Nu ştiu ce mă împiedică să fac un pas mai departe, nu ştiu ce m-a tras tot timpul înapoi şi ce-mi dă acum tracul, panica asta. S-ar zice că pânza de păianjen s-a întins şi s-a tot întins până aici. Dar mai departe nu e la fel?!... Păianjenul ţese harnic, ar putea să mă înghită, dar se joacă cu mine. După cum vezi, am vrut să fug, să scap din plasa lui, dar iată-mă prinsă în plasă.

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi, aşa îmi închipui viaţa, ca o pânză de păianjen imensă, cenuşie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzeşte carnivorul: păianjenul...

citat celebru din Cella Serghi
Adăugat de Ade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce împletire de drumuri nebănuite! Cine ne-a purtat paşii? Cine s-a jucat cu noi, cum te joci cu pionii la şah? O coincidenţă, privită din afară, nu e decât "curioasă"; trăită, e năucitoare, te îngheaţă. Ce păianjen nevăzut a ţesut pânza asta, de care mă simt prinsă, de care nu mă pot dezlipi, orice aş face?

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţea, un colţ îndesat cu nimicuri

ştiu că nu e bine să te pui rău
cu singurătatea
ca să
nu te stăpânească puterea ei
ai putea să mori din asta
ştiu
undeva în colţul îndesat cu nimicuri
un păianjen ţese din firul nopţii

în camera de alături
un bătrân orb joacă şah...

poezie de Teodor Dume din revista Qpoem (aprilie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă m-am răzgândit în ultima clipă, e că aşa a fost să fie, că altfel nu s-a putut, că nu mă pot desprinde de pânza de păianjen.

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi face mult bine prietenia ta. Vezi, e ca şi când departe, în larg, obosită, descurajată, la gândul distanţei care mă desparte de ţărm, as zări, deodată, în apropiere, o barcă... Poate n-aş uza de ea, dar simpla ei prezenţă mi-ar da putere. Tu eşti pentru mine barca asta.

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe

mă uit afară cum ninge
cum albul inundă o lume imundă
că numai ştii până unde
acum se întinde
frigul - ce-mi intră până la oase -
chiar timpul pare să fi oprit
în ceasul ce nu mai bate
iar clipele zac neputincioase
e totul încremenit
nici noaptea nu mai e noapte
doar geamul de la fereastră-a-nflorit
a în-flo-rit
şi tu eşti departe...
departe...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O întâlnire perfectă

3:00 dimineaţa
eu beat in mijlocul camerei
cu lumina aprinsă într-un dezastru perfect
mama intră peste mine
şi mă găseşte întins pe covor

"oh, doamne ce. i cu tine?"
"nu ştiu, nu ştiu, am răspuns"

ridică-te, iar ai băut!?

şi m-am ridicat

m-am întins în pat şi n-am mai scos niciun cuvânt

am rămas aşa până dimineaţă

eram mahmur

am intrat la mama încameră să-mi cer scuze pentru ceea ce s-a întâmplat aseară

dar ea nu era acolo

ştiam că nu se va mai întoarce.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreaga ta fiinţă respiră nu ştiu ce taină, spirit, senzualitate, îmi evocă nu ştiu ce amintiri, nu ştiu ce nostalgii pierdute înainte de a fi luat forme precise.

citat clasic din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Dawson, nu am spus niciodată că o să fie uşor.
Dawson: Atunci spune-mi un lucru pe care îl ştii.
Joey: Ştiu că voiam să fii acolo. La sfârşitul zilei, cănd mă întorceam în camera mea, voiam să fii acolo.
Dawson: De ce?
Joey: Nu ştiu de ce. Nu ştiu ce voiam să spun. Ştiu doar că te voiam acolo.
Dawson: Joey, sunt aici. Sunt aici de două zile şi abia acum am reuşit să vorbim despre lucruri care contează cu adevărat. Ca de exemplu de ce mi-ai lăsat acel mesaj. Bine? Şi poate că acesta este sfârşitul nostru. Poate că ne simţim atraşi unul de celălalt din teama de a merge mai departe, de a ne maturiza.
Joey: Chiar crezi asta?
Dawson: Nu ştiu, dar ştiu că, dacă mă urc în avionul ăsta, nu o să aflu niciodată. Pentru că o să mergem mai departe, o să ne maturizăm şi peste patru ani o să ne trezim că ne-am înstrăinat. Singurul lucru pe care îl ştiu cu siguranţă este că nu vreau să se întâmple asta.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Voi sta aici până ce va trece o femeie
Îmbrăcată în alb,
Îi voi spune cu jumătate de glas
Că amintirile nu se îmbracă niciodată astfel,
Iar dacă ea va zâmbi, aşa cum foarte puţine
Ştiu să zâmbească, departe de ele,
Atunci îi voi spune că privirile ei
Sunt ca un ecou de pădure tăiată,
Că eu caut pădurea aceea de mult,
Că nu ştiam că nu mai există,
Că aş fi vrut chiar sa n-o găsesc niciodată,
Dar să ştiu că există, că de crengile ei
Se leagănă, toamna, vânturi albastre.
O voi ruga apoi să mă ierte,
Voi schiţa o plecare uşoară,
Ca o desprindere de ţărm, ne vom alătura paşii,
Voi inventa o poveste frumoasă,
Abătând drumul acela în trecut, înspre copilărie,
Îi voi vorbi despre lumile îndepărtate,
Despre vuietul mării, de marile temperaturi ale stelelor,
Şi-ncet, atunci când vom fi departe de lume,
Când, pentru prima dată, ne vom da seama ca suntem singuri,
Când ea însăşi va recunoaşte că nu e nimeni cu noi,
Atunci nu ştiu, nu ştiu ce îi voi spune,
Dar stau aici, voi rămâne aici,
Până va trece...

poezie de Darie Novăceanu
Adăugat de El
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât e până departe, mamă?

cât e până departe,
mamă?

copil fiind, am obosit
să dau cu sapa-n via asta
pe-acelaşi rând neterminat
şi invadat de buruieni.

mai ştii ce-mi promiteai?

să ai răbdare, şi să strângi în pumnişori
atât cât poţi, o tâmplă crudă
că vom ajunge noi, cândva,
la marginea fântânii.

ce sete, mamă, ce sete simt acum
când sunt pe rândul ăla blestemat
în care m-ai lăsat să sap, să sap
până la capăt, ca să găsesc filonul

mamă,

e mult până departe?

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amelia Garrick

Iată, eu zac aici aproape de tufişul cu trandafiri pitici,
În locul acesta neştiut, lângă gardul
Până la care s-au întins petice rare
Din pădurile lui Siever.
Tu eşti o figură marcantă în New York,
Soţia unui cunoscut milionar,
Un nume în coloanele ziarelor vremii,
Frumoasă, admirată la o magnitute
Amplificată poate şi de mirajul distanţei.
În ochii lumii
Tu ai reuşit,
Eu am pierdut
Tu eşti în viaţă, eu sunt moartă.
Şi totuşi eu ştiu că prin spirit te-am învins;
Şi mai ştiu că zăcând aici departe de tine,
Neauzită de prietenii tăi,
De lumea strălucitoare în care te învârţi
Sunt în realitate puterea de neînvins, mai presus de viaţa ta,
Care îţi refuză triumful complet.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păianjenul negru ...

Păianjenul cel negru, ucigaş,
În casa noastră veşnic chiriaş,
E îmbrăcat în pânze, cu mănuşi,
Pândindu-şi prada după cele uşi.
Îşi pune pălăria şi-un monoclu.
E elegant, cum este orice cioclu...
Şi ţese iute-n firele de tort,
Zăbranice, doar bune pentru mort.
Că victima îi va pica în plasă
Până n-o vede prinsă, nu se lasă.
Şi scuipă, îndârjit, un soi de bale,
În patru zări şi-n patru părţi egale.
S-a năclăit şi el până la cot,
Dar încă mestecă la bale-n bot.
Însă nu-şi face griji, căci e imun,
Ţesând neîncetat, ca un nebun.
Acum, în fine, are un coşciug,
Lucrat cu sârg şi mare meşteşug.
Ca giulgiu, pânza oţelită-n dinţi,
Ce-ar speria şi un altar cu sfinţi.
E pregătit, stă sus pe metereze
Făpturii zborul lin să îi reteze.
Festin să facă şi paranghelii
Cu vinuri pe alese şi făclii.
Stă ghemuit într-un mai vechi fotoliu
Să ţeasă alte pânze pentru doliu,
Bătându-se pe pântecul sătul,
Făcând din ghemul lui de bale scul,
Clocind noi tactici cu bătaie lungă
Ce somnul dintre gene îi alungă.
Păianjenul urzeşte, în fabrici, lungul şir
Al morţilor ce-şi sapă un loc în cimitir.
Când neatenţi, distraţi şi poate fără rost
Au înţeles târziu că doar picat-au prost.
Degeaba răzvrătirea din coate-şi face loc;
În ast război năpraznic, picat-au la mijloc,
Iar palida speranţă moare cu ei odat'
În sânge, neputinţă şi-n van acum se zbat.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată ziua vezi o mulţime de oameni. Vorbeşti cu ei, râzi cu ei, ai chiar prieteni, iubeşti câteodată, crezi să te înţelegi, ba şi comuniezi şi nu pot zice că uneori nu reuşeşti s-o faci. Dar toate acestea nu te împiedică să fii singură, îngrozitor de singură. Eşti legată de solitudinea ta pentru todeauna, de todeauna. Sunt eu şi numai eu şi tot timpul gândesc, deci mă schimb tot timpul, deci nimeni nu mă poate cunoaşte cu adevărat. Eu mă ştiu, mă înţeleg şi nu mă ştiu şi nu mă înţeleg decâat pe mine, pe nimeni altul decât mine. Eu mă iubesc şi mă dispreţuiesc şi uneori aş vrea să mă bat – atât de dezgustător de imperfectă mă simt.

Jeni Acterian în Jurnalul unei fete greu de mulţumit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânza de păianjen

Unde ceţoasa pânză de păianjen se sfârşeşte?
Unde albul pânzei de păianjen se răreşte?
- Acolo sus, păianjenul - precum o stea neagră,
Lacomă stea,
Cu mii de ochi privea...

poezie clasică de Maria Pawlikowska-Jasnorzewska din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi păianjenul ţese, dar din pânza lui nu se fac haine.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp cernit

vino cu mine
rău să nu-ţi pară
vino cu mine
izvoare ne cheamă
si gânduri săpate
în stânca cea rece
cu mâini le-om desprinde
când râul vom trece
departe de lume
departe de tot
tu vino cu mine
şi poartă-mi noroc

nu ştiu şi nu văd
portiţe deschise
nu pot să mai ţin
visele-nchise
să-mi văd dimineata
chip pustiit
de timpul în ani
de timpul cernit

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păinjiniş

În plasa gândurilor mele de lumină
Ţi-am prins imaginea: o viespe
Subţire-n mijloc, ageră şi fină.

O adiere poate s-o desprindă
Din luminosul ei hamac.
Să cadă ca o floare pe faţa unui lac,
Să-i tulbure metalica oglindă...

E seară... Plopii înşiraţi în zare
Se sting departe -
Văpăi de umbră, facle funerare
La căpătâiul zilei moarte...

De ce să-mi stai zadarnic împotrivă?
Rămâi a mea...
O, nu te zbate, dulcea mea captivă, -
Reţeaua fină s-ar cutremura
Şi fiecare fir întins prea tare
Mă doare...

Că le-am urzit – păianjen solitar -
Nu din argintul razelor de lună,
Ci din fiorul unui vis bizar
Pe care Noaptea mi-l aduce-n dar
Ca să-l trăim o clipă împreună...

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşmintele noastre

Îţi aminteşti? Eram într-o încăpere
Cu ziduri calde ca suflarea noastră
Iar muzica ţesea cu propria ei vrere
Viaţa şi moartea-n pânza ei măiastră.
Mâinile tale faţa ca norii mi-au atins
(Ploaia cădea în râul ce se vărsa departe)
Şi degetele-n tihnă tot trupul mi-au cuprins
Simţeam căldura lor în fiecare parte.
Şi din acel ţinut aflat în depărtări
Te auzeam întruna cum numele-mi strigai
Iar glasul tău părea venit din alte zări
De aceea aş fi vrut să ştiu unde erai
Şi să-nţeleg ce-mi spui, ca astfel eu să pot
Să ştiu ce s-a încâlcit şi ce s-a rupt de tot.

poezie de Kelly Cherry, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Aş pleca departe, departe de mine,
Ca să uit de lupta asta grea cu sine...
Aş fugi departe, de mine, departe,
Dar oriunde ajung, din mine-i o parte
Ce mă ţine-n jug, condamnat la moarte!

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Carmen Margean
Comentează! | Votează! | Copiază!