Unui "deştept" care a zis că i-ar împuşca pe poeţi

Eu nu mă tem, doar sunt spiritual,
c-ai vrea să mă îngropi, şi-o spui pe faţă.
Dar sentimentul nu e mutual -
eu sunt mai crud... că te-aş lăsa în viaţă.

epigramă de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş lovi cu gândul, dar mă tem că mă doare doar pe mine.

Cornel Stelian Popa (9 ianuarie 2016)
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru-n piruetă

Nu mă tem de ceea ce sunt
Între cer şi vechiul pământ,
Între linişte şi zbuciumare,
Între zâmbet şi-adâncă-ntristare.

Nu mă tem de ceea ce este
Între viaţă şi-o simplă poveste,
Între ochii deschişi ori închişi,
Între cei amintiţi ori nezişi.

Nu mă tem de ceea ce-a fost,
Pietate ori gând fără rost,
Folosinţă ori caz inutil,
Afirmare ori demnul exil.

Nu mă tem nici de ceea ce-ar fi
Pentru încă o noapte şi-o zi
Către care, de mână cu mine,
Tot ce am şi ce sunt, iată, vine!

Nu mă tem de firescul sfârşit
Al iubirilor ce au pătimit,
Nu mă tem de-ntrebări şi răspuns,
Chiar de-n mine, subit, m-am ascuns.

Nu mă tem, nu mă tem, nu mă tem,
Chiar de-ar fi rugăciuni ori blestem!
Nu mă tem de războaie ori pace,
Nici de cel care urlă ori tace.

Nu mă tem nici de proşti ori deştepţi,
Nici de cei care-s strâmbi ori prea drepţi,
Nu mă tem nici de foc ori furtună,
Nu mă tem de-adevăr ori minciună.

Nu mă tem de iluzii ori fapte,
Nici de vise ori praguri de noapte;
Între toate mă-ncumet să fiu
Omul drept, omul sincer şi viu.

Nu mă tem nici de timpul ce-mparte
Câte-o oră-ntre viaţă şi moarte,
Dar mă tem că-ntr-o zi voi afla
Cum ar fi să mă tem de ceva.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am dat un sărut

Ţi-am dat un sărut,
acela de spui că nu l-ai primit.
Te-aş întreba atunci şoptit,
ce iarnă grea ne-a încremenit?

Te-aş întreba de-ai accepta,
un alt sărut pe glezna ta,
de m-ai lăsa te-aş săruta,
pe pasul tău, pe umbra ta.

Şi dacă tot n-ai accepta,
te-aş săruta doar în absenţa ta.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acceptarea de sine înseamnă că vine o clipă când te îmbrăţişezi pe tine, fizic, mental, emoţional, spiritual şi îţi spui "Bravo, băi!" Bravo pentru că te lupţi, bravo pentru că încerci, bravo pentru că nu abandonezi lupta. Bravo pentru că speri, te ridici după ce cazi, te încurajezi şi o iei de la capăt din nou şi din nou. Oricine eşti şi oriunde ai fi, meriţi un bravo. Nu eşti mai prejos cu nimic faţă de niciun alt om de pe Pământul ăsta. Poate ţi se pare că ai o viaţă foarte diferită, dar asta doar pentru că lecţiile tale de viaţă sunt diferite.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Bucureşti e forfotă greoaie

în Bucureşti e forfotă greoaie;
pe plan secund doar blocuri decojite
şi chipuri aspre-n pasiuni cumplite
îşi cară pumni şi palme - ce mai droaie
să le explici c-o schemă că sunt vite
e de prisos şi-acest curaj te-ndoaie
c-ai să înghiţi cu poftă la gunoaie
de vrei în viaţă să rămâi; admite
că ţi-a trecut prin cap când te loveau
un gând nebun cu lăncii şi topoare,
dar te-ai trezit prin nori că zugrăveau
din rai un iad cu negre bolţi ce-apare
treptat în rănile-ţi ce încântau
copiii nopţii-n acţiuni gregare

poezie de Ionuţ Popa (6 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ştii doar tu

Să-ţi fac pe plac doar eu, doar ţie,
Să-mi spui ce simţi doar tu, doar mie,
Să vezi că vreau doar un sărut,
Pentru asta ştiu că sunt născut.

Să te privesc doar eu, pe tine,
Să te gândeşti doar tu la mine,
Să avem ce n-am avut,
Crezând în noi eu am crescut.

Să ştiu de ce mă simt aşa,
Acest fior... magia ta,
Cu toţi sunt dur, de-orice capabil
Şi-n faţa ta sunt vulnerabil.

Să ştii de ce n-aş renunţa,
Să vezi de ce nu aş uita,
Să ştiu c-ai vrut ce s-a-ntâmplat,
Tu m-ai ales, tu m-ai schimbat.

Îţi şoptesc, să ştii doar tu,
Să nu mă uiţi, să nu spui nu,
Să ştii doar tu de ce trăiesc,
M-am nascut să te iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 3

Tu nu-nţelegi că cel mai greu e sentimentul?
Tu nu-nţelegi că sentimentul unei pietre
o smulge şi o zboară şi-o atârnă
şi-o pluteşte?

Tu nu-nţelegi că noi cădem lăuntrul nostru?
Că sentimentul de lăuntru
îl ţinem greu, răzbătător prin pietre.

Tu nu-nţelegi aceasta?

Tu nu-nţelegi că stelele în sine
sunt un lăuntru din lăuntul depărtat?
Tu nu-nţelegi că albul în desime
e negru împărat?

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul fiecăruia nu este mereu acelaşi, indiferent de cât de evidente sunt 'lucrurile'... sunt oameni ce-şi construiesc relaţii bazate nu doar pe înţelegere şi respect mutual dar care şi inobilează prin natura sentimentelor, caracterului, experienţelor de viaţă şi mostenirii genetice... iar alţii din pacate ce-şi caută în partener paratrăznetul furtunilor interne.

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi

dacă aş fi vrăjitor
te-aş face să mă iubeşti

dacă aş fi magician
te-aş hipnotiza
să te pot săruta

dacă aş fi soare
te-aş încălzi doar pe tine

dacă aş fi o boabă de strugure
te-aş lăsa să mă striveşti
în dinţii tăi mici

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş aduce înapoi

Două inimi stau în umbră,
S-or mai iubi? Chiar nu mai ştiu,
În minte e o ceaţă sumbră,
Dar tot al tău aş vrea să fiu.

E oare din obişnuinţă?
E amintirea ce o port?
Cu tine verde eram, fiinţă,
În lipsa ta sunt gri, sunt mort.

Le simt doar eu, ce nebunie!
Pare că e cum ai sperat,
Că a trecut o veşnicie,
Dar nici acum nu te-am uitat.

Două inimi? numai una,
Nu mai dai paşii către noi,
Te-ai depărtat, eşti precum luna,
Eu te-aş aduce înapoi...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi aflu pace...

Nu-mi aflu pace, n-am cu ce lupta;
Mă tem şi sper şi ard şi sunt de gheaţă;
Mai sus de cer vreau, zac în ţărna grea;
Nimic nu am şi-o lume strâng în braţă.

De Amor sunt întemniţat aşa;
Juvăţul nu-mi slăbeşte nici mă-nhaţă;
Nici nu-s ucis, nici lanţul nu mi-l ia;
Nici mort nu vrea să fiu şi nici în viaţă.

Văd fără ochi şi fără limbă glăsui;
Mi-e sete de sfârşit şi caut milă;
Urât îmi sunt şi spre iubire năzui.

M-alin cu dorul meu şi râd în plânsu-mi.
De moarte şi de viaţă mi-este silă.
Prin tine, Doamnă, astfel sunt eu însumi.

poezie de Francesco Petrarca din Din poezia de dragoste a lumii, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La adăpostul anonimatului, oamenii îşi deversează toate frustrările. Forumurile sunt ca nişte supape: după ce răbufnesc împotriva ta, oamenii se simt mai bine. Se simt uşuraţi de tot felul de încărcături negative, de sentimentul că au ghinion, de sentimentul că nu sunt răsplătiţi cum trebuie pentru valoarea lor, de sentimentul că nu sunt aşezaţi bine în viaţă. Pentru toate acestea ei se răzbună pe tine, ucigându-te în efigie.

Mircea Cărtărescu în revista "The ONE", interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei oarecare...

La tine-oricum se cer prea multe,
Caracter bun şi studii culte,
Nu numai chip şi-o spartă gură
Fără noimă, nici măsură...

Se pare mult două cuvinte?
Pretenţii sunt dar nu le minte,
Spui te respecţi, cine te-ascultă,
Cacao-nghiţi şi încă multă...

Uns cu-alifii dar expirate
Şi dosul ţi-e, nu am dreptate?
Becul s-a stins, eşti mai cuminte,
E beznă nu? Ca-n a ta minte...

Hai marş! Dispari şi dute-n... colo!
Nu-ţi face griji, că nu eşti solo,
Ca tine sunt, deci ai pereche,
Bătute-n cap şi-ntr-o ureche;

Îmi pare rău, dar ştii prea bine,
Eu te iubesc şi ţin la tine,
Te-aş vrea, nu pot... mă ţine-un sinus,
Tu eşti în plus şi plusu-n minus!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (9 septembrie 2004)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misanthropy

Plămânii îmi sunt pătrunşi de praf şi de asfalt,
de oseminte, de mirosul oaselor umane.
Carnea noastră prinde miros
de carnea celuilalt,
şi un lichid vâscos
se prelinge pe zidurile
ce ascund înăuntrul lor capcane.

Se tem câţiva să-şi înlăture veşmântul
ce le acoperă naturaleţea şi trupul animal
în care sunt prinşi.
Mă tem şi eu să dau la o parte, dar nu veşmântul,
ci trupul ce-mi ţine prizonier spiritul
ca într-o fortăreaţă carnală, de teama
celor curioşi şi a mizeriei.

Duhoarea cărnii arse de soare, pe viu,
mă sufocă şi simt tot mai mult
că intră prin carnea mea
să-mi devoreze plămânul adult.

Deschid fereastra comorilor
să văd verdele cerului
şi albastrul arborilor,
prin geamuri de oţel ce mă închid
ermetic în pivniţa eului.

Închid apoi ferestrele mele
căci am văzut destul panorama
ce-mi lasă-n fiecare zi un gust amar
şi-o impresie nenorocită:
că oamenii merg, morţi, pe picioarele lor
zâmbind veseli în zi însorită...

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (18 mai 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas

Rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas:
mizeria sub unghia de gheaţă,
un punct caduc, sătul de-aceasta viaţă
ce-şi plânge clipa rătăcită-n ceas.

Nu fac, zâmbind, mai mult ca o paiaţă
ori trist în sine şi tăcut în glas,
nu fac mai mult ca cercul de compas
trasat în juru-mi ca o fortăreaţă.

Sunt bun şi rău – sunt astăzi doi într-unul,
şi doar în gânduri mai găsesc popas.
Nu-mi spală încruntarea nici săpunul,

iar când privesc oglinda, un atlas
repetă-ntruna, sigur, ca nebunul:
rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas.

sonet de Ionuţ Popa (31 octombrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş iubi...

te-aş iubi dar nu-mi dai voie,
te-aş iubi cum ştiu doar eu,
ca pe-o floare de aloe,
ca pe însuşi Dumnezeu

strig în noapte, strig sihastru,
strig la lună şi la cer,
o dorinţă cu albastru
totul este efemer

zorii plâng şi mă ascultă,
plâng şi eu în ton cu ei,
sunt o flacără prelinsă,
luminez tristeţi de ieri

totul e învolburare,
totul tulbure le văd,
caut o rază, încântare,
caut prin pomi doar frunze verzi

te-aş iubi dar nu-mi dai voie,
te-aş iubi, cum te-aş iubi,
te-aş iubi de bunăvoie,
dacă vrei, pentru că ştii...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei

Eu te-aş blestema, iubito,
Şi te-aş da voios la dracul,
Dar mă tem că n-o să aibă
El cui să te dea, săracul!

epigramă de George Ranetti
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aprecierea şi recunoştinţa nu înseamnă doar folosirea cuvintelor "Mulţumesc", "Apreciez" sau "Sunt recunoscător", ci mai mult, contează intenţia de a valoriza oamenii şi evenimentele din viaţa ta. Când spui de exemplu "Tot ce mi se întâmplă este spre binele meu", asta arată recunoştinţă faţă de orice eveniment ca având o conotaţie pozitivă, o lecţie şi şansa de a evolua. Astfel, întreaga ta stare emoţională este de bine chiar şi în faţa evenimentelor potenţial catastrofale. Apoi, primul om din lume pe care ar trebui să îl apreciezi eşti chiar tu. Un aspect esenţial al fericirii este iubirea de sine, şi ea începe cu aprecierea şi sentimentul de mândrie pe care îl ai faţă de tine, faţă de atitudinea ta, faţă de comportamentele tale. Să îţi placă de tine pur şi simplu este primul pas către o viaţă extraordinară şi împlinită.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nimic

Nu sunt nimic...
Dar dac-aş fi ceva
N-aş fi vreun genial neînţeles
Vreun guru adulat, semeţ, ales
De-ar fi s-aleg, aleg să fiu comun,
Obişnuit, servit carne de tun!

Nu sunt nimic...
Dar dac-aş fi ceva
N-aş fi poetul publicat în viaţă
Cel mult postum s-ar arăta pe faţă
Ce-am scris şi-a fost ascuns, în manuscris...
Rămâne să decideţi, sunt proscris?

Nu sunt nimic...
Dar dac-aş fi ceva
Aş vrea să fiu o frunză-ntr-un copac
Să cresc, să-mbătrânesc şi să împac
Fireasca lege: moarte după viaţă,
Să mă-ntâlnesc cu Cerul, faţă-n faţă!

Iar dacă n-oi avea vreun loc în vreo prefaţă
Să mă fixaţi atent într-o postfaţă...

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 18 septembrie 2020 (18 septembrie 2020)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie (după Decembre de George Bacovia)

aş vrea o zăpadă-n decembre
s-ajungă la geamuri fireşte
să urle prin crânguri natura
şi vântul să văd cum se-albeşte

de mână cu tine iubito
îngheţ amintiri decenale
cafea să-mi serveşti din ibricul
ce-oftează pierdut la taclale

mai spune-alor tăi să adoarmă
şi trage perdeaua cuminte
nu-i glas să-ţi întoarcă pornirea
când vrei înapoi şi-nainte

aruncă pe foc noptiera
deschide-ţi corsetul în noapte
mai stinge pc-ul şi lampa
şi urcă pe mine în şoapte

sofaua s-o rupem din arcuri
(fotoliul deja e-o ruină)
şi strigă la ceruri iertare
c-ai vrea să se facă lumină

să-mi iau tălpăşiţa odată
că-i frig şi-amorţeste cadenţa
dar până atunci mai sunt ore
răzbeşte... e dulce potenţa

parodie de Ionuţ Popa, după George Bacovia (5 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!