Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mereu

Mărgea pe șnur, de timp non stop,
Perpetuu în mișcare d-un bijutier;
... E viața însăși, scumpul colier
P-o ață-n două capete, în veșnic hop.

E ciclul de-nceput în nesfârșit
Vândut pentru rulaj la relantiu
Risipitor, predând salutul din chipiu
'n sinistru început, de suflet istovit.

Rostogolire de idei și vise
În mințile ce n-au nicio idee;
Nici de-nceput, din corpul de femeie,
Nici din topitul neștiut în cave-nchise.

Rămâne lanțul genelor perechi
Cu X și Y, matematice de sex
Și ticuri înăscute sau reflex
Cu dogme mereu noi, dar toate vechi.

Este mereul invocat de filozofi;
Ce-s terminalele novice din divin
Cu impregnări eterne-n minți, într-un destin...
Suntem un uriaș, un infinit miriapod, cu mulți... pantofi.

poezie de (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Timp

Am un dușman de moarte, timpul,
Ce-i singurul inexorabil, fără stop...
Nu-i pot decide ritmul -lin sau de galop-
Chiar de divinității, în cerșit, îl stipul.

Îl am cu mărturii nenumărate
Pentru distrugerile-mi de proprietate
Vizibile; constrâns din libertate
De-a avea dorințe noi, neexplorate.

Îl pierd în fiecare zi, din ce-am avut;
Mă uit în juru-mi, oamenii se schimbă,
Nu sunt la fel, vorbind aceeași limbă...
Urăsc profund apelativul... A trecut!

Ce schimburi chimice în creier îmi produce
Dându-mi impresia că sunt mereu la fel
- În propria-mi introspectivă d-eternel -
Cu judecata-i crudă și final de cruce.

De ce nu se curbează timp, ci numai spațiu,
Să-l fac un rond, să mă întorc copil,
Să fiu într-un perpetuu viu exil...
Veșnic să fiu contemporanul lui Horațiu!?...

poezie de (13 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... și spațiul să ocupe,
este cu chinul nesfârșit să-și treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se țină a nu se rupe...
deci nu "știe" decât consum și reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... și umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ș-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum și nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conștiință, nu-și pierde timp să-și ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-și are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, își stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârșite, sau se acuplează să dureze,
își face minți să prelucreze gânduri, să-și aibă ce conține,
făcându-și neîncetat speranțe -ce-s așa scurte- să creeze
un "nesfârșit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurți" la scara "este"
și ne credem –c-o avem credință- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... niște teste!

poezie de (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Irosiri

N-aveam nevoie de calculatoare
De creiere în timp am fi păstrat,
În loc de-al fi distrus pe cel ce moare
Și din gândire-am fi recuperat.

Trăim perpetuând vechi sacrilegii,
Tot ce-am produs, lăsăm mereu să moară.
Reluăm la infinit, reluăm, povara legii
La nesfârșit, mereu e pentru prima oară.

Ne comportăm la fel ca egiptenii
Din hău de timpuri imemoriale;
Distrugem creierul de sute de milenii
Păstrând doar trupuri, oase, țoale, oale.

Ca ei decerebrăm materie de liric,
- Nici cel puțin nu mai îmbălsămăm -
Atribuim doar corpului valori, empiric...
Nici simpla informație n-o mai păstrăm.

Ce simplu ar fi fost și ar fi lumii
Să țină, să-și mențină, creierele-n viață
Prin carotidele ce-s "alimentele" minunii...
Fără de corp, că-i inutil, fără de gheață.

Am fi dispus de Einstein, Michelangello, de Kant
De Moliere, de Beethoven, Enescu...
Shakespeare era și acum în viață, un gigant...
Contemporani erau Coșbuc și Eminescu...

Ideea la profan este lugubră în sine,
Dar rezultatul este colosal!
Despre Geneză ar fi știut, de mult, oricine
Și-am fi trăit turiști... în spațiu-universal!!!

poezie de (27 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Curcubeul...

... unicul, capodoperă
cu adevărat,
universală,
o minune de penel și geometrie perfectă
pe viu,
în fața criticii lumii din toate timpurile...
... dovada în culori
că suntem în jumătatea nevăzută
a cercului, din care totul se naște...
... nu are nicio legătură
cu creația
umană
și toate replicile
sunt originale...
de stau întins, oare îl am, un suflet colorat, din eu petale?

poezie de (1 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Buchet de mine

Mă rupe în "da" sau "nu", petale,
Până nu voi mai fi nici miez;
Doar elixir, miros de floare
Pe-un portativ în sol diez!

Pot să-ți dau zile ce-ți lipsesc,
Pân-ar rămâne nopți de vise...
Cearceaf mă fă să te-nvelesc
Și dimineți, ce vrei promise!

Și flacără, veșnic de-ai fi,
Poți să mă arzi până la scrum
Și din cenușa-mi să reînvii...
Cu sângele-mi trasează-ți drum!

Iar dacă nu-ți ajung la toate,
Mă-mprumut vieți nelimitat...
Din tot ce am posteritate
Te-aștept... Pe-o bancă înfiripat!

poezie de (11 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ca și...

Pentru asidui... iști tic-arii,
Ce-n snobism golaș de sens,
Fumurându-și limbii carii,
Fac din dialog non-sens
Tot adăugând ce nu-i
În limbarița lor goală
"Și"ruind la tot, oricui
O conjuncție drept "fală"
-Fără-n fond nicio fălie,
Că "ca și" nu-i "elevat",
E un semn de maladie,
Un "chichiț" de internat-
Le urez în noul an,
"Ca și" ei, "ca și" "ca și"
"S-aivă" ceva "ca și" ban,
Fericire doar "ca și-i",
"Ca și", la servici, noroc
Un ceva "ca și" ar fi,
Să le-aducă barza-n cioc
Mulți "ca și" ar fi copii,
"Ca și" dragoste o idee
"Ca și" cum c-ar exista,
Cum "ca și" ar fi femeie,
Când femeie e și ea,
Sau "ca și" bărbat fiind,
-"Ca și" fiind cu evidență-
Chiar "ca și" tot se spetind
Tot bărbat s-aibă-n pasență...
"Ca și" dovedind cultură
Să-i citească toți "ca și",
Nicidecum de învățătură
-Că de-un timp nici ea n-ar fi-
Doar "ca și" o înălțătură
De citiți c-ar fi "ca și"...
După ce-ai băut bromură
Și sex s-ar... dezlănțui.............

"Ca și, ca și, ca "ca și"!!!

poezie de (2 ianuarie 2018)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutarea însăși este Dumnezeu. În căutare descoperi că tu nu ești nici corpul, nici mintea, iar iubirea pentru sinele din tine este pentru sinele din toate. Cei doi sine sunt unul singur. Conștiința din tine și conștiința din mine, în aparență două, în realitate una, caută unitatea, iar aceasta este iubirea.

citat clasic din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Nectarul nemuririi" de Nisargadatta Maharaj este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 21.99 lei.

Noaptea căprioarei

Pe Via sumbră întunecată
Din vechi Imperi' cu iz Roman,
Plecată neaoș din țăran,
Era de cart frumoasă fată.

Fugise de noroi și vise,
Crezuse în vorbe de țigan,
Nici nu știa unde venise,
Muncea și nu avea un ban.

Nici nimeni nu știa de dânsa
Căci numele-i fusese luat,
Nu prididea într-un păcat
Să-și recâștige recompensa.

Se lumina din când în când
La far de noapte, fără seamă
Nici fața nu conta, în gând
Doar timp să treacă, că e mamă.

Și dor de casă și bunici
O frământa fără alean,
Jura mereu dar tot în van,
Să nu mai fie pe aici.

Dar nu putea nimic să adune,
Căci mulți avea de întreținut
La șaișpe împliniți niciunde,
Și orice preț ar fi cerut.

Și ochii în lacrimi larg deschiși
Găsise carabinierul,
Și un pic de bani, dar neatinși
În pumnul strâns ca fierul.

Și acasă nimeni nu știa,
Nici pruncul lăsat singur,
Nici bunii săi țărani sadea
De neam jumate ungur.

Și altă... suplă reveni
Pe strada întunecată,
Credea la fel în bogății
Ca prea frumoasa fată

poezie de (21 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cult... ură

Se plimbă uitarea prin minți dezgolite
De cultul de carte, de dorul de-a ști,
În frâu liber, d-avalma, l-adulți, la copii...
Regină-n câmpii-n cenușii-nămolite.

E ultimul strigăt, finală redută,
Nimic nu-i ia locul pe golul lăsat...
În neted de spațiu ce timp a plasat
Meniri de cumul se tot pierd în derută.

E-o liniște cruntă în mințile goale,
Nimic nu se mișcă-n canoane de creier;
Trăim toți în fabula furnicii cu greier
Ce cântă-n play back... Arta-i gustul de țoale.

Dansăm dând din mîini peste umeri și fese,
Concertu-i DJ, atheneu-i discotecă;
Limbaju-i la fel la Bambou, pe potecă...
Prostia s-adună și-ncepe s-apese.

Ferice de mințile goale, odihnite;
Nimic nu produc, 's în perpetuu relaș.
Se poartă-i, la modă, cu capul golaș
Pe-afară, înăuntru... De stat, sunt spetite.

Suntem călătorii mileniului trei...
Progresul e-un dat la o altă de lume.
Noi suntem doar heakeri cu minți de legume;
Diplomații din pile, copii de bani grei!...

poezie de (17 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Comunicat

Particula, ar fi unicat; o suferință, doar plictisitoare,
De singurătate. N-ar fi nicio plăcere încântătoare.
Doar nulitate intrinsecă, că n-ar mai fi dezvăluire...
Nici nu s-ar ști, cunoaște... nu ar fi nicio făptuire.

Căci n-ar fi fapte, că" făcut" oricum, el, nu s-ar ști;
Nici amintiri, nici gânduri, vise nu s-ar povesti.
Nici scris n-ar fi fost, poate nici mimică, cuvânt...
Căci nimeni n-ar citi... nu s-ar săpa niciun mormânt...

... Că n-ar fi cin' să sape, nici bocete n-ar fi.
În fapt, nici n-ar fi "este", că nu ar fi copii!
N-am bea de fericire și n-am ști de frumos...
n-am cunoaște pe-altul, guri n-ar fi de folos!

Cât crunt de adevăr este în "împreună"
Din mulți egali, ce fac un tot divers să spună,
Să cânte, să aplaude, să plângă, să se ia de mână...
Ce minunat că din comunicat trăim!... Ne împletim, cunună!

poezie de (28 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viață

Aiurea-i spus "și-a pierdut viață";
Ca și cum iar s-ar regăsi
Sau căutată iar ar fi,
Din nou, cum berea de la gheață.

Sau nu-i, că noi n-o avem
Cum ea există și ne poartă
'ntre două stații-n mers la toartă
Luând iar pe alt' la recviem.

Și-atunci e EA ce ne-aparține
Sau noi îi suntem chiriași,
Fără contract de timp? Slujbași,
Neștiind când pleacă, nici când vine!?!

E un imens bazin de picuri
Topiți din norul unde nasc
În efemer parcurs... E-un teasc
De boabe-n vinul plin de licuri.

E apa-n ciclu sau nisip
Din picuri, fire sfărâmate,
Unite-n roci, de vânt purtate...
Suntem doar cărți de joc... Cu chip!

poezie de (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rumi

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creștin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici țărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului și nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparțin Preaiubitului meu.
Am renunțat la dualitate și am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te știu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu ești cel dintâi, ultimul, cel din exterior și cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Ești
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oceanul sufletului" de Rumi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 27.55 lei.

Origini incerte

Din două universuri, care ți-e cel mai sfânt;
Necunoscutul nimeni râvnit din neștiință
Sau semenii ce-i știi culcați demult, pământ,
Rămași de rădăcini, să ne sorbim conștiință?

La praf stelar țintim ne căutând origini
Și apăsat călcăm strivind uitate vise
Sub tălpile-n oglindă, pe luciul spart de spini
De la săgeți solare se răcorind 'n abise...

Ne retopim perpetuu din sevele străfunde
Resuscitând nutriți de-un însămi canibalic,
Ne pogorând la rând meteorite arzânde
Înfrățind zbor cu scormon de sapiens animalic.

Nici nu-i mister, în esență e punctul de plecare
De unde raza-ncepe se percepând privire
Ce-ar releva ce suntem; noi, Univers se pare!?...
Arar ne amintind că-i suntem contopire.

Ne creștem trupuri noi din vechile schelete,
Culegem mere roșii din cărnurile-n humă
Și pâinea o plămădim din brațele de fete...
Ne parfumăm de roze din lacrimi-ochi de mumă!

Suntem o coajă groasă pe astrul planetar
Călătorind în vid, stingheri, neplânși, uitați;
Niște orfani, doar mintea cătându-și un amnar
Ce s-a aprins scânteie din palmele de tați...

Pe coapsele de mame... Copii sacrificați!

poezie de (19 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Chintesențe

Natura e-n veșnică grabă să nască, din boabe, din ou, din pântece, pui
în cuiburi prematur clădite, cu râvnă, cu fiece an ce ițește sub nea,
de parcă-i blestem, prevestind de pieire, ce lasă loc liber de iei ca să pui,
căci totu-i morișcă, ce timpul o învârte, cu pale diverse; mai iuți... ori să stea!

E-un tot canibalic ce viața se cheamă, croindu-și periplul de za 'n devorări
pe lanțul ce ține legată existența, din șnur cu mărgele ce cresc pe șirag,
pus tot colier, printre altele multe, sub gulerul sfânt ascunzând sărutări...
că-i semnul lăsat de o lume de oameni cu crez să se înalțe la sursa de drag.

Stau încă în perla, grăunte-siliciu, a mărgelei cu eu-l ce-mi flutur de steag!

poezie de (31 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Supra... viețuirea

Pare-a fi doar un plus superlativ
Paradoxal, un academic acceptat;
Ca și cum ființa-i pleonasm la "existat"
Și dorul de-a trăi etern, un laitmotiv.

Nu știu ce-i să trăiești peste trăit,
Dar am în scoarță, în oase un înscris
Să-mi păstrez eu-l fizic... Interzis
Să-mi rup din lanțul de destin ce mi-e voit.

Am zis destin, necunoscutei "X"
Ce-o dau monedă schimbului "nu știu"
Mereu după se-ntâmplă... un prea târziu;
Doar arogant să demonstrez că "știu, la fix".

Mă-ntorc la termen; "peste viețuire"...
Ca și cum moarte-ar fi peste-a nu fi
Și nu cred iotă că n-am cum a potrivi
Mesaj ce n-am de la străbuni... de retrăire.

Sau poate-i simbolul despre voință
Când singură întrece crud eșec;
Așa cum devii pește după-nec
Sau criminal ce ucide din credință...

Ori o fi gustul puritan de-a nu ceda
Ce-oricum nu ai pentru că "ea" în fond ești "tu"-ul;
Un cărăuș, nu viața... ci doar sufletul
Ce-ar fi real... sau un mister sau altceva...

E sigur la bărbat prin compromisuri,
Neexistând opreliști, nici convenții...
Capabil de-a lupta cu-extrapotenții;
De-aș mânca seamăn ca să-și facă proprii visuri.

Imprevizibil nu-i la fel și la femeie,
Stăpâna regulei că mereu se descurcă...
Și-o face o viață, unde pe-alții-i duce-n cârcă,
Chiar piere-n loc de-a eluda principii-cheie.

E sigur un colos de peste poate,
Când pare că nu poți, că e sfârșit,
Când nu-i nimic, nici timp, ești doar un mit
Ce ții să-l treci de hop, să-l scoți din moarte...

În fapt acum remarc ce e sinucigașul;
Nici vorbă de renunț, nu-i existență,
Că-n fond nu-i aparține ce-i esență...
Un purtător poverii ce și-o curmă, lașul.

PS.
... Să cred că-n fond suntem cu toți poveri
Frugale, purtând suflete-n mesaj;
Țintit traseu pentr-un prestabilit bagaj...
Mediatori?... "Viețuitori" supra-stingheri?!...

poezie de (22 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nou, La Mulți Ani!!!

Mă rog eu, pentru voi, s-aveți un an cu bani,
și sănătate multă, pentru un LA MULȚI ANI!

Vă rog să fiți aproape prietenilor fani,
să-i aveți ca pe frați și, acum... și LA MULȚI ANI!

Îi rog pe cei ce uită de voi bogați, sărmani,
să-și readucă aminte și azi... și LA MULȚI ANI!

Rugați-vă o secundă să fim din nou umani,
că așa perpetuu OM fi, MAI MULȚI și LA MULȚI ANI!

Să ne rugăm la morți, noi, cei contemporani,
că așa o zi și alții ne vor ura... LA MULȚI ANI!

Eu vă iubesc din pagini, de pe-alei cu castani,
din gând, ce vă însoțesc... de-mi urați LA MULȚI ANI!!!

Să fiți etern iubiți, iubind azi, "LA MULȚI ANI!"...

poezie de (31 decembrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 31 decembrie 2018.
Distribuie

Limita deznădejdii

E peste durere regretul tacit
Când nu mai poți plânge din corpul secat
Și mâine dispare din timpul mâncat,
Pierit de la masa cu blatul zdrobit...
Că nu mai dă locul la coate să pui,
Nici gândul să sprijini pe întremur, bărbie,
Căci nu mai există reflex verb "să fie"...
Și viața în sine atârnă de-un cui.

Se cheamă summum depresiv, deznădejde
Ce mătură eul de orice resursă...
Deșertul imens, când apa e scursă
Și nor nu-i niciunde s-adape nădejde...
E peste ce ruga mai poate întreține,
Când nu mai există nici sfânt... Pervertit
În pâcla cădelniței, fum din topit
De tămâie, ce doar consfințește destine...

E ultim apel... să trezești om din tine!

poezie de (16 august 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ansamblu

Ce sunt în fond; cel ce gândește
Și, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp oprește
Balanța... în veșnic balansoar?!

Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voința...
Un sclav, că-l țin, nu prididesc
Convins c-așa-mi câștig căința?!

Ori sunt pretenția că sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veșmânt...
Un hazardat al întâmplării?!

Poate am șansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Și-un vis de noi... din vechi eseuri...?!

poezie de (16 august 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atotcuprins egoism

Chiar înainte de-nceput, cât tot e încă doar sămânță,
E-o basculare de "întâi", de competiție acerbă
De-a " face" oul numai unul, coroana fiind o simplă jerbă
Fiindcă în dramă nu e pudic, doar ludicul, ca-ntr-o Săpânță.

Se înalță pomul să umbrească mai mult să ia din vârf, din soare
Și Luna ar vrea la fel de mare, pitindu-și astrul în eclipsă.
Călugărița după ce-a iubit își adoră amorez cu "lipsă",
Iar reușita de nu-ți iese, a altuia-i! Sau..."o încercare"!

Așa multă diversitate, în tot, ar părea altruism,
Dar tot se îmbrâncește-n ego, perpetuu punitiv tacit
De nu cuvântă, sau țipat, de rage c-are apetit
Doar pentru el; c-așa progresul se învață, doar cu eroism!...

Atotîntins, tot ce există e-un zbucium surd, de "egoism"...

poezie de (2 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Anonim

Treci pe stradă, iar, pedestră.
Lasă-mi iris să te-atingă
Și din inima-mi ecvestră
Să-ți las pași, pe gând să-ți ningă!

Hai, te-așează, iar, în parc,
Să-ți mângâi, ce-i loc lăsat!
De pe bancă, să-mi simt arc
Suflet... Să-mi pierd respirat!

Spune, iar, din buze, șoapte,
Să le îngân în descifrare,
Ce nici de e-n zi, sau noapte,
Nu mă-nșel... De-i depărtare...

Lasă-ți adieri pe urme
'n iz, din florile ce atingi,
Să mă îmbeți... diurn, să-mi curme
Numai vise... nopți să-mi stingi!

Treci, spune, hai lasă-ți clipe
Ce ai din ani, ce-ți aparțin...
Și din micile-ți risipe,
De ai vreun dor, mă chemi... și vin!...

Neștiut... Un anonim!...

poezie de (29 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Există o legătură între IQ și vise? Fii primul care răspunde!
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!