Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Alexandru Macedonski

O umbră de dincolo de Styx

Efebul cu ochi palizi, flori mistice de-o clipă,
Năluca argintie din bruma unui vis,
A fost în scurta-i viață o muzică ce-n pripă,
Plângând pe-un flaut magic, se duse în abis.

Luntrașul cu chip palid i-a stat sinistru-n cale,
Lăsându-mă pe țărmuri să plâng rătăcitor,
Și mult timp mângâiere n-a fost pentru-a mea jale,
Dar traiul e un balsam, și omul, uitător.

Și totuși, floarea clipei, chiar astăzi câteodată,
Efebul din Novara cu ochii de mister,
Reurcă din adâncuri, lumină sidefată,
Ca luna oglindită de mare și de cer.

La țărm îl readuce luntrașul fără milă...
Îl smulg ca printr-un farmec de-al morții adăpost,
Tot nalt, tot zvelt, tot tânăr — plăpând ca o zambilă -
Și-n repedea lui umbră mă văd precum am fost.

poezie clasică de
Adăugat de IsoldeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 13 decembrie 2016.
Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Poezii" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 5.99 lei.

Citate similare

Tristețe

Tot ce am în viață e tristețe
În ochii mei durere și necaz
Nu am cuvinte care să mă învețe
Nu am decât regrete și lacrimi pe obraz

Și sufletul meu arde de atâta suferință
Pierdut în umbra morții în fiecare zi
Tot ce iubesc ramane astăzi umilință
Si inima tăciune a morților cei vii

Nu văd decât o umbră a zilei ce a fost
Nu văd speranță oarbă sau vis de fericire
Rămâne doar otrava iubirii fără rost
Și zilele amare raspaltă în nemurire
Raspata unui cost

Și întind a mele mâini spre Dumnezeu
Și trup și suflet Lui se-nchină
Iubirea s-a eternă va exista mereu
Și-n suflet am doar pace și lumină

poezie de (13 noiembrie 2013)
Adăugat de Grigore OvidiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Clipa de gând

Călătorești prin gândul meu
Mereu, mereu...
Și te-aș opri -mi stai o clipă
Să faci din ochii tăi risipă
De-al scânteierilor sărut
Să-mi amintești, din trup tăcut,
Plăcerea vechilor povești,
Să-mi spui, din nou, că iubești,
Că iarna, iată, a trecut
Și încă-mi ești.

O clipă doar?
Dar ea trecu
Lăsând în mine urma rece
A glasului ce spune "Nu!"
Pe drumul iernii care trece
Și-n sufletul îngândurat
De tot ce-a fost,
De ce-ai fost tu,
De tot ce-n urmă ai lăsat
Când ai plecat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Filip: Sigur ți-l amintești pe Ahile și legenda Troiei.
Tânărul Alexandru: E preferatul meu.
Filip: De ce?
Tânărul Alexandru: Pentru că l-a iubit pe Patrocle, și i-a răzbunat moartea. Pentru că a dus o viață fără frică.
Filip: Unii spun că a fost un prost impulsiv, care lupta pentru sine și nu pentru Grecia.
Tânărul Alexandru: Dar a fost un erou! Cel mai mare din Troia.
Filip: Și destinul care i-a fost?
Tânărul Alexandru: Să moară tânăr, în plină glorie.
Filip: A avut de ales?
Tânărul Alexandru: Oh, da. Ar fi putut avea o viață lungă, dar lipsită de glorie.

replici din filmul artistic Alexandru
Adăugat de Alina-Olimpia MironSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Levitație

ce-am pățit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
și totuși văd atâta negru peste tot și, nici n-am voce
strig că parcă-s din cărbune și n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
și, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
și nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredință în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simțul foamei,
atâta de ușor rămas, fără dorinți, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai știu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiții, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... duc să-i prind pe alții, prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâr㠖dacă vrei s-o vezi-, un șir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt niște umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Macedonski

Excelsior

Sub luna plina,
Cu farmecul ce-n jos se lasa,
Oricare coperis de casa
E balta de lumina.

Albastra noapte
E toata ploaie argintie,
Un vis de-nalta poezie,
De cantec si de soapte.

Din lumi astrale
Magia infasuratoare
Coprinde in a ei splendoare
A plangerilor vale.

Sub pulberi de aur,
Sub stele, flori schinteietoare,
Ce griji pot fi predominatoare,
Si ce destin, balaur?

O! cer, natura,
O! Dumnezeu, mister albastru,
M-ai ridicat peste dezastru,
Peste blestem si ura.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Alexandru Macedonski

Rondelul orasului din Indii

Spart a fost orașul mare
De a vremii vitregie
Peste moarta gălăgie
Cresc copacii până-n zare.

S-a uitat ce-a fost urgie,
Ce-a fost fală și-nălțare
Spart a fost orașul mare
De a vremii vitregie.

Într-a soarelui magie
Strălucesc porfiruri rare,
Urme șterse tot mai tare
Din străvechea energie…
Spart a fost orașul mare.

rondel clasic de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Abis de lumină

Prin somn, spre zori,
am recitat Ecclesiastul. Fragmente
pe care visul-veghe le-nșiră
sub privirile sale atente.
Ieri-noapte am fost chinuit în infern,
pentru multa mea vină.
Azi-noapte, am fost îndreptat
tot spre-un abis, dar
spre-un abis de lumină.
Căci există și-un abis de lumină, cum
zicea, acu'-i anu'
(sau poate mai mult),
iubitul meu prieten, mutat la Domnul,
Mircea Ciobanu.

poezie de din Exodul (2001)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Cetire din palmă

La patruzeci de ani - în așteptare
vei umbla ca și-acum printre stele triste și ierburi,
la patruzeci de ani sugrumându-ți cuvântul
te-i pierde în tine - în căutare.
Prin ani un vânt o să te tot alunge subt cer,
vei mânca miere neagră și aplecat vei tăcea.
La patruzeci ca pe-un țărm vei ajunge
unde fără-ncetare
vei aștepta vie la tine celălalt țărm,
jaf veșnic voindu-te pentru păsări
din cealaltă zare.
Pe șaptezeci și șapte de uliți
vei umbla desculț și cu capul gol:
ce sămânță n-a fost în deșert aruncată?
ce lumină n-a fost în zadar cântată?

poezie de din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.

Ochii noștri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noștri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Și se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viață viața-n muguri o clipesc.

Ochii noștri sunt în spațiu porți de cer și anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire și de soare,
De un timp golit în spațiu, de un spațiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetași într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârșite, rațiuni și vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric și de flori,
Trecem totul prin idee și-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce știu vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spațiu grav, ocult.

Dar și ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte și trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinerețea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noștri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu știu fie altfel, sunt ce sunt de când se știe,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt așa cum știu fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminițe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noștri se privesc.

poezie de (7 august 2015, București)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochii care plâng

În regenerabilele fragmente de timp
Tot ce e strict se transformă-n mormânt
Cu regretabile fracturi de nimic
Tot ce e mort se consumă în timp.

Din efemerele rostogoliri spre adâncuri
Tot ce e viu se preface-n pământ,
Sub scoarța fricii gemem de nimic
Tot ce e slab se pierde în vânturi.

În deflorabilele cadavre ce ne plâng
Tot ce e sânge se revarsă-n labirint
Ca viermi secați ne tragem spre nimic
Tot ce e viu sunt ochii care plâng.

poezie de (1 martie 2018)
Adăugat de aliona vlasSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și a fost Isus copil...

Și a fost Isus copil...
Fără leagăn, fără slavă.
Și-n ființa Lui firavă
au pătruns fiori de ger.
Și a fost Isus copil,
ca să aibă toți copiii
Tată-n cer.
Și a fost Isus sărac.
Se uitau cu milă bacii
cum I-ardeau pe față macii.
Cel mai trist dintre copii.
Și a fost Isus sărac,
ca să aibă toți săracii
bogății.

Și a fost Isus flămând.
Și plângea din albul pânzii
cum plâng mieii-n zori, plăpânzii,
cu-a lor ochi înrourați.
Și a fost Isus flămând,
ca să fie toți flămânzii
săturați.

Și a fost Isus un miel...
ce-l pândeau pe-afară leii
— și din culmile Iudeii
și-n pustiul arzător —.
Și a fost Isus un miel,
ca să aibă-n El toți mieii
un Păstor.

Și a fost un rob Isus...
sus, slujind Împărăția,
jos, la Iosif și Maria.
Lumii-ntregi S-a dat răpus
ca să-avea și noi robia
și-nfierea lui Isus...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dorință

Un parc crezut mister,
Pierdut, ascuns în patimi,
E tot ce am să sper
Din suflet până-n lacrimi.

O lună mare, plină,
Un cer înstelat
Sunt martori de lumină
Unui moment neuitat.

O bancă izolată,
Cu loc doar pentru doi,
E tot ce-am vrut vreodată,
Fără dorințe noi.

Un vânt fără putere
Și flori înmiresmate,
Moment fără durere
Și clipe neuitate.

Și-n centrul tuturor:
Un băiat și-o fată,
Iubiți în lumea lor,
Străini în lume altă.

E tot ce îmi doresc
Din suflet până-n lacrimi.

poezie de
Adăugat de Andrei TudoraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Resemnări

Constat că toamna asta nu-i o Doamnă,
E mult prea rău în lume, când nu-i bine,
Și-i mult prea gol în golul plin de sine,
Când tot ce-i tot nimic nu mai înseamnă.

Se bat pe frunze razele de soare,
Pe deal, copacii dau mărunt din buze,
Poeții își fac veacul fără muze
Și muzele-și iau dreptul la purtare.

N-ai ce să faci, e toamnă și-i schimbare,
Votează ghimpii spinii-n parlamente,
Pietroaiele cer pietre inocente,
Iar inocențele vor stele vorbitoare.

Planetele au fost și ele stele,
Lumini de foc și focuri de lumină,
Ce fac din orice noapte zi senină
Și din senin o noapte pentru iele.

Nu mai sunt foc, le-acoperă pământul,
O zgură din ce-a fost o strălucire,
Căci focul lor se află în gândire,
Acolo unde arde-n noi Cuvântul.

De-aceea, câte-un om, în disperare,
Își pune foc și arde ca o novă,
Un val de jar care se sparge-n provă
Pe-o mare plină ochi de supărare.

Un foc, precum o aprigă tocmeală
C-un doctor în nimic, cu tigva goală,
Ce-a plagiat o dublă integrală,
Dintr-un tratat pe-o pată de cerneală.

Toți oamenii din noi se trag din stele
Și ard cum arde focul lor din soare
Și nu contrafăcut, ca o-închistare,
Ce poartă-n tâmple flori și ghilimele.

Dar toate știu c-au fost pe jar odată,
Când Universul le ținea de șase,
Când se-înfloreau în rochii de mătase
Și-n ochi le strălucea un foc de fată.

Tot ce-a mai fost în tot ce-a fost se-întoarnă,
Dar toamna asta n-are timp de iarnă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gara

Eu încă nu mi-am găsit gara;
Hălăduiesc tot mai acerb,
Îmi strâng avid la piept comoara
De vise-ntr-un buchet superb!

Nu, n-am să mă abat din drum,
Până la oaza mea minune,
Până n-oi arde pân' la scrum
Și eu și vise-om fi tăciune!

Nici nu mă plâng de drumul greu,
Nici de nămeții-nalți din cale;
De m-aș opri, n-aș mai fi eu,
M-aș îneca-n adâncă jale!

Voi, cei ce-mi puneți bețe-n roate,
Penibil e-al vostru efort;
Am s-ajung și pe brânci, pe coate,
Căci nu dau bătut nici mort!

Pseudoiubiri trecătoare
M-au tot somat să mă opresc,
Cu otrăvuri ucigătoare
M-au făcut uit că trăiesc!

Sufletul nu mi-e pângărit:
Am lăsat relele la ușă;
Chiar de-a fost deseori rănit,
El va renaște din cenușă!

Vouă nimic n-am săcer,
Ne-am intersectat într-o doară;
Chiar de-o fi s-o caut și-n cer,
Undeva, am și eu o gară!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Cântecul unui om

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
n-am putut fiu mereu -
Același cântăreț cu chip de Sfânt...

Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Și-n viață n-am cântat decât
Romanța Celui răstignit...

Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Și-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am și uitat -
Un titlu de volum nescris...

Și-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Așa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Să fiu tot altul... Și să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...

poezie clasică de din Viața literară, I, nr. 4 (22 ianuarie 1906)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Versuri" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 5.99 lei.
Lucian Blaga

A fost cândva pământul străveziu

A fost cândva pământul nostru străveziu
ca apele de munte-n toate ale sale,
în sine îngănând izvodul clar și viu.
S-a-ntunecat apoi lăuntric, ca de-o jale,
de bezne tari ce-n nici un grai nu se descriu.
Aceast-a fost când o sălbatică risipă
de frumuseți prilej dădu întâia oară
păcatului să-și facă pe sub arbori cale?

Nu pot știu ce-a fost prin vremi, odinioară,
știu doar ce văd: sub pasul tău, pe unde treci
sau stai, pământul înc-o dată, pentr-o clipă,
cu morții săi zâmbind, se face străveziu.
Ca-n ape fără prunduri, fabuloase, reci,
arzând se văd minuni – prin lutul purpuriu.

poezie de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Din tot ce-i

Din fiecare cupă-n floare
Tu-mprăștii lumea de nectar,
Din stele ești o călătoare
Regină, în stupul planetar.

Din munții albi de spumă castă
Ești piscul ce vor toți s-atingă,
Din închisori ești o fereastră
De-azur ce dorul vrea stingă.

Dintre petrecerile lumii
Tu ești dorita parteneră,
Din nestematele minunii
Tu faci brățară viageră.

Din tot adâncul de mister
Ești mina-n pietre prețioase,
Din tot ce-n zbor este pe cer
Ești flacăra de rugi pioase.

Din fundul de abis marin
Tu ești lumina călăuză,
Din glas ești sursa de suspin,
Din scris doar tu te-așterni, o muză.

Din toate viile-nsorite
Tu ești esența de licoare,
Din tot ce-n lume sunt ispite
Ești singura ce dă candoare.

Din dor de-a fi, de-a exista,
Doar ochii tăi dau strălucire;
Sunt perle din ocean, din nea,
Ce-mpodobesc o omenire.

Din tot ce-avem divinizat;
Ce-i simț, auz, vorbit, privit,
Din visul de-o eternitate,
Doar tu s-ai drept de moștenit.

Din toate zilele ce am
Cele mai scumpe sunt cu tine,
Din nopțile ce nu dormeam
M-ai îmbătat de miresmi fine.

Din fiecare clip-a vieții
Doar tu-mi faci ore de nesaț,
Din anii dulci ai tinereții
Doar tu mi-ești chip de vis la braț.

Din tot ce nu-i și din tot ce-i
Să plămădești ce nu există;
Dintre fărâme să mă iei...
Să-ți fiu ingredient pe listă!...

poezie de (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Jurământ călcat

Un fior mi-apare dintr-o veșnicie
Ca un vis frumos care a fost cândva.
Chipul tău de înger e fantomă vie,
Fața ta de ceară - albă ca o stea.

Visez la nesfârșit clipele frumoase
Și-mi amintesc ades privirile cuminți.
Simt fiorul nopții în artere, oase,
Simt misterul magic al clipelor fierbinți.

Privirea ta precum un vânt de vară
Se îneca în lacrima de cer,
Și luna-mprospătată c-o lumină rară
Ne petrecea pe drumuri de mister.

Dar ce folos că tu mi-ai promis iubire...
Ai mi-o plătești cu lacrimi mai târziu,
N-ai uiți nicicând sfânta amintire,
Din prezent ți-o spun, căci deja o știu!

Și azi te văd mergând pe strada lată,
Cred că ai uitat ce-ți era mai sfânt.
La brațul tă pe-atunci, era o altă fată,
Cu care ai călcat în vechiul jurământ.

Aveam iluzii grele, visam dezamăgire,
Dar nu credeam în asta, îmi era absurd,
Căci tu plângând îmi tot jurai iubire,
Și mă făceai într-una iluzia s-o uit.

...

Ce păcat a fost când am crezut în tine,
Am crezut în toate, dar toate-s o prostie...
Și astăzi plâng, plâng tăcută-n sine
Și mă topesc în mări de gelozie.

În nopțile pustii și-n seri cu lună plină
Curaj în sinea mea nervoasă-o să-mi adun,
Și din iubirea voastră o să fur iubire,
Răpusatule, căci vreau să mă răzbun.

Amintirea-i goală în viața mea de vis
Chiar de mă sting în lacrimi fără de puteri,
Căci oricum și astăzi îți declar deschis,
Că nu rămân o pradă negrelor dureri.

Nu vei reuși să mă faci sufăr,
Știu că ți-o dorești, da-i de necrezut!
Ochiul își va strânge pleoapa cea de nufăr
Și lacrimile mele rămase-s în trecut.

Orișice ar fi, viața-i înainte
Și știu c-ai -ntelegi, dar va fi târziu...
Într-o zi pustie -ți aduci aminte,
Într-o zi frumoasă când n-am să te mai știu.

Și timpul a trecut, trăiesc o altă viață,
Mai mândră sunt, mai plină de puteri,
Mă salut-un soare-n orice dimineață
Ce m-a făcut uit murdarele dureri.

Dar tu-ai rămas în urma mea uitat...
Ne-am despărțit, plecând din loc în loc.
Mort ești pentru mine și arăți ciudat
Ca o tăciune neagră ce nu mai are foc.

...

Deja s-a revărsat jumate din cea viață...
Într-o zi frumoasă, pe strada cea de lut,
Mi-am amintit fioru-ți, lacrima pe față,
Fără ea la brațu-ți pe stradă te-am văzut.

Cu ochii roși de lacrimi și cu părul alb
Mi-ai apărut în cale rugându-mă să iert,
Dar orice nu mi-ai spune sub acel înalt,
Cu orice jurământ, n-am să te mai cred.

Ce folos că plângi și regreți de toate,
Regreți de price clipă care a trecut,
Căci de astăzi viața, se transformă-n moarte,
Nu-mi rămâne azi decât doar te uit...

poezie de (1 mai 2011)
Adăugat de Diana EnachiiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor de albastru

Ți-e dor de albastru, de soare, de noi,
de primul sărut și de altele-apoi,
de nopțile-n care sub lună-am dansat,
de tot ce-mpreună, un timp, am visat.

Ai vrea, uneori, întorci din trecut
chiar zilele reci dintr-un timp ce-a durut,
dar care n-a fost niciodată urât,
sub cerul mai trist, uneori mohorât.

Întoarce-ți privirea spre cerul senin
și-alege din gânduri cuvinte de-alin
sau, dacă-i furtună și totu'-i un val,
întinde-ți, deasupra, albastrul tău voal

Șica, de dragul a tot ce a fost,
-ți fie seninul etern adăpost.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Vine o vreme când
Ne oprim pentr-o clipă, în prezent și-n trecut,
Iar ce ne-a rămas i-o petală albastră
Din macul iubirii, ce-a fost roșu, demult...
Dar care s-a stins în inima noastră!
Oprindu-ne-n timp, privim peste umăr,
Adunăm multe lacrimi din tot ce a fost,
Mângâiem surâzând tristeți fără număr
Și-notând prin regrete, ne-ntrebăm,, Cu ce rost?"
Învelim răsăritul, până ieri... nevăzut,
C-un oftat și c-un zâmbet venit de departe...
Se ascunde-n clepsidra unui timp neștiut,
Ne privește o clipă... s-ar opri... dar nu poate!
Îl cheamă apusul – e-o visare și-un vis –
Și un cântec de bucium ce dăinuie-n iarbă,
Alunecă-n taină, străbătând un abis
Printre ploi de-ntrebări, dar nimic nu întreabă!
Frântură de timp ni-s toți anii din noi,
O clepsidră de-argint, într-o taină ni-i poartă
Pe pajiști cu soare și pe drumuri cu ploi,
Câți vor fi... până când, nu vom ști niciodată!

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Care a fost cea mai mare avalanșă din lume? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!