Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Credința, mai presus de cuvinte

buzele Domnului sărutând fântânile părăsite,
Hugues de Payens.
pădurile arzând în credința iubirii,
Robert de Craon.
nisipul chemând corăbiile lumii noi,
Everarad des Barres.
muzica albastrului fragmentată în mii de boabe de rouă,
Bernard de Tremelay.
femeile neiubite tremurând la porțile mănăstirilor,
Andre de Montbard.
cetățile în ruină strigând numele oștenilor dezertori,
Phillippe de Milly.
vrăjitoarele arse pe rug la lumina lunii,
Odo de St Amand.
nostalgia locurilor sfinte părăsite de binecuvântarea divină,
Arnold de Torroja.
coroana a trei regi sfărâmată în fața statuilor de piatră,
Gerard de Ridefort.
șarpele nordic luat prizonier într-o seară blestemată de sfinți,
Robert de Sable.
mâinile murdare ale unui papă mort înainte de vreme,
Gilbert Horal.
asaltul asupra unui oraș sfânt la ora când mântuirea este imposibilă,
Phillipe de Plessis.
refrenul melodiei păgâne răvășind speranțele tuturor celor botezați în numele morții,
Guillame de Chartres.
tăblițele unor legi absurde murdărite de privirea neagră a diavolului,
Pedro de Montaigu.
casele închiriate unor suflete pierdute ca răsplată pentru tăcerea fără de sfârșit,
Armand de Perigord.
rugăciunea de jad spusă la miezul zilei în piața orașului cu nume de femeie lapidată,
Richard de Bures.
călătoria până la capătul lumii în căutarea celorlalte cuvinte,
Guillame de Sonnac.
apa vie murdărind fețele sfinților crucificați de o dogmă poleită cu sânge vinovat,
Renaud de Vichiers.
semnul disperării ocolind zăpezile munților mutilați de tristețea orfanilor rătăciți,
Thomas Berard.
inelul reginei mame învelit în flamura sfâșiată a unei dinastii caduce,
Guillame de Beaujeau.
marea bătălie de unde călăreții lui Iisus nu s-au mai întors pe drumul de sare,
Thibaud Gaudin.
profețiile spuse din mijlocul unui rug împlinind veșnicia,
Jacques de Mollay.

credința,
mai presus de cuvinte...

poezie de (16 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mantia albă a vântului

moartea s-a mutat în oglindă, alături de imaginea ta.
păreați două surori gemene pierdute în nerăbdarea timpului.
tu îmi spălai sabia cu lacrimi prefăcute și incantații învățate de la druizii străbuni.
cu ochii închiși de durere am spart în mii de cioburi imaginea divină
și de atunci pământul ne-a acoperit visele.

călătoresc prin lume în căutarea celorlalte cuvinte sacre.
am navigat pe oceane, am străbătut cărările marilor munți.
ți-am strigat numele în fața altarelor de sânge ale unor popoare dispărute.
vântul mi-a ținut în mâinile lui inima rănită,
dar nu te-am regăsit.

pe urmele mele moartea a sădit florile negre ale tristeții,
anotimpuri incerte mi-au amanetat tinerețea unor zei fără aripi.
strângând în palme cioburile unei neîmplinite iubiri,
am desenat pe mormintele tuturor celor ce s-au sinucis,
un cer pentru doi.

corbul din turnul de piatră m-a urmat pretutindeni,
până la marginea ultimei speranțe
și chiar dincolo de ea.

poezie de (12 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem de octombrie

douăsprezece lumânări din ceară neagră stinse pe pieptul meu,
șerpii gorgonelor sărutându-mi pleoapele obosite,
zeița nereidă Thetis murmurând incantații la mormântul lui Achille,
centaurul Hiron culegându-mi strugurii necopți,
numele iubitei...

pașii călăuzei rătăciți pe cărări blestemate,
chemarea catedralelor gothice înconjurate de sârma ghimpată,
brațele muezinilor răsturnând echilibrul firesc al tăcerilor lumii,
poeziile negre răsucind spada în trupul cuvântului pur,
numele iubitei...

vâslele argonauților înfipte în nisipul de aur al insulei lui Eete,
testamentul faraonului copil ucis de o toamnă lacomă de sângele tinereții,
măștile de carnaval ale sfinților părinți lăsate în confesionalul unui papă nebun,
haina de mireasă a Lucreziei de Borgia îmbrăcată de îngerul căzut al durerii,
numele iubitei...

jurământul fals din pridvorul vieții,
drumul către da,
drumul către nu.

poezie de (3 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Candela de toamna

patru ani am călărit alături de sfinți decapitați între un oraș sfânt și o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârșit,
minutele ți-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta așteptare.
șacalii deșertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
și am mers mai departe.

am șchiopătat doar în fața focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credința cu cravașe de lumină și cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii și mi-a deschis brațele,
în numele Tău.

apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.

poezie de (28 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Patru ani am călărit

patru ani am călărit alături de sfinți decapitați între un oraș sfânt și o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârșit,
minutele ți-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta așteptare.
șacalii deșertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
și am mers mai departe.

am șchiopătat doar în fața focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credința cu cravașe de lumină și cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii și mi-a deschis brațele,
în numele Tău.

apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.

poezie de din Sublimare (2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Asalt in portul celor 7 zeițe

dimineața am debarcat în portul celor șapte zeițe,
oamenii locului muriseră cu o seară înainte sub focul încrucișat al iertării.
Polidamas a fost primul care a pășit pe plaja blestemată
urletul lui de luptă ne-a adus sângele în obraji,
ca de fiecare dată când jefuiam casele părăsite ale muritorilor.

din colibele fără uși, podoabele dispăreau una după alta,
lăcomia era atât de mare încât am luat și brățările de umbră ale icoanelor fumegânde.
ascunse în beciuri de piatră am găsit și tăblițele legii,
oamenii din vechime scriseseră în ele cele mai frumoase minciuni,
așa că le-am luat cu noi ca dovadă că există moarte și după moarte.

cei mai tineri dintre luptători au băut sângele femeilor răstignite pe podiumul vopsit
violet,
apoi au dansat pe jumătate goi invocând tristețea unui ideal inutil.
am stat deoparte un timp pentru a reuși să număr izvoarele secate de urmașii
minotaurului
dar răzbunarea mi-a aprins pletele cu blasfemiile ei
și a trebuit să îți caut mormântul printre epavele corăbiilor aproape putrezite.

și fiindcă sunt bărbatul unei singure trădări,
am jurat să îmi caut moartea
luptând pentru o cauză de dinainte pierdută,
undeva,
dincolo de albastrul impur al speranței.

poezie de (29 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Nimeni nu are dreptul să devină opozabil și să decidă în virtutea puterii a unei autorități, administrative, juridice sau politice, în numele unor legi de drept fundamental, a unor legi constituționale, a unor legi organice și legi ordinare, legi strâmbe, legi care nu mai corespund cu realitatea, legi care-s împotriva realității, adevărului și libertății unui anumit moment dat! Nimeni nu are dreptul de a ascunde adevărul, de a limita libertatea unei majorități în numele unei minorități, nedrepte, precum nici aceea a unei minorități în numele unei majorități, la fel de nedrepte. Adevărul care împreună cu realitatea sunt în permanentă schimbare, trebuie să prevaleze!

(noiembrie 2015)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Șoapta dimineților risipite

așa cum ți-am promis înainte ca o stea să îți poarte numele și tristețea,
ți-am aruncat cenușa din urnă în apele oceanului purpuriu al durerii.

nu am știut cum și în ce fel să îți pomenesc numele acolo unde oamenii îl caută pe Dumnezeu,
am lăsat doar orga să îmi taie felii din suflet
răscolind amintirile.
privirile copiilor ce așteaptă să devină bărbați mi-au spălat părul de sângele tău
iar nerăbdarea fecioarelor ce își doresc mutilarea sufletească
m-au înălțat deasupra sentimentului culpabilității absolute.

rănit de spinii trandafirilor furați de pe mormintele mamelor fără copii
Iisus și-a rezemat suferința de umărul lui Philippe de Milly.

când va sosi toamna voi căuta cel mai înalt copac din pădurea nebună,
din el voi sculpta o cruce cu o mie de brațe și un singur Dumnezeu.
umbra ei îți va păstra numele până la sosirea cocorilor,
până atunci.

despre întunericul ce te-a închis într-o colivie de pământ
e prea târziu să îți vorbesc...

poezie de (25 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gothic 16

drumul ce duce la temnița unde doarme Danae, trece prin grădina de liliac a maestrului 13.
ne ținem strâns de mâini canu rătăcim drumul.
câinii fără stăpân râd de noi la fiecare pas înainte.
în spatele nostru gâfâie Robert de Artois.
istoria îl strigă din pergamente aproape putrezite
și el ne urmărește încercând să fie primul mort dintr-un șir nesfârșit de nenăscuți.

la intrarea în închisoarea cuvintelor, suntem nevoiți să ne agățăm armele de ramurile unor copaci uscați.
umbrele noastre sunt crucificate sub privirile îngăduitoare ale iubirilor episodice.
ni se îngăduie doar să ne tăiem încheieturile mâinilor într-o tăcere desăvârșită
și să scriem cu sângele proaspăt
erata unei tinereți risipite.

ne repetăm minciunile la lumina unei speranțe vag conturate.
minciuna mea se sprijină pe adevărul tău,
adevărul tău se naște din minciuna mea.
astfel putem ridica împreună
castel din vise măsluite.

poezie de (14 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Robert De Niro

Potrivit unor cercetări recente, femeile spun că se simt mai confortabil dacă se dezbracă în fața unui bărbat, decât dacă ar face-o în fața unei femei. Aceasta din cauză că femeile sunt foarte critice, în timp ce bărbații sunt doar recunoscători.

citat din
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Moartea in editie de lux

sunt foarte îngrijorat de faptul că Elisabeth a acceptat să își sărbătorească ziua de naștere în mijlocul unui lan de grâu,
e atât de sensibilă încât mirosul viitoarelor pâini îi poate provoca un sentiment de inutilitate.
acum stă cu mâinile înțepenite pe volan și mă pândește cum scriu versuri nesperat de lungi despre tristețea ei.
dincolo de portiera argintie e o lume nouă, așa o mint, ne putem tăvăli prin praful pierdut de hainele unor zei șchiopi, va fi minunat...

sunt prea lungi versurile tale, țipă Elisabeth, trena rochiei mele se încurcă în prepozițiile compuse și verbele tale îmi ard fața
așa să știi...
am văzut asta, nu e nevoie să te repeți la fiecare oprire în lanurile aurii,
trena rochiei tale oricum e de mult timp sfâșiată de colții geloziei iar versurile mele sunt lungi, da, foarte, foarte lungi...

până la urmă am aruncat-o cu forța în mijlocul toamnei, șampania s-a revărsat peste sânii ei domolindu-i panica
în loc de cupele cu un singur picior am folosit palmele aspre ale disperării...
gustul băuturii s-a schimbat de parcă ar fi fost prea devreme să ne strigăm pe nume,
ciudat,
foarte ciudat...

la plecare, ploaia ne-a murdărit inimile cu fulgere,
am evitat să ne privim fețele
iar unul din noi
a murit.

poezie de (12 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Tiugan

La marginea unui vis

totul se petrece fără cuvinte
numai gândesc la ele le-am uitat pe toate
să-i simt respirația am îmbrățișat un castan
promițătoare crengile i s-au deschis brațe
ale unei toamne strânse din toate pădurile
în lumina căzută din sud

somnolentă o castană se răsfață
inconștient strânsă în palma aceasta
ciudat de caldă lipită de tâmplă la marginea unui vis

ți-am atins în treacăt cele zece degete
exersam nerăbdarea copacului ce-și tremură
fără zgomot coroana cameleon
ce noroc pe mine cu acest castan din marginea grădinii
mai ales cu această castană lustruită până la strălucire
pe care o voi îngropa în fața ferestrei
pentru umbra senzației

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din celălalt Cuvânt (și-om învăța...) (lui Rodian Drăgoi)

Dincolo de eșafodul lumii,
lumina lunii și un poet dezorientat. Nu putea fi văzut. Strălucea. "Prea mult",
spuneau cei prezenți la execuție.
El îi vedea pe toți și pe fiecare în parte.
Le auzea glasul ca pe o poezie. Le inventa aripi ce se scuturau alert, în grația ochiului său de miere și de vers cald.
Doar scândura veche îi amintea de gloria unui arbore și felinarul cel vechi,
din colț,
de tăietura sprâncenelor, de corpul masiv,
tânăr,
în căutarea iubirii. Dădea semne că s-ar stinge ușor, când nimeni nu mai avea văz.
Întunericul doar lumina
și în ochii săi de poet și "din gura lui"...
Muguri verzi de Rai. Peste un pământ ars - rug unui preacuvânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Lee Masters

Tăcere

Am cunoscut tăcerea mării și pe cea a stelelor,
Și tăcerea orașului când doarme,
Și tăcerea bărbatului și-a fecioarei,
Și tăcerea celor bolnavi
Când privirea lor rătăcește prin cameră.
Și întreb, pentru-a înțelege:
Care este folosul limbajului?
Un animal sălbatic geme de câteva ori
Atunci când moartea-i răpește odraslele.
Iar noi amuțim în fața aceleiași realități –
Nu mai putem vorbi.

Stând în fața băcăniei,
Un băiețaș curios întreabă-un bătrân soldat,
"Cum ți-ai pierdut piciorul?"
Iar soldatul se-învăluie într-o tăcere opacă,
Mintea-i zboară departe,
Dar nu mai poate ajunge la Gettysburg.
Revine zâmbind
Și spune," Un urs a rupt o bucată din el."
Băiatul se miră, în vreme ce bătrânul soldat,
În tăcere,-și continuă, firav și spectral, viața deasupra
Flăcărilor de la țevile armelor, a tunetului tunurilor,
A țipetelor celor sfârtecați –
Și el zăcând în țărână,
Și chirurgii din spital, bisturiile,
Și lungul șir de zile-n pat.
Dacă el ar putea descrie toate acestea
Ar fi un artist.
Dar, dacă ar fi un artist, atunci ar avea răni și mai adânci
Pe care, oricum, nu le-ar putea descrie.

Există tăcerea unei uri devastatoare
Și tăcerea unei iubiri imense,
Și tăcerea prieteniei trădate.
Există tăcerea unei crize spirituale,
În care sufletul tău, torturat cu mult rafinament,
E receptacolul unor viziuni care nu pot fi mărturisite
Celui care duce-o viață elevată.
Există tăcerea înfrângerii.
Există tăcerea celor pedepsiți pe nedrept;
Și tăcerea celor care mor și-a căror mână
Se-încleștează brusc pe mâna ta.
Există tăcerea dintre tată și fiu,
Când tatăl nu-și poate explica viața,
Chiar dacă, de fapt, el nu e bine înțeles.

Există tăcerea care intervine între soț și soție.
Există tăcerea celor care au eșuat;
Și tăcerea imensă care-ascunde
Națiunile supuse și conducătorii învinși;
Există tăcerea lui Lincoln,
Amintindu-și de tinerețea lui săracă.
Și tăcerea lui Napoleon după Waterloo.
Și tăcerea Ioanei d'Arc,
Strigând din mijlocul făcărilor, " Binecuvântat Isus" –
Revelând în două cuvinte toate suferințele, toate speranțele.
Și există tăcerea bătrâneții,
Prea plină de înțelepciune pentru ca limba să o poată exprima
În cuvinte inteligibile pentru cei care nu au trecut
Prin toate încercările vieții.

Și mai există tăcerea celor morți.
Dacă noi, în viață fiind, nu putem vorbi
Despre anumite mari, profunde experiențe,
De ce vă minunați că morții
Nu vă povestesc despre experiența lor de morți?
Tăcerea lor trebuie interpretatată
Acum, când suntem tot mai aproape de ei.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.

Cu genunchii pe lespezi

Împrejur, parcă nimic nu mai este al meu
când ți-ascunzi în grabă, privirea.
Caut muzica unui timp, în care
orașul ne-mbrățișa cu aripi de înger
Cât să mai ascud ploile reci și zăpezile
ce s-au năpustit între noi?

În cămara ascunsă, cu genunchii pe lespezi
i-am jurat mamei că voi gusta fericirea.
Păsări albe îmi vorbesc de pe umeri
despre ochi rătăciți.
Șarpele casei mă strigă pe nume...
din leagănul de iederă
mi-arată dansul cu o mie de fețe
și gura-i flămândă
mușcând din perete.

poezie de
Adăugat de Violeta PasatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sărută-mă

convinsă că nu se va repeta
niciodată pe limbă parfumul acestui gând
prins asupra faptului,
sărută-mă,
cu buzele date în mintea copiilor,
cu cele mai frumoase minciuni spuse
pe nepregătite,
sărută-mă de parcă am fi pe timp de război,
într-un loc unde nu cunoaștem pe nimeni,
și alarma scoate uși
din țâțâni,
sărută-mă,
până când luna va umple cerul de strigoi
și ziua nu va mai fi a oamenilor,
marea va încăpea în pumnii unui copil,
iar zăpada va încolți pe vârful munților,
sărută-mă
cât nu te pot compara cu iubiri de aceeași vârstă,
și nu trebuie să mulțumesc pentru tine,
cât timp viața are secrete
și te poți pierde în mulțime cu bucuria de-a face imposibilă
așteptarea
până la propria nunta,
sărută-mă de parcă ți-ai câștiga libertatea,
atunci când din carnea mea
cineva ți-a rotunjit sânii, astfel încât
să-ți dorești atingeri vinovate de destrămarea familiei,
sărută-mă de parcă ai da înapoi ce-i al meu,
de parcă ți-ai vedea prima păpușă
într-o gheată la ușă,
sărută-mă de parcă ți-ar fi ajuns în sânge
gândul că vei trăi prea mult
înainte să mori din cauza unor lucruri pe care ți-ar fi greu
nu le faci de o mie de ori,
sărută-mă,
cu privirea aceea de femeie impresionată
că Dumnezeu nu poate să mintă,
satură-mi
nevoia de sărut naturală
cu senzația că rămâi fără aer,
sărută-mă până vei crede că omul poate trăi
cu pâine și apă,
cu durerile nașterii,
sărută-mă de parcă ai adăuga ani iubirii
și i-ai face dreptate când spune: asta e calea,
îți voi răspunde
cu aceeași monedă...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Visul mutilat al tinereții

garda pretoriană fusese inculpată de un inchizitor plictisit și îmbătrânit înainte de
vreme,
întrebările au săpat gropi adânci în livada de caiși,
atât de adânci încât pânza de apă a izvorului minciunii a fost tulburată.
comandantul a fost adus și torturat în fața oamenilor ce cândva îi executau ordinele,
țipetele lui au declanșat avalanșe modeste pe crestele unor munți aparținând unor zei
cu nume uitat.

fecioara de albastru a îmbrățișat picioarele stăpânului și a început să plângă
neconvingător,
martorii s-au mirat de îndrăzneala convențională a unei fete neștiutoare
și au aruncat cu sulițe fără vârf în visul mutilat al tinereții.

lăsat amanet unor cocori fără aripi,
cerul s-a întunecat
mult prea târziu.

poezie de (30 iulie 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Noaptea fără nume

Prin muzica sfințită și raiul din sufletul tău, copile
Ai să atingi suflarea unor destine
Și ai să prețuiești lumina din care te-ai născut
Acolo e puritatea unei mame bune
Acolo se găsesc albastrele raze din noaptea fără nume
Și plinul meu din care cresc în fiecare zi
Să știi că e credința în Domnul Iisus
Doar El mă ține cu lacrimi duioase
În fiecare noapte mă mângâie
Și-mi redă pacea de care am nevoie...
Sunt tot mai singură... și nu vreau să mor.
Decât prin fiecare vers de iubire...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La săvârșitu' lumii

La săvârșitu' lumii
Trâmbița-ș-or înjerii
În patru cornuri de lume,
La tăt omu p-a lui nume.
Și or trâmbița cu frice,
Domnii și-mpăraț' or plânje,
D-apoi noi ce-om pute zâce?
Ne-om răscumpăra cu sânge.
Nu cu aur, nici cu-arjint,
Ce cu suflet drept și sfânt.

- Pă cei buni unde i-or pune?
I-or încuie într-un nor
La binele tuturor.
- Pă cei răi unde i-or pune?
I-or încuie într-o piatră,
Lumina să nu o vadă;
Și pă piatră mușchi or crește,
De lumină nu-i nădejde.

folclor românesc
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Locul în care nu e ascuns Sfântul Graal

am intrat călare în catedrala plină de oameni speriați,
preotul s-a ascuns într-o icoană murdară și a închis ochii tuturor sfinților părăsiți de credință.
vocea mea a răsunat ca o pedeapsă binecuvântată.
copiii femeilor părăsite mi-au sărutat cizmele prăfuite iar cerșetorii și-au întins hainele în fața mea
ca pe un covor peticit peste care calul meu a trecut fără grabă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină și întuneric.
am ridicat cravașa și am lovit în neștire pe cei îngenunchiați în fața unor chipuri fără viață,
dogma a plâns zgâriind vitraliile cu profeții despre altcineva.
îmbrăcat în haine de călugăr iezuit, Betrand de Blanchefort a recitat poemul durerii
apoi ne-am așezat pe podeaua murdărită de vise
și ne-am îmbăiat în sângele celor nenăscuți.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină și întuneric.
când focul trădării a aprins asfințitul unei religii născute dintr-un adevăr schingiuit,
frații centauri au dansat în jurul minciunii până ce oboseala le-a întins cupa de otravă.
eu am rămas să păzesc celelalte cuvinte printre cerșetori, târfe,
ore obosite și simboluri fără legendă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină și întuneric.

poezie de (21 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Profeții mincinoase

mâine voi scrie despre buzele tale, despre atingerea ta.

astăzi nu.

astăzi sunt hotărât să îți sădesc un pom fără roade în trupul tău nemișcat.

mâine voi scrie despre părul tău, despre curgerea lui firească între minut și anotimp.

astăzi nu.

astăzi sunt hotărât să cobor îmbrăcat în frac și să ciocnesc cupe goale cu îngerii de piatră.

către prânz voi îmbrăca armura verbului impersonal.

zeii se vor ascunde lăsând Olimpul pradă cântecelor gothice.

cortegiul nostru se va împiedica de trupurile giganților, ciclopilor și gorgonelor otrăvite
de mesageri fără milă
dar nimeni nu ne va putea opri să privim amurgul de pe crestele disperării.

nici măcar jurământul tinereții.

nici măcar el.

cu ochii închiși vei pipăi zidurile cetății căutând locul unde
acum o mie de ani înfruntând ploaia și profețiile mincinoase
ți-am crestat numele.

numele tău.

mâine voi scrie despre moartea ta într-un glob de cristal,
la masa de jad a neîntâlnirii noastre.

astăzi nu.

astăzi mă scald în sângele tău ca un bărbat ce își caută tristețea,
în desacralizarea veșnicelor ploi...

poezie de (23 august 2011)
Adăugat de Eduard DorneanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook