Există firi sensibile şi de o netăgăduită delicateţe care preferă totuşi, cu îndărătnicie, cu o pudică râvnă, să nu-şi deschidă sufletul nici chiar celei mai scumpe fiinţe, să nu-şi dezvăluie dragostea şi gingăşia nu numai în faţa altora, dar nici măcar atunci când se află singure, între patru ochi: dimpotrivă, adeseori într-o asemenea intimitate ele devin mai stăpânite, lăsând doar arareori să apară la suprafaţă toată gingăşia sentimentelor lor, şi-atunci sentimentele acelea răbufnesc, se revarsă cu atât mai puternice, cu cât mai îndelung au fost reţinute.

Dostoievski în Umiliţi şi obidiţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt firi de oameni subţiri, sensibili şi de o netăgăduită delicateţă, care preferă totuşi cu încăpăţânare, cu o virtuoasă râvnă să nu-şi deschidă sufletul nici chiar în apropierea celei mai scumpe fiinţe, să nu-şi dezvăluie dragostea şi gingăşia nu numai în faţa altora, dar nici măcar atunci când se află singure între patru ochi: dimpotrivă, adesea într-o asemenea intimitate ele devin şi mai stăpânite, abia din când în când lăsând să apară la suprafaţă toată puterea, gingăşia şi căldura sentimentelor lor, şi-atunci sentimentele acelea răbufnesc, se revarsă cu atât mai puternice, cu cât mai îndelung au fost reţinute.

Dostoievski în Umiliţi şi obidiţi, partea întâi, capitolul XII
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există suflete, ca să zic aşa, tocite de suferinţă, care toată viaţa lor au fost încercate, care au îndurat nespus de multe dureri mari şi mici, precum şi nesfârşite necazuri, aşa încât au ajuns să nu se mai mire de nimic, nici măcar de o catastrofă cu totul neaşteptată, şi mai ales care până şi înaintea sicriului fiinţei celei mai dragi, nu uită una din regulile atât de greu învăţate ale unei purtări cât mai linguşitoare faţă de oameni.

Dostoievski în Adolescentul
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât mai ales

o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre

! dar nu avem încotro

atâta vreme
cât cireştii care nu-şi aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-şi contururile

şi poate nu atât cireşii
nici florile lipsă
mult prea puţin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămăşite
de constituţie umană

nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale

cât mai ales

nesupunerea întâmplării
în faţa deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-şi dăduse seama că atunci când senzualitatea şi gingăşia se unesc într-o femeie, ea devine foarte puternică.

citat clasic din Anais Nin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea online a devenit o platformă de lux pentru cei care nu-şi permit luxul de a tăcea şi de a mai aştepta atât cât e nevoie pentru a-şi face opera cunoscută între cei care o doresc într-adevăr. Există un fel de libertinaj dăunător, căci nimeni nu mai verifică autenticitatea, valoarea, dar şi nivelul oricărei propoziţii, atâta vreme cât ea e marcată între ghilimele sau înrămată pe o culoare stridentă. "Mă scuzaţi, nu ştiu", "Da, vă rog, nu!" şi "Ce faci ieri" devin fraze simbol pentru o subcultură la care se aderă cu un singur click, afişându-se apoi în faţă, datorită algoritmilor de selecţie pe cantitate şi nu calitate. Nici nu-i de mirare că multe opere în trecut au aşteptat ani să fie cunoscute. Astăzi ele nici măcar nu mai sunt de dorit, sau în cel mai bun caz, nu pot fi recunoscute, iar dacă sunt recunoscute, trec repede sub simbolul unui fals din autori foarte celebri.

Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Lumea fără filtru (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!

OZN-urile sunt concepute şi dirijate de fiinţe inteligente de un nivel foarte înalt; aceste aparate sunt puse în mişcare de distorsiuni ale câmpului gravitaţional, convertind gravitaţia într-o energie utilizabilă. Nu am nici un dubiu în mintea mea că aceste obiecte sunt nişte tipuri de maşinarii interplanetare. Eu şi colegii mei suntem încredinţaţi că ele nu-şi au originea în sistemul nostru solar, dar avem impresia că ele ar putea utiliza planeta Marte sau vreun alt corp ceresc ca o staţie în drumul lor. Ele nu-şi au originea în sistemul nostru solar şi poate nici măcar în galaxia noastră.

citat din Nick Pope
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edith Conant

Pe locul acesta adăstăm – noi, aducerile aminte,
Cu privirile plecate pentru că nu ne place să citim:
"Iunie, 17 - 1884, vârsta 21 de ani şi 3 zile".
Acum toate s-au schimbat,
Iar noi – noi, memoriile stăm aici singure, nouă înşine suficiente,
Nici un ochi nu ne zăreşte, nu este conştient de prezenţa noastră.
Soţul tău este mort, sora ta îşi trăieşte viaţa departe,
Tatăl tău este înconvoiat de ani;
El nu-şi nu mai părăseşte ograda şi, oricum, te-a uitat demult.
Nimeni nu-şi aminteşte faţa ta deosebită,
Vocea ta melodioasă!
Şi cum cântai în dimineaţa aceea în care te-a lovit nenorocirea,
Cu un farmec sfâşietor, cu o tristeţe cutremurătoare! –
Chiar înainte de moartea ta şi a copilului.
Toate au fost uitate, dar nu de noi, amintirile,
Pierdute de lume.
Toate s-au schimbat în altceva, mai puţin râul şi dealul –
Care totuşi s-au schimbat şi ele.
Numai soarele fierbinte şi stelele tăcute sunt la fel.
Iar noi – noi, memoriile, stăm aici de veghe,
Cu ochii închişi de spuza lacrimilor –
Într-o incomensurabilă, nesfârşită extenuare.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce oamenii îşi fac unii altora nedreptăţi, după ce le îndură şi gustă atât din săvârşirea, cât şi din suportarea lor, li se pare folositor celor ce nu pot nici să scape de a le îndura, dar nici să le facă, să convină între ei, ca nici să nu-şi facă nedreptăţi, nici să nu le aibă de îndurat. De aici se trage aşezarea legilor şi a convenţiilor între oameni. Iar porunca ce cade sub puterea legii se numeşte legală şi dreaptă.

citat celebru din Socrate
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lorelai: Doamnele niciodată nu se servesc singure cu aperitive. Doamnele niciodată nu se servesc singure cu nimic. Nici măcar nu au propriile idei.
Rory: O, Doamne.
Lorelai: Ele trebuie să stea neajutorate şi să aştepte un tânăr puternic să vină şi să le ofere ajutorul. Nu calcă în băltoace şi nici nu sar peste ele. Nici măcar nu trebuie să se uite la băltoace. Chiar trebuie să fie legate la ochi, băgate într-un sac şi ridicate peste băltoace.
Rory: Nu există o regulă referitoare la cât de mult ar trebui să vorbească doamnele?
Lorelai: Ăă, nu.

replici din filmul serial Fetele Gilmore
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunată şi frumoasă

Minunată şi frumoasă dimineaţă de Florii,
tu ne-ai răsărit întâii mărţişori de bucurii!

– Când atunci treceai, Iisuse, albul inimilor prag,
curăţia şi lumina Te întâmpinau cu drag.

Şi în ochii care limpezi străluceau, puteai să ştii
cât de fericiţi, Iisuse, suntem toţi, văzând că vii.

Astăzi, plini de nerăbdare să Te urce pe-alt calvar,
parcă numai vânzătorii Te aşteaptă să vii iar.

Ţi se-aştern, Iisuse-n cale chiar şi astăzi mărţişori,
dar privirea Ta acuma nu e cea de alte ori.

Cât de bine vezi că astăzi cei ce-Ţi cântă nu Te ştiu,
că n-au ochii strălucire şi că-n inimi e pustiu...

Că nu-i milă, nici căinţă, nici dorinţa lor măcar,
că iubirea se-ntâlneşte tot mai rece şi mai rar.

Că-s în suflete păcate şi-s în inimi răutăţi,
de aceea bucuria nu-i acum ca alte dăţi.

Că-n păcate se scufundă omenirea mai afund,
stricăciunea şi desfrâul nici măcar nu-şi mai ascund.

Şi de-aceea, o, Iisuse, când la noi cobori Tu az',
parcă faţa Ta e tristă, parc-ai lacrimi pe obraz.

poezie celebră de Traian Dorz din Cântările Dintâi
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alţi zori... aceleaşi urme în noapte

Zorii se întind între tăcerile noastre
încuviinţate parcă, până şi de Dumnezeu,
într-un târziu... când nimeni
nu s-ar mai încumeta să o ia de la capăt,
străbătând fiordurile sentimentelor îngheţate,
departe, către Atlantida,
lăsate mereu în grija unei alte zi de mâine,
atunci când soarele - probabil că va reuşi
să ne dezgheţe paşii,
în drumul lor spre nemurire...
deşi nici noi nu mai ştim
de ce am ales exilul.

Şi asta, probabil pentru că am plecat deja,
şi nimeni nu-şi mai aduce aminte de noi,
nici măcar această zăpadă târzie,
aşternută - cu nonşalanţă,
peste urmele noastre de dor,
lăsate undeva, departe,
în urma mea,
în urma ta...

poezie de Adrian Lăzărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre director, în cabinetul acestuia intră, fără a fi fost invitată, o tânără doamnă, elegantă şi frumoasă. Era Diana Enka. Chipul ei plăcut era obosit şi trist, chinuit chiar. De o săptămână nu-şi văzuse deloc băiatul, iar lipsa lui o durea, îi sfâşia sufletul. Îl simţea departe, deşi ştia că el era acolo, aproape, în Institut, nu plecase încă în misiune. Nu putea suporta gândul că nu-şi va mai vedea deloc fiul până la data plecării în misiune şi nici după aceea, pentru foarte mult timp, nu ştia sigur cât anume; 13 ani, se presupunea. Ar fi dorit o împăcare cu fiul ei, să se bucure de prezenţa lui măcar până-n momentul plecării, deşi încă nu se putea împăca cu ideea că el va participa totuşi la această misiune. De dragul lui însă, pentru a mai fi împreună măcar până pe 27 iunie, era totuşi dispusă să accepte un compromis.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde s-a sinucis şi infinitul...

Nu-mi mai găsesc poteca spre lumină, alerg şi totuşi nu înaintez... în locu-n care stau e-atâta vină, că nu m-ajută nicio rugă, niciun crez...
Mi-e sufletul mai gol ca despuierea cometelor de gheaţă când spre soare, cu strălucirea razelor pe faţă încep să se topească, deşi doare...
Repere nu mai am şi pe niciunde nu-i nimeni să-mi răspundă la-ntrebare... lumina, azi, pe unde se ascunde şi de ce nu mai văd nicio cărare?
Doar un deşert cu liniştea letală se-ntinde pe pământ ca un torţel şi eu calc printre spini în talpa goală şi cu singurătatea-s la duel...
Şi nici morganele nu-şi mai arată faţa... e un tărâm pustiu în care geme şi asfinţitul, dar nici dimineaţa nu-şi mai arată zorii în poeme...
Îngenunchez lângă un trup de piatră din care-un scâncet surd îmi intră-n oase şi aerul încins ca într-o vatră a moarte şi-a cenuşă amiroase...
Un corb dă roată-amuşinând sfârşitul, se înnegreşte petecul de cer, unde s-a sinucis şi infinitul în sunet palid de violoncel...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai, Experienţă! Nici un alt dascăl nu are chip atât de răvăşit şi de îngheţat ca al tău; nici unul nu poartă veşminte atât de negre ca ale tale, nuiaua nici unuia nu e atât de usturătoare ca a ta, nici unul nu-şi împinge discipolul cu mâini mai neîndurătoare şi cu mai multă străşnicie către îndatoririle lui şi nu-l sileşte mai autoritar şi fără putinţă de împotrivire să şi le îndeplinească. Numai şi numai datorită învăţăturilor tale poate izbuti vreodată un bărbat sau o femeie să-şi găsească potecă sigură prin sălbăticiile vieţii: fără ele – vai!!!- cum se mai împiedică şi cum se mai rătăcesc!!! Ce groaznice tărâmuri oprite încalcă, în ce râpe spăimântătătoare sunt azvârliţi!

Charlotte Bronte în Shirley, traducere de D. Mazilu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea trupească îi uneşte la exterior pe oamenii lumeşti, dar numai atâta vreme cât există factori lumeşti, şi îi desparte atunci când ele dispar, ducându-i astfel la pierzare; în timp ce, atunci când există dragostea duhovnicească, cea scumpă, chiar dacă unul dintre soţi îşi pierde aceşti factori, aceasta nu numai că nu-i desparte, ci îi uneşte şi mai mult.

Paisie Aghioritul în Cuvinte duhovniceşti, vol. IV - Viaţa de familie (2003)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu bărbaţii strică femeile... ele aleg să se vândă pe nimic! Şi totuşi, ce iubim la voi? Faptul că ştiţi să alegeţi momentele în care să ne tulburaţi sufletul? Ori sexualitatea ce ne recompune echilibrul interior? Sau mai degrabă graţia cu care ne deschideţi inima, tactul cu care capitulaţi în braţele noastre, frumuseţea interioară, gingăşia sentimentelor, atingerile unice, privirile incandescente, naturaleţea gesturilor, parfumul iubirii... unde s-a pierdut femeia naturală, adevarată, reală, vindecătoare? Şi de ce ne lăsaţi să vedem doar ce credem ca-ar conta, cum puteti lăsa misterul să pară desuet?

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe noi nimic nu ne doboară decât dacă omul, dându-şi seama cât preţuieşte el ca om, nu izbuteşte totuşi să înţeleagă rostul lui în viaţă şi nici să-şi găsească locul. Şi atunci ţi se pare că, din toţi cei ce te înconjoară, numai tu eşti brânză bună şi toată lumea cealaltă vrea să te înghită. După o bucată de vreme, însă, începi să te dumireşti că partea cea bună din sufletul tău se află şi în sufletele celorlalţi şi nu e întru nimic mai rea decât a ta; şi atunci te mai uşurezi, iar cugetul începe să te mustre oarecum, pentru că te-ai crezut mai grozav decât ei şi ai dat ghes să te caţări numaidecât în vârful clopotniţei când, în fapt, clopoţelul tău e atât de mititel, încât, în cântarea clopotelor de sărbătoare, nici măcar nu se aude. Şi ai să mai vezi după aceea că clinchetul tău sună tare bine în armonia glasurilor unite laolaltă, pe când aşa, răzleţit, se-neacă în dangătul clopotelor bătrâne, ca o muscă în ulei. Ai înţeles ce vreau să spun?

Gorki în Mama, Partea întâi, XX (1950)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centura de siguranţă

de la o vreme încoace
toate se precipită
Soarele spre faţa nevăzută a planetei
râurile spre evaporare
muşuroaiele de maşini către centrele de casare
insectele către tălpile trecătorilor
componentele materiei spre reciclare
oamenii, ca nişte navetişti ursuzi
între entuziasm şi disperare
către capătul de linie
al sângelui

toate se grăbesc spre nicăieri
cu o viteză pe care nici măcar electrozii
nu ar putea-o percepe
toate aleargă cu o nerăbdare haotică
spre puncte imaginare
spre fatale găuri negre

nu mai există nici măcar o particulă statică
nu mai există levitaţie nici măcar în vise
nu mai există ochi de cer care nu a fost angrenat
de inerţia goanei după efemer

toate accelerează inconştient spre destrămare
spre o inevitabilă ciocnire
de trecut

poemul acesta
este centura mea de siguranţă...

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptarea celei ce a uitat să vină...

Se scutură de lacrimi bătrânii tei pe alei
Zadarnic aşteptară să audă paşii ei.
Trecut-au zile întregi de chipul nu-şi arată
Pierdută-n amintiri povară grea ea poartă.

Şi uite cum se întorc frunzele de dor,
Şi uite cum se aşterne nemărginit covor
În aşteptarea celei ce a uitat să vină
Pierdută-n amintiri înscrise pe retină.

Încărunţiră teii, dar ei azi nu-i mai pasă,
De ce i-ar mai păsa când grijile o apasă?
Nici inocenţa ei de acum n-o mai ajută
Pierdută-n amintiri e tot mai abătută.

Căzut-a încă-o frunză, ea iarna o aşteaptă
Zadarnic către tei ea pasul şi-l îndreaptă.
Trecut-au ani întregi copilă fiind pe atunci
Amintirea lor lăsă urme adânci.

În tumultul vieţii încetă să mai iubească
Aleile de tei cu coama lor cerească.
Se rătăci între oameni şi între clădiri reci,
Privind cum se joacă al vieţii sale meci.

Când timpul îşi pusă amprenta pe sufletul ei,
Ea se pierdu în amintirea teilor de pe alei.

poezie de Adriana Monica Burtea (14 iulie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce erai tu înainte ca nimic să Fii/fie? Ce rămâne atunci când nici măcar moartea nu mai rămâne? Ce rămâne atunci când nici naşterea nu-ţi mai rămâne? Ce rămâne atunci când nici măcar gândul nu mai rămâne? Moartea mai rămâne? Dar reîncarnarea gândului, de azi, pe mâine şi într-o altă "viaţă" mai rămâne? Dar aceste întrebări, mai rămân? Ce erai tu înainte ca nimic să Fii/fie?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!