Simplă ipostază

Cununi de raze, cât de cât aureolate,
Rupte din nu ştiu ce generatoare de lumină
Îţi sunt aduse proaspăt înmiresmate
Simple culori de o creaţie divină.
Talentul pictorului rămâne extaziat,
În faţa originalului care eşti tu,
Nu poate să transpună pe curat
Aureola simplă a frumuseţii de acu.

Visaţi voi stele, flori, natură, soare
Aruncaţi-vă privirile fără economie,
Sunt încă mic în lumea asta mare
Iradiază sufletul de o mare bucurie
Liniştit mă întreb: Se poate oare?
E posibil totuşi, căci totu-i poezie.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplă urare

În plină primăvară a vieţii
În plină înflorire tinerească
Înfocată vâltoare a tinereţii
Îţi voi cânta "Mulţi ani trăiască"

Urări simple îţi voi spune
Buchete de flori înmiresmate
Te rog la urmă a-mi permite
Să-ţi dăruiesc gânduri curate.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt

Cine sunt?

Sunt ca un Hristos răstignit pe cruce,
Ori un om care cerşeşte la o răscruce!
Poate sunt un pom în floare,
Care aduce bucurie la fiecare.

Cine sunt?

Sunt un soare care apune
Poate o stea fără de nume,
Cine sunt eu,
Cine îmi spune?

Poate sunt tot sau nimic
În lume asta mare,
Ori sunt un om ca orişicare,
Care se naşte şi moare.

Cine sunt eu oare?

poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, Doamnă!

Am rămas mut de uimire
În faţa frumuseţii tale
Vreau să te acopăr de iubire
Să fiu sclavul dumitale.

Da, Doamnă. Asta nu-i minciună
Te iubesc şi te admir
În întuneric şi pe lună,
Feeric fir de trandafir.

Chiar nici nu mai întreb
Pentru ce tu m-ai chemat
Ating corpul tău superb
Şi rămân entuziasmat.

Doar acea îmbrăţişare,
Mie-mi este de ajuns,
Rămân plin de încântare,
Şi în glas fără răspuns.

Nu pleca. Rămâi cu mine.
Poate asta vrei şi tu
Tot ceva ne mai rămâne...
Amintirea de acu'.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raza mea de soare

Mi-i dor de tine, draga mea,
Când pomii sunt în floare,
Câci nu sunt lângă tine
Şi sufletul mă doare.

Eşti departe de mine
Cum luna e de soare
Şi ştiu că plângi...
Şi lacrima ta mă doare!

Dar vorba ta e dulce
Ca nectarul de pe floare,
O, cât de mult te iubesc,
Dragostea mea cea mare.

Nu ştiu de ne vom mai întâlni
În lumea asta mare,
Dar tu ve-i rămâne veşnic
Raza mea de soare.

poezie de Vladimir Potlog (3 mai 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 20

Îmi pare că-s mai bun de ceva vreme
Decât am fost în toată existenţa,
Dar poate este încă prea devreme
Să spun că-n mine mi-am găsit esenţa.
Şi poate că-i o simplă amăgire,
Iar lumea încă strâns mă ţine-n gheare
Ori poate sunt mai îndrăzneţ din fire
Şi fiind mic, aş vrea să mă dau mare.
Dar dacă zic că-s bun nu e trufie,
Căci cum sunt alţii, chiar nu mă priveşte,
Ci ştiu că am avut vicii o mie
Şi-acum în mine floarea înfloreşte.

Oricine este bun de la Natură,
Dar diamantul e îngropat în zgură.

poezie de Octavian Cocoş (28 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

IPOSTAZĂ

Semeaţă de îţi ridici privirea ta severă
Căutând să-i dai nuanţe cât mai dure
Şi te preumbli cu gesturi prea mature
Nu vei putea vreodată să te simţi lejeră.

În faţa mea îţi impui o autoritate
Pe care cauţi să ţi-o accentuezi
Totuşi în puţine ipostaze te limitezi
Pierzându-te în întuneric, nu în seninătate.

De aceea nu vei rămâne în posteritate
Nici nu-ţi vei crea un nou tablou
Care să aibă o cât de mică claritate.

Eu ? Niciodată nu voi fi erou
De mică sau de mare popularitate
În suflet voi avea eternul nou.

15 octombrie 1965 Baia de Arieş

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi flori...

Daţi-mi flori cât sunt în viaţă,
Să le simt a lor miros,
Rupte din grădină, luate de la piaţă,
Primite ca un cadou frumos.

Pe mormânt când veţi aduce,
Multe sau puţine flori,
Ele vor putrezi sub cruce,
Nu-mi vor provoca fiori.

Nu le voi simţi mirosul,
Nu le voi vedea culoarea,
Care mi-ar mai fi folosul,
Să sacrificaţi voi floarea?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat de mult?

Cât de mult mă caut?
Oare tu ştii?
Oare eu ştiu?
Mă caut în mine,
Mă caut în lume,
Vreau să-mi ştiu existenţa.
Vreau să-mi simţi prezenţa,
Oare greşesc?
Fiindcă IUBESC?
Chiar de am răspuns,
Îl mai ţin ascuns,
Căci ştiu că e bine,
Să-l ţin pentru mine.
Voi fi fericit,
Cât sunt pe PĂMÂNT!
Chiar de mă condamni,
Nimic n-o să sfarmi.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâmă de nimic

Cu faţa la altarul cerului mă-nchin,
Căci nu ştiu ce taine
Dincolo de el ascunde,
Tu, Doamne! De eşti al meu stăpân,
Mă îmbarcă pe a ta corabie.

Mă simt fărâmă de nimic,
În universul tău misterios şi infinit de mare,
Mă întreb, ce rol are al meu destin?
În teancul tău, de suflete rătăcitoare.

Că mi-ai dat minte să gândesc,
Dar vai! Ce minte scurtă,
Care m-ajută să trăiesc
Şi să-mi învârt destinul
în juru-mi pe orbită.

Şi, Doamne! Cum să nu doresc
Să ştiu, în infinitu-ţi univers
viaţa mea şi-a celorlalţi
Oare la ce ajută.?

Cu faţa la altarul cerului mă-nchin,
Fărâmă de ţărână şi nimic ce sunt,
Ţie, Doamne, de eşti al meu stăpân,
Îţi mulţumesc acum, cât mai am timp.

Până al meu pământ voi părăsi,
Ştiu ce am fost, dar nu şi ce voi fi,
Decât că sunt un suflet rătăcit,
Fărâmă de ţărână şi nimic,
Ca toate celelalte,
deci exist.

poezie de Valeria Mahok (27 ianuarie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

In lumea mea mica

în lumea mea mică
sunt numai un fir de nisip ce ridică
castele mărunte sub gânduri viclene
o vreme-am crezut că braţele tale au pene
posibil însă să fi încurcat iarăşi gările
ori trenurile... sau poate toate mările
cu scoicile lor mici şi rapace
cu melcii ieşind indecent din găoace
poate că am încurcat un răstimp şi irisul tău mov cu un flutur
ori cu o pasăre albă... de toate mă scutur
ţi-aş fi strâns ghem cuvintele toate
ţi-aş fi alintat o noapte întreagă tăcerile poate
păcatele şi visele triste
din umeri mi-ar fi crescut spre tine batiste
ca nouri sub stele
s-ar fi ascuns în tine tăcerile mele
ai fi crezut că sunt o mare îngustă
în dar ţi-aş fi lăsat un crin şi-o lăcustă
şi poate-o furnică
ascunsă cu grijă în mâna mea mică
în mâna cealaltă
ţi-aş fi întins ca o boltă înaltă
inima mea pitică şi scundă
deasupra aş fi creat o mare rotundă
şi-o stâncă verde din plastilină
peste toate din coaste-aş fi adus un ulcior cu lumină
şi poate o lună
peste ochii tăi verzi uneori să apună

lumea mea ar fi fost
un univers rogvaiv fără rost
azi toate sunt însă clişee în sepia sau poate poveşti
mă întreb încă trist cine-ai fost cine eşti

lumea mea mică e numai o mare îngustă
fără scoici fără fluturi şi fără lăcustă

poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenul meu bun

O, tu, prietenul meu bun,
Ai o inimă mare
Când te văd venind la mine,
O rază de lumină în sufletul meu răsare.

Tu eşti unicul amic
În viaţa asta trecătoare,
Când noi ne întâlnim
Pentru mine e o bucurie mare!

O, cât de mult îmi place
De vorbă în doi să stăm
Şi câte o poantă să ne mai spunem,
Căci o viaţă noi avem!

Tu eşti şi vei rămâne
Ca un frate mie drag,
Eu te voi aştepta mereu
Cu braţele deschise,

Să treci al casei mele prag.

poezie de Vladimir Potlog (24 mai 2007)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât admiri şi iubeşti mai mulţi oameni pentru ceea ce sunt, cu atât eşti mai complet. Sufletul tău se regăseşte cu bucurie în fiecare om şi salută această întâlnire şi descoperire de sine prin iubire şi admiraţie. Cu fiecare om pentru care ai invidie, ură sau furie, dispreţ sau indiferenţă, îţi mutilezi o parte din tine, pe care o renegi şi vrei să o distrugi. Sufletul se regăseşte şi în toţi aceşti oameni însă încă nu poate accepta şi depăşi teama că pe lângă lumina şi frumuseţea din el există întunericul, suferinţă şi demonii inconştientului. Negarea însă nu schimbă adevărul. Iubeşte, admiră fără frică şi lumină şi întunericul şi devino mare cât întregul univers ce cuprinde în sânul său totul. Aşa se potoleşte setea de întregime, nevoia de a te simţi împlinit şi complet.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

AMINTIRE

Din macadamul dur, împrăştiat
Mi-am adunat gândirea,
Uitându-mă la tine-nfiorat
Mi-am regăsit iubirea.

Dar oare cât te-am căutat
În lumea asta infinită,
Poate că nici nu am visat
Că te voi găsi iubită!

Cuvintele frumoase se adună
Iar buzele se caută-nsetate,
În suflet e veşnică furtună
Şi trupurile sfârşesc îmbrăţişate.

Tu eşti icoana minunată
Pe care o privesc pios,
De frumuseţe aureolată
Te înconjoară gândul meu sfios.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi cer

şi voi scrie vers cu vers
culegând din univers
o paletă de culori
cu parfum de vis şi flori

voi răzbi şi voi lupta
nimeni clipa nu-mi va lua
sufletul mi-e plin cu soare
ochii au azur de mare

tu eşti tu şi eu sunt eu
sub acelaşi cer mereu
mâna dreaptă îţi întind
şi-mi răspunzi la fel zâmbind

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt eu?...

Ne lăudăm cu diplome primite,
Dar nu spunem că toate sunt plătite,
Iar dacă n-avem bani în buzunare
S-a zis cu diplomele de onoare

Suntem poeţi cu toţii, dar câţi oare,
Rămâne-vor în cărţi nemuritoare?
Vă spun fără invidie sau ură
Că numai banul are azi cultură

Ce ifose ne dăm dacă la poartă,
Într-o revistă croita cu artă
E poza noastră şi o poezie
Şi le postăm cu mare frenezie

Şi mulţumim cu mare reverenţă
Deşi primim ades indiferenţă,
Acelora care îşi fac castele
Cu nume care, rareori sunt stele

Eu ştiu că nu-s poetă şi e timpul
Să uit cum mă mândream cu anotimpul
În care am crezut cu- nflacarare
Că nu mai sunt o simplă muritoare

Şi de aceea mă retrag o vreme
Pentru că azi am prea multe dileme
Iar după ce-o să-mi fac o analiză
Cred că voi pune versul în valiză
Şi voi pleca fără să spun vreodată,
Cât mi-e de dor să fiu ca altădată

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativitate...

Pornind din punctul cel mai mic,
Din apa mării ridicând talazuri,
Te superi din totul, zâmbind la nimic
Produci reacţii, bucurii şi uneori necazuri.

Urcând pe culmi deasupra tuturor
Relativă-ţi este stăpânirea absolută,
Scrutezi o clipă zarea şi vezi în viitor
Şi cuprinsă de sfială, tu rămâi tăcută.

Când eşti la înălţimea care sunt şi eu
Pieptul îţi pulsează în ritm vioi.
Îmi spui, sunt fericită şi mereu
Fericiţi aş vrea să fim amândoi.

Dar taci în faţa feluritelor păreri,
Trecând neobservată şi nepăsătoare.
Eşti prea puţin atentă la dureri
De ce? Căci eşti încântătoare.

Filozofând pe teme încă ne găsite
Abstracte uneori dar şi reale
Cuvintele ce par atât de ponosite
Devin deodată ţinte ideale.

Sunt încă mic în faţa ta ca şi a tuturor
Nu pot să cresc, ca fumul de explozii
Şi nu m-aş pierde-n studiul rimelor,
Pentru a nu mă critica rapsozii.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna viselor

Mă întreb cum oare eu
M-am născut să îţi fiu zână?
Sau poate însuşi Dumnezeu
M-a născut să-ţi fiu inimă?

Mă întreb cum oare eu
Îţi sunt visul deochiat?
Sau poate Tu, ca semizeu
Din inimă m-ai întrupat?

Mă întreb cum oare eu
Îţi sunt tâmpla cea căruntă?
Sau am fost şi sunt mereu
Zâna viselor cerută?

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie, poezie

Poezie, poezie,
Deşi sunt femei o mie
Eu îţi dau iubirea ţie
Ca pe o bijuterie.

Poezie, poezie,
Eşti frumoasă şi zglobie
Te sărut cu bucurie,
Cea mai bună terapie!

Poezie, poezie,
Este limpede, se ştie
Am face-o mare prostie
Să nu fim soţ şi soţie.

Poezie, poezie,
Nu ne leagă o hârtie,
Când iubeşti cu-aşa tărie
Eşti unit pe veşnicie.

poezie de Octavian Cocoş (29 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Estivală...

Căldură toridă. E vară,
Razele de soare te-nţeapă,
Ce linişte şi cald e afară,
Din apă.

Te arunci ca un peşte,
Scăpat cumva din plasa ruptă,
În râul ce liniştit unduieşte,
Sub stâncă.

În jur totu-i aprins,
De căldură pietrele crapă,
Când din greşeală le-ai împins,
În apă.

În oraş căldură mare,
Asfaltul crapă sub talpă,
Chioşcuri de răcoritoare,
Vând apă.

Toată lumea trage la ştrand,
În foarte mare grabă,
Fug toţi de soarele cald,
La apă.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovaţii fără vină

Sunt curat la trup, curat la suflet,
Vreau să înţeleg şi să iubesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Important e cât şi cum gândesc.

Simt în trup pletoşii de altădată,
Firea mea e saltul omenesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Important e cât şi cum gândesc.

Lume, lume, soro lume,
De ce eşti prea rea de gură?
De ce ne priveşti cu ură?
Vinovaţii fără vină
Cer să se facă lumină.

Vreau să-înalţ castele de gândire,
Vreau să fiu lăsat să simt cum cresc,
Nu contează cât de lung am părul,
Mai presus e cât şi cum gândesc.

Nu e loc de noi în lumea voastră,
Nu-s din noi acei ce ne muncesc,
Şi ţin cont de cât de lung am părul,
Nu de cum şi cât de mult gândesc.

Hei, voi neatenţi la soarta noastră,
Hei, voi ce ne credeţi pui de drac,
Gândurile voastre sunt şi ale noastre,
Gusturile însă nu ne plac.

Hei, voi care-aţi fost odată tineri,
Hei, voi care ştiţi ce-i omenesc,
Nu contează cât de lung am părul,
Mai presus e cât şi cum gândesc.

cântec interpretat de Florian Pittiş, versuri de Dorin Liviu Zaharia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!