Condamnaţii

Condamnaţii din sanatoriu
Se uită cu jind prin ferestre
Sănătatea, singura lor zestre
A ajuns detaliu derizoriu

Se simt mai vinovaţi ca la-nceput
Pe umeri duc o tristă condamnare
Că nimeni pe pământ putere n-are
Să le redea întâiul lor statut

Zilnic fac controale de rutină
Şi înghit pastile de tot felul
Frica morţii le măreşte zelul
Că ei zilnic merg înspre ruină

Lasă-n urmă un crâmpei de viaţă
Unii chiar neveste şi copii
Conjugarea verbului a fi
Le-a fugit definitiv din faţă

Când pătrunde medicu-n salon
Caută cu spaimă să cuprindă
Pe faţa lui sentinţa ca-n oglindă
Şi-şi ridică ochii spre plafon

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărmanii suferinzi

moto:
Chiar de nu te înfioară
O să-i simţi în preajma ta
Când începe să te doară,
Aerul din a putea
------------------------------

Suntem sătui de-atâta boală
Că putem să dăm şi împrumut
De pe-o pernă capul ni se scoală
Şi-şi caută o alta aşternut

Ni se surpă zidurile bolnave
Mucegaiul le-a cuprins spre nord
Şi se-nchid cetăţile bolnave
Ca un flux de sânge dinspre cord

Şi orice boală naşte altă boală
Şi nici una nu ne e străină
Că învăţăm întruna ca la şcoală
Drumul cel mai scurt înspre ruină

Nu ne mai ajută medicaţii
Decât doar să ne scurteze drumul
În halate albe, consacraţii
Prin saloane-i răspândesc parfumul

Şi ruina dusă pe picioare
Zilnic mai aproape-i de apus
Că de-un timp nimic nu ne mai doare
Şi-acolo unde mergem, dureri nu-s

Când mai vine câte-un oaspe nou
Sprijinit de soră dintr-o parte
Intră în salon ca-ntr-un cavou
Până trece dincolo de moarte

Se micşorează veşnic universul
Şi tavanul mai puţin înalt e
Pe lângă paturi ni se frânge mesul
Ca mesageri ai lumii celeilalte

Că moartea noastră e domoală
Atâta cât în vieţi n-am încăput
De pe-o pernă capul ni se scoală
Şi-şi caută o alta aşternut

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzvrătire

La naştere sămânţa morţii încolţeşte-n noi.
Şi-abia născuţi, toţi suntem botezaţi,
doar ca să avem un nume pentru moarte,
să ne strige.

De ce L-ai supărat pe Dumnezeu, Adame,
cu foamea ta de viaţă?
Ce moştenire blestemată ne-ai lăsat...
cei morţi au hotărat destinul celor vii,
cei vii, din teama morţii îşi nasc fii,
să îi condamne şi pe ei la moarte!

De ce ne naştem, Doamne,
înfometaţi de viaţă
şi-o iubim,
când singura menire a vieţii,
se pare,
ne-ai dat-o să murim?

Schimbă, Domane, sensul vieţii
şi naşte-mă bătrân
şi abia apoi
adu-mă-n floarea tinereţii,
când duc în spate a mea ştiinţă,
să fiu cu mintea de pe urmă
în anii cei frumoşi,
să vin din moarte înspre viaţă,
să nu mai am în minte frica morţii,
să stau încrezător în faţa sorţii
si de nimic să nu mă tem.

Măcar dă-mi-o pe mama înapoi,
să-mi spună basme cu eroi,
acolo unde nu-s copii
flămânzi şi goi,
acolo unde tot ce-i rău dispare,
acolo unde toţi se bucură
şi moartea moare!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de graţie

Starea de graţie
vine şi trece,
stânga e tulbure,
dreapta e rece.

Zestre ilogică
şi totuşi zestre
ca din noi înşine
două ferestre.

Judec grăbitele
clipe de faţă
cu darul timpului
de-o altă viaţă.

Starea de graţie
iarăşi nu vine
şi poeziile
îmi sunt senine.

Nu li-i sălbatică
pofta de-a spune
îmburghezitele
zic toate bune.

Mi-e dor de zilele
pline-ale vieţii,
de versuri logice
simt că mă sperii.

Starea de graţie
e peste toate,
trec libertăţile
spre libertate.

Chiar versuri putrede
chiar aberaţii,
renasc sub zodia
acestei graţii.

Starea de graţie,
starea supremă
zilnic mă chinuie
ca o dilemă.

Zilnică pierdere,
zilnică trudă,
ochii în lacrimă
absurd asudă.

Dacă de-a pururea
nu mai apare
starea de graţie,
starea cea mare.

A scrie limpede
la tulbureală,
a scrie tulbure
când nu simţi boală.

E o congestie
de universuri,
dar fără graţie
rămân doar versuri.

Ci poeziile,
cerească rază,
starea de graţie
ţi le dictează.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Caut interlocutor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzătorul

moto: eu sunt pierzător din oficiu
şi nu mai mizez pe câştig
de-o viaţă mă plimb prin ospiciu
momâie de zdrenţe şi frig
-------

condamnat la ce povară
într-o lume de azbest
să duc propriul meu lest,
mă fac zilnic de ocară;
flăcările din cuţite
dans de săbii ascuţite
prăbuşirile din zori
atâtea lumi, atâtea sfori -
pe întinderea de dune
false străluciri de rune
că nimic nu-i pe de-a-ntregul
altă zi cu alte reguli
şi tot caut de nebun
o iluzie cumplită
nici colibă, nici cătun
doar nisip trecut prin sită...

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am încercat ca Solomon...

Mi-am târât fotoliul lângă plită
Ceva mai greu cu lipsa de putere
Şi simt cum tensiunea din artere
Mi-aduce brusc aminte de artrită

Închid ochii, încerc să mă destind
Îmi spun că sunt iar tânăr şi ferice
De n-ar veni grimasa ca să-mi strice
Tonusul spre care cat cu jind

Am rispit averi pe câte un fleac
Şi preţuiesc acum oricare clipă
Dar când rămâi cu-o singură aripă
La orişice efort presimţi un trac

Parcă-mi doresc vorace un delir
S-ajung la cel din urmă adevăr
Cu flori de miozotis prinse în păr
Precum un redivivus rege Lear

Am trecut prin lume călător
Şi-am încercat ca Solomon să învăţ
Că numai din sminteală şi dezvăţ
Nici un suflet n-a ajuns la zbor!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai bogaţi...

Lăuntrul lor e plin de pace
Chiar dacă-n bancă nu au cont
Să meargă spre Canaan le place
Ştiu ce-a făcut Pilat din Pont.
Belşugul harului pătrunde
În tot lăuntrul transformat
În Domnul lor se pot ascunde
Căci El i-a binecuvântat.

Pe masă pâinea nu lipseşte
Dovadă că Hambaru-i plin,
Că El, Stăpânul se-ngrijeşte
Să-mbrace veşnicul destin
Trăiesc un fel de bogăţie
Ce n-au trăit-o în trecut
Când nu credeau în profeţie
Şi nu-L aveau pe El ca scut.

Lumina ce-a cuprins fiinţa
Le-aduce, zilnic, bucurii
E cucerită neştiinţa
Ei sunt bogaţi şi-n mărturii
Spunând la alţii de-o speranţă
Ce penetrează-ntregul Cer
Accentuează o nuanţă
Cu legături în caracter.

Pe drum repere sunt o mie
Să nu păşească spre abis
Sunt tari când vine-o tragedie
Prmesc, cu drag, ce-a fost trimis
Când melodii trimit spre Slavă
Pe faţa lor lumini răsar
N-amestecă argint cu pleavă,
Din lacrimi fac mărgăritar.

Nu sunt bogaţi în milioane,
N-au moşteniri de la strămoşi
Dar îi aşteaptă-n Cer coroane
C-au fost din întuneric scoşi
Viaţa lor e-o împlinire
De au puţin, sau au mai mult
Vor din Scripturi să se inspire
Să-nvingă valuri şi tumult.

În slăbiciuni primesc putere
Nu din substanţe pământeşti
Ci din sublima Înviere,
Din stările dumnezeieşti
Şi-n lipsuri şi-n belşug şi-n toate
Recunoştinţa le e far
Către edenica Cetate
Din cel mai strălucit Hotar.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (11 decembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc actorii

Odihnă veşnică, Ilinca Tomoroveanu

Se duc actorii... unul câte unul,
Rămâne scena goală de valori,
Degeaba bate gongul ca nebunul,
Au dispărut şi ultimele flori.

Se duc actorii... cine să-nţeleagă
Cuvintele din ochii lor închişi?
Ce neputinţa clipei... o reneagă,
Cum o făceau şi ultimii proscrişi.

Se duc actorii... fug înspre cuvinte
Şi-nspre tăceri ascunse în amurg,
Când primăvara veşnicia -şi vinde
Uitărilor... şi ploilor ce curg.

Se duc actorii... teatrul lăcrimează,
Culisele au îngheţat de dor,
Iar timpul duşmănos... avertizează,
În suflet moare zilnic... un actor.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii-şi hulesc neamul, glia!

Unii ce-s prin ţări străine,
Îşi hulesc neamul şi glia,
Uită că prima lor pâine,
Au mâncat-o-n România.

Calcă iar pe-acest pământ,
Puşi pe critici şi intrigă,
Revin cu nările-n vânt,
Fac nazuri la mămăligă.

Urâţesc vorba străbună,
Amestecând-o voit,
Cu-alte limbi, după o lună,
De-i auzi, rămâi crucit.

Îi privesc pe toţi de sus,
Doar vin din străinătate...
Te jignesc dacă le-ai pus,
Paste, şi nu penne-rigate...

Fug de ceapă că miroase,
Iar brânza, zisă fromage,
O degustă doar din vase,
Nu din pungă că-i deranj.

Fructul îl dezinfectează,
Parcă-i plantat de lepros,
"La noi igiena primează!",
Uită că-l mâncau de jos...

De le pui sapa în mână,
Strigă-n cor: Avem statut!
Oare mama lor bătrână,
Nu-l avea când i-a crescut,

Dându-le pâine din grâul,
Muncit până la sudori?!
Sudori ce curgeau ca râul,
Pe ai mamei obrăjori?

Unii ce-s prin ţări străine,
Îşi hulesc neamul şi glia,
Uită că prima lor pâine,
Au mâncat-o-n România...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revistă de front

motto:
Peste tot miroase a război,
Strănutăm de-atâta praf de puşcă,
Dormitează conştiinţa într-o cuşcă
Şi pe umeri o purtăm tot noi.

Ziua bună, veri soldaţi,
Cum o să ajungeţi voi
În postura de eroi,
Fără taţi adevăraţi?!

Nu curajul vă lipseşte
Şi nici solda după grad,
Când scad apele la vad,
Nu te duci să mai prinzi peşte;

În zadar priviţi cu teamă
La revistele de front,
Că virtutea-i un afront
Ca Hamlet, orfan de mamă!

Suntem zilnic în război,
Dar strigăm întruna pace,
Nimeni n-are ce ne face
Până-n lumea de apoi!

Pace şi război. Totem.
Voi sunteţi mereu în urmă,
Iar istoria nu scurmă
Decât până unde vrem.

Voi, civili, civilizaţi,
Ne-aţi dat un harpon cu care
V-am ucis pe fiecare
Şi-acum ne priviţi miraţi.

Veţi fi scris voi în statut:
Noi vrem binele cu sila
Dar vedeţi că Pancea Şila
Se conjugă la trecut.

Demolăm pe rând muzee,
Nimeni nu ne-a întrecut,
Cine n-are loc sub scut,
Sapă noaptea la tranşee.

Avem spada şi balanţa,
Legea poartă uniformă,
Ce-a rămas, e doar o formă
Ce-o dictează circumstanţa.

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se caută din priviri

ochii lor nu se caută
rătăcesc pe cerul pe care se a
prind stelele, pe pământ
frunzele tremură
tremură mângâiate de a
(d)ieri visau
ochii lor nu se caută
se ştiu se odihnesc îmbătaţi
de fericirea misterioasă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă în faţă cu nimeni

îmi privesc propria înstrăinare
într-o oglindă măritoare,
parcă aş fi un prieten bun pierdut în copilărie,
alteori un duşman,
mă tracasează în interiorul pânzei mele
de păianjen
zgomotul unei societăţi conflictuale
aflate în ruină,
într-un perpetuu delirium tremens,

semenii se grăbesc undeva
spre o ratare existenţială
implacabilă,

generaţiile se izolează
de ele însele într-un
labirint de tăceri,
mirajul vieţii glisează spre trecut,
inutilitatea capătă sensuri bizare,
vorbesc tot mai des
cu o oglindă care nu mă mai
recunoaşte,
faţă în faţă
cu nimeni.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei sunt familia!

De n-aş avea atâtea datorii,
N-aş sta cu mâna-ntinsă la copii.
Bine că au de unde-mi da,
Că, tristă ar fi viaţa mea.

Lui Dumnezeu, îi mulţumesc
Că am urmaşi, ce mă iubesc!
O mamă fără de copii
În viaţă n-are bucurii.

Pe mine, Dumnezeu m-a răsplătit
Şi mi-a dat doi copii cuminţi.
E-adevărat, am şi muncit,
Alţii fac la fel şi nu sunt fericiţi.

Doamne, eu pentru asta-ţi mulţumesc!
Şi-ţi mulţumesc şi pentru că trăiesc!
Zilnic, te voi ruga să ai în grija ta,
Copiii şi nepoţii. Ei sunt Familia!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (28 martie 1993)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilnic...

Zilnic, primim îndrumare
Cum să păşim spre Eden
S-avem, Acolo, intrare
În cel mai mirific teren.

Zilnic, simţim ocrotirea
Stăpânului nostru iubit
În El vedem împlinirea
La tot ce-am spus şi-am muncit.

Zilnic, prezenţa Luminii
În noi creează elan
Să dăm la o parte toţi spinii
În drumul spre-al nostru Liman.

Zilnic, Cuvântul ne spune
Ce-nseamnă trăirea prin har
Să nu ne legăm de-un tăciune
Ci doar de-al Cerului Dar.

Zilnic, cu EL pe cărare
Privim spre veşnicul Mal
Ştiind că-ndelunga răbdare
Ne-ajută să-nvingem un val.

Zilnic, puterea divină
Respinge duşmanii ce vin
S-avem o pace deplină
Şi când ne-apasă vreun chin.

Nu-i la sfârşit îndurarea
Părinte slăvit Te-adorăm
Netezeşti, zilnic, cărarea
Pe care, voioşi, Te urmăm.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (25 martie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt cum se ridică ceaţa

patru treizeci şi unu dimineaţa
simt cum se ridică ceaţa
din străfunduri înspre ape
şi te simt din nou aproape
numai dacă întind mâna
azi şi mâine, toată săptămâna
simt golul dintr-un burduf
de parcă totul ar fi fost un bluff;
am trăit dar parcă nu,
şi m-aş fi trezit acu'
încărcat de ani dar gol
suferinţa e un pol
bine e că nu se vede
că sărmanul Arhimede
a simţit ca nimeni altul
ce contează e înaltul!
într-o lume de termite,
ce e omul, ce e pomul
uite-l cum se compromite
şi nu ştie ce e ohmul!

poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când?

Lehamitea ne-a prins,
Ne-a ajuns disperarea,
Sărăcia ne-a-nvins,
Deznădejde-ntristarea.

Bieţi bătrâni părăsiţi
Parcă nu mai au loc,
Unii, vai, scoşi din minţi
Îşi fac singuri soroc.

Spre o lume de veci
Poate mai primitoare,
Toate clipele reci
Vor scăpa din strânsoare.

Fiii lor necăjiţi
Prin străini îşi dau foc
De dureri copleşiţi
Şi de mult nenoroc.

Visul lor de-a trăi
Printre cei din elită,
Moare-ncet zi de zi,
E-o himeră rănită.

Pieptul lor sângerează,
Ar striga, dar n-au unde,
Cel bogat îi sfidează,
Glasul lor nu-l aude.

N-a simţit niciodată
Foamea-n el cum pătrunde,
Frigu-n jur cum dă roată,
Boala-n trup cum se-ascunde.

Până când vor putea
Să suporte tortura,
În picioare să stea,
Să nu-i macine ura?

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni n-au nevoie de aprobarea celorlalţi, îşi fac singuri un soclu din nisip şi se caţără pe el cu ambâţ de zici că în faţa lor ar fi mulţimea prosternată. Este de ajuns o singură persoană să le dea dreptate şi nu mai scapi de măreţia lor.

citat din romanul Lupii trecutului. Sofia de Nataşa Alina Culea (2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când lumea

În cetatea noastră
delatorii şi sicofanţii
trudesc zilnic
încărcând vorbele cu venin
pe care le agaţă apoi
de stâlpii celor mai frumoase case

faptul că ei mai dăinuie,
de pe o zi pe alta
nu înseamnă că prezenţa lor
este absolut necesară

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când lumea

În cetatea noastră
delatorii şi sicofanţii
trudesc zilnic
încărcând vorbele cu venin
pe care le agaţă apoi
de stâlpii celor mai frumoase case

faptul că ei mai dăinuie,
de pe o zi pe alta
nu înseamnă că prezenţa lor
este absolut necesară

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ning tăceri

În ochii tăi eu simt nemărginirea
Când te revăd o simt de-atâtea ori...
Vai, cât de caldă-ţi e privirea,
Şi cât de-ncet tăcerile te dor!

Te întâlnesc pe somnoroase pante,
Prin tristul dimineţilor decor,
Cînd ning tăceri, cu ochii tăi andante,
În ceruri mai sacrific câte-un zbor.

În faţa ta de gânduri fac risipă
Şi-n ochii tăi senini le desfăşor,
Frumoaso, căci, cu fiecare clipă
E parcă mai aprins albasrul lor.

poezie de Ion V. Nica
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maimuţa a coborât din copaci, dar omul s-a urcat singur înapoi, aşa se vorbeşte. Unii zic că din frica de lume, alţii că din frica de viaţă. Eu cred că din frica de a fi oameni, şi le-a fost mai uşor să fie maimuţe.

Alexandru-Daniel Cenuşă
Adăugat de Alexandru-Daniel Cenuşă
Comentează! | Votează! | Copiază!