Extazul

Acolo unde, ca o pernă-n pat,
Poiana se umfla pentru-a susţine
Al purei violete cap plecat,
Unul comoară celuilalt, cu tine
Eram întins. Unite-ntr-un balsam
Curgând din ele, mâinile în pace
Şi ochii, împreună, ni-i lăsam
Pe-un fir unic pe care fusu-l toarce,
Acest altoi de mâini era, acum,
Singurul mod al nostru de-a fi una,
Iar chipurile-n ochi, născând ca-n fum,
Unicul mod de a procrea într-una.
Cum Soarta, între două mari oştiri,
Întârzie nesigura izbândă,
(Ieşind din trupuri, pentru convorbiri)
Stăteau a noastre suflete la pândă.
Şi-n timp ce ele discutau, noi doi
Zăceam ca nişte statui pe morminte;
O zi am stat aşa, iar între noi
N-au fluturat, cât a fost zi, cuvinte.
Iar dacă cineva, deprins de-Amor
A sufletelor limbă a-nţelege,
Şi, transformat de dragoste-n uşor,
Pur spirit, ar fi dat pe-acolo-a trece,
(Chiar neştiind ce suflet a vorbit,
Căci ele-n gând şi grai la fel arată)
Mai împlinit în sine-ar fi pornit
Şi mult mai pur decât a fost vreodată.
Acest extaz (ziceam) ne-a arătat
Tot ce iubim, ne-a scos din neştiinţă;
Vedeam că sexul nu era chemat,
Vedeam că n-am văzut ce ia fiinţă:
Ci, precum ştim de-un singur suflet că
I-amestec de puteri ascunse nouă,
Iubirea sufletele-amestecă,
Din două face unul, dar sunt două.
Mutaţi o violetă-n alt pământ:
Culoare, forţă, talie (ah, câte
Boleau, până acum, sărace-n vânt)
Ţâşnesc şi se-nmulţesc, mai hotărâte.
Când dragostea însufleţeşte-aşa
Un suflet cu-altul, sufletul cel mare,
Născut din ele, va împlătoşa
Cusururile vechi din fiecare.
Noi deci, un suflet nou acum fiind,
Ştim ce suntem şi ştim ce ne compune,
Căci elementele ce-n noi se prind
Sunt suflete, şi nu au stricăciune.
Dar vai! de ce uitarăm amândoi
De trupurile noastre, în tăcere?
Sunt ale noastre, chiar de nu sunt noi;
Noi suntem duhuri, ele ne sunt sfere.
Datornici le suntem, căci ele-ntâi
Nouă pe noi ne-au deşteptat, ca straje;
Ne-au dat puteri şi simţuri - căpătâi;
Nu drojdie ne sunt, ci aliaje.
Numai lăsându-şi urma-n aer blând
Ne ţese Cerul soartă şi răsuflet:
Aşa şi sufletul, numai trecând
Pe calea trupului, se varsă-n suflet.
Cum sângele-ar vrea spirite să dea
Asemeni sufletelor de curate,
Căci nodul omenesc, a se-nnoda,
Numai cu-atare degete se poate,
Aşa un suflet pur de-ndrăgostiţi
Coboară la pasiuni, la calde danţuri,
De simţurile lor înlănţuiţi.
Altfel, un mare Prinţ rămâne-n lanţuri.
Deci, înapoi la trupuri, biet norod,
Numai aşa de dragoste ai parte.
Taina iubirii-n suflete dă rod,
Dar totuşi trupu-i poartă marea carte.
Dacă-un iubit, ca noi, va asculta
Acest cuvânt al unuia, sub astre,
Să fie-atent: abia ne vom schimba,
Când vom ajunge-n trupurile noastre.

poezie celebră de John Donne din Sunete fundamentale, traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce vrem sa fim

Suntem doar două existenţe,
Mari şi mici în universe
Pline de vise şi dorinţe
În multe alte multiverse!

Suntem fiinţe sau poate corpuri cereşti,
Suntem unul sau suntem doi,
Suntem real sau doar poveşti,
Tot ceea ce suntem, suntem noi!

Poate trăiam precum două stele
Sau doar precum o simplă taină,
Poate eram doar praful ieşit din ele,
Sau trăiam doar precum două firicele de lumina.

Sau poate trăiam precum doi zei sau prinţi,
Într-o lume plină de sfinţi şi regi.
Atât de frumos era totul, aveam doar aur şi arginţi,
Sau poate nu ne lipsea nimic şi n-aveai cum să negi!

Însă acum un lucru e clar trăim precum două fiinţe,
În trupuri omeneşti atât de neînţelese;
Ne iubim cu inima şi a două conştiinţe
Şi a două suflete cărora unul de celălalt să le pese!

Acum veninul tău curge prin ale mele vene
Şi cât suflet tu ai pus
În mii dar şi vieţi eterne
În muşcătura de pe gâtul meu, nu e de spus!

O aşa mare iubire, farmec plin de mult amor,
Un dulce gust de amar şi fericire
Se ascunde-n al nostru dor,
Un amar al distanţei noastre în neştire
Şi fericirea resimţită la fiecare revedere,
Oferă o speranţa atât de mare, totodată, nebunie!

Resimt sărutul tău pe buzele mele,
Nedescris, pare doar lapte şi miere!
O nouă viaţă noi am scris cu întâmplări bune dar şi rele,
Însă priveşte-ne pe noi acum trăind împreună vieţi eterne!

Mă săruţi şi mă muşti iar,
Mă înnebuneşti tăcut,
Veninul tău curge, îl simt precum un aprins jar
Îmi arde în vine, mă simt pierdut...

Iar mă muşti de buze acum, te strâng în braţe,
Îţi simt pielea ta cea fină,
Mângâi trupul tău divin între ale mele braţe!
Te pot privii a mea regina!

Eşti acum muza mea adevărată,
Portretul incredibil al veitii mele
Şi totodată, iubita mea, îmi eşti totul dar şi artă
Aerul pur şi veninul din ale mele vene,
E nimic, dar totul în comparaţie cu vieţile noastre trăite împreună eterne

Vieţi, veacuri, veşnicii şi eternităţi împreună!
Numai noi doi pentru eterninate ne vom iubi oriunde în lume şi în galaxie sau univers chiar şi pe Lună! Te iubesc!

poezie de R Florin Teo din Creatie proprie cu drepturi de autor, varianta cu diacritice ! (13 iulie 2019)
Adăugat de Rusu Florin-Teodor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup si...cuvant!

Poate-ntr-o zi si tu te vei schimba.
Vei fii aşa cum te credeam?
Povestea ce-o alcătuiam
Nu e exact ce imi doream.

Şi-a fost furtună-a fost şi soare,
Şi paşii ne-au purtat...
De ce s-a terminat iar, oare?
Şi cineva iar ne-a furat...

Pe noi? Pe noi! Pe noi...
Acum suntem doar "eu" si "tu".
Au venit nori, au venit ploi
Păstrand acum un deja-vu.

Secunda nu trece. Totul e nud.
Privirile noastre unde se duc?
Trupurile simple, parca-s de lut
Modelează-mă iar, să te readuc.

poezie de Mihaela Zahari
Adăugat de Ella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă! Alfabetul vieţii mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viaţă.
Şi ne creşti, cum doar tu ştii,
Cu iubire şi dulceaţă!
Tu îmi eşti iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu eşti cartea vieţii mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Şi acum tu, unde eşti?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuţă,
Ca şi la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinţi şi casa părintească!
Viaţa ni-i scurtă şi ştiu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Şi mai ştiu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Aşa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ şi-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Şi nutrim speranţa regăsirii ce ne întinereşte,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basorelief cu îndrăgostiţi

Iar nu mai suntem noi înşine,
nu mai ştim de unde să începem şi unde
ne sfârşim, în spaţiul dat,
rezemat pe coloana acestor secunde.
Iar ne sunt trupurile basoreliefuri
existând din noi, anume,
numai jumătăţile-n mişcare
cele întoarse spre lume.
Iar se concentrează totul numai în ochi,
numai în sprancene, numai în bărbie,
numai în braţul întins şi atât,
restul încetând să mai fie.
Iar suntem înscrişi într-un cerc,
şi nu mai ştim de unde începem şi unde
ne sfârşim, în spaţiul dat
rezemat pe coloana acestor secunde.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce vrem sa fim

Suntem doar doua existente,
Mari si mici in universe
Pline de vise si dorinte
In multe alte multiverse!

Suntem fiinte sau poate corpuri ceresti,
Suntem unul sau suntem doi,
Suntem real sau doar povesti,
Tot ceea ce suntem, suntem noi!

Poate traiam precum doua stele
Sau doar precum o simpla taina,
Poate eram doar praful iesit din ele,
Sau traiam doar precum doua firicele de lumina.

Sau poate traiam precum doi zei sau printi,
Intr-o lume plina de sfinti si regi.
Atat de frumos era totul, aveam doar aur si arginti,
Sau poate nu ne lipsea nimic si n-aveai cum sa negi!

Insa acum un lucru e clar traim precum doua fiinte,
In trupuri omenesti atat de neintelese;
Ne iubim cu inima si a doua constiinte
Si a doua suflete carora unul de celalalt sa le pese!

Acum veninul tau curge prin ale mele vene
Si cat suflet tu ai pus
In mii dar si vieti eterne
In muscatura de pe gatul meu, nu e de spus!

O asa mare iubire, farmec plin de mult amor,
Un dulce gust de amar si fericire
Se ascunde-n al nostru dor,
Un amar al distantei noastre in nestire
Si fericirea resimtita la fiecare revedere,
Ofera o speranta atat de mare, totodata nebunie!

Resimt sarutul tau pe buzele mele,
Nedescris, pare doar lapte si miere!
O noua viata noi am scris cu intamplari bune dar si rele,
Insa priveste-ne pe noi acum traind impreuna vieti eterne!

Ma saruti si ma musti iar,
Ma innebunesti tacut,
Veninul tau curge, il simt precum un aprins jar
Imi arde in vine, ma simt pierdut...

Iar ma musti de buze acum, te strang in brate,
Iti simt pielea ta cea fina,
Mangai trupul tau divin intre ale mele brate!
Te pot privii a mea regina!

Esti acum muza mea adevarata,
Portretul increidibil al veitii mele
Si totodata, iubita mea, imi esti totul dar si arta
Aerul pur si veninul din ale mele vene,
E nimic, dar totul in comparatie cu atingerile si saruturile tale din ale noastre nenumarate si nesfarsite impreuna vieti eterne!

Vieţi, veacuri, veşnicii şi eternităţi împreună!
Numai noi doi pentru eterninate ne vom iubi oriunde în lume şi în galaxie sau univers chiar şi pe Lună!

poezie de R Florin Teo din Creatie proprie cu drepturi de autor! (13 iulie 2019)
Adăugat de Rusu Florin-Teodor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea iubirii

În fiecare clipă, de pretutindeni, răsună chemarea iubirii:
Noi ne înălţăm către cer, cine vrea să vină cu noi?
Noi am fost în paradis, am fost prieteni îngerilor,
Iar acum ne întoarcem acolo, căci acolo este tărâmul nostru.
Noi suntem mai presus de orice paradis,
mai nobili şi mai puri decât îngerii:
De ce să nu ne ridicăm chiar deasupra acestora?
Ţelul nostru este Suprema Maiestate.
Ce are de-a face perla cea fină cu lumea plină de noroi?
De ce aţi coborât aici? Luaţi-vă bagajele şi mergeţi înapoi.
Ce este acest loc?
Şansa este cu noi, sacrificiul este al nostru!...
Precum păsările mării, oamenii vin din ocean, oceanul sufletului.
Cum ar putea această pasăre, născută din mare, să-şi facă cuib aici?
Altfel cum ar putea valul să urmeze valului ce vine din suflet?
Valul numit "Nu sunt eu Stăpânul tău?" a venit
şi a spart vasul acestui corp;
Iar atunci când vasul este spart, viziunea clară revine
Şi odată cu ea (survine) fuziunea deplină cu EL.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile noastre sunt de două feluri şi anume: unele sunt acţiunile sufletului, altele sunt pasiunile sale. Acelea pe care le numesc acţiunile sale sunt toate voinţele noastre, fiindcă noi experimentăm că ele vin de-a dreptul din sufletul nostru şi par a nu depinde decât de el. Dimpotrivă, se pot în general numi pasiuni, toate felurile de percepţii sau cunoaşteri care se află în noi, din pricină că adesea, nu sufletul nostru le face ceea ce sunt şi pentru că întotdeauna el le primeşte de la lucrurile care sunt reprezentate de ele.

Descartes în Pasiunile
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, pur şi simplu, pot iubi cât zece

Eu - pur şi simplu, pot iubi cât zece,
Aşa un suflet mare am în piept
Şi chiar iubesc, aşa e înţelept,
Că ştiţi cum este, vremea... vieţii trece.

Şi nu e unul care mă întrece...
Al zeului Amor fidel adept,
Eu - pur şi simplu, pot iubi cât zece,
Aşa un suflet mare am în piept!

Şi numai în iubire aş petrece,
E cel mai scump şi atractiv concept;
Dar dacă sunt întruna cald şi drept,
Iar draga mea se poartă, totuşi, rece,

Eu, pur şi simplu, pot iubi ŞI zece.

rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meridianul zero

Chiar de-am fi fost în universuri paralele,
la plus sau minus infinit ne-am fi-ntâlinit
căci nouă aşa ne-a fost de la-nceput sortit
să ne-ntâlnim, cândva, chiar dincolo de stele.
Duceam în suflete icoane neştiute,
fără-a putea gusta din taina lor cerească
decât atunci când a-nceput în noi să crească
un sfânt miraj venind pe căi necunoscute.

Ne-a luminat şi ne-a purtat, deopotrivă,
pe plajele de la Kristel şi Cap Falcon,
unde plutem nedesparţiti, la unison,
peste iubiri venind din spaţii în derivă.
Ne-a legănat în vis prin oaze din Sahare
sub palmierii ce pluteau vrăjiţi pe apă
când trupurile noastre se zbăteau să-ncapă
în oiştea de pe cer a Carului Cel Mare.

În zori de zi plonjam în golfuri de ispite,
venind îmbrătişati tocmai din Carul Mare
când se năştea-nlăuntrul nostru o chemare
din pământeşti dorinţe încă ne-mplinite.
Pe ţărmul dăltuit ştiam că ne aşteaptă
un nou tărâm, pe-al său meridian zero,
să ne conducă-n paşi vrăjiţi de bolero
pentru-a găsi în zori a nemuririi poartă.
Ne spinteca meridianul de pe sferă,
iar timpul ce s-a rupt nehotărât în două
ne-a oferit atunci o paradigmă nouă –
să ne iubim mereu la margine de eră.
De ce să ne-ntrebăm acum necontenit
ce sorţi am fi avut prin lume separat? –
doar am ştiut de la-nceput ce ni s-a dat –
mirajul unui vis celest de împlinit!...

poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2016
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 36

Noi doi, mărturisesc, suntem două fiinţe
Chiar dacă în iubire formăm un singur tot,
Dar o să-ndur doar eu acele umilinţe
Făr' ajutorul tău, atât cât o să pot.
Iar ale noastre două iubiri au şi un rost,
Însă în viaţă ura pe noi ne-a dezbinat
Şi chiar dacă nu şterge iubirea care-a fost
Ea fură din dulceaţa amorului curat.
Şi n-o să-ţi pot permite mereu aşa ceva
Căci m-am căit de vină şi nu mai vreau scandal,
Iar tu nu eşti capabil să mă cinsteşti cumva
Că nu vrei să-ţi ştirbeşti prestigiul tău moral.

Dar eu atât de mult te îndrăgesc pe tine
Că simt că faima ta mă-nalţă şi pe mine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea dintre noi

Se-ntinde ca o umbră iubirea dintre noi
Iar noi suntem un nour de tainică pedeapsă,
Niciunde-n lumea asta nu suntem amândoi,
Niciunde, împreună, nu ne simţim acasă.

Cu lacrima, cuvântul, îl scriem repetat...
Iubirea noastră este un semn de exclamare...
Se toarce în fuioare un suflet vinovat
Şi drumul către mâine, de-acum e tot mai mare.

Se toarce în fuioare, ucis de depărtări
Un suflet de femeie, de mamă, de iubită...
Sunt între noi castele de lacrimi şi de ploi,
De-aceea sunt, copile, aşa nefericită.

Mă-ntrebi de ce sub pleoape sunt lacrimi de mărgean
Şi mă-nfioară vântul cuvintelor nespuse?!
Ştii?! Eu în lumea asta, pe tine te mai am,
În rest, iubiri, speranţe în alte lumi sunt duse...

Iubirea nu se-nvaţă în şcoli, în suflet e,
Odată cu speranţa se-nalţă către mâine
Ea ne învaţă simplu, să fim, prin dragoste,
Lumina ce arzătoare spre sferele divine.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate posibilităţile care au fost exploatate în istoria ideilor, traducianismul mi se pare cea mai verosimilă: sufletele se înmulţesc la fel ca trupurile şi, ca şi trupurile, au relaţii între ele. Este ceea ce-i pe cale să se întâmple acum, între mine însumi şi vizitatorea mea nocturnă. Amândoi ne înmulţim indefinit şi în fiecare zi câştigăm noi suflete, în timp ce acelea vechi dispar ca să rătăcească în lumi paralele, unde alte trupuri sunt pe cale să exploateze acele opţiuni existenţiale pe care noi doi le-am îndepărtat deja. De aceea cei care mă cunosc au avut impresia de a mă fi zărit în două locuri în acelaşi timp: porţile dintre lumi, care sunt în număr infinit, uneori sunt prost închise. Realitatea e mult mai complexă decât credea Samuel van Haeren.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce desăvârşeşte neputinţa noastră de a cunoaşte lucrurile este faptul că, în ele însele, lucrurile sunt simple şi că noi suntem alcătuiţi din două firi opuse şi diferite ca genuri, din suflet şi trup;căci este cu neputinţă ca partea care raţionează în noi să fie altfel decât spirituală. Şi, în cazul în care am pretinde că suntem numai corporali, asta ne-ar înlătura şi mai mult de la cunoaşterea lucrurilor, întrucât nu este nimic mai de neconceput decât să spui că materia se cunoaşte pe sine.

Blaise Pascal în Scrieri alese
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicată ţie, prieten drag!

Îmi amintesc cu drag de acele vremuri
Când ieşeam cu toţii afar' la joacă,
Îmi amintesc, şi suflet tu îmi tremuri,
Întristat de timpul ce anii o să ni-i treacă.

Ne jucam de-a v-aţi ascunselea
Şi făceam cornete din hârtie,
Cât aş vrea să-ntorc vremurile acelea,
Să mai fim cu toţii ca-n copilărie.

Şi mergeam pe banda ce transporta cărbune,
Cu tubermanele să ne "împuşcăm",
Au fost toate acele numai clipe bune,
Azi doar amintiri ce-n suflet le păstrăm.

Ai plecat, Cosmin, nefiinţa ai urmat,
Şi am pierdut un prieten ca un frate,
Ai plecat la ceruri, căci cerul te-a chemat,
Şi ai lăsat în urmă inimi îndurerate.

Au trecut doi ani de când eşti printre îngeri,
Şi de când cu tine parte din noi ai luat,
De-aş întoarce timpul la clipele de ieri
Azi cu noi ai fi, la fel ca altădat'.

Noi te vom păstra mereu în amintire,
Tu vei fi o parte din sufletele noastre,
Şi te vom privi în zori şi asfinţire,
Ca pe un soare nou pe zările albastre.

Lui Vitejanu Cosmin - Marian

poezie de Răzvan Isac (26 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3)

Ce dragoste ne-a arătat
Ce dragoste Tatăl ne-a dat
Copii Lui să ne numim
Şi suntem după câte ştim.
Lumea nu ne ştie cum nu L-a ştiut
Cum şi pe Isus nu L-a cunoscut
Preaiubiţi suntem copii
Al Celui din veşnicii.
Ce vom fi nu ni s-a dat
Încă nu s-a arătat
Dar când se va arăta
Toate atuncea vom vedea.
Vom fi ca El, vom fi aşa
Cum este noi Îl vom vedea
Nădejdea asta dacă o ai
Te pregăteşti şi nu mai stai.
Cel care păcatul face
În fărădelege zace
Isus, El s-a arătat
Pentru ca să fii salvat.
În El nu este păcat
Jertfă ştiţi că El s-a dat
Cine-n Domnul se opreşte
El nu mai păcătuieşte.
Păcătosul nu L-a ştiut
Nici văzut, nici cunoscut
Copilaşi, nu vă-nşelaţi
Mintea voi vă luminaţi.
Cine stă-n neprihănire
Nu trăieşte după fire
Ci ca Isus ce-a venit
Adecă neprihănit.
Cel care păcătuieşte
Pentru diavolul munceşte
Este pentru el venit
Şi îl are la sfârşit.
Hristos, care ni s-a dat
Cel care s-a arătat
A venit ca să-l oprească
Lucrarea să-I nimicească.
Cel din Dumnezeu născut
Omul care a crezut
Sămânţă din Domnul are
Nu mai poate face greşale.
Şi-i a Lui şi pe pământ
Fără de păcat şi sfânt
Deci vedeţi deosebirea
Unii seamănă cu firea.
Ai diavolului se numesc
Căci pentru el, ei muncesc
Alţii au altă trăire
Nu în pofte şi în fire.
Vi s-a arătat mai sus
Ei trăiesc pentru Isus
Sunt ai Domnului copii
Trăiesc pentru veşnicii.
Cine pe pământ trăieşte
Şi pe frate nu iubeşte
Nu este neprihănit
Ce atâta de vorbit.
Vestea de la început
Ea făcut-a cunoscut
Fraţilor, să vă iubiţi
Pentru Domnul să trăiţi.
Nu fi Cain la gândire
Fă la fapte cântărire
A lui Cain sunt pieire
La Abel – neprihănire.
Şi mai spun nu te mira
Dacă lumea nu te vrea
Şi că lumea te urăşte
Ci pe Domnul îl slăveşte.
Noi fraţi trebuie ştiut
Că din moarte am trecut
Da, din moarte la viaţă
Am primit o nouă faţă.
Cine fratele-şi urăşte
Din moarte nu se trezeşte
Este rău, pierdut şi laş
Biblia-i spune ucigaş.
Noi ce dragoste avem
Şi în Domnul noi suntem
Care ştim că S-a jertfit
Fiinţa ce şi-a pocăit.
Trebuie a-L imita
Pentru fraţi viaţa a-şi da
Fraţi, să nu iubiţi cu limbă
Şi cu vorbe ce se schimbă.
Ci cu fapta, adevărat
Cu sufletul transformat
Astfel ştim la ce suntem
Şi că adevăr avem.
Inima ne-om linişti
Înaintea Lui de-om fi
Inima ne osândeşte
În ea Domnul de nu este.
Dacă inima nu-nşală
Ai la Domnul îndrăzneală
Ceri s-atunci vei căpăta
Dacă frate faci aşa.
Dacă porunca-I păzim
Atunci ai Domnului fim
Şi porunca aşa spune
Să credem în Sfântu-I nume.
S-aşa cum ne-a poruncit
Frate să facem iubit
Cine porunca păzeşte
Crede-n Isus nu greşeşte.
Isus ştim că-n noi a stat
Prin Duhul ce ni s-a dat

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până şi spaţiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi şi ne-au luat
cuvintele
am rămas muţi, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roşie de sângele celor care mor
legile nu mai funcţionează

telefonul sună a întuneric, când plăteşti
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul şi-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

copii stau pe net şi afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoşi
soarele a dispărut din obrajii lor

bună dragă, soţul sau ea îţi spune
tu nici nu tresari, eşti tot acolo
parcă şi după serviciu, şeful te întreabă
când e gata?

noaptea spaţiul dintre noi s-a mărit
salteua şi patul au fost prea scumpe
şi trebuie să ne odihnim
dimineaţa plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp...

Atâta timp cât mai avem o ţară
Şi ştim că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă şi amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.

Atâta timp cât mai avem o viaţă,
Bună sau rea, aşa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea faţă-n faţă
Nu să ne-ascundem după o perdea.

Atâta timp cât mai avem onoare
Aşa cum am avut de când ne ştim
Chiar dacă umilinţa rău ne doare
Putem pe toţi în ochi să îi privim.

Atâta timp cât mai avem un suflet
Şi o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreţi chiar dac-am suferit.

Atâta timp cât nu uităm trecutul
Şi cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în faţă un viitor.

Atâta timp cât mai avem speranţe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi şi circumstanţe,
După eşecuri ne vom reveni.

Atâta timp cât mai avem o şansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.

poezie de Octavian Cocoş (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slăvit Isus

Slăvit Isus – ce grabnic vine
răsplata Zilei de Apoi
şi nu noi Te-aşteptăm pe Tine,
ci Tu, tot Tu, ne-aştepţi pe noi!
Iubim tot praf şi tot ruine
şi vrem în pământeşti nevoi
nu noi să Te slujim pe Tine,
ci Tu să ne slujeşti pe noi.

O, Doamne, cu adânci suspine
întoarce-ne dinspre noroi
şi fă-ne să dorim de Tine
aşa cum Tu doreşti de noi.

Revarsă-n noi în toţi divine
simţiri cereşti şi gânduri noi.
Nu noi să vrem să fim prin Tine,
ci Tu să vrem să fii prin noi.

Fă ale noastre inimi pline
de-al dragostei ceresc şuvoi;
nu noi să ne vestim prin Tine,
ci Tu să Te vesteşti prin noi.

Căci doar atunci e cel mai bine
când suntem unul şi nu doi,
când şi noi suntem una-n Tine,
cum şi Tu unul eşti în noi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea către un Sfânt este cum ar fi să-ţi povesteşti necazul unui prieten şi îi ceri ajutorul. Ei sunt mijlocitori, se roagă pentru noi încontinuu, lui Dumnezeu; ne mai ajută, după puterile lor, lăsate de la Dumnezeu. Noi ne rugăm două minute şi ne întoarcem la grijile noastre. Pe când, ei se roagă pentru noi încontinuu, lui Dumnezeu. Am citit că există două minute, în decursul celor douăzeci şi patru de ore, în care orice cuvânt şi orice dorinţe ni se îndeplinesc. În fiecare zi, sunt acele două minute, în care orice cuvânt al nostru, gândit sau rostit, are putere. Acest cuvânt poate fi spus în rugăciune, poate fi gândit într-o dorinţă, poate fi aruncat într-o ceartă. El poate fi ca o binecuvântare, dar poate fi şi blestem. Orice cuvânt, din acele două minute, se îndeplineşte. Orice dorinţă are numai două minute. Noi însă nu ştim care sunt cele două minute.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!