Unei prea "frumoase"

Cu obrazul ca "văpaia"
Şi pleoape de "abanos"
Când te văd m-apucă mila
C-o să cadă acum ploaia
Şi-o să spele ce-i frumos.

epigramă de Gheorghe Buleteanu din Tribuna Sibiului (22 aprilie 1979)
Adăugat de Gheorghe Buleteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei frumoase

Mândră-i gura-ţi ca văpaia!
Ce sprâncene de-abanos!
Când le văd mă trec fiorii,
Că te-o prinde cumva ploaia
Şi-o să spele ce-i frumos...

epigramă de George Bota din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau să cadă

Ploaia moare de-ntristare
A ei haină n-o-mbracă;
Vara cu a ei căldură
Cade-n fund, pe promoroacă.

Am găsit un bob de rouă
Colo-n suflet, se mai zbate,
Şi-are forma, bună, nouă,
De tristeţe. Mă abate

De la frumuseţea dusă
În pustiul vieţii dure
Acum văd şi cum e pusă.
Stau să cadă... glasuri sure.

poezie de Mihaela Tălpău
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte ce-i frumos!

Când te calcă alţii în picioare
Trântindu-te pe jos,
Tu te ridică şi mai tare,
Iubeşte ce-i frumos!

De-i putred totul împrejur
De un lugubru miros,
Tu, păstrează-te tot pur,
Iubeşte ce-i frumos!

Când te insultă unii grav,
Prefă-te mai sfios.
Ocoleşte totul cei mârşav,
Iubeşte ce-i frumos!

Admiră cerul plin de stele,
Şi cel întunecos,
Şi în bune şi în rele,
Iubeşte ce-i frumos!

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Ploaia răpăie pe casă,
Fulgere se văd pe cer,
Noaptea tot mai grea se lasă,
Câinii urlă a mister.

De nimic nu mai îmi pasă,
Totul pare efemer;
Ploaia răpăie pe casă,
Fulgere se văd pe cer.

Atmosfera mă apasă,
Nu mi-e teamă, însă sper
S-o destind c-o Tămâioasă
Scoasă de la frigider.

Ploaia răpăie pe casă.

poezie de Mitică Ion din Şah etern (2007)
Adăugat de Mitică Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia

Ploaia,
de ar reuşi să-mi spele
gândurile zilei,
taina nopţilor nedesluşită,
şirul de ıntrebări urcate la stele,
rugile arzătoare
trecute prin palmele mele.
Ploaie
ımi eşti chiar TU,
durere izvorâtă din iubit,
lacrimile mele, picuri reci
ce răscolesc prin nori
durere!
Tăcerile...
clipele toate când nu suntem doi,
dorul...
focul ce arde mocnit,
de-ar reuşi să le spele cu o rafală de nori,
ploaia!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui pretins poet

Când te citesc, m-apucă mila,
Te rog cinci lei tu să primeşti
Şi cumpără-ţi cu ei o pilă,
Ca versul să ţi-l şlefuieşti...

epigramă de George Budoi din Epigrame (11 aprilie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui mâncăcios

Stând la masă-n astă seară
Şi văzând cum te comporţi
Pot să-ţi spun că-i prima oară
Când nu ai timpi morţi.

epigramă de Gheorghe Buleteanu din Orizont (28 decembrie 1979)
Adăugat de Gheorghe Buleteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp minat de stele

De pe trup îţi cad poezii femeie
un înger sau un demon te recită
şi cine-ar vrea să ţi-l descheie
să-ţi cearnă sufletul prin sită

Un înger sau un demon te recită
şi se ridică pân' la cer văpaia
doar luna s-a răcit pe plită
ce greu îmi cade la stomac odaia

Când se ridică pân' la cer văpaia
şi-ar vrea trupul să ţi-l descheie
din ochi gata-i să cadă ploaia
de pe trup îţi cad poezii femeie

Şi-un înger sau un demon te recită
şi-n loc de punct îţi pune dinamită

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (7 martie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui slugarnic

Ai primit de Anul Nou
Un aspirator cadou
Şi tu iute-ai întrebat:
O fi bun la... periat?

epigramă de Gheorghe Buleteanu din Orizont (28 decembrie 1979)
Adăugat de Gheorghe Buleteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biliard conjugal

De bărbat m-apucă mila,
Joacă biliard săracul;
Din păcate, el e bila,
Iar soţia sa e tacul!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

epigramă

Ce-i epigrama

Când unui individ îi faci o poză
Cu o culoare mai dulceagă, roză,
Iar în final, c-o pană nemiloasă,
Îi pui şi o mustaţă caraghioasă!

definiţie epigramatică de Gheorghe Leu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos verde...

Ai cel mai frumos verde pe pământ,
Cu el se înveleşte iarba când i–e dor,
Te privesc uimit ca pe un loc sfânt
Când cobor pe coapse la izvor.

Şi–n armonia lui sub pleoape îmi descântă,
Atât de viu, de frumos şi tandru,
Zăpada cărnii pure ce tresaltă
Pe sânul tău ca lujerul de leandru.

Doar în faţa ta acum mă–nclin
Cu sfiala unui val în părul lung,
La cascada unei flori de crin,
Acolo eu trăiesc şi am să mă sting!

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să cadă cada

Se-nalţă vâna când mă urc pe tine
Şi din furou te scot fără tăgadă;
Aşez picioru-ţi, şi nu-l las să cadă,
Pe după gâtu-mi ce umil susţine
Poveri carnale când te-afund în cadă,
Iar de cobor, alegi să stai pe vine -
"Te simţi slăbită sau suspect de bine?"
Întreb lasciv lăsând pe chip plămadă.
A(,)vântul cast şi gemetele-aprinse
Ca dulci ecouri îmi revin în gând...
'Ţi-apuc obrazul şi observ că lin se
Prelinge seva pe conturul blând,
Şi-n drumul ei spre suflet mă cuprinse
Un suflu greu când te-auzeam gemând.

sonet de Ionuţ Popa (1 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne, văd!

O, Doamne, văd!
Abia acuma văd!
Abia acum-au toate-n viaţă rost!
Abia acum cînd toate s-au schimbat
cu-adevărat,
abia
acum
încep
să văd
ce-am fost!
O, Doamne-aud!
Abia acum aud!
Abia acum răsună glasul Tău!
Abia acum mă bucur să Te-ascult
atît de mult
pe cît am fost de surd,
de-ngust,
de rău!

O, Doamne, merg!
Abia acuma merg!
Abia acum simt calea sub picior!
Abia acum de Duhul Tău atras
fac primul pas.
Şi-acum
aş vrea
s-alerg,
să cînt,
să zbor!

O, Doamne sunt!
Abia acuma sunt!
Abia acum cu-adevărat trăiesc!
Abia acum, în tot ce-i pămîntesc,
pot să mă-nfrunt.
Şi-acum
aud
şi văd
şi merg
şi sunt.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa

Cu fruntea mea sprijinită în degetele tale
Alungi tristeţea mea şi lacrimile mele.
În ochii tăi tu aduni multă melancolie
Cântând îmbrăţişarea ta c-o vagă melodie...

În jurul meu s-aşterne singurătatea,
Dar văd cerul ş-aş vrea să-mi aleg o stea.
Chear singură de-aş fi pe a mea baricadă
Când alţii vor capul să-mi cadă.

Şi-acum, când cade seara din cerul luminos
Tu mă strângi lângă tine, urzind un vis frumos.
Îţi spun, nu mă lăsa aşează-mi-te-alături
Şi ţine-mi capul strâns ş-apoi să m-acoperi.

poezie de Eugenia Calancea (20 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia, care poartă chică

Când văd că nu vrei să te tunzi
Şi porţi atâta chică, zic,
Că poate vrei ceva s-ascunzi...
Sub chică însă... nu-i nimic.

epigramă de Gh. T. Buleteanu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spălându-se pe mâini de toate, nu ajung să-şi spele şi obrazul.

aforism de Mladen Vukovic din Aforismul croat contemporan
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui asistent burlac

E cam vechi în burlăcie
Şi e lucru evident
Că el şi în căsnicie
Va fi... simplu asistent.

epigramă de Gheorghe Buleteanu din Tribuna Sibiului (6 aprilie 1980)
Adăugat de Gheorghe Buleteanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de zăpadă

Ştii prima zăpadă,
Nu pare să cadă,
Iar ei îmi urează "Crăciun fericit!"

Mă plimb prin ogradă,
Sperînd c-o să cadă,
Nimic nu contează... sunt dezamăgit!

Şi gându-i o spadă,
Că nu o să cadă,
Un fulg de zăpadă,
Crăciunul să vadă
Un câmp înverzit!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii la începuturi

- fantome şi ştime -

când ferestrele încep să plângă
una câte una pe bulevard
când orele zilei s-au împuţinat
şi vine întunericul din gânduri
îmi place să îmbrăţişez ploaia pe furiş
să o dezmierd să o mângâi pe oase
să o sărut să o împing pe spate
şi stropii ei nebuni ca nişte lacrimi
de sânge de îngeri firavi
să-mi spele uitarea şi sufletul bolnav
.
cu ploaia ce se prelinge încet
printre pietre
amintirile aşezate tainic
în uitare în adâncurile subţiri
vor ţâşni şi se vor înălţa
jumătate vis jumătate ştimă
ca şi cum un miop
ar răscoli pământul şi ochiul
cu mâna cârlig cu mopul lichid
ne-ar străpunge zâmbetul
cu foc cu lacrimi
de sânge de îngeri firavi
să-mi spele uitarea şi sufletul bolnav

hei, cine a pus ploaia în drum?

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!