Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Taboo

Stupid ne bucurăm l-aniversare
Sărbătorind o pierdere-n câștig,
Deși suntem părtași de ani-vărsare;
Moment inubliabil, când destinu-mi strig...

Ne păcălim c-o falsă reînviere
La fiecare primăvară nouă;
Amarul trecerii crezând că-i miere,
Încrezători că viețile sunt două...

Ne prăvălim în pat, spre dimineață,
Neștiind că noaptea-i numai o himeră
Ce poate dăinui-n sfîrșit de viață...
Avut ce-l pierdem, ca pe-o efemeră.

La slujbe ne-nchinăm umili la sfinți,
Făcând un pact, nescris, cu a lor moarte...
Ne pierdem timpul, precum scoși din minți
Și nu petrecem, ne-mbuibăm de carte.

Producem bunuri -îndobitociți,
Sculați cu noaptea-n cap, să ne uzăm-
Nici nu gândim, la ce-am fost prorociți;
Să putrezim golași, când destrupăm!

Ne procreem, fără sfârșit, în copii
Ce-avem ca o oglindă-n timp ce trece;
Familii facem, clan cum interlopii,
Crezând că stăpânim timp... ce petrece?!

Oare de ce nu calculăm și moarte;
S-o programăm ca pe-un buget de-a fi?
... Tot evitând gândul, ce ne desparte,
Cu crez că nu va fi... ultima zi?!?...

poezie de (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

An Nou...

Trăiesc, din timp în timp, de Anul Nou
Înșelător - mă-nvechesc când se-noiește-
Iluzia, ce-ndeamnă să-l petrec împărătește,
Uitând că timpul nu se-ntoarce, cum ecou.

Împart colindătorilor covrigi cu nuci
-Văzându-mă pe mine zgribulit-
Acum, cu aer important, de împlinit...
Mă-mbrac tot mai în Moș, ca să-mpart rugi.

Mă-nfrupt din sacrificiul de Ignat,
Ca și cum viața-i luată un zălog
De bine, de avut... Nu proolog
De un blestem, de-a fi la rând sacrificat.

Căci sacrificiul de-an e prematur,
-Nici timp nu are, e sub patru sute-
Prea june să-și încheie-n zile, tur;
L-aș vrea o mie, Domnul m-ajute!

E-n fond o bucurie, de păcat
De trecere din vechiul, la cel nou...
Himeră inventată în cadou,
Ca uităm... de termenul de expirat.

Rămânem veșnic infantili, deși maturi,
Rugându-ne sfârșit mai iute, spre an nou,
Ne programând serbări de murături...
Din fruct ce-am fost, ne rupem... prost erou.

Rămâne doar puterea flagelării
-Să ne-o schimbăm cu zâmbetul pe buze-
Crezând în aspirații-n spate, cu ventuze...
Mâncând din porc, cu gândul re-în-carnării.

poezie de (26 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Paște

Ce componentă universală suntem
Să ne compunem singuri din trasee
Ce pavoazăm, ce le-am deschis cu cheie
Ș-apoi pășim spășiți, pe ce-am creat, cu ce ne mintem.

Ne-avem în luptă surdă cu hazard
Ce vrem să-l stăpânim făr-al cunoaște;
Si-așa ne-am dat la suflet, Crăciun, Paște...
Să nu fim bila dintr-un joc de biliard.

Suntem supremi în vise ce traducem
Într-un real, ce-l fabricăm cu forțe proprii;
Noi suntem singurii, se pare, interlopii
preschimbăm sfârșit, eternul să-l inducem.

Miraju-i maxim, ne-ntrupăm doar "fizici"
Uitând, morala, sufletul, de-a naște...
Ne căutând, două milenii-n urmă, într-un Paște
Ce-l venerăm umili, nefiind încă amnezici.

Mă-ntreb ades de ce-avem referință
Trecutul, recitind Sofocle, Aristotel...
Ce evoluții suntem, de ne-am schimbat țel?
Demni suntem oare d-un Christos și d-o credință?

Eu uit de mine-n fiecare primăvară...
Chiar de-ntrebări îmi pun, mă las purtat
Pe un parfum de flori și de tămâie, înălțat
D-un har, creat de mult, de mult, odinioară.

Regret amar -ncet timp nu-i la fel
La înviere; hoarde ades de circumstanță
Se duc într-o cutumă, vide de substanță...
Nu cum bunica... m-așeza-n genunchi de mititel.

Tot sper trecut, credință, oameni... Vor renaște
fie iarăși ca un ciclu nesfârșit, iar o Mesie
reîntregească suflete hidoase într-o Tiopie?...
fie lumea o smerenie într-o zi de Paște???!!!

poezie de (22 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Nestrămutat localic

N-am timp să mă odihnesc, nici fizic, nici spiritul nu-l am o lene,
Că tot mă mut cu mine, bun, cu bunuri tot schimbând dughene,
Ce alții țin pretins avut uzând un spațiu, tot acela,
Cu gândul că nici ploi nu-l storc, după topit, de întind umbrela
Și nu văd cer de mișcă nori, crezând un singur orizont;
Un cerc în jur, ca la butoi, ce-o zi și tâmple strânge-n tont
De atât inert cu iz meschin, lumea-i toată o împrejmuire...
Până la zid, aceeași poartă, neștiind de-alte iubiri... De știre.

poezie de (11 iulie 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trecuți viitori

Trăim într-un etern monden,
La fel ca-n timp de vodevil
-Model de viață exogen-
Pretinși moderni, de stil labil...

Copii suntem de-antichitate
-Cu crez că-i suntem endogeni-
Citând din antice citate;
Microbi... pretinși drept antigeni.

Nici piramide nu mai facem
-Destinul ne e Nostradamus-
Petrecem timp, ca să ne placem,
Filozofând pe Albert Camus.

Suntem neîncetat surprinși
-Descoperind ce se știa,
Genii pierdute în pretinși-
Aflând Soarele e-o stea.

Sperând știm mumificarea,
Putem să ne lăsăm un semn
De viitor, după plecarea...
De proști... cu aerul de demn!

poezie de (13 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Procuror.ro

Mă adresez cu cinste la onor,
Al dumnevoastră, eu-l subsemnat,
Ca-n înalta funcție, de prim și procuror,
constatați cât sunt de vătămat.

Mi s-a furat tot ce-am avut mai bun,
Prin muncă agonisite, bunuri toate,
Fără știu că-i doar armă, un tun;
O șmecherie... trasă cu temeritate.

Știu și tunar, ce s-a destăinuit
-Beat de licorile ce-odată aveam-
Și din vecini, prieteni, ce-au zărit, privit
Și lumea nepăsândă de la geam!

Am fugit spre dreptate, s-o câștig
Și polițistul mi-a promis s-o am;
"Părtaș sensibil, el, ce din covrig
Trăiește amărât... E bine reclam!".

Mi-am deschis sufletul pe-o coală,
În probe; înscrisuri, martori oculari,
Auditivi... și cu certificat de boală
Am ajuns! Făptașu' a angajat și ciomăgari!

A trecut timp și-n fine-am fost chemat,
fiu interogat, în completat, la sânge;
"Ce fac cu viața, bani... de unde-am luat?
Că-i calomnie! Hoțul se va plânge!":

Și-așa, raport a rezultat -nu-n cifre-
De-a neîncepe urmăriri penale;
"Că nu-i nici subiect, nici obiect, nici grife
Bunuri... ce nu sunt, nici n-au fost; doar vorbe goale!"?!?

Mi-ați spus "sunteți foarte ocupat
Și să nu deranjez cu cereri... Se rezolvă,
C-o să mă cheme el, de cazu-i rezolvat...
Că-s altele mai grave... Și ce mică-i soldă!"?

Și aștept cu lunile - anii au trecut-
S-aveți și timp de mine, un plângăreț;
poate martori mor și-oricum avut
S-a dus de mult. "Nu m-am născut isteț!"?

"E-un fleac, nu-i vreun viol, omor!...
Suta de mii de euro, azi?!?... De-unde sunt?
Iar de găsit?... O fi, făptuitor,
Dar e și darnic!"?!? Semnat; "procuror ro..."; între cu... punct!

poezie de (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În trecere...

Trec anii peste dragii din morminte
-S-aștern în pudrerii din stele fine-
Chemați din întâmplare-n minți, fără cuvinte,
Sau invocați de gazde-n gânduri celestine.

Îi deformăm în minte-n măști uitate
Și ne-nchinăm arar în zile faste.
Aducem gând d-ofrandă cu celeritate
Sperându-ne retur divin din zile caste.

Ne ia un dor nebun de rămași singuri,
Ne zboară inima cu nod în gât de lacrimi...
Ne-am vrea eroi celești, câștigăm castinguri;
Să-i strângem, suflet fără trup, fără de patimi.

Suntem înmărmuriți de-a lor tăcere
Căci tot credeam în farsa de pieire;
Dar și atei de-am fi, credem în reînviere...
Ni se destramă ultima speranță către nemurire!

Și timp ne trece, peste timp, cu săbii
Ce crestături ne lasă-n pielea amintirii...
Ne zboară gând la stolul plin de vrăbii
Din râsul de copil... la crucile nefirii.

De vii, suntem tot mai ades un suvenir;
E multă lumea prăvălindu-se pe noi
Plângând... Ne scurgem picuri către cimitir;
Torentul existenței către lumea de apoi...

poezie de (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Colaje

E trist când spațiul te desparte,
Dar și mai trist când timp separă
Și nu se întoarce, cum o vară
Și nici cum pagina de-o carte...

Și aproape-i, doar puțin... departe!

De unde ai cuvânt pui
Suav, de dragoste spui,
Așa cum nu-i al nimănui
Și s-atârni inima de-un cui...

În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Și nu pot tren s-opresc... S-o ducă.

Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
te-am pe brațe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
-ți simt miresme amețitoare...

Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulți...
Devin și eu cuvânt, din ce ești tu... pronunți,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!

poezie de (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timp imperfect

Firele de timp mi se scurg printre degetele aspre
E-un timp vid, noncolor, e timpul meu nebun
Si pleaca, si nu vine
Dar oare, timpul meu si-al tau se vor intalni?
E timpul nostru
Asculta-l cum trece
Dar oare, de ce-l calculam?
Hai sa-l pierdem amandoi
Sa evadam si sa plutim in neant
Timpul zambeste si-asterne linistea peste tot
Timpul, of, ce oroare, n-are resetare
Timpul meu nu e timpul tau..

poezie de
Adăugat de Raluca Alexandra PasăreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Urmași străbuni

Mi-e frică pentru viitorul care-a fost,
Când mă afund în cunoștințele incerte;
De timpul dus, ce va urma de-un permafrost,
Sau de vom arde în vreun sor, încet, în trepte.

Sunt îngrozit de ignoranța de prin școli
Neîmpărtășind din știința din străbuni,
Uitând de genii; "dive" făcând idoli
Și demiurgi veroși, "regi" noi, dintre nebuni.

Regret, indiscutabil, timp pierdut
-nvăț percepte-n loc de experiențe
Ce-aș fi avut câștig... Eram mai priceput,
Precum bunica -din legende- prin pasențe.

Sunt încă un tomnatic de copil
Și-am frica de pieire, într-un zadar;
De-a nu trăi realu-n timp util
'ntr-o lume fără mall... doar c-un bazar.

Deplâng, fără de lacrimi, ce va fi,
Că-ncep calculez ani de trăit;
Cu gând la buni, ce debitau "prostii"
De gânduri, nesfârșite, de-un sfârșit.

Suntem o umanitate, în cercetare
De trecut -un viitor plin mistere-
Ce ne-ar fi panaceu de dezlegare
La ce nu știm. Ne prosternăm a cere.

Ne redescoperim, naivi, urmași
De culmi, ce-n timp, demult, am fost deja;
Ca-ntr-un mister, nesățios atrași
De cum era... Și vis ne e la fel, de-a exista!...

poezie de (22 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A revela ție

Ce revelație trăiesc în plin lugubru
Deodată păcălit de propriul ego
Încrezător imaginii non stop, placebo
De zi cu zi, visând mizeria-n picaj salubru?

Sunt de-un ceva timp însumi eu cu mine
Atât de strâns că nu remarc schimbare
De suflet nevăzut, simțit, de fizic un atare,
Crezând că zboru-i infinit și tot ce-i roșu sunt rubine!

Nu, timp nu trece de nu-i ceas sau nu e limbă
miște sau -ți strige, sau șoptească
Pe-ascuns, -ți dezgolească falsa mască
Ce-o porți, o măsluind că nu se schimbă!?

Așa-i o zi când brusc nu ști ce ești
Și răul ți se-nfige-n minte-n cărnuri
Definitiv ș-imunul piere, visu-i fum pe hornuri
Mânjind din negru-n gri spre alb!... Întinerești?

Cum, oare toți au fost la fel deodat' pârâți
De-o fără vină în trecere de timp, neștiind
Și nu dintr-un 'năuntru?... Nu-i "îmbătrânind";
E "în jurul" doar ce-ți fluieră pe margine... Niște amărâți!

poezie de (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Răscruce

... mă bate gândul să scriu proză
și să-mi destăinui viață;
un parfum de nuanțe-n amintiri
fără vreun atribut de roză,
un mic platou unde-s încolăcit o ață,
ce mă mișcă, unde-s o paiață
printre figurine, alte pripășiri...
acum cât mai e timp, pân' la apoteoză,
cât încă pot să-mi deapăn dintre retrăiri!

... curios lucru, îmi tot fac bagajul
de la un timp; nu știu de ce,
din ce tipar, ce litere de plumb
se tot înghesuie-n cuvinte, așalandajul
m-apasă, tot se trece, trece?...
... cum c-ar fi timp, ce-l calculez la rece,
dându-mi stupide limite de un sucumb
stupid, aleatoriu de morbid; linșajul,
ce nu știi când și cine pregătește bumb?!...

... dar hotărârea am luat-o clar
din lungul șir de experiențe,
devin sumbru când îmi caut rimă,
nu sunt ca-n viață un prozaic cocalar,
așa cum sunt în fond, am fost mereu mănunchiul de valențe...
așa cum toți avem mai multe existențe...
deci sunt la fel, nevinovatul care-și poartă vină;
tot eu postaș, expeditor, destinatar,
și vreau fiu capabil, las vers, văd de... albul mă exprimă?!?...

poezie de (22 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Răstălmăcire

Avem proprietatea a ceea ce suntem...
Și nimeni nu poate decide s-o pierzi;
E cum pomii știu, după ierni, că sunt verzi
Și dragostea, cum că, doar noi o inducem.

Existăm prin credința de propria grijă,
Luptăm peste-poate doar existăm.
Ne-avem un integru, corp-suflet purtăm...
Pe cer suntem noi doar, suprema deviză!

Decizia, veșnic, pe treptele ființei
Noi singuri putem s-o schimbăm cum să fie.
Ne-i dat portativul, suntem melodie
Din notele-nalte-n solfegii ale știiinței...

E sigur ceva ce nu merge-n substanță,
Căci singurii noi ne dispunem menirea;
Decizia-n timp când să luăm o vacanță
E a noastră; pierim, înviem omenirea?!?

Misterul e deci că de moarte dispunem,
Ce numai cu noi stabilește sfârșitul...
E fals ce se-ntâmplă -impune Zenitul-
Un straniu ascuns, fără drept să ne-opunem!...

De naștem noi singuri prin propriile forțe,
Și clarul de zile și nopți îl avem,
Așa și pe moarte s-o-nvingem putem...
Ne-aprindem, ne ardem... Eternele torțe!!!

Ne pierdem milenii-n prostii fără sens,
Când spațiul nesaț ne așteaptă coloni;
Chiriașii să-i fim, infimi cum atomi...
Să-l facem aproapele nostru, mai dens.

Sortirea ne e clară dar n-am înțeles
Că nașterea, moartea, noi singuri decidem;
Am fi imortali, dar ființa ne-o vindem!
Universul ne vrea, unicați în progres!

Început, ca și cale, sfârșit, ne sunt proprii,
Nu ele pe noi ne-au de drept, noi le-avem...
Cum unici ce suntem, doar noi le-agreem;
Numai noi le-nviem sau le dăm pierderi gropii...

... E totu-o psihoză indusă... cu popii...

poezie de (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Răvășiri

Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...

Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni și dușmani,
Mă pierd de neam.

Mă pierd de mamă și de tată,
Mă pierd printre copii născuți,
Mă pierd între neprevăzuți...
Mă pierd fără să știu, deodată.

Mă pierd de foști colegi,
Mă pierd de școli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.

Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de șansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neștiute.

Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinerețe...
Mă pierd de viață, mă-nvețe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...

Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.

Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.

Câștigu-l-am printr-o pasență
Printre atâți nevruți de-a naște;
Sunt norocosul viu, de Paște...
Sunt un câștig... prin excelență!

poezie de (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Irepetabilul etern

Imensul, în absolut, duce lipsă-n măsură,
Că nici timp și nici spațiu nu îi sunt etalon.
Suntem duși în neant, unicate-n în natură.
Clipe odată trăim; ce sunt parte din om.

Tot ce-i viu, în trăire, e la fel doar odată.
Nu sunt copii de fapte, nici de stat... inerții.
Fiecare moment, e secundă plecată
Și noi naștem doar noi; pe ai noștrii copii.

Aventura din timp, este film unicat...
Niciun cadru, paiațe, nu-s aceleași mereu.
Ce-i trecut, pe vecie în uitare-i plecat;
Precum cal, ce nu poate a se întoarce-n fuleu.

Repetarea-i himeră; un eres în credință...
Fostul nu se reia. Tot ce treci, este nou.
Nu contează de-i un bun, de-i un rău, sau de-i ființă.
Orice lucru, la rându-i, în scenariu-i erou.

Amănunt ori detaliu, nu-s la fel niciodată...
Doar se trec fiecare, la rând expirați.
Și nici zile, ce credem etern; îs tot o... dată.
Implacabil ne trecem; ieri copii, mâine tați.

Tot misterul de viață, nu ne batem să-l știm.
Luăm în lene știutul, cum doar noi îl cunoaștem.
Încrezători în oglinzi, zi de zi ne privim
Bucuroși revederii... Am și uitat, cum ne naștem!?

Ce naivi în păcat!... De cât suntem în viață
Nu dăm merit la clipe; nano timp, neștiut.
Tot ne credem, aceeași, neschimbata paiață
Bănuind repararea; în viitor... de trecut.

Dar nimic nu-i la fel, ce-a fost timp și făcut.
Nici Pământ nu e-n roată, identic... mașină.
Galaxiile, Soare, mai departe se duc.
Molecule în mixer, infinit se combină.

Prețuim oare fulger, ce se îndreaptă niciunde?
Existențe finite, ignorând sfârșesc
Amintiri de prezent, ce devin în secunde,
Un trecut cu sens unic... viitor strămoșesc?

Suntem plânși, colț în gură, c-un zâmbet; priviții
Din străfundul de negru, sau lumina-n început.
Chiar de pururi am fost desemnați, noi "iubiții";
Creatorul renunță, n-are timp de pierdut.

Și de nu ne schimbăm- componenți cognitivi-
dăm totul odată, cert știind nereluarea;
Vom sfârși incompleți- muritori inventivi
De fărâme din timp- ce-și așteaptă plecarea!

poezie de (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cruciații... sau... Carnasier

De ce se scrie istoria cu sânge?
De ce Pământul nu ne mai ajunge?
Cutuma de conflict ne e războiul!
Felina-om își marchează teritoriul!

Nici câinii, nu se-omoară între ei...
Copii, își cresc familiile de lei!
Șacalul nu-și atacă partenerul;
Oțelu-și știe sursa... e fierul!

Chiar șarpe, de se schimbă-ades în piele,
De seamăn e așteptat, la reînviere;
Și un pe alt, nicicum nu se sugrumă;
Căci, are fiecare... o fărâmă.

Suntem pirane, orci... ce imităm.
Feroci de sânge, frate ne înfruntăm!
La fel, cum crocodilul, sau rechin;
Ne sfâșiem cu zel, producem chin.

Ne împărțim, pe nații, avuții...
Ne omorâm, soldați, femei, copii...
Nici nu alegem, cine-i vinovat;
Trăim... de la Geneză în păcat.

Și de dispunem, de-osul de canin,
Avem pretenții, de schimbare, de destin;
Rânjind, când ni se spune, adevărul...
Plângând, pe mincinos, sau trădătorul!

Facem uzine, arme să avem,
Când am putea, eroi reînviem...
Trăim, din banii de laboratoare
Și lăsăm cancer, SIDA... omoare.

Tot, ce creăm, în timp și cu efort,
Totul, distrugem... prieten, îl vrem mort.
Ne cheltuim, avut de fericire,
cumpărăm, sfârșit... de omenire.

Din știință, facem pururi, doar dezastru.
Planeta, din Pământ, o facem astru.
Utilizăm, puterea de atom
Nu creăm, ci distrugem... om.

E paradox, spun că ne vrem bine,
Când militari dotăm, fără rușine;
Cu arme, digitale și rachete;
Ducând la "Star Trek"... viitorul de planete.

Aștept, cu stoicism, zbor de cometă;
Pământ, fie stația "Planetă"!
Voiajul de lumină, mă poarte
Pe alt tărâm,... ce nu cunoaște, moarte!

Eu, partener și purtătorul "Om"
Întreb, de-i rațiunea ce conduce
Prin pulsuri, penetrate prin axon,
Sau simț, ce bate, începând din ou... la cruce.

poezie de (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugen Ilișiu

Tristețe la Caracal

E trist când fiicele ori fiii,
Își pierd sărmanii lor părinți,
Dar sunt de-a dreptul scoși din minți,
Părinții care-și pierd copiii...

Striviți sub tainice mistere,
Se duc părinții spre alt rost,
De parcă nici nu ar fi fost,
Și-i lasă pe copii-n durere...

Dar timpul lecuie durerea,
Iar truda zilei trece-ncet,
Coșmarul morții în regret,
Și soarta își impune vrerea...

Dar vrerea-i uneori nedreaptă,
Și îi răpește pe copii,
Lăsându-i pe părinți pustii,
Căzuți pe-a disperării treaptă...

Nici timp, nici trudă, nu au vlagă,
S-aline prea cumplitul chin,
Li-i viața cupă cu venin,
Și fără rost e lumea-ntreagă...

E trist când fiicele ori fiii,
Își pierd sărmanii lor părinți,
Dar sunt de-a dreptul scoși din minți
Părinții care-și pierd copiii!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Octavian Paler

Avem timp

Avem timp pentru toate. dormim,
alergăm în dreapta și în stânga,
regretăm ce-am greșit și să greșim din nou,
să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,
avem timp să citim și să scriem,
corectăm ce-am scris, regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
și să răscolim prin cenușa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiții și boli,
învinovățim destinul și amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puțină tandrețe.
Când să facem și asta murim.

poezie celebră de din Scrisori imaginare
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 18 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Michelle Rosenberg
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Vremea intrebarilor" de Octavian Paler este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Nestatornic

Cum oare copilu-i din mine și nu-i cum sunt eu, partenera...
Și gând ce-am precis doar al meu, nu-l respect, masca-mi pun, viziera,
Și cum de sunt eu de atâția de ani și-uit de mine, mă întreb în oglindă,
Iar visul ce îl am l-am avut de copil, l-am trădat, trădător... se perindă?

Cum inima îmi spune -ce-i drept că o am- și mintea, de-a mea, poate minte,
Iar dragostea pură rămasă la fel către acceași –se întreabă și ea- ne dezminte
Și nașterea vrută, adulată de toți, de ce-o tot girăm să ne poarte
Amarul de ani și ne zbatem fim... Pentru ce subiect... Obiect, pentru moarte?

poezie de (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fața nevăzută a lumii

Când lumea s-ar scula din rău
Sau din a ei indiferență,
Poate va fi din nou călău
De-omor, hoție, impertinență.

Când lumea s-ar trezi spășită
De nedreptățile făcute,
Vor fi din nou iubit, iubită
Fără paradă, pe tăcute.

Când lumea nu va mai fi-n hoarde
Crezând un unic adevăr,
Va fi doar cânt de tril, de coarde,
Trăi-vom fiori de flori de măr.

Când lumea se va culca-n pace
Fără de frică pentru mâine,
Va fi tărâm la toți joace
Și asasini vor face pâine.

Când lumea singură va ști
Că-i numai una-n Univers,
Va face mult mai mulți copii
Să-i spună amor ce-l moștenesc.

Când lumea, de-ar mai exista,
S-ar vedea tasul din balanță
Și inegală, c-ar cădea...
Și-ar da la toată importanță.

Când lume-o venera ce-apune
Și orice naște pururi nou,
Se va renaște o nouă lume
Cu individul om, erou!

Când lumea iar va fi o lume
Pierdută din părinți-părinți,
Trecerea spațiu' o să cunune
Și vom fi iar trimișii sfinți!...

poezie de (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timp

Am un dușman de moarte, timpul,
Ce-i singurul inexorabil, fără stop...
Nu-i pot decide ritmul -lin sau de galop-
Chiar de divinității, în cerșit, îl stipul.

Îl am cu mărturii nenumărate
Pentru distrugerile-mi de proprietate
Vizibile; constrâns din libertate
De-a avea dorințe noi, neexplorate.

Îl pierd în fiecare zi, din ce-am avut;
Mă uit în juru-mi, oamenii se schimbă,
Nu sunt la fel, vorbind aceeași limbă...
Urăsc profund apelativul... A trecut!

Ce schimburi chimice în creier îmi produce
Dându-mi impresia că sunt mereu la fel
- În propria-mi introspectivă d-eternel -
Cu judecata-i crudă și final de cruce.

De ce nu se curbează timp, ci numai spațiu,
Să-l fac un rond, mă întorc copil,
fiu într-un perpetuu viu exil...
Veșnic fiu contemporanul lui Horațiu!?...

poezie de (13 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook