Omul - nobilă fiinţă

Omul a descoperit focul pe care l-a aprins.
Omul a descoperit apa cu care apoi l-a stins.
A vânat animalul pe care acum îl creşte,
A cultivat pământul unde sămânţa rodeşte.
A întemeiat familie, a crescut copii,
A trăit, de-a lungul vieţii, tristeţi şi bucurii.
A construit o casă în care să locuiască,
A luptat ca lumea să nu se duşmănească.
A înfruntat furtuni, a petrecut războaie,
A îmblânzit natura, a stăvilit şuvoaie.
A inventat apa caldă, a construit maşini,
A ridicat biserici unde poţi să te închini.
A cucerit cerul, cu Universul stă de vorbă,
De pe Marte şi Uranus recoltează acum probă.
Caută necontenit semeni cu care să comunicăm,
Cu ştiinţa laolaltă, noi galaxii să explorăm.
Omul - nobilă fiinţă, multe a făcut în viaţă.
Multe mai sunt de făcut şi necontenit învaţă.
Îşi schimbă modul de viaţă, se modernizează,
Şi lasă posterităţii tot ce el realizează.
E de datoria noastră să păstrăm tot ce primim,
Să cercetăm mai departe, visul lumii să-mplinim.
Vis de pace, libertate, de frăţie-ntre popoare,
Să ne bucurăm de viaţă, cât mai rămânem sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul e cuvântul

Universul e cuvântul
care uneşte sub soare,
Cerul, apa şi pământul
şi chiar necuvântătoare.
Fără soare, universul
în haos s-ar transforma.
Timpul şi-ar opri tot mersul,
pământul ar exploda.
Cerul s-ar întuneca,
apa s-ar evapora,
viaţă n-ar mai exista.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

CV-ul meu

Mă aflu în amurgul vieţii.
Toamne multe m-au brumat.
Nu-mi plâng anii tinereţii,
Cu mult respect i-am purtat.

La minte n-am fost îngust.
Carte multă-am învăţat.
M-am îmbrăcat cu mult gust,
De viaţă m-am bucurat.

O meserie bună am avut,
O casă frumoasă-am ridicat,
La multe m-am priceput,
Cu munca m-am împăcat.

Averea mea sunt doi copii
Care pe lume i-am adus.
Le doresc să aibă bucurii,
Viaţa să îi poarte cât mai sus.

Carte bună-au învăţat
Şi sunt împliniţi în viaţă.
De părinţi ei n-au uitat,
Ca pe copii ne răsfaţă.

Copiii sunt viaţa noastră!
Noi, părinţii, viaţa lor!
I-am crescut ca flori în glastră,
Acum ne sunt de ajutor.

Între părinţi şi copii
Există-ntotdeauna un contract:
Atâta vreme cât sunt vii
Se iubesc, nu se despart.

poezie de Dumitru Delcă (8 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţarina am apărat

De la Decebal încoace,
Necontenit am luptat
Să fie în ţară pace,
Să fim un popor bogat.

Am purtat multe războaie
Şi mult sânge am vărsat.
Am învins multe şuvoaie,
Ţarina am apărat.

Cu mândrie-am înfruntat
Iataganul de la Poartă.
Mircea, glia n-a cedat
Nici când turcii veneau gloată.

Apoi a plătit cu capul
Mihai, voievod, Viteazul.
La duşmani le-a găsit leacul,
Ţara n-a plecat grumazul.

La Vaslui, Ştefan cel Mare,
Cu plăieşii moldovani,
A strălucit ca un soare,
Învingând pe otomani.

Mult timp, voievozi de-a rândul
Oasele şi-au semănat,
Udând cu sânge pământul,
Pentru care au luptat.

Mereu să-i avem în minte
Pe ce ce-au căzut eroi.
Să le punem pe morminte
Flori de lacrimă, şiroi.

poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de urare

Tinereţe fără bătrâneţe
şi viaţă fără de moarte,
sunt urări ce-ţi dau bineţe
când ziua iese din noapte.
De astfel de urări
tot omul să aibă parte.
Trenul vieţii intre-n gări,
apoi meargă mai departe.
Omenirea dăinuiască
în timpul vesel, hoinar.
Steaua vieţii strălucească
în lumea fără hotar.
În Universul nesfârşit
apar multe constelaţii.
În timpul nedefinit
se nasc alte generaţii,
de noi încă neştiute.
Vor cuceri noi spaţii,
cu multe necunoscute.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea şi caracterul fiecărui om sunt şlefuite de-a lungul timpului, după ce trecem prin greutăţi, îndoieli, obstacole şi le depăşim. Omul învaţă atât din greşelile sale cât şi din succesele pe care le înregistrează. De cele mai multe ori evoluţia şi progresul se bazează pe eşecuri. Atunci când înveţi să priveşti greşelile şi eşecurile ca pe oportunităţi de a creşte şi a evolua, ai atins un grad mare ridicat de înţelepciune. Acţionează cu curaj, mergi hotărât pe calea visurilor tale şi vei vedea că găseşti la fiecare pas resurse care să te ajute să mergi mai departe. Nu permite ca frica de necunoscut sau de schimbare să te menţină într-o situaţie pe care nu ţi-o doreşti. Cei care au succes în viaţă sunt întotdeauna acei oameni care au îndrăznit, care şi-au învins fricile şi au acţionat. Ai reuşit? Mergi mai departe! Ai eşuat? Învaţă lecţia şi continuă-ţi drumul!

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de viaţă

Mi-e dor de viaţă ca pământului de ploaie.
Mi-e dor de viaţă ca cerului de soare.
Mi-e dor de viaţă ca poetului de poezie.
Mi-e dor de viaţă ca sufletului de o frumoasă melodie.
Dar nu îmi este dor de ceaţa care se lasă peste noi.
Nu îmi este dor de omul care îmi vorbeşte de pace,
Dar în suflet poartă un război.
Nu îmi este dor de străinul care mă numeşte frate,
Dar în gând plănuieşte să mă lovească pe la spate.
Nu îmi este dor de tot ce pare frumos, dar este fals.
Nu îmi este dor de lumânarea care a ars.
Îmi este dor de o lumină lină care vine,
Dintr-o inimă de om bună şi creştină.
îmi este dor de tot ce trebuie să aibă omul mai sfânt,
De viaţă, limbă şi de al său pământ.

poezie de Vladimir Potlog (15 martie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemnul cel bun

Copacul care niciodată n-a luptat
Pentru lumină, aer, cer curat,
Ci singur s-a înălţat de pe câmpie
Şi ploaia l-a udat cu duioşie
În codru n-a putut nicicând să fie rege
Ci a trăit şi a murit în a sa lege.

Omul ce n-a trudit în viaţa sa
Să îşi câştige pâinea pe tarla
Şi care tot mereu s-a bucurat
De soare, aer şi de cer curat
Nu a ajuns un om fenomenal,
Ci a trăit şi a murit în mod banal.

Lemnul cel bun foarte uşor nu creşte
Când vântul bate, copacul se-ntăreşte
Când cerul e prea sus se-ntinde către el,
Iar dacă e furtună devine de oţel.
De-i soare, frig, zăpadă ori ploaia potopeşte
Lemnul cel bun în oameni şi în copaci sporeşte.

Căci unde e desişul, pădurea se înalţă
Şi acolo-s patriarhii care contează-n viaţă.
Ce stau la sfat cu cerul şi stelele pitice
Şi ale căror ramuri au multe cicatrice
Căci s-au luptat cu vântul cel crunt al nimicirii.
Aceasta este legea obişnuită a firii.

poezie de Douglas Malloch, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzmeriţa gândurilor

Şi mergând pe Jiu în sus
M-am întors mereu pe curs;
Mai jos am dat de un fluviu
Botezat de mult Danubiu.
Care curge către zare
Hăt, departe până-n mare

Jiul nostru mai are fraţi
Prin Moldova şi Carpaţi.
Uite aşa vere sau frate
Toate în lume-s numărate.
Omul numără zilele
Apa sapă malurile

În viaţă totul creşte
Nimic nu se iroseşte.,
Arunci în brazdă un grăunte
Din el ies seminţe multe.
În acel spiculeţ de grâu
Cu pai 'nalt până la brâu.

Că... şi planta la fel pomul
Au o viaţă ca şi omul
Când unul pleacă sau dispare
Altul pe loc va apare.
În nesfârşitul infinit
Plin de enigme-n circuit

Că nimic nu se mai ştie
În lumea noastră ce-o să fie?
Încarnare..., Inerţie...,
Ori uitare pe vecie!

De când este omenirea
Tot se cată fericirea
Viaţă lungă pe vecie
Dragoste şi armonie!

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pământul are viaţă

Cât pământul se-învârteşte
Noi vom scrie poezii.
Vom spune că ne hrăneşte
Cu roadele din câmpii.

El e habitatul nostru.
Jurăm să-l păstrăm curat.
Noi aici ne-am aflat rostul
De când Domnul ne-a creat.

În Universul infinit
Doar pământul are viaţă.
Dumnezeu ne-a dăruit
O planetă cu verdeaţă.

Pământul e casa noastră.
Este locul ce-am ales.
O planetă mai albastră
Nu găseşti în Univers.

În fiecare an, pământul
Are sărbătoarea lui.
Omul, ţinând-şi cuvântul,
Se-închină pământului.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Experienţele tale de viaţă din trecut, "greşelile" pe care le-ai făcut şi lecţiile pe care ţi le-ai însuşit în urma lor, sunt cele care te-au făcut să devii ceea ce eşti astăzi. Nu regreta niciodată ceea ce ai făcut în trecutul tău pentru că ai învăţat lecţii preţioase prin intermediul acţiunilor tale. Tot ceea ce s-a întâmplat a făcut parte din procesul tău de învăţare, din şlefuirea personalităţii tale. Omul învaţă cel mai bine în mod experienţial, prin încercare şi eroare. Cei care nu-şi dau voie să trăiască, să facă "greşeli" şi să înveţe din ele, nu vor putea atinge maturitatea şi înţelepciunea necesare vieţii. Cu cât mai multe experienţe ai avut, cu atât sunt mai mari şansele ca tu să te cunoşti pe tine, pe ceilalţi şi să înţelegi viaţa. Experimentează, acţionează, învaţă şi trăieşte!

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţie în timp

Cei din epoca de piatră
făceau secure din piatră.
Cei din epoca de fier,
din fier făceau giuvaier.
Când au mai evoluat
apa caldă-au inventat.
Au început altă etapă
cu aburul produs de apă.
Devin savanţi. Bată-i vina!
Au descoperit maşina.
Maşina locomotivă
şi maşina productivă.
Cu ea produc alte maşini
pentru anii care vin.
Cu apa rece din natură
produc curent şi căldură.
Produc pentru viitor
radio, televizor,
tabletă, telefon mobil,
dinamită, proiectil...
E drept. Au muncit din greu
dar au inventat mereu.
Au descoperit, fără regret
noutatea internet.
Şi încă n-au terminat,
tot mai au de inventat.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi

La noi,
Dragostea zboară prin aer,
Deşertăciunea curge-n pământ,
Se deapănă lâna pe caer,
Viaţa toată e un cânt.

Clepsidra măsoară timpul,
Ploaia potoleşte setea,
Cu roade este plin câmpul,
Noi ne pierdem tinereţea.

Natura toate le schimbă.
Omul multe mai petrece.
Cât în viaţă el se plimbă,
Parcă tot n-ar vrea să plece.

În legea naturii scrie
Că viaţa e trecătoare.
Nu trăim o veşnicie
Cum trăieşte mândrul soare.

poezie de Dumitru Delcă (30 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La aniversare

Cincizeci de ani au trecut
De când alături de tine,
O viaţă-ntreagă-am petrecut
Şi m-am simţit foarte bine.

Astăzi, la nunta de aur,
Trandafirii albi ţi-i dăruiesc.
Aş vrea să fiu un meşter faur
Şi visele să-ţi împlinesc.

Ştiu cât de mult tu ţi-ai dorit
Să ai în viaţă multă sănătate.
Cât am putut m-am străduit.
Mai mult, zău că nu se poate.

Asta nu ţine de mine.
Ea vine de la Dumnezeu.
Dacă-i rău sau dacă-i bine,
Nu-mi permit să judec eu.

De-a lungul vieţii am trăit
Împreună multe bucurii.
Cât am putut ne-am tot ferit
De-ale lumii neghiobii.

Astăzi, la aniversare
Te sărut dulce pe frunte.
Ai fost şi eşti femeia care
Merită flori multe, multe.

Din inimă ţi le dăruiesc.
Şi-ţi mai fac un legământ:
Cât voi trăi, eu te iubesc!
Acesta-mi e cuvântul sfânt.

Cu drag te-mbrăţişez pe tine,
Din suflet vreau să-ţi mulţumesc.
Ai trăit cincizeci de ani cu mine,
Încă cincizeci de ani îţi mai doresc!

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care s-a împuşcat

în casa în care locuiesc
cu ani în urmă
un om şi-a pus capăt zilelor

beciul casei poartă şi acum
zgomotul asurzitor al pistolului
care şi-a descărcat glonţul
în tâmpla lui

războiul cu sine şi cu lumea
l-a învins aici şi l-a făcut
învingător dincolo –
depinde din ce parte a existenţei
priveşti realitatea

acum e noapte şi linişte
poate că spiritul lui e lângă mine
şi se uită peste umărul meu ce scriu
sau poate că el scrie acum
aceste versuri
iar eu dorm şi visez că scriu
despre omul care s-a împuşcat
în casa în care locuiesc acum

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii din care omul învaţă

Chiar dacă uneori este bine să şi plângi,
important este să-ţi ştergi lacrimile
şi să priveşti cu încredere în viitor.
Să zâmbeşti şi să simţi dragostea celor din jur.
E drept că în viaţă, omul are şi de pierdut,
că este nevoit să plângă,
dar trebuie să aibă şi puterea să se ridice.
Să nu abandoneze lupta cu greutăţile vieţii.
Ele sunt lecţii din care omul trebuie să înveţe.
Să înveţe cum să le depăşească,
cum să le evite.
Numai astfel va putea să-şi recunoască propriile greşeli.
Va învăţa că necazurile pot fi depăşite, nu bocite.
Va trebui să ţină minte că
de iubire nu faci paradă
chiar de-o întâlneşti pe stradă.
Să ţină minte că în viaţă trebuie să fii curajos,
nu fricos, altfel, tot ce faci iese pe dos.
Toate acestea sunt lecţii care te învaţă
cum să reuşeşti în viaţă.

poezie de Dumitru Delcă (august 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul este singura lume cunoscută până acum care conţine viaţă. Nu există un alt loc, cel puţin în viitorul apropiat, unde specia noastră ar putea să migreze. Să viziteze? Da. Să se stabilească? Nu încă. Că ne place sau nu, pentru moment, Pământul este locul unde ne înfruntăm soarta. Se spune că astronomia te umple de umilinţă, şi că este o experienţă care construieşte caracterul... Pentru mine, aceasta subliniază, responsabilitatea noastră de a ne comporta unii cu alţii cu mai multă amabilitate, şi să păstrăm şi să preţuim acest palid punct albastru, singura casă pe care noi am cunoscut-o vreodată.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lichidare

Trăiesc pe apă,
singur. Fără soţie şi copii,
am verificat toate posibilităţile
şi m-am oprit la aceasta:

O casă scundă pe apa cenuşie,
cu ferestre deschise întotdeauna
spre marea rece. Nu noi alegem lucrurile,

dar noi suntem ceea ce am făcut.
Suferim, anii trec,
aruncăm bunurile, dar nu şi nevoia noastră

de a duce poveri. Iubirea e o piatră
care şi-a făcut culcuş pe fundul mării
sub apa cenuşie. Acum, nu mai pretind nimic

de la poezie, doar emoţie adevărată,
nu milă, nu faimă, nici vindecare. Soţie pierdută,
putem sta privind apa cenuşie

şi puhoiul vieţii,
mediocru şi rezidual,
putem exista asemeni unei pietre.

Trebuie să mă dezvăţ de sentimente,
să mă dezvăţ de talentul meu. Asta-i mai important
şi mai greu decât ceea ce dincolo trece drept viaţă.

poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excursia-lecţie de geografie

În excursia din vară,
Organizată la munte,
Am descoperit o carte rară,
NATURA cu taine multe.
Am văzut soarele în zare
Arătându-şi faţa,
Până unde ni se pare
Că sfârşeşte viaţa.
Acolo unde pământul
Se-mbrăţişează cu cerul,
Unde nu ajunge gândul
Ca să dezlege misterul.
Am văzut gâze mărunte
Printre firele de iarbă,
Am văzut vârfuri de munte
Şi ape coborând în grabă.
Într-o pajişte cu flori
M-am culcat cu faţa-n sus.
Priveam cerul fără nori
Şi soarele către apus.
Prin păduri am colindat,
Păsări multe am văzut,
Cântul lor am ascultat,
Doamne, ce mult mi-a plăcut!
În poiana cu flori multe,
Căprioare gingaşe zburdau,
Găini şi cocoşi de munte
Pe deasupra mea zburau.
În lumea de arbori şi păsări
Adieri de vânt m-au răcorit.
Pe piscuri nu poţi să te caţări
Oricât de mult ţi-ai fi dorit.
În limpezi ape-am oglindit
Chipul meu plin de sudoare.
Vedeam şi-un soare obosit
Care mergea la culcare.
Natura-ntreagă este mamă
La toate câte-n ea trăiesc.
Găsesc adăpost şi hrană
Pe plaiul nostru românesc.
La noi, cu dărnicie ploaia cade
Şi pentru gâze şi pentru urs.
Pentru peştii din cascade,
Pentru prighetoare şi râs.
Iarna se-aşterne zăpadă
Pentru grâul ce dă pâine.
Nimenea nu stă la sfadă
Cu grija zilei de mâine.
O carte frumoasă este
Natura ce ne-nconjoară.
De la şes până pe creste,
Ţara noastră-i o comoară.
Din cartea naturii am aflat
Despre lumea vie a plantelor.
Să cunosc am învăţat,
Viaţa animalelor.
Natura-i o lume fascinantă.
O lume vie, mişcătoare.
Omul, fiinţă dominantă
O ocroteşte sub soare.
Natura e şi mama noastră.
Ne hrăneşte şi ne-adapă.
Cu gândirea lui măiastră
Omul de rele o scapă.
Pâinea albă din câmpii,
Merele-n livezi, pe dealuri,
Muntele cu bogăţii,
Ape clipocind în maluri,
Faună, floră... Pe toate
Natura le găzduieşte.
Fără ele nu se poate.
Nici pământul nu trăieşte.

poezie de Dumitru Delcă (10 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sfântul prooroc Ilie 2008

*Să iubim scriptura sfântă
Sfinţii prooroci ne cuvântă
Iubim, ca să fim iubiţi:
Astăzi să fim fericiţi

Sfinţii-n ceruri ne iubesc
Toţi la Domnul ne vorbesc
Pământul să înverzească
*Fratele să se iubească

Cuvântul unui proroc
Din pământ va scoate Foc
Proorocie - aur rar
*Aurul nostru în dar

Să fie să ascultăm
Iubiri la prooroci să dăm
Multe lucruri de vedem
Să-i iubim şi să-i credem

Le dăm crezul de prooroc
*Numele-i albit în Foc
Numele-i de Foc Ilie:
Să-i Vedem în proorocie

Îi dăm: Apă, Foc, Pământ
Numele-i de veşnic sfânt
Să-l iubim, să ne iubească:
Nu-l iubim - să ne trăsnească!

Uităm adesea ce suntem
Menirii morţii ne dădem
Menirii noastre omeneşti:
*Tot şi toate-s prooroceşti

Ce nu are proorocie
Este doar aşa să fie
Pe Ilie l-au gonit:
Pământ sfânt au prigonit

Că i-au dat apoi crezare
Trăznit foc de supărare
*Unit la ceruri este foc!
Este pământ - fără noroc!

În existenţa noastră vie
Sfânta noastră proorocie
Cuvânt de Foc Vesteşte:
Cu Domnul, nu Se glumeşte!

Să fie oare erezie?
*Pe pământ n-a fost Ilie?
Să existăm din întâmplare:
Pământ cu Viaţa şi Soare?

Cu Apă-l udăm pământul
Evistă şi foc şi vântul
Şi apă şi foc el are:
Apa, este o-ntâmplare?

Albia noastră străină
Îşi doreşte o albină
Sapă necredinţa-n noi:
*Râul, curge înapoi?

Îşi aşteaptă apa focul
Focul va ploua tot locul
Albia-i marchează locul
Locul: Îşi marghează Focul?

Şi va curge multa apă
Va curge ploaia ce sapă
Sapă necredinţă-n noi:
Până-n Ziua de Apoi?

Focul apa şi cu Unsul
Îşi aşteaptă azi răspunsul
Albia marchează locul:
De unde ne vine focul?

Şi marchează şi va curge
Apă curge, apă muge
*Omul vieţi-i face Gard:
Viaţa, vine din hazard?

Să trăiască făr' de foc:
Viaţa, va mai are loc?
Spre ceruri, spre larga zare:
Să privim din întâmplare?

Crească-n noi orice-ntrebare
Modelează Zări şi mare
Apa, dacă n-o avem:
Viaţa, noi o mai vedem?

*Râul curge doar la vale
Va atrage ceaţa-n cale
Albia lui şerpuită:
De foc, oare îi croită?

Scăpată viaţă omul are
Formează - acum altă-ntrebare:
O viaţă zisă din hazard
Dată ne este cu Gard?

*Omul viaţa şi-o trăieşte
Râul, focul, un bun este
Şi pe maluri în culori:
Verdeaţă şi multe flori?

*Crează Dumnezeu şi-n foc
În pustiu şi-n orice loc
Chipuri multe infinite:
Nu de Domnul sunt gândite?

Viaţa-n Ilie prooroc
A lovit lumea cu foc
A fost oare o-ntâmplare:
Un prooroc răpit în Soare?

*În ceruri există foc
Există din loc în loc
Chip de foc dacă avem:
De un fulger mai cădem?

Sfânt e chipul cel de Apă
Chipul care-n veci ne scapă
Cel de Apă lumii vii:
Viaţă-n Dumnezeu să-i fii

O, ce multă necredinţă
Adapă moartea-n Fiinţă!
RĂMÂNE-m... făr' de crezare:
Pământ sfânt, făr' de Cazare!

De la viaţ' avem gândirea
Viaţă, biruieşte firea
Cuvânt cu iubirea-n faţă
......................................
Lumii, El nu-i dă Dulceaţă?
...............................................
*Îi dă Lumină şi căldură
Ca să-i fie lumea pură
Casa plină de Copii:
Să se îmulţească mii

Harul nostru e Divin
Proorocească şi-n destin
Şi-n măgarul urecheat:
*Evanghelia s-a dat

Evanghelia, e Sfântă:
Luminează sfinţi şi Cântă!
Evanghelia, e Sfântă:
Este Trupul, ce Cuvântă!

Evanghelia-i, Trupească
Este gata, să se Nască!
(cască!)

poezie de Paul Preda Păvălache (20 iulie 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi

De n-ar fi pasăre în zbor,
ce s-ar face Universul?
De n-ar fi omul trecător,
cine ar da lumii mersul?
De n-ar fi iarba să crească,
ca-n pustiu ar bate vântul.
De n-ar fi flori să înflorească.
cine-ar parfuma pământul?
De n-ar fi pomi să înfrunzească
ce s-ar face atmosfera?
Cine să o primenească
şi-n văzduh, dar şi pe Tera?
De n-ar fi apă în izvoare,
cine ar uda pământul?
De n-am avea zile cu soare,
cine-ar mai slăvi pe Sfântul?
De n-ar trece-n zbor cocoare,
cine-ar survola văzduhul?
Cine-ar crede în înălţare,
atunci când îşi dă tot duhul?
De n-ar fi pasăre în zbor,
de n-ar fi omul trecător,
de n-ar fi iarba ca să crească,
de n-ar fi flori să înflorească,
de n-ar fi pomi să înfrunzească,
de n-ar fi zilele cu soare,
Ce s-ar face Universul?
Cime ar da lumii mersul?
OMUL.
Omul este cel ce crede,
TIMPUL este cel ce-aşterne,
calea către existenţă
şi credinţa-n Providenţă.
OMUL supune natura,
cucereşte alte spaţii.
Cu iubire stinge ura
pentru multe generaţii.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!