Am cunoscut...

Am cunoscut visători punctuali
Care erau exacţi la întâlnire
Ca astrele-n cereasca lor rotire.
Ei nu visau grădini de portocali

Prin care în neştire să se plimbe,
Ci căutau cu mâini înfrigurate
Un punct de sprijin în realitate
Ca să transforme lumea şi s-o schimbe.

Unii-au pierit - i-a înghiţit abisul
Cu viziunea lor scăldată-n sânge,
Alţii-au rămas - dar nu pentru a-i plânge,
Ci pentru-a le clădi aievea visul.

poezie clasică de Virgil Teodorescu (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate lucrurile, toţi oamenii erau închişi în trista şi mica lor obligaţie de a fi exacţi, nimic alta decât exacţi, în zadar aş fi putut să cred că într-un vas erau dalii când acolo se afla o eşarfă. Lumea n-avea puterea de a se schimba câtuşi de puţin, era atât de meschin închisă în exactitatea ei încât nu-şi putea permite să ia eşarfe drept flori...

Max Blecher în Întâmplări din irealitatea imediată
Adăugat de Roshanak
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti slab şi de aceea cauţi un punct de sprijin pe pământ. Bine; dar ai grijă pentru a nu cădea, ca acest sprijin pe care-l apuci, să nu se transforme într-o greutate care să te târască, sau într-un lanţ care să te robească.

citat clasic din Sfântul Josemaria Escriva
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul doctrinei lui Pitagora era de a-I lumina pe oameni, de a-I purifica de viciile lor, de a-I izbăvi de greşelile lor, de a-I conduce la virtute şi adevăr; şi după ce i-a făcut să treacă prin toate gradele înţelegerii şi inteligenţei, de a-I face asemenea Zeilor nemuritori.

citat din Fabre d'Olivet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e mai frumos ca cei ce au zugrăvit Voroneţul. Nişte meşteri necunoscuţi, dar pe care lumea i-a cunoscut prin măiestria lor de a zugrăvi această mânăstire.

Fănuş Neagu în Album de familie - Brăila (1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgia tinerilor hoinari

Erau umbre, praf, certuri,
anii de liceu, lumea studenţilor...
Erau zilele cu gaşca, singurătăţile,
fetele&băieţii...
Erau hainele de la părinţi, minciunile,
muncile, temele,
şi deziluziile,

şi deziluziile,

şi deziluziile,

şi deziluziile îi intrau în sânge,
în codul genetic al muritorului.

Nicio lacrimă nu a avut rost!
Nicio zbatere nu i-a vindecat
aripile crescute în tăcere,
prea mici,
prea verzi
pentru aceste străzi goale!

Aceste uşi închise
prin care creaturile libertăţii
îşi adunau plata de sânge,
pentru un ideal de eliberare
prin fugă de timp&înţelepciune,
şi deziluzii...

Deziluziile
îi adunau prietenii
în locuri umbroase,
în mici case de speranţă
din care nu au rămas
nici legendele...

Doar transpiraţii,
vise,
şi nepăsare...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vazele de flori

Ce mâini înfrigurate-au modelat
Argila neagră-a vazelor bizare,
În care mor plăpânzii trandafiri,
Cum mor în noi nervoasele iubiri? -
Argila neagră-a vazelor bizare,
Evocatoarea unei funerare!

Ce mâini înfrigurate le-au turnat,
Dând formei lor senzaţii de femeie:
Cu linii rotunzite ca de pântec,
Cu ondulări de şolduri şi de cântec? -
Dând formei lor senzaţii de femeie
Şi braţelor mişcări de orhideie!

Ce mâini înfrigurate de amant,
În lutul cald al vazelor de flori,
Au îngropat fragmentul vinovat,
Ca un motiv de sete şi păcat? -
În lutul cald al vazelor de flori,
Ce mâini au pus beţie şi flori?

O! Vazele în care mor atâtea flori:
Atâţia crini, şi-atâţia trandafiri,
Atâtea crizanteme despletite,
Şi violete, şi garoafe înnegrite -
O! Vazele sunt urne funerare,
Ca sunetul femeilor bizare.

poezie clasică de Claudia Millian-Minulescu din Cântări pentru pasărea albastră (1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau pe puntea principală şi se pregăteau de plecare; afară, la ieşirea din Institut, erau, inevitabil, aşteptaţi de 14 persoane, nu părinţii, ci body-guarzii lor. Acest amănunt, cam neplăcut, îl puse serios pe gânduri, mai ales pe Alex; avea s-o întâlnească iarăşi pe "Ucigaşa". Ar fi preferat să evite o asemenea întâlnire, dar nu avea cum. Discuţia despre ea reuşise, cu puţin "ajutor" din partea domnului profesor Manea, s-o evite, iar colegii săi încă nu făcuseră haz pe seama lui din acest motiv. Îl văzu pe Lucian liber şi-l trase de-o parte, pentru a-i spune lui "of"-ul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu lasati pe nimeni sa moara

Traiti, dar lasati-i si pe-altii sa traiasca
Spuneau ei in seninul lunii
Ca o carte deschisa spre viata erau:-
Si adevar erau predicat lumii.

Erau cunoscuti, dar totusi prea singuri:
Anonimi cintind live pentru comuna soarta
Voind sa schimbe ura-n iubire
Prin inima lor, ca o carte deschisa si dreapta.

Inimi largi pagini deschise aveau
Clare batai, miocardice amurguri,
Zaruri moi- rasucite restante
De seminte-cuvinte rasarind printre rinduri.

Prin strigatul lor, viata voalata
Se umbrea peste mortii calatori dintre statii.
Frazele lor inecate-n suspine
Creionau nervul surd sa schiteze negatii.

Iadul lor li-i facura cadou
Mintindu-i ca pe noi azi, ca-i paradisul.
Traiau un razboi mut in armistitiu
Prin batai de inima aritmundu-si abisul.

Si strigau din seninul de inima albastra-
Clar suspin putin ragusit,
Rastignit peste lumea absenta de-afara,
Peste vintul de ploaie lovit.

« Lasati-i si pe ceilalti sa traiasca
Fiecare merita un cintec,
Orice om are inima albastra
Orice om are lacrimi si-un suflet.

Nu lasati pe nimeni sa moara
Nu traiti pentru a scuipa si ucide
Cititi in inima clara a noastra
Seninul iubirii din ceata minicunii..
Traiti si lasati sa traiasca
Traiti si lasati sa traiasca
Traiti si lasati
Traiti..."

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domniţa Chiajna, care peste vreo câţiva ani avea să fie eroina de la Şerbăneşti, sta lângă dânşii, cercând a-i îmbărbăta, şi-i suduia cu aspre cuvinte, arătându-le că datoria lor este să alerge prin cetate, să adune de pre unde vor putea luptători şi să vândă cu al lor sânge cinstea tronului şi a neamului lor.

Alexandru Odobescu în Mihnea Vodă cel Rău, III. Cotmeana (1857)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nero i-a acuzat pe nedrept şi i-a executat în cele mai grele chinuri pe acei oameni numiţi creştini, care erau răi pentru lucrurile abominabile pe care le făceau... întâi au fost prinşi cei care îşi recunoşteau credinţa, iar apoi, folosind informaţiile culese, marea lor majoritate au fost condamnaţi, nu atât pentru crima de a fi ars oraşul, ci pentru ura pe care o nutreau faţă de rasa umană. Iar moartea lor era transformată, în plus, şi într-un sport: ei au fost omorâţi de câini, fiind îmbrăcaţi în piei de animale, sau au fost răstigniţi ori arşi, iar când lumina zilei se stingea erau folosiţi drept lămpi pentru noapte.

citat celebru din Tacit
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire cu alegătorii

L-au primit cu pâine şi cu sare
Pe alesul lor, ca nou parlamentar.
Pâinea ca simbol de... frământare,
Sarea... să le schimbe gustul lor amar!

epigramă de Gheorghe Gurău (aprilie 2013)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de oglindă

Prea multele şi falsele dileme,
ne macină prin acele de ceas,
le auzim şi-ncepem a ne teme
când încurcate-n urmă au rămas.
Adesea le tratăm cu uşurinţă,
crezând că am putea marca uşor
idei ce ni se par de referinţă
pentru-a clădi un falnic viitor.

Atâţia dintre voi ar vrea să fie
deschizător de cale, pentru toţi,
ca dăltuit cândva în vreo statuie
să fie admirat printre iloţi.
Vă-nfăţişaţi cu false doctorate,
şi diplome servite prin uluci
care vor fi aievea admirate
doar de netoţi, cu feţe de uituci.

Valorile încep să ne dispară,
iar şcolile, ajunse cuib de cuc,
pe cei cu har îi lasă fără ţară,
spre zările străine se tot duc.
Rămâne vatra fără minţi lucide
şi-ncorsetată-n falsele valori,
se-afundă-n nepăsare şi se-nchide
în teorii de veşnici visători.

De-i rostul meu să vă aduc reţete,
vă spun acum şi vă îndemn pe toţi:
e timpul rezolvărilor conctete –
treziţi-vă, să-i alungăm pe hoţi!

poezie de Corneliu Neagu (5 ianuarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există, oare, într-adevăr, o soartă care îşi permite cu oamenii glume bine gândite, concepute pentru a-i pune la punct, pentru a le dezvălui adevăratul sens al acţiunilor lor?

Pavel Vejinov în Noaptea cu cai albi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invocaţi Divinul cu o inimă plină de dorinţa de a-L vedea şi de a-L lăsa să se manifeste deplin în şi prin voi. Sunt oameni care, din dragoste pentru femeia şi copiii lor, umplu un vas cu lacrimile lor. Dar unde este cel care plânge din dragoste pentru Dumnezeu?

citat din Ramakrishna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus nu i-a vindecat pe cei pe care i-a vindecat, deoarece a conside­rat condiţia lor ca fiind imperfectă. El i-a vindecat pe cei pe care i-a vin­decat, pentru că a văzut că acele suflete aveau nevoie de vindecare ca parte a evoluţiei lor. El a văzut perfecţiunea procesului de evoluţie. El a recunoscut şi a înţeles intenţia sufletului. Dacă Iisus ar fi simţit că tot ceea ce înseamnă boală fizică sau mentală reprezintă imperfecţiunea, n-ar fi fost mai simplu să vindece pe toată lumea de pe planetă dintr-o dată?

Neale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu, volumul I (1995)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care iubesc copiii pentru copii, dincolo de legătura de sânge, dovedesc încă în sufletul lor afinităţi cu raiul; şi pe acest fond de bunătate nativă s-ar putea clădi încă din această viaţă începutul paradisului ceresc. Scriitorul de geniu, care a dat în artă expresia cea mai înaltă acestei idei, e Dostoievski. Dacă în natura genialităţii se păstrează ceva din puritatea copilăriei, arta lui Dostoievski e incomparabil mai mult decât această afinitate firească. Din ea se ridică viziunea măreaţă a unei lumi noi, rezidită din sfinţenia copilăriei.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era târziu

Era târziu şi erau departe
cu perdea deasă de noapte,
luna prin nori se ascundea
şi ei prin somn se aşteptau.
Era târziu şi erau departe,
cu mâini sfioase se atingeau
şi ochi duioşi ei se visau,
cu luna ce se aprinde
în noaptea de catifea.
Era târziu... şi erau departe.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa din turn

Crescuse într-o vreme când, în ţară,
trufaşii seniori voiau putere
şi căutau, averea princiară,
s-o crească-n grabă, semănând durere
în rândul celor cu o viaţă-amară.

Plecaseră, demult, din vechea casă,
atunci când noul domn, cuprins de ură,
prin legea lui cea crudă, nemiloasă,
ameninţând cu o pedeapsă dură,
şi pâinea le-a luat-o de pe masă.

S-au aşezat în mijlocul pădurii,
departe de război şi de hoţie,
săraci, făr-adăpost sau de-ale gurii,
dorind ca libertatea să le fie
păstrată cu puterile securii.

Erau puţini, dar vrednici şi, cu anii,
au reuşit să-şi facă, împreună,
un rost, o viaţă nouă,-n care banii
n-aveau valoare-n casa lor comună,
în care fii erau chiar şi orfanii.

Pădurea lor le oferea de toate,
iar apele din râu, de peşte pline,
le completau vânatul, iar, curate,
poienile, sau margini de rovine,
erau cu multe grâne cultivate.

Ieşeau ades, în nopţi cu lună plină,
spre târguri, din ce-aveau ca să mai schimbe,
se strecurau, cu paşii de felină,
pe drumuri ce păreau pe ei să-i plimbe,
deşi distanţa nu era puţină.

Erau puternici şi atât de tineri,
încât erau priviţi de multe fete,
iar ei, de-un timp, nu mai aveau abţineri
priviri strălucitoare să-şi desfete
cu ochi ce-i admirau, cu mici reţineri.

Aşa a cunoscut-o: într-o seară
când, printre alte stele, o privire
cu ochi căprui, de-o strălucire rară,
l-au străbătut, spre suflet, cu iubire,
făcându-l să tresară prima oară.

Era în turn, era demult închisă
de-un nobil ce-a dorit-o de soţie,
dar ea, a lui, n-a fost nicicum dispusă
în viaţa ei, pereche să îi fie,
şi-a fost, în turnul dinspre nord, trimisă.

Cu fraţii lui, au fost discuţii dure,
dar, în final, au mers cu el în luptă,
au câştigat şi-au reuşit să fure
frumoasa ce din dragoste se-nfruptă,
prinţesă... într-o casă din pădure.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, ce barbară e iubirea

O, ce barbară e iubirea
Ce-o dăm adesea în vileag!
Nebuni de patimi, în neştire,
Ucidem tot ce-avem mai drag!

Mai ieri în dragostea ta oarbă
Şopteai triumfător: "E a mea!"
Te uită azi şi te întreabă
Ce s-a făcut sărmana ea?

De ce s-au stins tânjiţi bujorii
Şi ochii nu mai râd deloc?
Au ars în jariştea plânsorii,
S-au stins în lacrime de foc.

Mai ţii tu minte oare ceasul
Întâi voastre întâlniri:
Surâsul ei senin şi galasul
Şi toată vraja din priviri?

Dar ce-a rămas în amintire
Şi visul tău ţinut-a cât?
S-a stins precum o amintire,
Cât vara nordică şi-atât!

Iubirea ta a fost păcatul
Ce i-a adus osânda grea,
Pe viaţa ei şi-a pus stigmatul
Ocară meşteră şi rea.

Sărmana inima sihastră!
Nici amintiri nu-i vin în zbor,
Demult cu lumea lor măiastră
S-au risipit la rândul lor.

Lumina vieţii e cernită,
Pământul pare trist şi gol,
Iar floarea inimii strivită
De gloată zace în nămol.

Iar după suferinţa toată
Sub zgură ce i-a mai rămas?
Obida grea, nemeritată,
Fără de lacrimi, fără glas.

O, ce barbară e iubirea
Ce-o dăm adesea în vileag!
Nebuni de patimi, în neştire
Ucidem tot ce ni-i mai drag.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!