Din limbile ce atârnau în cer

Se clătina o casă,
se clătinau două case, o mie de case:
oamenii îşi sforăiau nopţile
ca nişte simfonii pline de ei.
Soarele i-a uitat
prin burţile ce nu mai ştiau
să iubească.

Astăzi doar luna le clăteşte
visele cu smoală
şi fiecare stea aruncă
o limbă de şarpe
să le culeagă
din orbite lacrimile umflate
cu pompa.

Noi suntem aici, acum,
şi nu mai putem
înghiţi verbele şoptite
într-o ureche, mirosind a greşeală.
Mi te-ai deschis ca un răsărit
cu pletele în vânt.
Îmi păreai că vrei să-ţi ieşi din piele.

Schimbă-ţi pielea cu pielea mea
şi dă-mi-o înapoi.
A trecut iarna ca o rachetă
peste toate nopţile.

Şi-am alergat cu ea în piept,
prin toate dicţionarele,
doar să ne reamintim
ce înseamnă cuvântul "uitare".

Cam de pe-atunci ne-am tot scris
telegrame de dragoste
cu cerneală stoarsă din limbile
ce atârnau în cer.

poezie de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mai uitat...

Am mai uitat din când în când să trec
Prin universul ce te înconjoară,
Am tot uitat şi astăzi iarăşi plec
Şi-i frig şi ninge în a noastră vară.

Am mai uitat să-mi fii în amintire
Şi încercând din când în când să vin
M-atinge clandestin a ta iubire
Şi-n fiecare zi mai mor puţin.

Tot rătăcind prin dorul ce ne leagă
Doar am crezut că am şi bucurii,
Şi-am mai uitat să-ţi spun că îmi eşti dragă
Şi nopţile ţi-au devenit pustii.

Am mai uitat să-ţi dăruiesc o floare
În lacrimi ţi-am lăsat nuanţe gri,
Şi-n inimă rămâne-un dor ce doare
Uitând să uit de tine-n orice zi.

Am mai uitat şi poate-am fost departe
Gândind că în uitare îmi revin,
Cu inima rămasă jumătate
Am şi uitat... să mai trăiesc puţin...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe limba tuturor

Pe cât de încet se aud silabele
atunci când gândim pe vârfuri pentru a nu ne trezi gândurile
pe atât de tare ceva strigă în noi într-o limbă necunoscută,
posibil moartă,
sau într-o limbă care încă nu a cunoscut
onoarea pierderii în trecut.

Şi strigă în muţenia ei şi în surzenia noastră,
o parte din noi se scutură de nopţile albe
şi de cearcănele adâncite până în inimi
ca atunci când ne întindeam peste golul tranziţiei,
căscat între rău şi mai rău.

Pe cât de încet cad stelele văzute din depărtare
chinuite de laptele (s)acru al originii
pe atât şi noi, mai repede ca niciodată,
trecem unii pe lângă ceilalţi,
unii prin ceilalţi şi toţi prin toate
fără să lăsăm un fir de praf selenar în urma noastră.
Ştim că e doar o iluzie.
E doar o zi între zile
şi apoi întunericul care ne îmbrăţişează,
ne strânge într-un mănunchi de vise, visuri şi amintiri.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zodia florilor

Luna mai ne scoate-afară
şi din casă şi din viaţă
luna mai în flori măsoară
tot ce iarna ne îngheaţă

Şi din casă şi din viaţă
toate prind încet să ningă
rămânând la suprafaţă
doar adâncul din colindă

Toate prind încet să ningă
luna mai în flori măsoară
tot ce moartea o să stingă
luna mai ne scoate-afară

Şi prin casă şi prin viaţă
flori să fim ea ne răsfaţă

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 mai 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti tu

Ai apărut în ziua care,
Eu nu credeam că încă pot
Să pot privi o altă zare
Tu mi-ai redat iubirea-n loc.

Din zări apuse-ndepartate
Ai apărut chiar ca o stea;
Eu nu credeam că peste noapte
Vei lumina privirea mea.

Imaginea care în noapte
Se proiectează pe-al meu chip,
Mă urmăreşte azi în toate
Aceasta vreau acum să-ţi zic.

Doi ochi pe faţa ta senină
Ca două stele de pe cer,
Şi buzele ca luna plină
Să te atrag, din nou încerc.

Când am vazut eu pe cer luna
Mi-am spus că-n lume e doar una!
Când eu privesc acel astru divin
La tine, gândul mă-ndeamnă să vin.

Şi dacă! Dacă măcar tu ai şti
Când îmi zâmbeşti in fiecare zi,
Cum simt că am tot ce aş vrea
Aş vrea ca tu să fii a mea…

Aş vrea o zi măcar din viaţă
Să pot ieşi din astă ceaţă,
Să pot să-ţi spun deschis, în grabă:
Tu fată cât îmi eşti de dragă!

Din lipsa multelor cuvinte
Scriu vorbele ce-mi trec prin minte…
În schimbul lor, eu de la tine-aştept:
Un simplu, sincer “te iubesc”.

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din clipe

îţi mai aminteşti de nopţile cu zăpadă
în care fulgii zburdau prin ceruri
ca porumbei minusculi
şi tu păreai asemenea lor
copleşită de vise?
te privea întunericul ochilor mei
din două bile negre
împotmolite în zăpada cărnurilor
îţi mai aminteşti de nopţile albe
în care bezna dormea în promoroacă
şi eu mă odihneam aidoma ei în gândul tău?
ni se întindeau picioarele şi braţele până în suflet
fugărind pe întinderea vastă a saltelelor
puful şi inocenţa de care am uitat...
îţi mai aminteşti de noaptea
în care am înghiţit stelele
şi milioane de îngeri
au eşuat pe sânii tăi vineţii?

poezie de Ionuţ Popa (13 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

TESTAMENTUL POETULUI

Am fost un credincios şi sunt, dar în păcat,
Mereu am vrut cu tine să intru şi-am intrat;
Eşti unica din lume ce mi-ai permis, să fiu
Profetul care-şi strigă iubirile-n pustiu.

Când fluture am fost, din seară până-n zori,
Să gust din floare-n floare ai dragostei fiori,
Tu, înţelegătoare, în cântec m-ai iertat,
Ştiind că pentru tine am sufletul curat.

Când nopţile cu smoală voiau să îmi înece
Lumini în care-am vrut să-mbrac vreo stea mai rece,
Tu, doar cu vrăji făcute din vorbele-ţi rimate
Pe Cer aduceai Luna şi mii de nestemate.

De-aceea eu, iubito, cât încă-s pe pământ,
Îţi las prin Testament acum ce am mai sfânt:
Credinţa în Cuvântul ce-a fost şi o să fie,
Iar tu să mă îngropi în tine... Poezie!

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

ne-am făcut din trupuri case în care să ne ascundem
ne-am făcut din suflete izvoare de smoală

ne-am încheiat cămăşile cu flori în dreptul inimilor
am respirat
am respirat
am respirat

în timpul acesta alţi oameni mor

ne-am făcut din ciment casele
şi acum stăm în ele ca în nişte corturi de gheaţă

respirăm frica precum un aer murdar

când vom fi arşi şi împrăştiaţi în ocean
acolo nimeni nu ne va mai cauta
timpul va dispărea
dar vom continua
sa respirăm
sa respirăm

fluturi albi vor zbura deasupra apei cu aripile lor transparente
prin ele o să ne mai atingem degetele
prin ele ca prin nişte geamuri de sticlă o să ştim că mai suntem aproape.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul amibei

În curând o să ajungem să facem toate lucrurile
la care nu ne-am priceput niciodată.
Şi o să fim cei mai buni.
Şi o să ne luptăm unii cu alţii
cu zâmbetul pe buze şi fără să cruţăm măcar un fir de păr.
O să ne înfigem degetele în vise ca nişte furci
şi o să le întoarcem pe toate părţile,
poate chiar noi înşine o să ne tăvălim cu ele prin noroiul
ce ni se-ncheagă în orbite.
În curând o să muşcăm din moliciunea fiecăruia
şi o să ne întoarcem cărnurile flămânde pe toate părţile
aşa cum ne închipuim că fac soldaţii
când se dă stingerea.
Şi o să fim cei mai buni.
Mai buni decât ei, mai buni chiar decât noi înşine.
Şi, în sfârşit, o să ne târâm cărnurile flămânde spre nicăieri,
fericiţi din nou că ne-am trezit doar pentru a adormi la loc.

poezie de Ionuţ Popa (2014)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut-au anii

Trecut-au anii,
Şi duşi au fost.
Am trecut şi noi,
Odată cu timpul,
Nu mai suntem ce am fost.
Trecut-au anii,
Toate s-au schimbat
Şi locul copilăriei noastre
E îmbibat în amintiri şi praf.
Trecut-au anii,
Noi rămasa-m tot aici,
Statornici ai vieţii,
Ai nemărginitului timp.
Trecut-au anii,
Şi omul peste timp,
Anii au rămas în urmă,
Amprenta chipului răvăşit.
Trecut-au lunile cu caru',
Trecut-au zilele
Rând pe rând,
De mă întrebi ce zi e astăzi,
Nu ştiu.. Mă simt confuz.
Trecut-au anii tinereţii,
Nu se vor întoarce înapoi,
Ăsta-i cursul firesc al vieţii,
Ne-am născut
Să fim muritori.
Trecut-au anii,
Am şi uitat, Ce înseamnă noţiunea timp,
Nu mai ştim să ne bucurăm
De lucruri mărunte,
Simţim, trăim,
Într-un mod obiectiv.
Trecut-au anii,
Nisipul din clepsidra timpului
S-a scurs demult,
Am ajuns la capătul vieţii,
Trăim clipa,
Poate ultimul minut.
Trecut-au anii,
S-au irosit în zbor,
Oamenii sunt ca şi
Corăbiile pe mare
Îşi urmează calea,
Prin viaţă-s trecători.
Trecut-au anii,
Privesc trecutul ca într-o oglindă,
Dar nu mă recunosc,
Oare aşa mult timp să fi trecut,
Mă simt a fi opusul,
A ceea ce sunt şi văd.
Trecut-au anii,
Viaţa s-a scris într-o carte.
Am imagini lipsă din ea,
Capitole, încă neîncheiate,
Mintea nu vrea să-şi amintească,
Momentele nefaste.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de aproape şi totuşi departe

Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte
creştem, ne înălţăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe...

Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit,
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui -
simfonii de culori, miresme şi gânduri!

Doar luna, rotunda lună,
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt,
Doar luna, rotunda lună,
ne luminează visul plutitor,
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda lună, ne-ngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.

Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârşit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape şi totuşi departe,
Mă cauţi, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi...

La capătul timpului
suntem noi -
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veşnică.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am scris mereu

Din Eu-l meu

Ţi-am scris pe gând
Rând după rând,
Ţi-am scris pe flori
Zeci de scrisori,
Pe cer, pe nori
Încă din zori,
Pe bob de rouă
Din două-n două,
Pe geam la case,
Pe fire de mătase,
Pe cuib de rândunici,
Să îmi fii aici,
Pe stropii ploii
Iubiţii văpăii,
Pe tot şi pe toate
In ziuă si-noapte
Să îmi fii aproape,
Să stiu ca te am
Asa cum ne-aveam
Si amandoi visam...

poezie de Garofiţa Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se uscă vise

Octombrie mi-a pus la tâmplă teci,
pline de vise
ce viaţa mi le-a retezat,
atârnă peste umeri
parcă-s puse la uscat
precum ciorchinii plini de struguri
zemoşi şi grei,
în cuie aşezaţi pe grinzi,
la buna-n casă
după ce toamna i-a brumat!
Sunt teci ce taie prin piele
şi visele mă dor,
rămân doar răni deschise
cerşind un ajutor,
bruma sărează amintiri
lăsând în urmă noastră ceaţă
şi clipele cu noi ce nu mai vin,
uscă visele din teci
din noi in jur.... doar ce a fost odată!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar pe tine te-ai uitat

Eu te ştiu... poate mai bine decât vrei să îmi arăţi,
Nu eşti tot ceea ce pare, nu eşti tot ceea ce poţi,
Şi nu caut explicaţii, definiţii n-am să-ţi dau,
Cum să definesc frumosul lângă care vreau să stau?

Eşti doar tu, aceea care, zămisleşte tot ce-i pur
Fără tine frumuseţea n-ar mai exista în jur,
Nu ne-am naşte niciodată, făcătoare de minuni
Care ne veghează paşii, ca să devenim mai buni

Aş putea să-ţi spun iubire, aş putea să-ţi spun destin,
Eşti în toate şi eşti totul, eşti şi dragoste şi chin,
Lacrimile tale udă tot ce creşte-n jurul tău,
Eşti lumina infinită care vindecă ce-i rău

Noi suntem doar prunci pe care tu îi creşti şi îi păzeşti
De păcatele umane, de durerile lumeşti,
Fără tine nu-i trecutul, viitorul nu ar fi,
Suntem toţi bucăţi din tine, suntem toţi fiice şi fii

Eu te ştiu, te simt şi-n suflet te voi ţine talisman,
Să nu pot uita vreodată să iubesc frumos, uman,
Însă am o rugăminte, o şoptesc cu un oftat,
Ai grijă, te rog, de tine... mi se pare c-ai uitat...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu?

În palma ta am pus amurgul, aştept să vină toamna,
Mai stai un pic cu mine, acum e frig şi pică frunza.
Dar drumul azi ai rătăcit, cad frunze-n calea ta,
Doar linişte mai simt, tăcerea-îi surdă şi doare inima.

Tristetea în suflet mi-a pătruns, cu nostalgia
Dar poate aşa îmi este scris, să te-ntâlnesc târziu,
În nopţile de dor pustii, colinzi prin visele-mi deşarte.
Cine eşti tu, aievea, eu niciodată nu voi sti.

Eu nu-ţi cunosc nici chipul, nicicând nu l-am văzut
A mâinii mângâiere nu ţi-o ştiu, sărutul nici atât.
In viaţa mea ai poposit, tu te-ai ascuns în noapte,
Stăpân pe inimă şi suflet, tu te-ai făcut pe toate.

Doar durere mi-ai adus, azi în toamnă te-ascunzi.
Mi-am pus sufletul în palma-ţi şi la mâna ta oricând.
L-ai mintit cu nepăsare, cu vorbe l-ai încântat
Cu-a mea dragoste te-ai dus, înapoi nu te-ai uitat.

Întoarce-te să-ţi ating fruntea, si în ochi să te privesc,
Ca o piatră-n al meu suflet, ai rămas iubire-n veci.
Cum să fac să-o dau afară, că mă apasă tare greu?
Patima îmi sapă-n suflet fără milă... mai visez;

Un poem îţi scriu pe suflet şi pe frunze îl aşez
Câte-un viers ce-l plâng în noapte, şi pe vânt eu ti-l trimit.
Orice-aş face nu mi-e bine, esti mereu în gândul meu.
Şi in fiecare noapte te aştept în visul meu.

Peste frunzele cu rouă, plânge toamna zgribulită,
Peste adieri de vânt, zboară sufletu-mi gemând.
O cărare pân la tine, am făcut din visul meu,
Arde amintirea-n noapte, sufletul plânge mereu.

Mi-ai furat vise din cer, le-ai împrăştiat în van
Dă-mi a nopţii îmbrăţişare, lasă-mă la tine-n gând.
Visul lasă-l să mă poarte, pe al tău braţ să mă aşez,
Praf de stele să culegem, pernă visului s-avem.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna la oraş

A plecat bătrâna toamnă
Şchiopătând, iavaş-iavaş,
Iarna a început să cearnă
Fulgi de nea peste oraş.

E o vreme mohorâtă
Plâng copacii dezbrăcaţi,
Dar copiii râd şi cântă
La ferestre cocoţaţi.

Şi cu toţii ies din case
Iuţi ca nişte spiriduşi
Echipaţi cu haine groase,
Cu căciuli şi cu mănuşi.

Magazinele sunt pline
De cadouri fel de fel
Oamenii pe la vitrine
Scotocesc prin portofel.

Beculeţe colorate
Atârnate sunt pe sus
Neaua cade peste toate
Şi pe ele s-a depus.

Ca să scape de ninsoare
Cei ce sunt cu capul gol
S-au retras în graba mare
Şi se încălzesc la Mall.

Iarna nu ne ocoleşte
Sărbătorile-s în toi
Moş Crăciun se pregăteşte
Să mai vină pe la noi.

Doar maşinile pe stradă
Se frământă şi suspină
Fiindcă ştiu că sub zăpadă
Se vor umple de rugină.

poezie de Octavian Cocoş (21 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

Aici, pe-un picior de plai
Am primit comori din Rai
Şi-o mulţime de Cuvinte
Ce cu viaţă-s toate pline...

Cu fulgere din Cer aş vrea
Să le ard pe cele rele
Şi cu razele de Soare
Să le-mpart pe cele bune

Să primească fiecare
Frumuseţe, încântare
Linişte si-mpacare...
As mai vrea să cânt de zor
Cu păsările intr-un cor:

Ce frumoasă este viata
Floarea, vântul, dar şi marea
Marea, dar şi muntele
Pomul şi grauntele

Luna, Soarele şi Cerul
Zilele şi nopţile
Zâmbetul copiilor
Fraţilor, surorilor...

Totul-n jur e Dăruire
Dăruire şi Iubire
Pline de Iubire-s toate
Că de n-ar fi fost Iubire
Nimic nu ar fi existat
Nici măcar Cuvintele...

Sensul Vieţii e Cuvântul
E Iubirea Domnului
Dăruită tuturor!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Innuendo

nopţile rupte din fiecare răsărit
aşezau orele într-o ordine pătrată
în templul iubirii ridicat
dincolo de sălbăticia din noi

mângâiam cu buzele
sânii
gândul
fiecare piatră
fiecare unghi
zidul cu fruntea înaltă

amintiri limbi de fum
trec peste cărămizile rămase vii
încărunţite de timpul ochilor ninşi

lacrimile de piatră cern în suflet
pulberi cioplite destrămări
trecătoare vise aripi în scrum

nemărginirea a devenit răscruce privirile
hohot în piept spală templul rănit
suntem umbre de oameni cu trup locuit
în ruinele din noi

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ce-ai făcut astăzi?

Tu ce-ai făcut astăzi?
Paşii te-au purtat prin locuri însorite?
Ai văzut lumina?... ai simţit-o?
Ai lăsat îmbrăţişarea Soarelui să te cuprindă?
Ai privit oamenii-n ochi cu seninătate?
Ai lăsat adevărul să evadeze
Din încleştarea gândurilor tale?
Ai simţit bucuria clipei, firescul emoţiilor,
Naivitatea copilului care-ai fost?
Ai dăruit dragoste, iubire?
Ai trecut mai departe cu capul sus,
De încruntările şi răutăţile semenilor supăraţi?
Ai salvat lumea cu un zâmbet?
Te-ndrepţi spre dormitor cu pace-n suflet?

Ori ai alergat prin tunetul întunecat al ploii,
Te-ai speriat de fulgerele orbitoare,
Ai simţit până la piele stropii reci,
Te-ai folosit de bunătatea oamenilor
Ca de-un paratrăsnet
Şi ai basculat cu invidie peste aceştia
Toate nemulţumirile, frustrările şi neîmplinirile tale,
Ca şi cum drumul tău a fost ales de ei?
Tocmai de aceea i-ai mai păcălit c-o tristeţe,
Aşteptând să mai treacă o zi,
O zi dintre acelea despre care
Nu vrei să-ţi mai aminteşti niciodată.
... Tu ce-ai făcut astăzi?

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ce-ai făcut astăzi?

Tu ce-ai făcut astăzi?
Paşii te-au purtat prin locuri însorite?
Ai văzut lumina?... ai simţit-o?
Ai lăsat îmbrăţişarea Soarelui să te cuprindă?
Ai privit oamenii-n ochi cu seninătate?
Ai lăsat adevărul să evadeze
Din încleştarea gândurilor tale?
Ai simţit bucuria clipei, firescul emoţiilor,
Naivitatea copilului care-ai fost?
Ai dăruit dragoste, iubire?
Ai trecut mai departe cu capul sus,
De încruntările şi răutăţile semenilor supăraţi?
Ai salvat lumea cu un zâmbet?
Te-ndrepţi spre dormitor cu pace-n suflet?

Ori ai alergat prin tunetul întunecat al ploii,
Te-ai speriat de fulgerele orbitoare,
Ai simţit până la piele stropii reci,
Te-ai folosit de bunătatea oamenilor
Ca de-un paratrăsnet
Şi ai basculat cu invidie peste aceştia
Toate nemulţumirile, frustrările şi neîmplinirile tale,
Ca şi cum drumul tău a fost ales de ei?
Tocmai de aceea i-ai mai păcălit c-o tristeţe,
Aşteptând să mai treacă o zi,
O zi dintre acelea despre care
Nu vrei să-ţi mai aminteşti niciodată.
... Tu ce-ai făcut astăzi?

poezie de Ovidiu Scridon din Tu ce-ai făcut astăzi?
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna absenta

Amintiri cu portocale şi staniol,
Cu brazi aduşi de prin păduri departe,
Cu nopţile încremenind domol
Sub vocea stinsă-a literei din carte,

Cu flori fără de număr şi de rost
În gheaţa din ferestre răsărite,
Cu chipul sfânt al celor care-au fost,
Cu gânduri mii şi-adesea rătăcite

Prin viitorul ce-l trăiesc acum,
Aici şi între-aceste ziduri ninse,
Cu oameni care trec încet pe drum,
Cu case mici şi cu lumini aprinse.

poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!