Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Candela de toamna

patru ani am călărit alături de sfinți decapitați între un oraș sfânt și o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârșit,
minutele ți-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta așteptare.
șacalii deșertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
și am mers mai departe.

am șchiopătat doar în fața focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credința cu cravașe de lumină și cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii și mi-a deschis brațele,
în numele Tău.

apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.

poezie de (28 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Patru ani am călărit

patru ani am călărit alături de sfinți decapitați între un oraș sfânt și o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârșit,
minutele ți-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta așteptare.
șacalii deșertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
și am mers mai departe.

am șchiopătat doar în fața focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credința cu cravașe de lumină și cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii și mi-a deschis brațele,
în numele Tău.

apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.

poezie de din Sublimare (2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înainte de început

cu 16 zile înainte de a mă naște am auzit moartea recitând din cartea tristeții,
vocea ei domolea orice furtună iar eu începeam îmbătrânesc departe de viață.
părinții mei petreceau alături de personajele lui Charles Dickens,
îmi căutau nume printre eroi imaginari, în lumea celor închiși în apatia trecutului.

toamna râdea dansând goală în noaptea brumată...

mâinile mele nu aveau puterea de a deschide ușa durerii,
a trebuit ascult până la capăt disertațiile morții.
am luptat fără să pot vedea lumea nouă ce se năștea în fața ochilor mei
mi-au stat alături spiritele templierilor neîngropați.

și toamna râdea, râdea...

apoi venit Dumnezeu să îmi mângâie neputința,
mâinele Lui s-au odihnit o clipă pe sufletul meu.

poezie de (8 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sinucidere

nu am reușit ajung la timp pentru a opri gestul tău disperat,
ai hotărât că e mai bine zbori fără mine,
dincolo de iubire, dincolo de regret.
ți-ai adunat toate nimicurile într-o singură metaforă călăuzită de o spaimă ce îți ardea așteptarea.
am alergat disperat sperând ajung lângă ține înainte de a pleca lumina,
mi-am simțit picioarele de plumb iar pașii răsunau ca limba unui clopot ce anunța moartea cu indiferență.

părinții tăi mi-au cerut îți ard trupul în cuptorul unui august nemilos,
mi-au reproșat că din cauza mea ai plecat cauți binecuvântarea într-un loc păgân,
departe de casa părintească.
i-am ascultat răbdător cu capul plecat în praful amintirilor,
apoi am primit lovitură după lovitură din partea tuturor necunoscuților ce te doreau înapoi.

după ce patru anotimpuri au dansat pe mormântul tău acoperit de lacrimi mincinoase
m-am furișat îți sărut umbra însângerată de atâta așteptare.
te-am găsit la fel de frumoasă, îngropată de vie într-un pământ străin
părul îți crescuse atât de mult încât devenise văl de mângâiere pentru îngerii căzuți.
pe fața ta crescuse iederă și floarea neuitării
iar eu am râs de durere, iubito,
am râs.

poezie de (14 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mantia albă a vântului

moartea s-a mutat în oglindă, alături de imaginea ta.
păreați două surori gemene pierdute în nerăbdarea timpului.
tu îmi spălai sabia cu lacrimi prefăcute și incantații învățate de la druizii străbuni.
cu ochii închiși de durere am spart în mii de cioburi imaginea divină
și de atunci pământul ne-a acoperit visele.

călătoresc prin lume în căutarea celorlalte cuvinte sacre.
am navigat pe oceane, am străbătut cărările marilor munți.
ți-am strigat numele în fața altarelor de sânge ale unor popoare dispărute.
vântul mi-a ținut în mâinile lui inima rănită,
dar nu te-am regăsit.

pe urmele mele moartea a sădit florile negre ale tristeții,
anotimpuri incerte mi-au amanetat tinerețea unor zei fără aripi.
strângând în palme cioburile unei neîmplinite iubiri,
am desenat pe mormintele tuturor celor ce s-au sinucis,
un cer pentru doi.

corbul din turnul de piatră m-a urmat pretutindeni,
până la marginea ultimei speranțe
și chiar dincolo de ea.

poezie de (12 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sala armelor

m-am așezat jos lângă patul tău ce dintr-o dată îmi părea uriaș,
mâna ta dreaptă atârna însângerată iar stropii de viață desenau cercuri,
multe cercuri.
am stat cu spatele la tine până când ai închis ochii pentru veșnicie,
nu am dorit îți văd convulsiile schizoide de dinaintea ultimului zbor.
ca o băutură amară, moartea m-a chemat lângă trupul tău din care durerea absenta motivat,
te-am stropit cu picături de apa neîncepută și ți-am povestit ceva ce între timp am uitat.

două nopți am stat îmbrățișați între moarte și moarte.
Thanatos a fost răbdător și a stat departe de întrebările noastre copilărești.
apoi, într-o zi ai început miroși a pământ amestecat cu uitare.
dintr-o lume întunecată, mi-ai cerut te strig în toate zilele ce vor urma,
cu numele unei femei necunoscute.

când dimineața a venit să îți ardă scrisorile de dragoste,
paharul era gol,
lumânarea stinsă...

poezie de (16 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Corabie în deșert

tu ești corabia mea iar eu deșertul tău.
umbrele noastre dansează noapte de noapte în catedrala iubirii
călcând peste florile aruncate de anotimpurile tinereții fără sfârșit.
urletul oceanului nu se aude, rafalele furtunii nu mă mișcă din brațele tale,
și zeii plâng însingurați numărând mângâierile,
mereu numărând.

tu ești corabia mea iar eu deșertul tău,
o lume întreagă încearcă ne închidă dragostea într-o stea de nisip.
de aceea trebuie murim departe de lume
mințindu-ne sângeleam fost cu adevărat fericiți.

tu ești corabia mea iar eu deșertul tău,
eu navighez în sângele tău căutând fericirea.
tu te acoperi cu mine,
ca uiți trăiești...

poezie de (3 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Drum către nicăieri

între două zile apăsătoare am reușit descalec la poarta unui han burgund,
calul era tot numai spume iar din părul meu ieșeau aburi de dorință amestecați cu frică.
hangiul mi-a spus că nu are camere libere dar pot dormi pe iarba udă alături de ceilalți pelerini,
am strănutat cu subînțeles și am ieșit supărat strângând în palma dreaptă mânerul unei săbii gata caute sânge vinovat.

afară, lângă foc, oameni obosiți și plini de necazuri, împărțeau tăcerea.
m-am așezat lângă ei atent ca nu cumva să îmi pierd tinerețea în schimbul unor amabilități fără de rost.
cei mai bătrâni s-au ridicat către miezul nopții și au devenit păsări fără cer
ceilalți au cântat cum au putut balade despre eroii căzuți în luptele de dincolo de nisipuri.

spre dimineață ai venit și tu, firavă și la fel de frumoasă ca în ziua primului sărut,
focul s-a stins uimit de pașii tăi ce ridicau întrebările mai sus de orice acceptare.
te-ai așezat în spada mea fără să îți pese că mori departe de casă, într-un loc aproape pustiu,
sângele a curs ca o cascadă în căutare de trup nou, fără oprire, fără ecou.

când între noi nu a mai rămas decât mărturia unei secunde rușinate,
mi-am șters sabia de inocența unei copilării netrăite
și am plecat alerg singur,
într-un loc numit,
nicăieri.

poezie de (13 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rosu si negru

E întuneric și mi-e frig...
Tavanul din lemn e mult prea aproape...
Sunt singură:
Doar demonii îmi mai vorbesc...

Cel mai bun prieten
Mi-a fost cuțitul...
Sângele mi-a curs
Roșu pentru tine...

Mi-am închis ochii și m-am rugat
Unui Dumnezeu din ceruri...
Dar EU nu cred în EL
Și EL nu m-a ascultat...

Priveam cu o plăcere dureroasă
Roșul vieții ce se scurge...
Șuvoaie calde de sentimente,
Patimi, vise, dor...

Lacrimi dulci mi-au umezit
Pentru ultima dată, ochii...
Vroiam mor...
Și am murit...

Mi-e frig și e întuneric...
Sicriul din lemn e mult prea strâmt...
Nu sunt singură:
Îngerii din Rai îmi zâmbesc...

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Valsul vieții

Trupul acoperit de nisipul fierbinte al amăgirii
plutește pe aceeași apă împovărată de ani.
***
La casa sufletului am văzut pomii înfloriți
într-o noapte adâncă de prea mult dor.
***
Am vrut cânt iubirea și noaptea iubirii
dar privighetoarea a spart tăcerea cu trilul ei..
***
Cântecul meu și cântecul de argint al păsării
au înflorit lăcrămioarele într-o singură rugăciune
***
Am vrut cânt uitarea și durerea uitării
dar luceferii s-au stins înainte de vreme
***
Între cer și pământ, de pra multă singurătate,
asfințirea uscase și ultima alunecare de lacrimă.
***
Cântecul sorții îl deapănă noaptea și ziua
la o întretăiere de cruci bătute de vânt
pe care, din întâmplare, scrie numele meu.

poezie de
Adăugat de Lucreția Ionescu BuiciucSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Septembrie fără tine

toamna ne-a găsit îmbrățișați într-un pat de frunze vii.
septembrie ți-a copt roadele mirosind a femeie împlinită
iar eu le-am cules cu ochii închiși de spaima unui gest necugetat.
zilele ploioase ți-au schimbat culoarea chemării,
din carnea ta îngerii au construit temple pentru cele mai iubite păcate.

atingerea ta s-a transformat într-un fulger ce îmi brăzdează trupul cu cicatrice de iubire,
pe buzele tale aroma dimineților se culege doar trecând printre furcile caudine ale
întrebărilor veninoase.

și totul pare atât de firesc...

poezie de (2 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Rodica Nicoleta Ion

Somn

În somnul tău, îngerii ți-au acoperit lacrima
Cu aripa de catifea albă.
Întindeai brațul firav - mlădiță de măr,
Dar floare de crin te îmbăta
Cu parfum de lumină.
Stelele s-au împletit în diademă, pe frunte...
Erai departe!
Ești atât de departe
Că nu auzi plânsul mamei
Ce bătătorește cărările
În ceasuri târzii, căutânduți suflarea.
Amazoane de vis ți-au risipit ceasul întoarcerii.
Ești un fluture de lumină
Ce se întoarce vis
La tâmplele mamei.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prin credință

Cum fac, Te-ntreb, nu mai plâng
Să Te văd, o, Doamne, lângă mine
Frunzele s-au scuturat în crâng
Și-au plecat apoi să Ți se-nchine.
Am rămas cu arborii golași
Fără frunze, fără de veștminte,
Am rămas cu urmele de pași
Înșirate spre luare-aminte

Le-am citit cu sufletul flămând
Bâjbâiam cu mâinile pe ele,
Mi-au deschis în inima și-n gând
O potecă dincolo de stele.

Dincolo de stele am ajuns,
Dincolo de-a cerului zidire,
Duhul de lumină m-a pătruns
Și mi-a dat un duh de nemurire.

Îngerii zburau în jurul meu
Se-nchinau și Te slăveau întruna
Și erai acolo, Dumnezeu,
Te-am văzut când mi-ai întins cununa.

Adiere molcomă de vânt,
Fără chip și totuși o ființă,
Îmi lăsasem trupul pe pământ
Și primisem altul prin credință.

Abur fără formă, însa viu,
Întrupat cum n-a mai fost vreodată,
Și-am știut, o, Doamne, ca Te știu,
C-am mai stat în casa Ta odată.

După chipul și din duhul Tău
Mi-ai făcut și mi-ai crescut ființa,
Mi-ai zidit un univers din hău
Și i-ai pus ca pecete CREDINȚA.

Amin!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugen Ilișiu

Adio, copilărie

Adio, copilărie!
Azi am împlinit 79 de ani.
Nici nu știu cum au trecut,
Nici nu știu când am crescut.

Mai întâi mi-au crescut ochii,
Apoi pantalonii,
Mi-a crescut curiozitatea,
Și apoi dorința,

După aceea,
Mi-a mijit mustața,
Și, o vreme, mi-a crescut
Știința de carte.

Apoi mi-a crescut familia,
Experiența,
Salariul tarifar
Și concediul de odihnă.

Pe urmă mi-a crescut
Pofta de avere,
Intoleranța
Și tensiunea arterială.

A apărut apoi teama
De a trece strada,
Și au crescut petele albe
Din întunericul nopților.

Și astfel,
Fără prind de veste,
Azi am împlinit 79 de ani.
Adio copilărie!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugen Ilișiu

Adio, copilărie

Adio, copilărie!
Azi am împlinit 76 de ani.
Nici nu știu cum au trecut,
Nici nu știu când am crescut.
Mai întâi mi-au crescut ochii,
Apoi pantalonii,
Mi-a crescut curiozitatea,
Și apoi dorința,
După aceea,
Mi-a mijit mustața,
Și, o vreme, mi-a crescut
Știința de carte.
Apoi mi-a crescut familia,
Experiența,
Salariul tarifar
Și concediul de odihnă,
Pe urmă mi-a crescut,
Pofta de avere,
Intoleranța,
Și tensiunea arterială,
A apărut apoi teama,
De a trece strada,
Și au crescut petele albe,
Din întunericul nopților.
Și astfel,
Fără prind de veste,
Azi am împlinit 76 de ani.
Adio, copilărie!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugen Ilișiu

Adio, copilărie

Adio, copilărie!
Azi am împlinit 77 de ani.
Nici nu știu cum au trecut,
Nici nu știu când am crescut.

Mai întâi mi-au crescut ochii
Apoi pantalonii,
Mi-a crescut curiozitatea
Și apoi dorința,

După aceea,
Mi-a mijit mustața,
Și, o vreme, mi-a crescut
Știința de carte.

Apoi mi-a crescut familia,
Experiența,
Salariul tarifar
Și concediul de odihnă.

Pe urmă mi-a crescut
Pofta de avere,
Intoleranța
Și tensiunea arterială.

A apărut apoi teama
De a trece strada
Și au crescut petele albe
Din întunericul nopților.

Și astfel,
Fără prind de veste,
Azi am împlinit 77 de ani.
Adio, copilărie!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Șoapta dimineților risipite

așa cum ți-am promis înainte ca o stea îți poarte numele și tristețea,
ți-am aruncat cenușa din urnă în apele oceanului purpuriu al durerii.

nu am știut cum și în ce fel îți pomenesc numele acolo unde oamenii îl caută pe Dumnezeu,
am lăsat doar orga să îmi taie felii din suflet
răscolind amintirile.
privirile copiilor ce așteaptă devină bărbați mi-au spălat părul de sângele tău
iar nerăbdarea fecioarelor ce își doresc mutilarea sufletească
m-au înălțat deasupra sentimentului culpabilității absolute.

rănit de spinii trandafirilor furați de pe mormintele mamelor fără copii
Iisus și-a rezemat suferința de umărul lui Philippe de Milly.

când va sosi toamna voi căuta cel mai înalt copac din pădurea nebună,
din el voi sculpta o cruce cu o mie de brațe și un singur Dumnezeu.
umbra ei îți va păstra numele până la sosirea cocorilor,
până atunci.

despre întunericul ce te-a închis într-o colivie de pământ
e prea târziu îți vorbesc...

poezie de (25 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul - creație sfântă

Azi, în lacrima zorilor, fața mi-am scăldat.
În parfumul florilor, sufletul mi-am adăpat.
De la soare am primit, lumina în privire.
Cerul sfânt mi-a dăruit, tainică iubire.
Sunt un om ființă cultă, între multe câte sunt,
Un om creație sfântă, a Domnului pe pământ.
Adânc mă plec și mulțumesc, creatorului meu sfânt,
mi-a dat ca trăiesc, un timp, pe acest pământ.

poezie de (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniel Vișan-Dimitriu

Rătăciri

Mi-am risipit privirile printre ramurile primăverii
Și s-au întors la mine încărcate cu flori.
S-au îndreptat, apoi, spre cer
Și au împrumutat ochilor mei albastrul său.
Din apele mării, mi-au adus bucuria valurilor,
De pe vârfurile munților, puritatea zăpezii,
Dar atunci când ele au curs pe trupul tău,
Nu mi-au mai adus nimic, nu au mai revenit,
Nu au mai vrut să-mi împărtășească
Perfecțiunea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Flossie Cabanis

De la Bindle's Opera House din oraș
La Broadway e un pas imens,
Dar am încercat să-l fac, ambiția mea a luat foc
Când aveam șase ani
Și am văzut "East Lynne" jucată aici în localitate
De Ralph Barret,
Actorul romantic la modă, care mi-a încântat sufletul.
Adevărat, m-am întors înfrântă acasă,
Iar Ralph a dispărut în New York,
Lăsându-mă singură în marele oraș –
Dar viața l-a doborât și pe el.
În tot locul ăsta tăcut
Nu există spirite înrudite cu al meu.
Cât de mult aș vrea ca Elenora Duse fi venit în mijlocul tristeții
Încremenite de aici
Și fi recitat aceste cuvinte

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Scenariul jucat în fiecare zi

M-am născut vinovat pentru păcatul originar
așa că sunt sortit lui,
mi-a rămas doar calea mântuirii
și întruparea cu măsura din lucruri.

Mereu mă regăsesc în iubirea aproapelui
într-un oraș cu oameni străini
de care să-mi apropii
scenariul jucat în fiecare zi
de un actor cu aură de martir.

Pe fereastra mea se vede departe,
sub piele îmi înflorește floarea de crin,
nicio umbră nu-mi odihnește în oase
zăbovind sub arbori numele soarelui,
nu rămână pe pământ nicio urmă.

Din instinct mă înrobesc la cuvinte
și din iubire îți fac semne cu mâna,
nu treci mai departe
de sufletul meu îmblânzit de așteptare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook