Tu es sacerdos in aeternum

am fost acolo când sabia călăului Betrouve a tăiat capul fratelui Jean d'Harcourt.
stăteai la dreapta Delfinului,
l-am văzut mangaindu-ţi neputinţa.

ochiul veşnic deschis veghea deasupra tuturor
moartea se împiedica de braţele noastre tăiate asemeni unui uriaş nod gordian,
doar coapsele tale stăteau ascunse în dorinţă,
doar ele.

ai cerut apoi trupul neînfricatului Colin Doublel,
voiai să îi vezi oasele albind în râul de mătase al cardinalului alb.
şarpele durerii ţi-a înveninat inima,
culoarea devenise ultimul bastion al tinereţii.

cu părul cruciatului Maubue de Mainemares ai împletit cunună însângerată,
erai atât de tânără încât scribii au uitat să îţi scrie numele
iar acum trăieşti în legendă ca un personaj total anonim.

doar noi doi mai suntem în viaţă din cei ce au fost atunci în Rouen.
ne căutăm disperaţi cu o iubire nepământeana
dincolo de fior...

poezie de Eduard Dorneanu (25 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinucidere

nu am reuşit să ajung la timp pentru a opri gestul tău disperat,
ai hotărât că e mai bine să zbori fără mine,
dincolo de iubire, dincolo de regret.
ţi-ai adunat toate nimicurile într-o singură metaforă călăuzită de o spaimă ce îţi ardea aşteptarea.
am alergat disperat sperând să ajung lângă ţine înainte de a pleca lumina,
mi-am simţit picioarele de plumb iar paşii răsunau ca limba unui clopot ce anunţa moartea cu indiferenţă.

părinţii tăi mi-au cerut să îţi ard trupul în cuptorul unui august nemilos,
mi-au reproşat că din cauza mea ai plecat să cauţi binecuvântarea într-un loc păgân,
departe de casa părintească.
i-am ascultat răbdător cu capul plecat în praful amintirilor,
apoi am primit lovitură după lovitură din partea tuturor necunoscuţilor ce te doreau înapoi.

după ce patru anotimpuri au dansat pe mormântul tău acoperit de lacrimi mincinoase
m-am furişat să îţi sărut umbra însângerată de atâta aşteptare.
te-am găsit la fel de frumoasă, îngropată de vie într-un pământ străin
părul îţi crescuse atât de mult încât devenise văl de mângâiere pentru îngerii căzuţi.
pe faţa ta crescuse iederă şi floarea neuitării
iar eu am râs de durere, iubito,
am râs.

poezie de Eduard Dorneanu (14 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sala armelor

m-am aşezat jos lângă patul tău ce dintr-o dată îmi părea uriaş,
mâna ta dreaptă atârna însângerată iar stropii de viaţă desenau cercuri,
multe cercuri.
am stat cu spatele la tine până când ai închis ochii pentru veşnicie,
nu am dorit să îţi văd convulsiile schizoide de dinaintea ultimului zbor.
ca o băutură amară, moartea m-a chemat lângă trupul tău din care durerea absenta motivat,
te-am stropit cu picături de apa neîncepută şi ţi-am povestit ceva ce între timp am uitat.

două nopţi am stat îmbrăţişaţi între moarte şi moarte.
Thanatos a fost răbdător şi a stat departe de întrebările noastre copilăreşti.
apoi, într-o zi ai început să miroşi a pământ amestecat cu uitare.
dintr-o lume întunecată, mi-ai cerut să te strig în toate zilele ce vor urma,
cu numele unei femei necunoscute.

când dimineaţa a venit să îţi ardă scrisorile de dragoste,
paharul era gol,
lumânarea stinsă...

poezie de Eduard Dorneanu (16 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dar de Sfintele Paşti, tuturor ce cred în divinitate

Noi toţi suntem povara care-o duce,
Iar El, prin noi, s-a răstignit pe cruce.
Aici, doar noi, poverile ne-am dus,
Uitând să ne rugăm şi la Iisus.
Noi i-am fost răni, durere şi povară...
Din Casa Lui, El nu ne-a dat afară.
Ne-a mângâiat când ne-am rugat fierbinte
Şi rugii noastre El a luat aminte.
Din trupul Său, noi înşine-am mâncat
Şi sângele-I iertare, iar ne-a dat.
Ni-i trupul plin de rană şi păcate,
Dar el, Iisus, ne-a adormit în moarte.
Şi va veni la dreapta judecată,
Vindecător de rană-njunghiată.
Iar noi, la adăpostul Sfintei Cruci
Vom fii doar vindecate răni adânci.
Coroana Sa de spini va sângera
Şi Soare pe pământ va lumina.
Vor bate inimile noastre - clopot...
Un plâns comun... Şi morţi şi vii - un ropot.
Iisus ne va chema pe fiecare
Şi lutului va da eliberare.
Atunci vom ştii c-al vieţii noastre chin
Se va sfârşi doar prin Isus. Amin!
Pe pământene căi - dulce lumină...
Iisus ne iartă de păcat şi vină.
Tu bun creştin, mergi, roagă-ţi de iertare!
Ca-n cea din urmă clipă-a vieţii tale,
Să-ţi fie plină candela cu mir,
Cu har, iubire şi prinos divin.
Acum de Sfântă zi, în împlinire,
În pace, libertate şi iubire,
Să trecţi pragul plâns al Învierii
Şi să uitaţi de patima durerii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie fără tine

toamna ne-a găsit îmbrăţişaţi într-un pat de frunze vii.
septembrie ţi-a copt roadele mirosind a femeie împlinită
iar eu le-am cules cu ochii închişi de spaima unui gest necugetat.
zilele ploioase ţi-au schimbat culoarea chemării,
din carnea ta îngerii au construit temple pentru cele mai iubite păcate.

atingerea ta s-a transformat într-un fulger ce îmi brăzdează trupul cu cicatrice de iubire,
pe buzele tale aroma dimineţilor se culege doar trecând printre furcile caudine ale
întrebărilor veninoase.

şi totul pare atât de firesc...

poezie de Eduard Dorneanu (2 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâine şi muzică

Ce ascultam noi doi n-au fost doar simple melodii
Şi pâinea ce-o rupeam a fost mai mult decât o pâine
Însă acum, când nu mai eşti aici, toate-s pustii
Şi tot ce-a fost frumos va trece până mâine.

Palmele tale au atins cândva această masă
Şi am văzut mereu paharul cum îl ridicai
Însă aceste lucruri te-au uitat când ai plecat de-acasă,
Deşi eu n-am uitat nimic din tot ce atingeai.

Şi printre toate tu mergeai atât de graţioasă
Le mângâiai şi le sfinţeai doar cu prezenţa ta
Aşa că toate ştiu cât eşti tu de frumoasă
Şi cât de înţeleaptă ai fost cândva.

poezie de Conrad Aiken, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profeţii mincinoase

mâine voi scrie despre buzele tale, despre atingerea ta.

astăzi nu.

astăzi sunt hotărât să îţi sădesc un pom fără roade în trupul tău nemişcat.

mâine voi scrie despre părul tău, despre curgerea lui firească între minut şi anotimp.

astăzi nu.

astăzi sunt hotărât să cobor îmbrăcat în frac şi să ciocnesc cupe goale cu îngerii de piatră.

către prânz voi îmbrăca armura verbului impersonal.

zeii se vor ascunde lăsând Olimpul pradă cântecelor gothice.

cortegiul nostru se va împiedica de trupurile giganţilor, ciclopilor şi gorgonelor otrăvite
de mesageri fără milă
dar nimeni nu ne va putea opri să privim amurgul de pe crestele disperării.

nici măcar jurământul tinereţii.

nici măcar el.

cu ochii închişi vei pipăi zidurile cetăţii căutând locul unde
acum o mie de ani înfruntând ploaia şi profeţiile mincinoase
ţi-am crestat numele.

numele tău.

mâine voi scrie despre moartea ta într-un glob de cristal,
la masa de jad a neîntâlnirii noastre.

astăzi nu.

astăzi mă scald în sângele tău ca un bărbat ce îşi caută tristeţea,
în desacralizarea veşnicelor ploi...

poezie de Eduard Dorneanu (23 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nodul Gordian

S-ar cere iubire, şi nu doar atât,
Să-nfrunţi un Oracol şi nodul să-l tai,
S-ar cere atâta putere încât

Cu mintea şi sabia-ntinsă să ai
Întregul imperiu, atât de râvnit,
Pe tine cu totul să vrei să te dai,

Să faci din iubire un ţel şi un mit,
Un gest, doar atât, nu cuvinte în plus...
Chiar Zeus să fie surprins şi uimit,

Iubirea e geniu, dar nu e impus,
Întreabă pe Gordias cum a făcut
Un nod, care-atâţia-mpăraţi a sedus,

Dar UNUL a fost cel ce l-a desfăcut.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapta dimineţilor risipite

aşa cum ţi-am promis înainte ca o stea să îţi poarte numele şi tristeţea,
ţi-am aruncat cenuşa din urnă în apele oceanului purpuriu al durerii.

nu am ştiut cum şi în ce fel să îţi pomenesc numele acolo unde oamenii îl caută pe Dumnezeu,
am lăsat doar orga să îmi taie felii din suflet
răscolind amintirile.
privirile copiilor ce aşteaptă să devină bărbaţi mi-au spălat părul de sângele tău
iar nerăbdarea fecioarelor ce îşi doresc mutilarea sufletească
m-au înălţat deasupra sentimentului culpabilităţii absolute.

rănit de spinii trandafirilor furaţi de pe mormintele mamelor fără copii
Iisus şi-a rezemat suferinţa de umărul lui Philippe de Milly.

când va sosi toamna voi căuta cel mai înalt copac din pădurea nebună,
din el voi sculpta o cruce cu o mie de braţe şi un singur Dumnezeu.
umbra ei îţi va păstra numele până la sosirea cocorilor,
până atunci.

despre întunericul ce te-a închis într-o colivie de pământ
e prea târziu să îţi vorbesc...

poezie de Eduard Dorneanu (25 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nodul Gordian

- terţină -

S-ar cere iubire, şi nu doar atât,
Să-nfrunţi un Oracol şi nodul să-l tai,
S-ar cere atâta putere încât

Cu mintea şi sabia-ntinsă să ai
Întregul imperiu, atât de râvnit,
Pe tine cu totul, să vrei, să te dai,

Să faci din iubire un ţel şi un mit,
Un gest, doar atât, nu cuvinte în plus...
Chiar Zeus să fie surprins şi uimit,

Iubirea e geniu, dar nu e impus,
Întreabă pe Gordias cum a făcut
Un nod, care-atâţia-mpăraţi a sedus,

Dar UNUL a fost cel ce l-a desfăcut.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să devii un om împlinit sufleteşte doar când scapi de frica de a pierde ceva. Iar de frica de a pierde scapi când pierzi totul şi îţi dai seama ce mult ţi-a rămas. De ce te temi? Ai uitat că tot ce e mai bun în tine a apărut atunci când nu mai aveai nimic de pierdut, când ai ales să mori mai degrabă decât să trăieşti altfel decât ascultând de propria ta lege? Nu ţi-a fost frică de moarte, iar acum ţi-e frică să nu îţi pierzi reputaţia, o relaţie sau slujba? Cum îi poţi tu ajuta pe oamenii din jur care au nevoie de iubirea ta, de puterea exemplului tău, de încurajările tale dacă trăieşti în frică? Lumea are nevoie de tine puternic şi neînfricat, nu mic şi speriat.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Variaţiuni ale lui Yin şi Yang

Mi se pare că ţi s-a umflat un obraz
şi ochiul îţi pare puţin mai mic,
jumătate din tine s-a umflat,
jumătatea egoistă,
atât de compătimită de partea stângă a corpului tău frumos.
Nu ai decât atâţia ani şi ţi se pare că numai tu ştii
că se circulă regulamentar pe partea dreaptă a trotuarului,
că se merge de mână pe trotuar
cu orice femeie care ştie că în partea stângă este inima,
dar nu ştie că sunt mai multe trotuare
şi că pe unele tu nu poţi merge decât singur,
nu poate merge decât dreapta corpului tău frumos,
egoistă şi minunată,
încât asta mă face să cred că a te descurca singur în lumea ta egoistă
a fost visul atâtor sute dintre predecesorii tăi,
pe vremea când mergeau cu ochii închişi.
Şi m-am gândit să pictez pe ochiul drept,
pe care odată îl ţineai închis,
voiam să îţi pictez o ramură de măslin pe pleoapa dreaptă
şi apoi să te las în pace,
mă săturasem să îţi sărut ochii şi mâinile doar la modul fictiv,
mă simţeam ca o parte stângă cu întreg corpul,
de la un capăt la celălalt
şi nu a fost nevoie decât ca tu să mă atingi pe creştet
ca să mă simt mică sau bolnavă, poate doar emoţionată,
mă simţeam întreagă lângă partea ta stângă şi partea ta dreaptă,
dar ştiam că doar una dintre ele mă ştie lângă tine.
Şi brusc nu am vrut să mai pictez ramura de măslin,
visam să fiu doar porumbelul ei,
cu ciocul în aripile dintre ramuri,
şi doar ideea de a ma simţi împăcată m-a făcut să plâng
atunci când tu erai cu ochii închişi
şi mă rugam să îi deschizi doar pentru mine,
fără să mă vezi, să îi deschizi şi să te simţi întreg când eu dispar,
fericită că lipsa mea a redat stângii tale dreapta care i se cuvine,
de care avea atâta nevoie.
Şi tu eşti acum pe de-a-ntregul o jumătate stângă imensă de cer,
mereu seninul l-am găsit în partea stângă a cerului,
cea albastră şi fără de obstacole.
Stau şi te privesc de la fereastră,
mi-am ascuns aripile în măslin
şi pacea mea este acum în admiraţia pentru reîntregirea ta sublimă
de ordinul stâng.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna iubirii

Îmi amintesc de tine
Un fior dulce-amar în vremea de dinaintea morţii
Sub soarele cu raze de gheaţă al sorţii
Fulger de dincolo de zid ce străbate neantul din mine

Ai fost demult, ai fost acum, ai fost aievea, ai fost tot timpul
Fluturele albastru care zboară deasupra eternului alb
Porţi stele pe aripi
Şi-n ochii tăi, vrăjmaşul albului

Unde or fi acum lumile din privirea ta
S-a aşezat colbul de stele pe aripile tale
Zborul e greu şi albastrul se albeşte
Te ţin ascunsă dincolo de zăbrelele ochilor
Am uitat cotlonul şi nu mai găsesc cheia

poezie de Florin Constantin (noiembrie 2009)
Adăugat de Florin Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul

Am construit un zid negru pentru spaţii albe
Ca două lumi diferite în care tu şi cu mine
Puteam trăi separat.
Era un zid intern al mizeriei umane,
Aproape invizibil din exterior.
Apoi noi am căutat cunoaşterea.
Eram bărbat şi femeie,
Dar căutam aceeşi cunoaştere.
Şi am tot căutat-o până când
Nu am mai simţit fiorul în noi,
Acel fior al iubirii.
Am căutat cunoaşterea în pofida iubirii,
Pâna când, într-o bună zi, am inţeles că
Fără iubire nu mai puteam trăi.
Cunoaşterea nu mai avea nici un sens,
Dacă deveneam cu adevărat şi definitiv
Inexistenţi.
Atunci am început să căutăm din nou iubirea
Şi am inţeles că trebuie să darâmăm
Zidul pe care îl construisem
Cu ceva timp în urmă.
Dar zidul devenise alb, iar spaţiile
Deveniseră negre.
Noi am încercat să-l dărâmăm,
Dar zidul rămânea mereu alb,
Pentru că el aparţinea doar lui Dumnezeu.
Atunci L-am rugat pe Dumnezeu să îl dărâme
Şi Dumnezeu a creat o fereastră în zid,
Ca să ne putem vedea unul pe celălalt.
Noi ne-am privit miraţi şi îngroziţi
În acelaşi timp,
Pentru că nu ne mai recunoşteam unul pe celălalt.
Şi am înţeles că relaţia noastra devenise
Imposibilă.
L-am mai rugat pe Dumnezeu să facă o minune
Şi Dumnezeu ne- a dat lacrima.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de cenuşă (unui prieten mort)

Erai tu însuţi,
Candoarea nu are nevoie de nume;
Florile morţii îmbobocesc în ochi care veghează,
Îngenunchem în vâltoarea timpului pentru a deveni cenuşă.

Dar noi nu reprezentăm nimic, feţe rumene
Ascunse în buzunarele pantalonilor asemeni unor monede false.
Tu ai fost embrionul, scânteia devenind flacără;
Nu contează cine ţi-a provocat o mândrie ca aceea a rodiei,
Ţi-ai ridicat braţele cu furie, violent, în faţa celor care ne năpăstuiau.
Ai fost jumătatea de lumânare legendară,
Cealaltă jumătate de dincolo de cenuşă.

poezie de Luo Fu din Poeme de dincolo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să uit

N-am să uit cu ce cuvinte
Mi-ai destăinuit odată,
Cât erai tu de cuminte
Când te-am cunoscut de fată.

N-am să uit sinceritatea
Când mi-ai spus că mă iubeşti.
Că de-atunci tu erai gata
Doar cu mine să trăieşti.

Am crezut spusele tale.
Radiam de fericire.
Altul ţi-a ieşit în cale...
Totul a fost amăgire.

Acuma sunt doar străinul
Pe lângă care adesea treci.
Nici nu vrei ca să-mi vezi chinul
Când cu celălalt petreci.

N-am să uit dulceaţa gurii
De la prima sărutare,
Când mai scos din laţul urii
Şi-am intrat în desfătare.

Nu din gelozie-ţi spun
Toate câte-ai auzit.
Este tot ce simt acum,
Când tu rău mai amăgit.

poezie de Dumitru Delcă (23 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reset memories

când îmi alergi prin vene
ca un tren de mare viteză rămas fără frână
ceea ce văd nu mai e ceea ce pare a fi,
unităţile de măsură ale tuturor lucrurilor se amestecă între ele
unitatea de măsură a dragostei e dorul,
unitatea de măsură a dorului e aşteptarea,
unitatea de măsură a aşteptării e tăcerea,
tăcerea eşti tu

îmi spuneai să nu contorizez nimic
pentru că doar infinitul ne poate cuprinde
şi iată-mă acum neştiind cât la sută din tot ce am trăit
a fost iubire şi cât a fost dor
cât la sută a fost teama aia, când înţelegi
că aşteptarea nu se mai măsoară
în cât de lung ai părul şi cât de alb,
ci în cât de mult poţi să taci
şi până unde

ce urmează e atât de previzibil
ca atunci când citeşti prognoza pe weather. com
şi-ţi iei umbrela pentru că şansele de ploaie sunt de 90%,
deraierile tale anticipate la fel de banale
ca explicaţiile stewardesei la decolare,
despre utilizarea echipamentului de salvare,
tu nu m-ai pregătit pentru ceea ce nu se va întâmpla
câtă vreme în războiul rece dintre noi
ceea ce se sfârşeşte continuă,
ceea ce continuă nu duce nicăieri
acesta e infinitul la care m-ai condamnat,
o buclă temporală în care trăiesc iar şi iar
aceeaşi iubire într-o singură zi,
ce se va sfârşi doar atunci când voi reuşi
să-mi resetez toate amintirile
despre tine

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o linişte nefirească în agora

amfiteatrele sunt din ce în ce mai mici
iar filozofiile se întorc cumva la esenţă
acolo unde întrebările sunt practic nule
sau poate tind spre ceva mult prea de nepătruns
lovesc din greşeală un clopoţel alb
lumea se întoarce în rai ca din recreaţia mare
acum e o grădină modernă
modificată genetic
iar de buruienile în care ar fi sălăşuit şarpele
nu se aude nici măcar o şoaptă sâsâită
doar un recipient cu glifosat aproape gol
uitat nereciclat la umbra unui măr stropit
contra tuturor dăunătorilor
dar şi împotriva curiozităţii feminine

e o linişte nefirească printre oameni
doar iubire şi pace
nu mai moare capra niciunui vecin
doar într-un colţ plânge creatorul
că şi-a pierdut jobul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea ta mă vinde

M-ai îmbrăcat în gemete roşii
într-o Japonie atât de mică, încăpând
doar în libertatea din închisoarea inelelor,
în braţele mele de gheişă tăcută
si în patria aceea de iubire
furată.

Doar până la marginea ei aveam voie
să întind mâna;
dincolo de ea soarele cobora
cu poveştile noastre în pământ
şi rămâneau doar
dealurile pline de umbre
şi ochii mei plini
de tine.

Ţi-aş fi dus acolo, pe rugi, liniştea
să fim două singurătăţi adormind
în trupul aceleiaşi mame,
visând că zbuciumul vieţii se va sfârşi
şi vom trăi cu adevărat
înainte de a nu ne mai aduce niciodată aminte
cine am fost în braţele celuilalt
şi cum ne-am numit,
şi-aceste ore
care taie lemnul şi sângele
crucii mele
care eşti tu.

Vei înţelege cândva, dragule?
dincolo de ochi
e o apă în lanţuri
pe care încă n-am plâns-o
pentru că eu sunt cea care te iubeşte din ea,
pe singurătatea unui cearceaf anonim.

Uneori e atâta tăcere în dragostea noastră,
că aud sfâşiindu-se hainele,
rugina timpului macerând
fierul inimii în care n-am încăput,
vrăbiile ieşind
din streşini,
dealul dinaintea ochilor
crescând ierburi pe care noi doi
nu vom păşi nicicând
împreună.

Gheişele presară în urma noastră tăceri
un evantai roşu, patul alb,
Închide ochii şi nu uita nimic,
ţine-mă minte, ţine-mă minte!
luna noua va şterge totul curând,
dealurile intră cu vrăbii cu tot în pământ,
iar eu aud cum gândul tău mă vinde,
cu fiecare linişte,
altui bărbat.

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Drumul vieţii cu vorbe goale l-am pietruit şi cu desculţe palme şi-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nu–i fără de sfârşit
La captul unei zile am pus o dimineaţă fără nici un răsărit şi-am pus
nelinişti cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvăşire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârşitul unui alt început şi clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi

Am răsucit căderile unui timp şi-am întors ceasul unei singure clipe, şi-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârşit
Din colţul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărţirea
a fost neegală şi totul s-a întors
Am întrebat o lume, şi o alta, si o alta, care demult au tot trecut şi ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini

poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu

Priveşte-adânc în ochii mei, să înţelegi că străluceşti,
Acolo este frumuseţea, acolo afli cine eşti,
În ei te poţi vedea pe tine şi poţi afla cât te doresc,
Eşti mai frumoasă decât pare, iar chipul tău e îngeresc

Eu nu te văd doar prin tipare şi n-aş putea să te confund
Cu standarde ce-au fost impuse, de cei ce nu iubesc profund,
Tu pentru mine eşti perfectă, ba chiar mai mult decât doream,
Aşa cum eşti, îmi eşti iubirea, eşti absolut tot ce visam

Vreau doar să ştii ce frumuseţe văd eu atunci când te privesc,
Eşti raza mea strălucitoare şi tot albastrul meu ceresc,
Vreau să mă crezi, să crezi în tine, noi doi defecte nu avem,
Suntem frumoşi dansând alături şi ne iubim ca-ntr-un poem

Te rog alungă orice teamă, ai înflorit la braţul meu,
Trăieşti a doua tinereţe, de fapt... eşti tânără mereu,
Şi chiar de ai uitat vreo clipă, eu sunt aici să-ţi amintesc,
Că te-am ales din cele multe, să te alint... să te iubesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!