O vreme

Din pridvorul lunii
ţârâie înserarea.
O respiraţie caldă tăcerea pământului.
În rest... s-au cam dus.
Eu am mai rămas, o vreme,
să fac recesământul celor plecaţi.

poezie de Vasile Ghinea
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regii s-au cam dus. Au rămas însă bufonii.

aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recesământul pensionarilor

Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii,
Flămânzi şi goi şi duşi de nas,
Că vin, în pragul dimineţii,
Să vadă câţi aţi mai rămas…

epigramă de Marian Popescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate mută...

În casa mea linişte-ai adâncă, ca un ocean,
Nimeni nu mai vorbeşte, nimeni nu mai cântă,
Veselia s-a dus, despletită, cu furia pictată pe chip,
Singurăţate-ai mută ca o stâncă,
Pe lângă gălăgia celor din jur neobosită.
Cei dragi s-au dus cu toţi deodată,
Parcă s-au înţeles la timp;
Unul s-a prăpădit, iar copiii au plecat după soartă.
Eu, am rămas în poartă, mută ca o netoată...
Vlăguită de puteri ca o moartă, căci soarta e soartă,
Iar crucea ei trebuie purtată ca un act de împlinit.
Singurătate, lacrimi ascunse sub pleope vopsite,
False amăgiri, încă bine purtate...
Din casa plină cum era odată,
Doar eu fac gălăgie nevinovată, când vasele le spăl
Sau scutur aşternuturi prăfuite de tăceri,
Iar minutele se zbat neobosite în timp,
Când ceasul le deşteaptă pornit,
Să ştiu şi eu pe lume sunt.
Singurătate, apă fiartă, peste trup obosit,
Te voi purta cu demnitate,
În amintirea celor plecaţi...
Şi a celor vii, care frumosul întreg poate l-au uitat,
Lăsându-mi scăldatul în băi de amintiri sfinţite de soartă,
Căci cine se plânge de singurătate nu crede în Dumnezeu,
Nu crede în nimic.

poezie de Valeria Mahok (30 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea este starea în care omul poate pătrunde în propria realitate interioară pentru a se cunoaşte pe sine, poate intra în cuvânt să-i descopere "mecanismul" şi în măsura sufletului său să aducă bucurie celor din jur.

Vasile Ghinea (februarie 2014)
Adăugat de Vasile Ghinea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea este starea în care omul poate pătrunde în propria realitate interioară pentru a se cunoaşte pe sine, poate intra în cuvânt să-i descopere "mecanismul" şi în măsura sufletului său să aducă bucurie celor din jur.

aforism de Vasile Ghinea din Constelaţia tăcerii / sub semnul trandafirului (iunie 2014)
Adăugat de Vasile Ghinea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ

Cuie în tâmplă,
cuvinte imagini.
În rest...
lutul unui pumn de vise.

poezie de Vasile Ghinea din Lutul unui pumn de vise (2010)
Adăugat de Vasile Ghinea
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au dus Moşii...

Toţi Moşii buni, din zile sfinte,
S-au dus, un pic cam prea degrabă;
Un an de-aicea înainte,
Mă mulţumesc cu câte-o babă!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prorocii s-au dus. Au rămas bărbile.

aforism de Vasile Ghica
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Controversă

Lumină risipită
În negura zilei
Pioasă amintire
a celor plecaţi
Sângele muşcatelor
dând viaţă zidului
Arterele copacilor
desenându-se pe cer
Femeie cu durerea
la vedere
Cor de călugări
rupând tăcerea
Tămâie pe amintirile
mele
Pulberea lunii – amintirea nopţii
Limpede agheazmă
Patriarh încă viu
Imortalizat pe ziduri
Nădejdi în
Dumnezeul din noi.

poezie de Adriana Szilagyi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capătul vieţii să întinde tăcerea. În urmă un semn de întrebare.

aforism de Vasile Ghinea
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capătul vieţi se întinde tăcerea. În urmă un semn de întrebare.

Vasile Ghinea
Adăugat de Vasile Ghinea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără imaginaţie nu poţi intra în structura, tăcerea cuvântului.

Vasile Ghinea
Adăugat de Vasile Ghinea
Comentează! | Votează! | Copiază!

ROGVAIV

E toamnă-n culori,
mai toarnă-mi o cană de vii
pentru morţii din rădăcini.
Am rămas singuri
pe insula nimănui,
mâncată încet de amintiri.

poezie de Vasile Ghinea din Renaşterea buzoiană, almanah 2013
Adăugat de Vasile Ghinea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec

la nivelul următor unde
pereţii sunt pictaţi cu sentimente
sărutul tău are culori
iese un tablou plin cu poezii
inima trage câteva linii
mă uit atent la albul rămas
e fără sentiment
parcă se nasc sunete
este o pictură în n dimensiuni
sub pleoape mi-a rămas
un rest de respiraţie proaspătă
anomaliile nu le pot picta
le voi folosi la un colaj
alături de o ancoră aruncată
într-un vas în care plânge vopseaua
trec la altceva după ce beau
din remuşcare lacrimile
zbor cu gândul printre negre pânze
depozitate în zilele de post

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Snobilor sau celor fără originaliate sau/şi celor care se lasă purtaţi de haznaua TV...

În lumea asta mare şi plină de bipezi,
Mă-ntreb aşa de tare cam cât vreo opt cirezi,
Ce-a mai rămas în viaţă din neuronii breji,
Când toţi se vând pe piaţă ca nişte simpli iezi?!
Şi stau băgaţi în ceaţă sau în absenţă treji....

pamflet de Vasile Zamolxeanu
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt anormal

Cred că am făcut pojar s-au vre-o boală grea am luat,
Tot aştept dar în zadar, prietenii m-au cam uitat,
Nu mai vin deloc la mine, ba... unii mă ocolesc,
Nu mă-ntreabă de sunt bine, am murit ori mai trăiesc.

M-au băgat la izolare, ei cred că am înnebunit,
Când mă văd pozând o floare... după fluturi de-am fugit,
-Nu-i normal...
- E dus săracu...
- Scrie versuri,...
- E nebun!
- Cred că e bolnav cu capul, aveţi grijă eu vă spun...

Am ajuns un paria-n sat, toţi mă ocolesc de-o vreme,
Sunt ceva de speriat, de mine lumea se teme...
De nu stau şi eu la bar... ca să beau cu ei o bere,
Tot ce fac este-n zadar,... nu fac bine,... nu se cere.

Ba mai mult, nu-ncap de mine pe izlaz când poze fac,
Spun că mi-ar şedea mai bine să-mi scot "fluturii" din cap,
Că-ajuns satul de râs cu-aşa oameni ca şi mine...
Să mă las acum de scris, de pozat... şi totu-i bine...

poezie de Vasile Lihăt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu arunca idei celor care nu le cunosc. S-ar putea să se transforme în frânghii.

aforism de Vasile Ghinea
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însingurarea omului în tăcerea cuvântului, cu ustensilele necesare, talent, imaginaţie şi intuiţie, poate crea în perspectivă un scriitor.

citat din Vasile Ghinea (2018)
Adăugat de Ghinea Vasile
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moara viselor

La moara părăsită de pe râu,
Mai vine un bătrân cu o desagă
Ce poartă-n ea nu boabele de grâu,
Ci petice-adunate-o viaţă-ntreagă.

Doar el mai vine, ultimul morar
Din vremea-n care pumnul de făină
Se drămuia în traiul prea amar
Al celor ce pământului se-nchină.

Nu merge moara: pietrele s-au ros,
Îmbătrânite-n anii de rotire
Din care el, bărbat pe-atunci vânjos,
Îşi aminteşte marea lui iubire.

Nici roata nu mai merge. S-a oprit
Atunci când ea s-a dus în altă lume
Purtând în pântec fructul mult dorit
Ce-a căpătat doar printre îngeri nume.

Mai vine. Rar. Nu-i trebuie nimic
Din tot ce-a mai rămas în vechea moară;
El vrea, din amintiri, măcar un pic,
Un strop din visul său de-odinioară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!