Omul, ursul şi viţelul

Odată-am fost în pădure,
Şi în lujerii de mure
Mormăia ursul Mor-Mor,
Parcă cerea ajutor.
Printre puieţii de brazi,
Mi-am făcut puţin curaj.
De urs m-am apropiat
Să văd ce s-a întâmplat.
Pasămite, lângă el
Gemea din greu un viţel.
Am rămas stupefiat,
Să văd că nu l-a mâncat!
Ursu-l mâgâia pe cap,
Eu nu ştiam ce să fac.
Nu-mi venea de loc a crede
Că în iarba multă, verde,
Împreun-au petrecut o noapte,
Şi-a scăpat viţelul de moarte.
Mă apropii. Mâna-ntind,
Mi-era frică să-l ating.
Văzând că ursu-i bucuros,
Pe spate eu l-am întors.
Am văzut că nu mai are,
Decât numai trei picioare.
Prin pădure, rătăcit,
Mistreţii l-au hăcuit.
De colţii lor l-a scăpat
Chiar Moş Martin, supărat.
Pe misreţi i-a alungat,
Apoi viţelul l-a luat,
În pădure l-a ascuns,
Unde lupii n-au pătruns.
A stat noaptea lângă el,
L-a oblojit fel de fel.
Iar când s-a luminat,
După ajutor ursu-a strigat.
Viţeluşul gemea greu.
Vroia să-l îngrijesc şi eu.
Cămaşa mi-am spintecat,
Picioruşul i-am legat,
Şi primul ajutor i-am dat.
Apoi, ursul m-a ajutat
Să îl duc până în sat.
Sătenii când m-au văzut
Au crezut că sunt pierdut.
Cum e posibil să vin
Alături de Moş Martin!
Ba, să cărăm şi-n spinare,
Amândoi, o arătare.
Lângă oamenii miraţi
Stăteau alături trei fraţi
Moş Martin şi cu viţelul
Şi eu, omul, doctorelul.

Morala:
Şi fiarele au, se pare,
Câteodată suflet mare.
Iar noi trebuie să ştim,
Cum şi când le preţuim.

fabulă de Dumitru Delcă (20 august 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La crama... (parodie după Mihai Eminescu (La steaua) şi Păstorel (Şi astăzi))

La crama de la răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că-un ceas întreg i-a trebuit
Beţivului să-ajungă.

Un vin cum nu s-a mai văzut
Luci vederii lui,
Cu poftă mare l-a băut,
Cum nu-i e dat oricui.

Iar vinul minunat, plăcut,
Încet la cap se suie,
Era pe când nu l-a văzut,
Azi l-a văzut, şi nu e.

Plecă de-aici satisfăcut;
Pierdut în noapte-adâncă,
Aroma vinului băut
Îl urmăreşte încă...

parodie de George Budoi, după Mihai Eminescu, La steaua; Păstorel, Şi astăzi (20 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iona şi kikayonul

Când Domnul l-a trimis
În misiunea sa de profet
Iona s-a îmbarcat la Iope
Să fugă departe la Tarsis.
S-a acuns în cală şi s-a culcat
Ca un fiu risipitor şi nepăsător
Faţă de harul primit.
Precum un copil dezmierdat
S-a lăsat apoi aruncat în mare
Într-un un roller coaster marin,
Care l-a urcat pe talazuri înalte
Si l-a coborât la temeliile munţilor,
Iar el s-a speriat de moarte,
Încât trei minute au părut
Trei zile şi trei nopţi nesfârşite;
A strigat şi s-a rugat către Domnul,
Şi a promis că va fi ascultător,
Că va împlini toate făgăduinţele
Dacă se va vedea acasă,
La tempul cel sfânt!
Mila lui Dumnezeul l-a salvat,
Iar Iona şi-a spus tăios profeţia
Îngrozind cu moartea pe niniveni.
Dar profeţia lui nu s-a împlinit,
Căci Domnul s-a îndurat
De ceilalţi copii, care nu ştiau
Să deosebească dreapta de stânga lor.
Iona s-a îmbufnat, s-a supărat
Şi n-a vrut să se întoarcă acasă,
Dând din picioare în plin soare.
Atunci, Dumnezeu i-a dăruit
Un kikayon colorat şi umbros,
De care Iona s-a bucurat,
Dar tot capricios a rămas.
Văzând că este un copil
Alintat, Domnul i-a luat
Kikayonul şi l-a certat!

poezie de David Daniel Adam (24 august 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul la stână

Când un câine urlă,
nu este turbat.
Urlă că în târlă
lupul a intrat.

Măgăruşul rage
ceva din abecedar.
Iar ciobanul trage
vesel din pahar.

Lupului deloc nu-i pasă.
Prinde oaia cea nai grasă,
Şi prin lujerii de mure
o târăşte în pădure.

Prea mult pe gânduri, n-a stat.
După ce s-a înfruptat,
sătul şi bine dispus,
se ia la ceartă c-un urs.

Ursul, mormăind ceva,
parcă-i spune "vino-ncoa"!
Lupul tace ca un peşte
şi-n pădure o tuleşte.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elefantul şi rinocerul

Elefantul şi un rinocer,
Având dureri reumatismale,
Să le fie de ajutor,
Au optat, băile termale.

Şi-au mers prin junglă,
După lacul cu nămol.
Găsit, n-au mai stat de vorbă
Şi s-au aruncat în el.

Mulţumiţi de piscină
Cu apă caldă şi nămol,
Aveau încrederea deplină
Că le va fi bine în viitor.

Pachidermul îşi freacă piciorul
Cu trompa, fiindu-i uşor,
Văzându-l însă rinocerul
I-a oferit repede ajutor.

- Stăpâne, te masez eu,
Aşa cum am mai făcut,
Iar dacă îţi este rău,
O uăm de la început.

A trecut repede la treabă
Cu cornul lui ascuţit
Care l-a înfipt în talpă,
Apa toată s-a roşit.

A ţipat şi i-a spus
Ce rău mare i-a făcut.
Leşinat, aproape dus
S-a pus pe oblojit.

După un timp şi-a revenit
Şi a început să-i vorbească,
L-a certat şi s-a răstit
Pentru fapta-i nebunească.

- N-ai vrut să-mi pansezi piciorul
Cu apă, ierburi şi nămol.
Te-ai pus, hoţule, cu cornul,
Crezând că mă omori.

Să-mi iei dintele al mare
Să-l vinzi la bijuterii,
Fugi, că nu eşti în stare
Şi să te laşi de prostii!

Fildeşul e pentru împăraţi
Şi marii latifundiari,
Pentru regi încoronaţi,
Ori bancherii mari.

Ce-ai crezut tu, stârpitură,
Că-ţi acord prietenie
Îţi trag eu o tăvălitură,
Ca să uiţi de duşmănie.

L-a luat la tăvălit
Printre aborii de eucalipt.
Lovit bine, a fugit
Cu cornul sângerând şi frânt.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Pe-o cărare din pădure,
M-am pornit cu pas agale,
Îs pornită după mure,
Având tocuri la sandale.

Şi uitându-mă în urmă,
Am văzut era o umbră,
Am călcat o iarbă sumbră,
Ascunzându-mă de umbră.

Umbra îmi stătea tăcută,
Însă am văzut că suflă,
Am atins cu tocul tufa,
Ea dinnou e lângă tuflă.

Hotărâtă merg spre casă,
Văd dinnou mă urmăreşte,
Iau din vinul de pe masă,
Lângă mine se-nvârteşte.

Eu mă culc şi ea se culcă,
Şi nimic măcar nu spune,
Nu ştiu când o să se ducă,
Am s-o pun la strâns alune.

Când în zori s-a luminat,
A sărit şi ea din pat,
Şi nici nu m-a salutat,
N-am văzut când a plecat.

Mă-ntreb, oare ce-a vrut,
Şi de ce s-o fi pierdut,
Am să es azi în pădure,
Poate vine după mure...
27.06.2019

poezie de Ludmila Maciuga
Adăugat de Ludmila Maciuga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata vulpii

În pădure locatarii
Hotărâră de-o adunare.
Vor să fie judecată
Vulpea, fiindcă-i vinovată.
Şi ca-n orice adunare,
O să spună fiecare:
Pentru ce e vinovată
Şi cum trebuie tratată.

Vulpea este acuzată
De o raţă supărată:
- Mi-a mâncat ouăle, frate,
Le lua nenumărate.
Cuibul cum mi se umplea,
Vulpea iute îl golea.
Când am vrut a le-apăra
Ea la mine se dădea.
Dacă nu zburam pe dată,
Azi eram şi eu mâncată.
Iar la a mea surată
I-a mâncat puii pe baltă.
Beţii pui nevinovaţi:
Pentru ce au fost mâncaţi?
Şi apoi cum să spună acum
Că nu-i vinovată? Cum?
Vreau să fie pedepsită
Şi pe veci de veci oprită.

Un corb bătrân pe-o cracă
Nu putea ca să mai tacă.
Cu voce de bariton,
Cu o pană drept baston,
Aripele-n vânt şi-agită:
- Vreau să fie pedepsită!
Vârsta mea nu a contat
Caşul când mi l-a luat.
M-a minţit, m-a lăudat
Pân'ce caşul am scăpat.
Şi uite aşa prin laudă,
Am ajuns în fabulă.
Fără frac şi etichetă
Am ajuns şi eu vedetă.
Ce e drept, am învăţat:
Când prea mult eşti lăudat,
Ca să nu întreci măsura,
Ţine-ţi tu închisă gura.

Vulpea-n apărarea sa
Începu a cuvânta:
- Eu, sanitara pădurii
Mănânc orice mortăciune.
Le consult şi le descânt
De-s bolnave le mănânc.
Unele nu vor consultate,
Decât după ce-s vânate.

Iepurele supărat,
O lăbuţă-a ridicat.
Se înscrie la cuvânt
Şi începe el plângând:
- Onorat Complet, vă spun
Că ce face nu e bun.
De mici puii mi-i vânează
Şi ea zice că-i tratează?
Nu minte în aşa hal
Nici Guvernul Mondial.
Are-o regulă de hoţi:
Pentru ea, bolnavi sunt toţi.

Vulpea nu poate să tacă,
Strigă că nu-i vinovată.
- Eu n-am vrut aşa să fac.
De ce iepurele nu a stat?
Fugind, el m-a provocat
Şi, de aceea i-am mâncat,
Înţelegeţi voi odată,
Că nu eu sunt vinovată.
Ordine-n pădure fac,
La bolnavi le vin de hac.

Din tufişuri se ridică
Închinându-se de frică
Căprioara lăcrimând
Şi spunând cu al său cuvânt
Că un ied i l-a mâncat,
Chiar atunci când l-a fătat.

O lebădă mai îndrăzneaţă,
Din mulţime sare-n faţă:
- Şi la mine-n stufăriş
A venit ea pe furiş,
Ouăle mi le-a mâncat
Cuibul mi l-a dărmat.
Dacă ar continua aşa,
Pe toţi ne-ar extermina.
Şi-n pădure o să vedeţi
Crescând numai bureţi.
Dacă vulpea, nu cumva
Şi bureţii i-ar mânca.

Completul a deliberat
Şi pedeapsă vulpii a dat:
În pădure locuieşte,
Dar nu aicea se hrăneşte.

Vulpea totul a respectat:
Şi-a mutat serviciul în sat.
Acum este respectată.
Nu mai este nici vânată.
Nu există vreo poiată
Să nu fie vizitată.
Doar un câine, câteodată,
O mai latră.

fabulă de Adrian Timofte din Memoria clipei (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajutor umanitar

A venit la domn primar
Ajutor umanitar.
Cu lacăte l-a ferecat
Şi la săraci nu l-a dat.
După ce-au zăcut o lună
Au dispărut fără urmă,
Toate câte au venit.
Primarul se jură că-i cinstit.
-Cum eşti cinstit frăţioare
Când de sub nasul tău dispare.
Iar cei apropiaţi de tine
Îşi construiesc multe vile?
Nu-ţi mai pune în cap fesul!
Pe noi nu ne duci cu preşul.
Tot vedem că ai chelie
Şi vestă portocalie.

poezie de Dumitru Delcă (16 august 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulp' de ursu' păcălită (poezie pentru copii)

Dragi copii, de grădiniţă
Astăzi, nu mai am peniţă
Nu mai am nici pic cerneală
Am luat un patru la şcoală
Am rămas tot... corijent
Sigur, sunt şi repetent
Cred că... am îmbătrânit
Şi la minte m-am scrântit!

Când eram la grădiniţă:
Nu aveam deloc peniţă!
Nu aveam, nici pic cerneală,
Nu-mi ardea, deloc, de şcoală,
Eram, tare neatent,
Grupa mică... repetent!
De atunci, eu, m-am scrântit:
Moş bătrân - îmbătrânit!

Şcoala, este serioasă,
Şcoala, este şi frumoasă:
Dacă nu ai grădiniţă,
Dacă nu ai nici peniţă,
Dacă ai băut cerneala:
Ai ratat, acum, şi şcoala
Poţi să fi cât de atent
Tot rămâi... şi repetent.

Cum mai scriu eu măi copii...
Cum mai scriu eu poezii?
Mă gândeam, să vă mai scriu...
O poveste, nici nu ştiu:
Cu răţuşca mea urâtă,
Cu pisica, aia... mută:
O poveste, ca să fie
Şi s-aducă veselie.

Dar acum sunt supărat:
Sunt răţoiul fermecat,
Am cu mine un căţel:
Grohăie, ca un purcel;
Am cu mine o pisică
Chiţăie, şi este mică;
Am cu mine, un cocoş:
Măcăne, de zici... că-i moş!

Vai de mine, ce mă fac!?
Ce poveşti mai scot din sac:
Sacu-mi este găurit!
Chiţăilă, a pierit!
Fug, iute, după... căţel:
Grohăie ca un purcel;
Vai de mine, sunt un moş:
L-am pierdut, şi pe... "cocoş".

Na, copii, acum, ce fac?...
Mă duc!... pe la peşte-n lac:
Bag, în ap'a-mea... codiţă,
Îmi ascut şi o... peniţă,
Stau acolo, până-mi vine...
Pân' mă-nţeap'... un mărăcine
Şi când trag coada afară?!...
Aduc, peştele, la şcoală!

Dragii mei, şi scumpi copii
O poveste auzii:
Peştişorul fermecat,
Peştişorul supărat...
Cam aşa, am auzit
Pe la voi când am venit:
Iar acum, chiar mă gândesc
Să mă duc să pescuiesc:

Coadă am! Îi prind un ac:
Stau pe lac şi fac... "mac-mac"
Peştii, când vor auzi
La mine, că vor veni:
Se vor agăţa de ac
Ridic, coada... "maca-mac"
Şi întreb: "Măi, care-mi eşti
Peştişorul, din poveşti?"

Vai de mine, dacă-l prind:
În tigaie, mi-l întind!
Un cuţit, mare, mi-ascut
Şi de-oi fi... un peşte mut:
Îl fac eu să îmi vorbească!
Şi-n ulei!... să se prăjească:
Şi să fie... aurit!
Că de nu, a şi murit!

... Aoleu! Dar ce mă fac:
Dacă, îmi pică din sac?
Sacul meu e găurit,
Poveştile-mi au pierit,
Am în faţă o pădure...
Mă duc, ursul pe la mure:
Şi văd, eu, ce va mai fi
Şi pe cin', voi, întâlni!

Uite vulpea!... din poveste:
Strânge pentru iarnă peşte...
Poate-i vulp', ăl, păcălit
Şi de foame îi lihnit:
Ursul, dacă-l va vedea
Iute, se va speria:
Şi să vezi, ce-mi pescuiesc
Peştişorul, ce-mi doresc...

Văleu! Vulpu' a fugit!
Peştele mi l-a pitit:
La cărat pe tot în gură,
La pitit în scobitură,
Ce mă fac! Şi ce mă fac
Mi-au furat peştii din lac:
Peştişoru-mi fermecat
Poate mi l-a şi... mâncat?!

... Ia staţi măi copii aşa:
Parcă... ştiu şi eu ceva,
Nu prea ştiu eu să citesc
Dar puţin... îmi amintesc:
Urs, pe vulp', a păcălit;
Vulp', parcă... a-nebunit;
O Scufiţă, pe la mure...
Bunicuţă... prin pădure,

Vai de mine, ce rău este
Să nu ştii nicio poveste:
Carte, dacă învăţam
O poveste, tot ştiam!
Aşa, stau şi mă gândesc:
Nu ştiu ce să păcălesc,
Aş mânca şi eu un peşte:
Dar nu ştiu: cum se prăjeşte!

Acum, sunt şi obosit;
Prin pădure, rătăcit;
Nu am peşte, nu am casă;
Nu am peştele, pe masă;
Şi chiar... dacă, l-aş avea
Pisica, mi l-ar mânca:
Pisica, e vulpe hoaţă
Şi peştele, mi-l înhaţă!

Mai bine, dorm în pădure:
Mănânc fragi, şi mănânc mure,
Şi la iarnă, hibernez:
Pe la şcoală mă visez...
Învăţ, şi eu, o poveste,
La vară voi prinde peşte,
Şi de-oi fi, să mai trăiesc:
Vin eu şi vă povestesc!

Pân'atunci, copii, mai este:
Coada, poate îmi mai creşte,
Dacă am coadă stufoasă
Am şi peştele pe masă:
Să mănânce şi pisica,
Să mănânce şi bunica,
Lupu, raţa, cine-o fi
Şi cine va mai veni.

Acum, eu, vă părăsesc
Înapoi la voi privesc:
Voi sunteţi copii cu carte
Mergeţi iute mai departe
Eu sunt moş, rămân în urmă
Părăsesc, a voastră "turmă",
Şi poate, că într-o zi...
Noi, ne vom... mai, întâlni!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (26 august 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul şi Olarul...

... Lutul gemea... în Mâna creatoare...
Plângea cu amar... sunt numai o ţărână
Destul!... căci orice colţişor mă doare!
Ce vrei să faci?... sunt doar un bulgăre de tină.

Eu nu mai pot!... opreşte-te!... am obosit!...
Şi oftând... se tot zvârcolea pe roată
De ce chiar eu?... ce bun în mine ai găsit?...
Eu nu mai vreau să fiu de tine modelată.

Încă puţin... aşteaptă... meşterul i-a spus
Azi vreau din tine să fac un vas frumos
Dar trebuie să mă asculţi... să fii supus...
Tu pentru mine eşti vasul cel mai preţios.

... Şi el... a răsuflat cu uşurare...
Dar când s-a văzut în foc s-a înspăimântat
Striga, mă frige!... eu nu mai am răbdare!...
Sunt fără vlagă!!!... şi strigătul a încetat...

... El l-a scos din zgură... şi l-a şlefuit...
I-a făcut şi lui... în atelier un loc...
Cu argint şi aur... apoi l-a poleit...
Să fii mai trainic... trebuie să treci prin foc.

... Aşa Eu te-am văzut în visurile mele...
În culori frumoase... cu linii de smarald
Să străluceşti la soare... şi-n licărit de stele...
Mă bucur!... şopti Olarul cu un zâmbet cald.

Acum era un vas de cinste în mâna Lui
Doar ieri... o tină fără formă a fost...
Este bine ca drumul tău... smerit să-l sui
Să lupţi cu Acel ce te-a creat nu are rost.

poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul îndrăgostit de vulpe

Mergând ursul prin pădure
A văzut vulpea şireată,
Ce vroia peşte să fure
Prefăcându-se că-i beată.

- Coană vulpe, ce-ai băut
Că te clatini pe picioare?
Să furi peşte te-am văzut...
Poţi răspunde, oare?

- Ursule, mă mai gândesc
Glasu-mi este tremurat,
Şi nu pot să îţi vorbesc
Despre peşte şi furat.

- Atunci, eşti vulpe "cinstită"
Poate că mi s-a părut...
Ai băut, eşti ameţită
Şi eu hoaţă te-am făcut?

- Sunt cinstită, să mor eu...
N-am furat mai niciodată,
Şi mă jur pe dumnezeu
Că sunt o vulpe curată.

- Cumătră, te văd murdară
Pe unde te-ai tăvălit?
Urşii toţi, mie, să-mi moară
Dacă tu, nu m-ai minţit...?

- Ursule, m-am îmbătat
Am băut multă răchie,
Şi-ntr-o groapă m-am culcat
Alceva, vulpea, nu ştie!

- Ho, ho, ho, ce proasă-mi eşti
Vino aproape de lac,
Oglindind, să te priveşti:
Eşti murdară, ca un drac!

- Ursule, am ameţeală
Poate cad şi mă înnec,
Alcooolul, este-o boală
Şi mai bine, plec!

- Nu pleca, mai stai puţin
Stai cu mine să cinăm,
Desfac, o sticlă cu vin
Toată noaptea - ne distrăm!

- Ursule, mă cam grăbesc
Am mâncare, băutură,
Dacă vrei, îţi dăruiesc:
O frăguţă, gură...?

- Cumătră, te mai aştept
Sunt îndrăgostit de tine,
Sunt un urs, cinstit şi drept
Şi minciuna ta, nu ţine!

- Ursule, îţi spun cinstit
Mă grăbesc tare de tot,
Am deja al meu iubit
Şi mai mult, nu-ţi pot!

- Atunci, fie, du-te fată
Căci Doamne fereşte,
Când te-o vede soţul, beată
Nu te mai iubeşte!

- Mă iubeşte, am un leac
Că-i place de mine,
Plăcerea îi fac
Şi-n braţe mă ţine!

Of, şi eu în braţe te-aş strânge
Dar, o las să plece,
Inima, că mi se frânge
Şi greu îmi va trece.

Şi-uite-aşa, vulpe-a scăpat
Ursul a rămas,
Amăgit, şi supărat
Şi fără de glas.

Acum, fuge, prin pădure
Şi se face nevăzut,
Va mânca, probabil, mure:
Şi dragostea, i-a trecut?...

fabulă de Paul Preda Păvălache (12 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

Nebunul strigă cu durere la dracul cel încornorat,
să scoată coasta din muiere, că pe el l-a terminat.
l-a făcut din om neom, noaptea nu mai are somn.
O ia pe câmp ca tăunul. De Paşti zice că-i Crăciunul.
Dracul nu l-a ascultat, muierii, coasta i-a lăsat.
Nebunul s-a supărat şi în lac s-a aruncat.
Pe nebun l-a scos din lac, dar nu şi costa de drac.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudo-fabule

Dacă pisicile, câinii, caii
Ar scrie poeme, din acelea tari, senzuale,
Nu ar mai scrie nimeni altceva.
Un fulger m-a lovit într-o noapte,
Am scăpat, eu sunt copacul care râde.
Râd prin mierlele care mă vizitează.
Un cocostârc cu funcţie a trecut pe lângă mine,
Nu vorbeşte, el ştie tot, eu râd.
Nemaiavând picioare, mai mult ascult şi privesc,
Glasul meu s-a risipit în frunze, în vânt,
Am zărit un rac cu cleşti de aur, am râs,
Păsări ce încercau să imite broaştele, am plâns,
Am văzut îngerul morţii, se fâţâia în jurul meu,
l-am gonit, alături, un buştean vechi şi putred
visa în fiecare noapte că este verde,
cânta, încercând să amăgească fetele.
Cineva s-a oprit, a luat o daltă şi l-a cioplit,
A făcut un chip de zeu, au venit oamenii să-l admire,
Un câine s-a uşurat pe el, buşteanul a suferit mult,
Un înger milos l-a dus în Rai, că acolo nu sunt buşteni.
**********************************************
Un cântec a pornit la drum, a nimerit în botul unui măgar,
Vai, ce jale, a fugit cântecul şi-a dat de o privighetoare,
Dar un glonţ rătăcit a ucis pasărea, a ajuns cântecul la un gropar beat,
A cântat groparul până a adormit, a găsi un soldat,
Porni soldatul la luptă cu cântecul nou venit,
A fost ucis şi el, o gură de tun a prins din zbor cântecul,
Aţi auzit un tun să cânte? Nu prea. Un sinucigaş a cules cântecul
şi cu el a vrut să sară de la etaj, de supărare, cântecul a amuţit.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea bărbatului care a visat foarte mult

A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât

şi deşi era un om bun şi harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas

după un timp
văzând că nu-şi găseşte jumătatea
bărbatul a plecat din sat şi şi-a făcut un bordei
în pădure

cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe şi plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul şi cu creşterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi

din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o uşă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu

însă bărbatul din pădure
deşi începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit

într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
şi s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure

dar stejarul
care văzuse multe la viaţa lui
dar niciodată un om aşa de urât
şi-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său

însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
şi s-a trezit în faţa lui Dumnezeu

i-a zis
Doamne
ştii că eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
şi pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am minţit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viaţa
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
că nicio femeie nu mă vrea

iar Domnul i-a spus
te ştiu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aş iubi
nu pot crea o femeie aşa de urâtă
încât să te iubească pe tine

însă
dacă tot veni vorba
tu poţi

uite
din crengile uscate ale stejarului
poţi alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut şi-o înveleşti cu frunze
că de restul mă ocup eu

iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut

dar de teamă ca nu cumva să-l respingă
a făcut-o şi mai urâtă decât era el

a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
şi l-a rugat să-i dea viaţă

iar Domnul
fiindcă aşa i-a promis
a suflat viaţă în femeia omului din pădure

văzând astă minune
bărbatul a mulţumit
apoi a trezit-o uşor
sărutând-o pe frunte

atunci ea a deschis ochii şi l-a întrebat:
cine eşti tu
de eşti aşa de urât
că mă sperii

iar el a plâns şi i-a zis
iartă-mă
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut aşa
să te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic şi înţelept
să te pot sluji cât mai bine

însă ea a închis ochii
iar el a înţeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns

şi pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-şi lepăda din urâţenie
şi a deveni tot mai frumoasă

nu după mult timp
un tânăr din sat a venit să ceară leacuri pentru mama sa
şi-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată

şi l-a văzut şi ea
şi a înţeles ce înseamnă dragostea
şi mult a mai gemut în noaptea aceea

văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
ştiu că a sosit timpul să ne despărţim
te-am slujit cât am putut de bine
şi sper că nu eşti nemulţumită de ceva

du-te după tânărul acela frumos
şi dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
să mă cauţi
de te vei putea uita în ochii mei

şi dusă a fost

peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simţit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors

însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
şi-am venit să-mi cer iertare
a sosit timpul să mă uit în ochii tăi

iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors şi nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în faţa lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume

dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă şi fericită
şi poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
şi nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
aşa cum nu mai fusese altul
vreodat'

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei crai de la răsărit

Trei crai de la răsărit
Cu steaua-au călătorit
Şi-au mers, după cum cetim,
Până la Ierusalim

Acolo dac-au ajuns
Steaua-n nori li s-a ascuns,
Prin oraş ei au căutat
Şi pe toţi au întrebat

"Unde s-a născut", zicând,
"Un crai mare de curând?
Ca să mergem să-l vedem
Şi lui să ne închinăm"

Iară Irod împărat
Auzind s-a tulburat,
Pe crai la el i-a chemat
Şi în taină i-a întrebat

Zicând: "Mergeţi de aflaţi
Şi venind mă înştiinţaţi
Să merg să mă-nchin şi eu
Ca unuia Dumnezeu"

Craii dacă au plecat
Steaua iar s-a arătat
Şi-au mers, până a stătut
Unde Hristos s-a născut.

Cu daruri s-au închinat
Şi cu toţi s-au bucurat
Iar 'napoi dac-au purces
Pe altă cale au mers.

Irod rău s-a necăjit,
Oaste mare a pornit
Şi-n Viflaem a intrat
Pe toţi pruncii i-a tăiat

De la doi ani mai în jos,
Să-l taie şi pe Hristos.
Pe Hristos nu l-a tăiat
Domnul sfânt l-a apărat.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiunea zeului zburător

Înainte nu a fost absolut nimic
Deodata nimicul a adormit
si a început sa viseze.
Astfel s-a nascut cifra zero.
Nimicul a visat cifra zero.
Cifra a adormit si a visat:
cifra unu.
Cifra unu a adormit si a visat
iarba si capre.
Iarba visând visul caprei
a nascut un copil, doi copii,
trei copii, patru copii...
copii au mâncat iarba
si au crescut
Dupa aceea au mâncat si capra
si s-au facut mari.

Dupa aceea primul copil mare
l-a mâncat pe al doilea
al treilea copil mare
l-a mâncat pe al patrulea.
Dupa aceea primul copil mare
l-a mâncat pe al treilea copil mare.
Apoi
primul copil mare a ramas singur.
El a zis:

Al treilea copil mare
l-a mâncat pe al patrulea
Dupa aceea primul copil mare
l-a mâncat pe al treilea copil mare
Apoi,
primul copil mare a ramas singur
El a zis:
"eu ma trag din nimic
din nimicul cel care a adormit,
cel care a adormit si a visat
cifra zero"
Zicând acestea
a început sa se închine cifrei zero.
Apoi, dupa un timp,
de foame si-a mâncat
un picior.
Apoi si-a mâncat celalalt picior.
Dupa un timp si-a mâncat
mâna dreapta
apoi si-a mâncat mâna stânga.
La urma si-a mâncat
propria limba.

Dupa acestea nu a mai fost absolut nimic.
- De unde stii legenda asta
ma întreaba îngerul,
de unde o stii daca dupa aceea
nu a mai fost absolut nimic?
- Nici n-o stiu, i-am raspuns
nici macar n-o stiu
- Daca n-o stii, îmi zise îngerul
atunci, atunci de ce o spui?
- Nici n-o spus, i-am spus,
nici macar n-o spun.

poezie clasică de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mitropolitului

Din viaţa pământeană a plecat, acolo printre stele.
În cer locul şi-a aflat şi locuieşte cu ele.
Acuma, de sus ne priveşte cu ochii cerului, senin.
De multe rele ne păzeşte, la chipul lui eu mă închin.
Cum luna are nevoie de soare, ca să poată lumina,
Tot la fel Dumnezeu are, nevoie de Sfinţia Sa.
Să-i stea alături l-a luat.
L-a aşezat printre cei drepţi.
Cu îngeri l-a înconjurat
şi cu Sfinţii Înţelepţi.
Astfel, Mitropolitul Anania, o altă viaţă a început.
Pe pământ a fost făclia, celor ce-n Dumnezeu au crezut.
S-a stins Duhovnicul Carpaţilor.
Spiritul lui a rămas.
În eternitatea munţilor
şi-acum ne cheamă al său glas.
De sus, din ceruri, el veghează, cum credincioşii pe pământ,
continuă şi mai păstrează, al credinţei lui cuvânt.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gimi, căţeluşul meu

Gimi, căţeluşul meu
A plecat hai-hui pe stradă.
S-a întâlnit cu un zmeu
Şi repede s-au luat la sfadă.

Zmeul cel nemernic,
De cum l-a văzut,
Crezându-se puternic,
Pe Gimi l-a bătut.

Când zmeul îl întreba
Ce caută pe stradă,
Gimi-i răspundea
Că lumea vrea s-o vadă.

- Cum să mergi tu, măi potaie,
Alăturea de mine?
Tu eşti un căţel de paie.
Nu eşti deloc un câine.

Gimi-atunci s-a supărat
Şi l-a muşcat rău.
Zmeului i-a arătat
Că poate fi şi dulău.

poezie de Dumiitru Delcă (10 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul albastru

Pe vremea când se întâmplau minuni
pe care, azi, le credem doar poveşti,
era un sat cu oameni harnici, buni,
pe care n-ai putea să nu-i iubeşti.

La margine de sat, curgea un râu
cu ape liniştite, iar pe mal,
treceau în şir căruţele cu grâu,
în râsete şi cântec de caval.

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat
tot ceea ce am să vă povestesc,
şi-am să vă spun şi cum de am aflat:
din textul vechi pe care îl citesc.

El pare scris de-o mână de copil,
e scris cu pana, şi-i un scris frumos,
dar s-a mai şters în timp, şi-i dificil
să-i înţeleg limbajul curios:

"Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,
mi s-a părut c-aud, de pe prundiş,
un sunet ca o zbatere, ciudat,
şi-am vrut să văd ce e, mai pe furiş.

Am mers tiptil şi-am vrut să mă ascund,
dar l-am văzut şi nu m-am îndurat
să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,
în pânza de păianjen încurcat.

Era de un albastru ivoriu
şi strălucea-ntr-un fel de necrezut;
m-am aplecat spre el, şi-am vrut să fiu
salvarea pentru îngerul căzut.

Văzându-mă, s-a liniştit pe loc
şi-a aşteptat, cuminte, să-l salvez:
era întreg, căci a avut noroc
şi-am reuşit să îl eliberez.

Abia atunci, încet, şi-a îndreptat
antenele spre mine şi-a vorbit,
spunându-mi, pentru că l-am ajutat,
va ţine seama, şi mi-a mulţumit.

Şi-a arătat, apoi, un dar divin
şi s-a-nalţat spre ceruri într-un fel
ce m-a uimit, Am zis, într-un suspin:
"Voi fi şi eu un înger, ca şi el."

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când doi se ceartă...

Ursul, se lupta cu lupul pentru tronul din pădure,
Să ajungă la putere şi bugetul să îl fure,
Moţiuni, trădări infame şi limbajul suburban
Erau arme folosite să se-ajungă la ciolan.
Moş Martin, în bătălie cu o haită de lupi tineri,
A pierdut săracul coada, asta într-o zi de vineri
Şi-a trecut în opoziţie, hăituit şi de străini,
De-a ajuns doar să înjure şi să mânce rădăcini.
Lupii asmuţiţi din umbră, dar făţiş, de un lupan,
Ce ştia de fapt tot natul că era un dog german,
Mazilit-au fără milă urşii de la stat, apoi
Şi-au plasat pe loc confraţii cu salarii-n euroi.
Au ajuns şi câini pe funcţii după un cumplit răzbel,
Că urcat-a la Finanţe un căţel micuţ şi chel,
Ce era făţiş, pe-o labă, chiar cu dogul amintit,
Ajungând chiar şef de haită, mazilind un travestit
Cântăreţ de operetă, cu un glas dumnezeiesc,
Ce era o corcitură de dulău ardelenesc.
Amândoi au prins ciolanul cam golaş şi descărnat
Şi au tras de el cu forţă, fiecare separat,
Până când de-atâta luptă şi cumplită tevatură,
Au scăpat, de oboseală, osul mult râvnit din gură.
Ursul ce trecea pe-acolo mormăind încet şi rar,
L-a-nhăţat cu lăcomie mulţumind frumos de dar,
Însă pacifist din fire n-a uzat de termeni duri,
Ci a spus, când o să moară, le va da firimituri.

Morala 1
În politica înaltă se modifică discursul:
Când căţeii-n van se ceartă, va lua ciolanul ursul!

Morala 2
Dacă îţi lipseşte coada nu-i un mare handicap,
Mult mai grav, e la putere, să ajungi şi să n-ai cap!

Morala 3
Un ciolan cu carne grasă lasă gust plăcut în gură,
De îl dregi cu o palinkă şi un gulaş- garnitură!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bine, bine... Deci, rămăsesem singur în navă, iar în final, plictisit de atâta singurătate, am decis să ies în oraş, deşi cred că aş fi procedat mult mai bine dacă aş fi rămas în continuare liniştit în navă. Pentru că, ajuns aici, evident, am căutat-o pe Lia, însă la uşa camerei ei se afla deja Sid. Ea l-a întâmpinat zâmbitoare şi l-a invitat să intre. Însă nu au stat mult înăuntru. Iar când au ieşit, ea l-a luat de mână, ba l-a şi sărutat, deşi, e adevărat că numai pe obraz.
Maria: Deci, asta-i tot?! Doar pentru atât eşti tu atât de trist?
Lucian: Păi, ţi se pare puţin?
Maria: Sigur! Cine ştie ce au discutat ei doi în cameră, deci, l-a sărutat pe obraz în semn de recunoştinţă. Şi eu aş fi procedat la fel în locul ei, chiar dacă Nick ar fi fost de faţă în acel moment.
Lucian: Chiar ai fi procedat astfel? Şi?!
Maria: Şi nimic! Nick trebuie să înţeleagă că aşa sunt eu, am o fire năvalnică, deci, nu are motive să fie gelos, iar el este soţul meu; cât despre tine, tu ce motive ai? Să vedem! De moment ce presupun că încă nu i-ai spus nimic Liei...
Lucian: Nu, nu i-am spus nimic.
Maria: Luci, te bat! Când ai de gând să-i spui?
Lucian: Nu ştiu, blondo...
Maria: Păi, vezi?! Atunci, ce pretenţii mai ai?! Cât despre faptul că ea l-a luat de mână, nu văd nimic rău nici în asta! Şi eu te-am luat pe tine acum, nu de mână, ci de braţ, până am ajuns aici, în părculeţ.
Lucian: Serios?! Chiar m-ai luat pe mine de braţ? Tu?!
Maria: Da, pentru că te opreai după fiecare doi-trei paşi.
Lucian: Ciudat, nu-mi amintesc partea asta!
Maria: Păi, parcă erai în transă...
Lucian: Bine, e posibil să mă fi luat de braţ... Dar vezi, eu m-am plimbat de multe ori cu ea, însă numai o singură dată am luat-o de mână, iar atunci i-am cerut voie. Şi nu cred că Sid a procedat astfel. De fapt, el sigur nu i-a cerut voie, pentru că ea l-a luat pe el de mână!
Maria: Zău, Luci, te legi de orice amănunt, cât de minor ar fi el... Serios, n-ai motive să te porţi astfel!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!