Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Arțarul

Se-mbracă într-o cutumă anuală
Și se golește tocmai când i-e frig;
Uitând de toamna timpului de școală,
Cu pui de puf, ce-ncercă-n zbor, câștig.

Un cuplu de codate gri se joacă
În dragostea fugară prin umbrar;
Ferice pentr-o gazdă fără plată
La veverițe, ce-și adună inventar.

E globul pământesc, rotund și falnic,
Cu verdele plămân de clorofilă
Adus lăstar, lângă orașul jalnic...
Acum, străjer pierdut, lângă o vilă.

S-a rupt de greutăți, o iarnă cruntă,
Lăsat de unul singur sub "verglace";
S-a vindecat și-i pregătit de nuntă
La cuplul jucăuș, fidel rămas.

L-am părăsit, fără motiv, un nestatornic,
Pe el și casă și-o întreagă țară,
Crezând că-ntoarcerea-n pământul dornic
Va vindeca suspinul de vioară...

Stă-n curte-n fața casei maiestuos;
O minge-n foșnet verde, uriașă,
Cu sevă-n sirop pur, de zahăr tos...
Pădure-ntreagă-n plin oraș, acasă.

Stă pe-un stativ și-i prins cu rădăcini
Ca pe-o catedră, 'n mândru exponat;
Simbol de-o țară, ape și grădini,
Ce cântă frunza-n imn de unicat!

poezie de (21 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Vinovat

S-a întâlnit -în cale cu destinul
Ce prin hazard, eșec l-a desemnat-
O victimă, la alții; trist-festinul...
Se înfrunptând din el, cel vinovat.

Fără putința răului, din gene
Pururi timid, ades neacceptat,
Singur ținut răspunzător de drame, fără scene;
E veșnicul cu degetu-arătat, drept vinovat.

Rămas fără de casă și soție
Nenorocitul, paria, un ratat
Sălășuind tenebre, nici nu știe
Că chiar nefiind povară, e vinovat.

E fericitul ce are și-un copil
-Odor crescut, ce-n multe școli a dat-
Plecat demult... E-n robă de edil
Cu vilă scumpă... fără loc, de vinovat.

În greutăți, curajul și-a pierdut
Să ceară drept de-o pensie, la Stat
Și viața tot muncind și-a petrecut,
La sonde, hămălind, eternul vinovat.

Avea o boare de avut de-o viață
-Până-ntr-o zi când totul i-au furat
Și-i știe, i-au spus mulți, ce-au fost de față-
Dar judecata a hotărât, că-i vinovat.

Târâș își duce sufletul, cu greu;
Nu plânge, e cu soarta resemnat
Printre injurii... Închină rugi la Dumnezeu...
L-a părăsit și el, pe-al lumii vinovat?!?

poezie de (1 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gay... pe scurt de-o existență

Venea în fiecare vineri seară,
'n străjer etern de fată dragă,
S-o poarte-n cluburi multe, "fancy"...
Pe cea ce i se dedicase,
O păzea-nspre infinit, fecioară
Cu trup și suflet, o întreagă;
Era-n continu "escuse", "merci"...
Era Don Juan-ul... ce sperase.

"Mignon", brunet, cu ochi albaștri,
Cu limbaj fin, atrăgător,
-Un veșnic trubadur docil-
Ne-a părăsit, din întâmplare...
E dusul prematur la aștrii
Cu trup și suflet de actor,
Perpetuul dar, mort de copil...
Îl am în minte ca pe-o floare.

Am fost străfulger, de durere,
La plânsul lung, prin telefon,
De fata fără de străjer
Ce-a pierdut, veșnic, un idol
Dintr-un extaz pentru plăcere...
Un singur răvășit, un "don"...
... E mort, un Daniel, un înger,
Băiat... cu fata... un simbol!

poezie de (22 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oh țară...

Ce păcat mă trag, azi, din țara rușinii
Și-i păcat reciproc, că și ea m-a pierdut...
Și-o respect, mi-e cuibul, de loc al venirii
Drept tărâm... Ce credeam fericit început!

Și-a mânjit plai de vis, de ambiții deșerte
-Jucând rol de-un popor, ce-și pretinde valoare-
Ce răsare-n mirosul de hoituri dejecte
Cu tărie de moț... Atotprovocatoare!

Ce păcat mă supăr pe-un loc, de pământ
Fără viață, conștiință, rușine, credință...
Și mă plâng, că n-am cui, ca și alții înfrânt,
De-o izbeliște sumbră... În vid de conștiință.

Unde-mi sunt și părinții, prietenii lor,
Ce mi-au dat din bun-simț, gustul fin al valorii?
Ce păcat de imensul nedrept!... Muritor,
Mi-aș dori să reînviu... Frumusețea splendorii!

Tot mai sunt pionierul, pitic, patriot
Și nu vreau, decât singur, să-mi cer libertate;
Din bunici la părinți, s-o redau la nepot...
Sunt român gând și sânge... Pentr-o eternitate!

Deci îmi iartă, tu țară, îmi iartă popor,
Judecata-mi spre cei ce-au drept simbol..."golan",
Ce-au furat un drapel și-au lăsat un cotor
... Ce-i din os de străbuni... Pentru ei un ciolan!?!

poezie de (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Moartea vrăbioarei

În soarele geros sclipind
Pe crengile de-arbust golite
Un stol de vrăbii zgribulind
Se vânjolesc de frig trezite.

Scena-i movila din grădină
Pe albu-ntins neregulat
Și câțiva pomi de copertină
De lângă iazul înghețat.

E cald dar frig de raze-n lame
Tăind obrazul, lipind nări
Și ochi nelunecoși cu scame
Ce-s fără rost în lăcrămări.

Din hârjoneala nesfârșită
Un cuplu bej-maron tărcat
Se avântă-n zarzăr; ea spășită,
El cu cioc negru de bărbat.

Se vede are un semn de-o pană
Ce-i din codița ei, mai albă
Și pare-ndrăgostită blană
Pe ramul plin de-o gheață dalbă.

Se gudură zburlindu-și puf
Și-ntinde micul cioc de-amor,
Iar el se trage întâi pe vârf,
Revine apoi în sărut cu dor.

Pe aleea doar închipuită
Din pași trecuți în zori de zi,
În noaptea clară șerpuită
Sclipește-un puf de-o pană gri...

Nu-i însă gri; metalic alb e
Și la doi pași o umbră-nchisă
De-un cafeniu cu piciorușe
Chircite, pe penaj alb ninsă.

Cu ochi deschiși mici, de piper
Și-o aripioară ruptă-n sânge,
Stă nemișcată-n moartea-ger...
Un cioc negru pe o țambră plânge...

Câtă durere o fi fost
În trupul mic doar cât un deget
Se prăbușind în cruntul frost...
Mă doare gând! De trist nu preged...

poezie de (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Autognoscism

Dacă mă port, de când mă știu, fără a mă fi pierdut,
De ce nu văd, de unul singur, nu mai sunt ce-am fost
Clipă de clipă, nu-n final, un de nerecunoscut,
Când alții spun "a, tu erai?..."... O vorbă fără rost!

Și dacă tot mă recunosc, tot din "eu" m-aș trage,
De ce și ceilalți, tot la fel, nu-și recunosc util
Și tocmai când știut se-adună știutele-s mai drage...
La rându-le-și reneagă seamăn, uitând de ei... abil!

E deci motiv că ignorare-i mai abitir prezența
-la cei ce-au adunat și știință și practici stăpânesc-
Și dați de-o parte, ca apoi să le invoce absența...
Ipocrizia moștenită, de toți, un rău... obștesc!

poezie de (7 mai 2014)
Adăugat de Daniel AurelianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Farago

Un porumbel

Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare,
Și-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare!
Vin valuri mari și-n stâncă se lovesc, și lui i-e frică,
Și trist își ascunde capul, și aripile-și ridică
Când stropii săriți din valuri pe pene-i cad și-l udă,
Dar piuitul jalnic nu-i nimeni să-l audă!
Ci iată-o porumbiță că-n zbor zorit sosește:
E mama lui ce-l cată, plângând, de când lipsește.
Și-i lângă el acuma și-l ciugulește dulce
Să-i treacă spaima și-apoi să meargă să și-l culce.
Și-ncet spre cuib acum zbura-vor împreun㠖
Să-l încălzească mama, să adoarm㠖
Noapte bună!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Catelusul schiop si alte poezii" de Elena Farago este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 3.99 lei.
Elena Farago

Un porumbel

Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare,
Și-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare!...
Vin valuri mari și-n stâncă se lovesc, și lui i-e frică,
Și trist își ascunde capul, și-aripile-și ridică
Când stropii săriți din valuri pe pene-i cad și-l udă,
Dar piuitul jalnic nu-i nimeni să-l audă!...
Ci iată-o porumbiță că-n zbor zorit sosește:
E mama lui ce-l cată, plângând, de când lipsește.
Și-i lângă el acuma și-l ciugulește dulce
Să-i treacă spaima și-apoi să meargă să și-l culce.
Și-ncet spre cuib acum zbura-vor împreună-
Să-l încălzească mama, să adoarmă-

Noapte bună!...

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Daisy

Sunt pentru a nu știu a câta oară Dumnezeu
Căci iar m-am hotărât s-adopt un cățeluș;
De fapt o cățelușă mică și firavă, derbedeu,
Un rebut printre vreo cinci născuți pe-un derdeluș.

Sunt toți acasă acum la adăpost de frig
Cu mama, o cățea atât de slabă, mică
Și cresc pe zi ce trece, vin fără să-i strig...
Doar cea mai mică, Daisy o protejez cu frică.

E veșnic dominată la mâncare, ades mușcată,
Piciorușele-i sunt roșii, tot o carne-n rană
De gerul ce nu stă, de fulgi... și-i alb bălțată.
Așa c-am luat-o-n casă să-i dau cald și hrană.

Este cât palma, adoarme des, mai plânge,
Se mișc-așa nesigur, cade, se ridică iară
Și-i cercetașă sigur... inima mi-o frânge;
Bot umezit ridică, mă privește-n ochi, umil să pară.

Și-acum o văd pe piciorușe mici pășind firav
Cu fundu-i rotund și mișcând din codiță
Și scoate-un sunet ascuțit crezând că-i grav
S-ar zice un lătrat... Îmi spune că-i un slujitor, fetiță.

Așa-m păstrat pe lume ce lui Dumnezeu i-a fost o schiță!...

poezie de (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O zi, pur și simplu

Un tur din negru în azur,
Întors în mașinal retur
În istoviri de treze faste
Culcate-n vise duse, caste.

Un termen fix prestabilit,
Tradus parcurs într-un tac-tic
Bătut termen într-o neștire,
S-audă timpu-și amintire.

O relativă, o frugală,
Mai lungă când eram la școală;
Albine-i este un deceniu...
Nimicul, pentru un mileniu.

E simbol pentru dăruire,
Perfid, -l știm închipuire...
Promisiune-n fals câștig
De-un neștiut, spre final frig.

Calcul pentru rămas, trecut,
Ce-i singur certul, străbătut,
O rugăminte îndrugată
Când o simțim aproape luată.

O aniversăm în egoist
Pe cea ce naște... de exist,
Uitând de cele celor duși,
Chiar știindu-ne la rând apuși.

O bucurie "nesfârșită"
Dorită, zbuciumat trăită.
Este cât suntem, o avem...
Plecată-i noapte, recviem...

poezie de (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fulg înlăcrimat

... un puf alb jucăuș plutește zburdalnic, nesigur
se-ntoarce spre griul de vată în nuanța alburie,
iar pică și fuge cum flutur
ce nu are frunze de pomi, nici flori să-l îmbie...
dansând mai departe aproape -l pierd, nu-l prefigur
și-odat' se reîntoarce, privirea mi-o scutur
-ncep să-l iubesc că e singur, timid
înghețat de emoții, de frig
și-i plăpând
mai ușor ca un gând
care-mi zboară și el
și mă pierd eu acum, câte-un pic, un nițel
și-l revăd prea târziu, e căzut la pământ
de ani mulți și de grei
dintr-un om, de zăpadă de tată...
nu mai are avânt
și alerg să-l salvez, vreau să-l smulg;
da-i o lacrimă și-i alta, o una, sunt două, sau trei
și se-ntinde, dispare
pe-o petală uscată de floare...
lasă o pată...
A murit azi un fulg!...

poezie de (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răcește
Și albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbenește.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochiști, ce-a întreținut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Și câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopțile sunt iar fior spre îngheț... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Și câinele păros, ce doar și-a lăsat păr, e șui...
Se îmbracă iar... Cum știe de-o fi rece?

Nu știu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
și ea ar plânge des, în picuri, în șuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Țară în ipostaze

Dragostea de pământ de țară rămâne o pururea ascunsă,
Nesimptomatică, cum codul de-un virus înglobat în genă,
Un saprofit ce-ți ține hang cât simbioza-i nepătrunsă
Și-un neștiut, ori cunoscut, pretinde loc... o alergenă.

Se poate rupe doar liant, când pasul calcă în afară
Și duce trup pe alt tărâm, mințind pe minte că-i la fel,
Iar mintea-și spune că-i doar tren, ce s-a oprit în altă gară,
Poate o haltă, o escală, cum pușca în pace... pe-un rastel.

E-un dedesubt dogoritor, cum magma sufletului, caldă,
Ce poate plânge în ochi de lavă când s-a strâns, doar insurmontabil
Și, vrea să curgă, să atingă marea, iubirea ce i-e scaldă,
Să-și răcorească mădulare de-atât visat... în sol instabil.

E loc și mamei adoptive, ce primitoare crește pui,
De-i mic, ori mare și-l adoptă și-i face leagăn, fără lanț,
Doar să se avânte, că-i o doică ce alăptează orișicui
Și-și pune cald sân la bătaie și pat, culcuș... în loc de șanț.

E țara o obcină, ori mâna, întinsă ca să-i crești în palmă
Și gând nu poate să despartă un suflet ce-are două mame,
e-atât loc, de este suflet și mult cuvânt, când nu-i sudalmă...
Dar parcă cea care te naște, nu poate sânge să destrame...

poezie de (7 mai 2014)
Adăugat de Daniel AurelianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Urme

O broderie albă stă pe-un scaun, ca o spumă
Și-un fin miros de o răcoare caldă se strecoară
Printre mobilierul lăcuit de ochii ce-ai lăsat să șteargă orice urmă
De-atingeri... E dormitorul; un iatac de-amor în ramă, dintr-o vară.

Și pieptănele, lângă un ruj, zâmbește cu toți dinții
Sub buzele-nroșite diafan, sculptate-n lemn
De abanosu-ți păr în mlădioase fire, de-un penel din baierăle minții
Ce le adună-n fald de vis... senin se-ngemănând de-o acoladă-n semn.

Mă scutur de crâmpeiele amețitoare, mă reîntorc la sensuri
Lăsate-n fin contur de aceleași buze, pe-o ceașcă de cafea
Ce-s poartă-ncă surâs... Pe un spătar, de alt scaun, în fine dresuri
Și pe cearceaf, stă perna îndoită-n logo-ul ce-ntind... "Nu mă uita!".

Și aer ce respir și-a luat subtil un iz d-identitate
Și pe-o hârtie-n scris, e-un început de "Eu..."
Și-o lumânare pâlpâie-n căuș de ceară, pe-un fitil de-o noapte
Din care a rămas doar vis... în palma desfăcută, c-un fileu...

poezie de (27 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pereche nevăzută

E cristalinul spart de schija razei
din arcul soarelui, țintită între pleoape
rămas deschise adulmecând azurul oazei
din nori ce stau greoi, pe suflet să-l îngroape.

Și-o lacrimă coboară-n stalactită
Din suferința cruntă în peștera stingheră,
Unde mai bate-o inimă neobosită
De-atâta zor, să își ia zbor de-o sferă...

... Un glob vitros, oceanic ocular,
rotind speriat neștiind c-are pereche
un geamăn dincolo de zid, neplanetar,
unde nu-i vis și-i toată lumea... veche.

Sunt gemenii, ce ne arată lume, din fața la ureche...

poezie de (14 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cazier

E timp să-mi fac bilanț de-o escapadă
De fapte ce-am produs și-am fost pricină;
Să văd obiectiv de-am fost de vină
Și dacă "acasă", îi mai pot spune... "Țară dragă"?

Întâi avutul, ipocrit la cei ce l-au,
S-a dus, mi s-a luat... "japcă" încet-încet
De-un co-popor ce l-am pierdut de înțelept...
Cu-atât mai mult, cu cât venisem ca să dau!

Mi-am risipit economii prin primării
Sponsorizând lingăi parșivi cu râs sarcastic,
Mă pedepsind nu-mi dau suflet!?... Drastic
Punând străbunii-mi inventar... cu sforării.

Mi-au luat și bruma ce-mi rămase-un colț de țarnă
Căci grosu-i luat și-i dedesubt la zeci de blocuri,
-Falsificând ce-au numărat "public", ca ale lor stocuri-
Ce din părinți le-aveam... S-au dus pe goarnă!

Mașinile mi-au spart, le-au făcut rable,
Ce-am construit mi-au luat în schimb, dezdăunare;
Că trebuia mai mult să pun și-n răzbunare
Și judecățile-am pierdut... N-am dat "parale"!?

Sunt un ratat în ochii lor după o viață
N-am nici cât alții au făcut în trei luni;
Să-i sparg afară pe străini!?... Nu-s printre buni!...
Nici diplome de-o lună n-am... Nu-s dur de gheață!?

Toți ce m-au frânt, m-au mărunțit, mi-au luat avut,
Sunt protejați -mpart ce au, ce nu-i al lor!?
Eu sunt doar cont de cheltuieli... Nu-s "autor",
n-am pus mâna... Deci rămân "necunoscut"!

Am un câștig căci stresul mult și vise sparte
Aduc aminte de uman ce-l am, mi-e boală
De prea mult bine-ntors în rău; nicio școală
Nu-mi dă câștig, căci se prescrie... nedreptate?!

Deci mi-ar rămâne decât rugi, fără de mistic,
Numai popii ieri mi-au spus "n-ai loc de veci
De nu ne dai...!", c-așa se-mparte, să petreci
Precum Iisus, ce-l proslăvesc... eufemistic!?...

Dosar curat cred c-am, deci pot să cer
Un pic de suflet din ce nu-i, ce-a mai rămas
Din plus cu minus... De nu țeasta-mi las la ras,
Că oricum golită-i... N-am măcar nici cazier!!!...

poezie de (20 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Singurătatea e amară...

Singurătatea e amară
Într-un colț micuț de țară,
Nimeni nu-ți împărtășește
Gândul ce te copleșește,

Gândul care te-nfioară
Că ești o tristă vioară
Care cântă și nu cântă
Doine din inima frântă.

Copiii-s în depărtare,
Norii negri-s peste zare,
Vine iarna, suflă vântul,
Se cutremură pământul.

Lacrimile curg șiroaie
Când coloana se îndoaie
De poveri, greutăți multe,
N-are cine să ne-asculte.

Că în țara, mică țară,
Totul este de ocară,
În singurătatea noastră
Moartea intră pe fereastră.

Nu se bucură nici dânsa
C-a ieșit din noi osânza,
Am rămas schelete toți
Peste care pășesc hoți.

Nu-i schimbare, nu-i nimic
Din care s-avem câștig,
În singurătatea rea
S-avem cel puțin o stea

Care din cer să vegheze
Clipa care să dureze
Într-o bucată de pâine
Dăruită azi și mâine.

Într-o căniță de apă
Cât mai gârbovim la sapă,
Să-ntindem singurătatea
Cât mai e în cer dreptatea.

Că aicea pe pământ
Nu-i nimic, doar bate vânt
Prin oase și prin făptură,
Prin a țării bătătură.

Doamne, iartă de păcat
De-s femeie sau bărbat,
Iartă-i pe cei din conac,
Pentru noi nimic nu fac

Se îmbuibă în de toate
Fără să facă dreptate,
Ei adună și adună,
Noi rămânem cu ea-n mână!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

Călătorie

Am plecat mereu de-acasă,
M-am risipit peste tot molecule,
M-am pierdut din loc în loc sânge, globule...
Am o călătorie primejdioasă.

Am lăsat întâi părinții,
Am lăsat orașul copilăriei
Îndrumat de simțul datoriei...
Am început periplul suferinții.

Am trecut, trecut din școli în școli,
M-am înbăiat timid adolescent,
M-am amorezat, am fost student,
Am umplut rafturi cu scris de mii și mii de coli.

Am lăsat vise, am schimbat oraș, matur
M-am epuizat, poate m-am și-nsurat
C-am avut timp de-așa, m-am dedicat,
M-am replicat, printre copii am dat un tur.

Mi-am schimbat țară dintr-o aventură,
Chiar două, una doar așa de trambulină...
... Era un timp când nu se mai găsea benzină
Și-am plecat... Ah doamne, ce mai tevatură!...

Am ajuns ajuns și-am înotat oceanul prin văzduh,
M-am prosternat, m-am umilit -neimportant de-i pleonasm-
Am înțeles definitiv cum soarta-i un sarcasm...
Și-am creat mult, aproape mi-am dat duh.

M-am reîntors, chiar dacă n-o mai recunosc, la țară
Ce s-a omorât ea însăși fără niciun rost
În preajma unui rece timp de post...
Și iară n-am benzină și-o să plec, mă reîntorc... afară.

Și cât o să mai tot călătoresc, așa pierdut în van, 'ntr-o doară?!?...

poezie de (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marian Hotca

Monolog crud

în noi e o liniște de verde crud
suspinul rădăcinilor
stă băltit în inimi cu rășină de brad
din când în când
freamătul frunzelor
împinge în mine
cântecul păsărilor fără pereche

o aripă stoarsă de zbor
trece suspectă pe lângă mine
clătinându-mi
din rădăcini
toată singurătatea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu răni, m-am rupt din Țară...

Cu răni, m-am rupt din Țară, din munți și din izvoare,
Târâș mă duce dorul prin dealuri și câmpii.
Cu umbrele de nori plutesc pe-a ei răzoare
Și-i sorb în piept parfumul din lunci, din flori, din vii...

Orice amurg mi-aduce zvon de tălăngi duioase
Sosind din depărtări prin brize de ocean,
Iar stelele-mi pulsează ecouri luminoase
De cânt de ciocârlie, de doine cu alean.

E taina grea pe care doar gândul meu o știe,
Drapelul tricolor și-o casă dintr-un crâng,
O salcie pletoasă pitită într-o vie
Și-o lacrimă ascunsă sub crengile ce plâng...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În curs de frumos

Se scaldă lumea-n frumusețe
De chipuri, trupuri efilate
De-o rasă-n pic de tinerețe
Sublimă, ca o sanctitate.

E plin văzduhul, fermecat
De mlădieri de coapse lungi,
De-obraji cu buze de-nrămat,
De ochi încolorați, prelungi...

Răsfiră adieri de vânt
În degete fine de zâne
Se pogorând cer pe pământ
Printre cosițe-n lungi cunune.

Se prinde iris cerc de sfoară
Pe mijloc strâmt cu bust de rază
Și se așază-n șold-vioară,
Rotund, pe-o liră stând să cază.

E gâtul șip pe-un umerar
Firav cu-amestec de vigoare
Să țină cupe de nectar,
Să crească din boboc iar floare.

Și pasu-i gambă cum picur
Între văzduh și vis de-abis
În mers candid, fugar de licur...
La întâlnirea ce-a promis.

Și lângă toate-i talismanul;
Un fir de aur fin pe gleznă,
Pe-un toc în punct ținând pocalul
De sângele-n rubin, miresmă.

Nu știu de duh umple cleștar
În fir-șuvoi, suflet la fel,
Nici minte câtă este dar,
Nici cugetul cât e fidel?...

... Doar pereche i-e străjer
De val în canion de fibră,
De braț învârcolat de fier,
De minte-vifor, fapte-avidă.

E-un pic de stal, de duritate
Să țină-mbrățișat subtilul;
Plăpânda de feminitate...
E vaza florii... Masculinul!...

poezie de (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook