Până trece lumina prin el

Luna de pe cer
luna dintr-o băltoacă
ia ursul şi joacă
joacă-l pe vecin, joacă-l pe primar
agaţă-l de felinar
până trece lumina prin el
şi se face cuminte ca un căţel

Cine geme, cine se teme
lustruieşte toată ziua la steme
pentru oameni mari, pentru oameni mici
care le pun la spinare şi urcă
iar acolo unde calcă, spurcă
şi nu mai vin niciodată îndărăt
nici prin zloată, nici prin omăt

Câte noduri, câte poduri
trăim într-o lume de coduri
nu mai poate nimeni să le dezgroape
şi între ele numai atrape
degeaba mă perii, degeaba mă sperii
că nu poate nimeni să te scape

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine bate în poartă

cine bate în poartă de nu vrea să se ducă:
o fi venit Terente, sau nea Mărin, sau Sucă
să dea cu pasul sau să dea cu yardul,
să plătească dările cu cardul,
că fără dări nu se mai poate
lucrăm în genunchi şi murim pe coate
s-a rupt un echilibru, se prăbuşesc imperii
o lume veche, s-a împărţit în două
una face purici, alta face ouă
şi tu inimă te sperii!
pe ce mai punem azi temei
dacă nu pe vin şi pe femei?
că fără adevăr, şi fără iubire
nimeni nu-şi mai vine în fire!

dar ce folos că ştim acestea
că vin paparazzi şi ne fură vestea?
şi unde e Diana zeiţa vânătorii
că tremură-n grădină de teamă sicomorii
nu mai vântura amiezi şi nu mai da cu tifla
mai bine vezi cine ne fură chifla!
că e mai rău ca în codru se taie şi se rufe
nu mai găseşte nimeni la supermarket trufe
nici ziua şi nici noaptea şi nici măcar promoţii
ideile pe care marşează ostrogoţii
eu sunt mai rău ca ăla din patul lui Procust
îmi place cavalcada şi traiul când e frust
eu stau într-un picior cât alţii-şi torn pe gât
poşircă de cinci stele şi altele încât,
li se face părul de omăt
şi-o iau îndărăt

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

LUMINA DINTR-O LUMÂNARE

Lumina dintr-o lumânare
E de ajuns ca pe o cruce,
Să crească mugurul de Soare
Ce pe pământ Cerul ne-aduce,

De-aceea viaţa e Lumină,
Vin nopţi degeaba peste lume,
Că nu-nving flacăra divină
Nici nopţi, nici bani, nici mari de nume;

Lumina e în fiecare
Şi Dumnezeu ne însoţeşte,
De la botez, cu-o lumânare
Până la timpul ce-asfinţeşte.

Lumina dintr-o lumânare
E strop chiar din Lumina Vieţii,
Pe care-o cer fără-ncetare
În ruga lor, prin vers, poeţii!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ştie dacă luna

cine ştie dacă luna nu este cumva
un balon, venind dintr-un oraş pasional
de pe cer – locuit de oameni frumoşi?
(iar dacă eu şi cu tine trebuie

să facem parte dintre ei, dacă ei
ne-ar primi pe amândoi în balonul lor,
atunci de ce
nu ne-am înălţa împreună cu acei oameni drăguţi

mai sus decât casele, clopotniţele sau norii?
îndrăzniţi să navigaţi
în depărtări albastre, departe, într-un oraş pasional
pe care nimeni, niciodată, nu l-a vizitat, unde

întotdeauna
este
Primăvară ) şi toţi oamenii sunt îndrăgostiţi,
iar florile se culeg singure pe ele însele.

poezie de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ţară de milioane

Ţara Doamne-i un ciubuc
pentru cine stă degeaba
şi se-ntreabă pe facebook
carei-i prin ogradă treaba

Pentru cine stă degeaba
primăvara-i un coşmar
şi dacă răsare iarba
şi dacă-nverzeşte iar

Primăvara ce coşmar
n-o găseşti nici pe facebook
ţara mea de buzunar
ţară Doamne de ciubuc

Pentru cine stă degeaba
şi-i admiră doar podoaba

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine noaptea

Vine noaptea şi usucă
Lacrimile pe obraz
Cine ştie ce caducă
Întâmplare fără haz

Şi uitând de soarta-mi tristă
Mă petrec prin alte lumi
Despre care mie nu-mi
Spunea nimeni că există;

Vin şi îngerii cu nimb
Diafani, mângâietori
Şi cu care eu mă plimb
Până dincolo de zori

Cine-a mai rămas de strajă
Peste câmpul cu narcise
Dacă numai mi se
Paşii-ntipăresc pe plajă?

Un copil aleargă-ntruna
După luna de pe cer
Că i-a da aşa, stingher,
Recompensă şi cununa!

Şi-am să ies apoi din lume
Pe o cale princiară
Dacă plânge şi n-aude
Nimeni, noaptea o vioară

Generaţia de schimb
Spune-n şoaptă ghicitori
Cum tangenta uneori
Taie puntea unui limb -

Numai una mă frământă
C-a rămas fără ecou
Întrebarea din tablou
Zigurată şi înfrântă:

De ce omul care urcă
Din ambiţie o scară
Se comportă ca o fiară
Şi pe alţii-n gol aruncă?!

Latră câinii din oficiu
Bunăvoia la stăpâni
Obiceiul la păgâni
Să-i deprindă doar la viciu...

Primăvara se întoarce
Cu privirea îndărăt
Dintr-o lume de omăt
Carele să şi le-ncarce

Arde-n noi câte-o feştilă
Şi la orice adiere
Suflul ei îndată piere
Dup-o lege mai subtilă

Unde merg, unde adast
Doar pe tine eu te văd
Pregătind un alt prăpăd
În decorul cel mai cast

Prind maşinile viteză
Pe traseul vieţii noastre
Populate de dezastre
Şi o nouă diateză

Vine timpul şi scadenţa
Macină un orologiu
Căruia-i aduc elogiu
Toţi edilii din Florenţa

Cine n-ar vrea să braveze
Pe căderea în final
A cortinei la un bal
Peste coruri siameze?

Toată lumea din incintă
S-ar înscrie la concurs
Dac-ar şti că pe parcurs
Se bonifică vreo chintă

Călăraşi şi călăreţi
Cântă aburcaţi în şa
Nu-i aude nimenea
De atâtea dimineţi

Şi se duc, se duc întruna
Ca un vis frumos de mai
Tropotele lor de cai
Până când răsare luna.

poezie de Ion Untaru din Scara interioară (2007)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, iubito, vorbele îndărăt

Dă-mi, iubito, vorbele-ndărăt
Dacă şi-au pierdut de mult văpaia
Că ne vine iarna cu omăt
Şi-ai să vezi ce rece e odaia

N-ai de unde face rost de şube
Nu mai spun de lemnele de foc
Sunt sătul de câte am eu, bube
Totu-n viaţă e un fel de troc

Nu-ţi oferă nimeni gratuit
Nici măcar un compliment în gaj
Dai ce nu-ţi convine şi eşti chit,
Toată lumea cere avantaj

Dă-mi şi luna ce-ţi puneam în braţe
La-ntâlniri sau prin telepatie
Pasărea când scapă din laţ, e
Alergică la orice colivie

Eu îţi las grădina şi terasa
Cu niscai oftaturi amintire
Rău că viaţa nu ne trece clasa
La capitolul convieţuire

Numai banca veche doar lipseşte:
Au trecut probabil ostrogoţii
Şi-au luat-o ca să dea la peşte
Nimeni n-a-ndrăznit să strige; - Hoţii!

La ce bun să facem vreun bilanţ
Câte ne-au unit şi ne despart?
Plânge carul răsturnat în şanţ
Paradisul nostru are capul spart

Ne-a rămas atât: copilăria
Ca un vis furat dintr-o grădină
Fiecare-şi cere jucăria
Dar refuză partea lui de vină

Dă-mi iubito vorbele-napoi
Multe spune omul la necaz
Greu în unu' dar mai greu în doi:
Lampa noastră nu mai are gaz!

Dă-mi iubito vorbele-napoi
Când pornesc cu zorul olăcari
Şi-am să-ţi dărui Indiile noi
Şi din Lipsca, nişte icusari

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un sclav şi nici un rege

Cere-mi luna de pe cer
N-am să zic că nu se poate
Zborurile noastre toate
Sunt pătrunse de mister!
Nici un sclav şi nici un rege
Poate n-a-ndrăznit să-ţi pună
Peste frunte o cunună
Fiindcă nu te înţelege!
Şi se scurge suferindă
Ziua celor ce preferă
Plânsul tău de baiaderă
Spânzurat într-o oglindă

Parc-aş fi la o-nchisoare
Ţarcul care dă fiori
Unde nu mai poţi să mori
Dacă ai iubit o floare!
Cercul nostru s-a închis
Dincolo de el, nu mai poţi trece;
Noaptea piramidele aztece
Poartă fluturi spre abis.

poezie de Ion Untaru din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vremea lacrimii în floare

Nimeni nu a găsit nimic să-mi spună
La vremea lacrimii în floare;
Casele lor erau lacustre
Şi apa mea, cu cerul dimpreună
Curgea-n adânc; nu le-atingea
Nici grinzi
Nici buze
Nici ferestre.
Naiv, ca în desenele rupestre,
Erau doar ele - conturate-n mine -
Cum le credeam, cum le visam, cum le iubeam...
În fine,
Doar lebăda murea încet şi mut
Mutându-se în absolut
Acolo unde nu se-aşteaptă vreun ecou
Şi unde nimeni nu-i erou
Ci numai îngerii de lut
Se joacă de-a lumina prin vitrine.
Să-i vadă cine?
Să-i audă cine?
Deasupra lor, în şopot lin,
Pluteşte-n zări Steaua Pelin

Nimic nu este precum pare
Nu se opreşte nimeni la izvoare
La vremea lacrimii în floare.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E un lucru tare misterios cu pasiunile omeneşti, iar în cazul copiilor totul se petrece la fel ca şi în cazul oamenilor maturi. Cei copleşiţi de o pasiune n-o pot explica, iar cei ce nu au trăit niciodată ceva asemănător nu pot înţelege. Există oameni care îşi pun în joc viaţa pentru a cuceri un pisc. Nimeni, nici chiar ei înşişi nu îşi pot explica limpede de ce. Alţii se câinează pentru a câştiga inima unei persoane care nici nu vrea să ştie de ei. Iar alţii se distrug, fiindcă nu pot rezista plăcerilor mâncării – sau ale băuturii. Unii îşi cheltuiesc întreaga avere pentru a câştiga la jocurile de noroc sau jertfesc totul de dragul unei idei fixe ce nu se poate realiza niciodată. Alţii cred că nu pot trăi fericiţi decât în altă parte de locul unde se află, şi călătoresc toată viaţa prin lume. Iar câţiva nu-şi găsesc liniştea până ce n-au devenit puternici. Într-un cuvânt există tot atâtea pasiuni, cât şi oameni.

Michael Ende în Povestea fără sfârşit
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degeaba

moto: Cui să cer iertare soartă
Că m-au dus la marea moartă
Unde n-au ajuns pescari
Domnii-n robele lor mari?
-------------------------

Degeaba te uiţi la mine încurcat
Că eu nu sunt flautul fermecat
Nici patron, nici arlechin
Nici tragicul Şaliapin;
Sunt un anonim din gloată
Şi mi-am rupt la car o roată
Am rămas de-atunci în pană
Fără pix şi fără pană
Doar cu topul de hârtie
Nu vă pasă vouă, dar îmi pasă mie
Şi escala nu e Scala
Dat afară din Walhalla,
Un văcsuitor de ghete
Lustruieşte la şirete
(Că şirete-s vremurile)
Din Alaska în Kurile
Şi pantofii la clienţi
Care nu-s obedienţi;
Lustruieşte sărăcia
Veacul nostru şi prostia
Aşezat la colţ de stradă
Pe un scaun sau o ladă
După cum aţi intuit
Şi o face ţintuit
Ţintuit şi gratuit...

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi până acum

nu pot cuprinde cu gândul marginile universului
poate nici n-are
mă chinui degeaba cu ceva care nu-i important pentru nimeni
nici pentru mine dar nu poţi struni gândul
îl urmăresc dintr-o întâmplare
neprevăzută şi ademenitoare

apoi
îmi revin şi privesc lumea
aşa cum este sau va fi în viitorul apropiat

mă împac cu mine şi rămân aşa
un trecător prin zile şi nopţi cu întrebări
şi mai puţine răspunsuri
la care pot contribui direct

dacă voi descoperi ceva palpabil
nu mă luaţi în seamă
ca şi până acum

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă simţi că ai scris degeaba

Lucrurile pot fi de-ndată atinse, ţinute, părăsite,
Se pot transforma unele într-altele,
Floarea poate deveni automobil, femeia -
O vaporoasă broderie. Nu există un scamator
Care face felurite trucuri, ci lucrurile, ele însele,
Au această putere de schimbare. Fă-le să lucreze pentru tine,
Toarnă-le în forme noi, găseşte cheia
Prin care poţi desface cuvintele.
Există undeva un ventilator care le împrăştie
Şi altundeva o pâlnie care le suge.
Între aceste două puncte, în vârtej, eşti tu:
Ia un crocodil şi fă-l iepure, ia
Un iepure şi fă-l salcâm, ia un salcâm
Şi fă-l fereastră. Dacă simţi că ai scris degeaba
Schimbă-ţi numele, ascunde-te în munţi,
Fă-te păstor şi rătăceşte cu turmele
În cele din urmă, când îţi simţi sfârşitul,
Urcă oile la cer, mergi şi tu odată cu ele
Acolo vei fi Petru sau Ioan, sau Emanuel,
Sau Iov, sau Iacov, sau cine ştie cine.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevăzută roata

cocorii desenaţi pe cer
fântânile lumii secară
o pasăre trece prin mine hoinară
şi totul capătă un aer stingher

speranţe şi frunze de nuc
în faţă un munte de var
uzanţele lumii dispar
şi nimeni nu ştie unde se duc

comisari de tablă umblă pe-ntuneric
lacrimile noastre nu ne mai ajung
în oraşul cu numele ciung
noaptea se aude un hohot homeric

nimeni nu ne ştie nimeni nu ne crede
ziua neputinţei scadenţele plata
cine învârteşte nevăzută roata
adevărul milei ca un ied e

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea să latre, latră

Caravana vine, trece;
Cine vrea să latre, latră
Piramidele aztece
N-au nimic cu nici o şatră!

Valeria, n-o să ai parte
Nici de lauri, de balauri,
Dacă cei din urmă grauri
S-au izbit de geamuri sparte;

În zadar un simulacru
Mai stârneşte sânziene
Scurgând de prin damigene
Oţetit un vin şi acru;

Te-a dat gata un nagâţ
Care nu zbura prea sus
Iar mirosul de cus-cus
Doar ispită sau ambâţ

Nici o cale de acces
Un pitic ascunde luna
Despre care spunea buna
Nopţile că poartă fes

La ce-ţi trebuie căpestre
Dacă n-ai potcovit murgul
Şi te-a prins pe drum amurgul
Fără nici un pic de zestre?!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din viaţă

De sinceritatea lumii nu se pot spune prea multe,
fiecare îşi ascunde câte şi mai câte -n minte,
deci degeaba se învaţă despre ce-i sinceritatea,
niciodată nu se-aplică şi se-aplică numai viaţa!

Tot timpul întorsătura îţi dă planul de o parte
şi atunci minciuna-i vraja spusă cu sinceritate,
totul vine într-o formă care-şi alege momentul
să fii geamănul din tine pentru a-ţi prii prezentul!

Este o naivitate să spui totul ce te roade,
nimeni nu va înţelege şi pari o banalitate,
chestia cu "a fi sincer" este astăzi demodată,
cine poate să îţi spună adevărul lui în faţă?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un străin poate trece

Un străin poate trece pe Strada Miguel şi spune "Nişte oameni!"
pentru că el nu ar putea vedea mai mult.

Dar noi cei care trăim acolo vedem strada noastră ca pe o lume,
unde fiecare-i diferit de toţi ceilalţi oameni.

Mamman era nebun; George era prost;
Picior Mare era huligan; Părosul era aventurier,
Popo era filozof, iar Morgan comedianul nostru.

poezie de V.S. Naipaul, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupii stau la capete de poduri

trăim de-o vreme numa' în coduri
ca un boxer intrat în clinci
toată viaţa tragi în chingi
dar nu trecem dincolo de poduri

eu te detest, tu mă urăşti
care truc şi care trac
ar mai putea veni de hac
comandorilor de găşti?!

atmosferic ori geografic
cod de ploaie, cod de frig
la orizont un biet covrig
măreşte hărmălaia în trafic

cheia n-a fost o deviză,
trandafirul sau săgeata
ne-au împotmolit şi gata:
că nu mai ieşim din criză!

c-a fost rău sau c-a fost bine
ne-am săturat de-atâţia... escu
iar la urmă ne-am ales cu
ce să mai zic, ştiţi voi cu cine!

trăim de-o vreme numa' în coduri
ce să faci să te fereşti
cu noroiul din fereşti
şi lupii care stau la capete de poduri?

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turma speranţelor

degeaba mai încearcă Făt-Frumos să iasă din somnul raţiunii cu paloşul curat şi Ileana Cosânzeana pe umeri
degeaba a cântat toată noaptea la stână ca un cioban de oameni cu fluierul înlăcrimat de Mioriţa imanentă
cioban de oameni cu faţă de supererou sau de hipererou sau de megastare
cioban de oameni căzut în dureri de nebănuit care priveşte tremurând şi năduşind focul în noapte
degeaba negeneraţia barbară şopteşte prin stână din negură ca o iluzie din adânc
degeaba vor aduce prea frumosul lor sens de izbândă în faţa urâţăniei şi a minciunii
până în zori din turma de oameni vor cădea multe poezii

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În stradă s-a schimbat totul, nu mai plouă, nu mai miroase a nimic. Aerul e impersonal, nici dens, dar nici uşor, nu e frig, nu e cald, e linişte. Cum să poţi simţi ceva într-o noapte atât de moartă, de amorţită? Cum naiba poţi să te vezi cu oameni, într-o astfel de noapte? Cum să suporţi să staţi aşa, cadavru lângă cadavru, şi să aştepţi lumina zilei care vine, a dimineţii făcute pentru oameni normali, pentru oameni fără angoase şi nebunie? Cum să supravieţuieşti lângă durerea celui de tine, mort în aceeaşi zi, cu sufletul închis într-o cutie de lemn, bine ferecată? Prin case nu se văd deloc lumini, viermii dorm, viermii visează. Poate că dacă aş rămâne singura fiinţă pe lume n-aş mai putea simţi niciodată nimic, poate că ceea ce simţim e doar o reacţie la sentimentele lor.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe lângă celelalte trebi grădinăreşti, slujba lui de căpetenie fu ca să facă în fiecare zi câte douăsprezece mănunchiuleţe de flori, şi în fiecare dimineaţă să le dea la cele douăsprezece domniţe, fete ale împăratului, când vor ieşi din casă spre a se primbla prin grădină. Aceste domniţe erau ursite să nu se poată mărita până nu va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor şi să facă pe vreuna din ele ca să iubească pe cineva. Ursitele lor le dăruise cu patima jocului. Erau nebune după joc şi pe fiecare noapte rupeau câte o pereche de conduri de mătase albă, dănţuind. Nimeni nu ştia unde merg ele noaptea de joacă. Împăratul se luase de gânduri cu atâta cheltuială pe condurii fetelor sale şi pentru inima lor de gheaţă, de care nu se putea lipi nici un june din cei ce veniseră în peţit. Pentru aceasta el dase sfară în ţara lui şi în ţările streine, precum ca să se ştie că cine se va găsi să-i spuie ce fac fetele lui noaptea de rup fiecare câte o pereche de conduri, poate să-şi aleagă pe care îi va place din ele, şi el i-o va da lui de soţie.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!