Frunzele pădurii

Frunzele pădurii
Tremură cu toate
Trec iarăşi pandurii
Cu flintele-n spate

Lacrima, obida
Codrului adânc
Călăreţ cu şaua
Noaptea la oblânc

Zare detunată
Plânge un ecou
Parcă dintr-odată
Într-un alb halou

Drumuri care poartă
Muntele pe cale
Dacă se prăvale
Zodia din toartă

Mieii prind să zburde
Colb înalt pe uliţi
Vin păduri de suliţi
Lefegii cu durde

Cercul se tot strânge
Veşnic peste gloată
Birul să şi-l poată
Plăti şi cu sânge

Chingă de nevoi
Vânt uscat adie
Doamne, ce urgie
Bate peste noi!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se deşiră noaptea

Se deşiră noaptea lung peste atol
Vântul jucăuş saltă ghemotoace
Arlechini de aer care prind să joace
Peste satul care, de sus, pare gol

Turmele de lână coborând în pace
Pe meridiane de la pol la pol
Pleava vânturată face un ocol
Ácelor àcele de-nfipt în cojoace

Oamenii de parcă nici nu se mai văd
Au cerut refugiu în visele lor
Plâng melancolia fiecărui zbor
Şi cu gândul veşnic la un alt prăpăd;
Zorit metronomul bate uniform
Şi furtuna vine. Însă ei tot dorm...

poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nod pe care nimeni nu-l desface

Doi pisoi naivi, îmi stau în poală
Şi torc un fir de calm imperturbabil
Înţelepciunea care e, probabil,
O scurgere tăcută şi domoală

Meditează ei, meditez şi eu
Cocorii lumii zboară peste ape
În care vin să se îngroape
Fiecare soclu cu un zeu

Absent, răscolitor, un duh de pace
Cu uimire peste noi se varsă
Parcă mi-ar spune: - Asta-i doar o farsă,
Un nod pe care nimeni nu-l desface;

Sorb din cafeaua mea molcum
Un ambient de linişte senilă
Şi dintr-odată mi se face milă:
Care din noi, mai mult noroc avum?!

Şi-atâta-nţelepciune vag respiră
Pedanteria lor subţire
Felinele ingenui peste fire
Ca un descânt suav de hetairă;

Cunoscători secretelor ce trec
În lume peste caste, peste plebe
Şi parcă ar voi să mă întrebe:
- Ce ne priveşti mă' ca un zevzec?!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nod pe care nimeni nu-l desface

Doi pisoi naivi, îmi stau în poală
Şi torc un fir de calm imperturbabil
Înţelepciunea care e, probabil,
O scurgere tăcută şi domoală

Meditează ei, meditez şi eu
Cocorii lumii zboară peste ape
În care vin să se îngroape
Fiecare soclu cu un zeu

Absent, răscolitor, un duh de pace
Cu uimire peste noi se varsă
Parcă mi-ar spune: - Asta-i doar o farsă,
Un nod pe care nimeni nu-l desface;

Sorb din cafeaua mea molcum
Un ambient de linişte senilă
Şi dintr-odată mi se face milă:
Care din noi, mai mult noroc avum?!

Şi-atâta-nţelepciune vag respiră
Pedanteria lor subţire
Felinele ingenui peste fire
Ca un descânt suav de hetairă,

De parcă ştiu secretele ce trec
În lume peste caste, peste plebe
Şi ar voi cumva să mă întrebe:
- Ce ne priveşti mă', parc-ai fi zevzec?!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai Septembrie ca oricând

Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veşminte,
Şi parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.

Cad şi frunzele, bate şi vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.

Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar şi pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi şi noi.

Septembrie mi-a uscat şi rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Şi acum vântul mă împinge de la spate.

Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Şi mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eroica

Drumuri sfinte de la Putna,
Drumuri vultureşti,
Drum de griviţă şi Plevnă
Drumuri-Mărăşeşti,
Va mai bate din uitare,
Viscolind poteci,
Zborul Domnului Manole,
Apa lui de veci,,
Să le lege cu mistria,
Zidului de sânge,
Zările din care Ana,
Drumurile-şi strânge...
Să vă strângem, aspre drumuri,
Într-un brâu de dor,
Brâu de Dunăre-Lumină,
Cer de tricolor,
Drum de alba, drumuri grele,
Drumuri-Româneşti,
Drumuri arşiţă de stele,
Către Bucureşti;
Curgă veşnic ca lumina,
Visului ales,
Să ne scrie simfonia,
Pentru univers...

poezie satirică de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Septembrie. Şi dacă
E plină încăperea
Cu manuscrise, mierea
Nu va mai fi opacă

Izvorul de putere
S-a distilat cu anii
Cum murmură castanii
Eternele mistere

Se-adună pretendenţii
Pe statele de plată
De fiecare dată
Cu noi şi noi pretenţii

Iar trântorii din stup
La fel conservatori
Rămân în închisori
Şi tatuaţi pe trup

Tristeţile un râu
Imaginar îşi poartă
Către o mare moartă
Cu maluri pân-la brâu

Un nechezat străbate
Câmpia dinspre nord
Cu care în acord
Pădurile cad toate,

Unde cal şi călăreţ
Bântuie ca o himeră
Nopţi cu lună şi mai speră
Locuri în letopiseţ;

O lumină pal scânteie
Fosfor peştii din adânc
Şaua pusă la oblânc
Sub priviri de căi lactee;

Septembrie. În vamă
Butoaiele fierb mustul
Oh, muritori, augustul
M-a zăvorât în cramă!

Târziu în întuneric
Cât nu e încă ziuă
Aştept o zână şi o
Formulă pe generic:

Cu aripi pentru zbor
Elan şi catapultă
Averea dintr-o sultă,
Întoarce-se cu spor

Adânc şi tulburat
Acelaşi sunt. Şi totuşi
Că riscurile potu-şi
Înnoadă ne-ncetat

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se deşiră noaptea

Se deşiră noaptea lung peste atol
Vântul jucăuş saltă ghemotoace
Arlechini de aer au pornit să joace
Peste satul care, de sus, pare gol

Turmele de lână coborând în pace
Pe meridiane de la pol la pol
Pleava vânturată face un ocol
Ácelor acéle de-nfipt în cojoace

Oamenii de parcă nici nu se mai văd
Au cerut refugiu în visele lor
Plâng melancolia fiecărui zbor
Şi cu gândul veşnic la un alt prăpăd;
Zorit metronomul bate uniform
Şi furtuna vine. Însă ei tot dorm

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se deşiră noaptea

Se deşiră noaptea lung peste atol
Vântul jucăuş saltă ghemotoace
Arlechini de aer au pornit să joace
Peste satul care, de sus, pare gol

Turmele de lână coborând în pace
Pe meridiane de la pol la pol
Pleava vânturată face un ocol
Ácelor àcele de-nfipt în cojoace

Oamenii de parcă nici nu se mai văd
Au cerut refugiu în visele lor
Plâng melancolia fiecărui zbor
Şi cu gândul veşnic la un alt prăpăd;
Zorit metronomul bate uniform
Şi furtuna vine. Însă ei tot dorm

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua de dimineaţă

raze calde, blânde suliţi
soarele-mi trimite cu dulceaţă
la cafeaua mea de dimineaţă
şi liniştea domneşte peste uliţi

întrebări cu multe braţe
dacă am sau nu resurse,
mă împing spre multe curse
şi sunt gata să mă înhaţe

din cafeaua mea amară
sorb un optimism robust
dăltuit în piatră, bust
parcă m-aş vedea într-o doară;

dar când ştiu că vine iarna
şi că nu am pălărie
parcă zic atuncea: fie,
tot mai bună e povarna!

suta grame, nu simţi frigul
te încălzeşti şi fără lemne
noaptea scurtă şi pesemne
dimineaţa, cucuriguu!

poate-o să-mi iertaţi de glumă
fiindcă-am vrut să ies din cerc
cu-o năzbâtie şi încerc
să nu fac prea multă spumă!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi gândul plânge ...

şi stau cu gândul rezemat de geam
şi geamul tace
de parcă între ei ar sta un ram
cu spini cu ace

de parcă între noi ar sta senin
şi clar de lună
şi tu mi-ai reproşa că nu mai vin
s-aduc furtună

că ceaţa se ridică peste mări
cu sânge rece
că vine peste noi şi depărtări
şi nu mai trece

că bolovanii vin la vale peste munţi
porniţi să fiarbă
că nici o stâncă nu mai poţi s-o mai ascunzi
sub fir de iarbă

că soarele pe cer e tot mai trist
mai pământiu
că eu ca naiba încă mai exist
al naibii viu

că stau cu gândul rezemat la geam
şi gândul plânge
c-am vrut atâta vreme să te am
şi-n el şi-n sânge...

poezie de Iurie Osoianu (25 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-ne, Doamne!

Dă-ne, Doamne, ploi, tornade,
Să plecăm cu toţi în moarte.
Lacrima fă-o pârâu
Şi-nveleşte-al vieţii brâu!
Dă-ne cântece de jale,
Fiindcă viaţa noastră doare...
Cianură dai în grai?
O fărâmă de mălai
Să dai Domne, la săraci!
Să-i încalţi şi să-i îmbraci!
Dă-le literă şi minte
Să meargă tot înainte...
Dă-le-un strop de-nţelepciune,
Să poată trăi în lume!
Dă-ne Doamne, iar, vâltori,
Dă apus în loc de zori,
Căci de-atâta suferinţă
Şi fărâma de credinţă
Am pierdut-o. Şi în rugi,
Doamne, numai tu ne plângi.
Dă păduri şi nu spitale,
Nu lăsa morţii de foame
Neîmpărtăşiţi. Rămâi
Să-i veghezi la căpătâi!
Peste munţii ce se-nalţă,
Lasă doamne iarăşi viaţă
Şi păduri, râuri de dor.
Iartă Doamne, iartă iarăşi,
Încercatul tău popor!
Spovedeşte-ţi credincioşii,
Paşii celui ce-au greşit,
Să-i întorci din întinare,
Căci poporul ţi-ai iubit.
Fă-ne cumpănă şi lege
Şi ne iartă de păcat.
Căci nu e fărădelege
Fără s-o fi încercat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebarea

semnele s-au fost s-au supus
sunetelor lungi de goarnă
armiei care răstoarnă
zarea zilei spre apus

suferinţa care cade
peste capete şi umeri
din letopiseţ şi numeri
paşii noaptea din şarade

nimic nou şi totuşi este
neştiut într-un tablou
întrebarea, un halou
amintind de-o poveste...

şi acestea toate nouă
fiecăruia alt semn
pe răbojul lui de lemn
ne aduce luna nouă

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domni şi doamne

Doamne, domnul Cer coboară
Stelele pe câmp să-şi pască
Lângă sfânta lui comoară –
Doamna Limbă Românească!

Doamne, trece doamna Artă
Peste domnul Labirint...
Domnul Râu, pe doamna Hartă,
Face tumbe de argint.

Domnul Dor, crescut departe,
Taie domnul Timp în două,
Doamna Carte-mi ţine parte,
Când mă ninge doamna Rouă.

Doamne, doamna Gladiolă
Îmi irigă domnul Sânge,
Domnul Gând mă dă-n gondolă,
Domnul Nor în palme-mi plânge.

Doamna Ploaie-i rugăciune
Peste domnul Spic de rasă,
Doamna Ramură ne pune
Domnul Măr pe doamna Masă.

Peste veri şi peste toamne,
Domnul Clopot bate iarăşi...
Domnii-aceşti şi-aceste doamne
Sunt eternii mei tovarăşi!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

focuri de armă
sânge peste tot:
un nebun trage în noi

haiku de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mă bate un gând
mai alb decât noaptea
ce muşcă adânc
din carnea copacilor
bate peste mine un gând
indecent ca şi vântul

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul iernii

Tremură în ramuri frunza...
Sufletul se risipeşte,
Plâng copaci.
Căutaţi lumina vieţii,
Primavara rătăcită,
Ori un vraci!
S-a ascuns în noi lumina,
Noaptea-n unghiuri încolţeşte,
Oameni buni,
Trec secundele în timpuri
Şi flămânde de iubire
Nasc furtuni.
Plânge clopotul a jale,
În biserici se slujeşte,
Păsări dorm...
Plâns de stele căzătoare,
Alb pe îngheţata zare,
Tainic somn.
Îngeri – stele de zăpadă
În tăceri,
Cad cu fruzele deodată,
Cad ca ieri.
Sângerează amintirea,
Îngeri plâng,
Fericirea ni-i ascunsă în amurg.
Transcendent ne poartă noaptea
Pe poteci,
Tremură în ramuri frunza...
Iarnă – cataracta vremii,
Nu mai pleci?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i, Doamne?

Unde-i, Doamne,
bucuria cerului de vară?
Sub zăpezi îngenunghiată plânge;
O sărmană-abandonată ţară
Lutu-n palme de bătrâni
şi-l frânge.

Risipiţi prin lume,
Don Quihoţi
Au plecat, voinici,
să cucerească vara,
Morile de vânt
i-au depărtat, pe toţi,
Şi-au uitat unde se află ţara...

Iarna vieţii ş-asmuţi ogarii
În ogorul ţării
şi-a rămas beteagă...
Umbră peste pe vatră fac stejarii
Cei bătrâni şi-atât de fără vlagă...

Unde am pierdut copilăria?
Doamne, spune,
unde ne-am pierdut pe noi?
Că ne cheamă acasă România
Lăcrimată toată,
plină de nevoi.

S-a uscat în aripi libertatea
Zborul s-a dezis, de noi, plângând
Răstingnit e sufletul
şi moartea
Râde bucuroasă palmele-şi frecând.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraş de var

Oraş de var cu uliţi strâmte
Oraş cu suliţele frânte
Oraş în care-ndoi spinarea
Şi-n care urlă disperarea

Această cântăreaţă care
Ridicase noaptea în picioare
Cucerise marile oraşe
Şi peste tot lăsa răvaşe;

În cea din urmă încăpere
Lipsit de orice mângâiere
Suna bătrânul orologiu
A consolare şi elogiu,

Un vis uitat în crisalidă
E cea din urmă atlantidă
Revendicată de aezi
Şi cronicari fără dovezi

Şi întrebările firesc
În care nu mă regăsesc;
Oraş de var cu uliţi strâmte
Şi turlele-n abis răsfrânte

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară moldavă

Sară lină şi domoală...
Norii duc lumină'n poală.
Peste lan, a prins să curgă
Apa veacurilor murgă.

Boii, bând, răsfrâng în iazuri
Truda grea de pe grumazuri.
Şi-i atâta necuprins...
Numai zare, – numai brâe, –
Parcă Dumnezeu a'ntins
Plutitoarea lui tămâie.

Sub lumina ca o veghe,
Ţara s'a culcat pe zeghe.
Peste anii ei cei mulţi,
Ca o turmă fără număr,
Au trecut români desculţi
Robi cu soarele pe umăr. –

Svon adânc, ecou rotat, –
Gura freamătului muşcă:
Clocotind îndepărtat,
Lung harapnicul împuşcă...

Car cu boi, alene tras,
Merge cu tălanga'n pas.
Bate'ncet şi pe'ndelete
Toaca roţilor încete, –
Parc'aşează'n urma lui
Pace plină de căţui,
Cârduri de urechi ce-ascultă
Şi câmpie multă.... multă...

... Cine s'a oprit s'ntreme
Basmele, pe lângă foc?
Ca la un sfârşit de vreme,
Veacurile stau pe loc;
Şi'n lumina asta moartă,
Peste ierburile vii,
Numai liniştea se poartă,
Plină de hulubi târzii...

Ce minuni roiesc în hău?
Pe ce creştete de munţi,
Ard, în'noaptea lor de tău,
Stelele, cu ochi mărunţi?

De pe culmea ei, pădurea,
Plimbă buciumul pe-aiurea...
Aplecate pe oblânc,
Dealurile dorm cu totul;
Apa fură cer adânc, –
Crengile şi-apleacă botul,
Greerii, ca un îngân,
Parcă şi-au rărit îndemnul...

... Numai stelele rămân
Sfârâindu-şi undelemnul.

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu din Însemnări ieşene", Anul II, vol. IV, nr. 17-18, 15 septembrie 1937, p. 237-238
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De toamnă...

Vezi?! Afară plouă... Şi e frig... Şi plâng
Tremurându-şi umbra, frunzele de rug,
Frunzele brumate şi trudind de ger,
Într-un dans de ceară pe ascunsul cer.

Plouă mocăneşte, cu stropi mici şi reci,
Spaimă-ntre copacii-ngenuncheaţi pe veci
Şi de remuşcare, şoaptele se-adună
Şi vuiesc prelegeri... Se întorc spre humă...

Braţele în rugă de gutuie coaptă,
Ca un clopot, încă, plânsul şi-l arată.
Timpul, în clepsidră, rostul său îşi are -
Rod pentru rodirea toamnei următoare...

Trec peste cadavre, printre ramuri frânte...
Vântu-n simfonie, pe acorduri blânde,
Iar îmi cere mâna... Şi pe portativ
Notele dansează într-un ritm lasciv...

Ploi bolnăvicioase... Trec copii la şcoală...
Toamnă... toamna vieţii, crudă şi amară,
Vin cu scorţişoară, iz de guturai,
Toamna iarăşi vine cu al său alai!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!