Regula judecăţii supusă legilor raţiunii pure practice este următoarea: Întreabă-te pe tine însuţi, dacă acţiunea pe care o plănuieşti, presupunând că ar trebui să se întâmple după o lege a naturii din care tu însuţi ai face parte, ai putea s-o consideri posibilă prin voinţa ta? În realitate, conform acestei reguli judecă fiecare dacă acţiunile sunt moral bune sau rele.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Despre tipica judecăţii pure practice (1788)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea morală nu exprimă deci altceva decât autonomia raţiunii pure practice, adică a libertăţii, şi această autonomie este însăşi condiţia formală a tuturor maximelor, singura prin care ele pot fi de acord cu legea practică supremă. Dacă prin urmare materia voliţiunii, care nu poate fi altceva decât un obiect al unei râvniri, care este legată, cu legea, intervine în legea practică ca condiţie a posibilităţii acestei legi, de aici rezultă heteronomia liberului arbitru, anume dependenţa de legea naturală, de a urma vreun impuls sau vreo înclinaţie, şi voinţa nu-şi dă ea însăşi legea, ci numai preceptul pentru supunerea raţională la legile patologice; dar maxima, care în chipul acesta nu poate conţine în sine niciodată forma universal legislativă, nu numai că nu creează în acest mod nicio obligaţie, ci este ea însăşi contrară principiului unei raţiuni pure practice, prin aceasta contrară deci şi simţământului moral, chiar dacă acţiunea care provine din el ar fi conformă legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiile practice sunt judecăţi care cuprind o determinare universală a voinţei, căreia îi sunt subordonate mai multe reguli practice. Ele sunt subiective sau maxime, când condiţia este considerată de către subiect ca valabilă numai pentru voinţa lui; dar sunt obiective sau legi practice, când condiţia e recunoscută ca obiectivă, adică valabilă pentru voinţa oricărei fiinţe raţionale.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice lucru al naturii acţionează după legi. Numai o fiinţă raţională are facultatea de a acţiona conform reprezentării legilor, conform principiilor, adică, numai ea are voinţă. Cum pentru derivarea acţiunilor din legi se cere raţiune, voinţa nu este altceva decât raţiune practică.

Immanuel Kant în Întemeierea metafizicii moravurilor, Trecerea de la filosofia morală populară la metafizica moravurilor (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea pură conţine deci, ce e drept, nu în folosirea ei speculativă, dar totuşi într-o anumită folosire practică, anume cea morală, principii ale posibilităţii experienţei, anume ale unor astfel de acţiuni care, fiind conforme cu regulile morale, ar putea fi întâlnite în istoria omului. Căci din moment ce ea ordonă că astfel de acţiuni trebuie să se întâmple, ele trebuie să se şi poată întâmpla, şi trebuie deci să fie posibilă o specie particulară de unitate sistematică, anume cea morală, pe când unitatea sistematică a naturii n-a putut fi demonstrată prin principii speculative ale raţiunii, căci raţiunea are în adevăr cauzalitate în raport cu libertatea în genere, dar nu în raport cu întreaga natură, iar principiile morale ale raţiunii pot produce în adevăr acţiuni libere, dar nu legi ale naturii. Prin urmare, principiile raţiunii pure în folosirea ei practică, dar mai ales în cea morală, au realitate obiectivă.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această universalitate nu poate rezulta însă nici din concepte, deoarece nu există o trecere de la concepte la sentimentul de plăcere şi neplăcere (cu excepţia legilor pure practice care conţin însă un interes, dar care nu este legat de judecata de gust pură). Prin urmare, cu judecata de gust trebuie asociată, având conştiinţa caracterului ei total dezinteresat, o pretenţie de valabilitate pentru toţi, care nu este o universalitate referitoare la obiecte, cu alte cuvinte, judecăţii de gust îi este proprie pretenţia de universalitate subiectivă.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea este satisfacerea tuturor înclinărilor noastre (atât extensive, după varietatea lor, cât şi intensive, după grad, precum şi protensive, după durată). Numesc pragmatică (regula prudenţei) legea practică determinată de mobilul fericirii; iar morală o numesc pe aceea, dacă aşa ceva există, care nu are alt mobil decât demnitatea de a fi fericit (lege morală).
Cea dintâi sfătuieşte ce trebuie să facem, dacă vrem să avem parte de fericire, cea de-a doua ordonă cum trebuie să ne purtăm pentru a fi numai demni de fericire. Cea dintâi se bazează pe principii empirice; căci altfel decât prin experienţă eu nu pot şti nici care sunt înclinările ce vor să fie satisfăcute, nici care sunt cauzele naturale ce pot produce satisfacerea lor. A doua face abstracţie de înclinările şi de mijloacele naturale de a le satisface şi consideră numai libertatea unei fiinţe raţionale în genere, şi condiţiile necesare, fără de care nu ar putea fi armonie, după principii, între această libertate şi distribuirea fericirii, şi deci ea poate cel puţin să se bazeze pe simple Idei ale raţiunii pure şi să fie cunoscută a priori.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă eşti cu adevărat o persoană spirituală, în acest caz ar trebui să fii independent de opiniile bune sau rele ale lumii... ar trebui să ai încredere în tine însuţi.

citat din Deepak Chopra
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autonomia voinţei este unicul principiu al tuturor legilor morale şi al datoriilor care le sunt conforme; din contră, orice eteronomie a liberului arbitru nu numai că nu întemeiază nicio obligaţie, ci mai curând este opusă principiului obligaţiei şi moralităţii voinţei. Principiul unic al moralităţii constă în independenţa de orice materie a legii (anume de un obiect râvnit) şi în acelaşi timp totuşi în determinarea liberului arbitru de simpla formă legislativă universală de care trebuie să fie capabilă o maximă. Dar această independenţă este libertate în sens negativ, iar această legislaţie proprie a raţiunii pure, şi ca atare practice, este libertate în sens pozitiv.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul lucru este acela de a te accepta în mod profund pe tine însuţi. Fiecare se simte inferior într-un fel sau altul. Motivul este neacceptarea faptului că fiecare este unic. Nu se pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. Fiecare face parte dintr-o categorie care îi este proprie şi din acest lucru nu rezultă nicio comparaţie. Şi nu pot să-mi închipui o fiinţă care să aibă totul în această lume. Unii nu au ezitat să încerce, dar au eşuat lamentabil. Fii doar tu însuţi şi va fi suficient.

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Gabriela Iancsik
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acţionează numai conform acelei maxime prin care să poţi vrea totodată ca ea să devină o lege universală.

Immanuel Kant în Întemeierea metafizicii moravurilor, Trecerea de la filosofia morală populară la metafizica moravurilor (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi înţelege niciodată suferinţa unuia dacă n- ai trăit o vreme cu faţa ascunsă în palme, uneori strângând degetele atât de încordat ca să nu mai vorbeşti cu tine însuţi despre singurătate, despre arşiţa interioară rezultată din procesul izolării tale faţă de tine însuţi.
Singurătatea neagă o parte din tine pentru că acea parte este a pământului. Cealaltă parte este a spiritului şi aparţine cerescului, parte formată din instanţă şi neant sau triumful suprem al luminii.

Camelia Opriţa în Iubirea nu are dreptul la somn
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

drept

Dreptul este totalitatea condiţiilor în care voinţa liberă a fiecăruia poate coexista cu voinţa liberă a tuturora, în conformitate cu o lege universală a libertăţii.

definiţie celebră de Immanuel Kant
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există deci o dialectică naturală şi inevitabilă a raţiunii pure; nu e vorba de o dialectică în care să se încurce vreun diletant din lipsă de cunoştinţe sau pe care vreun sofist a născocit-o ingenios pentru a zăpăci pe oameni cu mintea întreagă, ci de una care este inseparabil legată de raţiunea omenească şi care, chiar după ce i-am descoperit iluzia, nu încetează totuşi de a momi şi de a o arunca neîncetat în rătăciri momentane, care trebuie mereu înlăturate.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurele obiecte ale unei raţiuni practice sunt deci cele de Bine şi Rău. Căci prin cel dintâi se înţelege un obiect necesar al facultăţii de a râvni, prin cel de-al doilea unul al facultăţii de a detesta, ambele însă după un principiu al raţiunii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Despre conceptul unui obiect al raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofului Immanuel Kant, autorul lucrării "Critica raţiunii pure" (inspirată după epigrama "Lui Kant", de N. Ghiţescu)

Metodic, clar şi fără ură,
Tu critici raţiunea pură,
Iar eu – cuprins de-amărăciune,
Pe omul fără raţiune...

epigramă de George Budoi din Critică şi critici (3 iunie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima întrebare este pur speculativă. Am epuizat (cum îmi închipui) toate răspunsurile ei posibile şi, în sfârşit, am găsit pe acela cu care raţiunea trebuie, desigur, să se mulţumească şi, dacă nu e vorba de domeniul practic, are şi motiv să fie mulţumită; dar am rămas tot atât de departe de cele două mari scopuri spre care era îndreptată propriu-zis această întreagă străduinţă a raţiunii pure, ca şi când, din comoditate, am fi renunţat chiar de la început la această muncă. Dacă este vorba deci de cunoaştere, atât cel puţin este cert şi hotărât, că niciodată nu vom avea parte de ea cu privire la cele două probleme.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metoda ştiinţifică este o amplificare/extindere a bunului simţ, exercitat cu o hotărâre deosebit de fermă pentru a nu persista în eroarea la care ne-ar putea duce acţiunile mâinii sau minţii. Ca şi alte procese exploratorii, poate să devină un dialog între fapt şi fantezie, între ceea ce este şi ceea ce e posibil, între ce ar putea fi adevărat din ceea este aşa de fapt. Scopul investigaţiei ştiinţifice nu este să adune un bagaj de informaţii faptice, nici să construiască o imagine totalitariană a Legilor Naturii în care fiecare eveniment care nu este obligatoriu, este interzis. Eu cred mai mult că este o structură articulată de credinţe justificabile despre Natură. Începe ca o povestire despre o Lume Posibilă - o povestire pe care o inventăm şi o critcăm şi o modificăm pe măsură ce înaintăm, aşa că se va termina prin a fi ceva despre viaţa reală.

citat din Peter B. Medawar
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conceptul de datorie reclamă deci acţiunii în chip obiectiv acordul cu legea, iar maximei ei îi reclamă subiectiv respect pentru lege, ca fiind unicul mod de determinare a voinţei prin lege. Pe aceasta se bazează diferenţa între conştiinţa de a fi acţionat conform datoriei sau de a fi acţionat din datorie, adică din respect pentru lege; primul mod de a acţiona (legalitatea) este posibil şi atunci când numai înclinaţiile ar fi fost principiile determinante ale voinţei, dar cel de-al doilea (moralitatea), valoarea morală, trebuie să fie situată exclusiv în aceea că acţiunea are loc din datorie, adică numai de dragul legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă urăşti o fiinţă umană din cauza rasei din care face parte, atunci urăşti o parte din tine însuţi.

citat din Elvis Presley
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există responsabilitate colectivă. Responsabilitatea tuturor înseamnă responsabilitatea nimănui. În 13 martie 1964, Catherine Susan "Kitty" Genovese a fost ucisă în stradă lângă casa ei cu 37 de martori la geamuri care nu au intervenit şi nici nu au sunat la poliţie. Atacatorul a înjunghiat-o, a fugit, s-a întors şi a căutat-o, a găsit-o, i-a furat banii din portofel şi apoi a ucis-o. Toată acţiunea a durat cam 30 de minute timp în care niciun cetăţean nu a acţionat. Acest caz a dus la studii sociale despre difuziunea responsabilităţii care arată că atunci când mai mulţi oameni sunt reponsabili pentru un lucru, fiecare aşteaptă ca ceilalţi să acţioneze. În viaţa noastră de zi cu zi, reţine că dacă nu îţi asumi tu responasbilitatea pentru viaţa ta, altcineva o va face. Aşa devii sclav. Iar lumea e plină de sclavi care depind de instituţii sau alte persoane, pentru că de bunăvoie şi-au predat puterea personală şi au decis că preferă ca alţii să îşi asume responsabilitatea pentru ei. Data viitoare când te plângi de slujba ta, de condiţiile tale de trai, de calitatea relaţiilor tale, de sănătatea ta, adu-ţi aminte când anume ai renunţat la puterea, libertatea şi reponsabilitatea faţă de tine însuţi. Nu e prea târziu să le iei înapoi. În viaţă, toţi facem alegeri bune sau rele. Şi există un cor al oamenilor din jur care ne judecă şi ne spun ce ar trebui să facem cu vieţile noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!