La bibliotecă (Cenaclului "Traian Brad" din Cluj-Napoca)

Când frunza rugineşte
Şi mustul dă în fiert,
Cenaclu-i reuneşte
Pe membrii săi, e cert.

În oaza de cultură
Păşesc toţi cu sfială
Să afle-nvăţătură
Ca-ntr-un locaş de şcoală.

Dar unde-i clopoţelul
Cu glasul lui trufaş
Să îi adune-n felul
Atât de,, drăgălaş''?

Pe mine, pe măsură,
Mă prinde un avânt,
Să-i pun mâna la gură
Să-i curm al său cuvânt!

Şi unde-i catalogul?
Dar sobrul profesor?
Urmează Decalogul
Să-l împlinim cu spor?

Nimic din toate-aceste...
Fiţi liniştiţi, aici
Cenaclul dă de veste
C-aşteaptă mari şi mici.

E toamnă. Biblioteca
Din calda vară iese
Şi însăşi Ludoteca
Noi planuri văd că ţese.

Şi nu-s puţini aceia
Ce cartea o iubesc
Şi slova le e cheia,
Cultura o cinstesc.

Când frunza rugineşte
Şi mustul dă în fiert
Iubirea înfloreşte
Şi printre cărţi, e cert!

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Irundel şi Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clevetiri când rugineşte frunza-n vii

Chiar frunza Evei, de Fetească,
Bârfeau vreo trei claponi cu carte:
- N-a apucat să ruginească...
I-a dat-o şarpele-ntr-o parte.

epigramă de Ioan Fărcaş din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refugiul

REFUGIU

Refugiul meu nu e aici, printre litere... Aici eu trăiesc,
Refugiul imi este, sămânţa mea de copil, în tine!
Ce-aş fi?.. Că nu aş mai şti, de atâta dor, de foşnesc
Brazi... Prinşi în sol omenesc, cu aripi de leagăn se-mbină-
Eu, muma ta, când vin din mine, când vin din mine.

Nici o umbră de ceaţă nu e pe lume alături de noi,
În spate, simt sufletul stă statuat, refugiul lui e absent,
O noapte şi aceea e clară pentru el, e gata de război-
Eu nu am refugiu, puiul meu, mai cald, decât cel împăcat -
Eu, muma ta, când vin din noi, când vin din noi.

Şi atât cât voi fi, veştile sunt între noi, ca un greu hotar,
Cu aceste suliţe, toţi anii, care mai rămân, se rămolesc,
Eu, însă, la candela aprinsă aş ţese zi şi noapte la iţar,
Numai tu să vii la mine, gânduri peste tine să-ţi tămăduiesc...
Eu, muma ta, cât te iubesc, cât te iubesc...

Aici eu trăiesc, dar pentru voi pot iubi, de dor să contenesc,
Ochiul, care plânge să-l închid, să-l las să mi-l vezi, cum e-
Aşa umezit, vei şti, cum am avut curajul să te-ndulcesc
Cu un cânt de- al meu, de mamă, când frunza pare uneori pustie,
Eu, muma ta, când voi să fiu vie, când voi să fiu vie...

poezie de Lilia Manole din volumul "Cuvinte nestinse" (2014)
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarului

Eu ştiu c-aşteaptă într-adins
Să-i spui să aibă,, fir întins!''
Şi chiar i se-mplini avântul
... E firu-ntins, că... bate vântul!

epigramă de Gabriela Genţiana Groza (decembrie 2010)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarului

Eu ştiu c-aşteaptă într-adins
Noroc să-i spui şi fir întins!
Şi chiar i se-mplini avântul,
... E firu-ntins că bate vântul.

epigramă de Gabriela Genţiana Groza (decembrie 2010)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa hărţii

- Unde-i Creta? Îl întreabă
Doamna lui de geografie.
- Dacă vreţi, mă duc în grabă
S-o aduc din librărie!

epigramă de Gabriela Genţiana Groza din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar eu rămăsesem aici!

să ud în continuare floarea
de care tu trebuiseşi să te desparţi
aşa pe nepusă masă cum vine un fulger
într-un cer fără urme de ploaie... de nimic

să-ţi pun cuvintele mele rămăsesem
felul meu de a fi... rostul... nerostul
cu mine să mă cert să mă iert... să îţi răspund
să te fac să mă întrebi să te nedumereşti să mă aprobi
iară şi iară s-o iau de la capăt

să-ţi simt glasul paşii
să-i fac şi pe ceilalţi să creadă
fericiţi să fie fără să fi văzut

să te aştept!

să ud în continuare floarea...
în văzul nepriceput al celor prea de afară
bătând în zid şi-n gol bătând să piară să piară năluca

să-i dau la o parte grele straturile de uitare
pe ea însăşi de ea să o salvez

doar să o privesc
să-i aud zilele
de singurătate veacurile

timpul meu ce avea odată şi odată să piară
şi atunci voi fi rămas într-un cântec

de cine recunoscut?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi pământeni

Noi nu ne-am ales
nici o stea -
după cum fac îndrăgostiţii!

Noi doar simţisem
că suntem
frunze.
Frunze de copac frumos,
mereu altul,
după traseul plimbărilor noastre.

De aceea, când se răcorea,
ne trezeam
că fiecare din noi salvează
(prinzând-o în palma lui
înainte de a cădea pe pământ )
exact frunza care foşneşte
cu glasul celuilalt.

Şi-atunci, în mijlocul relativităţilor,
ştim cert două lucruri:
că e toamnă
şi că
pentru pământeni dragostea nu locuieşte
doar în stele

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la Cenaclu

Profesorul, om de cultură,
Dom' Pătraşcu, cum se ştie:
Doctor în literatură,
În cenaclu-i bogăţie.

O minte ageră, vioaie,
Chiar acum la nouăzeci.
Deplasarea nu-i greoaie
Fiindcă-i sănătos pe veci.

Din "Gorun" cu frunza mare,
Revista "Cugetul" apare.
Şi dacă sapi la baza ei,
Dai de-un redactor şef Ursei.

În cenaclu-i armonie,
Unii scriu, alţii citesc,
Se pricep la vorbărie
Într-un mediu prietenesc.

La şedinţe, lume multă,
Se nasc scântei, de bună seamă,
Iar cei prezenţi, atenţi ascultă,
Când se rosteşte-o epigramă.

Doamna Any Drăgoianu,
Scrie poezii de soi,
Are o sete de cultură,
Cu echilibru şi măsură.

poezie de Constantin Branzan din revista "Cugetul"
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cădem ca frunzele... a toamnă

morţii coboară din lună sfioşi şi vor să se-încălzească-n cloaca lumii
ai fost şi ei ai lumii fii, dar n-au ştiut că vor muri
sfârşitul lunii suflă-n frunza moartă şi iarna bate-ncet la poartă

o cană cu vin fiert poate-ar ciocnii dar cine să-şi mai amintească
c-au fost şi ei dureri de-o zi şi fericire doar o clipă
pribegi trec şiruri triste printre noi prea ocupaţi să-i mai primim în casă

se moare-n ţara asta cu încrâncenare, mor ape şi păduri şi oameni şi copii
ne lăudăm c-o palmă de pământ ce gura le-o astupă
şi îi uităm cum se preling tăcute lumânări în recele mormânt

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă, te adun din lut

Toamnă te adun de jos,
Îţi şterg lacrima duios,
Şiruri lungi de castaniu,
Galbene şi-n ruginiu,
Şi cert vântul supărată,
Că-mi goli pădurea toată.

Printre neguri şi pustiu,
Te adun din pământiu,
Cert şi bruma de pe flori,
Îmi cer vraja de culori
Ce îmi bucura privirea,
Da cunosc împotrivirea.

Sar văpăi din ochii tăi,
Când te salt din luturi, văi,
Din mormane de frunziş;
Şi mă pun şi-n curmeziş
Să-ţi alin chipul de fată,
Când caldă, când frisonată.

Te ridic din râuri reci,
Te usuc printre poteci,
Îţi şterg ceaţa de pe ochi,
De pe chipul bazaochi,
Ce era vesel odată;
Şi-ţi spăl poala întinată.

Din dumnezeiescul plai,
Te adun cu mult alai,
Îţi răsfir şuviţele,
Îţi repar altiţele,
Şi de-aveam un strop de rouă
Ne spălam în ea, noi două...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

Nu cresc copaci şi flori pe muntele de sare?
Cum iese apa din pământ?
Cum iese soarele din mare?
Ce-nseamnă "să mă credeţi pe cuvânt"?

Cum iese planta din sămânţă?
Stejarul dintr-o ghindă-atât de mică?
Când eraţi mici, vă atingea bunica?
Ce poate să-i provoace unui tată frica?

Unde-i cişmeaua de la care curge lapte?
Cum se cuprind tablourile-n ramă?
Cum zboară un elicopter?
Cum iese un copil din mama?

De ce e dudul plin de dude negre?
De ce e corcoduşul plin de spini?
Cum se imprimă vocile pe bandă?
Rechinii pui sunt pui, sau tot rechini?

Când un avion în aer explodează,
Şi arde, ce se-ntâmplă cu pilotul?
De ce pe cer sunt stele numai noaptea?
De ce copiii vor să ştie totul?

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti arborele...

Eşti arbore...
Sunt frunza ta
Şi-mi contenesc chemarea...
Sunt frunza ta
Şi nu am curajul să definesc...
iubirea dintre mine
şi fiinţa mea..
Sunt o frunză ca oricare alta
dar nu asemeni
Pentru că taina mă face să-mi
trag seva din tine.
Priveste în jurul tău şi vei vedea
Sute de frunze.. dar nu ca mine...
Un glas trist şi singur
se-aude de pe-o culme:
"Sunt singură dar sunt cu tine arbore"...
Frunza suspină, amorţeşte
dar sufletul nu moare!
Din cenuşa amorţelii,
frunza se va naşte
în primăvara următoare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vacanţă

Este vară călduroasă
Şi pe cer e mult senin
În vacanţa luminoasă
Fără teme, fără chin.

Când plecăm în graba mare
Sus pe munţi sau la bunici
Ori pe litoral, la soare,
Ca să creştem mai voinici.

Vezi în cuiburi cum mai cască
Puii berzelor, cuminţi,
Ciocul larg ca să-i hrănească
Grijuliii lor părinţi.

Ici şi colo rândunele,
Turturele, piţigoi,
Zboară printre rămurele
Şi nu au habar de noi.

Ah, ce bine-i câteodată
Ca la râu să alergăm
Să-i cuprindem apa toată,
Bucuroşi să ne scăldăm!...

Avem chef de zbenguială
Că-n vacanţă nu-i orar,
Nu se-aude zvon de şcoală,
Să fim veseli, aşadar!

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Fântâna cu sori (2010)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sfat

Când cineva îţi spune, din mândrie un sfat
Înainte ca să-l zică, tu îl şti de fapt
Şi cum criticii goale îţi aduce
Mai bine de te-ar pune răstignit pe-o cruce.

Nu că te răneşte, dar îţi ia la palme nervii
Şi nu că îţi vorbeşte sau că s-ar împotrivii
Vorbele lui te lovesc, nu c-ar vrea să te-ajute
Ar vrea să-i mulţumeşti când buzele-ţi sunt mute?

Îl aprobi îi dai şi mâna, nu eziţi să-i mulţumeşti
Şi aproape deschizi gura, te prefaci că larg zâmbeşti
Porţi tu masca bucuriei! De i-ai scrie pe-un bilet
Cum îţi fierbe al tău suflet şi de-atâta timp stă fiert.

poezie de Ilie Dragomir (4 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă în Basarabia

Un aer pur ca mustul stat din fiert.
Un vis răpus ca zborul unui cerb.
Un timp oprit din pasul său alert.
Un suflet trist ca umbra unui verb.

Din ceruri par să ningă vârcolaci.
Un ger cumplit se-ntinde coviltir.
Se-aud cum cântă scripcile-n copaci
Şi-şi suflă-n mâini cum morţii-n cimitir.

poezie de Nicolae Mătcaş din Azur (2002)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poluarea lacului de acumulare

Încântat peste măsură,
Admir lacul după ploaie,
Cum se umple de,, cultură,,
... Cu microbii din gunoaie.

epigramă de Gabriela Genţiana Groza (9 septembrie 2016)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Studenţilor clujeni din Cenaclul Vox Napocensis

Mă simt bine-n pielea mea
--Deşi sunt la bătrâneţe--
Dar nu-înseamnă că n-aş vrea
Încă-un pic de tinereţe...

epigramă de Gabriela Genţiana Groza (26 februarie 2015)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroase-a toamnă

Miroase-a toamnă răzvrătită
A ploaie rece şi-astfalt ud,
Când frunzele vântul le-agită
Copacii vrând să-i vadă "nud".

Miroase-a pârg, a fructe coapte
Miroase-a toamnă şi-a gogoşi
Când cu ghiozdanele în spate
Spre şcoală trec copii sfioşi.

Miroase-a toamnă când grăbit
Pe stradă alearg-un trecător
Căci ceasul său deşteptător
În zori de zi nu l-a trezit...

Miroase-a toamnă cu umor
Ce umbrele şi le-a lungit.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghe

Mă depărtez de timpul meu,
De anii care-n fugă curg,
Prezentul zboară-n felul său
Şi-mi poartă clipele-n amurg.

Aud al zbaterii ecou
Când saltă cremenea pe drum,
Un veac s-a stins şi altul nou
Se naşte în dureri acum.

Îmi cere Domnul braţul iar
Ostaş să-i fiu pe-al vieţii ram;
Mi-e dor să cânt cu glasul clar
Al tinereţii când visam.

Tărie dă-mi la asfinţit
Mărite-al meu Iisuse Sfânt,
Să-mi ştiu destinul împlinit
În trecerea pe-al Tău Pământ.

Calmează-al lumilor tartar,
Fii blând, Divine-ndurător,
Primeşte-al veghii mele dar,
Fidel la poale de Tabor.

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Lampioanele vii (2009)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!