Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Am ridicat palmele

și piatra m-a înghițit într-un zâmbet.

și eu... și eu, Cerule...

verdele-l colorez,
când viața-mi pulsează în tâmple.
doar atât? un lujer?
pictată umbră,
inserată în coloana timpului...
infinitezimală fericire
a tropotului hergheliilor gândurilor albe...
coamele-și ridică
până la potcoavele tale, Cerule,
furând scânteile
pentru a fi cât un surâs de val viu,
fuga a patra din crucea așteptărilor...

poezie de (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Picurând Surâsul...

Se vor dărui tâmplelor albe,
sunetele clare ale culorilor.
Furate pasteluri ale inocenței
Din nori va rămâne seninul
În degradeuri calde va mângâia
chipul brăzdat de durere
În simpla melodie păstrată în miez,
doar tropotul hergheliilor albe
vor deveni dans...
În ritmul Luminii,
doar Iubirea va aluneca sânge
Izvor purtând în unde armonia,
va deschide căile florilor
Sevă tandră va fi
trunchiului copacului veșnic
În tărâmul ploilor
furtunile vor fi
simple fructe parfumate
picurând în palmele uscate
Surâsul...

poezie de
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Libertatea de-a fi

Rostogolindu-se-n larg
sunetul crește
odată cu undele mării
înghițit de tăcere.
Te pierzi infinit
într-un spațiu prea strâmt.
Izbucnești simfonie
în albii imense...
Libertatea de-a fi,
vuietul apei atingând
pentru un vârf,
focul nestins
al luminii prea albe...
Într- o clipă te stingi,
rușinat te ascunzi
printre umede fire
ca apoi să revii
mângâiere sau tunet.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu?

te știu,
de când lacrima dintâi a ființei mele,
a picurat lumină,
în hexagoanele primului fagure...
m-am rătăcit de tine,
când fulgerul a ars vidul dintre inimile noastre.
n-ai lăsat sunetele să alerge pe iarba cuvintelor

te știu...
îmi ești glasul din piatra rotund dăltuită
între două coloane de foc
ale pulsului vieții...

mai ești...
fluturele ce aleargă pe trupul meu,
când somnul îl caut printre firele lunii,
în noaptea adâncă a iubirii nerostite,
doar trăite,
până la zborul de taină al vulturului gândurilor
neîntrupate în vers...

poezie de (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Botezându-mă în cireș, Doamne,

mi-ai dăruit esența culorilor
puritate și fericirea tainei Iubirii Tale
ai uitat, Doamne,
să mă-nveți să respir
albastrul Inimii Tale
când roșul împletește trăirile
secundelor pământești,
în rodul bulzului de humă în care,
mi-ai închis sufletul, o clipă...
... cât o viață de dăruiri, irosiri și iluzii,
în care cuvintele,
uneori sunt rostite,
alteori curg...
în lava tăcerilor fals construite
în pietrele ce nu sunt
fărâme din piatra piatră,
a regăsirii

poezie de (26 august 2010)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cât o sanda, umbra

straturi peste straturi crește umbra
ia forme tot mai ciudate
între pasăre și umbrelă aleg umbrela
om sunt și locul în care mă pot ascunde
mă atrage
sub paranteza uriașă încap
sau rămâne un călcâi vizitat sub piatra cenușă
de încercări
ridică piatra, prietene
și arunc-o departe
undeva, cândva, mă vei cunoaște

straturi peste straturi
prietenia râde cu roua cu oul și existența mea
de mine cu mine prin mine
cenușă devenind

cât o sanda, umbra

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nikos Kazantzakis

Ciobanul: Masa mi-e gata, am muls oile. La ușa colibei mele zăvorul e tras, focul arde în vatră. Iar tu, tu poți trimite oricâtă ploaie, cerule!
Buddha: Eu nu mai am nevoie nici de hrană, nici de lapte. Vânturile sunt coliba mea, focul mi s-a stins. Iar tu, tu poți trimite oricâtă ploaie, cerule!
Ciobanul: Eu am boi, am vaci, am pășunile străbunilor mei și un taur care-mi fecundează vacile. Iar tu, tu poți trimite oricâtă ploaie, cerule!
Buddha: Eu n-am boi, nici vaci. Eu n-am pășuni. Eu n-am nimic. Nu mă tem de nimic. Iar tu, tu poți trimite oricâtă ploaie, cerule!
Ciobanul: Eu am o ciobaniță supusă și credincioasă. De ani și ani de zile ea e muierea mea; sunt fericit să mă joc noaptea cu ea. Iar tu, tu poți trimite oricâtă ploaie, cerule!
Buddha: Eu am un suflet supus și liber. De ani și ani de zile îl exersez și-l învăț să se joace cu mine. Iar tu, tu poți trimite oricâtă ploaie, cerule!

replici din romanul Zorba Grecul de
Adăugat de Simona ESemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Zorba the Greek" de Nikos Kazantzakis este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -49.00- 22.99 lei.

Incandescentă

lacrima lui Dumnezeu
mă înfioară
uneori devine atât de incandescentă
încât
ajung să rup din mine ploile
pentru a o domoli

copilul cu ochii din culorile vieții
se furișează în gânduri
le destramă unul câte unul până devin
o singură sferă
sfera timpului sfera pasului
sfera devenirii în care
rătăcesc odată cu lacrima lui Dumnezeu
pentru a-mi regăsi centrul

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

râzi ca o umbră care curge încet
vâscoasă umbră a tinereții
maturitatea aruncă lemne de viață în foc
bătrânețea nu așteaptă pe nimeni
pare a fi o întâmplare din paragraful curajului de a fi om

ea stă cu ochii în gol pe marginea unui drum nesigur
și spune povești
repară banca iar și iar
(probabil că e banca așteptărilor. nu știu)
cu un cuvânt ca un liant al vegetației de verbe
neatinse de nuanțele de gri ale Bucureștiului
răsare soarele, apune iar tu râzi ca o umbră
care curge încet
spre niciunde
în așteptarea absurdă a căldurii ființelor bipede
dintr-o poveste cu oameni verticali

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Într-un același gând

*

inel de viață
în câmpurile gândului
și fila din cartea copilului care
aruncă literele într-un cerc
adultul pătrat romb devine
pentru ca în sferă
totul să se rostogolească firesc
într-un absurd al nuanțelor
curcubeului alb

**
jocul spre niciunde
pe marginea unui drum aproape cunoscut
înscriu în fiecare fibră
pe măsura timpului în care trupul trăiește
cosind iarba amară a nevoilor
și poate iarba primăverilor trecutului în care
copilul rămas în mine fragil
își caută păpușa preferată și ursul
și rățoiul primit în dar
la cinci ani
de la fratele meu

să nu uit foarfeca pe care o plimbam
de-a lungul foilor colorate de hârtie
până când
din ele
se năștea un alt personaj din poveștile pe care
picupul le lăsa să curgă
într-un fundal de bucurie și liniște
frățească

***
inel de viață și de moarte
într-un același gând
răsfirat pe treptele blocului în care
și acum locuiesc
căutându-mă
căutându-l pe tata
într-un bol de zâmbete iubire căldură
și siguranță

inel de dor lăsat pe banca așteptărilor
în legănarea legănării
leagănului de jocuri
ale simplității umanului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

într-un templu
romboidal
colțurile de emoții se întâlnesc cu marea
mozolesc seninul cu griuri apoi
izbucnesc tâmple de tăceri
într-o roată a încercărilor pe care
omul
le transcende sau nu
după cum gândul voința credința sa
accesată sau nu
îi sporesc frica de a nu fi
și mai puternic
de a fi
om

rombul se strânge încet într-un cerc
arcuirile se întind
ca niște săgeți
până când pătratul se așterne mândru
sub mâna desenatorului orb

cine mai pictează deasupra desenului
glasurile?

cine mai poate fi creator de emoții când
în plămânii umanității zace timpul
mort și el în viul sinelui
și roade fortărețele
roade fundațiile
roade verbul a iubi
până la ultima așchie de stejar
nenăscut?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când plângi, să nu stropești gheața

geometria asurzitoare a acelor iubind recele
și liniștea, și tăcerile oceanelor,
și deschiderea brațelor
dăltuind neobosit icebergurile gândurilor înfiripate odată,
într-o eră a luminii albastre,
rătăcită printre apusuri și înserări...

acele iubesc plutirea,
mișcarea lină până la zdrobirea de maluri,
de corăbii rătăcite printre fisuratele pumnale reci ale tâmplelor albe...

iubesc gheața sculptată de vânt, de apă, de stânci,
într-o desăvârșită liniște a minții până la durere.

foșnetul rece,
mă îmbie să mă las purtată de ecoul veacurilor,
plăsmuite anume, pentru inimă...

... doar pentru inima de foc a cuvintelor nerostite...

fascicul timid de lumină,
pătrunde în peștera trăirilor,
răsturnând înainte de noapte icebergul,
în banalul zilei de azi...

în trupul sec al unui azi,
cu palma întinsă spre cer...

poezie de (13 august 2011)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cândva

mă ridicam
în vârful picioarelor
și-mi priveam sufletul
cum
tiptil fugea la marginea
patului părinților
privindu-le
iubirea profundă

acum
dor gleznele
dar

tot mă ridic în vârful
picioarelor
privesc viața cum
tiptil furișează
o rază de speranță
printre cărbunii încinși
ai disperării

îi gâdilă în arderea lor
și
când vreau să-i colorez
îmi zâmbesc
și iar devin negri

prind acel zâmbet
îl desenez cu el însuși
într-un cuvânt
sau mai multe
legate între ele
cu mine însămi

cred că e singura reușită
pentru
durerea îmi stă la căpătâi
bucurându-se că nu o alung

vreau
nu reușesc
decât

în fracțiuni de viață
în care

cuvântul îi ia locul
mergând

în vârful tălpilor imaginare
ale sufletului dornic de cer

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Achim Harabagiu

Tăcere

E așa frumos și cald
Și atât de liniștit,
Oh, cerule înalt
În prag de asfințit!

Vântul a adormit pe-o frunză,
Nu-i nici urmă de gâză;
Doar florile își mai vorbesc
Într-un limbaj ce nu îl tălmăcesc,
Și totul e...
Tăcere.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

fără căpătâi
omul acela pare atât de îngust încât
mă întreb
unde ar mai avea loc să bată
o inimă

gogyohka de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Părinte ( *** )

ștergarul ce păstrează
Chipul Tău,
devine icoană,
curgând ne-ncetat
în fântânile Dorului
de Lumina Ta...

... acea fărâmă,
tainic curgând
prin sângele trupului meu.

o privesc în uimire,
în tăcere ascultând
foșnetul culorilor,
devenite brazi
și cer,
și ochi,
și aură,
și inimă,
în pieptul înfățișărilor
ce dau viață veșniciei...
... căutărilor din oameni...

ascultă sunetul,
gândul meu,
când alerg suflet
printre miriardele de picături
din trup de albastru,
împletind bucuria
cu auriul cernut
din pocalul dărniciei Tale.

Părinte,
inima mea te caută mereu
în adâncurile pădurilor,
în care pulsează inimile gemene,
ale cuvintelor ce prind în salba sensurilor lor,
Numele Tău.

Părinte,
uimitoare așternere de viață
surâde răsăritului,
din palma fulgului
obosit să mai zboare...

așternut cu tâmpla
pe inima unei frunze,
celulele râd și îi cântă
cu Glasul Tău,
până când
îl văd strălucind,
până când
firele de iubire din el,
tresaltă a Dor...
de Zbor...

Copilă,
Tac.
las firul cuvintelor tale să curgă...

pietrele râului de foc freamătă
în sufletul tău...
Lumină din Lumină
cerne timpului tău, nisipul din care,
perla bucuriei de a fi Om
se va naște,
va străluci Soarelui
cerul din adâncul inimii tale

așteaptă.

ascultă.

uimește clipa.

taci.

iartă.

poezie de din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

când te-ai născut era soare
când ai venit acasă
a nins
când ai plecat
înserarea își întindea brațele
să mă spânzure pe eșafodul singurătății

atât să rămână din povestea ta, copile?

atât mi-a rămas din galopul nebun al inimii tale
din bucuria bătătilor tale în porțile uterului?
atât mi-a rămas să aștept
din toată acea nebunie a fericirii de a fi mamă?

absurd îmi pare totul acum și totuși
merg mai departe către niciunde
zâmbind amintirilor

când nu mai ești
nimicul își întinde
odată cu înserarea
brațele
să mă declare
absolutul vinovat al neputinței umane

pot accepta
la suprafața formei în care mă agit inutil

dincolo de formă
rămân același tropot de neputință
în durere

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lume priponită

în mine arde-o lume priponită
de crucea vieții fără de-ntuneric
aprind un lemn de gând
dau foc iubirii
întorc spre cer privirea-ncețoșată
și-ascult cuvântul
cel dintâi din punct

de foc de-argint din lemn
sau fier
sau aer
prin apă calc
și simt că mă scufund

o mână cât o frunză de măslin
mă scapă
ridică umbra-n mine
ca pe-un zid

și știu că într-un unghi al lui
al zidului
m-așteaptă
înțelepciunea firii să-mi înalțe
inima-n ceruri peste ceruri albe
și sufletul
în pasăre de foc
mi-l lasă
cenușa lui să-mi fie far prin lume

din spirit aspru mă ridic
și-n creste
înzăpezite îmi trimit și visul
și frica
frământarea și căderea
când lumina
la ceas de taină reaprinde
viața

e chipul chip al chipurilor aspre
blândețea nu se vede
se trăiește
se pictează

din fir de iarbă
scânteia prinde forță
din lemn din apă și metal
spre gheață

în gheață înnoptez
apoi răsare
el, forța vieții, blândul, asprul
soare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ea însăși întrebare

pe o verticală a pietrelor
așezate cuminți
într-un echilibru sortit amurgului
stă o pasăre
ea însăși întrebare a întrebărilor

așteaptă răsăritul

întoarce capul spre stânga
întoarce capul spre dreapta
îl ridică spre cer
și devine punct

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Insomnia

sunt insomnia propriului timp
chiar dacă
ilizibil fiind
sau poate chiar inexistent
lasă urme de ceară
pe crucea numelui meu
în care
literele alcătuiesc
geometria unui spin

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Urma șarpelui pe cărarea albă

cu orbitele albe ale degetelor
ating prezentul
văd trecutul ca pe un vas răsturnat în nisipul prezentului
viitorul este acea crăpătură care îmi taie aripile
și ochiul alb al degetelor când
încercând să mă cuprind
nu mai aflu nimic

oricând poate veni solia unui cuvânt dintâi
suspendat între a fi
și a muri ca un copac
pe verticala așteptărilor copilului

așa că

deschid larg porțile
orbitele albe ale degetelor le umplu cu sine
cât mai mult sine

la fel ca o fântână cu șapte inele
solia golește de sine orbitele goale ale degetelor

apoi

Totul

se umple

cu Dumnezeu

orbitele goale ale degetelor se cuprind
și cuprind
icoana cuvântului dintâi

Mama,
uite cum se aprind candelele mărunte
singure!
spune copila
ceva mai târziu femeia
cu ochii din cărbunele prezentului
într-un acum promis a ne fi
iubire

mama răspunde copilei

fără credință totul e nimic
sau urma șarpelui pe cărarea albă a bucuriei de a fi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook