvnesc.

poezie de Valeria Mahok (16 mai 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

La curţile dorului

Prin vegherile noastre - site de in -
vremea se cerne, şi-o pulbere albă
pe tâmple s-asază. Aurorele încă
se mai aprind, şi-aşteptăm. Aşteptăm
o singură oră să ne-mpărtăşim
din verde imperiu, din raiul sorin.
Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide
lungi zile pierduţi şi străini.
Oaspeţi suntem în tinda noii lumini
la curţile dorului. Cu cerul vecini.
Cu toate că mult mai puţin o să pară.
Aşteptăm să vedem prin columne de aur
Evul de foc cu steaguri păşind,
şi fiicele noastre ieşind
să pună pe frunţile porţilor laur.

Din când în când câte-o lacrim-apare
şi fără durere se-ngroaşă pe geană.
Hrănim cu ea
Nu ştim ce firavă stea.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc vicios

Nu va temeţi de iad.
Iadul e pe pământ!
În el sufletele noastre cad
Ciuruite de vânt.
Aici ne ardem trupul
În pălălaie amară
Şi vânturăm nisipul,
Şi dragostea de Ţară.

Păcate vechi utilizăm,
Cu alte grele ne-nfrăţim,
Pe Dumnezeu mizăm
Când ne uităm sau ne iubim.

Aici clădim şi cercuri, vai!
Din bucurii, speranţe,
Crezând c-am nimerit în rai -
Sfidăm nişte balanţe.

La ce bun ne trebuiesc
Cântărite faptele toate,
Când vacarmul pământesc
E net superior faţă de moarte!

Că nu se ştie dincolo
Ce-s patimi grele şi aride.
Durerea cântă solo
Aici, la noi, şi, râde.

Nu va temeţi de iad.
Iadul e pe pământ!
În el sufletele noastre cad
Ciuruite de vânt.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort. Odă luminii

Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Şi caldă erai, mai caldă decât noi...
Lumină topită în noroi!

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis
rece,
şi timpul a trecut mai lent
aşa cum totul trece
prin noi,
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Din braţele tale am căzut
în vâltorile unui vis...
Era o noapte adâncă,
prin venele noastre curgea lumina
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.
Şi caldă era,
mai caldă decât noi,
şi pentru o clipă
ne-am alăturat celor fără de cuvinte.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Te-am avut, te-am pierdut
şi-n ceruri răsare o umbră –
e noaptea noastră,
a celor pustiiţi.

Te aud, te ascult, te inspir...
Te surprind în nemurirea celor fără de cuvinte.
Şi te-am strigat cândva şi te-am avut,
când clipa
a izbucnit în noi ca o dorinţă.

Sus... departe încă...
Mâna ta se stinge în picături de ceară
şi-mi străpunge grumazul
la fel ca stropii de ploaie
ce sapă în stâncă.

Şi din căderi învaţă apa
să urce până la nori
în noaptea nopţilor, adâncă.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în calde inimi

Purtăm în calde inimi speranţe şi dorinţi,
Ce dorm în noi de-a pururi, din moşi şi din părinţi,
Venind din neam în neam, în timp şi de departe,
Ne-am rupt din Univers, iar noi suntem o parte,
Cu tainice însuşiri, nedesluşite încă,
O apă care curge, tot limpede şi-adâncă.
Când ducem peste vremuri, sub bolţile albastre,
Un vis înaripat, făclia vieţii noastre.

Purtăm în calde inimi dorinţe de mai bine,
În ochi nemărginirea din zările senine,
Cu razele de soare, când în lumini irumpe,
Acele giuvaeruri, bătute-n pietre scumpe.
În timpul ce se scurge, noi suntem fiinţă vie,
Pe-acest Pământ bătrân, păstrând o mărturie.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Con orbiri literare

uneori făptuiesc suicidul
la sânul ciudat al îmbrăţişării tale,
mă reîntorc la tine în viaţă,
moartea umblă în papuci de casă prin odaia cu lebede
luntrea e încă departe iar luntraşul, beţiv,
în largul de ape de leaturi aruncă
ca în mal, de ancore-a morţii poruncă

zidind mănăstiri, sentinţe-n gingii
(dinţii mi-au emigrat încă din vremuri eterne-n efigii)
tiptile-n nimicuri de dricuri
şi-mi eşti în cuminte de rai,
mi-e piatra mai moale, căzută-n lăuntrul
pletelor tale de grai
şi pielea-ţi era mai moale la strai

doar noaptea voiaja perpendicular
pe umbre
şi taina e-n clar

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Persefona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o frumoasă după amiază, pe când în casă domnea liniştea, mă jucam în "colivie" (încăperea care dădea spre stradă) cu oalele şi străchinile mele, dar pentru că nu ştiam ce să mai fac cu ele, azvârlii unul dintre aceste vaase pe stradă şi mă bucuram auzind zgomotul vesel al cioburilor. Fraţii von Ochsenstein, care vedeau că isprava mea îmi făcea atâta plăcere, încât băteam cu mare voioşie din palme, strigară: "Încă una!" Nu pregetai să mai azvârl încă o oală şi cum ei continuau să ceară "Încă una!", "Încă una!", spărsei de caldarâm toate străchinuţele, tigăile şi căniţele mele.

citat celebru din Goethe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu suntem păsări cântătoare

Vom putea vreodată să nu ne mai temem
şi să zburam lângă păsări
cu aripi pe care, din când în când,
mai picură sângele negru al zorilor?
Să nu mai fie spaima
de a rămâne necunoscuţi şi nerostiţi
de buze străine şi indolente.
Voi zbura lângă o ciocârlie
ea va cânta bucuria, eu o sa tac uitarea
respinsă de pământ şi de moarte
o viaţă ramasă pentru a cere
iertare, iubire şi hrană din voi
din toate chipurile strâmtorate în poze
prinse în momente ce se încăpăţânează să nu se repete.
Fiecare imagine e un mic cimitir
al zâmbetelor.
Am supărat mări şi munţi
neştiind să planez, am învăţat prăbuşirea
încă de când m-am prăbuşit din pântece.
Văzduhul nu mă ridică lângă ciocârlia mea sură
deşi mă hrănesc cu seminţe delicate de lacrimi
şi-mi înfig ghearele în solul ce nu mă ia
lipindu-mi-se pe tălpi ca o telegramă veche ce anunţă moartea unei mame
consemnând în cuvinte ce nu vei mai putea să vezi niciodată.
Presupuneri şi aluzii, zvonuri şi temeri
asta ne face oameni, asta suntem
o voce cam surdă
într-o pădure străveche
deasupra căreia zboară ciocârlii compătimitoare.

poezie de Diana Dancu (aprilie 2010)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vremuri...

Pe vremea când bărbaţii încă purtau costum,
Iar doamnele erau cu mult mai graţioase,
Când legea era lege, nu glumă, ca acum
Şi exista respect şi maniere frumoase!

Pe-atunci şi primăvara, cu râsete duium,
Venea umplând de flori poiene mătăsoase,
Pe vremea când bărbaţii încă purtau costum,
Iar doamnele erau cu mult mai graţioase!

Uitaţi-vă şi voi în jurul vostru-acum:
Nimic nu mai e sigur, prietenii-s parşivi,
Tânjim după-acea vreme, când îţi vedeai de drum,
Eram mai fericiţi, chiar dacă mai naivi,

Pe vremea când bărbaţii încă purtau costum!

rondel de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!