Marea

Ascult cum vântul bate clopotele mării
Lovind în pulberi de argint
Privesc cum se deformează norii
Şi-n depărtare braţele-şi întind.

Ale voastre puteri naturale
Imaginaţia pământenilor le controlează
Şi rupe a voastre grele zale
Şi ca într-un vis, în realitate visează

Culeg apa mării şi încerc s-o adun pe toată
Şi într-o călimară, aş purta-o cu mine
Şi apoi să mă apropii, de ea în şoaptă
Să-i fur comorile ascunse şi să nu ştie cine.

Să schimb a lumii dimensiune
Să deschid uşa şi să ies din realitate
Marea mă cheamă mai tare la ea
Dar eu ma duc, mă duc mai departe!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oasele voastre

Voi evita pământul proaspăt săpat,
pentru ca să nu-i pătrund adâncurile şi să ating
pâlcurile de oase care nu sunt ale voastre.

Voi evita pământul umed, aşa cum m-aş fi ferit
de păşunile păscute de întuneric.

O să mă apropii de marginea apelor
şi o să stau la uşa ascunsă a înserării,
departe de drumurile ce duc în toate părţile.

Ca mâine, însă, trebuie să plec
şi din nou îmi voi pune scutul turtit.

Pe aici au mers melcii cu pas argintiu,
pe acolo au trecut fraţii-raci,
târându-şi trupurile trunchiate.

Eu pe unde să o apuc acum,
ca să pot reveni la oasele voastre?

poezie de Andrei Langa
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt în stare

să înot în apa teribil de rece
sub luna plină de regrete
înaintez încet şi abia respir
privesc cum se măreşte distanţa
de ţărm de nisip
în largul mării
în adâncul ei
unde razele soarelui nu pătrund
înot cât pot
şi până când mai pot
durerea mea e ascunsă în fundul mării
stă acolo
e departe de mine
mă cuprinde o sete ne
bună de înghiţit toată apa
înot cât mai pot
osteneala vine din durerea
lepădată în larg
continui să înot până mă eliberez
apoi simt cum durerea
mă trage în adânc
unde nu pătrund razele soarelui
unde apa e rece şi paralizantă
voi sta acolo cu durerea mea re
găsită pe nisipul rece

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea mării

Vezi cum marea se sparge-n bucăţele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?

Am prins eu vreodată din mare
cu braţele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
şi curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realităţii?

Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insuliţele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?

Şi oare este oceanul trupului meu – ocean
a cărui forţă aleargă spre ţărmuri de-a lungul braţelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate – puterea care coboară
şi se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?

Eu sunt marea, eu sunt marea!

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uragan

Somn la amiază. Jaluzelele ferestrelor
scârţâie şi zdrăngănesc... Lasă-le în voia lor.
Uşa se izbeşte ca şi cum ar intra cineva:
lasă-l să intre. Pe-acoperiş bate vântul, ta-ta-ta-ta:
lasă-l să bată. A mai făcut-o – tot aşa.
Obloanele ies din balamale: deschide uşa.
Printre coroanele copacilor la cer priveşte-întâi:
ceva întunecat se dezvăluie ca o gaură-n călcâi.
Uită-te-n josul ţărmului la vechea ta barcă:
marea învălurită din albastră devine albă parcă,
se ridică praf în spatele recifului submarin,
răsucindu-se-n snop, asemeni frunzelor de pin.
Lasă-l să se răsucească – cine se teme?
Furtună dinspre nord-est: o ştim, va trece fără probleme...

Şi-asta se-întâmplă atunci când o auzi: sus şi departe –
când cerul de apă nu se mai desparte,
păsările mării strigă, sus şi departe, frunze ţipătoare;
crengile se lovesc de streşini, vrând parcă să zboare;
stropi de ploaie cad pe pământ ca nişte pietre...

şi marea devine albă şi vântul se-învârte ca o roată-într-un scripete.

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să ascult!

E miez de noapte;
De-afară se-aud şoapte,
Dar cine oare să bată
La uşa mea încuiată?!
Şi-n jilave geamuri,
De ce îmi bat ramuri?!
Scoală-te-mi zic şi descuie!
Scoate uşa din balamale şi cuie!
Şi deschide geamul mai mult,
Că vreau să ascult!
Sunt prea bolnav de-o vreme.
Cine oare să mă cheme,
În crucea nopţii, din senin?!
Sunt gândurile mele care se duc şi vin,
Vorbind pe săturate,
Cu orologiul din cetate.
Şi de mai bate cineva... Ei, lasă,
Nu sunt pentru nimeni acasă!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cornul mării, cornul serii

Valul bate-ncet în stâncă,
Spuma-i dulce o-nfăşoară
Într-o horbotă uşoară;
Umbra serii de vioară
Creşte-n liniştea adâncă.

Privesc cerul. Se adună
Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.

Străluceşte în orgia
Viorie de pe mare
Luna palidă, în zare,
Luna din Infern, soţia
Sufletelor în pierzare.

Ţipă-n volburi largi lăstunii,
Umbra creşte ca o floare,
Ca o floare-ameţitoare,
Apa,-n gemetele lunii,
Jos pe stâncă, albă, moare.

De departe sună cornul,
Cornul serii, cornul mării,
Cornul surd al întristării,
Cornul mării, cornul serii,
Cornul jelei şi-al pierzării!

poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

destinul bate la uşă
din pietrele negre

sunt prinsă-n coarda viţei-de-vie
ce înfloreşte a sărbătoare

nu pot să-i deschid lui

încerc să-ndrept raza luminii
pe strâmba cale a legii
venită din genuni
pentru povestea lumii

destinul bate insistent
ca iarba-n unduiri de vis
la uşa mea

când vânturile tac ponosite
la poarta dintre rai şi iad

să îi deschid sau nu?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul şi marea

Un univers de dor închis într-un pumn de lut însufleţit,
O picătură de sânge albastru ce respiră prin cuvânt
Încercând să evadeze din labirintul gândului ascuţit;
Ăsta-i poetul, ancorat în sechestrul clipei pe pământ.

Spiritul poetului – pânză de corabie pe talazul-destin,
Însufleţită de necuprins, cu a sa nestăpânită frenezie –
Este armăsarul pur sânge de sare al fiorului marin
Ce-şi acostează cuvintele la malul mării – tărâm de poezie.

Doar ascultând cum braţele vântului trag clopotele mării,
Poetul vede talazurile spărgându-şi coapsele de stâncă.
Cu ochii închişi, aude pescăruşii ţipând deasupra zării
Şi, ca-ntr-un vis, vede, sub apa furioasă, lumină adâncă.

Doar poetul poate să vadă cum întinderea de sineală
Îşi mestecă meşteşugit culorile sub boarea nevinovată;
Îi simte răcoarea şi pune-n nehodina din cerneală
Marea, pe care valurile cuvintelor nu obosesc niciodată.

Călcând uşor din cuvânt în cuvânt ca pe o scară spre bolţi,
În faţa clipei, poetul are-ntotdeauna un as în mânecă depus.
El bate cu metafore la eternitatea înaltei porţi
Atunci când refluxul îl trage în larg către apus.

Numai poetul poate schimba lumeasca dimensiune
Scormonindu-i tainele nebănuite cu slove de candele.
Marea are nevoie de luminoasa-i pământeană misiune,
Aşa cum noaptea are nevoie-ntotdeauna de stele.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne place să privim valurile mării, cum se duc, dar uităm că aşa se duc şi valurile vieţii.

citat din Amalia Rodrigues
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, cine ştie...

Departe, cine ştie în ce oraş ploios
Cu tâmplele în palme vei fi gândind la mine,
Privind spre cerul umed, tomnatec, somnoros –

Departe... cine ştie în ce oraş ploios...

Cu fruntea sprijinită pe degetele pale
În ochii tăi, străino, aduni melancolie
Răsfrângi tristeţi de toamnă în lacrimile tale –

Cum stai aşa... cu fruntea în degetele pale...

Afară plouă... plouă... şi vântul toamnei bate
Cântând întristătoarea şi vaga-i melodie,
În jurul meu s-aşterne pustiu... singurătatea –

Afară plouă... plouă... şi vântul toamnei bate...

Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe,
La ochii-n cari se stinge un dor de mângâiere,
La soarta nendurată ce calea ne-o desparte –

Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe...

În sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare
Şi golul din odaie se-mprăştie în mine.
Durerea ta, străino, pustiul tău mă doare –

Şi-n sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare...

Şi-acum, când cade seara din cerul somnoros,
Când tot mai larg se-ntinde în jurul meu pustiul
Te stingi şi tu, ca mine, urzind un vis frumos –

Departe, cine ştie în ce oraş ploios!...

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e curgere

Norii trec pe cer
Aşa cum zboară gândurile mele
Aşa cum trece luna printre stele
Şi-n depărtare pier.

Vântul bate lin
Aşa cum simt suflarea ta pe faţă
Aşa cum mă dezmierzi de dimineaţă
Când chipul ţi-e senin.

Valurile aleargă
Aşa cum oamenii se plictisesc
Aşa cum într-o zi se pregătesc
Şi pleacă-n lumea largă.

Timpul se grăbeşte
Aşa cum ploaia cade într-un lac
Aşa cum grâul curge dintr-un sac
Şi viaţa se sfârşeşte.

poezie de Octavian Cocoş (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi bine!

Totul este aşa cum noi nu ne dorim
Speranţa a mai rămas, dar nici de ea nu ştim
Şi cum ar fi să plec, în umbră să te las?
Ar fi ca prima dată, voi face primul pas!

Un pas spre un sfârşit sau chiar un început
Ca hotărârea aceasta, mai grea, nu am avut!
Dar să privesc mai bine, ce uşă eu închid!
Şi să fiu atent ce poartă mai deschid!

De nu ar fi iubirea, pentru cine aş merge?
Unde calea-i lungă şi visul nu se şterge!
S-alerg chiar după tot, ce mi se pare drag?
Şi apoi să mă aleg, cu ce concluzii trag!

O veste bună acum v-a fi de nedescris!
Dar nu ne-am despărţit, ci doar a fost un vis
Şi mă trezesc din somn, şi stau pe lângă tine
Te iau în braţe strâns, căci totul va fi bine!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

PASUL SPRE CASĂ

Si mă duc in depărtare, unde norii albi de vată
Mă acoperă cu aripi si-mi vorbesc ades in şoaptă.

Si mă duc... mă duc cu gândul, amintirile s-adun
Să le pun intr-o catrinţă, odihnindu-mă sub prun.

Văd in zare cum răsare o muşcată in fereastră
Bcuroasă că imi vede pasul indreptat spre casă.

Au plesnit de bucurie toţi bujorii in grădină
Si se leagănă sub soare lujerii de la sulfină

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea nu pierde nimic

MAREA este întinsă.
Marea îmbrătişează ţărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
şi ultima stea, dimineaţa, deasupra culcuşurilor de stridii,
şi bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâşie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea şansei.

Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.

Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării şi-atât de multe plânsete-ale mării.

Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărţit, odată, un peşte fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.

Marea ştie mai multe despre ei decât ar putea şti vreodată ei înşişi.
Ei ştiu doar cum îmbrăţişează marea şi că nu-ţi mai dă drumul niciodată.

Marea este întinsă.
Marea trebuie să ştie mult mai multe lucruri decât oricare din noi.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa vie

mâini calde mă primesc în lume
glas tandru îmi alungă plânsul
şi, cum întind mâinile, cum încep să cresc şi să cresc
subţire ca un fir de apă,
ca un gând
până mă strigă tare timpul
şi seve din adânc îmi sunt şi hrană şi învăţătură
mâinile bune şi glasurile calde, dragostei mă duc ofrandă
bucuria sferă de aur şi de argint se face

sferele vii lasă copiii să vină pe lume
la căldura altor glasuri şi inimi
să se bucure sub florile livezilor
sevele din adâncuri nu se vor termina niciodată
din vreme în vreme pământurile se deschid
de dor de noi şi mai ales de sete
într-o zi de primăvară, sub ochii unui copil curios şi vesel
care află acum toate tainele lumilor pe care le străbatem
cu buzele crăpate de dragoste ne va primi pământul acesta bun
doar după ce am iubit
tot ce era de neiubit
apa limpede a sufletului meu
va sătura orice copac însetat
şi gura însingurată
a celui care mă cheamă, a celui care mă găseşte

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici,unde viorile canta

Visez cu ochii deschişi
un colţ de paradis se deschide
soarele auriu apare
e stare de bine,
inchidere a pleoapelor grele de vis
gânduri îmi poartă paşii
prin iarbă,
flori
şi mare...
auzi cum sună valul?
cântă melodia sufletului
în acord de zefir
dezmierdând plete lungi de alge
acum....
când primăvara
etalează veşmânt de curcubeu.
Desfac palmele;
din braţele zefirului
culeg sunetul mării
în mângâierea caldă a soarelui
îl duc aici
în partea
unde viorile
într-un concert sublim
pe flori cu petale sângerii
îngemănă cântecul prins,
ascult...
văd melodia inimii
leagăn de val,
fior,
rază de soare
pe fire de algă aprinsă de dor.

poezie de Maria Nicolae
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Încerc să zbor,
Să te privesc de sus,
Dar gust din realitate şi cobor,
Aş vrea să mai vorbim dar nu-i nimic de spus...

Mă culc pe-un nor,
Visez un câmp de flori,
Pe care lângă tine mor,
Pe care lângă mine mori...

Încerc din nou să zbor,
Dar nu mai reuşesc,
Aripile-mi sunt grele şi mă dor,
Spre cer în lacrimi tot privesc...

Să te iubesc n-a fost usor,
Şi să te uit mai greu a fost,
Dar chiar şi-acest sfârşit mă prinde visător,
Şi-aş vrea iar să iubesc, dacă mai are rost..

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scutul iubirii

Era o zi ca de apoi, c-un cer ca de cenuşă,
C-un vânt pe care amândoi îl auzeau prin uşă
Forţând intrarea cu zăvor spre suflete-mplinite
Ce-aveau, demult, în lumea lor, destinele unite.

Iar vântu-acela nu-nceta să urle-a veşnicie,
Împrăştiind cenuşa rea, ca lumea să îl ştie
Mai rău decât un uragan, mai tare ca o stâncă
Ce rupe apa din ocean de cea de mare-adâncă.

Dar uşa-ceea, uşa lor, forjată în iubire,
În vântul asediator, a provocat uimire
Când, rezistând, l-a provocat: necum să se-ntrerupă!
Şi-n ziua-ceea l-a lăsat, din aripi, să-şi mai rupă.

O, vânt din ziua de apoi, născut din întuneric,
Ai vrut, în suflete, război, dar suflul tău eteric
Nu a ştiut de uşa-zid, de scutul fără teamă
În faţa vântului perfid! Iubire, -aşa se cheamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am pornit către soare, ca să-i fur o rază, să-i încredinţez sora şi s-o duc acasă să mi-o fac mireasă. Acum, surioară, mă opresc în cale să privesc la tine, în raza feţei tale şi să-ţi zic o vorbă şi să-ţi fur o vorbă.

Ioan Slavici în Ileana cea şireată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde

întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta

aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!