Dacă urmărim cu atenţie mersul conversaţiilor din cercurile amestecate, care nu se compun numai din savanţi şi pedanţi, ci şi din oameni de afaceri sau cucoane, observăm că în afară de poveşti şi glume, mai are loc şi o conversaţie, anume discuţia serioasă: fiindcă poveştile, dacă trebuie să aibă noutate şi cu ea interes, se termină îndată, iar glumele devin uşor banale. Dar în toate discuţiile serioase nu există nici una care să provoace ralierea persoanelor, care altfel se plictisesc repede în orice discuţii subtile, şi care să aducă în societate o anumită însufleţire, decât discuţia despre valoarea morală a cutărei sau cutărei acţiuni, prin care trebuie să se constituie caracterul vreunei persoane.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Partea a doua: Metodologia raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea pură conţine deci, ce e drept, nu în folosirea ei speculativă, dar totuşi într-o anumită folosire practică, anume cea morală, principii ale posibilităţii experienţei, anume ale unor astfel de acţiuni care, fiind conforme cu regulile morale, ar putea fi întâlnite în istoria omului. Căci din moment ce ea ordonă că astfel de acţiuni trebuie să se întâmple, ele trebuie să se şi poată întâmpla, şi trebuie deci să fie posibilă o specie particulară de unitate sistematică, anume cea morală, pe când unitatea sistematică a naturii n-a putut fi demonstrată prin principii speculative ale raţiunii, căci raţiunea are în adevăr cauzalitate în raport cu libertatea în genere, dar nu în raport cu întreaga natură, iar principiile morale ale raţiunii pot produce în adevăr acţiuni libere, dar nu legi ale naturii. Prin urmare, principiile raţiunii pure în folosirea ei practică, dar mai ales în cea morală, au realitate obiectivă.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă observăm că urmează să pierdem, atunci trebuie să realizăm o diversiune: altfel spus, enunţăm brusc ceva care nu are nicio legătură cu discuţia în cauză, dar care dă impresia că ar avea vreo legătură şi ar fi un argument împotriva adversarului.

Arthur Schopenhauer în Arta de a avea întotdeauna dreptate, Stratagema XXIX (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există deci o dialectică naturală şi inevitabilă a raţiunii pure; nu e vorba de o dialectică în care să se încurce vreun diletant din lipsă de cunoştinţe sau pe care vreun sofist a născocit-o ingenios pentru a zăpăci pe oameni cu mintea întreagă, ci de una care este inseparabil legată de raţiunea omenească şi care, chiar după ce i-am descoperit iluzia, nu încetează totuşi de a momi şi de a o arunca neîncetat în rătăciri momentane, care trebuie mereu înlăturate.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă unii oameni de afaceri locali ignoră câteodată legea sau prin comportament opulent se îndepărtează de exemplul pe care ar trebui să îl dea în societate, au tendinţa de a respecta partenerii cu care fac afaceri şi, mai ales, pe cei cu care vor să facă afaceri pe termen lung.

citat din Mircea Kivu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A treia întrebare, anume: dacă fac ceea ce trebuie, atunci ce-mi este îngăduit să sper? Este practică şi totodată teoretică, astfel încât practicul conduce numai ca un fir călăuzitor la soluţionarea problemei teoretice şi, când aceasta se înalţă, a problemei speculative. Căci toată speranţa tinde spre fericire şi este pentru practic şi pentru legea morală exact acelaşi lucru ca ştiinţa şi legea naturii pentru cunoaşterea teoretică a lucrurilor. Speranţa ajunge în cele din urmă la concluzia că ceva (care determină ultimul scop posibil) există, fiindcă ceva trebuie să se întâmple, pe când ştiinţa ajunge la concluzia că ceva (care acţionează în calitate de cauză supremă) există, fiindcă ceva se întâmplă.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Des-facerea

Ceea ce este trebuie să se confirme prin sine
Căci altfel nu este;
Ce se vede trebuie să se vadă singur,
Ce se aude trebuie să se audă singur,
Ce se simte trebuie să se simtă singur,
Ce miroase trebuie să se miroasă singur,
Gustul trebuie să se guste singur,
Căci altfel de ce ar avea nevoie să fie?!
Şi din miezul tuturor acestor esenţe
Se desface Universul
Care se DES-FACE în viaţă şi moarte –
Viaţa prin ea însăşi,
Moartea prin ea însăşi,
Care se DES-FAC în fiinţe şi nefiinţe,
Separat, pentru fiecare ceea ce merită.
Şi dacă nu te voi mai întâlni
Niciodată
Înseamnă că ne-am despărţit înfricoşător
De trist
În două lumi,
Una care există
Şi una care nu există.

poezie de Bujor Voinea din Transparenţe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă deci există un principiu practic suveran şi, în ce priveşte voinţa omenească, dacă există un imperativ categoric, el trebuie să fie un astfel de principiu încât din reprezentarea a ceea ce este în mod necesar scop pentru oricine, fiindcă este scop în sine, să constituie un principiu obiectiv al voinţei, prin urmare care poate servi ca lege practică universală. Fundamentul acestui principiu este: natura raţională există ca scop în sine. Astfel îşi reprezintă omul în mod necesar propria lui existenţă şi în acest sens el este un principiu subiectiv al acţiunilor omeneşti. Dar la fel îşi reprezintă şi orice altă fiinţă raţională existenţa ei în virtutea aceluiaşi principiu raţional care este valabil şi pentru mine; deci el este în acelaşi timp un principiu obiectiv, din care, ca dintr-un principiu practic suveran, trebuie să poată fi deduse toate legile voinţei. Imperativul practic va fi deci următorul: acţionează astfel ca să foloseşti umanitatea atât în persoana ta, cât şi în persoana oricui altuia totdeauna în acelaşi timp ca scop, iar niciodată ca mijloc.

Immanuel Kant în Întemeierea metafizicii moravurilor
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea este satisfacerea tuturor înclinărilor noastre (atât extensive, după varietatea lor, cât şi intensive, după grad, precum şi protensive, după durată). Numesc pragmatică (regula prudenţei) legea practică determinată de mobilul fericirii; iar morală o numesc pe aceea, dacă aşa ceva există, care nu are alt mobil decât demnitatea de a fi fericit (lege morală).
Cea dintâi sfătuieşte ce trebuie să facem, dacă vrem să avem parte de fericire, cea de-a doua ordonă cum trebuie să ne purtăm pentru a fi numai demni de fericire. Cea dintâi se bazează pe principii empirice; căci altfel decât prin experienţă eu nu pot şti nici care sunt înclinările ce vor să fie satisfăcute, nici care sunt cauzele naturale ce pot produce satisfacerea lor. A doua face abstracţie de înclinările şi de mijloacele naturale de a le satisface şi consideră numai libertatea unei fiinţe raţionale în genere, şi condiţiile necesare, fără de care nu ar putea fi armonie, după principii, între această libertate şi distribuirea fericirii, şi deci ea poate cel puţin să se bazeze pe simple Idei ale raţiunii pure şi să fie cunoscută a priori.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice realitate în percepţie are un grad, astfel încât între acest grad şi negaţie să aibă loc o serie infinită de grade tot mai mici şi dacă fiecare simţ trebuie să aibă un grad determinat de receptivitate a senzaţiilor, atunci nicio percepţie, deci şi nicio experienţă nu e posibilă care să dovedească, fie nemijlocit, fie mijlocit (prin orice digresiune în raţionament), o absenţă totală a oricărui real, adică, din experienţă, nu poate fi scoasă niciodată dovada unui spaţiu sau a unui timp vid. Căci, mai întâi, absenţa totală a realului în intuiţia sensibilă nu poate fi ea însăşi percepută; în al doilea rând, ea nu poate fi dedusă dintr-un singur fenomen şi din diferenţa de grad a realităţii lui, sau nici nu e îngăduit să fie admisă vreodată pentru explicarea acestui fenomen.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa cauzată de năruirea viselor pe care le avem nu trebuie percepută ca şi ceva de care trebuie să scăpăm dacă putem sau care trebuie îndurat dacă nu se poate altfel. Ea este o oportunitate pe care nu trebuie să o pierdem, o şansă de a ne descoperi dorinţa pe care o avem după cea mai mare binecuvântare pe care Dumnezeu vrea sa ne-o dea, şi care este o întâlnire cu El.

Larry Crabb în Vise năruite
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericită numai când mă gândesc că Dumnezeu există şi mă ascultă; dar asta nu e de ajuns ca să continui să trăiesc, şi nimic nu mai pare să aibă vreun sens. încerc să arăt o bucurie pe care n-o simt, îmi ascund tristeţea ca să nu-i îngrijorez pe cei care mă iubesc şi au grijă de mine. Mai nou, am început să mă gândesc la sinucidere. Noaptea, înainte de a adormi, am lungi discuţii cu mine însămi, încerc să alung această idee - ar fi o ingratitudine faţă de toţi, o fugă, un mod de a răspândi tragedia şi mizeria pe pământ. Dimineaţa vin să stau de vorbă cu Sfânta Fecioară şi-i cer să mă scape de demonii cu care vorbesc noaptea. Până acum a dat rezultate, dar devin din ce în ce mai slabă. Stiu că am o misiune pe care am refuzat-o multă vreme, iar acum trebuie s-o accept. Această misiune este aceea de a fi mamă. Trebuie s-o îndeplinesc, altfel îmi pierd minţile. Dacă nu reuşesc să văd o viaţă crescând în mine, nu voi reuşi să accept nici viaţa din afara mea.

Paulo Coelho în Vrăjitoarea din Portobello
Adăugat de Cecilia Casiana Ivanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea morală nu exprimă deci altceva decât autonomia raţiunii pure practice, adică a libertăţii, şi această autonomie este însăşi condiţia formală a tuturor maximelor, singura prin care ele pot fi de acord cu legea practică supremă. Dacă prin urmare materia voliţiunii, care nu poate fi altceva decât un obiect al unei râvniri, care este legată, cu legea, intervine în legea practică ca condiţie a posibilităţii acestei legi, de aici rezultă heteronomia liberului arbitru, anume dependenţa de legea naturală, de a urma vreun impuls sau vreo înclinaţie, şi voinţa nu-şi dă ea însăşi legea, ci numai preceptul pentru supunerea raţională la legile patologice; dar maxima, care în chipul acesta nu poate conţine în sine niciodată forma universal legislativă, nu numai că nu creează în acest mod nicio obligaţie, ci este ea însăşi contrară principiului unei raţiuni pure practice, prin aceasta contrară deci şi simţământului moral, chiar dacă acţiunea care provine din el ar fi conformă legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când medităm asupra unui obiect trebuie să începem întotdeauna prin a judeca provizoriu, trebuie să presimţim într-un fel oarecare conştiinţa, care ne este dată parţial prin meditaţie. Iar când vrem să facem intervenţii sau descoperiri trebuie să elaborăm întotdeauna un plan provizoriu; altfel gândurile rătăcesc doar la întâmplare.

Immanuel Kant în Logica generală
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie deci să înţelegem că dacă vrem să cunoaştem Adevărul, trebuie să ne ridicăm puţin mai sus, deasupra conştiinţei umane. Trebuie să aveţi deci iluminarea, a doua naştere. Dar chiar dacă cineva vorbeşte despre aceşti centri sau chakre, sau despre puterea feminină sau despre orice altceva, toate nu sunt decât vorbe, vorbe şi iar vorbe.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine să te apropii de un foc care arde decât de o femeie tânără, dacă eşti şi tu tânăr. Căci dacă te apropii de foc şi suferi durere, îndată vei sări din el; dar odată îmblânzit de vorbele femeilor, nu te vei depărta uşor. Toate acestea devin pentru tine un cârlig care te momeşte spre moarte şi un năvod bine împletit care te trage spre pierzanie. Să nu te amăgească folosind cuvinte binevoitoare, fiindcă în ele se ascunde răul venin al fiarelor.

citat din Evagrie Ponticul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conceptul de datorie reclamă deci acţiunii în chip obiectiv acordul cu legea, iar maximei ei îi reclamă subiectiv respect pentru lege, ca fiind unicul mod de determinare a voinţei prin lege. Pe aceasta se bazează diferenţa între conştiinţa de a fi acţionat conform datoriei sau de a fi acţionat din datorie, adică din respect pentru lege; primul mod de a acţiona (legalitatea) este posibil şi atunci când numai înclinaţiile ar fi fost principiile determinante ale voinţei, dar cel de-al doilea (moralitatea), valoarea morală, trebuie să fie situată exclusiv în aceea că acţiunea are loc din datorie, adică numai de dragul legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este evident că în jurnalism există mulţi oameni care nu au primit ce au dorit şi/sau nici nu le place ceea ce primesc. Ei scriu articole care nu sunt pe placul lor, pentru ziare pe care le dispreţuiesc profund, şi acest proces se termină prin distrugerea stilului şi dezintegrarea personalităţii lor, două elemente pe care un scriitor nu le poate separa, fiindcă personalitatea şi stilul trebuie să progreseze sau să se deterioreze împreună, la fel ca o pereche de căsătoriţi într-o ţară unde moartea este singurul divorţ admis.

citat din Claud Cockburn
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să devii o personalitate alfa, fă-ţi scopuri care să te servească pe tine, dar prin atingerea lor să facă lumea mai bună măcar pentru o altă fiinţă. Cu cât viziunea ta serveşte mai mulţi oameni, cu atât se va realiza mai repede şi fericirea ta va fi mai mare. Orice vis trebuie apoi transformat în scop cu paşi de acţiune, într-un plan bine pus la punct. Scopul e important să fie: măsurabil, concret, specific, clar. Nu poţi fi lider dacă eşti mai puţin inspirat sau motivat decât cei din jurul tău. Mulţi oameni cred că "au o problemă" sau sunt "defecţi" şi de aceea sunt nefericiţi sau nu au ceea ce îşi doresc. Singura lor problemă, de fapt, e că vor să culeagă recolta înainte să sădească seminţele şi tot ce au nevoie e una peste cap ca să îşi aducă aminte ordinea: 1. Sădeşte. 2. Îngrijeşte. 3. Culege.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există în societate o clasă foarte specială de persoane despre care eu întotdeauna m-am referit cu termenul Credincioşii. Ei sunt cei care au ales să accepte o anumită religie, filosofie, teorie, idee sau noţiune şi se agaţă de acea credinţă indiferent de dovezile care, pe oricine altcineva l-ar face să aibă îndoieli. Ei sunt aceia care îi încurajează şi îi susţin pe fanaticii şi şarlatanii oricărei ere date. Nici o cantitate de dovezi, nu contează cât sunt de puternice, nu le poate aduce nici un pic de cunoaştere raţională. Ei sunt oile care imploră să fie tunse şi măcelărite şi care se vor lupta cu îndârjire pentru a-şi păstra dreptul lor de a fi victimizate...

citat din James Randi
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această universalitate nu poate rezulta însă nici din concepte, deoarece nu există o trecere de la concepte la sentimentul de plăcere şi neplăcere (cu excepţia legilor pure practice care conţin însă un interes, dar care nu este legat de judecata de gust pură). Prin urmare, cu judecata de gust trebuie asociată, având conştiinţa caracterului ei total dezinteresat, o pretenţie de valabilitate pentru toţi, care nu este o universalitate referitoare la obiecte, cu alte cuvinte, judecăţii de gust îi este proprie pretenţia de universalitate subiectivă.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!