Mă asupresc sub tării. Sufletul reduce cerul la suflet. Unde privesc mă privesc.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menire

Privesc drumul şi pădurea
Privesc cerul, privesc Luna
Privesc norii, privesc ziua
Oamenii trecând aiurea

Apoi cel căzut în mine
Se frământă şi cuvântă
Scrie pe ceva, şi uită
Umplut de amărăciune

Rând pe rânduri din ziare
Slove peste slove care
Mâzgălesc nu la-ntâmplare

Sângerând cerneala-albastră
Peste negrul de cărbune
Ce povesti şi câtă lume!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când privesc albastrul cerului şi orice albastru, încetez pe loc de-a mai aparţine acestei lumi.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Berengea Ani Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să-mi aranjez fularul, mă privesc în oglindă. Brusc, o spaimă cumplită: cine e omul ăsta? Cu neputinţă să mă recunosc.

citat din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când, dintr-o mansardă, privesc forfota oraşului, mi se pare că e la fel de onorabil să fii paracliser sau proxenet.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Circul singurătăţii (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIVESC ÎN NOAPTE STELELE ŞI CERUL(Rubaiat)
Privesc în noapte stelele şi cerul
Ca singur, eu să pot vedea misterul
Acelui loc ce mintea nu-l cuprinde,
Că totu-i volatil precum eterul.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

suflet

Sufletul - această hienă patetică.

definiţie celebră de Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc spre cer

o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură ţărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, păşim pieziş, prin noroi
privesc în jur, pustiu...
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai ţipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer şi plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cate ori privesc albastrul cerului şi orice albastru, încetez pe loc a aparţine lumii. Cine a numit consolare culoarea celei mai subtile pierzanii?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc pietrele şi le invidiez zvîcnirile. Vor pricepe ele vreodată că mă ofer odihnei lor? Şi stâncile voi-vor ele să se înece în tăcerea sângelui?

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la urmă, totul se reduce la dorinţă sau la absenţa dorinţei. Restul e nuanţă.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc...

Privesc spre zarea îndepărtată,
Şi aud cum liniştea se aşterne.
Mă uit la omul care a fost odată,
Şi văd prin versuri cum discerne.

Privesc des spre zorii dimineţii,
Şi aştept cu multă nerăbdare...
Poeziile sale sunt râurile vieţii,
De unde mă adăp cu încântare.

Privesc spre locul care o să vină,
Şi observ că, el este deja prezent.
În jurul său este numai lumină,
Luceafărul străluceşte-n testament.

Privesc spre marea învolburată,
Prin care Eminescu ni se arată...
Constat că spiritul lui încă trăieşte.
Azi, la 170 de ani, el ne zâmbeşte!

poezie de Ovidiu Kerekes (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot secretul vieţii se reduce la atât: ea n-are nici un rost, fiecare din noi găseşte însă unul.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Melania Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot secretul vieţii se reduce la atât: ea n-are nici un rost; fiecare din noi găseşte însă unul.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te privesc

Când te privesc, mă bucur şi suspin,
mă îmbăt cu privirile-ţi blajine;
tandră si suavă, veşnic lângă mine,
ca şi cerul zilei, plin de soare şi senin.

Eşti şi fi-vei, dorinţa şi norocul fin,
inima aritmic bate pentru tine;
când te privesc, mă bucur si suspin,
mă îmbăt cu privirile-ţi blajine;

şi te păstrez şi mâine, şi te susţin,

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind luna...

Încerc din nou să privesc la ea,
dar cerul e-norat şi eu nu mă satur,
stau în frig şi privesc ca la o stea,
dar ea nu a alta, e luna mea.
Inima mea îşi croieşte o dorinţă
pe care aş vrea să o şlefuiesc
gândul la tine îl am pe conştiinţă
şi nu aş vrea pe nimeni să rănesc.
În ochii mei văd acum orizontul
ş-acolo e cerul cuprins de răsărit,
dar cred că nu e acum momentul
se vede luna roşie ş-apoi iar cerul acoperit.
Afară ninge, zăpada pufoasă ma-nveselit,
chipul tău se vede din nou în răsărit
plin de zăpadă este învelit
şi gândul mă duce la locul unde am copilărit.

poezie de Eugenia Calancea (21 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la fratele ce tace

Privesc la fratele ce tace
când mulţi îi spun în faţă: tu!
– El poate îndura ocara,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce nu se plânge
când i se fură tot ce-avu.
– El poate duce nedreptatea,
el poate – dar eu încă nu.

Privesc la cel ce nu întoarce
cu rău, cui răul i-l făcu.
– El poate iertător să rabde,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce are milă
de blestematul ce-l bătu.
– El poate, paşnic, să se roage,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce moare-n pace
spre slava care şi-o ceru.
– El poate, Doamne, să Te vadă,
el poate – dar eu încă nu!

Isuse, Doamne, mi-e ruşine
când mă gândesc la ce-ai spus Tu.
– De ce eu nu privesc la Tine,
de ce el poate – şi eu nu!?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă satur să privesc

Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc.
Nu mă satur până mor
să mă mir de taina lor.
Să mă mir din ce răsar
macrimi de mărgăritar.
Să mă mir de unde vin
psalmii florilor de crin.

Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc,
fiecare-n alt veşmânt
tors în taină din pământ.

Fiecare cu alt chip
tors din lut şi din nisip.
Fiecare cu-alţi fiori,
cu-alt parfum, alte culori.

Nu mă satur să privesc
florile câte-nfloresc,
să privesc şi să sărut
mâna care le-a făcut,

mâna ce le-a presărat
peste-o lume de păcat,
peste-o lume de noroi,
peste tine... peste noi...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul şi eu

Privesc muntele cerului
Cu plete dalbe
Curgînd spre purificarea planetei.
Privesc colona infinitului,
Seamănă cu cea a lui Brâncuşi,
Dar nu-i făcută de mână de om.
Este celestă şi măsoară viaţa Pămîntului!
Privesc pe cer şi admir copacii vieţii
Ce se agită-n frunze aurii
Lăsînd să izvorască-n zare
Lumina divină a Soarelui.
Privesc pe cer cum zboară îngerii
Cu chinuri şi lacrimi de dor,
Culeg izvorul tinereţii
Ca să o arunce pe Pămînt,
Privesc cerul şi văd oceanul
Ce se inchină-n faţa divină
Şi lasă să-i smulgă un strop de apă-Lumină
Pe care o pulverizează pe Pămînt
Lăsînd să rodească viaţa
În suflete pline de lumini.
Vor străluci valorile benefice
Pe straiele planetei-Pământ
Şi pacostea de maleficitate
Se diminuează pînă-n sfîrşit.
Privesc pe cer lumina Lunii
Care se ascunde de mine
Şi o intreb:"De ce te ascunzi de oameni?"
Şi ea imi raspunde: "Aşa este scris!
Ca să salvez viaţa pe Terra, Eu, Luna,
fratele meu cel mai mare, Soarele,
Şi îngerii Domnului suntem veniţi să salvăm acest Pămînt!"

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi voi avea curajul să deschid uşa sanctuarului care duce la sufletul meu. Să mă privesc pe mine însumi ca şi cum ar fi prima oară când sunt în legătură cu trupul şi cu sufletul meu. Să fiu în stare să mă privesc aşa cum sunt. Un om care umblă, care simte, care vorbeşte cu oricine, dar care – cu toate lipsurile lui – are curaj.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Ziua de mâine"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!