Discriminare divină (cu sarcasm şi voie bună)

De s-ar vinde-n târg prostia,
Sau la mall în vr'un butic,
N-aş plăti la bloc chiria
Şi-aş lua şi eu un pic ;

Doar un gram şi-ar fi de-ajuns,
Chiar inspector prin Paşcani,
După cât aş fi de uns,
N-aş mai scârţâi de bani,

Iar cu două, fac prinsori
Că-ntr-o zi m-aş procopsi,
Aş vota de patru ori
Şi-aş scăpa de datorii...

Dar cu cinci, pe cinstea mea!
Aş fi sculă-n minister,
Plus că am şi-o pilă grea...
Văru' Lică... e şofer,

Şi... de n-aş avea eu minteee,
La vr'un kil, n-ar trece-un an
Şi-aş fi, sigur, preşedinte,
Sau prin U. E., din cioban,

Însă, cu atâtea rele,
Nu se vinde-n galantar,
Că, la fel ca toate cele
Şi prostia e un dar,

Bâzâind, ca toţi deştepţii
Amărâţi şi ofticaţi,
Că doar proştii şi inepţii
Au fost binecuvântaţi.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş avea nou început...

De-aş putea să-ntorc clepsidra m-aş întoarce apoi în timp
Să iau totul de la capăt, cursul vieţii să mi-l schimb...
Aş lua din cer azurul şi l-aş pune-n ochii mei
Iar prin păr mi-aş pune aur presărat din flori de tei

Din zăpadă parfumată o pomadă aş vrea să-mi fac
Şi mi-aş colora obrajii-n roşul florilor de mac
De la brazi aş lua povaţă cum să mă înalţ ca ei
Şi-aş urca până la stele pe o muchie de stei

Iar din florile de câmp aş reface curcubeul
Şi-aş zidi din el cupolă să înlocuiesc planşeul
De la stânci aş lua tăria rezistenţei la furtuni
Şi aş cerne dintre vorbe adevărul de minciuni

De-aş simţi iubirea-n pieptu-mi ca o magmă de vulcan
N-aş închide-o-n carapace, n-aş mai ţine-o sub ecran
Zbateri de aripi de fluturi de-aş simţi ca-n luna mai
Aş striga de fericire: hai iubire, vino,... stai!

Aş schimba parcursul vieţii de-aş avea nou început
Însă ştiu că toate astea sunt un vis acum pierdut....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmă

De n-aş putea să mă întind palmă,
N-aş mai fi om, m-aş poticni,
Chiar vertical de ştiu c-aş fi....
Să mângâi n-aş da mâna calmă,
Nici nu m-aş ţine nou-născut,
Sau dacă aş fi ca o primată,
Nu m-aş înlănţui sărut,
N-aş avea gânduri niciodată,
Neştiind cum să străpung liane,
Aş trăi ghemuit, o valmă,
N-aş prinde braţe diafane...
Barbar aş fi, suflet de-o palmă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-aş...

... dac-aş şti dinainte totul,
aş fi poate bogat, celebru,
dar n-aş mai fi tot eu, integru
şi-n loc de vis, aş avea totul!?...

... dac-aş crede totul, orbit
de atâtea spuse, nevăzute,
cu crez, ar fi răspunsuri mute;
când m-aş trezi, aş fi scârbit!

... dac-aş iubi neîncetat,
aş fi doar un naiv; de dus
că răsăritu-i un apus
şi deci trădarea-i de iertat?!

... dac-aş munci pe brânci o viaţă,
aşa cum poate fac, voi face;
pe-alţii-i îmbrac la patru ace...
manipulatul, eu, paiaţă!?

... dac-aş da tot ce am, filotim,
s-ar face coadă fără cap;
ca toţi să tragă, să nu scap...
şi organele să-mi ia, şi intim?!

... dac-aş fi vrut şi eu ceva,
mi s-ar fi răspuns; "Nu-i degeaba,
stupid! Că nu ştii cum e treaba!"...
şi mi-ar fi râs în zeflemea!?

... dac-aş mima mereu neştiinţă
şi-aş fi un guraliv pervers,
bun pop-aş fi, în păcate şters
şi aş aduna tot, cu credinţă?!

... dac-aş fi scris o poezie
doar cu adevăr, fără minciună,
mi s-ar fi spus că-"s de pe lună
şi-n veci n-a fost şi n-o să fie"?

... dac-aş lua tot de la-nceput,
fără să ştiu nimic ce-am fost,
nu cred c-aş fi mai puţin prost;
n-aş şti când mor!? Doar că-s născut!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haz de necaz

De s-ar vinde-n târg necazul
La un preţ, plus TVA,
Primii, ăi de freacă prazul
N-ar da, chioară, o para,

Alţii, de se fac la stat
C-ar munci, minţiţi cu bani,
Nu ar da, fi'nd motivat,
Pe necaz doi gologani,

Iar care-s milionari,
Cât de tari ar fi în drug,
Poate-ar scoate ei biştari
La mirosul de belciug,

Că... săracu' de necaz
Gratis ce mai e în sat (!)
De-a ajuns, şi facem haz,
Singurul neimpozat,

Dar şi când li s-or scula
Guvernanţilor, că-s hoţi,
Pe necaz taxe să ia,
Vom muri... de râs cu toţi!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă de mâine ai presăra
Furie în urma paşilor mei
N-aş asculta, n-aş mai vedea
Ecoul iubirii prin văi
Răsunând aievea.
Şi n-ai mai ştii nici ce-i apusul
Din ochii mei prin ochii tăi
Şi-aş învăţa ce e refuzul
De tu mă vrei.

poezie de Liliana N. Vasilcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă de mâine ai presăra
Furie în urma paşilor mei
N-aş asculta, n-aş mai vedea
Ecoul iubirii prin văi
Răsunând aievea.
Şi n-ai mai ştii nici ce-i apusul
Din ochii mei prin ochii tăi
Şi-aş învăţa ce e refuzul
De tu mă vrei.

poezie de Liliana N Vasilcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaculat

n-aş fi crezut că mă pot îndrăgosti
sublim, incert trecând prin lanul vieţii mele
cu mâinile deschise către cer
şi spice blonde împletite către stele
priveam destins cum pasărea trenează
în rotocoale lungi, toride-ncetinite
infailibil o briză se stârni
sublim, incert prin ale mele blonde plete
covârşitor călcam pământul alb
în redevente clare, absolute
şi-aş fi crezut că sunt chiar eu
o aripă bătând în largi volute
eram curat şi tânăr în priviri
păcatul încă nici nu se născuse
cămaşa albă-mi flutura pe trup
şi-vorbele-mi erau încă nespuse
şi-aş fi putut să cred că sunt chiar eu
băiatul blond care se-ndrăgosteşte
dar pasărea trenează-acolo sus
şi-n zborul ei imaculat... pluteşte
în diafana adiere vag solară
zulufii blonzi îmi rătăceau prin tâmple
şi-aş fi-ncercat şi eu să caut zborul
şi-aş fi-ncercat ca pasărea să mi-se-ntâmple

poezie de Valeriu Marius Ciungan din Poveste de toamnă
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş fi crezut

N-aş fi crezut

Când ai plecat

N-ai spus la revedere,

Şi ai lăsat

În urmă-ţi doar tăcere,

Şi-un gust amar,

Tivit cu neputinţă;

Odăi, îmi par

Căzute-n suferinţă...

Dar e târziu

Şi tu departe eşti,

Zadarnic ştiu

Acum, cât îmi lipseşti,

În van, acum,

Din greu te preţuiesc...

Când totu-i scrum

Zadarnic te doresc,

De mi de ori

Mai mult ca înainte...

Îmi dă fiori

Cea de pe urmă minte,

Şi-aş vrea să ştiu,

De-a ta înstrăinare,

De ce-i pustiu

În jur, atât de mare?

N-aş fi crezut

Preţ maxim să plătesc:

Când te-am pirdut

Mai mult să te iubesc...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Şi-aş fi cuminte şi corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil... însă aş vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiţi ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar ţipa sub geamul meu cocorii - replică la poezia "De n-ar ţipa atât de trist lăstunii" de Violetta Petre

Picamere lovesc în draci asfaltul,
Le simt în cord, în creier şi în vine -
M-aş arunca pe geam, cu tot înaltul,
Dar nu ştiu ce te-ai face fără mine.

Te-am tot sunat, dar poate n-ai semnal,
Ţi-am scris pe mail, pe facebook şi pe foi
Şi-aş adormi, luând extraveral,
De n-ar ţipa vecina de la doi.

E miezul nopţii, ploaia-ncet se cerne,
Închid, în fine, ochii-n lacrimi, triştii,
Şi-aş adormi cu capul între perne,
De n-ar mai claxona taximetriştii.

Vecinii s-au mai liniştit, în fine,
Prin geamul termopan se-arată zorii
Şi-aş adormi-n sfârşit, gândind la tine,
De n-ar ţipa, iubindu-se, cocorii.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş vrea să plângi

n-aş vrea să plângi, dar dac-ai plânge,
ţi-aş prinde lacrimile-n pumni
şi le-aş păstra în loc cu taină
la inimă, ascunse-n sân
şi nu ţi-aş spune niciodată
dar ţi-aş zâmbi, îmbărbăta,
să-ţi şterg încet pată cu pată
tristeţea ochilor din noaptea grea
n-aş vrea să plângi, dar dac-ai plânge,
aş fi mai trist, atât de trist,
că noaptea luna s-ar ascunde
în negura de gropi din cerul nins
şi stelele s-ar stinge toate
şi-ar fi-ntuneric pe pământ
şi ruptele petale moarte
ar înflorii, de plâns, de plâns...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

prea…

vioara, dacă s-ar auzi pe sine şi flautul
dacă ar avea urechi
mitraliera
dacă ar avea urechi, ochi şi conştiinţă
dacă anumite cuvinte şi-ar găsi puterea
şi ar avea degete
dacă omul
ar avea bucuria şi doar frica
pe seama misterului că-i viu –
vioara şi-ar compune singură partitura sau
ar tăcea
flautul şi-ar înghiţi sunetul ori ar însoţi
din proprie iniţiativă alte instrumente
armele s-ar autodistruge
sau ar trage în trăgător iar anumite cuvinte
şi-ar sparge izbindu-şi de toţi dinţii silabele accentuabile
omului
rămânându-i grija bucuriei… probabil
prea multe laturi tăioase au lucrurile
îi provoacă frica… la fel de posibil nu poate
trăi fără ea
ori nimic nu-i de-ajuns
să-i încarce timpul – chiar scurt dat –
vanitatea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-aş zâmbi...

De n-aş zâmbi, aş fi o anonimă,
Aş fi o mască rece, orice-aş face,
Dar eu zâmbesc, iar viaţa e sublimă
Şi-n inimi pun doar dragoste şi pace.
Un zâmbet cald e sabia ce taie
Durerea, frica, răul şi tristeţea,
E cheia care-aprinde o văpaie
Şi-n ochii reci aduce frumuseţea.

De n-aş zâmbi aş fi fântână seacă,
Aş fi un cer cu nori şi-aş fi furtună,
Dar eu zâmbesc şi uraganul pleacă
Şi-ţi pune-n suflet sori şi vreme bună.
Un zâmbet pune-n inimi curcubeul,
E-o luminiţă-aprinsă în fereastră,
E zarea-n care se topeşte greul
Şi liliacul proaspăt dintr-o glastră.

De n-aş zâmbi aş fi o stâncă stearpă,
Ce-şi poartă printre nori singurătatea,
Dar eu zâmbesc şi-n vorbe port o harpă,
Ce-şi cântă în surdină bunătatea.
Un zâmbet nu-i o cauză pierdută,
Chiar dacă lumea e un val de lacrimi,
E arma care urcă pe redută
Victoria iubirii dintre patimi.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Superstiţii

Că-i marţi şi treişpe n-ar fi bai
Şi nici că un cotoi
De prin al Iadului serai
Prin faţă-mi trece-apoi,

Dar să îmi spună mie Ea
Să merg mai cătinel,
Că-s toate semne şi-aş putea
Să mă gândesc niţel?!

Păi... mă gândesc, dar cum să fac
În spate câţiva paşi?
Marşarier? Oi fi eu Rac,
Dar, ca şofer, mă laşi?

Mai ştiu credinţe, câteva,
Da'-s toate fără rost,
Făcute, parcă, doar să stea
Cuminte... omul prost.

Sunt multe, n-am să vi le spui,
Că par de-apocalips,
Şi nu mai ştiu nici ce făcui
De-mi pune mâna-n ghips.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş fi ştiut...

De n-ai fi fost în viaţa mea, iubite,
N-aş fi ştiut ce-i zborul spre înalt,
N-aş fi ştiut ce-s marile ispite
Şi nici noian de fluturi în asalt...

N-aş fi ştiut că-n ochi adânci ca marea
Se-aprind scântei pe irişi de azur,
Că ai furat din cer senin culoarea
Când m-ai cuprins cu braţul împrejur

N-aş fi ştiut cât foc aveai pe buze
De n-ai fi pus, pe-a" mele, flori de mac
Ce semăna cu freamătul de frunze
Când vântul viscoleşte prin copac

N-aş fi ştiut nici dorul ce înseamnă
De nu m-ar duce paşii în pustiu
Când vocea dinăuntru mă îndeamnă
Să te găsesc... Dar unde eşti... nu ştiu...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri noi

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, la fel, şi ei,
Mi-amintesc, şi nu sunt glume, când eram noi tinerei,
Un flăcău, un oarecare, când la vatră s-a lăsat,
Era copt, om pe picioare... ce să mai! era bărbat ;

Prima toamnă cum găta de cules la razachie,
Omul se căpătuia cu vreo Leană sau Mărie,
Ca apoi, bun amorez, în micuţul lor cătun,
Era gata de botez chiar în postul de Crăciun,

Şi cu Leana, ori Măria, făcea casă şi copii,
N-avea treabă cu chiria, sau, la Visa, datorii,
Ajungând la patruş'cinci, vârsta când aproape toţi
Cumpărau din târg opinci la nepoate şi nepoţi....

S-au schimbat atâtea-n lume, oamenii, şi ei, la fel
Un flăcău, şi nu dau nume, fiind mulţi astăzi ca el,
Nu ştie ce-i căsnicie, de copii nu vă mai spui,
Când, o zi, la cătănie, nu a fost în viaţa lui,

În schimb, şade cu chirie, singurel, ani după ani,
Având doar o datorie... dar, nu pomenim de bani,
Nici de Leni, nici Mărioare, căci o frază e destul,
Un flăcău la vârstă mare nu-i bărbat, dar e mascul,

Şi de-abia când e sătul de spălat, gătit, călcat,
Şi prin casă, de fudul, zi de zi făcând curat,
Socotind că nu e drept slugă-n casa lui să fie,
Se decide, înţelept, să-şi găsească o soţie,

Însă după cununie, pân' să se acomodeze,
I se scoală pe chelie, sictirit, să divorţeze,
Căutând la disperare ca să scape de năpastă,
Şi tot din motive care... l-au făcut să-şi ia nevastă.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin întuneric

Oameni mici cu gura mare
Şi cu creier şi mai mic,
Rătăcesc prin întuneric
Fără cale de scăpare.

Bâjbâie în bezna minţii
Condamnaţi la ignoranţă...
Cu prostiile pe faţă
Şi lipsiţi de inhibiţii.

Nu-şi pot asuma nimic,
Nici măcar rolul de piedici...
Sunt atâta de nemernici,
Că nu ştiu ce să mai zic.

I-aş castra cu mâna mea,
Căci răsar ca şobolanii...
Se-nmulţesc ca africanii,
Doar atât îi duce mintea...

N-aş avea nimic cu ei
De n-ar fi atât de toxici,
De n-ar fi atât de seci,
Fără frici, ori dumnezei.

Pot doar să provoace haos,
Nu-şi permit mărinimia.
Le prieşte doar prostia,
Trag pe orişicine-n jos.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (28 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

De-aş putea să rup din cer doar un petec de albastru
Aş croi din el umbrelă pentru sufletu-mi sihastru
Să îl apăr de ninsori şi de ploile târzii
Dar n-am aripi ca să urc peste norii plumburii

De-aş putea să rup de sus doar o rază aurie
Aş picta cu ea un soare să mi-l pun la pălărie,
Sufletul să-l încălzească când îmi plouă şi îmi ninge
Dar n-am scară să mă sui, soarele nu-l pot atinge

De-aş putea să fac din ochi un izvor cu apă lină
Mi-aş spăla sufletu-n el de păcate şi de tină
Poate vede şi el Raiul, c-am oftat şi am tot plâns,
Însă lacrimi nu mai curg şi poate n-au fost de-ajuns...

De-aş putea aş fura focul de la însuşi Prometeu
Şi-aş aprinde c-o scânteie o iubire-n pieptul meu
Pentru tine care ştii să provoci ca o ispită
De n-aş şti că toamna cerne sentimentele prin sită...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ar mai fi fost

Ce bine ar fi fost să mor
Chiar înainte de-a mă naşte,
Să nu mai gust vreun sfânt de dor
Ce minte că nu mă cunoaşte!

Câmpia cea cu grâu-n spic
Nu mi-ar fi dat fiori de pâine,
N-ar mai fi fost să mă ridic
Din ieri să întâlnesc un mâine!

N-aş fi cutreierat păduri
S-aud mugind fălos elanul,
Să pizmuiesc pe cei chiaburi
Trudind pe brânci să câştig banul!

N-ar mai fi fost vreun cer ploios
Să-mi toarne-n creştet bunătatea,
Nici vreun izvor năbădăios
Ştiind doar naşterea, nu moartea!

Nici n-ar fi fost să râd atât,
Vreodată pentr-o viaţă-ntreagă
Şi-apoi să fiu posomorât
Nimic n-având care se leagă!

N-aş fi iubit, n-aş fi cântat
Chiar făr-un strop de voie bună,
Nici versuri n-aş fi scris vreodat
În nopţile târzii, cu lună!

N-ar mai fi fost, nicicum, nimic,
Nici viaţa cea la preţ de-o clipă,
Şi n-ar mai trebui vreu dric
S-alunge-n groap-a mea aripă!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă ploaia...

Şi dacă ploaia s-ar opri pe chipul tău,
Mi-ar creşte vise-n palmele bolnave
Şi-aş ştii atunci că mâinile-ţi suave,
S-ar rătăci... alunecand prin părul meu

Şi dacă ploaia n-ar cădea în picuri,
Cu ea să-mi seci tu setea de iubire,
Eu te-aş păstra sculptată-n amintire
Şi n-aş mai fi sărac, nimic printre nimicuri

Şi dacă ploaia ţi-ar spăla sărutul
Cu dorul meu de-atâta vreme dus,
Pierdut în timpuri astrale şi răpus,
Ţi-aş fi eu umbra, ce atinge lutul

Şi dacă ploaia m-ar îngropa în aşternut,
Sperând să te visez ca pe-o divină
Precum un muribund ce făr· de vină,
În inimă-ţi închis... aş fi un deţinut

Şi dacă ploaia iubirii s-ar opri vreodată,
Aş alerga desculţ prin anoptimpuri...
Aş plânge amar şi-aş cere-n contratimpuri
Să îmi eliberezi de vrei, iubirea ferecată

Şi dacă ploaia nopţii s-ar topi în noi,
Am străluci în doi în picurii din stele...
Eu te-aş iubi... deasupra morţii mele,
Ca să renaşti în picături de ploi.

poezie de Dida Diana Cioponea (19 octombrie 2012)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!