Competiţie inutilă

E-nvălmăşită lumea tare,
Cum nu prea cred c-a fost cândva;
Toţi vor a şti care-i mai mare
Şi-a spune, eu sunt... cineva.

epigramă de Ion Bindea din Ion Bindea, Epigrame 80 (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei care pleacă

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie...
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată...

A fost un vis trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist, adus din alte ţări
De nişte pasări albe - călătoare
Pe-albastrul răzvrătit al altor mări
Un cântec trist, adus de marinarii
Sosiţi din Boston,
Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist, ce-l cântă-ades pescarii
Când pleacă-n larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt'dată un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cerşea iubirea blondelor cochete...

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodată...
......................
Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graur sălbatic

Tu graur sălbatic... te-ai săturat de vremurile triste...
Ce au căzut acum ca niste ploi...?
Ce fac din viaţa ta şi a mea o viaţă tristă
Că toţi ajungem la lada de gunoi.

Pe câmpuri... altădată -n alte timpuri
Trăiai şi tu destul de fericit.
Găseai un bob de grâu pe câmpuri
Acum tot câmpul este părăsit.

Tu graure sălbatic... prefăte intru-n clovn, un santimbaltic,
Şi încearcă lumea să o poţi schimba.
Că toţi purtam o mască să nu rădem
Şi să uităm de cum a fost cândva.

Hai schimbă tu... de poţi această lume
Ce parcă... prea urătă s-a făcut.
Vino... in stoluri... ară, dă-ne grăne
Şi tot pământul poţi al stăpâni de mâine.

Când totul va fi gol şi lumea va dispare
Vor fi doar corbi ce nu s-au săturat.
Şi puii tăi vor grău ca fiecare
Salvează-i... şi vei fi tu... împărat.

Dar eşti ca noi... o pasăre uitată
Vei dispărea curând de pe pământ.
Atunci când totul va fi glacial şi lumea rea uitată,
Vor spune că un graur a zburat cândva în vânt.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rivalităţile dintre profesorii de franceză şi engleză

Noi suntem, sigur, vechi duşmani
Şi toată lumea cred că ştie,
Că n-a fost simplă bătălie
Războiul de-o sută de ani!

epigramă de Ion Bindea din ziarul "Viaţa Buzăului" (24 ianuarie 2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneia întoarsă de la mare

Ca să ne-arate că-i bronzată
Şi-a dezvelit picioarele
Şi-acuma ştie lumea toată
C-a ars-o chiar şi... soarele.

epigramă de Mitică Ion
Adăugat de Mitică Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fante

N-a ţinut la nici un truc
Şi a fost cam sub papuc.
Azi a mai făcut un salt
Şi-a ajuns sub toc înalt.

epigramă de Ion Bindea din ziarul "Viaţa Buzăului" (24 ianuarie 2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii

Demult, cândva pe astă lume
Era un om ce m-apăra,
Şi când venea bunica să mă mustre
Moşu-începea a o certa:
- Măi tu femeie, eşti bătrână
Ce ai cu fata asta bună?
De iarăşi vrei să dai în ea
Eu nu te las, tu şti asta.
Că am şi eu o întrebare ;
Ai fost copil, cum ai fost oare?
Tu nu făceai o prostioară,
Şi îi scoteai din minţi afară
Şi pe părinţi şi pe bunici?
C-aşa-s copiii cât sunt mici.
Şi-atunci bunica se calma
Şi începea a mă pupa,
Şi-a braţe tare mă strângea
Că doar era bunica mea.

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii

Demult, cândva pe astă lume
Era un om ce m-apăra,
Şi când venea bunica să mă mustre
Moşu-începea a o certa:
- Măi tu femeie, eşti bătrână
Ce ai cu fata asta bună?
De iarăşi vrei să dai în ea
Eu nu te las, tu şti asta.
Că am şi eu o întrebare ;
Ai fost copil, cum ai fost oare?
Tu nu făceai o prostioară,
Şi îi scoteai din minţi afară
Şi pe părinţi şi pe bunici?
C-aşa-s copiii cât sunt mici.
Şi-atunci bunica se calma
Şi începea a mă pupa,
Şi-a braţe tare mă strângea
Că doar era bunica mea.

poezie de Ramona Kovacs (2002)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paul D: Fata aceea... Beloved. Chiar a plecat, cum spun toţi?
Denver: N-am mai văzut-o de atunci. Mama spune c-a plecat. O poate simţi.
Paul D: Crezi că era posibil să fi fost sora ta?
Denver: Uneori. Alteori... cred că era mai mult de-atât.

replici din filmul artistic Beloved (1998)
Adăugat de Loredana Malic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnală

S-a încheiat sezonul estival
Şi mulţi au fost la munte sau la mare,
Cum are portofelul iecare,
Iar noi, cu-al sărăciei carnaval.

epigramă de Ion Bindea din ziarul "Viaţa Buzăului" (24 ianuarie 2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa stâncii de bazalt

Să nu mă întrebaţi nicicând
Cum am trăit –
Căci n-am să spun,
Nu veţi afla
Trăirea mea
Şi, neştiind, nu veţi putea trăi aşa
O viaţă-ntreagă
De trăit
Şi fericit.

Cum am iubit?
Nu spun şi nimeni nu va şti
Că am iubit neîncetat
Şi am privit, în nopţi senine spre o stea
Ce-a fost a mea,
Dar nu vă spun şi nimeni
Nu va şti.

Nu cred că aţi putea şi voi,
Ca stânca-n apele puhoi,
Să rezistaţi necontenit
Şi nemişcaţi
În timp ce apele, prăpăd,
Se-agită,
Urlă,
Vă lovesc,
Şi vor din voi, în lumea lor,
Ce nu le daţi
Şi n-aţi voit
Să le cedaţi
Dar nu, nu cred că aţi putea

Să fiţi voi stânca ce-a căzut
Din locul ei
Din munte-nalt
Şi s-a jurat
Să fie stei
Sub greu asalt,
Ca stâncă dură din bazalt.

N-am să vă spun cum am trăit
Dar spun,
Aşa,
Doar pentru voi,
C-a fost frumos
Tot ce-am făcut,
Tot ce-am iubit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

10 de Bâte (Sonet Tarot)

Te-ai apucat de mult prea multe lucruri
Şi te-ai împovărat atât de tare,
Încât nici nu mai ştii cum să te bucuri,
Munceşti din zori pân' la apus de soare.
Şi încet-încet puterea îţi slăbeşte,
Iar ce făceai cândva cu uşurinţă
Acum te-apăsă şi te copleşeşte
Şi te vei prăbuşi cu neputinţă.
Cu trupul sau cu mintea toţi lucrează,
Dar cine e deştept, ştie prea bine
Că un efort prea lung epuizează
Dacă răgazul nicidecum nu vine.

Când simţi că nu mai poţi, ce mult contează
Că cineva povara-ţi uşurează.

poezie de Octavian Cocoş (13 februarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai rămâne un semn

S-au şters cuvintele de pe cruci,
eternitatea şi-a intrat în drepturi,
uitarea la fel,
mai rămâne un semn
ce se mai încarcă cu timp
şi cineva fie şi necunoscut mai poate
aprinde o lumânare,

Lumea are prea multă treabă,
e forţată de existenţă,
nu-şi mai vede capul
din angoase zilnice.

E prea multă incertitudine
într-o viaţă pusă la încercare,
nu ne lasă niciodată
cum am fost ieri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început...

Cândva, demult, demult,
Mai pe când lumea era încă la început,
In Universul mare, dar prea plin cu stele,
Multe stele n-au mai încăput,
Aşa că s-au apucat
Să-si construiască o planetă primitoare
Şi Gingaşă şi Albastră
Cu o inimă mare, ca de foc
Pe care si stelele să poată avea câte un loc
Şi un pic mai mult noroc.
S-au îmbrăcat apoi cu haine noi, de lut
Devenind oameni, miliarde,
Dar sufletul lor de stele
mai departe străluceşte
Şi cândva se vor intoarce
Intr-un Univers acum mult mai mare
In care loc vor avea şi stele şi suflete...

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi şi la alţii

Stai aşa şi te-nfiori
Că-s prea mulţi cugetători,
Asta-n schimb ce-n alte ţări
Sunt prea multe cugetări.

epigramă de Ion Bindea din ziarul "Viaţa Buzăului" (24 ianuarie 2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cornelia

dacă m-ar întreba cineva
care-i culoarea de ochi nemaivăzut
din cornelia
nu aş prea şti să răspund
însă
dacă nu m-ar întreba nicio clipă
cum stau cu gândirea şi pofta de picioruşe amare
ce aş putea să zic
fără să mă fac de râsul
corneliei? aş
zâmbi puţin mai departe - cum veselia
totuşi
e un suspin

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau iarăşi teme

Toamna-i anotimpu-n care
Sunt în floare crizanteme
Când s-a dus vacanţa mare
Şi vreau iarăşi să am teme.

Fără mine şcoala oare
N-a fost totuşi plictisită,
După cum şi tabla pare
C-a fost neagră, necăjită?

Clopoţelu-ntreaga vară
A stat într-un colţ cuminte,
Bucuros el scoate iară
Clinchete ca mai -nainte.

Am intrat iar în viteză
Ore lungi şi recreaţii,
Tare dor îmi e de-o teză
Ce sătul sunt de distracţii!...

Toamna asta-i minunată,
Înflorită crizantemă,
Cartea-i nouă şi curată
Vreau urgent măcar o temă!

Dar aştept cu nerăbdare
De pe-acuma, chiar, vă spun
O vacanţă - nu prea mare -
De la bunul Moş Crăciun!...

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Irundel şi Irundica (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sclavii deşertăciunii

Încearcă să cauţi o ieşire,
nimeni nu ţi-o arată unde-i,
sunt plecaţi să-şi smulgă rădăcinile
din veacul trecut în istorie
şi pe acoperişul său plouă.

Prin apropiere se cultivă etnobotanice,
toţi vor un profit imediat.

Nu ştiu cum se vor descurca,
dar au piaţă destulă
findcă mulţi tineri consumă ierburi.
Poate este o modă sau o provocare a morţii
induce şi ea plăceri necunoscute.

Nu-mi excit simţurile
şi mă tem pentru cei care o fac,
nu cred că se vând ori sunt vânduţi
preţul este prea mare,
numai pământul şi cerul îl ştiu.

Oamenii probează pe ei înşişi
cum pot pierde contactul cu lumea
şi devin sclavii deşertăciunii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iubire

Unii spun, dar nu fac.
Alţii fac, dar nu spun.
Mulţi vorbesc, însă tac.
Care-i rău? Care-i bun?

Unii pleacă prea mult.
Alţii vin prea puţin.
Eu pe care-i ascult?
Cei ce pleacă? Ce vin?

Foarte mulţi trecători
Şi destui care stau.
Unii-s raze prin nori,
Ceilalţi ploaie îţi dau.

Cum alegi între ei?
Care oare sunt buni?
Cum să ştii ce mai vrei?
Cum să faci să-i aduni?

Tu încerci să le-arăţi
Că la mijloc poţi fi.
Îi iubeşti chiar pe toţi
Şi-n iubire vei fi.

poezie de Adi Conţu (24 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net şi nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, mă simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ţi-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit şi... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Şi-acolo nu-i păcatul înşelării,
Căci toţi visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să ştiu şi eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci şi-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai ştii, când s-a golit,
Că ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai că eşti îndrăgostit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiilor le cer iertare că am închinat această carte unui om mare. Am un motiv serios: acest om mare e cel mai bun prieten, din câţi am eu pe lume. Mai am un motiv: acest om mare poate să priceapă totul, chiar şi cărţile pentru copii. Am şi al treilea motiv: acest om mare trăieşte în Franţa, unde suferă de foame şi de frig. Are multă nevoie de mângâiere. Dacă toate motivele înfăţişate nu sunt de ajuns, ţin ca această carte s-o închin atunci copilului de odinioară, pentru că şi acest om mare a fost cândva copil. Toţi oamenii mari au fost cândva copii. (Dar puţini îşi mai aduc aminte.)

Antoine de Saint-Exupery în Micul Prinţ, Dedicaţie (1943)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!