Sala armelor
m-am așezat jos lângă patul tău ce dintr-o dată îmi părea uriaș,
mâna ta dreaptă atârna însângerată iar stropii de viață desenau cercuri,
multe cercuri.
am stat cu spatele la tine până când ai închis ochii pentru veșnicie,
nu am dorit să îți văd convulsiile schizoide de dinaintea ultimului zbor.
ca o băutură amară, moartea m-a chemat lângă trupul tău din care durerea absenta motivat,
te-am stropit cu picături de apa neîncepută și ți-am povestit ceva ce între timp am uitat.
două nopți am stat îmbrățișați între moarte și moarte.
Thanatos a fost răbdător și a stat departe de întrebările noastre copilărești.
apoi, într-o zi ai început să miroși a pământ amestecat cu uitare.
dintr-o lume întunecată, mi-ai cerut să te strig în toate zilele ce vor urma,
cu numele unei femei necunoscute.
când dimineața a venit să îți ardă scrisorile de dragoste,
paharul era gol,
lumânarea stinsă...
poezie de Eduard Dorneanu (16 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre timp
- poezii despre moarte
- poezii despre întuneric
- poezii despre început
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre sânge
- poezii despre scrisori
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Citate similare
Durerea atingerii
sunt nopți în care îl ignori pe Dumnezeu
frigul îți taie răsuflarea
pari o statuie care imită o rugă
fără să știi
rupi din cuvinte
ca dintr-o
halcă de carne crudă
nu te interesează nimic
în patul tău cineva
a făcut dragoste
îți tremură mâinile
dar taci
privești dintr-o bătaie de inimă
durerea ți se prelinge în suflet
ca un răstignit aștepți dimineața
prin care încerci să evadezi
Dumnezeu a ațipit
dincolo de lumea ta
e liniște
ești singur și gol
între viață și moarte
se derulează o altă poveste
în care
durerea atingerii poate fi
ură
iubire
sau trădare...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre tăcere
- poezii despre trădare
- poezii despre suflet
- poezii despre sculptură
- poezii despre religie
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
Durerea atingerii
Sunt nopți în care îl ignori pe Dumnezeu
frigul îți taie răsuflarea
pari o statuie care imită o rugă
fără să știi
rupi din cuvinte
ca dintr-o
halcă de carne crudă
nu te interesează nimic
în patul tău cineva
a făcut dragoste
îți tremură mâinile
dar taci
privești dintr-o bătaie de inimă
durerea ți se prelinge în suflet
ca un răstignit aștepți dimineața
prin care încerci să evadezi
Dumnezeu a ațipit
dincolo de lumea ta
e liniște
ești singur și gol
între viață și moarte
se derulează o altă poveste
în care
durerea atingerii poate fi
ură
iubire
sau trădare...
(Autor: Teodor Dume)
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sinucidere
nu am reușit să ajung la timp pentru a opri gestul tău disperat,
ai hotărât că e mai bine să zbori fără mine,
dincolo de iubire, dincolo de regret.
ți-ai adunat toate nimicurile într-o singură metaforă călăuzită de o spaimă ce îți ardea așteptarea.
am alergat disperat sperând să ajung lângă ține înainte de a pleca lumina,
mi-am simțit picioarele de plumb iar pașii răsunau ca limba unui clopot ce anunța moartea cu indiferență.
părinții tăi mi-au cerut să îți ard trupul în cuptorul unui august nemilos,
mi-au reproșat că din cauza mea ai plecat să cauți binecuvântarea într-un loc păgân,
departe de casa părintească.
i-am ascultat răbdător cu capul plecat în praful amintirilor,
apoi am primit lovitură după lovitură din partea tuturor necunoscuților ce te doreau înapoi.
după ce patru anotimpuri au dansat pe mormântul tău acoperit de lacrimi mincinoase
m-am furișat să îți sărut umbra însângerată de atâta așteptare.
te-am găsit la fel de frumoasă, îngropată de vie într-un pământ străin
părul îți crescuse atât de mult încât devenise văl de mângâiere pentru îngerii căzuți.
pe fața ta crescuse iederă și floarea neuitării
iar eu am râs de durere, iubito,
am râs.
poezie de Eduard Dorneanu (14 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre îngeri, poezii despre sărut, poezii despre spaimă sau poezii despre râs
Printre stele căzătoare
te-ai așezat timidă în brațele arcașului obosit,
lumea s-a schimbat dintr-o dată în ceva amar, foarte amar.
ochii tăi au cerșit încă de la început o moarte lentă și dureroasă,
mângâierea pumnalului a fost o binecuvântare, aproape o revelație.
și pentru că nimeni nu ar fi înțeles de ce iubirea îmbrăca astfel de bucurii
totul s-a petrecut într-o tăcere de început de lume.
corbul stingher al stăpânului gothic a fost singurul martor,
un martor tăcut și stingher.
după ce ultima țigară a fost stinsă
sărutul a risipit neîncrederea.
poezie de Eduard Dorneanu (2 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre stele căzătoare, poezii despre schimbare, poezii despre ochi sau poezii despre neîncredere
Moartea, un fluture alb
vine din umbră și mușcă
din marginea urmelor
așa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieșise din drepturi
tata mă ținea strâns de mână
ca și când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de liniște
dimineața
mult prea devreme
prin care oamenii trec
urcă și coboară
dintr-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie
de fapt fiecare
are propria liniște
a lui tata arăta ca un cadavru
nu că aș fi vrut să vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...
acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniștea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...
pielea îi mirosea a fum
stăteam unul lângă altul
și ne priveam zâmbetul
arcuit între buze
dăruit doar seara la culcare
părea trist și nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă șerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
așează-ți capul pe pernă și
privește fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei să văd
dacă mai plouă că tare
e-nfundat înspre apus...
și-am adormit
dimineața aerul călduț
îmi înfășura trupul
ascuns între palme
simțeam o stare
de sufocare și teamă
am deschis geamul și
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămașă
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea
poate neputința din mine
nu m-a lăsat să
mă uit prea mult
m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii și l-am strigat...
undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...
îmi părea cel mai trist lucru
aș fi vrut să strig
dar pentru că acolo
erau prea multe umbre și
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină
abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...
de dincolo pătrundea mult frig...
poezie de Teodor Dume din Carte: moartea, un fluture alb. Editura: Pim Iași
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre fluturi, poezii despre zâmbet, poezii despre vorbire, poezii despre tristețe sau poezii despre transporturi
Scrisoare către tine de nicăieri
De n-ai fi fost tu,
ar fi trebuit să uit să mă mai nasc.
Aș fi fost pierdut
și aș fi trăit departe de tine,
singur al nimănui
De n-ai fi fost tu,
vânt mă făceam
să te caut
de n-ai fi fost te-aș fi inventat
ca pe o mașină cu aburi
mi s-a spus
că nainte să mă nasc
Dumnezeu mi-a sădit
iubirea pentru tine în suflet,
m-a scăldat în lumină
și m-a trimis la tine,
dar m-am rătăcit
m-am tot rătăcit
până m-am pierdut
la mama în pântec
apoi
dintr-o întâmplare ne-am cunoscut
era o seară de iarnă flămândă,
în noiembrie
douăzecișiunu în două mii șapteșpe,
când totul era searbăd pustiu
și m-am îndrăgostit de tine,
fără să vreau, fără să știu.
Neștiute, sufletele noastre cumva s-au atins...
în ochi ne-au încolțit muguri,
în carne au înflorit cuci,
aerul mirosea sălbatic și divin
a iarbă, a vin
și am înțeles simplu că vom fi
suflete pereche.
mereu te-am căutat
și nu te-am găsit...
tu ai stat printre oameni
sau dormind chircită la subsuoara
unui înger de vin
eu printre morile de vise
din câmpia mea,
printre prunii pitici.
De nu vom putea fi împreună
am să te învelesc cu soarta
să nu-ți fie frig,
am să te veghez cu viața
să nu-ți fie frică în vis
de nimic.
Cred că ar trebui
să te ascund în suflet
să nu te găsești,
până când lumina ochilor tăi
va înnopta definitiv,
brațele și buzele
pecete îmi vor fi
pe umărul pe sânul tău stâng,
vei sta cu tâmpla lipită
de sufletul meu,
și-mi vei atârna de ochi ca o lacrimă,
te vei prelinge ușor pe obraz,
când cald, când sărat
sufletul meu pereche.
Stropii de ploaie mă mângâie
așa cum o făcea glasul tău.
Adorm... visez, mă înalț.
Când ai vrut să mă săruți pe furiș,
așa, ca pentru ultima oară,
gândul tău a țipat ca o pasăre spin
și m-am trezit...
Ni s-a dat un dar divin,
îți spun,
e tot ce ne-am dorit amândoi să fim,
iubește-ne iubito și iartă,
sărută-ne și nu ne părăsi...
niciodată.
Te voi iubi, să știi,
mereu te voi iubi...
și când vei fi nor,
ploaia din ochii tăi voi fi,
Soare după ploaie de vei fi
eu raza ta voi străluci,
în întuneric.
De vei vrea să pleci,
mă voi sparge în mii de bucăți
mă voi risipi și mă voi lipi
de umbra trupului tău
iubirea mea amară
îngerii ne toarnă în pahare
polen de lună,
iubiți, iubiți se pare...
de o ghilotină.
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre trup și suflet sau poezii despre ploaie
Scrisoare către tine de nicăieri
De n-ai fi fost tu,
ar fi trebuit să uit să mă mai nasc.
Aș fi fost pierdut
și aș fi trăit departe de tine,
singur al nimănui
De n-ai fi fost tu,
vânt m-aș fi făcut
să te caut
de n-ai fi fost te-aș fi inventat
ca pe o mașină cu aburi
înainte să mă nasc
Dumnezeu mi-a sădit
mai întâi
iubirea pentru tine în suflet,
m-a scăldat în lumină
și m-a trimis la tine,
dar m-am rătăcit
m-am tot rătăcit
până m-am pierdut
la mama în pântec
apoi
dintr-o întâmplare ne-am cunoscut
și m-am îndrăgostit de tine,
fără să vreau, fără să știu.
Neștiute, sufletele noastre cumva s-au atins...
în ochi ne-au încolțit muguri,
în carne au înflorit cuci,
aerul mirosea sălbatic și divin
a iarbă, a vâltoare și a vin
și am înțeles simplu că vom fi
suflete pereche.
mereu te-am căutat
și nu te-am găsit...
tu ai stat printre oameni
sau dormind chircită
la subsuoara
unui înger de vin
eu printre morile de vise
din câmpia mea,
printre prunii pitici.
De nu vom putea fi împreună
am să te învelesc cu soarta
să nu-ți fie frig,
am să te veghez cu viața
să nu-ți fie frică în vis
de nimic.
Cred că ar trebui
să te ascund
ca să nu te găsești,
până când lumina ochilor tăi
va înnopta definitiv,
brațele și buzele
pecete îmi vor fi
pe umărul
sau pe sânul tău stâng,
vei sta cu tâmpla lipită
de sufletul meu,
și-mi vei atârna de ochi ca o lacrimă,
te vei prelinge ușor pe obraz,
când cald, când sărat
când departe de mine
sau pe înserat.
Stropii de ploaie mă mângâie
așa cum o făcea glasul tău.
Adorm... visez, mă înalț.
Când ai vrut să mă săruți pe furiș,
așa, ca pentru ultima oară,
gândul tău a țipat ca o pasăre spin
și m-am trezit...
Ni s-a dat un dar divin,
îți spun,
e tot ce ne-am dorit amândoi să fim,
iubește-ne iubito și iartă,
sărută-ne și nu ne părăsi...
niciodată.
Te voi iubi, să știi,
mereu te voi iubi...
și când vei fi nor,
ploaia din ochii tăi voi fi,
Soare după ploaie de vei fi
eu raza ta voi străluci,
în întuneric.
De vei vrea să pleci,
mă voi sparge în mii
și mii de bucăți
mă voi risipi și mă voi lipi
de umbra trupului tău
iubirea mea amară
îngerii ne toarnă în pahare
polen de lună,
iubiți, iubiți se pare...
de o ghilotină.
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
G
G.
te-am visat
erai ascunsă într-un penar de lemn cu miros de pădure rănită
purtai rochie albă și perle la gât
lângă tine lăcrima Hristos cu mâna dreaptă ruptă
când am închis penarul am deschis ochii
tremuram și-ți rosteam numele
știam că nu-ți va mai fi bine
la 40 de zile nu ți-a mai fost nimic
viteză mortală
scaunul din dreapta
frâne
urlete
ciocnire
și atât
G.
ți-am plâns la căpătâi, iar pădurea își urla din răsputeri povara trupului tău crud
purtai rochie albă și perle la gât
lângă tine lăcrimau toți ai tăi, iar un clopot îți striga învierea
poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre viteză, poezii despre rochii, poezii despre plâns sau poezii despre perle
Pentru o clipă veșnică
Am povestit lângă tine când îți era frig
Am venit în brațele tale
Am râs, ne-am bucurat de zăpadă
Până ce înserarea ne-a șoptit cât de singuri suntem.
un orb a vindecat o lume, cu dragoste lui.
Orbul acela am fost eu,
Doar dragostea, când e oarbă poate ajunge până la cer
Restul rămâne iluzie.
Nu vreau să trăiesc în prezent,
Dar lumina ce ne iubește încet se va stinge
Nu cred în întuneric!
Întunericul nu e moartea omului
E ceva care puțin ne oprește din zbor,
Precum marea își ascultă valul
Viața revine ca o hârtie nescrisă
Ce odată scrisă va arde neîncetat
Dimineața să-ți fie luminată,
Cum eu te-am strâns în brațe
Și îți va fi cald toată ziua
Mâinile mele rămân întinse atâta timp cât scriu, cât visez.
Am mulțumirea că te-am făcut fericită,
Pentru o clipă veșnică și am fost fericit
Uitarea nu e un răspuns
Discreția sărutului meu te va lumina
Pe obrazul dimineților tale a mai crescut o floare, sărutul meu.
poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre dimineață sau poezii despre zăpadă
Măseaua
pe tine te-am găsit coaptă în durere,
erai în ebrietatea suferinței,
tristețea îți zguduia ochii
cu bisturiul zâmbetului ți-am extirpat lacrima,
cu lumina fericirii ți-am cauterizat întunericul
și era în ziuă vorba
deasupra imaculării nopții, insomnii, cuvântul bețiv aleargă
și iar va fi măseaua cu tragere de inimă
a se slăvi cu zeama Domnului
și cugetul mi se micșorează
când ți-am văzut prima dată zâmbetul
erai al enigmei altar,
te-am decojit atunci din puțina larva
fluturele cu miez de tăcere-și ia zborul
locuirea ta se face azi
dintr-o amintire țesută cu mâine,
nupțial, zgomotul de inel abătut pe crucifix
răcnește în gură de popă: Amin!
între absență și amândoi
redevenea eternitate
între cer și pământ e un raft,
raftul pe care ne-am așezat cărțile șederii pe lume
dintre toate adormirile
te visez frumoasă
iscălindu-mi secunda cu melci
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Hera
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor sau poezii despre suferință
Ultimul țipăt al pescărușului
atunci ne-am iubit pentru ultima oară
știu că făcusem bagajele
am privit încă o dată în cameră
să văd dacă nu cumva am uitat ceva
după care m-am băgat sub duș -
și țipătul pescărușului s-a auzit
pentru prima oară
tu erai mai tăcut decât de obicei
nu știu ce dracu ți se întâmplase
toată seara ai stat retras pe balcon
ascultând cum se repetă marea,
la un moment dat am venit lângă tine
și te-am întrebat de ce ești așa trist
ai bâiguit ceva despre niște amintiri -
la început n-am înțeles, vocea ta era acoperită
de zbuciumul valurilor
înainte să plecăm te-am dorit
aproape că-mi venea să te devorez ca o fiară sălbatică
atunci când simte sângele zvâcnind,
și nu știu cum naiba s-a făcut
că țipătul pescărușului s-a auzit pentru a doua oară
ca și cum ar fi venit de undeva
din lăuntrul tău
suna atât de real încât
mi-am pus capul la tine pe piept
ca să-l ascult încă o dată
dar nu s-a auzit decât ceva
aidoma unei mări agitate,
atunci când te-am văzut intrând în valuri
aproape că am știut,
aproape am știut
că țipătul pescărușului
se va auzi pentru a treia oară
și l-am văzut cum ieșea din tine
înălțându-se spre zenit,
și-apoi deodată s-a făcut liniște
de parcă inclusiv marea ar fi
amuțit,
cât să aud cu o precizie înspăimântătoare
ceea ce valurile au acoperit
în seara de dinainte de a fi făcut dragoste
pentru ultima oară,
și-am înțeles în sfârșit de ce îmi spuneai
că
te umpli de amintiri
poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre draci, poezii despre voce sau poezii despre sfârșit
Am avut în copilărie o grădină lângă cimitir și groparul îmi era prieten. Era un tip vesel, se bucura când deshuma morții și juca fotbal cu craniile... Sunt sigur că primii mei ani lângă cimitir au avut un efect în subconștientul meu. Această relație cu moartea m-a influențat fără îndoială... În tinerețe mă gândeam în fiecare clipă la moarte. Era o obsesie chiar atunci când mâncam. Întreaga mea viață a stat sub semnul morții.
Emil Cioran în Convorbiri cu Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte, citate despre viață, citate despre tinerețe, citate despre timp, citate despre subconștient, citate despre prietenie, citate despre jocuri, citate despre fotbal sau citate despre copilărie
Îți aduci aminte de niște grindină pe pervaz?
Îți aduci aminte de niște grindină pe pervaz?
Ne-a salvat de noaptea
în care ne-am contopit coșmarurile.
Dimineața am făcut dragoste fără să ne privim în ochi
pentru a nu descoperi groaza ce-a rămas în urmă.
"A fost o zi deosebită, mi-ai spus în ușă
am învățat să nu iubim."
Am tăcut și m-am uitat la tine în timp ce coborai scările
și trântirea ușii a fost ca o împușcătură în inimă.
Și-atunci mi-aș fi dorit să alerg după tine și să te îmbrățișez prelung,
am vrut să-ți spun că aș vrea să te țin în viață
când această teribilă moarte, care se repetă
precum cometele în august,
ca mareea zilnică pe țărmurile noastre,
va trece.
poezie de Menotti Lerro din Poeme alese, Genesi, Torino, (2013), traducere de Simona Sămulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre salvare sau poezii despre inimă
Dă-mi, Doamne, o durere!
Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Și-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.
Nu ți-am cerut prea multe
Când m-am rugat la tine
Prin locurile culte
Ascunse-adânc în mine.
Nu ți-am cerut palate,
Nu ți-am cerut o pâine,
Voiam doar sănătate,
S-apuc ziua de mâine,
Iar tu, din bunătate,
Mi-ai dat atâtea zile;
Le-am irosit pe toate,
Făcându-le sterile.
Te rog, mai dă-mi o șansă,
Oricât ar fi de mică,
Să pot intra în transă,
Și chiar în miez de frică,
Să văd iar universul,
Cum se desparte-n două,
Și să primesc chiar versul
Din ochii tăi când plouă.
Dă-mi, Doamne, rațiune
Dincolo de simțire,
Și lacrimi, poțiune
Cu gust de nemurire,
Să simt cum bate vântul,
Să simt cum curge apa,
Să simt plângând-pământul
Când se-adâncește groapa.
Să simt întreaga lume
Cum o ating cu mâna,
Și-n valul fără spume
Să-mi limpezesc româna.
Dă-mi, Doamne, frenezia
Și dorul cu suspine,
Când vine poezia,
Să mă gândesc la tine,
Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Și-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.
poezie de Ionuț Caragea din Eu la pătrat, ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre vânt, poezii despre versuri, poezii despre sănătate sau poezii despre pâine
Tu es sacerdos in aeternum
am fost acolo când sabia călăului Betrouve a tăiat capul fratelui Jean d'Harcourt.
stăteai la dreapta Delfinului,
l-am văzut mangaindu-ți neputința.
ochiul veșnic deschis veghea deasupra tuturor
moartea se împiedica de brațele noastre tăiate asemeni unui uriaș nod gordian,
doar coapsele tale stăteau ascunse în dorință,
doar ele.
ai cerut apoi trupul neînfricatului Colin Doublel,
voiai să îi vezi oasele albind în râul de mătase al cardinalului alb.
șarpele durerii ți-a înveninat inima,
culoarea devenise ultimul bastion al tinereții.
cu părul cruciatului Maubue de Mainemares ai împletit cunună însângerată,
erai atât de tânără încât scribii au uitat să îți scrie numele
iar acum trăiești în legendă ca un personaj total anonim.
doar noi doi mai suntem în viață din cei ce au fost atunci în Rouen.
ne căutăm disperați cu o iubire nepământeana
dincolo de fior...
poezie de Eduard Dorneanu (25 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre șerpi, poezii despre uitare, poezii despre râuri sau poezii despre păr
La Tine Doamne...
Ești tot ce am, la Tine Doamne
toate ideile adun, să înțeleg viață și moarte,
să nu ajung un mic nebun, care le știe el pe toate;
ești tot ce am, la Tine Doamne
lacrimi în glob colecționez, văzute doar de Tine, poate,
mă vor ruga să evadez... se dă o filă dintr-o carte,
iar eu înaintez...
ești tot ce am, la Tine Doamne
ridic și frământări și basme,
când mierea este o amară și focul rază boreală,
te regăsesc să mă înalți mai sus de brazii din Carpați;
și cald are să-mi fie... peste lacrimi uscate
așez o poezie și picturi abstracte;
ești tot ce am, la Tine Doamne
îmi văd Sfârșitul și Începutul,
când nu întrezăresc trecutul
mi-arăți o lume viitoare să-mi uit durerea cântătoare...
să mă unesc în Univers între lumini ascunse-n vers
la Tine Doamne poposesc;
ești tot ce am, ce am primit...
un plus și minus Infinit,
un Început și un Sfârșit...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre trecut, poezii despre pictură sau poezii despre nebunie
Ruptură definitivă
Tu plângi când te gândești la mine,
Te-am supărat eu cu ceva?
Ușor m-ai dat de lângă tine,
Și asta nu ți-o pot ierta.
Eram micuță când m-ai dat,
Așa credeai că este bine,
Anii au trecut, tu m-ai uitat,
Cum și eu te-am uitat pe tine.
Am plâns în taină tot mereu,
Când altă mamă m-a luat,
Te-am scos din suflet tare greu
Iar locul tău s-a ocupat.
Am așteptat un timp prea lung,
Până când doru-a obosit,
Nici lacrimile nu mai curg.
Tu pentru mine ai murit.
Să te strig mamă n-aș putea.
Nu meriți o așa onoare,
În suflet nu te pot ierta,
Păcatul tău a fost prea mare.
Nu simt nevoia să te văd
Și nici nu-mi este dor de tine,
Vagi amintiri încă revăd
Doar uneori, și cred că-i bine.
poezie de Viorica Pop
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre supărare, poezii despre onoare, poezii despre mamă, poezii despre iertare sau poezii despre dor
În mâini am infinitul - Sacrificiu de înger
Astăzi am surprins infinitul
Își prindea largul în hora gândurilor,
Mi-am scufundat ochii în nemurire
Și mi-am stropit buzele cu sânge de înger.
Am căutat mult,
Alături de tine fără a-ți număra glasul.
Am pășit același cer pe care tu l-ai zburat
Și am băut aceleași lacrimi pe care tu le-ai vărsat.
Am cercetat cosmosul
Fără să te cred când îmi spuneai că nu e bine,
Am violat, atingând doar, fiecare entitate,
Iar tu mă implorai să mă opresc.
Am stat la masă cu Dumnezeu
Și în loc să-I mulțumesc L-am interogat.
Mi-am judecat intuiția
Jurând să n-o mai folosesc.
Te-am judecat pe tine neascultându-te.
M-am întors acasă vorbind,
Dar fără să mă aud, iar tu, fără să mă auzi.
Mi-am prelungit ființa, dându-mi vocea.
Mă uitam în oglindă și te-am văzut:
Erai lângă mine, erai rănit
Și mi-ai șoptit că vei ajunge-n Rai.
Te-am luat în brațe,
Iar tu mi-ai acoperit ochii cu aripile.
Te-am strâns tare,
Dorind să mă dizolv în tine,
Și am simțit pe buze sângele-ți.
Am simțit cum pleci...
M-am uitat la mâinile-mi goale
Apoi am știut: infinitul era la mine!
poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simțurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spațiul cosmic, poezii despre sacrificiu, poezii despre rai sau poezii despre prezent
Drum către nicăieri
între două zile apăsătoare am reușit să descalec la poarta unui han burgund,
calul era tot numai spume iar din părul meu ieșeau aburi de dorință amestecați cu frică.
hangiul mi-a spus că nu are camere libere dar pot dormi pe iarba udă alături de ceilalți pelerini,
am strănutat cu subînțeles și am ieșit supărat strângând în palma dreaptă mânerul unei săbii gata să caute sânge vinovat.
afară, lângă foc, oameni obosiți și plini de necazuri, împărțeau tăcerea.
m-am așezat lângă ei atent ca nu cumva să îmi pierd tinerețea în schimbul unor amabilități fără de rost.
cei mai bătrâni s-au ridicat către miezul nopții și au devenit păsări fără cer
ceilalți au cântat cum au putut balade despre eroii căzuți în luptele de dincolo de nisipuri.
spre dimineață ai venit și tu, firavă și la fel de frumoasă ca în ziua primului sărut,
focul s-a stins uimit de pașii tăi ce ridicau întrebările mai sus de orice acceptare.
te-ai așezat în spada mea fără să îți pese că mori departe de casă, într-un loc aproape pustiu,
sângele a curs ca o cascadă în căutare de trup nou, fără oprire, fără ecou.
când între noi nu a mai rămas decât mărturia unei secunde rușinate,
mi-am șters sabia de inocența unei copilării netrăite
și am plecat să alerg singur,
într-un loc numit,
nicăieri.
poezie de Eduard Dorneanu (13 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc sau poezii despre vinovăție
Candela de toamna
patru ani am călărit alături de sfinți decapitați între un oraș sfânt și o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârșit,
minutele ți-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta așteptare.
șacalii deșertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
și am mers mai departe.
am șchiopătat doar în fața focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credința cu cravașe de lumină și cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii și mi-a deschis brațele,
în numele Tău.
apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.
poezie de Eduard Dorneanu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre toamnă sau poezii despre superlative