Inexplicabila părăsire a eşafodului

singur se trăsese pe viaţă
ca pe o roată
supliciul fusese întâmpinat cu zâmbetul pe buze
mulţimile amuţiseră
gâtuite de mirare
căluşul tăcerii le înfundase gurile
nu e bine
nu aşa
(strigase călăul care nu înţelegea
cum o victimă îşi poate lua moartea
în propriile mâini)
nu te poţi tortura singur domnule
numai eu stabilesc etapele premărgătoare morţii
unele extrem de dureroase
desigur
cei prezenţi în faţa eşafodului aşteptau
doar doi porumbei gângureau
indiferenţi
(pene de alb
geamăt de roşu
freamăt de carne
sunetul oaselor măcinate)
şi deodată
ha ha ha
hohotele condamnatului au fost surpriza serii
ulterior au apărut legendele
evident
dar singura certitudine a rămas sinuciderea călăului

poezie de Cristian Lisandru din Ca o femeie despletită, neliniştea... (4 iunie 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrie-ţi singur rolul vieţii. Este singurul mod în care poţi ajunge oriunde te poarta gândul. Desigur că e ceva mai greu, dar uneori suntem constrânşi să ne luăm destinul în propriile mâini.

citat din Mindy Kaling
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zâmbet

Aş vrea să aduc zâmbetul
la cei care nu ştiu să zâmbească.
În viaţă cei mai buni oameni
sunt cei care îţi dau un zâmbet.
Am citit zâmbetul tipărit pe faţa ta,
apoi un foc brusc ţi-a invadat faţa,
colorând inima şi întunecând durerea.
Zâmbetul ăla ţi-a dat lumină inimii,
cu momente de viaţă frumoase
care reaapar deodată în memorie
şi cu cât împrăştii mai multă lumină,
cu atât mai multă frumuseţe găseşti în lucrurile mici...
Dar întotdeauna să-ţi aminteşti
să zâmbeşti aşa în fiecare zi.

poezie de Eugenia Calancea (8 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând se deschise trapa şi intră viitorul informatician; mai avea două zile de concurs, după care îşi va dobândi licenţa, îşi va intra pe deplin în drepturi. N-avea cum să rateze promovarea; cu siguranţă va lua examenul, ba poate chiar cu un rezultat final mare, doar învăţase, în plus, fusese şi ajutat de colegii lui de echipaj, "trişase", cum zicea geograful... Cei doi băieţi se salutară.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mai bine să fie doi decât unul singur, căci pentru osteneala lor au plată mai bună; şi dacă unul cade, fârtatele său îl ridică; dar vai celui ce este singur când cade, că el nu are pe un altul care să-l ridice. Şi dacă vor dormi doi, le va fi şi cald; dar unul, el singur, cum se va încălzi? Iar de se va ridica unul împotriva lui, cei doi îi vor ţine piept; că funia întreită nu se rupe curând.

Solomon în Ecclesiastul, 4:9-12, traducere de Bartolomeu Anania
Adăugat de TraianD
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năpădită de atâtea amintiri dureroase, biata fată bătrână nu-şi mai putea stăpâni hohotele de plâns. Aduse vorba printre suspine de tânărul căpitan şi de logodna care avusese loc în pădure. De toate îşi aduse aminte, fără ca totuşi un singur lucru să-i mai fi trecut prin gând: de unde era să ştie că în marginea ferestrei, în colivia canarului drag, se afla cineva din vremea aceea, cineva ce fusese martor la logodna ei: gâtul sticlei care se desfundase cu atâta zgomot şi din cuprinsul căreia gustaseră toţi cei de faţă, ciocnind în sănătatea tinerei perechi?

Hans Christian Andersen în Povestea unui gât de sticlă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Hei, Mirosilă! N-o lua prea mult înainte.
Frodo: De ce faci asta?
Sam: Ce?
Frodo: Îi pui porecle, te iei mereu de el.
Sam: Pentru că... pentru că aşa este el, domnule Frodo. Nu ştie decât să mintă şi să trădeze. El vrea Inelul; e singurul lucru de care îi pasă.
Frodo: Habar nu ai cum l-a distrus... cum încă îl mai distruge. Sam, vreau să-l ajut.
Sam: De ce?
Frodo: Pentru că trebuie să cred că îşi poate reveni.
Sam: Nu îl poţi salva, domnule Frodo.
Frodo (îşi pierde cumpătul): Ce ştii tu despre asta? Nimic!... Iartă-mă, Sam. Nu ştiu de ce am spus asta.
Sam: Eu ştiu. Din cauza Inelului. Nu-ţi poţi lua ochii de la el, te-am văzut. Nu mânânci. Abia dacă dormi. A pus stăpânire pe tine, domnule Frodo. Trebuie să i te împotriveşti.
Frodo: Sam, ştiu ce am de făcut. Inelul mi-a fost încredinţat mie. Este povara mea, numai a mea! (Se îndepărtează în grabă.)
Sam: Tu auzi ce spui? Nu îţi dai seama cu cine începi să semeni?

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea-n trupul nostru este singura "închisoare" în care simţim că existăm cu adevărat! Libertatea în afara trupului nostru poate fi o iluzie sau doar o speranţă, rar o certitudine, certitudine numai pentru cei ce sunt mai mult decât simpli oameni pe pământ.

Viorel Muha (noiembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea-n trupul nostru este singura "închisoare" în care simţim că existăm cu adevărat! Libertatea în afara trupului nostru poate fi o iluzie sau doar o speranţă, rar o certitudine, certitudine numai pentru cei ce sunt mai mult decât simpli oameni pe pământ.

Viorel Muha (octombrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele crud

Sunt singur şi nefericit ca moartea
Sunt singur şi nefericit ca vântul
Prieten bun îmi este numai cartea
La care scriu acum, apoi mormântul.

Da, vreau să mor, să fiu măcar o clipă
Cu vântul şi cu moartea la un loc
Să zbor spre cer şi să mă fac risipă
De dor la îngeri ce le-aş pune foc.

Sunt singur şi nefericit ca viaţa
Sunt singur şi nefericit ca focul
Mă-ntorc, după ce scriu, ca dimineaţa
Soarele crud. Aşa mi-a fost norocul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o viaţă întreagă, omul îşi dă seama că a trăit ani de zile spre a se convinge de un singur adevăr. Dar un singur adevăr, dacă este evident, e de ajuns pentru conduita unei existenţe.

Albert Camus în Mitul lui Sisif
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizita

De la un timp mă vizitează moartea
Aproape zilnic la căderea serii,
Mi-apare-n prag, ministru al tăcerii,
Şi-mi ia din mâini, încet, cu grijă, cartea...

Şi stăm aşa de fiecare dată
Până târziu, la ore matinale,
Doi cunoscuţi ce pun tăcuţi la cale,
În taină, o afacere-nsemnată.

poezie celebră de Radu Stanca din Poezii (1973)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar dragostea nu face casă bună cu marinăria, ascultaţi-mă pe mine, ştiu ce spun, nu vorbesc din cărţi, ci din experienţă, am văzut destui supăraţi din dragoste care au vrut să se arunce din vârful catargului fiindcă Penelopele de-acasă nu au mai avut răbdare şi s-au plictisit să stea, vorba vine, în faţa războiului de ţesut. Femeia e femeie, aşa după cum bărbatul e bărbat – luaţi banalitatea asta aşa, de-a dreptul, exact cum o livrez, dacă o veţi desface foaie cu foaie, aşa cum faceţi cu o ceapă, veţi pricepe imediat ideea –, nimeni nu poate sta singur cuc mai multă vreme, legea firii începe să se zvârcolească precum un şarpe în stomacul tău. Despre singurătate s-au spus multe, de-a lungul timpului, fiecare deştept a avut ceva de spus şi de scris. Eu spun doar atât – singurătatea te tâmpeşte.

Cristian Lisandru în Haifa şi surâsul Iwonei (27 august 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

12 anateme

Să zicem că ea îşi mângăia caracterul.
Să zicem pentru cei nezişi...
*
Când îşi turna un pahar de femeie
se auzeau clopotele din venele străzii.
*
Din colind în colind
gurile au rămas neasfaltate.
*
Soarele e o adunătură de raze
la fotografiat ghemuiri.
*
Peste mine s-a aşezat carnea!
*
Cu un singur deal poţi încolţi toate
câmpiile salutului.
*
Era atât de frumoasă încât m-au scos copacii
din rădăcinile lor.
*
Îmi fumez mama prin gura tatălui.
*
Ce nu are cer e un fulg de apă opărit sub
treptele însângerate.
*
Timpul miroase la subraţul unui ochi aşteptător.
*
Caii sunt frunzele din carne
pe care pariază mormintele.
*
Să zicem că ea îşi mângâia caracterul
cu dosul frunţii tale.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De doi

nu ne mai ţinem de mână,
de fiecare dată când făceam asta
pulsurile noastre ne intrau în creiere,
gândeam cu sângele cum s-ar zice
evident nu mai eram doi ci o singură entitate
cu un singur sânge, cu o singură carne şi o singură privire
aruncată-n genunea de trupuri doi

aduşi împreună
ţipam neauzit, înfometaţi de dorinţă
fierbea plumbul luturilor noastre,
doar împrejurări de sicrie stricau gaşca
de doi

la ce să-ţi mai urlu neauzit
carnalitatea buzelor
în sărut carnivor...
şi nici nu-i încă dimineaţă
în seara aceasta

motanul iubirii placebo
toarnă vis
în măruntaiele noastre arse,
către sus întoarse
se mănâncă puţin cer la cina asta în orb,
doftorul preot ne deschide gurile
către o medicaţie cu rugăciuni

Dumnezeu mănâncă seminţe

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reguli de viaţă

Chiar atunci când ambientul
îţi este necunoscutul,
tu să nu distrugi prezentul!
Împacă-te cu trecutul!
Nu lua în seamă
ce zic alţii despre tine.
Să nu-ţi fie teamă!
Fără ei, îţi va fi bine.
Dacă vei avea răbdare,
răul tău va fi spre bine.
Bucuria-ţi va fi mare,
fericirea e cu tine.
Singur tu eşti responsabil
cu fericirea ce clădeşti.
Cu timpul, de eşti capabil,
multe vise împlineşti.
Nu-ţi face singur probleme!
Nu fi mereu încruntat!
Încearcă să scapi de ele,
să ai sufletul curat.
Aşa dar, zâmbeşte!
Zâmbetul te-întinereşte.
Visul vieţii se-împlineşte,
Omul fercit trăieşte.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb. Buzele sângerii sparg monotonia imaculată, eu mă apropii de ele şi le sorb toată setea de dragoste. De sub paltonul lung până la glezne, inima ta bate furibundă, iar buzele înroşesc noaptea albă în timp ce devenim, tăcând, un singur om de zăpadă.

Cristian Lisandru în Alb (2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Dintr-o iubire-ntreagă,
Verigă a perechii,
Un numitor comun
Rămâne-n cartea vieţii,
Pentru că, fiecare
Lui însuşi este singur.

Rămâne fiecare
Pân' la sfârşitul său
Mai singur decât singur
În trupul vechi şi rău,
Lui însuşi, mereu singur.

Chiar morţii ce par vii
Şi cei încineraţi
Tot singuri sunt, cenuşă
Zburând către urmaşi
Te regăseşti iar, singur.

Şi câte mii de oameni
Cred că, printr-o credinţă,
Uniţi mereu prin cuget,
Aduc vreo biruinţă.
Degeaba, eşti tot singur.
Nu sunt mulţi, ci tot singuri
În timpul ipocrit.
Te retrezeşti iar unic,
Timp, condamnat la timp.

Hohotesc milioane
Ce fac un ton întreg
De râsete flambate
În gheţuri de dispreţ.
Dar, dintre milioane,
Tot singur te revezi
În reflectiva gheaţă,
Nu poţi să evadezi.

Eşti onorat de-o sută
De indivizi de vază,
Nu te vorbesc de bine,
Nici nu te venerează
Şi dacă întâmplarea
Te face prin ei, mare,
Tot singur te trezeşti
În ora care moare,
Doar cântecul, nătângul,
Te cheamă, mereu singur.

Dacă pe front de luptă
Cu încă zece, lupţi,
Trăieşti cu ei, alături,
Şi mori cu ei, pe câmp.
Tot singur eşti şi-atunci.

Nu poţi găsi perechea-ţi,
Nu poţi lovi destine,
Cä se anunţă clipa
Ce râde iar de tine.
E-acelaşi orologiu
Bătându-ţi la cap, singur.

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virginitate

alb, simplu de alb
roşu tradafir desfăcut
şi cuta ivită în alb
mă sperie de roşu
tresar îngândurat
este impietate?
şi totuşi este alb
frumos de alb
şi simt în zbucium
tresărire de iubire
eu, ea, amândoi
albul ce ne înconjoră
ne leagă...
câ timp oare?
a fost ieri, a fost adevărat?
pe stradă trece un chip îngândurat
este ea? sunt eu?
am fost amândoi?
am rămas oare eu alb?

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Poate aveţi dreptate. Voi încerca să...
To Kuny: Nu poate; sigur am dreptate! Şi nu încerca doar! Fă aşa cum ţi-am spus!
Lucian: Nu ştiu dacă voi reuşi...
To Kuny: Sigur vei reuşi, comandante! Mai ales tu, un băiat isteţ. Poţi, dacă vrei. Nu există "nu ştiu" sau "nu pot", ci doar "nu vreau". Dar asta e cu totul altceva.
Lucian: Aşa-i, aveţi dreptate. Şi dom' director m-a avertizat clar, cu seriozitate, înainte de plecarea în misiune, că, fiind comandantul, nu trebuie să mă las pradă sentimentelor, că trebuie să le ţin sub control, că nu-mi pot lăsa judecata întunecată de asemenea gânduri şi că va fi foarte, foarte dificil.
To Kuny: Inteligent acest domn director.
Lucian: Desigur, foarte.
To Kuny: Şi ţinea cu adevărat la tine.
Lucian: Într-adevăr, ţinea. Mă considera preferatul dumnealui... Uneori acest lucru mă stânjenea, dar, orice aş fi spus, în sinea mea eram mândru de faptul că acest domn mă considera într-un fel, nu doar elevul dumnealui preferat, ci chiar un prieten adevărat, cum deseori mi-a dovedit. Şi întotdeauna mă sfătuia numai de bine în momentele mai dificile, îmi era alături, necondiţionat.
To Kuny: Îţi lipseşte acest domn?
Lucian: Recunosc, uneori, da, chiar îmi lipseşte, destul de mult. Sfaturile dumnealui, faptul că-l ştiam mereu dispus să mă ajute, un punct de sprijin pe care mă bazam în caz de nevoie... Singur e prea dificil. Uneori cedez presiunii.
To Kuny: Dacă-mi permiţi, comandante, m-aş oferi eu să-i ţin locul acestui distins domn, atât cât s-ar putea...
Lucian: Poftim?!
To Kuny: Ai auzit bine, comandante! Dacă doreşti, mă poţi considera prietenul tău, sprijinul de care uneori ai nevoie, când te simţi depăşit de situaţie; eu mă ofer voluntar... Cred că oricând îţi pot da un sfat util.
Lucian: Desigur, domnule. Mi-ar prinde bine, într-adevăr.
To Kuny: Atunci, ne-am înţeles. Aşa rămâne, comandante! Voi fi prietenul tău, în momentele mai dificile şi nu numai, aşa cum acel domn director îţi era pe Terra.
Lucian: Păi... Nu ştiu ce să zic. Mă surprinde, dar, sincer, vă mulţumesc, domnule.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!