Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ții minte focul...

Ții minte focul, chinul, primăvara,
Tot viscolul aprins ce bântuise?
El ne adunase, el ne învrăjbise,
El ne mâna, învolburându-și para.

Dar de pe-atunci, când nu se potolise
Furtuna vârstei, cea dintâi, amara,
Când tinereții-i mai duceam povară,
Noi încă ne uneam prin alte vise.

Și dacă azi nimic nu ne desface,
Și trecem în deplina-mbrățișare,
E că-mpreună nu aflarăm pace,

Ci căutarăm focu-ncins în zare,
Și rostul lumii care se preface,
Și-al nostru, celor trecători sub soare.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Tara fetelor" de Maria Banuș este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.04- 8.99 lei.

Citate similare

Vine primăvara!

Înfrunzesc câmpiile
Luncile și viile,
Primăvara cea zglobie
Cerne puf de păpădie.

Cum încep căldurile,
Înfrunzesc pădurile...
Raze palide de soare,
Mângâie fiece floare.

Pe crengile copacilor
Păsările cântă-n cor,
Când ți-arunci privirea-n zare
Pace simți... și sărbătoare.

Zborul pitpalacilor
Te tot poartă-n viitor...
Câte primăveri vor trece?
Una, două?! Nouă, zece?!

poezie pentru copii de din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ave Maria

Nimic din tot nu ne mai place
Și ne-a cuprins melancolia
Războaiele nu ne dau pace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Semnăm tratate pentru moarte
Și mii de morți sunt mărturia
Când însăși viața ne desparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Și nu mai punem preț pe carte
Și am ucis copilăria
Privim în gol tot mai departe
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Nu mai visăm în miez de noapte
Căci prea ni-e slută omenia
Ne pleacă îngerii din șoapte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Tristețea la tot pasul zace
Omul își uită bucuria
Când însuși Dumnezeu azi tace
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Și Lumea toată își împarte
În mii de lacrimi tragedia
Dar când speranțele-s deșarte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

De circ avem mai zilnic parte
Dar tragică ni-e comedia
Când clipele sunt visuri sparte
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

Nu-i strop de liniște în lume
Și păcălim democrația
Iubirea nu mai are nume
Cui să-i mai spui: Ave Maria!?

În mersul lumii crud, rapace
E sfântă numai liturghia
Din ea se naște-un gând de pace
Spre cerul pur. Ave Maria!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu apărem. Continuăm. Cu același crez, cu același avânt. Suferințele și deziluziile nu ne-au schingiuit întru nimic sufletul. Unii dintre noi avem de pe acum un trecut, la o etate când alții au încă iluzii. Alții au stat deoparte de frământarea noastră, a celor dintâi, iar azi, reuniți în fața aceluiași altar, pornim să oficiem liturghia sufletului nostru, departe de partide, departe de ambițiile mici și sterpe ale celor care spun servesc țara, servindu-se pe ei.

în Cruciada Românismului
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unui exeget...

De-o oră ne vorbește criptic
Distinsul nostru orator;
Aflarăm multe despre critic,
Dar mai nimic... despre-autor.

epigramă de din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pasărea Paradis

mai ții minte ceva,
din anii aceia cuminți,
când răsfoiam zilele
ca paginile unei cărți
împrumutate,
când concretizam prezentul
ca pe o amintire?

mai știi drumul lung
al unor zile fierbinți
când noaptea părea tot mai îndepărtată
și noi alergam după ea să o cuprindem
făcând ocolul Pământului?

mai ții minte cum se împleticea
un apus șovăielnic
în furoul tău cu zorzoane,

ții minte vremea
care nu ne mai lăsa să întinerim,
iar clipa o trimiteai în trecut
cu fiecare clipire a genelor tale lungi
cât pasărea Paradis?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Labiș

Sunt douăzeci de ani...

Sunt douăzeci de ani și încă unul...
N-aș vrea nici unul să i-l dau minciunii.
Să zboare toți spre zare cum colunul
Care apoi se-ntoarce în pântecul genunii.

Dar toate astea-s fleacuri: mai presus
Eu știu un lucru care-i ținta vieții:
Să ții un steag, destoinic, cât mai sus.
E steagul roșu-al meu și-al dimineții.

E steagul cui? Eu cred e al meu,
Ori poate-al lumii, izbutind să doară,
Când din infernul inimii, mereu,
Însângerat mi-l flutur în afară.

Iar seara, când se lasă cu răcoare,
Și cerul se întunecă-n frumos
Însângerat și vast mai ard în zare
Înmiresmând în chip de chiparos.

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ții minte

Ții minte când ne închinam?
În fața micului altar,
Din inimă de munte,
Doar noi doi, martor Dumnezeu
Și ale noastre jurăminte.

În mica bisericuță,
Cu brâu de brazi,
De ger încremeniți,
Pe scaunul lui Noica
Te-ai așezat tăcut.

Tăcerea era plină
De icoane sfinte,
Din apa sfințită,
Pe rând noi am băut
Și pentru ai noștri morți,
Noi am aprins lumini,
Sus în munții Păltiniș.

Ții minte iarna de atunci?
Și-a noastră fericire?…
S-a dus, de parcă nici n-a fost…
Și am rămas,
Cu sfânta amintire.

poezie de (7 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Botnaru

Nimic fără DUMNEZEU!

De ce, Doamne, nu ne tuni prin minte?
Uituci, a rugăciune sărutăm prea rar
Trudite, palmele, prin care știi, Slăvite,
Fărâma pâinii să ne-o dai, al vieții dar.

De ce uităm, să ne-nclinăm spre mâna
Prin care ne storci apa, cu-al tău har?
În inima izvorului el scotocește vâna,
Zâmbind modest, de-i zici:"Ce fântânar!"

Și-atât de păcătoși, uităm chiar și de Tine,
Când bucuriile n-au margini de șuvoi
Și doar când sufletul adună-ntunecime,
Ne înălțăm spre Tine, să te-ngrijești de noi...

De ce prea des ne lași de capul nostru,
Căci blasfemând ne credem bravi eroi,
Uităm ce este bun, care ne este rostu',
Uităm esențialul:
Fără de tine, Doamne, n-am fi fost nici noi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Autograf

Ții minte frate
noi cel dintâi autograf
l-am dat desculți
prin praf

și cum ardea câmpia
sub spice aurite

eram copii

ții minte frate
pentru cinci lei
păzeam
un orizont de vite.

poezie de din Creșterea neființei (1994)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Marchizul de Sade

Natura ne-a făcut să ne naștem cu toții la fel; dacă sorții îi place să strice cea dintâi alcătuire a legilor lumii, noi n-avem decât să-i îndreptăm toanele și prin priceperea noastră să dejucăm uneltirile celor mai mari.

în Justine
Adăugat de AdelaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Leliana Rădulescu

Ce vremuri...

Pe vremea când bărbații încă purtau costum,
Iar doamnele erau cu mult mai grațioase,
Când legea era lege, nu glumă, ca acum
Și exista respect și maniere frumoase!

Pe-atunci și primăvara, cu râsete duium,
Venea umplând de flori poiene mătăsoase,
Pe vremea când bărbații încă purtau costum,
Iar doamnele erau cu mult mai grațioase!

Uitați-vă și voi în jurul vostru-acum:
Nimic nu mai e sigur, prietenii-s parșivi,
Tânjim după-acea vreme, când îți vedeai de drum,
Eram mai fericiți, chiar dacă mai naivi,

Pe vremea când bărbații încă purtau costum!

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea dintâi

Iubirea dintâi era mai duioasă
Mult nu stătea, la cafea, pe terasă
Mergea la acei cu probleme spinoase
Chiar prin dogori sau nopți friguroase.

Azi ne șoptește la toți cu ardoare:
"Mă-mpingeți spre margini și asta mă doare
Vreți altă iubire îmbrăcată-n rutină,
Vreți alt sentiment și altă regină."

La toți ne-amintește de timpul apus
Când mult mai intens iubeam pe Isus,
Când nu amânam lucrări importante
De dragul unor structuri captivante.

Tandrețea e-n ea, nicicând n-a forțat
Cu noi la necaz, oricând, ea a stat
Ce-am câștigat că i-am spus să se ducă?:
Simțim că în noi ceva se usucă.

Iubirea dintâi fiind răbdătoare
Mergea prin ninsori cu multă ardoare
Purta cu ea solia primită din Slavă
La cei ce stăteau, amăgiți, în epavă.

De când n-am chemat-o să vină-n Cetate?
De când ne-au pătruns păreri încurcate,
De când am pășit în alte incinte
Unde-am primit doar blidul de linte.

Curaj dovedind în orice-ncercare
Depășea furtuna și-adânca-nnoptare
Pe cei căzuți îi ‘nălța din noroaie,
Nu tremura când veneau grele puhoaie.

Ea bate și azi; la ușă iar bate
Dar vai! Nepăsarea din nou o combate
Credința modernă așa o tratează
Pe cea mai tăcută și sfântă Vitează.

Ar trece prin foc de-ar fi să o cheme
Acei inundați de puhoi de dileme
La sacrificiul suprem ea se duce
Pe cel încurcat în hățiș să-l descurce.

De-o vrem printre noi, de-o vrem iar la masă
Vedea-vom, din nou, că-i cea mai frumoasă
Doar o privire spre ea de se-ndreaptă
Aleargă spre noi din treaptă în treaptă.

poezie de din Pelerini printre versuri (7 martie 2016)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Corina Mihaela Soare

Apoi tăcere

Cine știe dacă mai ții minte
Vocea care ți-a ascultat viața
Și îți îmbracă în poezie
Paginile goale ale zilelor tale...
În timp ce vremea se scurge spre seară
Vântul a luat timpul ca un fum...
În apropierea tăcerilor mele
Eu voi fi cea pe care
O vei vedea cu adevărat.
Când vei fi gata să te uiți și
Ce vei răspunde timpului
Care încă mă întreabă?
Azi te-am putut auzi din nou
În ecourile cuvintelor care mă caută
În acele lucruri în care ai fost
Și-n care ai devenit zgomot
Și apoi tăcere...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În furtuna toamnei

Furtuna vine când e liniște
și alungă tăcerea copacilor
iar luna nu mai trimite raze
și râsetele semințelor zboară
spre inimi ușoare cu suspine-n suflet
și vântul coboară spre mărăcini de spini,
iar fluturii s-ascund sub ramurile florilor,
așteptând din nou apusul de soare.
Vântul păzește cheia toamnei,
pe care o deschide când norii apar
și zboară fără oprire spre apus,
iar toamna își desface poala cu o moștenire,
ce te face bogat de vise
pe care nu știi să le uiți
pentru a redescoperi fericirea ei.

poezie de (3 septembrie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ioana Maria, te-am întrebat eu atunci mai ții minte o seară când am mers pe străzi în capul gol cântând imnul de desrobire al popoarelor? și tu mi-ai răspuns: țin minte tot ce a fost.

citat celebru din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poemul invectiva si alte poeme" de Geo Bogza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 7.99 lei.
Georgeta Radu

Rece, dar... trece!

Furtuna asta de zăpadă ne pustiește pe-amândoi,
fură din suflet primăvara și o transformă în noroi.

Cu șfichiul gerului fierbinte ne flagelează bucuria,
cerând impozit pe speranțe, neluând în calcul mărturia
am plătit pentru visare cu viață roasă-n mii de scame
ninse în zile irosite de mult prea multă cugetare.

Vestalei frigului nu-i pasă, ea focului îi e dușman
și suflă viscolul spre inimi, răpindu-ne an după an.
Preface-apoi sângele-n țurțuri, înjunghiindu-ne mișel,
(în împietrirea-i ucigașă, ăsta e singurul ei țel.)

Habar nu are există... Cu sufletul încrâncenat,
iubirea ei cea nenăscută zace ca spinul înghețat,
la margine de întuneric și bagă lumina la apă,
când nopții-i dăruiește ceasuri, punând uitare-n orice groapă...
o casă pentr-un Trup de gheață ce era cald până mai ieri,
azi, ducând crucea peste moarte, dăruind VIAȚA-n primăveri...

Furtuna asta de zăpadă e fata vântului și-a iernii,
bunici i-s viscolul și ceața, ce smulg Credința din vecernii
și-o spulberă în patru zări, sperând că-i vor slăbi puterea,
dar primăvara o adună și-o-ncoronează cu-NVIEREA...

poezie de din La vie en rose
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Bâlici

Rânduri pentru fiica Maria

Nu pot să-ți dau un mărțișor,
Dar ți-l trimit în depărtare,
Făcut din raza cea de soare
Și părintescul nostru dor.

În singuratic colț al minții,
Noi ne rugăm să treacă vama
Și-abia acuma ne dăm seama
Cum ne-așteptau pe noi părinții...

"Pe lume toate au un rând,
E bună viața, chiar și-amară";
Amestecat cu primăvară,
De sus, ne-acoperă un gând.

Zâmbind, pe-această-a lumii parte,
Răsare-un firav ghiocel,
Ca să n-aștepți și tu la fel,
Când noi vom fi și mai departe...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Părăsite

Văzut-am suflete rătăcind prin locuri
De care nici nu știau în viața lor
Au fost de Tine Doamne părăsite,
Ștergându-le din minte, trecut și viitor.

Natura pe care o batjocoreau,
Acum le este alături ca o mamă
Se tanguiesc amarnic, cerându-ți ajutor,
Dar Tu sfătuiești natura, de ele să se teamă.

Le ții în întuneric, chiar dacă afară-i zi
Crescându-le mai mult, dorința de răzbunare,
Dacă prin locul acela, va trece cineva,
Nu va avea nicicând, vre-o șansă de scăpare.

Când va fi judecata, iertarea de păcate
Când soarele si luna, vor străluci în zare,
Cand tot poporul va fi, in fața tronului,
Vor sta și ele triste, privind din depărtare.

poezie de
Adăugat de Alin OjogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina Bonescu

Prin pomii din livezi

Retrage-te la timp, când încă știi poți
Sub soare să reziști.... în mare să înoți,
Când încă nu-i târziu pe-alei, să-ți zboare pașii,
Când încă-ți mai vorbesc doi ochi, senini, albaștri.

Oprește-te la timp, cât ușa nu-i închisă
Și poți încă zâmbi spre mâna ce-i întinsă,
Când încă mai inspiri parfumul de la floare
Cât încă noaptea lină îți este sărbătoare!

Retrage-te la timp, lumină din lumină,
Cât lume e în jur și nu-ți este străină,
Cât mai lucește încă în fir verde de iarbă
Demult, o amintire ce-ți este foarte dragă!

Retrage-te din vreme și meditează adânc
Ce e prioritar, când umbră e în crâng.
Și câte ploi, adesea, în seară au spălat,
Tot ce a fost îngheț, tot ce a hibernat...

Retrage-te la timp și rău să nu îți pară,
Va înflori în noi o altă primăvară.
Ascunși de ochii lumii prin pomii din livezi
Vom construi palate din ramurile verzi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai ții minte?

Mai ții minte, tu, iubire,
Cum mâna ți-o încleștam
Sugrumat de fericire
Lângă mine să te am?

Cum opream, pe dată, clipa
Când de mine te lipeam?
Parc-un înger cu aripa
Ne atingea când ne iubeam.

Stelele din Carul Mare
Ne zâmbeau șiret, cumva...
Dar cuprins de desfătare --
Tu-mi erai singura stea.

Unde-s, oare, acele vremuri
Unde ești, iubita mea?
Poate fericită tremuri
În brațele altcuiva.

Eu?! Zâmbesc în amintire...
O, cum anii s-au tot dus!
Dar te mai gândesc, iubire --
Chiar de lângă tine nu-s...

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook