Stele căzătoare

Mirosea a stele căzătoare
(dacă stelele-ar avea miros...!)
Mirosea a moarte pe cărare
şi-a tristeţe ajungând la os.

Mirosea a noapte de sfârşit lumesc
(căci şi lumea s-ar sfârşi cândva...)
Greu mi-era cuvântul să-l rostesc
şi să-mbrac cu el căzuta stea.

Frunze moarte miroseau a ieri
(parcă întrupau în ele Timpul).
Gândul îmi pleca spre nicăieri
întâlnind în cale numai vântul..

Viaţa se-ntorcea pe sine-n iarnă
(iarna se credea stăpânitoare!)
Fulgii doar durere mai puteau să cearnă
căci erau toţi... stele căzătoare.

poezie de Mihaela Albu
Adăugat de Mihaela Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizibilitate redusă

De jur-împrejurul Mării Negre nimic nu mai era ;
n-am mai strigat pe ce neprihănire
se opriseră ochii împrăştiind cenuşa,
graţioase, şapte luni pluteau în derivă
şi ultima dorinţă aluneca odihnindu-şi braţele
deprinse să te cuprindă.
Guvidul mirosea a piatră proaspătă,
leii-de-mare, a lei,
planctonul mirosea a pitură,
viaţa mirosea a varec răvăşit de furtună.
Un monument de marmură albă
s-a ridicat atunci în adâncuri,
ai râs, îmi amintesc,
cu toată făptura tristeţii, suavă,
ca nimeni, fisura, curând,
să nu vadă.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am o singură dorinţă,
Ca ceru-n clipa de-ntristare,
Când voi păşi în nefiinţă,
Să-mi cearnă stele căzătoare.

catren de Mihaela Banu (6 aprilie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirosea a dragoste

şi a ciocolată când o strângeam
strategic în braţe
schimbam fluxuri energetice
numai de noi percepute
plonjam împreună în spaţiul
fără de timp mirosea
a eternitate sau
a creatură divină
o iubeam şi-mi scuturam
aripile de neprihănire

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost surprinsă de miros, nu mirosea deloc a Ma Griffe, mirosea a floricele care cresc în pădurile englezeşti înfrunzite, ca o fată care ar purta şorţ şi pantaloni strâmţi şi ar face coroniţe din margarete sălbatice, o fată de basm din epoca victoriană.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare

Mă stinge tăcerea, mă arde cuvântul,
Mă-nalţă văzduhul, mă-ngroapă pământul,
În brazde de cuget, în susur de ape,
Suspină şi gândul, suspin e în toate

Şi cad mii de fluturi din dor de lumină,
Răpuşi de-ntuneric, de griji şi de vină,
Bătaie de aripi în umbră apune,
Când nori de tristeţe mă strigă pe nume

Doar ochii tăi tandri mai pot să-mi arate,
Că sigur iubirea există în toate,
Şi poate de-aceea alerg înspre tine,
Când teamă îmi este că nu vei fi mâine

Îmi strigă tăcerea, îmi plânge cuvântul,
În suflet mi-e rece şi bântuie vântul,
Atunci când nu eşti, universul dispare,
Cad stele din cer şi lipsa ta doare

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciobanii fumau, aşezaţi pe nişte pietre. Era cald şi mirosea a răşină, a flori de vară, a singurătate. Şi mai era un miros, un miros care avea să-mi dea dependenţă, cea mai nasoală dependenţă din viaţa mea, una mult mai atroce decât alcoolul, decât drogurile, decât sexul, decât iubirea, decât narcisismul, decât orice. Dependenţa asta era cel mai greu de înţeles şi de acceptat de către oameni. Oamenii nu-şi doreau ceea ce-mi doream eu, ba chiar, dimpotrivă, dependenţa mea de mirosul ăsta era pentru ei cel mai teribil coşmar, fiindcă îi arunca într-un loc de unde trebuia să se descurce singuri, erau obligaţi să trăiască fără păpuşar, fără reguli impuse de alţii. Dependenţa asta mă împingea pe un drum pe care aveam să păşesc singur. Să sufăr, să mă reneg, să mă întorc înapoi, să mă ridic şi să pornesc din nou, să blestem, să îmi doresc să mor, să îmi doresc să trăiesc mai mult decât şi-a dorit-o vreodată o fiinţă umană. Acolo, sub luna mare şi galbenă, lângă câinii ciobanilor, unde nu îmi puneam problema ce voi face mâine, pe ce drum o voi apuca, mirosea a libertate.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau şoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Şi ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălţat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o şoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nţeleşi deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanţ pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri şi secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranţe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieţii mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau şoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
O durere, un blestem,
Şoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorţire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieţii,
Către cer se-nalţă-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Şi de-odată s-au sfârşit
Timpul şi povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheaţă...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Numai noi am mai venit.

Şi ne zbatem în noroi...
Într-o viaţă trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi uraţi de noapte bună!

Şi ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau şoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre stele căzătoare

Din înaltul cerului senin
Unde e stăpân doar Sfântul,
Stele se desprind şi vin
Să-îmbrăţişeze pământul.

Luna, mamă iubitore,
Noaptea, când nu bate vântul,
Trimite stele căzătoare
Să viziteze pământul.

Tera, ca o gazdă bună
Le primeşte-n ospeţie.
Ba le-îndeamnă să rămână
Pe pământ, o veşnicie.

Copilele lunii primesc
Pe pământ să locuiască.
Dar... cu nostalgie privesc,
Înalta boltă albastră.

poezie de Dumitru Delcă (16 septembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charlotte: Tia, draga mea, ai văzut cum a dansat cu mine? Nu va mai dura mult pâna să mă ceară în căsătorie! Mulţumesc, stea căzătoare! Ştii, începusem să cred că dorinţele puse la stele căzătoare sunt doar pentru bebeluşi şi... (retuşându-şi rimelul)... nebuni.

replică din filmul artistic Prinţesa şi broscoiul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul casei

Mânca, mă, că lumea mânca pământ mai demult,
Era Stăncioaia, jupuise toată casa,
Că era bună huma aia, mirosea bine. Şi mânca.
După ce mânca legume,
Mânca şi câte un glod de pământ.
Aşa avea ea poftă.
Mergea cu vacile şi cu pământul în sân,
Bulgări, bulgări.
O întrebam noi: Ce faci, gagă Ioană, cu pământul,
E bun?
- E bun, uite îmi vine mie aşa un gust bun.

Mai mânca şi alta, Aneta, toată ziua dezlipea cu
Custura de pe casă,
Că ăla era bun, mirosea frumos.
Casele nu erau văruite,
Pământul era printre nuiele.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e numai practică. Tabelele în cari sunt redate mărimile stelelor numai cu câte o singură zecimală servesc mai mult începătorilor, cari voesc să înveţe să deosibească mărimile stelare. Aşa de pildă observi o stea căzătoare şi vrei să însemni ce strălucire avea. Poţi face acest lucru foarte uşor, dacă vei compara steaua căzătoare, cu mărimile stelelor printre cari a trecut şi nu ai deci nevoe decât de mărimile exacte ale acestor stele.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă ultimei toamne

Se scutură în noapte, în rugi de catifea,
În dulci rondeluri sfinte, cu fiecare stea
Şi fiecare clipă, destăinuindu-şi vrerea...
Se înfioară lumea... Se simte mângâierea
Atât de mult râvnită - o binecuvântare
Şi pier uitându-şi rostul stelele căzătoare.
Se pierd secunde-n tină şi suflete de ceară
În noaptea suferinţei sălbatică, amară.

Se scutură în noapte, în rugi de catifea
În ploi de stinse frunze, de-acum şi toamna mea
Şi plânge ruginiul poem uitate urme,
Nu-i nimeni suferinţa şi plânsu-i să adune.
Şi strâng în lanţuri grele poteci întunecate
Cu fiecare toamnă ne adâncim în noapte.
Ne plângem suferinţa tăcut şi repetat,
Gătindu-ne de moarte, căci timpul ni-i gătat.

În dulci rondeluri sfinte, cu fiecare stea,
Mai cade câte-o frunză şi-o lacrimă de-a mea
Şi dezgolit de frunze, de lacrimi şi de dor,
Cu veşnicia clipei ce vine mă-nfăşor.
Cu fapte de mărire îmi stâmpăr nemurirea
Şi trece sfârtecată, prin voi, nemărginnirea.
Clepsidra cerne-n valuri ecouri. Trece-n van
Secundă de secundă, asemeni, an de an.

Şi fiecare clipă destăinuindu-şi vrerea,
În timpuri se-nfiripă... Dulce-auriu, ca mierea,
Se picură lumina din lampa învierii
Şi vântul risipeşte sub şoaptele tăcerii
Miracole şi taine, frunze şi ramuri frânte
Şi păsări vin... şi îngeri, ecoul să-i asculte.
Vis cenuşiu de toamnă, o trecere spre mâine,
Must rubiniu şi nucă şi dulce gust de pâime.

Se înfioară lumea... Se simte mângâierea,
Ne scuturăm de frunze şi curge-n râuri mierea.
Se-ascund letopiseţe-n frunziş de codru, iară!
Şi se topesc sub lacrimi tăcerile de ceară...
În timp ce noaptea-şi cerne pe foi întunecare,
Privim cu ochii-n lacrimi o altă-nmormântare.
A noastră fie oare, fila de-acum cernită?!
O sccriptică durere, o ultimă coridă...

Atât de mult râvnită - o binecuvântare!
O simplă-ngenunchere, o toamnă ca oricare.
Vibraţii, fuziune, atom... În nefiinţă
Alunecăm deodată ucişi de necredinţă.
Ce patimă! Un simplu "Adio"... S-a sfârşit!
În fiinţa nefiinţei alunecăm smerit.
Ne-or plânge-n urmă pruncii?! Ne-o plânge cineva?!
Ce mult, ce mult ne doare tăcerea asta grea!

Şi pier uitându-şi rostul stelele căzătoare...
Rămânem doar o u, bră sub pietre funerare!
Rămânem doar un nume lăsat spre pomenire
Ce şi-a pierdut menirea în lupta pentru sine.
Nu-mi luaţi această clipă! E toamna mea de piatră!
Lăsaţi-mi fericirea de a mai fii odată
Aceeaşi primăvară ce-n toamnă se avântă.
Veniţi la nenuntita inexistenţei nuntă!

Se pierd secunde-n tină şi suflete de ceară,
Aleargă spre nuntire în lumea de afară,
Logodna cu atomul nenaşterii să afle,
Din apa nemuririi tăcerea să-şi adape.
Se scutură din ceruri lacrimi de ploi şi stele,
Îngenunchiată toamnă, mă-nclin iubirii tele
Altar în universul de plâns şi de milenii,
Îţi pun pe cap cununa trecutelor decenii.

În noapte suferinţei sălbatică, amară,
Să fim de-acum lumină, în liniştea de-afară
Să-nsămânţăm de-a pururi iubirea pentru care
Pe căi de ani-lumină mor stele căzătoare.
Ascultă! Bate vântul! Fereastra se deschide
Şi ultima mea toamnă în braţe mă cuprinde.
În voaluri de mătase, transcendental, voit,
Ne înălţăm spre ceruri - un vis ce s-a-mplinit.

În noaptea suferinţei sălbatică, amară,
Se pierd secunde-n tină şi suflete de ceară
Şi pier uitându-şi rostul stelele căzătoare...
Atât de mult râvnită-i o binecuvântare!
Se înfioară lumea... se simte mângâierea
În fiecare clipă destăinuindu-şi vrerea.
În dulci rondeluri, sfinte, cu fiecare stea,
Se scutură în noapte, în rugi de catifea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de stele

Într-o noapte oarecare
Am vrut să prind în zbor,
O stea arzândă căzătoare.

Am vrut să prind doar una,
Credeam că e de-ajuns
Să-ntind firesc doar mâna.

Păreau atât de multe stele
Încât ploua în atmosferă,
Cu praf cosmic, din ele.

Şi fără nici o ezitare,
Am prins la întâmplare,
Pe cea dintâi strălucitoare.

Lumina ei ce-mi aparţine,
Aprinse cerul pentru mine,
Într-o noapte... lângă tine.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre stele

Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
M-alină ne-ncetat
un gând ascuns de iele;
aş vrea să-l ştiu,
dar nu-l cunosc...
căci e departe.
Este-n stele
şi numai astrele îl ştiu.
Să merg încet pe scară,
să iau ce nimeni
nu ar lua.
O stea!
Şi nu povara.
Plutesc şi zbor
spre cer, spre stele.
Este un vis visat...
sunt gândurile mele.

poezie de Irina Matei
Adăugat de Claudia Antoche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind paloarea de frunză veştedă, domol căzătoare, a soarelui, am închis ochii şi i-am ascultat apusul. Şi nu era o părere c-am auzit în căderea lui foşnet de frunze moarte, căci pădurea care-l privea a oftat adânc şi a lăcrimat căderi de frunze.

citat celebru din Ionel Teodoreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

stele cu cozi, stele căzătoare
stele frumoase, miliarde şi miliarde
în Universul rece şi nesfârşit
încălzit însă de sufletele tuturor
fiinţelor ce au populat cândva planetele

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum mirosea ceea ce ţinea de fiinţa umană, sudoarea subsuorilor, grăsimea părului, izul de peşte al sexului şi le mirosea cu cea mai mare plăcere. Transpiraţia ei era la fel de proaspăt înmiresmată ca briza mării, seul pletelor adia dulce ca uleiul de nucă, sexul ca un buchet de nuferi, pielea ca floarea de cais...

Patrick Suskind în Parfumul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

DIN STELE CĂZĂTOARE POT SĂ-MI FAC O SCARĂ-Rubaiat-
Din stele căzătoare pot să-mi fac o scară
Să evadez din lumea asta mult precară,
Să hoinăresc prin universuri paralele,
Să ştiu că şi acolo lumina-i necesară.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nenumărata stea

Nenumărata mea
Stea căzătoare,
De unde te ştiu eu,
Pe tine, oare?

Căci eu nu privesc,
Bolta cea înaltă....
A, da! Te cunosc
Dintr-o mică baltă...

Am zărit, în apă,
Pentru o clipită,
Strălucirea-ţi caldă,
Nemaipomenită...

Apoi, din zminteală,
Cred că am călcat
Neatent, iar balta
S-a întulburat...

În zadar prin preajmă,
Ochii îi rotesc,
Steaua căzătoare,
Nu o mai zăresc,

Şi mă-ntreb, cu jale:
E posibil, oare,
Să se-nece-n baltă
Steaua căzătoare!?!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

degeaba, lacătul mirosea
a sulfină şi a brad,
cheile erau agăţate unde nici timpul
nu-şi mai vedea rostul.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!