Cu fiinţele fii drept!

Prima zi din săptămână
Mă gândesc să merg la târg.
De prin sate, din comună
Şi de-aiurea, vin cu sârg
Gospodari ce se îndreaptă
Înspre piaţă de cu zori.

Oamenii fac parte dreaptă
Şi-s cinstiţi ca vânzători
Şi nerăbdători aşteaptă
Cât mai mulţi cumpărători.
Drumul principal răsună...
Zgomotele de la roţi

Parc-aşa ar vrea să spună:
"Piaţă bună pentru toţi!"
Calea ce conduce-n fine
Spre tarabele-ncărcate
S-a mai degajat, ce bine!
Ca să mai respiri, se poate.

Dar ce zic eu cu pripeală?
Nici n-am terminat cuvântul
Că-n nebună repezeală
Mână, mai ceva ca vântul
Un ţăran un biet vehicul,
Gol sau plin -cine mai ştie-

Ce consideră, ridicul,
Drumul că-i a lui moşie.
Stau în loc şi mă străbate
Un fior plin de mânie
Fiindcă el căluţul bate,
Saltă biciul cu furie.

Cine poate să-l oprească?
Milă mi-e de animal,
Nu-i fiinţă omenească
De-l loveşte-n aşa hal!
Şi e tânăr individul
Şi băţos, cine-i ca el?

Vrea s-arate tuturora
Că e tare... Cel mai Cel...
De-l întrebi de ce zoreşte
Şi de ce-i atât de rău,
De ce calul istoveşte,
Tâmpul strigă: "Că-i al meu!"

Ca motiv îşi tot găseşte
Că e timpul prea grăbit,
Nicidecum că el greşeşte
Şi e calul chinuit.
O să strige la nevastă,
La copil, la câini, la toate,
N-o să creadă că-i năpastă,
Atât ştie... atât poate.

Morală:
Dumnezeu ţi-a dat o minte
Şi o inimă în piept,
Trage-atunci învăţăminte:
Cu fiinţele fii drept!

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Irundel şi Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Someş gânduri când se duc...

Aş vrea ca zorile să-mi spună
De ce în nopţile cu lună
Cu diamante-nnconjurată
Simt inima învăpăiată?
Când clipele, grăbit, se duc
De ce plâng florile de nuc,
Haloul lunii când s-a stins
Şi piere parcă într-adins?

Pe Someş gânduri când se duc...

E ca şi cum nu m-am născut,
Şi n-am prezent şi nici trecut,
Am fost pe-aici sau poate nu
Şi poate că nu ştii chiar tu.
Aş vrea ca mugurii să-mi zică
De ce speranţa mi-e mai mică
În nopţile când frigul strânge
Iar luna tace, nucul plânge...

Pe apă gânduri când se duc...

Şi dacă vin dureri apoi
Iar vântul şuieră prin ploi,
De unde-n coapse-mi vin puteri
Ca-n uimitoare primăveri?

.............................

Dar poate că-i mai potrivit
Să nu ştiu nici chiar la zenit
Ce sfinte taine-au fost şi-or fi,
Cât nucul mândru va-nflori
Şi undele m-or amăgi.

poezie de Gabriela Genţiana Groza (1 aprilie 2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris atât cât am crezut că-i bine

Nu mi-am făcut o patimă, din rime,
Nici n-am dorit un titlu de mărire,
N-aş avut în suflet mulţumire,
Decât acolo jos, printre mulţime.

Acolo sunt cuvintele mai drepte,
Pământul mai aproape de picior,
Sunt lucruri înţelese mai uşor
Şi oameni, cu iubire, să te-aştepte.

Am scris atât cât am crezut că-i bine,
Cât în cuvânt mai umblă înţeles
Şi am avut ce pune-n el, să ţes.
Nici prea puţin dar nici prea mult, în fine;

Am scris atât cât mi-am dorit să scriu,
Cât am simţit cuvântul prin unghere,
Din muză mai venea o adiere
Şi gândul, încă, nu-mi era pustiu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, cred că-l iubesc pur şi simplu, pentru că-i al meu şi pentru că-i bărbat. Bănuiesc că n-am niciun alt motiv. Cred, prin urmare, că-i aşa cum am spus la-nceput: genul ăsta de dragoste nu e un produs al raţionamentelor şi statisticilor. Ea vine nu se ştie de unde şi nu se poate explica. Nici nu-i nevoie. Aşa gândesc eu. Dar eu sunt numai o fetişcană, prima care a stat să studieze această problemă, şi s-ar putea, în ignoranţa şi lipsa mea de experienţă, să n-o fi înţeles bine.

citat celebru din povestirea Jurnalul Evei, volumul Jurnalul lui Adam şi al Evei de Mark Twain
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnului "99"

Azi, că tot veni din piaţă
Cu o lubeniţă mare,
Mă plânsăi că greutatea
Nu ar fi pentru cocoane.
Cum că-i greu, că sunt nervoasă,
Că mă doare tare capul...
De atâta tavertură
Ajunsăi să dau de dracu.
Zice domnul "99",
Doct, rasat, printre măsele:
- Ce năpastă este viaţa
Cu o mână de femeie!
Păi, te plângi de o nimică?!
Zău că-ţi spun adevărat:
Poţi să cari cât timp poţi duce
Peste tine un bărbat.
- Doar că insu, -i zic eu tristă
Se mai sprijină în coate,
În genunchi sau... cine ştie...
Spune moşul:
- Nu se poate!
- Şi mai e ceva, fireşte,
Mai sensibil, mai subtil...
Piaţa n-o faci din plăcere...
Moşul zice:
- Hai, sictir!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necazuri

Tot omul are o problemă,
Mai mică sau mai mare,
La mine-i groasă, e extremă,
Ca la însurătoare.

De-un timp, am gol prin buzunare
Prin carduri bate vântul
Nu vă mai spun că, de la mare,
Mi-a cam pierit avântul.

Ea e frumoasă, e-admirată,
Dar am o mare teamă
Ca, într-o noapte-ntunecată,
Vreun hoţ s-o bage-n seamă

Şi să mi-o fure, s-o răpească,
Să plece cu ea-n lume,
Să-i facă rău, chiar s-o lovească
Şi nervii să-mi consume.

Eu o iubesc, deşi mă seacă
De prea mulţi bani pe lună,
Cu leafa mea nu prea se-împacă,
I-ar trebui mai bună.

Fac tot ce pot să strălucească,
Îmi iau chiar de la gură,
Şi n-aş mai vrea să se oprească
Din fugă, în natură.

Deşi plimbările mă costă,
Că-i scumpă şi benzina,
Mai scap de-o viaţă prea anostă
Şi schimb puţin rutina.

Când merg cu ea, nu-mi fac probleme,
Sunt plin de-adrenalină,
Dar stau şi mă întreb, de-o vreme:
Ce-mi trebuia... maşină?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă-mi aplec smerit genunchii...

Dacă-mi aplec smerit genunchii,
Şi mâinile mi le-mpreun
Nu mă gândesc să fie, Doamne,
Nici cel mai drept, nici cel mai bun...

Şi nu te rog să-i dai nici haruri,
Nici minte cine ştie cât...
Mi-ar fi destul să-l văd că-mi creşte
Nici prea frumos, nici prea urât;

Şi nu l-aş vrea nici prea cuminte,
Şi nici din cale-afar-nebun;
Nici prea de tot supus s-asculte,
Dar nici să râdă de ce-i spun.

Şi mai ales, aş vrea să simtă
În orice păs din trai, mereu,
Că cel mai credincios prieten
I-oi fi de-a pururi numai eu...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azorel

Cine este Azorel?
După nume, e căţel,
Ce-are două aripioare
Ce-l ajută ca să zboare.
Atunci cred că-i gândăcel,
Sau poate un bondărel.
Acum că e măricel,
Are de gândit niţel
La ce va ajunge el.

Azorela, mama sa,
Vrea să-l transforme-ntr-o stea;
S-ajungă la Hollywood,
Mai ceva decât Clint Eastwood.

Azorica, tatăl său,
Vrea să-l facă marinar,
"Că-i mai bine decât star!"
Azorelia, sora sa,
Vrea să-l facă avocat,
Sau poate chiar deputat;
Mătuşica sa cea bună,
Uneori puţin nebună,
Vrea să-l trimită pe lună.

Să facă poze-n expediţie,
Să-şi deschidă apoi o expoziţie.
- Însă micul Azorel,
Va ajunge ce vrea el.

poezie de Răzvan Isac (20 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăieşte
Ştiind ce-i greu, ştiind ce e uşor,
Ştiind că timpul nu îmbătrâneşte
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă să trăiesc în libertate,
Şi să-mi asum ce ştiu că am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne şi puţini vor vrea să creadă
Că sunt cel ce a fost şi va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine să decadă
Ca să nu-şi ştie viaţa-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Şi tot privesc pe drum, în lung şi-n lat,
Un singur drum ştiu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăieşte ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viaţa nu îşi are nici un rost.

Şi, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, şi omenirea,
Minţind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
Că trec prin timp, voind să ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard să îl păzesc.

Doar înainte ştiu că mi se poate
Să fiu tot lup şi liber să trăiesc,
Să ştiu că-n viaţă pot avea de toate,
Destinul, întreit, să-l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăieşte,
Aşa-s văzut de cei nevăzători,
Şi după legea lumii, omeneşte,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Şi ştiu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Aşa cum ştiu câţi paşi fac într-o zi,
De-aceea, de-aş putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aş poveşti.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată să-mi reamintesc
Că mi se dă să duc doar ce pot duce,
Drumul să-l merg, uitând să mă opresc.

poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea cea mai bună

Mă topesc în focul amintirii
Şi ard ca ceara lumânării,
Mai am în minte trandafirii
Pierduţi în marginile zării.

Nu ştiu în care zeu să cred
Îl rog pe Creator să-mi spună,
Care e drumul meu cel neted
Sau care-i calea cea mai bună?

Tot întrebând, timpul trece,
Tacit îşi face mersul,
Şi nimic nu va mai drege
Cât cuprinde Universul.

Uităm fără nici-o remuşcare
Că am rostit nişte cuvinte,
Cu promisiuni atât de rare
Nu le mai ţinem minte.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim la fel

Ne naştem toţi, cu toţi ne ducem,
Trăim o viaţă... cum putem
Ne bucurăm, cu toţii plângem,
Dar bine ştim, lacrimi nu vrem,

Cu toţi avem copilărie
Poate uşoară sau mai grea
Ce zboară mult prea timpurie
Şi ne trezim adulţi în ea

Avem, mulţi dintre noi, regrete
Că n-am avut sau n-am făcut
La fel avem ceva secrete
Ce mai ascundem din trecut

Atât de diferiţi ne pare
Că poate suntem între noi
Unii sunt cer, alţii sunt mare,
Unii-s cinstiţi, alţii-s vulpoi,

Avem comun un singur lucru
Deşi ne pare că-i altfel
Un suflet ce-i divin şi sacru
Cu care toţi iubim la fel

poezie de Adi Conţu (25 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluţul meu

E trist căluţul meu de la o vreme
Citesc în ochii lui plini de blândeţe,
E tânăr şi-n putere, nu se teme,
Doar eu mă vait ajuns la bătrâneţe.

Grijă-am avut, l-am dus la potcovar,
Picioarele să-l ţină, să nu-l doară,
Nu s-a schimbat, ce-i fac e în zadar,
Nu-i bucuros de soarele de-afară.

N-am îndrăznit ca să-l lovesc vreodată
Chiar dac-a fost mai nărăvaş sau tânt
Eu l-am iertat de fiecare dată,
Nimeni pe lumea asta nu e sfânt.

L-am ţesălat pe coama-i mătăsoasă,
L-am întrebat de are vreo durere,
L-am mângâiat pe fruntea lui frumoasă
Şi mi-a răspuns cu lacrimi în tăcere:

-Mă bate gândul rău şi nu mi-e bine,
Mai stai, aş vrea cu tine să rămân,
Mi-e teamă c-ai să pleci de lângă mine,
N-aş vrea să mai cunosc un alt stăpân!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne suntem fraţi

Nu-i suntem mândrei noastre Românii
Ce-au fost, spre cinstea lor, înaintaşii ;
La pieptu-i ne lipim ca nişte fii
Dar laptele i-l sug numai pungaşii.

E poate vina lor sau poate nu
Că-i punem mai presus de noi s-ajungă
La sfârcul generos, iar eu şi tu
Privim nedumeriţi că-i gol în pungă

Şi, Doamne, cum să spui că nu-s eroi
Acei care adorm cu burta goală
Şi-n zori îşi fac iar lista de nevoi
Privind la ceasul rece care-i scoală?

Noi toţi ne suntem fraţi, aşa să ştii,
Mai mult decât atât nici nu se poate,
Iar trupul bunei mame Românii
Mai sângeră din pieptu-i zer, nu lapte.

Cu imnuri tricolore încotro
Ne ducem paşii fără de cadenţă?
Deşteapră-te române, mot-a-mot,
Căci somnul tău letargic e demenţă!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (21 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne suntem fraţi

Nu-i suntem mândrei noastre Românii
Ce-au fost, spre cinstea lor, înaintaşii ;
La pieptu-i ne lipim ca nişte fii
Dar laptele i-l sug numai pungaşii.

E poate vina lor sau poate nu
Că-i punem mai presus de noi s-ajungă
La sfârcul generos, iar eu şi tu
Privim nedumeriţi că-i gol în pungă

Şi, Doamne, cum să spui că nu-s eroi
Acei care adorm cu burta goală
Şi-n zori îşi fac iar lista de nevoi
Privind la ceasul rece care-i scoală?

Noi toţi ne suntem fraţi, aşa să ştii,
Mai mult decât atât nici nu se poate,
Iar trupul bunei mame Românii
Mai sângeră din pieptu-i zer, nu lapte.

Cu imnuri tricolore încotro
Ne ducem paşii fără de cadenţă?
Deşteaptă-te, române, mot-a-mot,
Căci somnul tău letargic e demenţă!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi calul

Într-o zi un copilaş
Frumuşel, dar cam poznaş,
În dar, un cal a primit
Numai bun de călărit.

Să colinde lumea toată,
Îl încalecă îndată
Şi-l apucă de-o ureche.
Calul, ca muşcat de streche,

Doar atât a aşteptat
C-a pornit pe scuturat;
Ba în spate, ba -nainte,
Pare că e scos din minte.

- Stai, măi calule, uşor,
Că mă doare un picior...
Şi-i arată ca să vadă,
Dar e cât pe-aci să cadă...

- Mi-ho-ho şi dâgâ-da,
Dâgâ, dâgâ, dâgâ-da,
Stai cuminte, stai în şa,
Că te-arunc alăturea!

Mi-ho-ho, sunt armăsar,
Uite cât de tare sar!
Şi porneşte şi mai iute
Cam aşa, vreo trei minute.

- Ciocolată-ai să primeşti
Dacă te mai potoleşti,
Şi vom fi prieteni noi,
Zice puştiul mai apoi.

Mi-ho-ho şi dâgâ-da,
Calul se tot legăna
Înainte şi-napoi;
Hai, mişcaţi-vă şi voi!

Nu ştiu ce s-a întâmplat,
S-a oprit din scuturat,
Dintr-odată a-nlemnit,
Din mişcare s-a oprit.

Descărcată-i bateria,
Asta este şmecheria,
Că mi-a spus copilul mie
Că-i un cal de jucărie...

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Fântâna cu sori (2010)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluţul meu

E trist căluţul meu de la o vreme,
Citesc în ochii lui plini de blândeţe,
E tânăr şi-n putere, nu se teme,
Doar eu mă vait ajuns la bătrâneţe.

Grij-am avut, l-am dus la potcovar:
Picioarele să-l ţină, să nu-l doară,
Nu s-a schimbat, ce-i fac e în zadar,
Nu-i bucuros de soarele de-afară.

L-am ţesălat pe coama-i mătăsoasă,
L-am întrebat de are vreo durere,
L-am mângâiat pe fruntea lui frumoasă
Şi mi-a răspuns cu lacrimi în tăcere:

- Mă bate gândul rău şi nu mi-e bine,
Mai stai, aş vrea cu tine să rămân,
Mi-e teamă c-ai să pleci de lângă mine,
N-aş vrea să mai cunosc un alt stăpân!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecea un om pe drum

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum –?

Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui...

Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.

poezie celebră de Elena Farago din Versuri (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paharul cu vin

eu zic să mai pui un pahar cu vin pe masă
să ai pregătite câteva cuvinte de dragoste
şi ceva dulce dacă ai prin casă
n-ar strica o lumânare roşie ori albă
iar în ochi să ai lacrimi de fericire
ridurile să le trimiţi o vreme la plimbare
spune-le că-n port se dau gratis acadele cu gust de migdale

eu zic să frămânţi un trandafir de petale
pe hol la intrare
un tablou pictat în culori fericite să pui pe perete
poate cel din vară
spune-i că-i un cadou venit de prin stele
ori spune-i că preferi să o scalzi în miere
şi-atunci când amintirea îţi va păşi în casă
cu tine copil la pieptu-i zâmbind
adu-ţi aminte că vremea-i frumoasă
că timpul e scurt
şi tot ce-ţi rămâne în suflet
de-l pui pe masă
cuprinde paharul acela cu vin

tu spui că-i uşor să treci în fugă pragul
că-n cercul iubirii cuprins te-ai rămas
şi braţul te roagă să-i poţi măsura
petala prea albă din tâmpla albastră

poştaşul nu trece nici azi pe aici
furtuna se zbate de stânci
parcă plânge
rămân să mai scriu două rânduri apoi
mai pun un pahar cu-acel vin între noi

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru libertate

Plângem, da, că prea ne doare!
Nu pe noi! Crescuţi în chin
Ne-amintim de-un timp cu soare
Şi-l cunoaştem cel puţin!
Plângem pe copii, sărmanii,
Că-ntr-al temniţei mormânt
Îşi încep în noapte anii,
Neştiind ce-i soare sfânt.
Plângem, da, şi strâns ne strângem
Lâng-olaltă, câţi suntem,
Dar să ştiţi că nu ne plângem
Ca nebunii cari se tem.

Robi, meniţi prin jocul sorţii,
Noi ai chinului am fost,
Însă nu, şi nu, ai morţii!
Nu cătăm noi adăpost
Nici în milă, nici în rugă;
Asta cear-o de la voi
Cel ursit să fie slugă
Dar n-o cereţi de la noi!
Vom răbda, privind în faţa
Orişicui, şi-a orice chin,
Că noi ştim că-i multă viaţă
Şi în noi, şi-n cei ce vin.

Blestemaţi pieri-vor regii
Cari s-abat din drumul drept
Ne-aţi adus stricarea legii
Şi ne staţi cu mâna-n piept.
O, şi-n loc s-aveţi ruşine,
Vă mândriţi cu ce-aţi adus:
Dar puterea, ştiţi voi bine,
Nu vi-a dat-o Cel-de-sus,
Nici Eternul Domn! Vi-e dată
De-un vremelnic din Infern!
Deci vi-e binecuvântată
Şi la voi va fi-n etern!

Lumile-au văzut mirate
Cât de mult iubirăţi voi
Şuierul de bici ce bate
Fără de milă oameni goi!
Dar şi pentru noi rămâne
Timp ah, cine poate şti!
Şuierul acesta mâine
Cânt al lui Tirteu va fi!
Iar din lanţul ce-azi ne strânge
Pot să iasă spade, şi pot
Spadele să vadă sânge,
Nu de-al nostru însă tot!

Şi sfârşitul tău veni-va
Azi ori mâine, ori mai apoi!
Şi-o să poţi tu sta-mpotriva
Poate-a celor mai vreo doi,
Dar mai tari prin răzbunare
Şi prin ura lor turbaţi?
O să fii destul de tare,
Tot potopul să-l abaţi?
Eu nu chem această vreme,
Dar tiranul braţ al tău
Face totul ca s-o cheme,
Rău îngrămădind pe rău.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea ca timpul să se întoarcă în vizuina lui

ca un animal bătrân şi învins
să îşi lingă rănile
să tragă ţărână peste orele scurse
atât aş vrea
să se întoarcă
până la ultima nefericire
ca un animal lovit cu sabia în creştet
să se ghemuiască în durere
să îşi urle trecerea
de pe faţa mea
atât
doar atât aş vrea
să-l văd cum se întoarce
cum îşi linge rănile
cum trage ţărâna

ah!
timpul
da
timpul
cel mai feroce animal
şi-a înfipt colţii
în obrazul meu
mi-a despicat abdomenul
mi-a umplut de sânge amintirile

ah!
atât aş vrea
să se întoarcă în vizuina lui
să se acopere cu ţărână
ca rănile mele să se vindece

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea cea mai dreaptă

Eu l-am chemat pe Dumnezeu, nu sfinţii,
E-adevărat că ei au rolul lor,
Dar dau crezare inimii, nu minţii,
Ce-mi spune care-i drumul mai uşor

Am învăţat din viaţă-n totdeauna,
S-o iau pe scurtătură, e mai drept,
Să fac ce simt şi nu ce spune lumea,
Aşa îmi pare mie înţelept

Poate greşesc sau poate că mai supăr,
Dar ştiu că EL, de-acolo, va ierta
Atâta timp cât de iubire sufăr,
Ce-i calea Lui va fi şi calea mea

Aşa că eu te rog, ascultă Doamne,
Şi iartă-mă că trec pe lângă sfinţi,
Dar ocolişul parcă mă adoarme,
Eu ştiu că asta vrei şi Tu consimţi

poezie de Adi Conţu (21 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!