Perpetuum

Rugineau cândva cuiele prin garduri,
se mai ceartă încă ploaia pe izvoare.
În castanul nins, bunicul uitat-a
lacrima din unghiul unduit cocoare.

Ca o prevestire, fiecare zi,
ucisă-mi ţărână, se-nteţeşte, cheamă
pasărea vrăjită dinspre veşnicie,
îmbătând reci toamne cu parfum de cramă.

Astăzi ce vom face? ne-ntrebăm ca ieri,
ca de când ne ştim. Sunt bolnav, răspund,
de atâtea frunze peste umeri, ploi
căzute potop pe străinul prund.

Ruginesc şi astăzi cuvintele-n gânduri,
semn, mai vreau să spun, că prin veac dogoare
magica oglindă ce-n reflux sloboade
lacrima din unghiul unduit cocoare.

poezie de Paul Dogaru din Fotografii voalate (15 ianuarie 2002)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

prin mine cresc frunze
prin mine cresc ramuri
prin mine cer a rodit
în mine se-ascunde
vuiet de mare
şi glas strămoşesc
ce-a doinit.

prin mine izvoare
îşi varsă tumult
în râuri ce vin
dinspre munţi
prin mine cresc muguri
de viaţă în iarbă
şi roşul în ie cusut

ce tristă-amăgire
bat clopote-n vale
şi doarme bunicul in deal
veni-va o zi
când eu voi fi floare
plutind în văzduh
ireal.

astăzi mă bucur
să văd primăvara
şi cais lângă casă-nflorit
alung gânduri negre
şi ziua în care
ceasul va spune

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins peste iubirea noastră

Din flori de gheaţă
Culese de pe Lună,
Ţi-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.

Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Şi voal miresei mele.

Din flori de gheaţă
Culese de pe Lună,
Ţi-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.

Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Şi voal miresei mele.

REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

Ne-a măcinat
prin viscole simţirea
Şi secole
ne-ar mai răbda iubirea,
Colinde de regrete
Se aud surd în pustie
E frig la noi în suflet
E iarnă pe vecie.

REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

cântec interpretat de Fuego, muzica de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea gânduri

Frunzele vieţii noastre mutilate
Au inundat măreţele păduri
Şi-au astupat cărările umblate
De dimineţi cu rotunjite guri.

Se depărtează piscurile toate
Ce-n calea unui gând se înfiripară
Cad funigei rănindu-ne în coate
Şi stropi de vis din pleoape se strecoară.

Atâtea gânduri au plecat de ieri
Astăzi nimic nu mai există.
Mai sunt cumplitele dureri
Şi -o lume-ntemniţată-ntr-o batistă...

poezie de Ion V. Nica din Albumul cenaclului buzoian prin corenspodenţă "Prietenia" (1977)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi astăzi

Şi astăzi, ca-n atâtea seri
Când pivniţa-i adâncă,
Tăria vinului de ieri
Ne urmăreşte încă.

epigramă de Păstorel Teodoreanu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea chemare a veşniciei

Ascultă cum te cheamă astăzi Hristos,
cu stihuri de foc şi cântec de nai,
cum Maica Sfântă te-ndeamnă duios,
cum ochii îi picură boabe de rai.

Ascultă cum te cheamă astăzi Cuvântul,
în traistă îţi pune psalmi şi cântare,
din rugăciune, croieşte-ţi veşminte,
şi soarbe-nsetat izvorul de zare.

Ascultă cum te cheama astăzi Hristos,
crucea din spate rabd-o-n tăcere,
lacrima să-ţi fie treaptă de folos,
necazul şi spinii: pâine şi miere.

Ascultă cum te cheama astăzi Iisus,
când ploaia se cerne mărgele-n şirag
şi valurile bat în norii de sus:
ascultă chemarea şi vino cu drag!

Ascultă cum te cheamă la viaţă,
cu stihuri de foc, cu cântul de nai:
Dincolo de azi e-o zi mai măreaţă,
razele de înger, boabele de rai.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri, azi, mâine

Ieri!... cenuşa ce păstrează forma încă neschimbată,
Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorţii vânt;
Ieri... poveste, cu eroii - oase putrede-n mormânt.

Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfinţit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă şi pândeşte
Ţărmul unde amintirea cu dorinţa se-ntâlneşte.

Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranţe, prunc ce nu poate grăi.
Mâine... mâine, cine ştie câţi din noi vom mai trăi!

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă din Poezii vechi şi nouă (1894)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ştiam

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu ciobul căzut dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător.
Un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din Timp şi destin (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri, azi, mâini

Ieri!... cenuşa ce păstrează forma încă neschimbată,
Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorţii vânt;
Ieri... poveste, cu eroii – oase putrede-n mormânt.

Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfinţit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă şi pândeşte
Ţarmul unde amintirea cu dorinţa se-ntâlneşte.

Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranţe, prunc ce nu poate grăi.
Măine... măine, cine ştie câţi din noi vom mai trăi!

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ludic păcat

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu vântul pornit dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător,
un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ludic păcat

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu vântul pornit dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător,
un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celestul mister

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu vântul pornit dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător,
un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,
voiam să te-aduc peste râu, mai aproape,
în trupul vrăjit elixir să îţi torn.
Dar luna intra sub un nor, speriată,
o ploaie turbată, căzută din cer,
trecea peste râu şi ştergea dintr-odată
din mintea-mi vrăjită celestul mister.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii culturale (28 decembrie 2023)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima din toamna

De cand n-am stat in ploi de vara
Nu stiu nici eu, nici ploaia de afara
Acum e toamna si pe strazi cad grei
Picuri marunti eterni pe friguroasele alei.

Cu lacrima una se fac cand zboara
Si se aseaza pe aleea ce odata-n vara
A sustinut alti picuri ce cadeau pe buze
Si mai apoi se revarsau ca niste muze.

Doar eu si ea cunoastem ce a fost odata
Intre baiatul ce iubea la nebunie-o fata
Si eu cunosc ce-a fost si ce nu este
Intre baiat, alee si fata din poveste.

Aleea vrea sa-mi mangaie obrajii reci
Eu o opresc si-i spun cuvinte seci
Caci ploaia de afara ma indeamna
Sa nu o las sa-mi fure lacrima din toamna.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Anca Unceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi

în reci dimineţi de toamnă târzie
suspină doar vântul prin viţa de vie
ce frunza pătată demult şi-a lăsat
la streaşina casei din margini de sat

când gândul s-aşterne în raza de soare
si-n suflet pătrunde aromă de floare
pot să zâmbesc când ziua începe
nu-i Eros pierdut încă prin vreme

iarna îmi face semn de departe
cu mine vei merge peste o noapte
eu îi răspund... sunt încă în toamnă
şi vise mă-mbracă cu frunze de-aramă

când haina o schimb în altă culoare
la fel voi zâmbi aceeaşi sub soare
de-i toamnă sau iarnă sufletul meu
respiră-n poeme ce-s scrise mereu

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete în revers

Revin amintiri din trecut, în cuante,
cu doruri lăsate la margini de vis
pe filele vremii, cu semne flotante,
ce încă mai poartă misterul rescris.
Şi zeci de regrete, rămase în urmă,
cu umbrele serii se-ntorc uneori,
tăcerea uitării pe umbre se curmă,
în sufletul nins plâng mii de viori.

Imagini turnante ajung pe retină
pe aripa gândului rupt din trecut,
viorile plâng mai departe-n surdină
romanţa ajunsă cu visul pierdut.
Regretele curg din romanţa vrăjită,
s-aşază rănite în suflet şi plâng,
cândva, din neant, le cânta o ursită
să fie uitate la margini de crâng.

Acolo-ntr-o seară târzie de vară,
sub plopii rămaşi fără soţ după noi,
destinele noastre, uitate afară,
rănite pângeau, să venim înapoi.
Iar astăzi, la poarta uitării sosite,
regretele încă mai plâng pe-nserat
cu lacrimi căzute din frunze cernite
rămase orfane-ntr-un plop fulgerat.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrecere cu toamna

Prin hăţiş de gânduri s-aprinde-o scânteie,
Pe sub tâmpla stângă fulgeră-o idee...
Să mă-ntrec cu toamna în picturi pe pânză,
Cupru, fier şi aur să-ncrustez în frunză...

Întind şevaletul pe-un colţ de năframă
Şi din sfera dreaptă ţes covor de-aramă,
Pe rugina frunzei de tei şi de paltin
Cad stropii de aur din penel... când clatin...

De sub bolta albastră razele de soare
Ard prin crizanteme şi flori de cicoare,
Prin cireşi pun flăcări roşii cum e para
Când se-aprinde cerul la chindie, seara.

În livezi ard globuri de gutuie coaptă
Şi atârnă prunul şi mărul din poartă,
Brumării şi galbeni strugurii din vie
Se ascund sub frunza verde-ruginie...

Când mă-ntrec cu toamna şi brodez pastele
Mă înalţ în suflet până sus la stele...
Bat aripi cu negru-n cârduri de cocoare,
Frunze, om şi toamne... toate-s trecătoare...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze care ruginesc

Frunze ce astăzi ruginesc au fost odata-n floare
De multe ori au râs de multe ori au plâns la soare
Ca mai târziu în vara vieţii de soare s-au îndrăgostit
Fără să aibă vreo scăpare

Mă uit tăcut la frunzele ce au căzut
Mi-e sufletul pustiu cu gândul la trecut
Sunt un covor de frunze la tine la picioare
De vei călca pe el, tu vei călca o floare

Aş vrea să fiu covor de frunze în calea ta
Aştept să calci pe el şi vei vedea
Printre copacii dezgoliţi ce-n urmă au rămas
Cuvinte de iubire şoptite într-un glas

Doi bătrânei vorbesc despre trecut
Au fost şi ei în floare mai de mult
Ce linişte şi ce melancolie în sine
Anunţă afară iarna care vine

Urmează un timp cu accente hibernale
Par a fi lucruri prea banale
Uite aşa şi viaţa devine mai latentă
Împrumutând înspre final aceeaşi tentă.
 
Dacă ne raportăm la scara întregii vieţi
Suntem doar o clipită între eternităţi
Parcurgem anotimpuri fără să mai ştim
Că ar trebui ceva mai mult să ne iubim

Încerc s-alung umbra tristeţii
Şi-ţi spun din nou că te iubesc
Chiar dacă uneori în timpul vieţii
Sunt frunze care ruginesc

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor frânt

Zbor!
... doar în gând,
că aripile-s frânte,
sunt pasărea ce cântul,
... astăzi,
... nu-l aude,
sunt ploaia,
fără lacrima din geană
sunt eu,
... sunt toamna
ce cu vântu-i,
adesea te-mpresoară,
te-mprăştie în patru zări
... nălucă,
să nu mai ştii
... dacă e vremea
de-ntristare
sau de ducă!

Cu gura încleştată
aş vrea să sorb
... cuvinte,
dar mă târăsc,
uitat-am zborul
şi ruga,
şi drumul
... înainte!

poezie de Rodica Cernea (8 noiembrie 2011)
Adăugat de Rodica Cernea
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Martie

Vis de fluture albastru
Ghiocei din alabastru
Firişoare verzi plăpânde
Aripi de cocoare blânde
Miei cârlionţaţi să pască
Muguri gata să plesnească
Mâţişori cu puf de scrum
Astăzi vreau să le adun
Le-oi lega toate cu soare
Şi vă dărui mărţişoare!

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai vreau sa sper

Ai intrat în viaţa mea uşor,
Nu te-am chemat şi n-am dorit să vii.
La fel de lin, ca pasărea în zbor,
Tu ai pătruns în zilele pustii.

Mi-e greu să cred că ai plecat lăsând
Un dor imens ce nu pot să-l opresc,
Mi-e greu să spun că m-ai lăsat plângând
Şi-ncerc mereu, măcar să te zăresc.

Şi când te văd, adun din nou puteri
Să văd că-i soare şi lumină-n cer,
Să cred că astăzi este încă ieri,
Că, dacă pot, mai vreau încă să sper.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

te ceartă pe tine, diavole
cum ploaia ceartă deşertul
în lună de vară
te ceartă pe tine, diavole,
cum lumina ceartă
umbrele nepromise ale pământului
te ceartă pe tine, diavole,
cum visul îşi ceartă trezirea din rugă
te ceartă pe tine, diavole,
cum ruşinea ne ceartă noroiul din chip
te ceartă pe tine, diavole,
cum iubirea ceartă cuiele vrăjmaşe din carne
te ceartă pe tine, diavole,
cum sângele ceartă tăişul sabiei

să te certe tot cerul pe tine, diavole,
căci nu mai eşti perfect în căile tale

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!