Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Jurământ

- Iubita mea, îți jur smerit,
Pe Zeus, chiar pe Apollo,
Te voi iubi la infinit!
- Și când vom merge acolo?

epigramă de din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Citate similare

Precauție

La infinit te voi iubi,
Cu pasiune, ca un câine
Dar dragă, cine poate ști,
Ce se întâmplă până mâine?

epigramă de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Iubita mea cu vise interzise

Iubita mea... cu vise interzise,
Cu păr de cer și stele călătoare,
Păcatele de azi îți sunt prescrise
Și dorurile-s toate în ulcioare.

Iubita mea, te voi iubi oriunde,
Cu frenezia clipei... de tumult,
Când pasiunea-n inimă pătrunde
Și șoapta dulce-a iernilor... ascult.

Iubita mea, cu tainice smaralde
Ascunse în dulceața unui gând,
Când patimile nu pot a fi calde,
Mă-mbrățișază tandru... peste rând.

Și mă-nvelește-n coala de hârtie,
În inocența pașilor târzii,
În clipa de amor și de beție
Când bate ceasul înspre erezii.

Iubita mea... cu vise interzise,
Cu păr de cer și stele călătoare,
Păcatele demult îți sunt prescrise
Și dorurile-s toate în ulcioare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Te voi iubi

Te voi iubi în fiecare clipă,
Te voi iubi pe soare și pe nor,
Te voi iubi pe-a vântului aripă,
Te voi iubi-n amurg lângă izvor.

Te voi iubi pe iarba din grădină,
Te voi iubi-n padurea de argint,
Te voi iubi pe-o rază de lumină,
Te voi iubi când stele nu ne mint.

Te voi iubi pe hol sau pe chiuvetă,
Te voi iubi de vrei... pe aragaz,
Te voi iubi frenetic pe mochetă,
Te voi iubi spre seară pe-un pervaz.

Te voi iubi pe cumpăna fântânii,
Te voi iubi în lift sau pe butoi,
Te voi iubi cum se iubesc păgânii,
Te voi iubi de vineri, până joi.

Te voi iubi urcând spre miazănoapte,
Te voi iubi și când am să cobor,
Te voi iubi cu mângâieri și șoapte,
Te voi iubi... când mă înveți să zbor.

Te voi iubi... pe plaja aurie,
Te voi iubi în marea de azur,
Te voi iubi când nimeni nu mă știe,
Te voi iubi... și-apoi am să te fur.

Te voi iubi când încă se mai poate,
Te voi iubi când încă mai sunt viu,
Te voi iubi și voi uita de toate,
Te voi iubi cât nu e prea târziu.

Te voi iubi-ntr-o noapte de beție,
Te voi iubi... mărturisindu-ți trist,
Te voi iubi... pe-o coală de hârtie,
Te voi iubi... când nici nu mai exist.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să ne iubim o veșnicie

Când vom sorbi lumini albastre
Și legănați vom fi de vânt,
Mireasma florilor din glastre,
Ne va lega cu-n jurământ.

Credință? Dragostea fierbinte,
Iar florile izvor de dor,
Spre infinit, fără sfială,
Cu tine-n brațe am să zbor.

Și.. Sus! Acolo printre stele,
Vecină fie-ne chiar luna,
Sfios, gustându-ți toate cele,
Iubita mea! Să îți cer mâna.

O lacrimă să ne unească
Cu zâmbetul de bucurie,
De rele… duhul ne ferească
Să ne iubim! O, veșnicie.

Liantul fie-ne cununa,
Iar ”nuni”, luceafărul cel sfânt,
Și prietenia întotdeauna
Cât vom zbura pe-acest pământ.

poezie de din Freamăt de dor- Antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ne vom iubi fără cuvinte

Pe-această pagină, când vântul
Sufla-va dulce adiere,
O lacrimă va curge... Râul
Ei va aduce mângâiere.

Vulcani în inimi, anotimpuri
Pierdute printre ani, voi fi
Eu voi erupe pentru tine
Iar tu mereu mă vei iubi.

Eu voi fi noaptea. Zilei tale
Voi da răgaz prin ani, să treacă
Să nu ne-nebunească... fericirea
Învolburata vieții apă

Vom fi și alfa și omega
Și intru noi va fi tăcerea
Și infinitul vom cuprinde,
Îmbrățișând întreg pământul
Ne vom iubi fără cuvinte...

poezie de din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aniversare

S-a întâmplat atunci, acolo
Iubita mea, tu să răsari,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să vi,
Ca o rază de lumină și de soare,
Era într-o zi când s-a-ntâmplat să fi,
Scumpul meu luceafăr, veșnic între stele.

De ziua ta, iubita mea, îți dăruiesc,
Fericirea ce-n cuvinte nu pot să-ți spun,
De ziua ta, iubita mea, îți dăruiesc,
Cuvântul bun și cald și sincer
Și te doresc, înger ce-n suflet îmi trăiești.

Și ești parfumul meu de vis
Și adierea caldă ce-n mine port
Și mai presus de tot și toate,
A mea iubirea adevărată.

Să te sărut aș vrea mereu,
Dar știu că eu... și știu că-i greu,
Dar cred că ai să mă ierți,
Căci inima îmi ești pe veci.

Sperantă-mi ești și paradis
Si doar tu poți să mă-ncălzești,
Căci iarnă îmi e în fiecare zi,
Când alăturea nu-mi ești.

Nebunesc mă doare-n suflet
Și n-aș vrea ca să te pierd,
Căci te iubesc,
Adevărat și fără alinare.

Și te-ai născut atunci, acolo,
Ai răsărit cu primii ghiocei
Și-aș fi putut să jur că am simțit,
... o adiere.

De-aș fi știut,
Ce iubire minunată o să apară,
Cerul supus l-aș fi privit
Și i-aș fi mulțumit,
Că te-ai născut.

poezie de din Nuanțe de alb
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu gândul la iarnă

Acum, când prețul energiei,
Iubit-o, e atât de mare,
Cum stăm în pragul sărăciei,
Ne vom iubi... cu-nfrigurare.

epigramă de din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scrisoarea

Iubita mea, am coborât din munte
Pe coama unui deal ce îmbracă noaptea grea,
Alpiniști cu filele cărunte
Și înotători cu vise la curea.

Iubita mea, am urcat o vale
Prin păduri de vanități deșarte.
În opoziții crunte de acțiuni banale
Noi ne strigăm, iubirea, tare și departe.

Despre fenomenele naturii
Vom emite cu glas articulat,
Că într–un ecou stă malul mării
Cu concentrație de verde aromat.

De asemenea vom scrie cu putere,
Puțin vizibil, dar atât de important.
Iubita mea, suntem marca pe scrisoare
Cu gust puternic de dulce și picant.

Scrisoarea asta ne ajută
Să fim auziți de cei din jur,
Că virgula răsună mută
În țesătura unui plic obscur.

Iți voi rămâne veșnic recunoscător.
Categoric, clar și concludent.
Iubita mea, epistolă de viață și amor,
Ești singura scrisoare și unic document.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Te voi iubi

Eu vreau să te iubesc fără scăpare,
Te pot iubi oriunde îmi vei fi,
Ascunsă-n așternut sau depărtare,
Când tu la mine poate n-ai să vii.

Te voi iubi chiar și atunci când glasul,
Atât de tandru, nu-ți voi auzi,
Atunci când lângă mine nu ți-e pasul,
Am să te-aștept și tot te voi iubi.

Voi săruta și clipele pe care,
Le-ai presărat în jurul meu mereu,
Să îmi aline fiecare stare,
Când lipsa ta îmi spune că mi-e greu.

Te voi iubi ca ploaia picătura,
Ce-o varsă grijulie pe pământ,
Să-ți umezească pleoapele și gura,
Când buzele-mi alături nu îți sunt.

Eu vreau să te iubesc într-un albastru,
Ce-mi colorează ochii când te văd,
Să uit că fără tine sunt sihastru,
Pierdut între uitare și prăpăd.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Girel Barbu

Autoparodie

Iubita mea cu părul creț ca țipirigul
Aud cum ți se mișcă-n pântec frigul
Și vipera pe limbă cum îți cade cloșcă
Și noaptea cu tăcere cum te-mproșcă!

Iubita mea cu mintea coborâtă-n bernă
Când visele se sinucid sub pernă -
Iubita mea cu sângele în vine
Cu vârsta-n pătrățele cu buline,

.................................

Iubita mea dată-n Ispas
Cu toanele de-o tonă și un sfert
Din tine-o toamnă mi-a rămas
Motiv în plus să nu mă iert!

poezie de (15 ianuarie 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 14 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Ion Minulescu

Romanță fără muzică (În seara când ne-om întâlni)

În seara când ne-om întâlni -
Căci va veni și seara-aceea -
În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
Și-ți voi citi
Capitole din epopeea
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Și Corint...
Și-n seara când ne-om întâlni
Te-oi întreba,
Ca și pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voiești sau nu să fii a mea?

În seara când ne vom iubi -
Căci va veni și seara-aceea -
În pat vom presăra buchete de trandafiri și chiparoasă
Ne vom închide-apoi în casă
Și vom zvârli în stradă cheia...
Și-n seaca când ne vom iubi
Te-oi întreba,
Ca și pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voiești să nu mai fii a mea?...

Și-n seara când ne-om despărți -
Căci va veni și seara-aceea -
Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de argint,
Iar florile de chiparoasă și trandafirii-i vom presa
În cartea roză-a epopeii
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Și Corint...
Și-n seara când ne-om despărți
Te voi ruga,
Ca și pe multele pe care le-am sfătuit 'naintea ta:
- Să-ți amintești c-ai fost și-a mea!...

poezie celebră de din Romanțe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Dumitru Sârghie

Uite-așa și pe dincolo

Trup de pasăre măiastră,
Te-oi iubi pe ici pe colo,
Și te-oi așeza în glastră,
Uite-așa și pe dincolo.

Și ți-oi cânta la vioară,
Într-un ritm suav, tremolo,
Te-oi pupa pe inimioară,
Uite-așa și pe dincolo.

Ți-oi mângâia sânii copți
Și ți-oi tricota scampolo,
Vom petrece multe nopți,
Uite-așa și pe dincolo.

Vom căuta Infinitul,
Lungă-i calea pân' acolo,
Te-oi iubi ca Stan Pățitul,
Uite-așa și pe dincolo.

Doamnă cu ochii de mură,
Te-oi iubi precum Apolo
Și ți-oi cere să-mi dai gură,
Uite-așa și pe dincolo.

Ne-om iubi în Marea Neagră,
Vom juca cu sânii polo,
Statuetă de tanagră,
Uite-așa și pe dincolo.

De nu vei fi de acord,
Voi rămâne, doamnă, solo,
Și voi plânge monocord,
Uite-așa și pe dincolo

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Beatrice Vaisman

Chiar când ți se pare că ulciorul merge de multe ori la apă, e bine să știi că nu merge la infinit...

aforism de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Gheorghe Ionescu

Fă nani!

Trecu această vară
Ca pasărea ce zboară
La fel vor trece anii
Iubita mea... Fă nani!...

Aș vrea să stau cu tine
Zile și nopți senine
Dar mici ni-s acum anii
Iubita mea... Fă nani!...

Va veni însă o zi
În care vei auzi
Că am crescut cu anii
Iubita mea... Fă nani!...

De-atunci vom fi tot una
Ca Pământul cu Luna
Și-ncet să treacă anii
Iubita mea... Fă nani!...

poezie de din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ție, femeie iubită!

Îți dărui roșu trandafir
Să-l prinzi la piept, iubita mea,
Sub unda caldă de zefir
Să fii strălucitoare stea.

Când plete-mi lași să le răsfir
În umbra dată de perdea,
Îți dărui roșu trandafir
Să-l prinzi la piept, iubita mea.

Eu vorba dulce îți respir
Mărturisindu-mi dragostea
Și-ți gust pe buze elixir.
Sub cer senin de peruzea,

Îți dărui roșu trandafir
Să-l prinzi la piept, iubita mea...

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubita mea, vin ploi...

vin ploi, iubita mea, vin ploi
și se așează peste noi
și nu vom ști de suntem doi,
și nu vom ști de amândoi

vin valuri, draga mea, vin valuri,
vom fi în larg de două maluri
și sus pe cer micuții grauri,
vor ciripi cărându-și daruri

vin stelele, sunt multe stele,
iubita mea, nu-s ale mele,
ești orișiunde printre ele,
pe constelați cu inele

vin norii noștri, pufăind
ești prinsă de un vânt profund,
ești prinsă între foi arzând
un vers îți scriu, îmi este gând

vin amintiri rămase-n urmă,
de-acum pe noi ploua și tună,
vin visele pe lângă lună,
dar ele nu ne mai adună

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prizonier nu voi mai fi

Prizonier al norilor,
uit, atunci când te-întâlnesc,
tot parfumul florilor.
Uit și să te mai iubesc.

C-un sărut și-o-îmbrățișare
mă trezești din amorțire.
Alungi trista mea uitare
și-ți voi acorda iubire.

Tu, redându-mi libertatea,
voi coborî pe pământ.
Vom trăi realitatea
fără niciun legământ.

Sub cerul nopții înstelat
iubirea iar va reveni.
Ne vom iubi neîncetat,
prizonier nu voi mai fi.

poezie de (12 iunie 2017)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Să ne iubim

Să ne iubim cu fapta,
să ne iubim cu gândul,
cât noi vom fi pe lume
și cât v-a fi pământul.
Să ne iubim cu totul,
să ne iubim în șoapte,
ducându-ne iubirea,
chiar dincolo de moarte.
Să știi tu lună,
cât timp te voi privi
prin viața asta ce o voi petrece,
mereu, mereu,
în gând te voi iubi
chiar de esti
nepăsătoare și rece.
Iubirea mea, se știe,
ține o veșnicie.

poezie de (9 mai 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Vise promise

De vei veni, în somnul tău, la mine,
să-mi tulburi visele și somnul meu,
te voi primi și voi dansa cu tine,
vom fi: tu - flacără, eu - Prometeu.

Te voi purta, în brațe, printre ceruri
și îți voi stinge focul pe vreo stea,
cu sărutări, dorite giuvaeruri,
te voi acoperi, iubita mea.

Iar de va fi ca visul tău să plece,
îl voi urma, în visul meu de zi
sau voi trimite gândul să se-aplece
asupra ta, și doar al tău va fi.

În gândurile mele și în vise,
te-aștept, iubirea mea, te-aștept să vii,
și-atunci, îmbrățișările promise
vor fi cum doar în vis, acum, le știi.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Imposibilitate

Oricât de mult am exersa
Nicicând nu vom putea avea
Nici eu avere ca a sa,
Nici el, onoare ca a mea.

epigramă de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Ce merge mai bine cu un Ryzen 5 1600x (pentru mai multe fps): GTX 1060 6GB vs RX590 8GB? Fii primul care răspunde!

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!