Pescăriile metrice

iată, mamele şi taţii, iată-i
creşteau peste tot, unde să ne umplem de ei
nici nu ne-au stat împotrivă
nu ne-au omorât lent şi pe după crivă
arătându-ne cum să întâmpinăm afuzalia
prin ferestrele larg deschise
la primirea îndoliatelor recipise
rana piciorului meu mustea a ulei
de nucă
fiindu-mi deajuns norul să mă aducă
printre surcelele bucuriei de a trăi
florile se usucă numai în cercuri concentrice
iar pescăriile metrice
erau spuză sau trudă
ca o adâncită iarbă crudă
pe la mijlocul lui Dumnezeu.

poezie de Octavian Anuţa
Adăugat de Octavian Anuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am făcut?

Am intrat şi noi în UE,
Este lucru cunoscut,
Dar mai bine astăzi nu e,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-au luat străinii totul
Bani, resurse - ce-am avut
Pe labe ne-au pus cu botul,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-au trimis numai deşeuri,
Ne-au minţit cât au putut,
Mâncăm fel de fel de E-uri,
Şi cu asta ce-am făcut?

Nu mai stăm să facem glume,
N-avem vreme de pierdut,
Umblăm peste tot prin lume,
Şi cu asta ce-am făcut?

Unde sunt seninătatea
Şi mândria ce-am avut?
Azi domneşte laşitatea,
Şi cu asta ce-am făcut?

Şi-uite aşa, zic într-o doară,
Sper că nu am decăzut
Să rămânem fără ţară,
Căci cu asta ce-am făcut?

poezie de Octavian Cocoş (1 septembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mafia PSD-istă (pamflet)

A fost odată un coşmar,
A fost în România,
O mafie de PSD-işti,
Ce ne-a stârnit mânia.

Avea în frunte-un infractor,
Un dublu condamnat,
Un mafiot cum n-a mai fost,
Din Iad parcă scăpat.

Minţeau că sunt socialişti,
Săraci şi democraţi,
Dar erau neocomunişti
Şi putred de bogaţi.

Ne-au divizat şi stpânit,
Cum nu am fost vreodat',
Căci cu TV-ul ne-au minţit
Şi ne-au manipulat.

De va da Dumnezeu cel Sfânt
Să ne trezim cândva,
Ei nici de-ar fi deja-n mormânt,
Nu vor scăpa!

pamflet de George Budoi din Partidul Social Democrat (PSD) în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (11 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Guinan: Poporul meu i-a întâlnit acum 100 de ani. Ne-au distrus oraşele şi ne-au împrăştiat oamenii prin galaxie. Se numesc Borg. Căpitane, apără-te, sau te vor distruge.

replică din filmul serial Star Trek: Generaţia următoare
Adăugat de Laura Badea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 27

Împovărat, zoresc spre patul meu,
Astâmpăr celui frânt de colindat;
Dar se porneşte-alt drum în capul greu
De gânduri, într-un trup epuizat:

Căci grija mi-e departe de unde zac,
Pelerinaj zelos voind spre tine,
Genele grele-mi stau deschise larg,
Privind în beznă, cum văd orbii bine:

Doar că-n imaginaru-nfăţişat,
Profilul tău mi-e dat vederii, boantă,
Odor, în noaptea hâdă, suspendat
Ce face noaptea neagră captivantă.

Iată cum ziua-i trudă, noaptea-i gând,
Iar tu, nici eu, nu ne-odihnim nicicând.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609), traducere de Laurean Mihai Gherman
Adăugat de Laurean Mihai Gherman
Comentează! | Votează! | Copiază!

La aniversare

Ei ne-au urat s-avem de toate,
Copii, nepoţi şi sănătate,
Iar la plecare, printre dinţi,
Ne-au zis ceva şi de părinţi.

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La crucea de ciozvârte

La crucea de ciozvârte a neamului meu
Dumnezeu din ceruri se închină,
Noi am purces să ştergem visul greu
Şi ne-necăm în lacrimi şi-n ruină.

Ne-au mângâiat cu verbul linguşirii,
Ne-au mirosit şi măduva din oase,
Ne-au ţepuit şi sângele iubirii,
Ne-au pârjolit câmpiile mănoase.

Nici munţii nu respiră-n univers,
Nici marea nu-şi mai potriveşte valul,
Coloana existenţei e pusă pe invers
Şi convertit în rugi e idealul.

Ţara-n haturi e miros de moarte,
Clopotul de-otravă o poartă peste vreme,
Oare ne-am născut s-avem păcate
Alăptând nelegiuiri extreme?

Curajul se închide sub lespedea tăcerii,
Ne ascundem în mormânt durerea,
Sudorile sunt roadele plăcerii,
Sărăcia ţării ni-i avere?

La crucea de ciozvârte a neamului meu
Dumnezeu din ceruri se închină,
Noi am purces să ştergem visul greu
Şi înflorim cu lacrimi din ruină!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de hău

Ne-au rămas satele pustii şi reci
Şi-n urma lor se stinge un popor...
Ne-au rămas sufletele fără viitor,
Iar capetele de pe umeri, seci.

Ne-au rămas numai amintiri,
Pe când credeam c-o să rămână
Tot neamul nostru prins de mână,
Într-o lume a fainelor trăiri.

Ne-a rămas numai să plecăm,
Către străini să ne luăm zborul...
Nu mai avem la ce da cu piciorul,
N-a mai rămas decât să ne cărăm...

Ne-a rămas numai ce-au vrut ei...
Aceste trupuri fără de conştiinţă!
Mai greu să scapi de neputinţă,
Când legile i-au transformat în zei...

Ne-au vrut exact cum am ajuns,
Cum nu s-ar fi putut mai rău...
Ne-au vrut la margine de hău,
Şi-au reuşit: le-a mers ca uns.

Ce "bravo" sunt aceşti mişei
Şi ce de plâns suntem noi, restul,
Dacă-am ajuns să picăm testul
De-a fi mai presus decât ei.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (27 august 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme

Stăm paznici la aceste ape,
Unde ne-au căzut jucăriile
Şi nimeni nu vine să scape
Ascunse-ne bucuriile.

Ne-au crescut şi bărbi de aşteptare,
Ca piticilor dintr-un basm oarecare,

Ne-au fulgerat pe creştet stele,
Că teamă ni-i cu armele-n răstele.

poezie clasică de George Drumur din Suflete în azur (1940)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri sumbre

Mai întâi a plecat mama, către bunul Dumnezeu,
La puţin timp după aceea, a plecat şi tatăl meu.
Tot ce au clădit în viaţă, copiilor au rămas,
Ce folos că-n dimineaţă, casa nu mai are glas.
A crescut iarba-n ogradă, via nu se mai cunoaşte,
Casa e gata să cadă, fântâna-i plină de broaşte.
Undeva, în faţa casei, bradul mai veghează încă
Cum trec anii peste lume, cum curge râul prin luncă.
Într-un alt colţ din grădină, frunzele din nuc căzute,
Dau pământului culoare, prin ogradă aşternute.
S-au uscat pomii-n livadă, puţini din ei mai rodesc,
Iar uluca stă să cadă, stâlpii n-o mai sprijinesc.
Un decor plin de ruine, se aşterne-n faţa mea,
Printre ele, o găină, mai scormoneşte ceva.
...........................................
Unde sunteţi MAMĂ, TATĂ, să vedeţi cum ce-aţi clădit
Din lemne, nisip şi piatră, la pământ s-au năruit.
Peste ce-aţi clădit cu trudă, dezastrul s-a aşternut,
Viaţa cu noi este crudă, nu putem face mai mult.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebădă cu aripile larg deschise

În ochii tai
scaunul meu cu rotile
e ca o lebădă cu aripile larg deschise
pe care plutesc

şi parcă ar curge raiul
prin tălpile mele-
aşa mă priveşti...

O duminică şchioptând
prin lanul cu lavandă
îmi e fila de viaţă;
iubindu-te, poemele
mi se fac streşini în sânge.

Nu îmi mai scârţie poarta din suflet:
am plâns văzând cum intri pe ea
cu Dumnezeu de mână!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul indian Cherokee

Am inima în piept neînfricată,
Sunt unul dintre ultimii Cherokee,
Drumul lacrimilor însă îmi arată
Cum neputinţa întristează ochii.

Ne-au umilit, apoi ne-au alungat,
Tot înspre Vest, sălbatice represii,
Ne-au luat căminul mult visat,
Din Georgia şi Tennesse...

În urmă-i fum, lacrimi, durere,
Un copil stingher îşi strigă mama
Şi-n rest e totul doar tăcere,
Din Carolina-n Alabama...

"Albul" cu mii de plumbi învinge,
Acum nici lupta nu mai are sens,
Văd neamul meu, încet se stinge,
Şi-n mine-i doar un gol imens!

Unde eşti glorie de-altadată?
Ce vesel galopam prin preerie,
Murg credincios, du-mă îndată,
Să-mi iau porţia de veşnicie!

poezie de Alex Dospian (iunie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-au invadat căpuşele

Din '90 capuşele-au păpat
Tot ce-a fost zidit de stat.
Deduc din piesele-afişate,
Capuşele s-au dat la teatre.

epigramă de Vasile Iuşan din Dacă vrei să scapi de stres (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, te iubesc!

Românii-au suferit după război,
Când ruşii ne-au luat şi pielea de pe noi:
Ne-au luat şi grânele, şi vinul, dar şi vita,
Şi nouă ne-au rămas doar coada şi copita.

Cei ce-au trecut în timp prin astă ţară,
Toţi ne-au luat... şi n-au plecat cu mâna goală.
Românii au răbdat de foame şi amar
Şi-au renăscut ca Phoenix, din cenuşă, iar şi iar.

Acest popor n-a fost îngenunchiat!
Cum a putut, cu greu el s-a luptat.
Chiar dacă n-a găsit nicicând dreptatea,
Nu s-a lăsat învins, nu şi-a pierdut identitatea!

A stat în vânt şi ploi ca stânca în picioare,
Când mulţi au încercat să ne doboare.
Câţi s-au jertfit!.... ne trebuie un munte de colivă!
Pentru al nostru scump pământ şi dulce limbă.

De-aceea îmi iubesc portul şi glia!
Aici vreau să trăiesc: în România!
Pe-acest pământ udat de sânge strămoşesc,
Strig să audă lumea-ntreagă: România, te iubesc!

poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar amintiri ne-au mai rămas

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Şi din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit şi-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Şi ne simţeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu ştiu acum ce pot să fac, sunt trist, posac şi de dor zac
Că te-am pierdut şi-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc şi-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viaţa mea,
Nu vreau să-ţi zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ţi spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranţa ne-ar reda!
Acuma ştiu cum să te-mpac şi toate voile să-ţi fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cai în galop

mai întâi s-a ridicat norul
de... lapte praf în câmpie...

în depărtare: o herghelie
de cai de Tisa-n galop! –

în aproape,-au făcut
slalom cu graţie (cu reverberaţie)
printre şevaletele noastre
înfipte la munca de grup în iarba acrie...

şi nu ne-au strivit
sub copite (ca untul)

şi nu ne-au făcut
una cu noi (cu pământul) –

ah, nu, mai întâi...

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistola lui Ştefan cel Mare

Pentr-un blid vai de merinde
ţara astăzi iar se vinde

Pentr-un boţ de mămăligă
din mormânt Ştefan ne strigă

Moldoveni de peste tot
să le-o dăm iar peste bot

Că tot cară şi iar cară
de ne-au făcut de ocară

Că ne-au scos vai la mezat
şi-al copiilor scuipat

Şi ne-ar vinde de-ar putea
şi roua de la cişmea

Ca toamna când s-o culeagă
zădărnicia-i întreagă

Ca puful de păpădie
tot mai cald o să ne fie

Cât o fi iarna de lungă
brânza lunii să ne-ajungă

Şi-o să vină primăvara
când o face brânză cioara

Şi ne-o da miere cioroiul
hai pe cai tătari şi roiul

poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la rană (10 iulie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epopeea naţională

Cum ne-au tot minţit pe faţă
Şi ne-au (s)muls mulţi ani din viaţă,
Toţi "eroii principali"
Sunt, de-a dreptul, criminali.

epigramă de Ica Ungureanu (2010)
Adăugat de Ica Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să explic, oare, de ce cred că nu poţi să iubeşti viaţa şi să rămâi nepedepsit? Sigur, aş putea spune că zeii care ne-au creat au fost sadici. Ne-au dat capacitatea de a iubi, ştiind că, astfel, vom descoperi singuri suferinţa. Dar mă îndoiesc că zeii sunt de vină.

Octavian Paler în Autoportret într-o oglindă spartă
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetorile

Privighetorile sunt cele care ne-au scos ochii,
nu lupii, nu răufăcătorii.
Ne-au scos ochii cei care ne-au iubit mai mult,
cei care ştiu să cânte, să ne cânte,
să ne descânte,
ne-au scos ochii, crezând că sunt seminţe,
prietenele noastre, strălucitoarele noastre prietene,
cele care ne-au iubit mai mult,
stelele cu pliscuri de lumină,
şi au făcut-o totdeauna ciripind
că ne fac bine.
Erau de-ale noastre.
Cu ele puteam discuta despre treptele culorilor,
despre piscurile sunetelor,
despre vaidenoi şi despre Ossana eternităţii.
Ne-au iubit şi sărutându-ne
ne-au scos ochii.

Orbi acum, – să ne dăm mâinile,
trecând clătinându-ne podul tenebrelor

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Razele iubirii

O lumânare crudă, înfiptă într-o floare,
Visează peste creştet lumini îmbietoare...

O albină aleargă din fulger să-i aducă
Arderea măreaţă din ulei de nucă...

Lacrima de ceară coboară spre pământ,
Pe-obrazul bătrâneţii e tinereţea-n vânt...

Flacăra trecută visează, vrea să ardă,
Lumânarea-i plină cu lacrimi de zăpadă...

Bradul se închină la steaua dintre sfinţi,
Razele iubiri-i cu dragostea în dinţi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!