Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor şi chiar destul de conştiincios. La patru ani ştiam să citesc, să scriu, să adun şi să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învăţătura şi aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simţământul că pierd timpul, fugeam de zgomot şi de vulgaritate, iar mai mult decât orice, simţeam un fel de spaimă înnăscută în faţa vieţii. Ciudat copil, nu?

citat celebru din George Enescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plăcea învăţătura şi aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simţământul că pierd timpul; fugeam de zgomot şi de vulgaritate, iar mai mult decât orice simţeam un fel de spaimă înnăscută în faţa vieţii.

George Enescu în Amintirile lui George Enescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Şi avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Şi dânsa era destul de tânără. Gândeşte-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Aşa e, ai dreptate.
Lucian: Şi uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum şi nu numai că nu am un copil sau o soţie, dar nici măcar o iubită sau cel puţin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărişor şi-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cuminţel.
Lucian: Cuminţel, eu?! Glumeşti, nu?! Nu cunoşteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Şi cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu eşti.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puţin 34, dacă vom reuşi să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puţin, cu siguranţă, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am înţeles cât de mult ne iubeşte Tatăl, alegând, prin Fiul, să ne locuiască pe toţi, căci doar El Este în timp ce noi abia existăm, m-am hotărât să redevin copil (" Lăsaţi copiii să vină la Mine") şi să-mi reamintesc bucuria şi entuziasmul în faţa vieţii ca atunci când aveam 7 ani... Nu ştiam nimic, credeam totul şi eram atât de fericit!

citat din Oreste Teodorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când aveam 20 de ani, îmi amintesc că mă simţeam mereu nesigură şi nu ştiam ce să zic sau cum ar trebui să mă comport. Pe an ce trece, simţi însă că acea anxietate începe să dispară şi te simţi mai bine în pielea ta, mai liberă şi mai încrezătoare în forţele proprii.

citat din Kelly Brook
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-întorc în timp şi-mi amintesc

Mă-ntorc în timp şi-mi amintesc
cum am trăit şi cum trăiesc.
Mergeam la şcoală cu opinci,
alergam, căzând pe brânci,
să nu sune clopoţelul
că-ntârzie băieţelul.
Nu vroiam să pierd
rugăciunea ce o rosteam.
Îmi plăcea mie să cred
că pe Isus îl vedeam.
După cursuri, tot la fel,
ne închinam în rugăciune,
crezând că poate astfel,
vom primi note mai bune.
Înainte să plecăm
acasă la fiecare,
nu trebuia să uităm
ca să cerem îndurare
pentru greşelile de peste zi,
ce le făceam fiind copii.
Pentru grija ce ne-o poartă
Domnului îi mulţumeam.
Ne închinam încă o dată
şi ce mult ne bucuram!
Aşa era ziua de şcoală,
aşa eram copil odată.
Pentru noi era o fală
viaţa care ne-a fost dată.

poezie de Dumitru Delcă (16 decembrie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 10 mai 1996, eram în "Zona morţii", pe Muntele Everest şi îmi aduc aminte că muream. Frigul mă anesteziase şi simţeam cum îmi pierd cunoştinţa. A doua zi, când a răsărit soarele, m-am întors din morţi şi am deschis ochii. Acesta este un mister pe care nu-l voi înţelege niciodată. Aveam mâinile îngheţate, nu puteam să deschid ochii, eram aproape orb, picioarele nu mi le mai simţeam şi nu mai mâncasem de trei zile şi nici apă nu mai aveam de două zile. Mă rugam să se întâmple ceva, voiam un semn divin, dar încet, încet, mi-am dat seama că nu voi scăpa cu viaţă din asta. În timp ce se apropia seara, mă resemnasem, şi tot ce mai puteam să fac era să îngenunchez şi să aştept să mor.

Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mi-ai spus mai demult
că şi roboţii pot construi oameni
nu te-am luat în seamă atunci
mi-am văzut conştiincios
de spălatul rufelor

(am văzut într-un tutorial
că dacă le pui într-un borcan
se usucă mai repede)

prostul de mine

voiam să te impresionez
cu ceea ce ştiu să fac

aveam mâncarea pe foc
ştiam să şi gătesc
aveam setările din fabrică
îmi făceam update-uri des
(îţi plăcea asta la mine
nu doar faptul că aveam
instrucţiunile în română)

lucram şi la un film împreună
mă învăţai totul despre otrăvuri

ştiai că şi toastul
poate fi o cascadorie

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egalitate

(celor născuţi în jurul anilor '50)

Îmi amintesc anii de şcoală,
Când profesoara ne spunea
Că toţi eram ca într-o oală,
Egali, adică-aşijderea,

Dar exista chiar la intrare,
Cu poze-n ramă, atârnat,
Frumos, "panoul de onoare",
Pe un perete, luminat,

În partea stângă, cei fruntaşi,
Cu litere mari de tipar,
În partea dreaptă, cei poznaşi,
Înconjuraţi cu un chenar;

Copil fiind, înţelegeam
Cam ce era "egalitate",
Dar stând în banca de la geam,
Priveam mereu în altă parte,

Aşa că, nota cea mai mare,
Cum mi-a fost mie soarta,
Era de, şapte, la... purtare,
Deci, eu eram de dreapta,

Încât, fiind pus la "panou",
Cu cei mai răi din şcoală,
Eu mă simţeam ca un erou,
Băgând pe toţi în boală,

Căci n-arătam egal, parol,
Şi nici un orişicare,
Mai mult, pe-acel "panou" din hol,
Eram o valoare!

Că... cei fruntaşi se comparau
Cu cei mai răi ştiuţi,
Iar cei "egali", ce mulţi erau...
Erau... necunoscuţi!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când copiii se joacă, deşi se amuză, iau lucrurile foarte în serios. Este important; pentru ei este ceva la fel de serios cum va fi dragostea peste zece ani. Îmi amintesc când eram mic, iar părinţii mei obişnuiau să spună: "Bine, te-ai jucat destul, acum hai să faci o baie!", mi se părea o idioţenie, căci, pentru mine, baia era o treabă foarte prostească. Nu avea niciun fel de importanţă, în timp ce joaca alături de prietenii mei era ceva serios.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam 15 ani eram la fel de înalt ca acum, dar eram mult mai subţire şi nu aveam forţă în braţe. Dar visam cu ardoare să devin alpinist şi poate chiar ghid de munte.

citat din Gaston Rebuffat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil să fiu

Să pot să fiu copil de tot
Cât timpul mai există,
Aş apela şi la complot
Ca să găsesc o pistă

Să pot să fiu copil acum
Cu inima si cu starea,
Aş inventa avid un drum
M-aş înfrăţi cu zarea

Să pot să fiu copil în gând
Şi-n veacuri peste ere
Aş scotoci munţii la rând
Ca să îmi de-a putere

Să pot să fiu copil curat
Cu gânduri intrinseci,
Aş căuta neîncetat
Copil ca să rămân în veci

Să pot să fiu copil, dar pur
Chiar şi-n lumea de apoi,
Ca într-un vis de bun augur
Aş da chiar timpul înapoi.

poezie de David Boia (10 februarie 2014)
Adăugat de Anca Petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de săptămână

chiar crezi că poţi face ceva cu viaţa ta când tot ce contează cu adevărat moare încet
subtil şi plin de durere în faţa ochilor tăi?
ei bine nu!
am simţit-o pe pielea mea
nu eram aşa la început
mi-am dat seama la sfârşit cât de preţioase sunt unele persoane
mult mai preţioase decât diamantele
decât aurul
decât lumea întreagă
şi tu să le vezi aşa zăcând, aşteptând să-şi verse sufletul?
e tragic
mult mai tragic decât un copil mort într-un incubator,
mult mai jalnic decât un beţiv culcat la pământ pe marginea şanţului,
mult prea mult pentru un om care se zbate să ajungă dincolo,
mult prea mult pentru mine.
iar eu nu eram deloc departe
stăteam pe canapea aşteptând să-şi dea ultima suflare
şi ea se tot zbătea
se lupta să rămână în viaţă
picioarele îi erau reci
la fel şi mâinile

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când erau foarte tineri, patru prieteni au lansat o revistă. Eu eram unul dintre ei. Pentru noi, nu era nicio diferenţă între un poem şi ceea ce înşira pe hârtie un copil sau o listă de cumpărături. Un slogan scris pe o clădire putea fi la fel de interesant ca o poveste sau o literă pe care o găseam pe stradă.

citat din K. Schippers
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţin minte că liceul l-am început la Slatina, la Radu Greceanu şi aveam ca director pe profesorul de geografie Traian Biju, mare personalitate, iar ca profesor de istorie pe Daniel Mirodot. Viaţa din provincie era patriarhală. Învăţam tot timpul, şi singurul lucru mai deosebit erau meciurile de fotbal. În anii '20 la început era o sărăcie îngrozitoare! Ţin minte că ostaşii din Slatina, trei regimente, erau în opinci. Defilau de zece mai tot aşa. Prima defilare a fost în 1922. Eram în clasa I de liceu şi ne-a încolonat directorul Traian Biju şi am defilat şi noi în faţa miniştrilor de la Bucureşti. După ce am defilat ne-au dus în coloană şi ne-au aşezat la picioarele tribunei. Apoi îmi amintesc când a venit la Slatina George Enescu. Elevii de clasele a VII-a şi a VIII-a de liceu, mai mari decât noi, după concert l-au luat pe Enescu pe braţe şi l-au dus pe străzi, aşa în aer. Se întâmpla în 1923.

Şerban Milcoveanu în Memorii. Mici contribuţii la istoria politică a României contemporane
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atotputernicul a apărut pe pământ ca un copil uman neajutorat, având nevoie să fie hrănit, schimbat şi învăţat să vorbească la fel ca orice alt copil. Cu cât te gândeşti mai mult la lucrul acesta, cu atât devine mai zguduitor. Nimic din ficţiune nu este atât de fantastic precum acest adevăr al Încarnării.

citat din J.I. Packer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia puternică

Poem dedicat dnei Rodica Galescu

Eram o tânără frumoasă
Cu o ochii verzi şi pielea de mătase
Nu ştiam ce inima îmi pregătea
Nu ştiam ce voi putea comunica
Eram singură şi poezia devenise aliatul meu
Un aliat fără de care azi nu aş fi fericită
Era un zid fără de oprelişti
Era un mod prin care mă salvam
Copii îmi dădeau speranţa
Şi viaţa mea avea un sens
Eram o femeie fericită
Aveam aproape totul
Eram o fiinţă preaiubită
De cei ce îi purtasem în pântece
Aveam acum un loc mai bun
Aveam o viaţă lungă şi frumoasă
Iubitul soţ m-a părăsit
Când lumea noastră ne era mai dragă
Singură am izbutit şi am crescut cei trei copii
Ce astăzi îmi sărută mâna
Şi îmi respectă dorul permanent
De tot ce am avut vreodată,
De iubirea lui necondiţionată
Şi de iubita mea fiica ce timpuriu ne-a părăsit.
Acum când stau de vorbă cu tine, fiică dragă,
Mă-ndrept cu paşii repezi şi-ti transmit
Că viaţa toată te-am simţit aproape
Că în momente critice tu m-ai susţinut
Te iubesc, iubită fiică...
Frumuseţe de necuprins
Înţelepciunea ne îndeamnă
Să fim mai buni şi preaiubiţi.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai fă-mă Doamne iar copil

Până mai ieri eram copil,
C-aveam şi eu o biată mamă,
Dar a plecat tiptil, tiptil,
Şi-n urmă a lăsat o rană...

S-o-ntorc 'napoi, eu nu mai pot,
C-aşa e-n viaţă: tot 'nainte,
Mai fă-mă Doamne iar copil
Ca-n cele vremuri dinainte.

Nu ştiu dac-am să fiu cuminte,
Dar îţi promit c-am să mă strădui
Şi am să-ncerc să fiu un om
Mult mai CU MINTE!

Mariana Simionescu în Nu e cazul, Nu e cazul (1 iunie 2022)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dan îşi petrecea mult timp alături de acest motan, citind, învăţând, făcându-şi temele... Compania lui Moţ era de preferat celei a celorlalţi băieţi din orfelinat. Dan avusese grijă să-şi ferească mereu motanul din calea răutăţii băieţilor mai mari, cei cărora le plăcea să schingiuască animalele, aceştia având o pasiune parcă înnăscută pentru aşa ceva; înnăscută şi apoi mult amplificată, în mediul nefast în care trăiseră. Dan îi cunoştea bine pe aceşti băieţi, obiceiurile şi "programul" lor, deci, nu-i era greu să-l ferească pe Moţ din calea lor. Iar el, în general, tăcut şi retras, se ferea aproape de toţi, nu vorbea cu nici unul dintre colegi, motiv pentru care unii îi spuneau "mutul".

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În condiţiile de odinioară, căsătoria cu Vasilian ar fi apărut ca o mezalianţă, căci domnia sa e născută Papazoglu. Având însă în vedere atâtea şi atâtea lucruri, speculaţii nefericite, inimiciţii politice, a trebuit să se resemneze. Totuşi, nu se poate spune, nu-i aşa? că Vasilian nu-i de familie bună. E dintr-o foarte bună familie, dimpotrivă, boieri moldoveni, însă oricine va recunoaşte că Papazoglu e altceva, e un nume celebru. În sfârşit, principalul e că se simte bine şi e fericită. Şi Jorj îi satisface toate capriciile... Altfel nici nu se poate. El e cu cincisprezece ani mai mare ca ea şi a mai fost însurat o dată. I-a rămas şi un copil, o fetiţă care - cum să spun? - care e un fel de ghimpe între ei... un copil, vai! destul de rău crescut. Asta aduce puţină umbră vieţii lor, nu-i aşa? Căci Vasilian a luat-o din dragoste. Văzând împotrivirea ei de la început, bietul Jorj căzuse bolnav. A trebuit să cedeze; şi la nuntă avea o toaletă aşa de frumoasă, aşa de elegantă, încât o invidiau toate prietenele.

Mihail Sadoveanu în Dumbrava minunată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!