De ce stau lucrurile, când focul tău aruncă tunete spre înălţimi? Pe alei de parcuri priveşti tremurul nemişcat al frunzelor. Dar crengile tale s-au aprins în văpaia stelelor! Câte ceruri ai îngropat în tine, că, scoborând prin arheologii de cimitire, atâţia zei apuşi se vaită spre lumină şi îngeri ce în sânge îşi zbat aripi cu ecou în suflet?

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg

de sus din munţi, din văi, din lacuri glaciare
infime sclipiri din ape, spre cer s-au ridicat
şi-ncet s-au aşezat pe înalte ceruri, în apă pură
dar de iarnă, ca pentru pământ să fie dat

şi-n Decembrie nourul format în a sa fiinţă
în fulgere şi încărcări de energii, el a creat
cătând în jos cu a sa lumină, el să trimită
fulgi de nea curaţi, născuţi în puf de alb

spre lume el drumul încet, sculptat şi-a dat
el singur, fulgul tău, prin ceţuri, încet s-a arătat
spre a ta fereastră şi-a ei lumină, ca să sclipească
ca chipul tău zeiesc, să-l vadă îngereşte întruchipat

în fereastră, tristă, tu stai şi-n sus a ta privire
priveşti fulgul tău când vezi că vine şi tresari
simţind atunci că el spre tine vine a bucurie
trimis de cel ce te iubeşte, şi-n vise, drept dar

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de flutur

Se-adapă din lacrima nopţii
în zorii ascunşi la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopţii.

Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi îşi poartă norocul.

Priveşte, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
şi-a fost, doar o vreme, iatacul.

Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viaţă,
spre noul din care învaţă
că este o biată insectă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet alergând

Suflet alergând spre stele,
Mânios pe nemurire,
Ei plâng moartea fiinţei tale,
Dumnezeu a ta menire.

Tu alergi hoinar prin lume
Căutându-ţi loc, dar jale,
Laşi în urma ta, Stăpâne,
Plecând unde nu se moare.

Ploi de îngeri trec în cete,
Tâmplele-ţi cu jar sunt ninse,
Altă lume se succede...
Drum de lumânări aprinse...

Treci doar tu spre nemurire -
Gând ce-n zboruri se avântă,
Treci, un îngeri printre stele,
Când cei de aici te uită.

Dar povară eşti în noapte...
Plânge trupul lui Iisus,
Căci plăteşti a tale fapte
Când spre dincolo te-ai dus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept potopul

Se zbat rebele frunzele de plop,
Suviţe despletite curg şiroaie,
Cad lacrimile ploii de văpaie,
Corpusculii ce poartă un potop.

Un vânt duşman a prigonit un soare,
Zadarnic focul tainic şi-l revarsă,
E timpul, poate, să mă urc în arcă,
Plutind şovăitor, spre altă zare.

Privesc idoli cu chipuri de statuie,
Spre ceruri arătând cu mâini întinse,
La ochii lor ca flăcările-ncinse
Din care căi spre înălţimi se suie.

Mă udă ploaia timpului sihastru,
Pe drumul ce n-a prins spre a se naşte,
Au prins adânci abisuri să se caşte
Păzind închise porţii de alabastru.

Mi-e obosită inima in piept,
Luntraşul peste Styx îşi mână barca,
Potopul vine, putredă mi-e arca,
Aş vrea să plec, dar trebuie s-aştept.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă bătrânilor ce pleacă

Să simţi ninsoarea încolţind la tâmple,
E sentimentul arderii totale...
Atunci devii ocean de pietre scumpe
Şi ai întreaga lume la picioare.
Din înălţimi, cu gândul tău deodată
Coboară îngeri stranii. Ploi şi vânt...
S-au risipit bătrânii-n lumea toată
Şi parcă toate, toate s-au pierdut.

Să simţi ninsoarea încolţind la tâmple!
Venită din istorii-am să revin,
Spre-a-ncununa cu umbra voastră zorii...
Să luăm cu toţii ultimul festin!
Să fluture cu îngerii deodată
Aripi de stele şi aripi de vis.
Iar noi, cei răstigniţi pe-a vieţii roată,
Să fim întâiul vers care s-a scris...

E sentimentul arderii totale...
Un in de pace şi un imn de dor.
Un steag de doliu flutură-n ninsoare,
Un suflet izbăvit, nemuritor...
Se-apleacă ramu-n ploi de rugăciune,
Pe-altare pică lacrimă de sânge
Şi prunci şi fraţi se roagă la icoane,
Iar Maica Sfântă şi Iisus ne plânge.

Atunci devii ocean de pietre scumpe,
Copil bătrân cu armie de lut.
Din tine toţi vulcanii vor erupe
Când vei porni spre cer cu Duhu Sfânt.
Atunci cenuşa noastră-n zări se-aşterne –
Un fluture cu aripă de nor,
Un râu de plâns, pierzându-se alene,
Răspuns la plânsul de tăceri şi dor.

Şi ai întreaga lume la picioare...
Cu fir de aur ia ţi-ai ţesut,
Te-ai înălţat din rădăcini amare
Şi-ai înflorit român pe-acest pământ.
Azi se apleacă cumpăna fântânii
Miroase pâinea aburindă-n vatră
Şi-ncercănate pleoape, dansul mâinii,
Din alte ţări, să te întorci, te-aşteaptă.

Din înălţimi, cu gândul tău deodată,
Coboară îngeri răstigniţi pe cruci,
De anotimpuri, de dureri, de soartă...
Al nimănui de-acum, tu te tot duci!
De-acuma glasul tău e o strigare
Şi plâns de ploi te cheamă în neant.
E un ecou, un imn de-nmormântare...
Spre alte lumi şi timpuri eşti chemat.

Coboară îngeri stranii. Ploi şi vânt
Bat la fereastra inimii bătrâne.
Îmbătrânim şi noi pe rând, pe rând,
Precum un fulger frânt în plecăciune.
Ne dor de răstignire,-n rugi târzii
Şi pleoapele de plumb. Şi gene grele
În alte lumi, curând, se vor zidi...
Cenuşa morţii va pica pe ele.

S-au risipit bătrânii-n lumea toată,
Străjeri ai morţii... Trupuri de granit
S-au strâns în cimitire laolaltă.
Tăcerea dintre ei s-a risipit...
Arhangheli, vin, cu targa lor de stele
Sufletul greu a-l înălţa în noapte.
Clepsidra, azi ascunde timpuri grele...
Ce vă aşteaptă dincolo de moarte?!

Şi parcă toate, toate s-au pierut
În hăuri insalubre,-ntunecate,
Voi ştiţi că în uitare v-aţi născut,
Dar n-aţi putea uita, căci nu se poate,
O clipă, timpul, să-l opriţi în loc,
Să alergaţi degrabă la altare,
Cerşind o picătură de noroc
Din valul cast al marilor oceane.

Şi parcă toate, toate s-au pierdut,
S-au risipit bătrânii-n lumea toată.
Coboară îngeri stranii... ploi şi vânt,
Din înălţimi, cu gândul tău deodată.
Şi ai întreaga lume la picioare,
Atunci devii ocean de pietre scumpe...
E sentimentul arderii totale.
Să simţi ninsoarea încolţind la tâmple!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa prieteniei

Un fluture spre ceruri alergând,
Etern, fără concesii, simplu, blând...
Prietenia de s-ar inventa
Eu ca un vis spre ceruri aş zbura.
Mi-aş face aripi moi, prieteni dragi,
Aş lua culoarea buzelor de fragi,
Sideful şi iubirea din lumină
Şi puritatea stelelor, divină.

Un fluture spre ceruri alergând
După polen, voi m-aţi vedea zburând.
Aş colinda cărările de stele
Să pun în cofa fericirii mele
Iubirea pentru voi – argint şi cânt
Din suflet, din privire şi din gând.
Aş lăcrima de-acum cu flori de tei,
Să retrăiesc prin voi, prietenii mei.

Etern, fără concesii, simplu, blând,
Să ascultaţi al sufletului cânt.
Nu vă-ntristaţi când nori pe ceruri sunt!
Prietenia-i spulberă c-un gând.
Am adunat cristal din apa lunii
Şi-am lăcrimat la tâmplele furtunii.
Acum sunt crater, sângerândă rană,
Un fluture cu aripă de ceară.

Prietenia de s-ar inventa
Un fluture, lumină, zâmbet, stea,
Aş fi din toate astea câte-un pic,
Dar vezi, sunt doar o umbră, un nimic.
Coarda iubirii a rămas un vis
Ce în tenebre, de dureri s-a stins.
Dar nu vă temeţi! Mă voi naşte iar
Şi mă voi împărţi la toţi în dar.

Eu ca un vis spre ceruri aş zbura
Cu vise luminând iubirea ta.
Aş da speranţe zorilor ce vin
Şi curcubeu aş fi, să ne unim
Prietenia-n fiecare clipă,
Speranţă – timp, aripă cu aripă.
Ca răsăritul să-l pictez cu sânger,
Am frânt în vis aripa unui înger.

Mi-aş face aripi moi, prieteni dragi,
Aş smulge floarea, frunza de la fagi,
M-aş înveli ca o mireasă-n ele
Şi fluture m-aş înălţa spre stele.
Aş ţese-n ceruri muguri de mătasă
Spre a rodi prietenia noastră.
Prietenia mea v-aş da-o-n dar,
Să fie vremii piatră de hotar.

Aş lua culoarea buzelor de fragi
Apoi v-aş săruta, prieteni dragi.
Cu braţele de ramuri împletite,
Altar să facem, pentru necuvinte.
Cum nu e vreme lacrima s-o spui,
Ascunde-o în adâncul ochiului.
Oh, legea sentimentelor rămâne
În pieptul tău brăzdat de răni, române.

Sideful şi iubirea din lumină
Le ţes pe aripi moi de muselină.
Prietenia-n stâncă voi sculpta
Şi pe vecie toţi mă veţi avea.
Lăsaţi aprinsă candela iubirii!
Ea lumina-va calea fericirii.
Val din dantele albe la piciare,
Pe braţe blândul răsărit de soare...

Şi puritatea stelelor, divină,
Prietenia, setea de lumină
Din ochi, din suflet, izvorâte-ades,
Din aripă de fluture-au purces.
M-am înălţat, un zâmbet de izvor,
În zborul lin şi ademenitor...
Vă las de-acum prietenia mea –
Un fluture cu străluciri de stea.

Şi puritatea stelelor, divină,
Sideful şi iubirea din lumină.
Aş lua culoare buzelor de fragi,
Mi-aş face aripi moi, prieteni dragi.
Eu ca un vis spre ceruri aş zbura
Prietenia de s-ar inventa.
Etern, fără concesii, simplu, blând,
Un fluture spre ceruri alergând...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

Stejar bătrân, uitat de timp
Ce îţi pleci crengile către pământ
Stând de veghe secular
Că îţi trece timpul, nu ai habar

Priveşti în jurul tău cu semeţie
Doar adierea vantului te mai mângâie
Stai cu fruntea sus fără să-ţi pese
Căci timpul peste tine trece

Trecul tău, peste tine anii,
Tu tot mai falnic te înalţi
Cu umbra-ţi neagră şi coroana deasă
Ai fost la multe păsărele casă

M-am aşezat îngrijorată lângă tine
Să te întreb de-ţi este bine
Cu ale tele ramuri reci
Prin câte ierni amare treci

De-ţi este greu aicea în pădure
Când auzi tăiatul de secure
Atâţea ani ai rezistat
De nimenea nu te-a tăiat

Atunci stejarul îmi răspunde
Cu un aer cald şi cu blândeţe
Dar tu prin câte necazuri ai trecut?
Şi te îndrepţi spre batrâneţe...

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire la focul lui Zamolxe

Doamne ne ştii, suntem poporul de zei şi de zâne.
Cu focul aprins ne găsim astăzi de faţă cu Tine
Cu inimi deschise spre Tine avem multe a-Ţi spune.

Răul din noi Tu vei arde cu focul minune,
Ştim că zeul Zamolxe ne-aduce adevărul. Bătrâne
Doamne, promitem! Vom urma faptele bune.

Ne sunt minţile treze de-a Ta-nţelepciune.
Mântuitorului nostru Zamolxe multe-I vom spune,
până ce focul sacru va fi doar un tăciune.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub semnul iubirii

De s-au stârnit furtuni pe marea vieţii tale
Şi furioase valuri stau gata să te-nnece...
Nu te lăsa deloc cuprins de-ngrijorare,
... Ci, roagă-te-n credinţă pâna furtuna trece.

Când inima te doare şi nimeni nu-nţelege,
Iar cei de lânga tine îşi văd de ale lor...
Genunchii tăi şi fruntea, în rugă să se plece,
În Tatăl tău din ceruri, ramâi încrezător.

Să nu uiţi niciodată, că Cerul e Iubire,
Că dincolo de nori... e ţara stelelor,
Necazul de te-ndoaie sub crunta-i nimicire,
Te-nnalţă fără teamă... nu te opri din zbor!

poezie de Mariana Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Braţele tale sunt leagănul meu
părul ţi-e locuinţă divină
vreau să-ţi scald iubirea-n ceruri de lumină
briza ta mă-nfioară
te amesteci cu noaptea densă

Fără tine, totul e pustiu
lipsa ta arde ca focul
ochii mi se închid şi tot ce văd e trupul tău
până când lumina zilei
îşi răspândeşte paloarea...

poezie de Lucian Domşa din Black metal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume de mărăcini, parcă sunt o salcie ce-şi plânge crengile spre cer.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste eternă...

Dragostea mea, de atâţia ani,
Lângă tine sunt mereu şi voi fi,
Chiar când nu voi exista,
Voi rămâne lângă tine.
Spre tine mă cheamă,
Glasul adâncului,
Misterios parcă.

Tunetul puşcăturilor de dinamită,
Când mă relaxez o clipă,
După efort, tu mă alinţi,
Cu trosnete, din încheieturile,
armăturilor.

Întotdeauna când plec de la tine,
Soarele mă-ntâmpină zâmbitor,
E întuneric la tine,
Dar tu îmi zâmbeşti,
Prin gurile de galerii.
Ochii tăi sunt minuscule firicele,
De aur care sclipesc în lumină,
Lămpii de carbid,
La tine totul e splendid.
Eşti frumoasă ca o zână,
Iar eu te iubesc aşa cum eşti,
Eşti iubită frumoasă mină.
În pieptul tău bat mii de inimi,
De oameni, de perforatoare,
Sau de diferite motoare.
Totul pulsează cu o frecvenţă
Regulată, care ne face, ca noi toţi,
Să te iubim mai mult,
Iar tu să fii mai atrăgătoare,
Să ne laşi să scoatem,
De la sânul tău comorile,
Ce stau ascunse de veacuri.

Trebuie chiar de nu vrei.
Noi vom învinge duritatea
Rocilor şi vom scoate la
Lumină, comorile tale,
Tezaurizate.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul vieţii

Prin fanta albă de lumină,
Izvorul e mereu nestins,
Surâsul tău în mreje-i prins,
Iubesc privirea ta senină.

Liniştea ta, cu şoapte-ngână,
Susurul vieţii necuprins,
Prin fanta albă de lumină,
Izvorul e mereu nestins.

Îmbrăţişaţi în dor aprins,
Cu aripi calde ce suspină,
În zbor spre ţărmul lumii plâns,
Cu roze dalbe mă-ncunună,

Prin fanta albă de lumină!

rondel de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În val de lumină

n-am să te las moarte sângele să-mi bei
cerul mă înconjoară cu aripi de îngeri
în suflet rezonează glasuri de porumbei
şi ploaia mireană mă spală de plângeri.

pentru puritate fac şi sacrificii
post şi rugăciune cu lumânări aprinse
am renunţat cu vârsta la capricii
doar doruri de zbor spre zări necuprinse.

n-am să te las moarte să mă torturezi
valuri de lumină izvorăsc din sânge
am credinţa sfântă Doamne să mă vezi
că vremurile tulburi nu mă vor înfrânge.

armonii de viaţă s-au copt în livezi
rodiri de speranţe sufletul le strânge.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre infinit

Orga stelelor îmi cântă pe clape
Alergăm prin nesfârşirea de lumină,
Inima ta de inima mea e aproape
Lumea-i a noastră de iubire plină.

Îngeri cu aripi de argint
Ne duc spre catedrala iubirii,
Aşezată-n locul cel sfânt
Pe catafalcul nemuririi.

Îmi zâmbeşti cu gura o floare
Se aprind luminile din stele,
Cât eşti de încântătoare,
Cu şuviţele-ţi rebele!

În curgerea timpului, divină,
Păşim înainte sub bolta cerească,
Contopiţi mână în mână
Ne pierdem în fericirea noastră.

Drumul e lung, e nesfârşit,
Dar cine stă să-l măsoare?
Noi ne iubim. Spre infinit
Suntem fericiţi. E sărbătoare.

poezie de Mihai Leonte (mai 1967)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun...

Adio-ţi spun, acum când lacrima mă doare
Şi mă întorc în lumea din care am venit,
Pe aripi de iubire am vrut să urc spre soare,
Dar raze de dispreţ m-au ars, m-au pârjolit!

Adio-ţi spun, acum când ard în patimi
Şi frigul peste suflet e-un viscol nesfârşit,
Iar ploaia în torent îmi varsă lacrimi
Şi mor şi te iubesc, deşi m-ai amăgit!

Adio-ţi spun şi-ascund dorul în şoapte,
Pe alei de suflet pustii de atâta neiubit.
Mă duc spre lumea-n care se mai poate;
Să speri în vise care-aicea s-au sfârşit!

Adio-ţi spun şi plec, o clipă nu mai stau,
Prea mult mă doare aproape să te ştiu,
Te rog numai să uiţi cât încă nu-i târziu,
Că am sa te iubesc oriunde o sa fiu!

poezie de Dorina Omota (4 septembrie 2014)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna fluturelui

te-ntrebi unde-s fluturii iarna
s-au deghizat în fulgi de nea
şi zboară dinspre cer spre pământ
topindu-se pe obrazul tău

nu-ntreba unde-s fluturii iarna
aripile lor se opresc pe reverul hainei tale
în părul tău
caută coloritul florilor
parfumul lor
uneori dansează
alteori se odihnesc pe pleoapele tale
pe buzele tale
ei cred că-s petale de maci
sau de roze

uneori mor striviţi de copite de cai
alteori se transformă în oameni
sau aripi de îngeri pierduţi prin zăpadă
poposesc în palma copiilor
se topesc şi devin
lacrimi

poezie de Ana Podaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihnă-n ceruri, oh, amin!

Oh, veşnica odihnă-n ceruri,
Puterea de-a se înălţa
Lumină spre cereasca taină,
Redevenind lumina Ta...

Oh, fie-i sufletul un înger,
Cu îngeri cerul să-l nuntească,
Căci trupul nu-i decât cenuşă
Aici, în patima lumească.

Aici e doliu, plâns şi jale,
Aici e-o cruce şi-un mormânt...
Acolo-mpărăteasca zare
Ţi se deschide, suflet blând!

Priviţi! Cu toţi lăsaţi în urmă
Un drum de împietrite căi
Şi calea vieţii se opreşte...
Ca mâine-i vom urma şi noi.

Începe-o altă veşnicie...
Deşertăciuni s-or spulbera!
Datori c-o altă judecată,
Pedeapsa, toţi ne-o vom afla.

Urcăm spre cer pe piedestale
De oseminte pământeşti,
Lăsând în urmă osanale...
Oh, Doamne Sfinte, Tu priveşti

La-ngălbenitele poeme
De trupuri moarte prea curând
Şi sub a ochiului tristeţe
Le-ascunzi în putredul mormânt.

Odihnă veşnică în ceruri,
Tu, oh, ce ieri te-am cunoscut!
Etrernă pace şi lumină!
Suflet de aur, trup de lut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bietul om

Palidă umbră, tu, un biet om,
Mormântul gândurilor Tale
S-a închis odată cu tine....
Doar visele zboară lenes
În universul mirosind a smirnă şi tămâie
Şi fumul lumânării duce în înălţimi
Taina sufletului tău ca pe un voal de mireasă virgină. Adormi acum..., printre raze cu ochi de lumină ne priveşti
Dar te ascunzi ne-ncetat, în noapte

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!