Obosit de-a şti atâtea şi mai obosit de-a le lămuri, invidiezi pe Jupiter c-a-nlocuit prin trăznete cuvintele.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt obosit

Sunt obosit, asta-i clar,
Într-o zi, fiecare om ajunge să fie obosit.
De ce-s obosit, habar n-am:
Oricum, dac-aş şti, asta nu m-ar ajuta cu nimic
De vreme ce oboseala e mereu, mereu aceeaşi.
Rana doare cum doare,
Fără nicio legătură cu cauza care a produs-o.
Da, sunt obosit,
Şi-întotdeauna surâzând abia perceptibil
Acestei oboselii care nu e decât:

În trup – o nevoie de-a dormi,
În suflet – o dorinţă de-a nu gândi
Şi, ca o încununare, luxul de-a nu avea speranţe.
Sunt inteligent, iar asta-i totul.
Am văzut multe şi-am înţeles multe
Din cele ce-am văzut.
Şi mai există-o anumită plăcere pe care oboseala
ne-o oferă,
Cum şi sentimentul că, la urma urmei, capul foloseşte la
ceva.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt obosit

Sunt obosit de vinul care l-am băut,
Sunt obosit de gerul care m-a supt,
Sunt obosit de-un dedesubt
De tine doar, de tine doar ştiut.

Sunt obosit de Viaţa ce-am trăit,
Sunt obosit de Moartea ce mă cheamă,
Sunt obosit ca n-am luat în seamă
Că eu de tine, că tu de mine, ne-am rătăcit.

Sunt obosit de anii douăzeci,
De-un vis de-a pururi neîmplinit....
Dar, uite, ososeala a luat sfârşit,
Nu oboseala, iubirea e pe veci.

Când nimeni nu ar fi mai crezut
Că din Neant ai apărut.

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obosit...

Am obosit si vreau să rătăcesc în uitare,
să nu mai ştiu nimic:
de ziua de mâine,
de lacrima ce s-a oprit undeva, pe sufletul meu,
de bucurie,
de tine viaţă chiar.

Am obosit şi-mi pare
că sunt cu veacuri mai bătrână decât sunt,
povara anilor îmi pare grea
şi-aş vrea să rătăcesc în nemurire undeva

C-am obosit…

poezie de Elena Dumitrescu
Adăugat de Carmen Iosipa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt obosit de tine, Paris...

Sunt obosit de tine, Paris, şi de-ntomnare,
Şi cât de mult mi-e dor
De valul ce se umflă, de-a ierbii legănare
Sub vântul călător

Dar nu e nici o vrajă să poată să-mi ajute,
Paris, spre-a te uita,
Căci toamna ştie bine că frunzele căzute
Mă ţin în preajma ta.

poezie clasică de Jean Moreas din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Al. Ciorănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutând fericire

Am căutat fericirea de-a lungul
şi de-a latul...
Am găsit doar durerea
si oftatul.
Am căutat-o în înalturi,
dar
mi-am obosit aripile
în zadar.
Şi totuşi, o doream,
ca pe o caldă azimă...
Am găsit-o ascunsă în mine,
într-o caldă si limpede
lacrimă.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu nerăbdarea m-a obosit, ci efortul de-a fi calm: regretul costă, nu?

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (octombrie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prea obosit de visurile unui sânge prea-ncercat şi-a unei inimi stoarse de şubrede fioruri. Cu ce puteri să mai extrag din trup acorduri incerte pentru nevoia chinului vag?

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori nu ni se întâmplă să pipăim timpul, să-l pierdem printre degete, în excese de intensitate care-l proiectează în conture materiale? Sau alteori să-l simţim ca o adiere subtilă prin firele de păr?. Să fi obosit? Caută el vreun culcuş? Sunt inimi mai ostenite ca el şi care totuşi nu i-ar refuza azilul...

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghirlanda vocii în jurul marii ei splendori

Mai obosit decât credeam după această privire după acest refuz
Mai obosit decât seducătorul de fantome
Decât cuţitul care îţi taie pulpa în patru
Decât nisipurile aurifere
Mai obosit decât lupusul privit în oglinzi
Decât sfâşietorul semnal de adio
Pe care navele îl trimit întotdeauna când prova se ridică în aer
Mai obosit după această privire
Decât curenţii marini închişi în vasele de cleştar

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1937)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt obosit de cultură, chiar dacă sunt fiul unui popor lipsit de cultură.

Emil Cioran în Scrisori către Wolfgang Kraus 1971-1990 (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă nefiinţa cea de toate zilele, ce miracol – fiinţa! Ea este incredibilul, e ceea ce nu se poate întâmpla, e starea de excepţie. Asupra ei nimic n-are putere, decât poate dorinţa noastră de-a ajunge la ea, de a-i forţa intrarea, de-a o lua cu asalt.

Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obosit să fiu un nimeni

Am obosit să fiu un nimeni
În ochii unui NIMENI.
Doresc să fiu un CINEVA
În sufletul CUIVA.

Ba, pot
- Nu poţi,
- nu ai cum,
- vino cu picioarele pe pământ,
- nu ai voie,
- visezi,
- cine eşti tu?
Atâtea roţi
Se-nvârt pe drum.
Am şi eu un cuvânt:
Nu mă predau de bunăvoie.
Iar tu, trişezi
Şi n-ai nici un atuu!

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

cât de departe e
ce mi-ai promis?

mi-e foame, mamă!

tu cântă, sapă
te uită-n jur de-a lungul şi de-a latul
să vezi câţi sunt ca noi şi rabdă

mi-e sete, mamă!
am obosit de foamea ce mă roade
adânc, adânc

e o fântână mai încolo
de-al nouălea rând

să ai răbdare, sapă
sapă până când
pământul tot o să îl simţi în gură
şi nu uita să cânţi

Copile!

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât invidiezi reuşita altuia, chiar şi a unui zeu, eşti un sclav jalnic la fel ca toţi ceilalţi.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când privesc albastrul cerului şi orice albastru, încetez pe loc de-a mai aparţine acestei lumi.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Berengea Ani Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii îţi cer o meserie. - Ca şi cum faptul de-a trăi n-ar fi una - şi încă cea mai grea!

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învins !

De mult înstrainatul
De-abia ce ti-a sosit,
Asterne-i, mama, patul
Sa doarma dus baiatul
Bolnav si obosit!

Batu el multa cale
De când te-a parasit...
Învins de dor si jale
Pe prispa casei tale
Se culca obosit...

Ci nu-ntreba: pe unde
A fost si ce-a gasit?
El rana-si va ascunde
Si nu-ti va sti raspunde
Decât: - Sunt obosit..

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eclipsa atomică

hai, nu plânge, vor mai fi eclipse
nu plânge, vor mai fi eclipse
vor mai fi eclipse
chiar mai grozave eclipse vor fi

la locul lor (?!) al eclipselor

de lună vor fi şi oamenii printre care ne-am întâlnit
fiecare cu fiecare:
atom puţin obosit obosit obosit
cu atom aproape obişnuit

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea are atâtea feţe, atâtea devieri şi atâtea forme, încât este destul de greu să găseşti un sâmbure central sau o formă tipică a iubirii.

Emil Cioran în Pe culmile disperării
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Habar n-ai

Eu nu mai pot să-ndur, iubite,
Mă prăbuşesc pe dinăuntru,
Atâtea clipe otrăvite...
În inima-ţi, nu pot să intru!

Ne tot chemăm şi ne-alungăm,
De nu mai înţeleg nimica;
N-ai obosit să ne jucăm
De-a şoarecele şi pisica?

De ce vrei să mă chinuiesc
Şi de ce nu trăim frumos?
Dacă eu încă te iubesc
Din cerul 9 până jos!

Îţi place să mă ştii plângând?
Iubirea, pe tristeţe dai
Şi mă tot întreb: până când?
Ori, să iubeşti, habar nu ai?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!