La moartea bunicuţei

La nouăş'trei de ani ce-i împlinea
Ca amatoare de senzaţii tari,
N-aş fi crezut nici mort, în viaţa mea,
C-o va mierli în somn, la ore mari;

Dormind, fără dureri, este un vis,
Cum ai pocni din deşte, dac-ar fi,
Şi-apoi să te trezeşti în paradis...
Să mor, c-aşa şi eu aş tot muri!

Dar nicidecum în chinul diavolesc,
Să văd moartea venind, cu ochii mei,
Să urlu şi-ngrozit să mă topesc...
Ca ăia de-i căra-n Merţanul ei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

To South Africa with love!

N-aş fi crezut s-ajung în viaţă
De gura soacră-mii să scap...
De-o săptămână e-o dulceaţă,
Pe cât era de vorbăreaţă
În fiecare dimineaţă
Se scoală cu dureri de cap,

Fi'n'că microbu' o lucrează,
Trei meciuri zilnic nu-i uşor,
O văd la fiecare fază
Cum se agită, comentează,
De mine... n-o interesează (!)
Cu ochii în televizor,

Că, socotind, de-ar fi să vreau
Pe viitor linişte-n casă,
Cum pân' acum nu existau,
Trei meciuri zilnic n-am, să-i dau,
Dar ca să-i fac viaţa frumoasă
O vuvuzelă tot îmi iau!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepoţii

În viaţa mea, nicicând n-aş fi crezut
Că am să fiu vreodată fericit
De-ai mei copii pe care i-am făcut,
Pân' ce nepoţii-n lume s-au ivit,

Căci de ai mei băieţi ce-au tot crescut
Zi după zi, fi'nd veşnic ocupat,
Abia acum, când anii au trecut,
Realizez că nu m-am bucurat,

Dar de nepoţi, adică nepoţei,
Când vin la noi mereu sunt bucuros,
De cum apar şi-n braţe-mi sar toţi trei,
Şi cerul pare mult mai luminos!

Iar mai apoi devin chiar exaltat,
Când facem câte-o boacănă, belea...
Nici vorbă... cum pe vremi eram blamat,
Nevastă-mea de mine să se ia!

Şi-n special, cum sunt ei de vioi
Şi-ntr-una mă aleargă pân' asud,
De-atâta gălăgie, tărăboi,
Nici soacra nu e chip s-o mai aud...

Că de ştiam ce fericit voi fi,
Indiferent ce o să credeţi toţi...
Pe cinstea mea, şi nu vă zic prostii...
Făceam direct, de la-nceput, nepoţi!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei

O, îndulceşte-ţi ochii tăi, iubită;
O, însenină faţa ta de nea.
Nu ştii că-n piept inima mea rănită
Tresare-adânc la întristarea ta?
Tresare-adânc, tresare-adânc, iubită
­Oh, în zădar mi-ncreţi tu fruntea ta.
Durerea chiar de-o simulezi - eu simt
Fiori adânci în pieptul meu trezind.

Ah! cât eşti tu de mândră şi frumoasă
Când râzi, când plîngi, când mă săruţi, când - ah!
Cuprind în mâni eu capul tău - geloasă! ­
Şi sărut ochii-ţi plini de lacrimi, ah
Ei strălucesc ca stelele focoase
Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina!
Şi te iubesc, şi te sărut, te-ador,
Amorul meu, nespusul meu amor!

O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită,
C-atunci în veci prin noapte-aş rătăci
­Mi-aş sfărma viaţa-n jalea cea cumplită
Şi de durere n-aş putea muri.
Aş purta-n timp inima-ncremenită,
Cu ochii stinşi, şi gura-ar amuţi:
Durerea ta m-ar face să trăiese,
Ca să trăiesc, ca să înnebunesc.
Aşteaptă dar cu moartea ta, iubită,
Pân' ce de fericire-oi muri eu.
Cu roze să-ncununi fruntea-mi pălită.
Zâmbind să mă săruţi, amorul meu;
De-oi învia, să ştii, dumnezeită,
Că-un somn a fost angelic, deşi greu.
De nu mă voi trezi, să ştii, să ştii
­Că-n veci visez la ochii tăi cei vii.

Cum va fi acel vis eu nu-ţi pot spune -
Eu numai îl gândesc când mă cufund
În ochii tăi. - Neclare sunt, nebune,
Acele-nchipuiri ce mă pătrund.
Priveşte tu în ochii mei şi-mi spune
Ce vezi în ei, în dorul lor profund.
Tot ce-ai văzut eu am văzut 'n-al tău ­!
Nici în mormânt nu pot ca să-i uit eu.

Ei sunt minuni ce-a muri nu mă lasă,
În somnul morţii m-or nelinişti,
Pătrunde-vor cu raza lor focoasă
Chiar în sicriul unde voi dormi.
Ei au pătruns prin pături neguroase
Ce viaţa mi-a urzit până aci
­De-aţi putut sparge negurile-acele,
Veţi lumina în veci, iubite stele!

Oh, nu-mi muri, te rog! Căci tot ce-n lume
Eu am iubit murit-au prea curând ­
Orice amor ce n-a luat drept glume
Al meu amor, e astăzi în mormânt. ­
Dar astăzi văd c-am pierdut num-un nume:
Căci ea eşti tu - tu ea - într-un cuvânt
Tu mi-ai murit o dată. - Să nu mori
De-a doua oară, înger de amor.

Căci de-ai muri ce-aş face eu în lume?
N-aş regăsi în veci chipu-ţi uşor
Şi osândit aş fi să stau în lume ­
De jalea ta eu n-aş putea să mor.
Acum - acum n-aş plânge al tău nume,
Ci chiar pe tine, vecinice amor:
Mort, aş trăi eu; - vie, eu aş fi mort.
Trăieşte-mi dar - c-adânc în piept te port!!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merţanul

Poţi să iei cu-o sutăzece
Curbele în "ac de păr"
Dar, norocul de ţi-o trece,
O să te trezeşti în... măr!

epigramă de Mihail Mataringa (ianuarie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efectul mortal al fumatului

Aşa cum ştim cu toţi', teribil e fumatul (!)
Vorbesc de sănătate, bani arşi pe ţigarete,
Iar dac-ar fi să-l laşi... m-apucă şi oftatul,
Chiar după ani, şi-n vis, ajungi să ai regrete ;

De douăzeci lăsat, io care n-am aprins
Ţigară sau chiştoc... să nu vă povestesc (!)
Pun bila jos, în pat, şi-asear' cum stam întins
Ajung, prin ce noroc, în iad să mă trezesc:

La bar era deschis, non-stop, fără mişto,
Iar blondele m-au luat, şerpoaicele feline,
Să mor dacă vă mint, din uşă la tango
Prin fumu-nmiresmat de fine carpatine,

Grătarul sfârâia sub mici şi fripturele,
Iar halbele, în spume, curgeau ca la Ploieşti,
Romica fredona, da' nicidecum manele,
Că, ce mi-a zis el, popa, de iad... erau poveşti (!)

Privind, însă, la toate, ceva m-a dezumflat...
Nici vorbă despre ei, dă-i dracului de bani!
M-am luat după nevastă şi nu am mai fumat...
Puteam să fiu pe-aici, de cin'sprezece ani.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt mort şi viu...

te-am omorât cu o-ntrebare
şi tot aşa, eu, am murit,
nu de o moarte ca oricare,
sunt viu şi mort, sunt viu murit

din buzele-ţi frumoase, pârguite,
din ochii tăi în foc, cu foc,
atâtea vorbe au fost asmuţite,
să-mi rupă inima, din loc în loc

m-a omorât a ta suflare
şi tot cu ea, mult mai iubit,
atât de dulce, suavă alinare,
mi-ai dat să mor, dar am trăit

obositor îmi este timpul darnic,
de amăgiri, de bucurii,
prin patul singur şi şăgalnic,
te caut în somn, să mor o zi

se zbate sufletul în mine,
e răscolit, e obosit
se-nvârte moartea, nu-i e bine,
sunt mort şi viu.. sunt nedorit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh! Suzana

(Solo) Am plecat din Alabama
Cu banjo-ul subsuoară
Şi o tai spre Louisiana
Să îmi văd iubita iară.
A plouat întreaga noapte,
Când m-a pornit la drum dorul din sânge,
Apoi arsiţi peste poate –
Dar tu, o, tu, Suzana, nu mai plânge.

(Corul) Oh! Suzana, nu mai plânge din rărunchi,
Mă întorc din Alabama cu banjo-ul pe genunchi.

(Solo) M-am căţărat pe un bampor
Ş-am coborât un râu cu valuri multe,
Avea lămpi mari luminate de Electric,
Ş-au murit cioroi cinci sute;
M-au urmărit câţ'va buhai ş-apoi nişte călăreţi,
De am crezut că viaţa mi s-o stânge;
Cu ochii-închişi, aşteptam să mor printre scaieţi –
Dar tu, o, tu, Suzana, nu mai plânge.

(Corul) Oh! Suzana, nu mai plânge din rărunchi,
Mă întorc din Alabama cu banjo-ul pe genunchi.

(Solo) Am avut un vis noaptea cealaltă,
Când ţâpenie-n jur nu se clintea,
Am crezut c-o văd chiar pe Suzana
Coborând pe creasta verde;
Muşca dintr-o prăjitură şi-i era de lacrimi ud
Obrazu'. Simţeam cum sufletu-mi se strânge
Ş-am spus, io uite-acuşica-ajung din sud,
Dar tu, tu, Suzana, nu mai plânge.

(Corul) Oh! Suzana, nu mai plânge din rărunchi,
Mă întorc din Alabama cu banjo-ul pe genunchi.

(Solo) Curând voi fi acasă în New Orleans acoloşa,
Ş-o să scotocesc tot locu'
Ş-unde-oi găsi-o pe Suzana
O să pup ţărâna şi-o să-mi cânt vesel norocu'.
Iar de-o fi să n-o găsesc,
Acest negrotei va muri în propriul sânge –
Dar şi atunci, când va fi mort şi îngropat,
Tu, tu, Suzana, nu mai plânge.

(Corul) Oh! Suzana, nu mai plânge din rărunchi,
Mă întorc din Alabama cu banjo-ul pe genunchi.

cântec, muzica de Stephen Foster, versuri de Stephen Foster
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de la etajul IX

Nu pot crede, să mă baţi,
Cât ar fi lumea de rea,
Tocmai io, dintre bărbaţi,
Să păţesc aşa ceva...!

Lângă mine-am o vecină,
Stau la nouă, am balcon,
Singurică, fără vină,
Să îmi iasă azi un zvon,

Cum că eu, sorb din cafea
Dimineaţa, matinal,
Şi cu ea, să vezi belea,
Mă-ntreţin foarte-amical

Pe balcon, aer curat,
C-amăndoi mai şi pipăm,
Unde-n mod detailat
Despre sex să discutăm!...

Păi... de socotim niţel,
Cum e dânsa, nu v-am spus,
Pensionară, tot la fel,
Dar... cu şapte ani în plus,

Oameni serioşi, de fapt
Pe-aşa trai, nici că gândim,
Chiar de eu sunt încă apt,
Despre sex să mai vorbim!...

Dar ce-i drept, ne încălzim
Şi ne-ncingem foarte des,
Iar ca să ne răcorim,
Zicem vorbe în exces,

Fi'nd normal, la banii mei,
Şi ai dânşii, de-o-ntrebăm,
Cum papucii mei, şi-ai ei,
Să nu ne înfierbântăm!?

Că, de la prima cafea,
În balcoane, evident,
Încep eu, dup-aia ea,
Cu toţi de-s în parlament,

Şi când eu am terminat,
(Parcă mi-a citit un gând!)
Îi ia dânsa, din senat,
După nume, rând pe rând,

Şi le "fî-mî-n-cî" la toţi,
Vreo trei ore cu nesaţ,
De bandiţi şi de netoţi,
Până jos de tot, la zaţ!....

De-am ajuns, s-aud, perplex,
Lumea cum mă critică...!
Ce vorbim... nu-i despre sex...
Facem doar... politică!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banii... n-aduc fericirea

Pe cât e de paradoxal, aşa cum astăzi omenirea,
Convinsă de un fapt real, că banii n-aduc fericirea,
Se zbate,-aleargă clocotind, având probleme foarte mari
La gândul că,-ntr-o zi, muncind, vor deveni milionari,

La fel şi eu, săptămânal, pensionar de meserie,
Cu-al meu noroc congenital iau un bilet la loterie,
Căci tot mereu cum socotesc, nu-mi pare-a fi o aberanţă,
Câţiva mangoţi de investesc într-o asemenea speranţă,

Şi-n special, pentru covrig, o şansă nu cred că există
În viaţa mea ca să-l câştig dacă nu sunt înscris pe listă,
Jucând de ani, perseverent, aceleaşi numere cu gândul
Ca vreodată, evident, îmi va veni şi mie rândul,

De aia mă şi îngrozesc, ce-oi face când voi câştiga?!...
Nici vorbă c-am să construiesc veceuri pentru bafta mea!
Însă, cu-atâtea milioane, probleme grave s-or ivi,
Căsuţa mea cu trei şoproane, confort nu-mi va mai oferi,

Iar tărăboanţa, un Fiat, cadou de la bunicul meu,
Părându-mi mic şi demodat, l-aş da precis la vr'un muzeu,
Ca să nu zic de Leana, care, ce-i drept, nu e ca-n prima zi,
Pe lângă o Lenuţă "mare", mii de cusururi i-aş găsi...

Şi-apoi, mai mare mi-este teama, de-aş câştiga un sac de la bani,
Gândind ce şoc ar fi pe mama, şi de trăit mai are ani,
Dar cel mai mult m-aş oftica pe-amicii mei ce, în neştire,
Ar chefui, s-ar bucura... pentru a mea nefericire.

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaj

Petrece cum ai petrecut
Viaţa din senzaţii tari,
Urează-i unui deţinut:
La mulţi ani!

epigramă de Andrei Vameş
Adăugat de Andrei Vameş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către străbunicul meu

Nu ştiu cum o fi în rai,
Dar la noi, ca tot săracu',
Străbunicule să ai
Pile şi tot dai de dracu'!

Nu-s poveşti, nici nu bârfesc,
Dar ţi-o spun fără perdea,
Câte şuturi eu primesc
Personal pe pielea mea,

Nici nu îţi imaginezi
Prin ce cazne poţi să treci,
Nu e timp s-o fredonezi,
Sau ridichea s-o mai freci,

Ca să vezi de ce am parte,
Mama ei, azi, de belea!
M-a pus dracu' să-nvăţ carte
Şi-am un post de muhaia,

Eu, cu facultăţi, chiar două,
Doctorat neplagiat,
Ani de muncă, peste nouă,
De a nins ori c-a plouat,

Birocrat în minister,
Acte, lupte, dat din coate,
Pe teren, fără şofer,
Chiar şi sâmbetele toate,

De-aia, mare mi-e necazul,
Când îi văd pe şefii mei,
Cum aiurea freacă prazul,
Că nu-s membru ca şi ei...

Societate de maimuţe...
Făr' să aibe-n cap nimic,
Şi-au făcut bisericuţe,
Sau..."partide", cum ei zic,

Nu de fotbal, ce vorbeşti!
Ei cu d-astea nu se-ncurcă,
Sunt, dacă-ţi mai aminteşti,
Ca pe vremea ta, de ţurcă,

Ce se schimbă, fi'nd votaţi,
Tot la patru ani odat'
Când, şi şefii sunt schimbaţi
Cu alţi membrii buni de stat,

Şi... să fac un pas nainte
Ca oricare naşparliu,
Puteam fără pic de minte
Simplu, doar membru să fiu,

Ȋnsă eu, membru... în fine,
Nu-s... în papuceii mei!
Că, nici mort nu-mi şade bine,
Să joc ţurca ca şi ei,

Astfel că, în minister,
Chiar de-ţi pare cam sinistru,
Avansat să fiu nu sper...
Tot un membru-i pus ministru!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

De-ar fi să treci pe strada mea
Acum, când Soarele-i în nori,
M-aş cerne printre fulgi de nea
Fără să ştii, pe-ai tăi bujori,

Şi-apoi, în lacrimi prefăcut,
Ţi-aş încălzi obrajii-ţi reci
Pe buze, cu un lung sărut
Pe strada mea de-ar fi să treci,

De unde, ca într-un abis,
De dor nebun m-aş prăvăli
Chiar între sânii tăi, ce vis
Pe strada mea să treci de-ar fi (!)

Iar după ce mi-aş reveni,
În jos, pe sute de poteci
Te-aş căuta pân’ te-aş găsi
Pe strada mea de-ar fi să treci,

Şi-apoi, dar vai!.... s-a luminat!
Şi nu mai cad nici fulgi de nea (!)
E-atâta soare, ce păcat
De-ar fi să treci pe strada mea!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine, femeie...

Fără tine, femeie, mă gândesc cum mi-ar fi,
Dac-ar fi numai noapte, dac-ar fi numai zi,
Iară viaţa pustie mi-ar părea tot mai mult
Un bazar de suspine prejmuit în tumult.

Prea lumească-i iubirea să te pierd nefiresc,
Mi te-apropii în vise şi prin somn te zăresc,
Întind mâna spre tine, tu spre mine te-apleci,
Îţi văd umbra, femeie, încotro vrei să pleci?

Sunt aici pentru tine, dar departe te simt,
Să te-ntorci nu îţi vine, să te vreau nu te mint,
Când amurgul coboară şi spre noapte alerg
Mi te caut în pernă şi durerea mi-o şterg.

Nu-mi dau pace vreodată să te ştiu nicăieri,
Eu, pierdut printre patimi, tu, o clipă de ieri,
Nici să-mi iert n-aş putea de cumva te-aş răni,
Eşti seninul din nori, eşti ce am şi-aş iubi!...

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui nea Iancu Caragiale

Păi... care naţiune mai e pe astă lume,
Pe deşte dac-ar fi, nici nu mai socotesc,
Din orişice necaz, belea, scorneşte glume,
Mai bine şi mai mult ca neamul românesc?!

Si, ce popor măreţ mai are-un scriitor
Stilat cum altul nu-i, ca Iancu Caragiale,
Un om la locul lui, cu-ambiţ, stăruitor,
Şi-atât de serios, fiind din... Haimanale!?

Ce-a scris la vremea sa, nu mai repet, ştim toţi,
Despre năravuri, hibe şi vicii româneşti,
De ipocriţi sadea, corupţi, mişei, netoţi,
Ce-n patru zări de caţi, nu-i ţară să găseşti,

De-aceea, cât am fi şi-acum de păcătoşi,
Popor cu datini vechi, şi-apoi... tradiţional,
Suntem ca niciodat' şi mândri, şi făloşi,
Că tot ce-a scris cândva şi azi e actual!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă de mâine ai presăra
Furie în urma paşilor mei
N-aş asculta, n-aş mai vedea
Ecoul iubirii prin văi
Răsunând aievea.
Şi n-ai mai ştii nici ce-i apusul
Din ochii mei prin ochii tăi
Şi-aş învăţa ce e refuzul
De tu mă vrei.

poezie de Liliana N Vasilcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă de mâine ai presăra
Furie în urma paşilor mei
N-aş asculta, n-aş mai vedea
Ecoul iubirii prin văi
Răsunând aievea.
Şi n-ai mai ştii nici ce-i apusul
Din ochii mei prin ochii tăi
Şi-aş învăţa ce e refuzul
De tu mă vrei.

poezie de Liliana N. Vasilcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să mor

Aş vrea să mor...
O, Doamne, ce-aş mai dori să mor,
Să scap din astă lume,
De chinuri şi de dor,

Căci dacă aş muri...
Poate ar fi mai bine,
Că nu m-aş chinui
Şi n-aş mai şti de nimeni.

Însă judecând...
Un lucru nu mă lasă:
E greu să te desparţi
De viaţă, că-i frumoasă!

Şi-apoi, ceva mai este...
Dac-ai murit - tu ştii
Că niciodată-n lume
Nu ai să mai învii.

Mai bine ai trăi
O viaţă de poveşti,
Căci pentru a muri
Tot timpul dovedeşti...

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i viaţa ta?

Ce-i viaţa ta? E o peniţă
cu care scrii mereu pe-un drum.
Şi-apoi la ultima portiţă
tot ce-ai scris tu ca pe-o tăbliţă,
nu se mai şterge nicidecum.
Şi vorbe-n vînt şi fapte rele
rămîn pe veci ca-ntr-un album.
Păzit e scrisul tău de stele.
De-ai pune mări întregi să-l spele,
nu se mai şterge nicidecum.

Să nu te minţi că-n veşnicie
trecutul se preface-n scrum.
Căci Dumnezeu stă mărturie
că-n faţa Lui tot ce se scrie
nu se mai şterge nicidecum.

În ceasul greu de judecată
îţi vei citi întregul drum.
Şi vei zbucni în plîns deodată.
Dar nici o slovă-nlăcrimată
nu se mai şterge nicidecum.

N-o poate şterge decît sînge,
dar sînge sfînt şi nu oricum.
Ce înger trupul său va frînge?
Şi-astfel, ce-ai scris, oricît ai plînge,
nu se mai şterge nicidecum.

Isus cel drag veni din zare
ca tu să scapi din foc şi fum!
Prin El trecutul tău dispare.
Dar dacă azi nu-i ceri iertare,
nu se mai şterge nicidecum.

Isus pe lemn rabdă arşiţa.
Isus e preţul tău acum.
Prin El eşti alb ca lămîiţa.
Şi tot ce-a scris cîndva peniţa
nu se mai şterge nicidecum...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări de suflet

Îmi vine să urlu, îmi vine să râd,
Mai lăcrim tristeţe când totul e hâd,
Devin numai zâmbet sau stau încruntat,
Sunt cerul albastru, adânc de oftat

Valsez în emoţii, emoţii devin,
Îmi pierd echilibrul atunci când suspin,
Iubesc fără ură, cum altfel să faci?
Când ura ne face mai trişti, mai săraci

Şi ştiu că greşesc, dar totuşi accept,
Nu-i strâmb tot ce-i strâmb, nici drept tot ce-i drept,
Nici griul nu-i gri, ci alb înnegrit,
Doar nuanţe ce ochiul transformă voit

Mă simt ce gândesc, gândesc ce mă simt,
Rostesc adevăr, chiar dacă îl mint,
Cu ochii închişi revăd viitor
Şi mor înviat, ca viu să nu mor

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în cer

Colind la Domnul meu, colind în cer,
Cu bunii mei plecaţi cândva, cu leru-i ler.
Şi îngeri ning, din ochii mei, de suferinţi,
Plâng pe pământ, loviţi de ger, copii cuminţi.

Vin Doamne Sfinte, sărbători, dar ce păcat,
Că pruncii noştrii, cina încă, n-au mâncat.
Produsele se tot scumpesc şi traiu-i greu,
De vremuri noi, mă îndoiesc, parcă şi eu.

Privesc biserica cu jind şi m-aş ruga,
În calea Ta să îngenunchi. Poate ceva,
Vei face Tu, din sărăcie să ne scoţi,
Că ne-au prădat şi biciuit atâţia hoţi...

Facturi prea mari ne osândesc şi e păcat,
Copii un brad împodobesc. Şi s-au culcat
Cei care focul au aprins în suflete...
Lumină nu-i în gândul lor, nici cald nu e.

Ne mor bătrâni, ne mor copii, speranţe mor,
Căci a trăi fără nimic nu e uşor.
E ură, crime sunt, dureri... Când leru-i ler
Eu n-am nimic, n-aveam nici ieri, în frigider...

Dar Doamne, dă mai bine Tu o lege sfântă,
În rănile tot mai adânci simt cum se-mplântă,
Cuţitul unei vieţi de iad. Zvâcnesc furtuni!
Mai sunt şi plâng, în lumea mea, şi oameni buni.

Covidul iar ne-a invadat. Şi în spital,
Ne mor bătrâni, ne mor copii... Ce gust amar
Simţim în noi. Cumplit destin, sfârşit de veac,
Sfârşit de lume, sau de vieţi... e tot un drac.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!