Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Eternul frig

Cutremur simt în mintea-mi
Cu trupul prins în tremur
De frica de neantul ce-așteaptă sus pe boltă
Cu străluciri de gheață, un meteor din lumea-mi
Din care gângurind mă petrec înspre murmur
Ce se va stinge-n lin, final... parcurs cu voltă.

Sau mă îngheț în sumbrul din fundul de abis
Printre fantome albe ce și-au pierdut respirul
În mâlul de ocean cu leduri de meduze...
Acolo unde greu-mi comprimă ultim vis
Sub miile de tone de picuri ce-mi dau girul
C-odată o să revin... să mă reînviu în frunze.

Și-n așteptare încă, eu fericit de viață,
Mă recutremur zilnic la gândul că părinți,
Poate iubite, dascăli, prieteni, cunoscuți,
Sunt înghețați de timpul ce nu-l mai au în față,
Ce e-n beton, sau humă, neștiind de rugăminți...
Sub semn de două linii... să-i știm unde-s căzuți.

De când mă știu am teama de-a pierde caldul soare
Când albul de azot mă poate sparge-n "frost"
Pe-un bolovan ce-aleargă pe-o pistă de raliu
Și-o zi sau noapte, poate, să-și ceară depanare;
Căci tot ce mișcă, roade, tot se sfărșește prost...
Rămân cu "bucuria"... că nu plec prea târziu.

poezie de (5 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Citate similare

Viață

Aiurea-i spus "și-a pierdut viață";
Ca și cum iar s-ar regăsi
Sau căutată iar ar fi,
Din nou, cum berea de la gheață.

Sau nu-i, noi n-o avem
Cum ea există și ne poartă
'ntre două stații-n mers la toartă
Luând iar pe alt' la recviem.

Și-atunci e EA ce ne-aparține
Sau noi îi suntem chiriași,
Fără contract de timp? Slujbași,
Neștiind când pleacă, nici când vine!?!

E un imens bazin de picuri
Topiți din norul unde nasc
În efemer parcurs... E-un teasc
De boabe-n vinul plin de licuri.

E apa-n ciclu sau nisip
Din picuri, fire sfărâmate,
Unite-n roci, de vânt purtate...
Suntem doar cărți de joc... Cu chip!

poezie de (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plecare

E groaznic că s-a inventat plecarea
-Ce de când știu mi-a dat melancolii-
Împovărându-mi gândul cu uitarea
Ce-mi ia din loc, în timp... din reverii.

Dar nu-i așa?!... Sau poate nu tot timpul
-Ce-am căutat zadarnic dezmint-
Crezând despărțirea-i anotimpul,
Mereu alt-nou, frumos... avid să-l simt!?

Sigur, de când mă știu, am iubit marea,
Cea unde valul sparge stâncile-n nisip
Sau mângâie doar plaja cum sudoarea
Pe pielea caldă... leac într-un risip..

De ea mi-e veșnic dor și-i plâng plecarea
De-ultim talaz ce nu vreau să mă spele
De veșnicu-i murmur foșnit și-nfiorarea
Iubirilor vacanțelor... prefigurate-n iele.

Când plec e ca și ruperea de coaste
Cu smulsul inimii și creierul în stoarcere
Cu teama veșnică de părăsiri nefaste
Ce nu se-ntorc la rugi... pentr-o întoarcere.

Știind riscul de despart definitiv
Plecările deztrupează-adânc
Și-ncerc dezesperat să n-am motiv
De consonanțe triste... le-ngropând.

Am frica, ce-a vecină când se moare,
Căci părăsirea-n nesfârșit se reproduce
Acumulându-se-n finalul de plecare...
C-un sens unic și fără de răscruce.

poezie de (18 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se șterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ș-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să știu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Și-o viață de-mplinit!

Cum ... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înainte de gând, sau practici incomplete

Când gândul nu se înfiripează, e semn că sufletul și-l pierde
îngrozitor, fatal parcurs, în fond dispare însuflețire,
la fel cum frunze din boboc se opresc a fi încă în verde
și florile nu mai dau fruct, cad veștede, fără menire.

Se pare a fi un înțeles că tot real, fizic, prezență,
ele n-ar fi, cum nici copil n-ar fi, de nu ar fi un dezir măcar...
produs ce pipăi nu-i în sine, sau este, însă nu-n esență,
de nu e-n început imbold, în orice vrut; a ști, habar...

ce nume aș da la ce nu văd, când încă văz nu-l simt, un dar...

... când gândul sufletul și-l pierde
e grav, dispare însuflețire,
cum frunzele ce mor în verde,
iar flori, ce cad, n-au fruct menire...

... e cum real, fizic, prezență,
copil nu-i nici dezir măcar;
nu-i sine, un pipăit, esență,
imboldul vrut de-al ști, habar...

... în fond nimic nu e în fapt
și orice lucru ar fi steril
fără vreun spirit... ci artefact,
cum sexul vrut, fără viril...

... și amoru' în fond e total vrut,
rămas dorit, sau vrut total,
asezonat în zilnic rut,
ori ani de zile, un ideal...

E-ndeajuns suflet... sau real?

poezie de (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îndoieli

Străbat de ceva timp un spațiu ce mi-l umplu
Și culmea, nu mai știu cum sunt, de însumi îndoi,
Neștiind de poame oi face din acumulările-mi altoi,
Cum pom, de-i alipești o creangă și alta, e singur, el... și cuplu.

Tot m-am pretins deștept, cu limite rigorii,
Căci am acumulat propriul știut, citite,
Cu crez de evoluat din gloatele cernite,
Colorând sub meninge un cenușiu valorii.

N-am fire de pretenții, înot în modestie,
Dar rămân uluit când vorbe îmi sună gol
Printre emuli de zise, ce poate își scriu vreun rol,
La fel și ei, cerșind cununi în tuș, hârtie.

Numai emul, fostul, l-am tot crezut arhaic,
Îl convertind adesea cu schimb de emulații,
Blajin pozând în critic la false disertații,
Când limba-i ponosită, cum mistic ar fi laic.

Revin, se îmbătrânește, dar parcă înspre copil,
Căci numere-s pe deget de câte fac o sumă,
Din adunat de-a ști... cum pom nu e-o legumă,
Ca de-aia din sămânță, din nou, din pueril!

E tot mai plin Pământ de mult futil de lene,
Se cască adânc abis între știut, prostie
Și, ce va fi e mister; de neștiut reînvie,
Sau poate-i alt știut... de carnivor din gene?!?

poezie de (23 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zburător trimis

Am înotat astăzi pe-un cer,
Era albastru cu aisberguri...
Nu era nimeni, eu stingher;
Era și alb, erau și neguri.

Urcam în rece de azot,
Dădeam din mâini, sau lin planam,
Simțeam miros de creozot
Când pasăre, în metal, treceam.

Și era frig, de-un aer rece,
Văzduh sub brațe îl simțeam,
Cu păr în vânt zburam, pluteam;
Sunt vis, un vis, ce nu mai trece.

Și mă înălțam în sus, ce-i jos,
Abis de negru se zărea...
Dar unde vreau, e sus, în jos
Și-acolo e "Planeta mea".

Și înot și tot mă-afund mereu
Și-i oxigen, respir mai bine...
E mai mult aer, sunt mai greu
Și-încă plutesc, azur ține.

Privesc din umăr, capu-ntors,
Văd verde, cafeniu și plumb
Și parcă-s obosit, sunt stors...
Îmi caut loc stau... pe fund.

Și văd cutii mobile, fixe,
Zăresc și amoebe... mii
Se-ntrepătrund ca existe
Ieșind, intrând printre cutii.

Planez încet și simt străfund
Văd totul la orizontală
Am terminat, revin în gând...
Găsesc sfârșit... în plictiseală!

poezie de (21 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pelerinaj, pelerinaj

plimb pe plutele de nori de vată,
În azurul bleu, m-afund de moale voal
Și-am pânze de păianjen, fine întinse,
lipesc acolo sus, vreodată;
Sunt solul meu, în cercetare de astral,
Când voi fi tot la fel, de alb... particulele-mi ninse.

Și ochi dor de atâta clar, orbit de soare,
M-adie vânt și-s ca un fulg, un puf de pană,
Ce-am luat de-un cântec, ce mi-e drag s-ascult;
n-am eu glas, deși-s tot ființă călătoare,
Dar în larinx, de-atât strigat, am tot o rană,
Ce-ncerc s-o vindec și n-am leac... că-i de demult.

Mi-e frică să nu plouă și să pic în picuri,
Sau fulger să nu fiu, că-s tot o flamă...
Și-i prea târziu să-mi mai doresc senin;
Cum un infanterist, ce-am fost și lipeam plicuri
Pe mii de timbruri, din corala mea... Oh, mamă
De ce nu m-ai lăsat în vânt, zbor... străin?

... Să nu mă știu nici eu, să nu mai știu de mine,
Căci sus, de-aici, nu se văd linii, frontiere;
E verde, albastru, alb, cu cafeniu în tonuri,
Cu piscuri, 'nalte-n frișcă, sau maronii praline
C-un pic vulcanic roșu, astupând abis ce piere
Și-o grindină de sloiuri din polii... în albe tronuri...

... Ce-i albăstrui deschis -doar când în sus privind-
Și nu-i la fel de-acolo, în josul lumii mele!?
încântă înspre, în înalt azot, evadez
Și apare negru-n perle... Îl voi întâlni zâmbind
În ultima-ncleștare, de îndârjiri înspre rele,
Ce, neîmbunatele, duc în etern... cu atâta crez.

Regret, c-am început mirific vers, poem,
Sfârșind "comme d'habitude" în nota de tristețe;
nu pot ști cum raidul se termină, el, oare
Și-am fost atât de des ascuns, retras boem,
Neschimbat vrut, mort dup-o vrută tinerețe
'nspre dusurile... în plânsete-bocit, sau plâns-născare.

Se pare c-adevăru-i că și-una și-alta... fiecare doare!?!
În rest e-un scurt pelerinaj, pelerinaj pe șine călătoare...

poezie de (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aversă

Se vede în zare clăbuc alb, se învolburând ca neaua-n avalanșă
Ce crește, se avântând împins de-o mare în plumb topit, paloare vineție
Și din inertul de copaci, parcă așteptând în liniște un dezastru,
Încet, încet frunze se mișcă și parcă aer greu, mai greu, balanța o declanșă,
Iar albul tot se face valuri de un asfalt ce linia nu o mai poate ție,
Urmând, ca din neant, o hulă ce parcă ar rupe din Pământ, să-l facă meteor, un astru.

Întâi sunt flash-uri de sudură, de un roșu-alb, în linii iuți și frânte,
Ce dispar cum au apărut, lăsând un gol de sunet în impas, de așteptare
Ce lasă brusc în urmă un zgomot, ca bloc se prăbușind etaj după etaj,
O învălmășeală crâncenă de lemn, cu tolele vibrând, se-arcuind, bătăi ca înspăimânte...
E tunetul, ce rostogol se plimbă-n boltă, parcă-s mii de calești și care,
Ca apoi spargă în case, geamuri, plici de picuri, în tot mai iute ropotit tapaj.

E-o boare peste tot, incinte, până și aerul e un vapor înăbușit de rouă,
Crăpată într-un torent dezlănțuit de cer, se prăvălind pe lume... Plouă!

poezie de (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înțelepciune... de câine

Într-o vară caldă, stând pe-un mal de maidan,
Gândul dus către dor, suflet prins de alean,
Evadat dintr-un timp și-un oraș de lumini,
Visul tot mă purta; spre amintiri... despre câini.
Nu din cei ce din trup, viață, îți mușcă cu zel;
Ci înspre blândul prieten, credinciosul cățel.
Figurant din legenda copilului țânc,
Ce juca altădată, rol, prin colbul ce plâng...
Și uite așa, în mers tiptil, la mirosul de pâine,
Apăru, ce visam lângă mine... un câine.
Arătare osoasă, prea lunganul pitic,
Întreba din sprâncene; " am să-l bat, sau îi zic
lase în contemplu, că n-am timp de căței,
Și că lumea e plină... de rău, fără ei?!"
Capul mare, la corp, de cioban păzitor,
Stă împrejur cu ochi umed și bun răbdător.
Ori din milă, ori memorie la cei duși în pământ,
Dau o coajă din pâine, la bietul flămând.
El se apropie în frică, cu ochii mai vii,
Ce-mi dau tremur de suflet, la gând de copii,
Ce-i lăsați peste ape, așteptând să revin;
Ce nu-i știu ce vor face, poate bine sau chin?
Și mă las pradă "javrei"cu ochi de uman,
Și copil-l iau acasă, înspre spusul alean.
Și e mic și e tânăr-bătrân, înțeleptul,
Ce se gudură, știind că-mi acoperă pieptul...
Și miroase, că-i prost, nu cunoaște șampoane;
Mama sa este nimeni, nu i-a dat milioane.
Și uite așa, slab de carne, împlinit doar de bun,
cunoaște ce simt și ce am ca stăpân.
N-am ai spune, cum alții o cer, cum vreu;
Sau să fac vreo dovadă, totu-i al meu.

Și prieteni, încet... pe vecie, în spre mâine,
Reciproc ne susținem, în lumea... de câine.

poezie de (23 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De medicament n-ar fi

O odă ar merita ce leacul făptuiește;
Resuscitare când bătaia e pierdută
Cu propriul său, ca-ntr-un război civil, redută
Ce stă cadă în trădare mișelește.

Nu-i doar uzura inamic de depanare
Când facerea-i auto reciclare-n ciclu;
E lașitatea minții-n răul acceptat multiplu
În loc de crez înspre-o dorită vindecare.

Vendetta poate fi din alte gene
Ce țin memoria pierdutelor ambiții
Se retrasând așa cum o fac paraziții,
Sau când nectarul sau polen sunt alergene.

E zilnic un parcurs printre invazii
De vechi sau de necunoscute chipuri
Noi; metamorfozate-n trucuri, tipuri
Să-nșele vizite nevinovate-n razii.

Câți s-au pierdut din noi de secole cu rândul
Rămași goliți de vlagă-n neputință
Și-atât de tineri pierzând trup; chiar de voință
Îngemănau cu crez și cast, sperând nicicândul.

Trăim favorul revolut din veșnic aliment
Ce tatonăm în multele necazuri de milenii...
Lui Dumnezeu i-am luat din geniu și vedenii
Și ne-am făcut Mesia în așteptare... Un medicament!

poezie de (2 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cerc imperfect

m-am împerecheat cu degetul, din palmă,
pe care tu m-ai pus, un cerc,
știi te strâng eu, mereu sclipind,
cum malurile rup din valuri marea, îmblânzind-o calmă
și mă atingi din când în când, vezi dacă încerc
fug, să mă perind...

întreb de mă ascunzi vreodată,
sau mă arunci pe-o noptieră
din vreo noapte, când ieșit, eu somnambul, din vis,
m-abandonezi... torid amorezată,
înșelând dragostea-i o efemeră,
ca și trădarea, un compromis...

am rămas scurs de plin,
inelul gol,
c-un nume încrustat, ștanțat pe tâmplă,
ca frica de-a gusta din nou venin
din palma cu întinsul bol,
neștiind, naiv, că încă imperfectu-i cerc, ce se întâmplă...

poezie de (14 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Groparul

Merge târâș prin viață
Cu inima de gheață
Plecat înspre mormânt...
Se irosind săpând.

Din șale se îndoaie
De e năduf, e ploaie,
Sau ger năprasnic este...
De clopot dă de veste.

Nici nu mai are lacrimi
Și sărbători, nici patimi
Ce varsă în sudoare
La fel la orișicare.

Din palmele bătute
Și sforile ținute
Își încropește pâine
De-un trai de azi pe mâine.

Ar avea rugăminți
Dar i s-au dus părinți;
Îs doar popi de-o sudalmă,
Partaj de bani... de-o palmă.

A fost pe rând plugar
Și dascăl de altar,
Dar rangul l-a pierdut;
Popii n-a dat ce-a vrut.

Câștigă din pomană
Colac, colivă, o slană
Și țuică, că-i sleit...
Vreun vin de mult acrit.

Stă printre cruci, aghiasmă,
Tămâia i-e mireasmă,
Se-ngroapă printre flori
Trup-suflet, mii de ori.

Și-i tânăr... Tot nu știe
Când timpul o să-i vie...
Și-a săpat singur groapă
... Căci n-are bani de sapă...

poezie de (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oază în lumină

Acolo, sus, e-o oază de lumină,
Pe scena ninsă-n flori de reflectoare,
Și-n umbra nopții unui vis de soare
Răsare în splendoare o regină.

Ea-i sus, de tot, iubire și instanță...
Aplaudată-n lumea ei de-o clipă,
Iar inima-i cortina-i o ridică
Pe munți de trudă, visuri și speranță.

... Artistă, dansatoare și femeie,
Parfum, sinceritate, frumusețe,
Candoare, bogăție și noblețe
Dar, mai presus de toate, o Idee.

Firavă, ca un fum de lumânare,
Ea suie Everestul din iubire
Și sparge-n ghețuri clipa de uimire
Ce-aduce-n viață stropul de-ncântare.

Pe scenă-i o persoană specială,
Ce crește-n noi frumosul din cuvinte
Și duce gândul lumii înainte
Pe-aleile cu vise lungi de-o seară.

Dar și pe stradă-i tot strălucitoare,
Căci lumea tot acolo, sus, o știe
Și nu-i acceptă șansa ca fie
Un simplu om, o simplă trecătoare.

Respectul, dorul, frica, răzbunarea...
Prin ea se leagă cerul cu pământul,
Și gândul, cu păcatul și cuvântul,
Iar ura cu-mpăcarea și uitarea.

Ea poate fi de toate, dintr-odată,
Prințesă, cerșetoare sau vedetă,
Vulgară, arțăgoasă sau cochetă...
Și-n toate astea-i, Doamne, minunată.

Dar orice-ar fi, acolo, sus, pe scenă,
Ea-i totdeauna-n lume o aleasă,
Prin ea ne facem zarea mai frumoasă,
Uitând o clipă viața noastră ternă.

Ea-i, poate, forma pură de femeie...
Acolo, sus, în arca-nțelepciunii,
In rostul ei de-a fi, în văzul lumii,
O viață, o speranță, o Idee.

Ea-i totdeauna-n scenă o regină,
Ucisă și-înviată-n reflectoare,
O clipă dintr-o veșnică-înălțare
Din dorul nostru sacru de lumină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Loterie...

... de când mă știu, sau poate dinainte,
viața mi-o joc, se pare din părinte,
ca pe un zar ce îl arunc, cred eu,
dar mai e unul, ce nu-l am și-i cel mai greu,
că nu-l dețin, pot să dau vreo dublă,
pot s-am sănătate cu o liră, o rublă
și fericire, deci amestec fiu tot,
un aruncat, așa de altcineva și să nu pot
să-mi aleg număr preferat, rolul ce-l joc,
cu cine exact și în ce fel, sau în ce loc...
și așa, la câtă minte am și am avut,
mi-am jucat viața, până acum și am pierdut!...

poezie de (17 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Decont

Îmi fac decont de ruperi
dintr-o memorie uitată
călătorind cu gândul în tavan
cu ochii ficși, uscați
din când în când,
în rest au licărul de neavând
figurile de tați
ce-au părăsit copii taman
când școala nu e terminată...
și veșnic vor trăi cu întreruperi...

Îmi sunt și colegii
sau prea mulți prieteni
ori simpli cunoscuți, de-un leat,
ce nu-i zăresc pe străzi
deși cu dor îi caut!?...
Este ca-n meciul cu balonul aut
când nu e nimeni să-l arunce înspre corzi
și-alergători pe-o ață totul au lăsat
în cursa doar de dus, sub ceteni...
din dat c-un zar și n-au trișat, oh, blegii...

Și-ncă se duc, se pare c-au chemare
de schimbat de... țară
și-acum pleacă ușor
-că-i doar democrație-...
dar nefast le pleacă și copii
indiferent mai tineri, sau maturi de-ar fi...
se duce-o seminție
din care-s sigur parte și-am să mor
la fel, așa-n nepusă masă, într-o doară...
căci tot remarc, nu se răspunde la-ntrebare...

Deja e-un rău imens de gol
că tot mai greu mă regăsesc,
caut printre alții ca și mine...
și nu-i chiar dacă mă tot uit în jur
și-mi caut dialog... nu un oarecare
c-așa sunt eu; ce nu cunosc, doare
și încă nu-mi vreau tur
c-am încă ceva sacru-n vine
și-o groază de istorii le povestesc...
îmi joc propria piesă tot mai greu, n-am parteneri de rol...

Aș putea da-neștire nume
poate-n "attach" la câteva imagini
-din cele ce cu siguranță-ncurc-...
ca-ntotdeauna n-am dat importanță
la ce nu mi-e profund util...
aproape o rușine, eu plecatul în exil,
în loc să mă fi străduit, nu-n aroganță
de trecător așa prin viață, doar să mă descurc...
Sunt vinovat, fără de margini,
poate de-aia-ncet, încet, rămân singur pe lume...

poezie de (25 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt...

... cheamă EU
și-s provenit din mai puțin de-atom, de gaz,
când nici de gând încă n-am fost,
aproape dintr-un vid
lipsit de-orice, nici cel puțin nucleu...
îs din milioane de priviri, din coate pe-un pervaz,
un disipat, amestec canibalic de pământ anost,
unit în frunze, flori și vietăți sacrificate... un individ...

... sunt, cosmosul în sine, încă neînceput,
o plămădeală de pe-o roată de olar,
crescut din propriile palme într-o carnală argilă
cu golul larg deschis deasupra, primesc ce curge,
tot din jur, din neștiut, știut...
și-așa, puțin, umplu -nici pe mine nu mă aflu, abecedar-
deja prăvălind încă bucată, într-o sub-movilă,
tot mai fărâmițat, ca bobul de-o clepsidră, un nisip ce fuge...

... pe-o plajă fără de sfârșit, amestecat infim; un fir de-al meu ce-așteaptă un sărut
... și-o fi vreun rând, unde să prind vreodată-alt început?!?

poezie de (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Incarnații

Dacă atât de multele sentimente, suferințe și-ar pierde trupul -apă,
ce s-ar evapora- aș fi tot doar cristale de sare, pân' la kilometru-n profunzime,
un fel de lac Assal, un trup crestat Marele Rift, plin de caustice, ce sapă
în mine ca-n pământ, sau poate un flamengo colorat aș fi, din milionul veșnice-i mulțime
pe lac Natron, ori în mai sus, în Bogoria poate și, pește-n ape fierte aș fi,
el nu se scufundă în lacrimi, este în mediul lui, tăcut și îl înghițind
îl strecoare în branhii, să-și umple fier de roșii hematii...
M-aș putea explica uscat de mine, târâtor pe-o coajă aș fi, tot înotând, zburând încarnând.

poezie de (12 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ansamblu

Ce sunt în fond; cel ce gândește
Și, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp oprește
Balanța... în veșnic balansoar?!

Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voința...
Un sclav, că-l țin, nu prididesc
Convins c-așa-mi câștig căința?!

Ori sunt pretenția sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veșmânt...
Un hazardat al întâmplării?!

Poate am șansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Și-un vis de noi... din vechi eseuri...?!

poezie de (16 august 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trăire

nu știu unde sunt
vreau să mă întorc la mine
nu am bilet
nu am bani
nu am ceas
nu știu care e ora
nimeni nu poate
spună ceva concret
poate e devreme
poate e târziu
poate e prea târziu
nu se știe
aștept sau să mă grăbesc
nimic nu se știe
nici un ceas
nu arată
o oră concretă
sau este stricat
ceasurile deștepte
nu arată
care este timpul
pentru că timpul
ca gen al spațiului
nu se poate arăta
se poate
numai trăi

poezie de , traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandroSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 10 august 2018.
Distribuie

Cu două fețe

Azi, noapte, luna a fost la rendez-vous,
păcălind cu plinu-i, ce de mult nu fu,
să-mi spună că și ea îmi poate fi lumină
și, să-i cred caldul din albul de hermină,
dar că n-apare iar la fel la noapte...
mi-a spus-o rece, numai mie, în șoapte,
cu o față-n vorbe... dar nevăzutu-n fapte.

poezie de (15 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De unde se poate achiziționa în România apă minerală cu siliciu? Fii primul care răspunde!
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!